Etapa II Clasele primare (partea 2)

VESELIE ÎN POIANĂ

de DELEANU LILI-RUTH

Școala Gimnazială „Alecu Russo”

IAȘI, clasa a II-a

În frumoasa zi de vară,

Copiii merg în poiană,

Să culeagă, din pădure,

Ciupercuțe, fragi și mure.

Băieței și fetițe cu pletele-n vânt,

Sub bulgărele roșu se-nvârt,

Micului arbust înconjurând,

O horă românească încingând.

Vântul, cu ușoara-i adiere,

Îmbie frunzele în horă să intre.

Triluri de păsări isonul le ține,

Peste tot al Liei cânt răsune.

POVESTEA BUNICII

de MARIAN MARIA

Școala Gimnazială „Alecu Russo”

IAȘI, clasa a II-a

Bunica mea este frumoasă, înțeleaptă, ascultătoare, deșteaptă și muncitoare. Toată familia o iubește mult și o apreciază. Ea de asemenea citește multe lucruri despre Mântuitorul Iisus Hristos, adică este foarte credincioasă. Meseria bunicii mele a fost croitoria. Mulți ani a cusut și a confecționat diferite haine.

Într-o frumoasă seară de vară a început sa ne spună o poveste… povestea copiilor de altădată.  Am înțeles puține lucruri, așa că eram curioasă să aflu mai multe.

-Bunico, pe vremea ta era ca acum?  am întrebat-o eu.

-Nu, drăguța mea, a răspuns ea. Pe vremea mea oamenii nu aveau prea multe lucruri, doar strictul necesar traiului zilnic.

-Am înțeles perfect, dar totuși vreau să știu mai multe lucruri, am zis eu.

-Bine, scumpa mea, a răspuns bunica și a început să-mi povestească cum tânără copilă fiind jucau „Mingea nouă pietre”, „Culorile” și cum se întâlneau în poieniță unde încingeau câte o horă de erau invidioase și păsările.

-Nu vă era frică să mergeți în pădure? am întrebat eu.

-Nu, draga mea, ne însoțea Azorică! completează bunica.

Și așa a continuat până ce glasul ei dulce mă adormea.

-Noapte bună, bunico! i-am spus când am simțit mângâierea palmelor brăzdate de muncă care îmi atingeau obrazul cu atâta gingășie.

-Noapte bună, odorul meu! mi-a răspuns cu glas suav și dulce.

Nu uitați! Cine nu are bunici, să-i cumpere! Iubiți-vă bunicii și vă dați seama cât de importanți sunt în viața voastră!

O COPILĂRIE FERICITĂ

de ROTARU ISABELLA-GABRIELA

Școala Gimnazială „Alecu Russo”

IAȘI, clasa a II-a

În urmă cu mult timp, pe vremea când eram în vacanţă la bunici, într-un sătuc cu puţine case şi oameni fericiţi, împreună cu surorile mele petreceam vacanţa mare alături de bunicii noştri dragi.

Într-o zi frumoasă şi caldă de vară, surioara mea cea mare Irina, care avea doisprezece ani și care era cea mai năzdrăvană dădea startul jocurilor noastre. Andreea era a doua surioară care avea zece ani, era o fire sensibilă şi drăgăstoasă, mereu pe lângă bunica dându-i o mână de ajutor la toate.

Paula, a treia surioară fiind în clasa a doua era plină de viaţă, caldă şi isteaţă. Bunicul o ţinea pe lângă el în atelier şi voia să îi arate cât de important e să fii harnic şi muncitor. Surioara mea cea mică avea patru ani, toţi o îndrăgeam şi o iubeam. Era jucăuşă mereu şi cu zâmbetul pe buze și ne umplea sufletele de bucurie.

Într-o seară răcoroasă ne-am strâns cu toţii să ascultăm una din poveștile bunicii … o poveste de demult, o poveste din copilăria ei. Ne spunea cât de greu era pe timpul când era şi ea copilă şi aprecia orice lucru pe care îl primea şi care nouă acum ni se pare banal…cum a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial … cum a îndurat foametea şi cât de greu a fost să trăiască în acele timpuri. Ne-am dat seama că noi, copiii de acum, suntem foarte norocoşi şi ar trebui să apreciem mai mult tot ceea ce avem.

Bunica ne supraveghea din pragul casei cu ochii ei blânzi, vigilenţi şi plini de dragoste atunci ne jucam în grădină. Era mereu pe urmele noastre şi ne sfătuia să ne jucăm frumos. Eu eram cel mai timid, dar sfaturile ei mă făceau să fiu viteaz. Eram singurul băiat din familie şi acest fapt mă face responsabil. Trebuie să am grijă de surioarele mele şi să le protejez mereu.

Aşadar, cea mai frumoasă şi mai liniştită perioadă a anului era vacanţa mare pe care noi o petreceam la bunicii noştri la ţară. Eram cu toţii fericiţi şi ne bucuram să îi avem alături.

COPACUL PRIETENIEI

de SCAFARIU MIHAELA

Școala Gimnazială „Alecu Russo”

IAȘI, clasa a II-a

În vacanţa de vară ne adunam toţi verişorii la bunici. Ei locuiesc la marginea satului lângă o pădurice unde vara cea frumoasă a pictat cu un verde intens toată păduricea. Aici venim în fiecare vară

 Frumuseţea naturii ne adună în jurul Copacului Prieteniei care se află într-o poieniță ce ne așterne la picioare un covor multicolor de flori. Zâna Vara ne bucură cu strălucitoarele raze ale soarelui ce mângâie îmbujorații obraji ai copiilor. Cât a fost vara de lungă ne adunam în jurul fericitului copac şi jucam jocul nostru preferat. Din când în când ni se alătura şi prietenul casei, căţeluşul Snoopy, un boț de blană creață la care ochii abia se zăreau ca niște mărgeluțe negre. Cântecele noastre se împleteau armonios cu ciripitul păsărelelor. Totul era minunat! Părea un feeric tărâm desprins dintr-o poveste spusă la gura sobei.

Din când în când ne întrerupea glasul duios al mamei care ne supraveghea de la distanţă cu privirea ei blândă şi cu chipul fericit. Era atât de bucuroasă văzându-ne în jocurile noastre zglobii.

Zilele treceau, vacanţa era pe sfârşite, dar profitam de zilele rămase. În ultima zi a vacanţei de vară, ne-am adunat cu toţii în jurul Copacului Prieteniei, l-am îmbrățișat și ne-am luat rămas bun de la el.

-Ne vom mai întâlni şi vara viitoare? întreabă Matei.

-Desigur! Copacul acesta este simbolul prieteniei noastre.

-A fost şi va rămâne cea mai frumoasă vacanţă de vară petrecută alături de voi! adaugă Lucia.

Cu speranţa revederii în suflet copiii au plecat să se pregătească pentru călătoria spre casă, unde nu peste mult timp vor păși pe un alt tărâm…tărâmul cunoașterii.

O POVESTE DE DEMULT

de SCURTU  MARIO-VALENTIN

Școala Gimnazială „Alecu Russo”

IAȘI, clasa a II-a

Este vară. Irinel, Maria, Mihaela, Viorica şi Rareş merg în vacanţă la bunica, la ţară. Bunica este pentru nepoţei îngerul păzitor pe pământ, este ființa cu o bunătate nemărginită, care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei. Pe nepoţii ei i-a crescut cu necântărită dragoste şi blândeţe. Bunica este în stare să facă orice să-i vadă pe toţi sănătoşi şi mulţumiţi.

Nepoţeii abia aşteaptă să meargă la locurile frumoase de la ţară, la pomii înfloriţi din livada bunicii. Bunica simte când trebuie să-i vină nepoţii și-i aşteaptă pe prispa casei cu buzunarele pline de dulciuri. O femeie de statură medie, care nu demult a fost foarte frumoasă, cu ochii încă mari şi albaştri, cu părul cu urme castanii printre firele argintii, cu un zâmbet cald pe buze brăzdate de vreme atunci când îţi zăreşte de departe nepoţii care vin la ea.

-Bine ați venit, dragii bunicii! le spunea ea cu blândul și duiosu-i glas.

-Bine te-am găsit, bunico! îi răspund în cor glasurile cristaline ale copiilor. Ce dor ne-a fost de tine!...și fiecare se înghesuie să o îmbrățișeze.

Bunica este harnică şi pricepută, cât e ziulica de lungă aleargă prin livadă şi curte pentru ca apoi, seara, să cadă frântă privindu-şi nepoţii cu blândeţe. Și, nu știu de unde mai găsește puterea de a spune câte o poveste din viaţa ei trecută sau să le citească dintr-o cartea cu poveşti.

Copiii abia aşteaptă să meargă în livada din spatele casei, undei ei simt cu adevărat că trăiesc. Irina este cea mai mare dintre nepoţi. Maria este cea de-a doua, Mihaela, cea de-a treia, iar Viorica cu Rareş sunt cei mai mici. Cât timp bunica îşi făcea treburile prin livadă, dar, din când în când îi privea cu blândeţe şi dragoste pe nepoţii care cântau şi dansau de fericire. Chiar şi căţelul, Azorel, lătra de fericire şi alerga în jurul copiilor.

Într-o seară copiii aşteaptă cu nerăbdare în camera mică şi primitoare cu miros de iasomie, cu perdele croșetate cu floarea soarelui, se întind pe covorul moale de lână țesut cândva de mâna ei lângă scaunul bunicii să îi asculte glasul blând şi melodios care i-au purtat mereu în călătorii peste mări şi ţări, în palate fermecate, în lupte cu zmei alături de Feţi-Frumoşi.

-Dragii mei nepoţei, astăzi vă voi spune o altfel de poveste! O poveste despre limba română.

-Cum vine asta, bunico? întreabă Irina.

-Povestea vine din timpuri străvechi ca niște râuri de cuvinte care s-au unit fluviul numit Limba română. Fluviul acesta a adunat râurile de cuvinte tot așa cum Dunărea atrage ca un magnet râurile din Carpați. Acestea au curs dintotdeauna prin mintea şi inima poporului român şi ne-a adus de la vitejii daci cuvintele: băiat, copil, brad, doină. De la romani am învăţat să spunem: toamnă, grâu, argint, legume. De la poporul turc spunem: cafea, papuc, odaie şi acadea, iar de la poporul grec avem: stal, buzunar, proaspăt. Fluviul acesta a curs mereu, iar undele lui cuvinte au alunecat liniştite la vale de veacuri.

-Bunico, dar noi le-am vorbit ca şi cum ar fi ale noastre, spune Irina.

-Ale voastre sunt, dragii mei! Toate fac parte acum din fluviul de cuvinte al limbii române. Voi trebuie să învăţați să duceți povestea mai departe.

Imaginea sfântă a bunicii o vom purta mereu în suflet aşa cum purtăm în inimă limba română. Cât timp vom trăi o vom iubi şi respecta!

LIVADA BUCURIEI

Lazu Andreea, Liceul Teoretic “Orizont”, clasa lV “D

        Într-o zi minunată de vară, o mamă cu copiii ei au decis să se ducă în livadă. Cercul de foc le înroșea fețele plapînde.

        Era un timp cumplit. Aerul devenea din ce în ce mai arzător. Soarele, de parcă avea o ulcică umplută cu jar care o revărsa peste familia nevinovată. Mănunchiul de raze se răsfiră din înalt, peste copii. Dar, în schimb,cerul era senin ca o floare de „nu-mă-uita”, natura se scălda în culoare, unde te întorceai vedeai numai flori de paradis, fluturii zburau făcînd un fundal de vis, iar văzduhul mirosea a ierburi proaspete.

        Copiii aveau un câinișor. El era foarte zglobiu și vesel. Ochișorii lui erau aidoma unor mărgele negre care străluceau în razele soarelui.

         În familie erau cinci copii: patru fete și un băiețel. Părul blond al celor trei fete era aidoma unor fire de aur. Băiatul și o altă fată aveau părul cărămiziu. Deși toți erau unici, mereu emoția de bucurie le apărea pe fețe. Zâmbetele se vedeau de la poștă.

         Mama lor era una deosebită. Ea era foarte răbdătoare cu copiii ei.

         În drum spre livadă, copiii, cu câinele lor, se jucau. Când au ajuns, primul lucru la care l-au observat era un pom singuratic. Ei  s-au îndreptat ca săgeata înspre el. Ca să-l facă mai bucuros, au început să danseze în jurul lui. Câinele îi încuraja. Chiar și copacul cu roadele lui dansau și se veseleau în bătaia adierii vântului șăgalnic. Făptura blândă, ce culegea fructele dulci precum vorbele ei, se mândrea cu acei copii.

          Livada se umplea de bucurie. De atunci livada nu era așa de tristă ca înainte.

                                                                      LAZU ANDREEA

                                         Instituția Privată de Învățămînt Liceul Teoretic „Orizont”

                                                                REPUBLICA MOLDOVA

                                                                               Chișinău

DANSÂND ÎN LIVADĂ

Roșu Laurențiu, Școala Gimnazială George Emil Palade Buzău, clasa a- III –a A

Este o dimineață frumoasă de toamnă. Soarele şi-a ridicat fruntea de aur spre înaltul cerului. Din ochii lui ţâşnesc raze strălucitoare şi calde care mângâie toată natura. Firele de iarbă se leagănă sub adierea blândă a vântului. În aer se simte mireasma suavă a merelor care se joacă de-a v-ați ascunselea printre ramuri.

            Deodată se aud glasuri cristaline de copii. Harnici, precum niște albinuțe, Alina, Maia, Irina, Matei și Ioana au venit împreună cu mama lor să culeagă mere din livadă. Copiii sunt fericiți. S-au prins în horă, cântă și dansează în jurul unui pomișor ale cărui crengi gem sub greutatea merelor parfumate. Veselia copiilor l-a cuprins și pe câinele lor, Rex, care aleargă și face tumbe în jurul lor.

            Ceva mai departe, cu poala plină de mere, mama s-a oprit din cules și își privește cu drag copiii. Este fericită atunci când frumoșii ei copii sunt fericiți!

  

Roșu Laurențiu, clasa a- III –a A, Școala Gimnazială George Emil Palade,

Buzău, România

                                                     POIANA COPILĂRIEI

                                                                                           Tisloveanu Valentin,clasa a IV -a

                                                                                  Școala Gimnazială Ziduri, comuna Ziduri

                                                                                                  județul Buzău, România

                                                                                                                 

        În poiana de la margini

Unde cântă cucu-n zori,

Zilnic merg cu-ai mei prieteni

De e soare, de sunt nori.

        Ies mereu cu ei la joacă

Și ne-ncingem  roată, roată,

Cutreierăm pământu-n lung și-n lat,

Frumoasă e copilăria de la sat!

        Și veseli alergăm prin porumbiști,

N-avem motiv ca să fim triști.

Săraci suntem, plini de nevoi,

Dar sufletul este bogat în noi.

         Ne zgâriem pe brațe urcând în corcoduș,

De jos ne latră - câinele Lăbuș.

Mai e și-un râu și niște tei,

Frumoasă e poiana, copilăria cu-anii ei.

SFÂRŞITUL VERII

ÎNV. DIMOFTE CRISTINA,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 29, GALAŢI

Ultima zi de vacanță la bunici. După o vară caniculară, ne-am propus să ne întâlnim în poienița de la marginea satului.

 Și mai mici, și mai mari, ne luăm rămas bun de la toți copăceii. Ne prindem în horă, cântăm și dansăm în jurul lor. Bucuria noastră e nemărginită. Râsete cristaline răsună până-n depărtări. Păsările ne acompaniază cu trilurile lor, iar Grivei e dirijor: ba la stânga, ba la dreapta, ne dictează c-un lătrat, pasul tot mai apăsat. Poalele grele ale fustelor flutură și foșnesc lângă firul dogorit al ierbii. Soarele-și trimite cu blândețe razele peste noi. O boare ușoară împrăștie arome dulci și parfumate. Fructe gustoase ne așteaptă pe  vârfurile ramurilor. E o nouă provocare, dar foamea și setea ne dau curaj să ajungem până la ele. Colindăm neobosiți în lung și-n laț. Farmecul naturii ne încarcă de energie.

 Chemarea mamei străbate ca un ecou pe lângă noi. Ne despărțim cu o promisiune sfântă că ne vom revedea  și  vara viitoare.

 

O zi specială!

Druță Andreea, L.T. ,,Orizont” , cl.4B

           Era perioada caniculei, anotimpul vacanței.

         Copacii erau îmbrăcați în haina lor de smarald. Un covor moale acoperea toată suprafața pământului. Soarele cu razele lui puternice licărea peste toată pădurea. Cinci prieteni s-au retras în luminiș și se jucau în jurul unui pom. Acesta a fost crescut chiar de ei, când era un puiet micuț, micuț.  Însă, astăzi nu era o zi obișnuită, ci era ziua pomului, împlinea trei ani!  Copiii mai aveau și un prieten necuvântător, acesta fiind un cățel agil, jucăuș de fire. Cu blana-i  albă ca spuma laptelui, cu o pată de un maro deschis, câinele da semeț din coadă. Se bucura și el, de parcă înțelegea ce se petrece în jurul lui. Toți erau într-o veselie, cântau și dansau pomului. Mare era bucuria tuturor. Pomul își ridică crenguțele spre cer, fiind fericit și mulțumit de cântecele și dansurile copiilor. Maică-sa îi veghea de departe.  Le zâmbea dulce, se considera împlinită, urmărind cum odorașii săi știu să se bucure de această zi importantă.

       Vântul fugea, scotea sunete melodioase, ajutându-i pe copii să cânte. Iarba tot atât de jucăușă, s-a prins în vârtejul dansului. Chiar și pomii, care se legănau liniștiți completau frumosul dans al copiiilor. Soarele cu razele aurii împrăștia generos căldură și lumină, atingând  creștetele copiilor. Ochii  le licăreau de fericire și mulțumire, erau mândri de faptul, că au plantat un pom. Dar, dintre toți, pomul era cel  mai fericit. El își legăna crenguțele în alintarea  vântului, se bucura de bunii lui prieteni.

    S -au distrat până la apusul soarelui... sărbătoarea rămânând împletită cu sufletele lor!

BUCURIILE COPILĂRIEI

 

Tălpău Adriana Francesca, Sc.Nr. 29,Galați, cl a-III-a

Iată a venit și vacanța mult așteptată. Sofia și Clara au încheiat  școala și sunt pregătite de o nouă aventură. Ele așteaptă cu nerăbdare să plece la bunici la țară, în  îndepărtatul Maramureș.

Dis-de-dimineață,  copilele se trezesc vesele și pline de voie bună, gata de plecare. Pe tot parcursul drumului fetițele au cântat împreună cu părinții în speranța că timpul va trece mai repede și vor ajunge la bunici. Odată ajunse acolo, s-au întâlnit cu verișorii lor mai mici: Ionuț, Ilinca și Maria. Nimic nu se compară cu bucuria revederii!

În prima zi petrecută, cei cinci verișori împreună cu Azorel, cățelul bunicilor, merg să cerceteze împrejurimile. Era o zi însorită, iar mirosul îmbietor al ierbii verzi și al copacilor înfloriți le dădea copiilor un chef nebun de joacă. Ajunși în spatele casei, ei au descoperit livada plină de pomi încărcați cu flori albe ca de nea. Parfumul înmiresmat, al florilor de măr i-au făcut pe copii să joace “Alunelul” în jurul lui. Azorel alerga și el în jurul lor și sărea în sus de bucurie. Fericirea se citea pe chipurile gingașe ale copiilor. Dansul în  jurul mărului îi făcea pe copii să se simtă liberi ca păsările cerului.

Tot jucându-se în livadă, nici nu au observat cum timpul se scurge. Deodată o auzi pe bunica: îi strigă la masă. Era deja ora cinei. Bucuroși, după o zi atât de frumoasă, au intrat în casă obosiți, dar cu gândul că mâine va fi o nouă zi de joacă.

                                                                              Tălpău Adriana Francesca, Sc. Nr.29, Galați, România

                                                                       

                                                                      

                                          Vara pe pământ

                                                              

                                                  

                                              de  Tănase  Bianca - Ioana    

                                                                                                                  Sc. Nr. 29 – Galați

                                                                                                                      Cl. a- III -a

                  Vara  a sosit  și  pe  pământurile  țării  noastre  iubite.  Ea este așteptată  de către toți  copiii  dornici  de  distracție  și  căldură.

                  În  acest anotimp, purtăm  straie lejere  și  subțiri  pentru  a  evita  toată  căldura  de  care  am  avea  parte  în  niște  haine  groase.  Spre  deosebire  de  iarnă, vara  are  multe  bucurii.  Numai vara  se  găsesc  cireșe, căpșuni. Copiii   se  joacă  numai  pe  afară. Un  obicei  de-al  lor  este  de  a  se  lua  de  mână  și  de  a  se  învârti  în  jurul  copacilor, al  florilor  sau  chiar  al  lor.  Animalele  mișună  peste  tot. Copacii  înverziți  sunt  încărcați  de  fructe  gustoase.  Parcurile  așteaptă  copiii  cu  porțile  deschise  și  cu  leagănele, topoganele  și  balansoarele  pregătite.  Copiii  se  bucură  că s-a  terminat  anul  școlar.  Vacanța  de  vară  îi  face  pe  copii  tot  mai  ferciți,  înaintea  noului  an  școlar. Nimeni  nu  vrea  să  zică  prea  devreme  adio  verii  datorită  frumuseții  ei  nemărginite.  Vara   este  cea  care  are  culoare  pentru  toți. Nimeni  nu  poate  uita  clipele  frumoase  și  surprizătoare  petrecute  vara.  Pentru  unii  vara    mai  des  în  acest  anotimp.  Vara  putem  sări  în  jurul  copacilor  și  putem  zări  animalele  care  stau  la  soare  bucurându-se  cu  noi. Lunile  acestui  an  strălucesc  mai  tare  ca  smaraldele.  Din  plantele  medicinale  care  cresc  vara  se  fac  medicamente   pentru  zilele  mai  puțin  bune.   Copiilor   le  place  să  se  joace  în  natură,  să  culeagă  fructele  zemoase  și  parfumate.  Vara, oamenii  fac  treabă  mai  bine  decât  pe  frig. Grătarul  e  mai  des  pe  masa  oamenilor. Numai  vara  putem  mânca  înghețată  fără  să  răcim  atât  de  des.  Câmpurile  sunt  acoperite  cu  porumb  și  multe  alte  roade. Florile  acoperă  pământul  cu  frumusețea    și  parfumul  lor . Păsărelele  se  bucură  de  soarele  arzător.

                     Vara  va  rămâne  anotimpul  adorat  de  toată  lumea. Iubim  vara  pentru  bucuriile  pe  care  ni  le  aduce  de  fiecare  dată.

ÎN GRĂDINA BUNICII

                             Noroc Filip,clasa a VII-a,Liceul Teoretic Balatina

      Totul a început de la bunica.Câte momente plăcute le aveam alături de ea.Nu poate fi un suflet mai blând și mai drag ca ea.Toți copii își regăsesc alinarea anume în sânul ei.Câte povești și basme cu feți frumoși am ascultat de la ea,aș putea scri o carte întreagă.Lunile de vara petrecute la bunica împreuna cu prietenii mei îmi amintesc de copilăria mea cea mai frumoasă.Zile întegi le petreceam în gradina plină de pomi și vița-de-vie.

    Grădina bunicii a fost, este și va fi cel mai minunat loc în care nepoții  se vor regăsi iarăși niște copii inocenți. Pentru mine este cel mai minunat loc de pe pamint, aici de mic am început să visez să-mi alin rănile sufletești și să-mi creez imaginea frumoasă și plină de farmec a copilăriei mele,anume aici în grădina bunicii.Acest loc mereu va rămâne în inima mea ca locul copilării mele.

      Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții,este vremea în care nu ai nici o grijă și te poți juca în voie toată ziua.
    Îmi povestea bunica că înaintea dezvoltarii tehnologiei,copiii interacționau între ei și inventau o mulțime de joculețe foarte distractive,astfel timpul liber devenea foarte interesant și plin de energie.

       Colpilăria este perioada în care totul este posibil și dacă ai o imaginație bogata poți deveni orice vrei tu.Toți când suntem mici ne imaginăm că suntem magicieni sau prinți într-un castel,cavaleri,supereroi sau mușchetari.Cu toții credem că suntem asemenea personajelor noastre preferate din cărți sau din desene animate.Iată așa mă simt eu atunci când sunt cu frații mei la bunica printe pomii de meri si cireși,ne credem spidermeni urcându-ne prin toți pomii.
    Toate aceste jocuri ale copilăriei ne rămân toata viața în minte.Ar fi bine ca toți copiii să resimtă bucuria jocurilor copilăriei fără calculatoare,copilaria nu are niciun farmec fără zgârieturile din cot sau juliturile din genunchi.Copilăria înseamnă statul afara de dimineața până seara,statul cu prietenii,dansul cel zburdalnic pe luncă,furatul de mere si cireșe din grădinile vecinilor de la țară .Cu toții am da orice să rămânem copii.Copilăria este un dar de la Dumnezeu pe care toți avem ocazia să o gustăm si de care trebuie să profităm cât putem.

ÎN POIANĂ, CU PRIETENII

Răzvan-Gabriel FERARIU

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava Clasa a II-a C

Era o frumoasă zi de vară când Răzvan a hotărât să își invite prietenele în pădurea din spatele casei bunicii.

Drumul era abrupt, iar copiii s-au ajutat de niște bețe găsite pe jos. Au pornit unul în spatele celuilalt. Ana a văzut un șarpe mic și a țipat. Simina cu Maria au luat-o la fugă. Ceilalți copii au ocolit cu grijă șarpele.

Mergând mai departe prin pădure Alexandra a găsit ciuperci, iar Răzvan a găsit fragi și afine. Toți copiii s-au oprit și-au început să mănânce fructe de pădure. Deodată s-a auzit un foșnet într-un tufiș. Cățelul Rex a zbughit-o spre tufiș. Din el a fugit mâncând pământul un iepuraș cu coada pufoasă.

Drumul copiilor s-a oprit într-o poieniță. În mijlocul poieniței era un copăcel cu fructe. Ei și-au dat seama că sunt mere pădurețe. Simina a venit cu propunerea de a se juca în jurul lui. Veselia lor se auzea în depărtare. Cățelul Rex, cu codița în vânt, zburda pe lângă ei. În dansul lor, Ana fiind mai mică, a dat drumul la mâini și ceilalți au căzut pe iarba verde.

Deodată, glasul blând al bunicii se auzi. Venise după ei pentru a-i chema la masă. Drumul spre casă a fost același. Când s-au apropiat de casă au observat că șarpele nu mai este pe potecă.

Toți copiii de-abia așteptau să povestească bunicului mica lor aventură prin pădure.

FERICIREA UNEI MAME

Rotari Andriana, LT “George Călinescu”, clasa a III-a C, Chişinău, RM

E toamnă. Soarele străluceşte puternic. Lumina arzătoare  pătrunde printre ramurile copacilor luminând fiecare colţişor al poieniţei îconjurată de copaci, care uşor îşi schimbă culoarea din verde în toate culorile curcubeului. Merele de pe copaci stau roşii ca para focului, mirositoare ca cel mai frumos parfum şi îmbietoare să fie mâncate. Iarba a început şi ea să îşi schimbe culoarea.

Mama , împreună cu cei cinci copii ai săi şi cânele credincios, au ieşit la plimbare în poiana miraculoasă. Ea se opri la un copac să culeagă o poală de mere rumene şi mustoase pentru copiii săi minunaţi. Ana, Sofia, Mihai, Veronica şi Mihaela au făcut o horă în jurul unui măr şi veseli, fără griji, exprimând emoţiile de bucrie. Câinele credincios Tărcuşi se zbenguia şi el în jurul copiilor, lătrînd vesel. Ei erau fericiţi pentru că sunt cei mai prietenoşi şi buni fraţi. Mama îi supraveghea, fără să-i scape din ochi, bucurându-se în sine ce comoară are ea.

Cea mai   mare bogăţie sunt copii. Nimeni şi nimic în lume nu poate înlocui aceasta fericire de a fi mamă.

ROATA

Mario-Dennis FLOREA

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Era o zi frumoasă de toamnă. Vântul călduţ adia uşor.

Vremea era numai bună pentru a ieşi în poieniţă cu mama, care nu rata nici o zi să strângă roadele pe care le ofereau pomii. Aşa că am întrebat-o:

-Mama, ne iei şi pe noi ! -Desigur, copii , să mergem !

Şi am plecat toţi cinci: eu, Maria, Andreea,Vasilica, și Lenuţa.

A venit cu noi şi Azorel,căţelul nostru. Să nu credeţi că am mers cu mama pentru a o ajuta, am mers pentru a ne juca,că deh!, suntem și noi copii .

Ajunși în poieniţă, ne învăluie un aer proaspăt cu miros de iarbă și o linişte adâncă, de care nu prea găsim în curte printre orătănii.

Ajunşi în poieniţă, am zis să jucăm un joc. Dar ce joc ? Nici nu am stat mult pe gânduri, că mi-a şi venit ideea:

-Ce-ar fi să jucăm Roata ?

-Roata ?....Dar cum se joacă ? au întrebat fetele.

-Vă explic eu !...Vedeţi copacul acela ?...Ne așezăm în jurul lui, ne ţinem de mână şi ne-nvârtim într-un singur sens până când simţim că ameţim, apoi ne dăm drumul la mâini şi... mai mult nu vă spun,o să vedeţi voi ce vi se-ntâmplă! O să fie amuzant şi distractiv.

-Ce spuneţi, ne prindem cu toții în Roată ?

-Da ! au răspuns fetele în cor. Şi am început jocul, ne învârteam, ne învârteam strânşi de mână,cu privirea spre cer, până am ameţit. Apoi ne-am dat drumul la mâini şi fiecare a simţit pe pielea lui ce înseamnă acest joc. Am râs cu toții în hohote zgomotoase !

Tuturor ne-a plăcut jocul, râdeam unii de alţii, ne bucuram, eram veseli şi fericiţi. Fericit era şi Azorel, căci tot timpul jocului a lătrat şi a alergat după în roată după noi. Mama trăia şi ea momentul, uitându-se cu încântare la noi . Era bucuroasă să ne vadă

jucându-ne atât de frumos.

Tuturor ne-a plăcut acea zi minunată de toamnă. Ne-am distrat, am râs, ne-am bucurat. Am fost cu toții atât de fericiți !

FREAMĂTUL COPILĂRIEI

Autor: Ciorbă Ion, Liceul Teoretic ,,Dante Alighieri”, clasa a III-a,

Chișinău, Republica Moldova

Luminișul scăldat de razele soarelui răsuna de râsete de copii. În jurul unui copac se încinse hora veseliei. Cinci copii dansau precum niște fluturași ce zburdă printre flori. Mișcările lor neîndemânatice aveau un farmec aparte, de parcă fiecare pas reprezenta un cuvânt ce împreună alcătuiau un poem al fericirii nemărginite. Câinele, prietenul lor credincios, îi urmărea cu interes și încerca să le imite mișcările cu un entuziasm copilăros.   Natura toată vibra de energia lor. Pomii încărcați cu fructe erau martorii acestui spectacol grandios. Păsările ciripeau creând astfel o simfonie a copilăriei, dând ritmul dansului. Fascicule de lumină se reflectau în părul micilor ștrengari,  făcându-i să pară niște îngeri ai unui paradis pierdut.                                                                                                                                      

  Fata cea mare, îmbrăcată într-o rochie albă ce cunoscuse vremuri mai bune, avea un păr auriu ca spicele, de puteai să juri că e împletit din raza blondei lune. Ea, inițiatorul veseliei, își privea fratele și surorile mai mici cu o grijă ocrotitoare. Era fericită că greutățile prin care trecuseră nu le-au furat zâmbetul și inocența. Pentru ei, lumea reprezenta un tărâm al bunătății, al iubirii, al necunoscutului.  Uitându-se la frații săi, inima i se umplea de mândrie. Fiecare avea ceva special, ce îl făcea deosebit de restul.Singurul băiat din familie era un năzdrăvan adevărat, pus mereu pe șotii. Avea un păr superb, negru ca pana corbului. În ochii lui mari, umbriți de gene negre, se oglindea curiozitatea pur copilărească. Cele două gemene erau total diferite atât la caracter, cât și la înfățișare. Una avea părul blond ca mătasea de porumb și ochii albaștri ca cerul dimineții. Era o fire veselă și zglobie, încât era molipsitoare. Harnică și săritoare la nevoie, așa ar fi caracterizat-o. Cealaltă avea părul negru ca abanosul și ochii ca două diamante verzi. Era o fire optimistă, creativă, uneori cu capul în nori.                       

Mezina familiei lor era un boț de energie pură. Chipul ei strălucea de bucuria vieții. Era precum o păpușă de porțelan, atât de mică și fragilă încât aveai impresia că se va sparge de va cădea. Râsul ei era ca un clopoțel de argint ce trezea la viață întreaga pădure. Zâmbetul ei trandafiriu era în stare să trezească o fărâmă de bunătate chiar și în sufletul celui mai înrăit om. Dintr-un colț al luminișului, îi supraveghea atent mama lor. Văzându-i atât de veseli și fericiți, ceva cald și dulce îi umplea întreaga ființă. Copiii erau singura sursă de lumină în viața sa. După moartea tatălui lor, o umbră i se așternuse pe chip și în suflet. Acest întuneric a fost spulberat când ei au îmbrățișat-o și i-au șoptit cât de mult o iubesc. De atunci, tot ce făcea era pentru a asigura copiilor săi un viitor mai bun.                            

   Urmărindu-i cum se joacă, inima i se umplu de speranță și iubire. Îi era dor de acea perioadă când grijile nu își aveau locul în sufletul ei,când prietenii săi erau zânele și spiridușii din povești, când lumea era un ținut magic , iar în codrii se auzea doar freamătul copilăriei.

POIANA COPILĂRIEI

Buzulan Gabriel, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu,, Bălţi , clasele primare

În raiul din mijlocul pădurii se ivesc câţiva copii zglobii, Mihai, Maria, Ioana , Mihaela şi Andreea.  Ei au plecat în luminiş. Maria era fericită că se afla împreună cu prietenii ei. Lui Mihai îi veni o idee:                                                                                                                                      

- Nu vreţi să dansăm în jurul acestui pom? Spuse Mihai.                                                                              

–Bună idee, Mihai. Răspunse Maria.                                                                                                                                                                                                                                                                                                    În acest moment se ivi un câine fără stăpân. Ioanei i se făcu milă de căţel şi-l luase cu ea.  Copiii s-au încins în horă. Azorică lătra de bucurie. Între timp o doamnă işi făcu apariţia în pădure. Avea o rochie lungă până la pământ, o bondiţă gri pe cap , în poală ei ţinea diferite fructe de pădure. Ea când văzu copiii şi-a amintit de copilăria sa plină de năzbâtii. Copilaşii uitară de toate . Aveau un singur lucru în gând, să se distreze împreună.  Luminişul era într-o pădure mare şi plină de copaci fermecători. Acolo totul era ca în basmele nemaivăzute. Gâzele zburau şi se distrau la fel de bine ca şi copiii. Mihaela cu trupul ei graţios se roteşte în jurul pomului împreuna cu prietenii săi. Câtă veselie şi energie aveau în ei!  Azorică îşi spuse: ,, Ce bine mă simt cu copiii ăştea zglobii, de-aş putea vorbi, i-aş ruga să mă ia la ei acasă.,,                                                                                                                                    Era vacanţa mare, timpul lor nu era limitat. Fericirea  li se citea pe faţă. Doamna îi urmărea cu nesaţ, s-ar alătura să-i înveţe jocurile demult uitate ,dar nu se încumeta. Prefera să stea acolo sub copacul cel mare şi să-i urmărească. La un moment dat, îl zări pe Azorel, care atât de ghiduş se rotea în jurul lor. Îi facu un semn acestuia ,dar el nici nu observase femeia din umbră. Era prea ocupat cu noii săi prieteni. Timpul de afară era perfect pentru distracţii. Pomul în jurul căruia dansau copiii, era cu fructe dulci si suculente. Nimeni nu se încumeta să guste din el, prea frumos era ca să fie cules. Vântul adie uşor, iarba se clatină agale, nici nu au observat cum timpul de joaca a trecut. Mihaela le zise:                                                                                          

- Mi se pare ca deja se întunecă afară, e timpul să plecăm.                                                                                 

– Da, Mihaela are dreptate , să plecăm până nu se întunică.                                                                                                             

     Ioana îşi luă noul prieten şi plecase acasă. Azorel lătra de fericire, în sfârşit şi-a găsit un stăpân. Copiii erau împliniţi, au avut o zi frumoasă, plină de evenimente interesante. Pentru ei la sigur această zi va rămâne în suflet pe mult timp. Doamna din umbră se îndepărtase şi ea de acea poieniţă veselă a copilăriei. Cândva venea şi ea aici să se distreze împreună cu prietenii ei. 

HORA BUCURIEI

Ghinea Maria, Şcoala Gimnazială „G.E. Palade” Buzău, clasa a III-a

           Era prima zi de toamnă, cȃnd soarele ȋncă mai scălda razele luminoase ȋn obrajii rumeni ai copiilor.

           Atunci, cȃnd Tudor a văzut cȃt de frumos este afară, s-a gȃndit să meargă ȋn livadă. Împreună cu  cele patru surioare ale lui şi cu mama sa  au pornit la drum. După un timp, au ajuns. În livada era cald şi bine. Frunzele ȋncepeau să cadă, iar iarba era ȋngălbenită. Acolo ȋi aştepta cȃinele lor, Azorel, care ȋşi dorea de mult timp să se joace ȋmpreună.

          Copiii erau atȃt de fericiţi de venirea toamnei, ȋncȃt au ȋnceput să danseze o hora a bucuriei. Azorel lătra şi se juca ȋn jurul micilor dansatori. Merele străluceau ȋn lumina soarelui. Mama s-a gȃndit că nu ar fi rău să culeagă cȃteva. Toată lumea era fericită!

          Cȃnd a venit după-amiaza, mama a hotărȃt  să plece acasă. Copiii s-au ȋntristat puţin, dar mai apoi fericirea a intrat din nou in inimile lor. Ştiau că o să  vină şi a doua zi să se joace. În fiecare zi din primele săptămani de toamna au venit ȋn livadă, dar  mai tȃrziu  din cauza răcorii, nu s-au mai putut bucura de peisajul toamnei.

         Tudor era foarte trist, dar Ana, sora mai mare, i-a spus cu glas duios:

  -Nu fi trist, Tudor! Timpul nu stă ȋn loc! Toamna vine şi  anul viitor, iar noi vom dansa din nou hora bucuriei.

                                                                                                                                                                         Ghinea Maria

                                                                           Şcoala Gimnazială „G.E.Palade” Buzău, Romȃnia

BUCURIA COPILARIEI

Marc-Claudiu HAPURNE

Clasa a II-a C

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Ce frumoasa este copilaria, la tara, la bunici...

Imaginea exprima bucuria copiilor care s-au intalnit pentru a se distra, sa rada si sa danseze in jurul copacului tinandu-se de mana, iar cand obosesc se trantesc in iarba inalta.

Tabloul este imbogatit de bogatia naturii exprimata de marul din fundal, de doamna care culege si ea fructe direct din copac si de bucuria cainelui care a intrat si el in jocul copiilor , alergand de colo-colo.

Dansul copiilor are loc intr-o zi de vara, explozia de culori a naturii aratandu-ne acest lucru. De asemenea, marul incarcat cu fructe in jurul caruia danseaza copiii sugereaza acelasi lucru, faptul ca actiunea este pe timpul verii, cand copacii sunt incarcati cu fructe care urmeaza a fi culese toamna.

Cararea care se vede in fundal arata faptul ca acest drum a fost facut de multe ori de catre copii, care iubesc acest joc in natura, in jurul copacului, joc care se desfasoara sub supravegherea discreta a doamnei care culege fructe, dar in acelasi timp este atenta si la jocul copiilor, fara ca acestia sa o observe si sa fie stanjeniti in joaca lor de acest lucru.

Hainele ponosite purtate de copii ne arata faptul ca copiii nu sunt dintr-o familie bogata, dar hainele nu sunt rupte si sunt curate. De asemenea, bucuria copiilor se vede ca este sincera si curata, este bucuria unor copii care nu tin cont de scara sociala, ci doar de dorinta si bucuria de a se juca impreuna.

Tabloul este imaginea perfecta a unei copilarii simple, fara griji, dar pline de bucuria sincera a unor copii jucandu-se.

HORA BUCURIEI

Vîlcan George, elev, Topliţa, Harghita, România

            O dupa-amiaza frumoasă de toamnă! Soarele arde cu putere. Feţele noastre sunt scăldate in razele soarelui. Pe frunţi avem mici picături de apă care în bătaia luminii par a fi diamante. În livada plină de pomi crengile grele de roade se pleacă să ne mângăie faţa. Ne prindem de mâini într-o horă a bucuriei. Larisa, prietena mea, mă ţine strâns. Alături de ea sunt prietenele ei, care au chef de joacă, sar intr-un picior, cântă si dansează. Prietena mea este cea mai veselă şi mai energica fetiţă. Rochiţa ei se leagănă uşor în paşii ei de dans. Voioşia ei ne cuprinde repede pe toţi. Paşii ne sunt uşori, mişcările line în mângâierea blândă a soarelui de toamnă. Azorel este căţelul Larisei. Nu se desparte de ea nici acum. Vrea și el să se joace.

Ne învârtim in jurul copacului, uneori spre stânga, alteori spre dreapta. Cu ochii căutăm cer, avem impresia că pământul se învârte cu noi tremurând sub paşii noştri, scuturând mai apoi crengile pentru a cădea fructele din care o să gustăm aşezaţi in iarba deasă, rezemaţi de trunchiul copacului. În drumul sau spre apus soarele lasă în urma sa o lumina albă, caldă care mângâie pământul.

Vîlcan George

elev

Topliţa, Harghita

România

HORA COPILĂRIEI

                                                                                                         Grecu Gabriela,

                                                                                        Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

                                                                                                         clasa a III-a D

           A sosit anotimpul roadelor bogate – toamna. Zilele zboară și nopțile trec. Pădurile parcă au ruginit. Vântul bate rar, clătinând frunzele iar altele au căzut deja.

          Copiii au ajuns la sfârșit de săptămâna în care era planificată vizita la bunici. Ajungând la țară, micuții au mers cu bunica în livadă să o ajute la treabă. Au muncit din plin la cules mere. Strigătele lor de bucurie se auzeau prin toată livada, fiind auziți și de alți copii din vecini. S-a format o echipă mare de prichindei dornici de distracție.

          Prima ce le-a venit în cap a fost să se ia de mâini în jurul mărului. A ieșit o horă adevărată, plină de zarvă și veselie. Până și cățelul Rex n-a rezistat prea mult să lenevească sub razele soarelui de toamnă. A apărut imediat cu un lătrat voios, alergând și el în jurul pomului.

          Bunica lor, Ana, fiind ceva mai departe de ei, s-a oprit din treaba pe care o făcea. A stat așa cu șorțul plin cu mere, vrăjită parcă de veselia celor mici. Mirarea ei era că micuții au reușit să facă voie bună din cea mai simplă distracție. Asta i-a adus aminte de copilăria sa, când la fel și ea, se distra împreună cu prietenii.

        Așa să fie, a gândit bunica, să ne fie toamna bogată și copiii plini de voie bună.

Grecu Gabriela,

 Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

 or. Chișinău,

Republica Moldova

HORA COPILĂRIEI

Paula-Olga Pavliuşcenco, LT „George Călinescu”, cl. IV C

             Eliza este o femeie modestă , nu prea bogată, dar foarte norocoasă pentru că are cinci copilași- patru fete si un băiat. O tradiție frumoasă a familiei este plimbarea de duminică prin pădurea de la marginea satului.

            Și iată că într-o zi frumoasă pe la sfârșitul verii, Eliza împreună cu cei cinci copii ai săi au dat

peste o poiană luminoasă in mijlocul căreia creștea singuratic un copăcel cu prune. Lumina zilei scălda cu dărnicie poiana, copacii, florile, iarba un pic uscată, primele frunze ruginii. Copacii mai păstrau coroanele verzi care făceau umbra numai bună pentru popas. Eliza începu să strângă prune în șorț, iar copii au inundat poiana. Într-un moment pădurea se umpluse de chiotele lor vesele. Fetele și fratele lor au prins a sări si zburda printre copaci, fără să se deranjeze ca iarba înaltă le gâdila gleznele picioarelor. Fetițele purtau rochițe albe de in. Cea mijlocie avea și o fustiță maro care se asorta cu părul ei castaniu. Cele mai măricele si mezina cu părul blond, lăsat pe umeri, păreau niște raze de soare, iar mezina, cu parul buclat chiar semăna cu un îngeraș. Haina băiatului părea sa fie cam lărguță pe el, dar pălăria era numai bună.

                Întreaga natură se arătă prietenoasă cu copiii și ei, simțind acest lucru, savurau din soare, căldură, libertate. Copleșiți de emoții copiii au pornit o hora în jurul copăcelului de prun, de parcă ar fi fost un brad de Crăciun. Obrajii li s-au îmbujorat, ochii le sclipeau de fericire ca stelele, veselia nu mai contenea. Chiar și cățelușul Tarcuş, însoțitorul fidel al familiei, făcea cercuri haioase in jurul lor, prins de atmosfera zglobie.

            De sub umbra unui copac Eliza își admira copiii, cu sufletul împlinit.

HORA

Ene Denis, Șc. Gimnazială Nr. 12, Clasa a II-a

În livadă au venit

La cules de fructe dulci

Cu cei mari și cu cei mici

Veseli c-am ajuns aici.

Azorel e mândru tare

Când ne punem în mișcare,

Cântecele să cântăm

Și o horă să formăm.

Fete mari și băieței,

Toți în horă să dansăm,

Dar să nu uităm de el,

Azorel cel mititel.

La cules de fructe sunt,

Dar și veselie au adus,

În livada asta mare,

Toată lumea e în sărbătoare.

Hora fericită

                                                                 Elev Suditu Andrei , cala a-II-a

       Liceul pedagogic Spiru Haret Buzău

    Este o zi de toamnă minunată și însorită !

   Soarele își trimite razele aurii pe iarba îngălbenită , adiată ușor de vânt.

   Mihaela , Alexia , Gabriela , Andrei și Ana  joacă hora în jurul pomișorului firav din fermecata poieniță. Obrajii le erau rumenți  , vântul le mângâia pletele fetelor pline de veselie și bucurie.

    Grivei este si el zglobiu căci stăpânul lui ,Andrei, s-a prins în Hora Fericirii alături de prietenii săi. Cu toții se țin de mâini iar din glasurile lor răsună ritmurile horelor vesele.Simtea bucuria din fiecare copil și dorea să fie prins in mijlocul lor. Copiii l-au primit cu mult drag.

    Mama  lui Andrei îi privește cu blândețe. Parca ar vrea să se prindă în hora lor.Își amintește cu duioșie de vremea copilăriei sale , când se prindeau și ei  în aceași horă a fericirii.

    Câtă veselie  se răspândește în poienița copiilor !

HORA ÎN LIVADĂ

STOICA ANDA ŞTEFANIA, CLASA A IV-A , ŞC. GIMN. ,, CONSTANTIN IVĂNESCU” POŞTA CÎLNĂU, BUZĂU

Oana, Sandra, Miriana,

Aurel şi cu Sorina

Au încins hora-n livadă

Doamna Toamnă să îi vadă.

Le zâmbesc de printre crengi,

Mere mari şi aromate,

Aşteptând-o pe măicuţa

În panere să le poarte.

Un căţel îi însoţeşte,

Dând din coadă bucuros.

Din privire le şopteşte:

,, Jocul vostru e frumos!”

Minunată eşti, livadă!

Pentru bucuria lor,

Vântul s-a oprit să vadă

Mândra horă a copiilor.

Toamna este-o zână bună,

Ce-a pictat livada-ndată,

Cu nuanţe parfumate,

De gutui şi mere coapte.

HORA PRIETENIEI

LEANCA SERGIU, LICEUL TEORETIC ,,DANTE ALIGIERI”, CLASA A 3-A ,,B”

Primăvara a sosit

Pe meleagul meu iubit.

Multe chipuri fericite

În poiană au venit.

Copilași drăguți și veseli,

Mândră horă învârtesc.

Mare este veselia

Și Grivei s-alăturat,

Totu-n jur e-n armonie

Și lumină, și căldură.

Dragi copii, cât e de bine,

Când prietenii s-adună!

Leanca Sergiu,

Liceul Teoretic „Dante Alighieri”,

mun. Chișinău, Republica Moldova

HORA VESELIEI

Ursu Bogdan, Şcoala Gimnazială NR.1 DOBÎRCENI, clasa a IV-a, ROMÂNIA

   Ce minunată şi încântătoare este îmbelşugata toamnă! Frumuseţea sa este dată de pădurile şi livezile în care copacii au frunze aurii, gălbui, portocalii, roşii şi ruginii. Toamnă îmbelşugată, mi-ai apărut în vise ca o zână mândră, frumoasă ce zboară deasupra tuturor! Multitudinea şi diversitatea fructelor de toamnă aduc în sufletele gingaşe şi nevinovate ale copiilor stropi de bucurie şi fericire.

   Sub privirile atente şi grijulii ale mamei, copiii s-au prins în hora veseliei pentru a exprima bucuria întâlnirii lor cu bogăţiile minunatei toamne. De pe chipurile lor fericite aş putea desluşi următoarele cuvinte: „Dă-mi mâna ta, Toamnă, şi poartă-mă în văzduh, plimbă-mă peste ţara mea, să văd mai bine cum ai îmbrăcat-o!” Părtaş la veselia copiilor pare a fi şi căţelul, care este nerăbdător să se prindă alături în hora copiilor. Dar vai! copiii sunt atât de implicaţi  în dansul lor, încât nici nu observă bucuria şi nerăbdarea căţelului de a le fi alături. Probabil se întreabă de unde a luat toamna atâtea culori, cine le-o fi pictat astfel, de ce sunt copiii atât de bucuroşi? Oare îi vor da un răspuns?

    În livezi, simţi atâtea arome:dulci, dulci-amărui şi dulci-acrişoare.Mirosul nu se poate descrie în cuvinte, trebuie simţit… Fiecare anotimp are farmecul lui. Toamna este îmbelşugată, colorată şi înmiresmată.

HORA VESELIEI

                                                   Eremencu Andrei

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

Soarele cu drag ne cheamă                            Să cântăm cu bucurie,

Să culegem flori micuțe,                                Să râdem, să chicotim,

Să zburdăm printre-albinuțe,                         Hora mare să-nvârtim

Prin petale de aramă.                                     Și s-aducem armonie.

Fete mici și mari se-adună,                            Copăceii tinerei,

Îmbrăcate-n sărbătoare,                                 Cu crenguțe înflorite,

Fețele arse de soare                                        Parfumate și grăbite,

Doina sfântă să o spună.                                În horă se prind și ei.

Un cățel cu ochi de stele                                Azi, de hora veseliei

Și urechile în vânt                                          Cu toți să ne bucurăm.

Se așază la pământ                                         Prin păduri să alergăm

Să miroasă floricele.                                      Cu flori mari la pălărie.

 HORA

                                                       Oprescu Lelia Maria

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

Ieri, în poieniţă-n vale,

Am încins o horă mare,

Sub copacul cel rotat

Cu toţi mâinile ne-am dat.

Prin jocul nostru minunat,

De Grivei supravegheat,

Credeam că zburăm uşor

Spre al zărilor decor.

Trecătorii ne-admirau,

Ne priveau, se bucurau,

Noi eram nepăsatori

Prinşi în vraja viselor.

Soare, iarbă, veselie,

Cântec, joc si bucurie.

Hora noastră ne-a adus,

Zâmbet, fericire, vis.

COPĂCELUL

Hură Sarah Beatrice,

Școala Gimnazială ,, Dimitrie Sturdza’’

Loc. Tecuci, jud. Galați, România

Clasa a III – a B

       Este anotimpul de vară. Păsărelele ciripesc voioase pe crengile copacilor.

      Ana și Matei au plecat în livada din apropierea casei lor. Tare mult le place să asculte cântecul păsărelelor, dar și joaca în mijlocul naturii! Azor, câînele lui Matei, îî insoțește mereu. Se  bucură alături de ei de frumusețea naturii. Aleargă, dă din coadă și dispare din când în când în cine știe ce tufiș.

       Ajunși acolo, au  văzut doi copii care încercau să distrugă un copăcel. Unul dintre ei  trăgea de o crenguță, să o rupă. Celălalt dădea cu piciorul în tulpina lui firavă.

-          Lăsați copăcelul în pace! spuse  furioasă Ana.

-          Ce treabă ai tu? De ce să- l lăsăm în pace? E doar un copac!

-          Pentru că acest copăcel va ajunge un pom mare și roditor din care noi vom mânca fructe

dulci și zemoase!

-          Haideți sa îl îngrijim împreună! rostise și Matei. Fructele lui ne vor ajuta să creștem mari și sănătoși.

-          Bine, dar cum vom face asta? întrebă unul dintre copii.

-          Îl vom uda în fiecare zi, îi vom curăța crengile de omizi și îi vom tăia crenguțele uscate.

 De atunci, copiii au avut grijă de copăcel, devenind prieteni. În fiecare zi mergeau în livadă să-l îngrijească. Peste doi ani, copăcelul cel firav a ajuns un pom roditor, plin de fructe.

     Acum, copiii se bucură împreună de fructele pomului roditor, știind că ele conțin multe vitamine. Ei s-au prins de mâini într-o horă a bucuriei și a prieteniei , în jurul pomișorului. Cu ei este și sora mai mică a Anei, Irina. Azor  se bucură și el de bucuria copiilor.

      Fructele nu trebuie să lipsească, nici măcar o zi, din alimentaţia echilibrată.

 

     

INCEPUT DE TOAMNA

Ignat Benedicta,

LT ”Gh. Asachi”,

clasa a II- a ”A”

Era o zi frumoasă de toamna. Nicoleta, sora ei si cei trei prieteni ai sai se plimbau prin padurea aurie. Iarba uscată, de un galben aprins, trăda stabilirea toamnei. Veseli si plini de energie copiii s-au luat de mana, rotindu-se in jurul unui măr care creștea singur în mijlocul poieniței. Jucau hora Nicoleta și sora ei mai mică, în vârstă de 3 ani, Oxana, dar si prietenii săi, Lenuta, Beti si Vlădut. Unicul care a vrut sa participe, dar nu a putut a fost cainele Paris.  În schimb, le dădea târcoale și sărea zglobiu în jurul copiilor. Astfel, toti erau cuprinși de voie bună.  Nu departe de ei, la câțiva metri distanță, stătea mama fetelor și culegea fructe. Avea șorțul plin cu mere aromatice pe care avea să le dea copiilor la școală. S-a oprit putin din cules pentru a-și admira copilașii minunați și atât de fericiți.

Ce zi extraordinară!    

În grădina publică

Botnari Loredana, Liceul Teoretic “Dante Alighieri” cl. a 2-a C

       Este o zi de vară. Soarele luminează totul împreujur, dând culoare naturii. Toţi simt căldura verii.                                       

       Alexandra, Ionică, căţeluşul Ricky şi Amelia au plecat cu mama lor în grădina publică. Copiii s-au întâlnit cu Cloe şi Zoe,două fete necunoscute ce se jucau zglobiu, fugind una după alta. Cei trei prieteni au decis să intre şi ei în acel joc. După o clipă de mirare, Cloe i-a şoptit ceva prietenei sale la ureche. Zoe însă a zâmbit uşor şi le-a zis celor trei amici că n-ar fi rău să se joace toţi împreună. După câteva jocuri împreună, Cloe şi Zoe au fugit lângă un copac tânăr ce abia cunoscuse lumea vie. Era linişte. Toţi priveau îngânduraţi la mişcările copacului ce era bătut de vântul jucăuş. Zoe deodată a zis că acel copac a fost sădit de bunicul lor şi tare ar fi fost bucuros, să ne vadă jucând împreună. Cloe a decis să facă o horă în jurul copacului. Copiii au fost de acord şi au început să se învârtească în jurul copacului, apucându-se de mâini şi mişcându-se repede din picioare.

        A fost o zi fericită pentru toţi, chiar şi petru Ricky, ce mereu dădea vesel din coadă de bucuria copiilor.

Botnari Loredana, Liceul Teoretic “Dante Alighieri”, Chişinău, Republica Moldova

ÎN LIVADA BUNICII

Apostescu Sofia Maria, Școala Gimnazială Aninoasa-Dâmbovița-România, clasa I

            E început de octombrie. Mirela și-a luat frățiorii mai mici, Ana, Ina, Mimi și Alin și au venit în vizită la bunica lor la sfârșit de săptămână.

            Vremea e minunată. Soarele blând de toamnă a transformat livada într-o adevărată simfonie de culori. Iarba este aurie, iar copacii s-au îmbrăcat în minunate nuanțe de auriu și arămiu. Livada este plină de fructe coapte, dulci și zemoase.

            Veseli și jucăuși, zburdalnicii copii au încins o horă a bucuriei în jurul unui măr plin de fructe coapte. Toto, credinciosul câine al bunicii alearga vesel în jurul lor.

            Din colțul celălalt al livezii, însoțită de pisicuța Fifi, bunica îi privește cu dragoste și culege mere să le pregătească o delicioasă plăcintă.

            Nicăieri nu e mai bine ca la bunica și nimeni nu face plăcinte mai bune ca ea!

În poieniță

                                                                                  

                                                                               Elev: Ionescu Cătălina clasa a-II-a

                                                                            Liceul pedagogic Spiru Haret Buzău

      Era ultima zi ,  petrecută la țară cu verii mei. Afară soarele ne zâmbea fericit si ne mângâia fețele cu razele sale. Gălăgioși și voioși am mers am mers în poieniță , însoțiți de mătușa Clara.

     Acest loc deosebit de frumos,  unde totul este verde în jur și miroase a iarbă ne- a chemat la joacă. În mijlocul ei era un pom cu mere aurii .

    Ne-am prins de mâini în jurul mărului , am jucat  ”Ursul doarme ” ,  ”Cine te-a strigat pe nume ?” , am dansat și cântat mult timp.Un căteluș venit de nu știu unde , alerga și el vesel pe lângă noi .

    În tot acest timp mătușa cu șorțul ei plin de mere galbene și parfumate ne privea cu duioșie și părere de rău ca trebuie să ne întrerupă joaca. Se făcuse târziu și trebuia să ne întoarcem acasa.

      Cât de frummoasă a fost revederea !

Vara

Ionaş Alina

Liceul Teoretic Costeşti

Clasa I-i A

r-nul Ialoveni, s. Costeşti

Republica Moldova

E o zi frumoasă de vară.De jur imprejur e totul verde.În depărtare se aude ciripitul păsărilor.

Cei cinci copii de pe o stradelă mică au hotarât să plece în padure să culeagă fructe.Au plecat insotiti de o mamica si desigur de câinele lor devotat.Au cules ei cât au cules până nu mai aveau coşuri goale si astfel au făcut un mic popas lânga un copăcel. Acolo copii s-au distrat de minune ,chiar au şi facut o horă în jurul copăcelului.

Aceasta zi nu o vor uita-o niciodata.

                                                                                  ÎN LIVADĂ

                                         IOVESCU ANA MARIA,  Şcoala Gimnazială Darova, CLASA a III-a

            Într-o dimineaţă, pe la sfârşitul verii, eu si  surorile mele , am luat micul dejun pe prispa casei .

            La sfârşitul mesei , mama ne-a adus un coş plin cu fructe zemoase din livadă .Am intrebat-o de ce sunt fructele aşa gustoase şi ea ne-a povestit că livada a fost plantată pe când era ea la fel ca noi.Curioşi ,am rugat-o pe mama sa mergem în livada despre care ea ne povestise cu multa dragoste.Natura arăta asemenea unei palete de culori dupa o lucrare la orele de desen.Parea că toate culorile pamântului au fost purtate de vantul cald al verii deasupra pomilor plini de rod.Foşnetul frunzelor parcă interpreta un cantec suav la nai.Ne venea să ne întindem pe covorul moale, de frunze ,si sa privim tabloul fructelor parfumate.

           Vrăjiţi de măreţia naturii ne-am prins intr-o hora romanească, acompaniaţi de câinele nostru Labuş.Drăguţul căţeluş se învârtea în jurul nostru fără să înţeleagă ce se întamplă.Se bucura doar de jocul nostru.

          Mama ne privea  din depărtare; cu multă dragoste , în timp ce aduna în poală fructele cele mai coapte.

          Totul era aşa magic, însă deodată,am auzit vocea bunicii , care venise în vizită la noi.M-am trezit din somn şi imi părea rău că a fost doar un vis.Încă mai auzeam latratul lui Lăbuş:

COPILĂRIE FERICITĂ

Ojog Irina,

Liceul Teoretic “Gheorghe Asachi”, cl.a II-a “A”

             Într-o vară, fiind la bunelul Tudor în ospeție, la Telenești, am mers cu verișorul și bunicul prin livadă să ne plimbăm. La un moment dat bunicul se opri îngândurat lângă un măr bătrân. Atunci noi l-am întrebat:

-          De ce ai căzut pe gânduri, bunicule?

      Bunicul Tudor a început să ne povestească amintirea pe care i-a trezit-o mărul.

-          Veneam aici cu surorile mele: Anastasia, Sofia, Nina și Maria, când eram mici. Mergea și cățelul Moțoc cu noi. Ne plăcea cel mai mult să facem hora în jurul acestui cireș. Moțoc sălta și el voios în timp ce dansam.

            Ni s-a părut amuzant când ni l-am imaginat pe bunicul copil împreuna cu surorile sale, zburdând prin livadă. Apoi am încercat și noi să facem o hora în jurul pomului, dar ne-am dat seama că ar fi fost mai distractiv daca eram mai mulți. Am continuat plimbarea prin livadă  ascultând povestirile captivante din copilăria bunicului.

             Când am revenit acasă în Chișinău eram fericită că pot din nou să privesc desenele animate preferate la televizor și să mă joc pe calculator. Dar, peste un timp,  m-am plictisit și mi-am amintit povestirile bunicului despre cum se jucau copiii altă dată. Atunci am înțeles că trebuie să ies la joacă cu prietenii mai des în natură, căci vom fi mai sănătoși și mai plini de viață.

ÎN  LIVADĂ

  MUCICĂ  DENISA  ANDREEA , LICEUL PEDAGOGIC BUZAU, CLASA A II-A

        Este o zi frumoasă de toamnă. În livadă este un peisaj frumos, plin de culoare. Copiii încântă copacii cu cântece şi jocuri. Copacii îşi apleacă ramurile pentru a dărui oamenilor roadele lor, aşa cum şi ei au primit multă dragoste şi îngrijire atunci când au fost plantaţi.   Copiii se iau de mână şi se veselesc atunci când văd coşurile pline de mere roşii şi pere aurii, semn că anul a fost unul roditor.  Toţi oamenii se întorc acasă cu coşurile pline de roade, pregătesc dulceţurile şi aşteaptă iarna liniştiţi.                                                                                                                                                                        

ÎN LIVADA BUNICII

            Crăciun Vlăduț, Școala Gimnazială„George Emil Palade” Buzău, România

      Când soarele strălucea pe cer și Răpciune se mândrea cu o zi așa de frumoasă, împreună cu verii mei am fugit la bunica, în livadă cu gândul să o ajutăm să adune recolta bogată de mere.

      Râsetele noastre zgomotoase au făcut-o să se oprească din culesul merelor rumene  ca obrajii noștri și să ne privească.

      Toată mărinimia Zânei Toamna se revărsase în livadă: poamele coapte și dulci se legănau deasupra noastră, iar cântecul păsărilor care încă nu plecaseră în țările calde și zumzetul albinelor ce dădeau roată merelor dulci ca mierea se uneau într-o muzică plăcută auzului și ne îmbiau să ne prindem  într-un dans. Am pornit dansul, prinzându-ne de mâini, în jurul unui măr. Dansam ca într-un vis, cu zâmbete largi pe chipurile noastre inocente. Veselia noastră l-a prins și pe Bobiță, câinele bunicii, care se învârtea odată cu noi, mișcându-și coada neîncetat.

      Bunica , parcă prinsă de amintirile propriei copilării, se uita plină de uimire și totodată cu admirație la dansul nostru șăgalnic, uitând, pentru o clipă, de culesul merelor.

      Aproape până pe înserat, chiotele noastre au inundat livada, completând tabloul multicolor al toamnei.

      Ajutorul promis bunicii a întârziat să apară, dar sigur i-am umplut sufletul de bucurie cu zbănțuiala noastră.

ÎN LIVADĂ

                                               Nedelea Maria

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

            Într-o zi frumoasă de toamnă, mama și copiii au plecat în livadă să culeagă mere.

            Văzând soarele mândru care încălzea livada cu săgeți de foc, Ileana, Ana, Mara, Dana și Ionuț au început să se joace, rotindu-se în jurul unui pom. Azorel, cățelul lor, alerga și el după ei.

            Mama, uitându-se la jocul copiilor, de bucurie,nu-și mai putea lua ochii de la ei. Cu greu a plecat de lângă ei și a început să culeagă mere proaspete, pentru a le face copiilor plăcintă.

            După un timp a început să adie un vânt ușor, dar rece. Soarele s-a lăsat spre apus.

            Mama și-a chemat copiii pentru a pleca spre casă. Cu greu s-au dezlipit de joaca lor și, după minute bune, au plecat pe urmele mamei, bucuroși că au petrecut o zi minunată de toamnă.

             

ÎN LIVADĂ

FLOREA ANDREEA

Clasa a-II-a

GURGHIU

            Într-o zi frumoasă de toamnă, în livada bunicii este mare fericire. Tușica Maria cu verișorii mei Alexandra, Sonia, Briana, Alexia, Mili și cățelușul Bruno au mers la cules de mere.

            Cei cinci copii dansau în jurul unui pom, iar cățelușul privea cu admirație la ei, în timp ce mama lor strângea fructle zemoase  în poală.

            A fost o zi foarte frumoasă și relaxantă în natura cu culorile neasemuite și bogățiile toamnei.. Toată ziua au râs, au dansat, au cântat și au adunat fructele mult așteptate.

            Apoi s-au întors acasă fericiți, după o zi de neuitat.

Nume: FLOREA

Prenume: ANDREEA

Instituție: Colegiul Silvic Gurghiu

Localitatea: Gurghiu

Țara: România

                                                                                           ÎNV.BLOJ ELENA DIDINA

ÎN PĂDURE

                                               Călărașu Ionela

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

            Ana are cinci copii. Ei sunt foarte cuminți.

            Azi au plecat împreună în pădure să culeagă mere și pere pădurețe.

            Văzând soarele mândru, copiii fac o horă în jurul unui copac. Din depărtare, Ana își privește fericită copiii. Ei se învârt din ce în ce mai repede, cu zâmbete largi pe față.

            Ana îi lasă pe copii să se joace și culege fructe pădurețe coapte și înmiresmate. După ce își umple coșul, le spune copiilor că e timpul să meargă acasă. Triști că trebuie să părăsească jocul și pădurea, ei pleacă liniștiți pe urmele Anei.

ÎN LIVADĂ

BLOJ DAIANA,

Colegiul Silvic Gurghiu

clasa a II-a

         Este toamnă. Încep să se zărească livezile, cu pomi pitici şi grei de rod, cu rămuriş rotat, cu tulpini drepte, văruite până la mijloc.

         Livada din faţa mea este un adevărat tablou plin de culori vii. În mijlocul acesteia, tronează câţiva meri şi peri bătrâni. Sub greutatea merelor zemoase, crengile pomilor gem, fiind gata să te îmbie din bogăţia lor.

          Tabloul plin de culoare al livezii este admirat de gospodari, de copii și de căţel, care fac roată împrejurul unui pom, în timp ce mama plină de încăntare culege fructe în poală pentru a le pune pe masă copiilor. Pe feţele lor se poate citi încântarea, însoţită de uimire, semn că rodul de anul acesta este mult peste aşteptări. Zâna Toamna ne dăruieşte : mere ca focul, prune brumate, pere gălbui şi gutui cu puf galben ca de pui, frunze ruginii, galbene şi roşcate legănându-se şi căzând din pomi.

           În aer se simt miresme blânde de toamnă. Oamenii şi copiii sunt veseli şi se bucură de fructele aromate şi multicolore.

            Soarele este departe şi din când în când parcă le e dor de o zi călduroasă de vară. Dar cel mai nostalgic se pare, e un greier, care după cum spune poetul, toată vara a cântat şi a dansat şi nimic n-a adunat.

             Toamna se apropie de sfârşit, prin văi şi pe la răscruci, vânturile sună neîncetat, ducând cu ele frunzele moarte. O linişte apăsătoare, o linişte grea şi rece care ne prevesteşte venirea iernii.

             

Nume: Bloj

Prenume: Daiana

Instituție: Colegiul Silvic Gurghiu

Localitatea: Gurghiu

Țara: România

JOC DE COPII

PODASCA MATEI. SC. GHEORGHE MUNTEANU GALATI, ROMANIA,CLASA A II-A

            O ZI FRUMOASA SI CALDA. SOARELE MANGAIE CU RAZELE LUI PALIDE POALELE DUMBRAVEI.

CHICOTELI DE VESELIE TREZESC DIN AMORTEALA MICILE VIETUITOARE , INVITANDU-LE ASTFEL LA JOC.

            COPII, DE TOATE VARSTELE, NU RAMAN INDIFERENTI SI INTRA IN HORA VESELIEI, CANTAND SI DANSAND.

            SARBATORESC NATURA , PRIETENIA SI JOCUL COPILARIEI.

-          COPII, PROPUN SA JUCAM ADEVAR SAU PROVOCARE! CE SPUNETI?

-          O IDEE NEMAIPOMENITA, VLAD! SPUSE OANA.

-          ATUNCI, CEL MAI TANAR SA INCEAPA! PROPUSE  IONUT.

-          GEORGE , CE ALEGI? ADEVAR SAU PROVOCARE?

-          O PROVOCARE AR  FI MAI ANTRENANTA !

-          TE PROVOC SA CANTI PRECUM MIERLA.

-          CAT DE BINE ! FELICITARI!

-          REMARCABIL!

-          SI ACUM, ADEVAR PENTRU OANA!

-          ESTE ADEVARAT CA ACEASTA ZI, ESTE UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE SI PLINA DE VESELIE?

-          CAT DE ADEVARAT GRAIESTI, IONUT! ESTE O ZI MEMORABILA!

-          IUPIIII!

-          LA , LA,LA,LA,LA,LA,LAAAAAAAAAA!!!

-          HAI, GRIVEI, DANSEAZA CU NOI!

-          HAMMMMM!

                                                               JOCUL COPILĂRIEI

Șuflic Mădălina, liceul ”D.Alighieri”, clasa II-a ”B”

            Într-o zi de vară, pe cînd soarele strălucea fericit, cinci copii prieteni între ei au hotărît să meargă în livadă. Lăbuș, câinele frățiorilor Mihai și Ana, îi plăcea să-i însoțească peste tot. Așa a fost și de data aceasta.

            Veseli și zglobii, copiii au organizat jocul  lor preferat. Apucindu-se de miini, au făcut un cerc în jurul unui pom. Fiecare copil trebuia să cinte un mic cintecel. Sofia, cea mai mică dintre fetițe, a început și ea să cinte la un moment dat, lăsindu-i pe toți mirați de glasul ei duios, ca al privighitorii. Copiii erau încintați de micuță, dar și de ciine, care a început și el să cinte, în felul său, lătrînd frumos în armonie cu glasul firav al copilei.

            Bucuria din ochii copiilor strălucea mai tare ca soarele zîmbăreț de pe cerul senin și limpede de curat din acea zi. Fericirea copiilor era nemărginită și putea să continuie încă foarte mult, dacă nu era șă vină mama Doiniței, fetița cu ochii negri ca murele, care le aminti că era deja ora prînzului și trebuie să meargă acasă.  

O ZI EXTRAORDINARĂ

Jugurt Amelia, clasa II-a C,

Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

mun. Chișinău, Republica Moldova

Într-o zi de vară Irina s-a sculat, s-a uitat pe geam și a văzut că afară este foarte frumos iar soarele strălucitor era ca un ghem de culoarea flăcării. Mama acasă nu era. S-a îmbrăcat, s-a spălat pe dinți, a mîncat câte ceva și a ieșit afară, unde a fost întâlnită de câinele Bim.

Irina atunci și-a amintit că în acea zi se va întâlni cu prietenii ei. A așteptat puțin până ce s-au strâns cu toții. Au hotărât să se joace în grădina casei, dar când s-au uitat la mama Irinei și au văzut că ea era moartă de oboseală, deaorece ea lucra de ore întregi și coșul cu fructe era foarte greu, au hotărât să o ajute. Toți copiii s-au apropiat de ea și au întrebat-o în cor:

-          Putem să vă ajutăm?

-          Da desigur, copii, sunteți foarte buni la inimă!!

Au ajutat-o cu ce au putut. După ce tot lucrul a fost terminat mama Irinei le-a spus copiilor:

-          Gata, copii, mulțumesc pentru ajutor, puteți să mergeți la joacă.

Copiii au răspuns:

-          Când mai aveți nevoie, puteți să contați pe noi.

Bucuroși că au făcut o faptă bună, au plecat la joacă. S-au jucat de-a mijatca, au alergat prin livadă cu  cățelul. Când soarele ardea tare, copii s-au ascuns la umbra unui copac, s-au luat mână de mână și dansând au recitat poiezii și au cântat cântece despre vară. Ei aveau de ales un câștigător. Deaorece toți copiii știau foarte multe poiezii și cântece, până la sfârșit învingătorul nu a putut fi ales.  Irina și amicii ei erau foarte fericiți și era foarte distractiv. Chiar și câinele era plin de bucurie.

Obosiți au au hotărât să plece pe la casele lor. S-au înțeles ca în ziua următoare  să meargă în Grădina satului să strângă gunoaiele și să planteze flori.

Pentru ei acea zi era una extraordinară, deoarece au putut fi de ajutor și s-au distrat de minune!

LA JOACA IN GRADINA BUNICII

BLIDARU DAVID, LICEUL PEDAGOGIC BUZAU, CLS. A II-A

       E vacanta mare. Soarele isi trimite cu darnicie razele peste livada imbelsugata a bunicii. In copaci atarna mere si pere rumene iar noi alergam in jurul lor chiuind de fericire. M-am intalnit cu verii mei si profitam de ultimele zile de vacanta pentru a ne juca. Suntem atrasi atat de farmecul jocului cat si de frumusetea naturii. Florile s-au culcat in fanul parfumat si fluturii zboara risipind polenul viu si galben al florilor. Prinsi de mana ne invartim pe covorul moale si pufos si ne amuzam vazand cum catelul agitat vrea si el sa ne prinda. In curand o sa incepem scoala si plecam de la tara cu bucurie in suflet si cu mult entuziasm de a le povesti colegilor despre gradina bunicii-raiul pe pamant!  

LA JOACĂ

                                                                                    Secetă Alexandru Giusepe

                                                                                    Şc. Gimn. Ion I. Graure, Bălteni,România

                                                                                    Clasa  a IV-a

Sub copacul cel umbros,

Am încins un joc frumos,

Şi ne bucurăm nespus

De peisajul de vis.

Poieniţa înfloritoare,

Ne-a primit cu încântare,

Şi  ne-a oferit în dar,

Păsări, fructe, flori, nectar.

Chiar şi Ursu ne-a-nsoţit

În zăvoiul înflorit,

Iară mama ne privea

Şi cu drag ne admira.

LA JOACĂ, ÎN PĂDURE

                                                     Minculescu Marian

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

            Este o zi frumoasă de toamnă, o zi perfectă pentru joacă.

            Maria, Elena, Andreea, Corina și Alin au plecat în pădure pentru a se bucura de ultimele zile de vacanță. După ei a venit și prietenul lor cel mai bun, Cățelul Toto. Copiii au hotărât să joace „Mărul stricat”. Deoarece Corina era cea mai mică, copiii au fost siguri că ea va cădea prima.

            De la câțiva metri, îi privea mama Corinei, pentru a fi sigură că nu se lovesc.

            Toto era și el vesel și jucăuș.

            Copiii s-au jucat până seara, târziu, când au obosit. Au hotărât să revină și mâine în același loc.  

LA JOACĂ

                                                         Ionescu Daniel Mihai

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

Cinci copii cu al lor câine

Împreună au plecat

În poiana din pădure,

Lângă un copac au stat.

Și cu toți s-au prins de mână

Și o horă au făcut.

Au înconjurat copacul,

Iată, jocul a început.

Și prietenul lor, câine

Neglijat el s-a simțit

Și a început să latre....

Doar atât el a putut.

La toată joaca petrecută,

Copacul gol martor a fost

Și iarba galben-ruginie

Covorul toamnei ea a fost.

VARA COPILĂRIEI

Lebeda Lia,

Liceul Teoretic “Gheorghe Asachi”,

 clasa a 2-a “A”

Vară. Dis-de-dimineață am sărit toți cinci în brațele mamei. I-am promis că vom fi cei mai cuminți copii de pe pământ, dar să ne arate și nouă poiana cu minuni. Din bătrâni  se spune că fiecare copil, care merge în acea poiană, vedea soarele zâmbind, auzea izvorul murmurând,  răsfira firele de iarbă ca mătasea. Și cum să pierdem noi așa o bucurie?

Am ieșit din casă. Zglobii și jucăuși, alergam unul după altul, luîndu-ne la întrecere. Soarele se rostogolea agale pe bolta albastră, luându-se după noi. Câteodată încerca să se joace cu noi de-a ascunselea, dar nu găsea nici un nor pentru a se ascunde. Cățelușa Elza nu rămânea nici ea în urmă. Zâmbet după zâmbet, glumă după glumă, am ajuns la marginea pădurii. Abia așteptam să vedem poiana cu minuni. Câte doi de mânuță am pornit veseli înainte. Pășeam ca-ntr-o poveste. Ne însoțea umbra pomilor, foșnetul frunzelor, iar păsările ne alintau cu cântecul lor. Și iată-ne ajunși în pădurea cu minuni.

Bucuria noastră era atât de mare, încât nu am reușit să o cuprindem. Elza se gudura pe lângă noi, arătând semne de mulțumire cu coada. Alergam ba într-o parte, ba în alta. Săream  cât puteam de sus. Chiotele noastre alergau prin pădure, întrecându-se cu ciocârliile. Apoi ne-am întins pe iarbă, jos și am ascultat în liniște murmurul izvorului. Uitasem de toate pe lume! Mama stătea neclintită la marginea poienii, admirând jocul nostru care o făcea atât de fericită.

Era liniște și pace. Soarele veghea cerul, iar farmecul domnea pământul în vara copilăriei noastre.

LIVADA COPILĂRIEI

Ţîrdia Gabriel Fabian, Şcoala Gimnazială Nr.1 Dobîrceni, jud. Botoşani, clasa a IV-a, România

Este începutul toamnei.

Bunicul meu Petru vrea să strângă merele din livadă şi ne-a rugat să-l ajutăm. Bineînţeles că toţi am fost de acord şi am pornit bucuroşi spre livadă. Mama a avut grijă să luăm fiecare câte un coşuleţ. Toţi nepoţii în frunte cu mine abia aşteptam să ajungem la livada bunicului. Mama ne-a spus că livada era de pe vremea bunicilor ei. Dacă stau să mă gândesc bine erau bătrâni pomii bunicului. Avea acolo mulţi meri, peri şi nuci. Cei mai mulţi erau merii, bunica ne spunea să mâncăm mereu că au vitamine.

Mergând pe drum şi discutând noi aşa cum o să facem, ne-am trezit pe lângă noi cu Bobiţă, căţelul nostru. Pe semne că nu ne-a mai văzut şi a alergat, iar după miros ne-a găsit. Ştiţi noi avem un câine detectiv, aşa-i spune tata.

Iată-ne ajunşi la livadă. Doamne ce frumuseţe era! Totul era minunat!mirosul fructelor te îmbăta, trilul păsărelelor te încânta! Cine să mai culeagă fructele? Cu toţii ne hârjoneam prin iarba din livadă, sora mea mai mare, Irina, voia să culeagă fluturi, am încins o horă de credeai că ne cântă cineva! Eu, singurul băiat din trupă, trebuia să le ţin hangul! Bobiţă făcea ce făceam şi noi: alerga în jurul nostru, se mai oprea şi se uita la noi parcă ne-ar fi întrebat: la ce aţi venit la livadă?

Mama ne-a lăsat un timp să ne jucăm. A început să culeagă singură merele coapte. La un timp ne-a întrebat mama pentru cine oare o să facă dulceaţă şi gem? Atunci am înţeles noi că am venit la livadă să culegem fructe mai întâi, apoi să ne jucăm. Bobiţă ne ajuta şi el la cules, numai că el le culegea în gura lui. Chiar îi plăceau merele. Cu unele se juca doar, parcă ar fi avut o minge. Eu nu ştiam că şi căţeii mănâncă fructe, mama ne-a spus că au şi ei nevoie de vitamine.

Timpul a zburat ca gândul şi a venit vremea să plecăm acasă. Ne-am întristat un pic dar mama a spus că vom mai veni pentru că în livadă mai sunt multe fructe de cules. Bunicul voia să mai vândă o parte din ele, erau multe, multe.

A fost o zi grozavă! Oare când voi creşte mare livada va mai fi? Abia aştept să văd!

 COPILARIE – DULCE PAPADIE…

Lungu Andreea, clasa a II-a A

Era o zi toridă de vară. Cinci copii zurlii, alături de maicuța lor și cațelușa Leidy, s-au retras în poieniță, departe de zapușeală.

Acolo dădură de un pui de măr care, pentru prima dată, în acel an și-a arătat merele aromate. Copiii au gustat din fructe și nu conteneau să-l admire. Frunzele fremătau la cea mai mică adiere de vânt. La un moment dat, copiilor le-a venit ideea să încingă o horă în jurul pomului. Să sărbătorească evenimentul. S-au luat de mâini și, acompaniați de ciripitul vesel al pasarelelor, dansat vesel. Pomul, mândru parcă de bucuria de pe chipurile copiilor, îi atingea ușor cu crenguțele subțiri. Cațelusa Leidy nu stătea în loc o clipă: alerga prin poieniță, sărea în sus bucuroasă, făcea tumbe prin iarba mustoasă, se ridica în două labuțe. Mama, își privea odraslele cu lacrimi de bucurie în ochi. Ea n-a avut parte de o copilărie fericită. A crescut la casa de copii...

Au zăbovit în preajma mărului pâna la apusul soarelui. Apoi, mulțumiți de ziua fermecătoare, au revenit la casuța lor.

Totul era atât de minunat!  

HORA  VESELIEI

                                                   Manea Ingrid Sarah, Moreni, Sc.Gimnaziala, Nr.4 , clasa a II a B

Era o zi  însorită de  toamnă. Mama și cei cinci copii ai ei, împreună cu Azorel au plecat la livadă. Erau patru fete: Delia, Crina, Camelia,  Violeta și un băiețel pe nume Matei.  Au   venit să culeagă mere. Soarele îi mângâia cu razele lui jucăușe. Pomii plini de roade aurii și aromate îi așteptau. Iarba incă verde era ca un covor moale și primitor. 

La livadă copiii au uitat de mere. Au început  să se joace. Era multă bucurie  pe fețele lor. Azorel sărea, lătra și mișca fericit din codiță.

-          Mami, uite ce vesel e Azorel! spuse Crina.

-          Mami, vino sa te joci cu noi! a invitat-o Matei.

-          Mulțumesc,  copii! Vă aduc aminte că am  venit să culegem merele. Nu   mai  avem        

fructe deloc acasă.
           Joaca   era în toi. Copiii parcă nici nu au auzit vocea mamei. Glasurile lor zglobii răsunau până departe. Era atâta veselie.

            Deodată mama a spus:

-          La masă fiecare va mânca ce a cules!

            Copiii s-au oprit brusc din joacă. Delia era surioara cea mai mare și de ea ascultau toți copiii. Delia le-a zis:

-          Am o idée excelentă!

-          Haideți să facem o horă în jurul acestui măr micuț! El este plin de mere. Să jucăm 

tare, tare în horă. Merele vor cădea. Noi vom aduna toate merele foarte repede și fără să muncim.

Copiii s-au luat repede de mâini. Au  început hora veseliei. Jucau din ce în ce mai tare. Erau cu fețele imbujorate.  Părul lor bălai zbura în vânt. Pantofii negri se roteau din ce in ce mai iute. Pomulețul se zguduia. Merele însă nu cădeau. Dacă au văzut că nu cade nici un măr,  au jucat și  mai repede și mai tare. Merele  stăteau tot la locul lor, în pom. Dar copiii nu au renunțat. Hora veseliei a continuat. Peste câteva minute au  obosit. S-au așezat pe pământ  să se odihneacă. Tot pământul și cerul parcă se învârteau incă cu ei. Erau  așa de fericiți că s-au jucat. Dar cel mai bucuros era Azorel .

 Nu au cules mere și acasă nu au mâncat niciun măr. Însă pentru toți aceasta a fost o zi minunată, pe care  nu au uitat-o niciodată.

O ZI ÎN NATURĂ

Manole Bogdan

Clasa a II-a B

Liceul Teoretic “Dante Alighieri”

mun. Chișinău, R.Moldova

            Era o zi frumoasă de vară, iar soarele bucuros ne saluta amintindu-ne că a sosit o nouă zi, făcând loc zâmbetului pe fața noastră.  

Eram nerăbdători să ne ducem în poiană împreună cu familia. Ajungând acolo, am admirat miriștea împrejmuită de arborii seculari. Tărcuș, prietenul nostru devotat, ne-a însoțit jucăuș. 

În timp ce mama a  început să culeagă din roadele pomilor de meri timpurii, privindu-ne cu drag și admirație, noi, cei cinci pitici ghiduși am încins o horă ca din povești. Mânuțele noastre firave s-au unit în jurul unui puiet tinerel, iar picioarele noastre jucăușe săreau elegant nestăpânindu-se. Părul nostru ca de mătase se legăna în bătaia vântului. Tărcuș alerga voios în jurul nostru, dând din coadă prietenește, de parcă cerea și el un loc în hora noastră. Firicelele de iarbă ne gâdilau pielea, făcându-ne să saltăm cu și mai multă plăcere. Frunzele copacilor dansau pe muzica vântului, aducând adierele plăcute către noi.

Odată cu lăsarea serii, oboseala a pătruns în corpurile noastre istovite de joacă și voie bună, anunțându-ne că a sosit timpul reîntoarcerii acasă. Hotărâți să mai repetăm această experiență, am mers spre casă încântați de această zi minunată în sânul naturii.

A fost o zi de neuitat!

           

MĂREȚIA CLIPELOR MICI

Șonțu Maria   IPLT “Liviu Rebreanu”   clasa 4

              Fericirea e în momentele frumoase și unice! Clipele frumoase însă, le fac râsetele curate și cristaline ale copiilor.

             În una din zilele senine și pline de soare,o frumoasă familie,cu copii veseli,a hotărât să spulbere liniștea unei poienițe. În inima padurii cu iz de mlădițe fragede, de frunzulițe și flori, zvonul dulce de glasuri de copii s-a întețit. E bucurie mare!  Cei cinci copii ai mamei și-au reîntâlnit, după o lungă despărțire, copăcelul drag. De dragul lui, ei au încins un cerc care        încet-încet s-a transformat în cel mai zvăpăiat dans. Demult n-au mai fost pe aici. Demult nu și-au văzut “fratele” drag , care a crescut împreună cu ei de la nașterea primului copil în familie.

             Chiar și cățelul, îmbrăcat în haină ruginie, părea ca un copil. E Lucky - un câine vânătoresc tânăr, care știe să se bucure de bucuria altora.

            Printre ramurile copacilor, în depărtare se aud ecourile fiecărui glăscior de copil. Patru surori și un frate, îmbrăcați sărăcăcios, ale căror hăinuțe sunt zdrențuite și papucii - ponosiți, au uitat de grijile lumii în care trăiesc. Au uitat că au venit de fapt, să-și ajute mama la culesul ciupercilor.

Dar mama! Mama e unica aici care lăcrimează - de fericire! Lăcrimează pictând pe fața ei un zâmbet larg și dulce, privind la copiii plini de lumină și dragoste.

Natura parcă a amorțit de teama să nu tulbure fericirea din mijlocul pădurii într-un miez de zi senină.

Fericirea e în copii, în sufletele lor curate și zâmbetele limpezi. Fericirea e în fiecare din noi, care știm să ne bucurăm de lucruri simple, dar frumoase.

ZEUS ȘI PRIETENII LUI

Marius Jacotă. Liceul teoretic român-francez,,Gheorghe Asachi,, clasa a II-A.

Era o primavară verde, cîntau ciocîrliile, toate pasările erau deja   întoarse la cuiburile lor. Niște prieteni Maria, Ionuț, Lucia, Dana și Lenuța au pornit singuri în  pădure după fragi și mure. Tot căutînd  murele s-au rătăcit și  au nimerit într-o poiană însorită. Maria, cea mai mare dintre  toți,  a propus să se joace de-a prinselea. Au decis că amijă Ionuț ca unicul băiat. S-au distrat de minune, iar apoi și au dansat dansul preferat Alunelul. Se înnopta. S-au speriat și drumul spre casă    l-au pierdut. Cea mai mică, Lenuța,a început să plîngă. Maria, a încercat să o calmeze. Fragi și mure au strîns așa că nu vor îndura foame. Toți    i-au dat dreptate. S-au strîns în jurul Mariei ca niște puișori. Au decis să înnopteze în poienița. Discutau ce o să facă mâine, pe care cărare  să meargă. Maria le-a povestit și o poveste. Au adormit. Primele raze de soare au venit odată cu lătratul vesel al lui Zeus, cățelul vecinilor. Părinții copiilor erau îngrijorati așa că au hotarît să-l trimită în căutarea lor  pe Zeus. Bucuros că i-a găsit Zeus a  pornit să-i lingă pe față pe  fiecare dintre ei.” Trezirea!”- spuse Maria. S-au trezit. Cît s-au bucurat să-l vada pe Zeus. Chiar și au dansat în jurul unui copac împreună. Apoi au  plecat din pădure, ei erau fericiți! Drumul spre casă a fost vesel și ușor. În fața copiilor alerga vesel Zeus, salvatorul lor. 

Chișinău, Republica Moldova, Liceul teoretic român-francez,,Gheorghe Asachi,,

MELODIA  COPILĂRIEI

Alexandra Sandic,  liceul teoretic  ’’Orizont’’ clasa a IV -a ’’A’’

       Vara  a stăpînit meleagurile cu blîndețea și căldura ei prietenoasă.  Anotimpul culorilor  și aromelor ispititoare.  Soarele a revenit în drepturi și bucură cu razele lui chipurile copiilor. Copacii darnici în roade împart la fiecare din bunătățile lor.

       În familia Morărescu  e mereu clinchet de zîmbete și cîntece de voie bună.  Mama singură are grijă de cele cinci gurițe voioase de copilași.  Lelița Ilinca este cea mai  mare dintre copii.  Ea are plete bălăi și ondulate, ochi  blînzi și înțelegători. Catinca și Mărioara sunt fetițele zglobii cu obrăjorii  rumeni ca bujorii, mereu puse pe șotii și năzdrăvenii. Bărbatul casei, Mihăiță, crescut de-atîtea  fete  e cam  rușinos, sărmanul și blînd ca pîinea caldă.  Mezina Smărăndița este o frumusețe de fată cu plete aurii și chip de înger. În familia lor  mai este un locuitor, cățelul Tristan, unica moștenire de la tatăl lor pe care nici nu-l mai țin  minte la chip. A plecat să cîștige pentru trai, dar nu au mai auzit de el.  Mămica lor este cea datorită căreia zîmbetul de pe buzele copiilor  nu dispare.  Ei știu să se bucure de cele  mai mici  lucruri. De soarele ce răsare dimineața, de buburuza de pe frunza  trandafirului, de pîinea caldă abia scoasă din cuptor. Cea mai așteptată sărbătoare a lor este sosirea verii. Pădurile doldora încărcate cu bunătăți și cîmpiile țesute cu mii de flori multicolore.

      Cîțiva pomi cu caiși sunt unica moștenire de la bunei. Aroma lor și gustul dulceag sunt adevărate bucurii pentru ei. Dansul copiilor în jurul pomilor de caiși este balsam  pentru inima mamei lor. Bucuria copiilor și jocul lor este cel mai frumos tablou în ochii mamei. Dansul este și o tradiție  pe care au preluat-o  de la bunei. El semnifică bucurie, bunăstare, familie mare și copii fericiți. Se țin de mînuțe și formează un cerc în jurul pomului. Tristan sare bucuros cînd la unul , cînd la altul dorind și el să se joace cu copiii. Ei dansează și rostesc astfel:

” Soare, soare

Tu lucești și pe toți îi încălzești!

Pentru mic și pentru mare,

Pentru pom și pentru floare,

Pentru păsări cîntătoare

Ești o mare sărbătoare !...”

       Peste tot se aude melodia copilăriei.  Zîmbetele și bucuria de pe fețele lor umple poiana, de parcă și  natura  intră  în  hora lor.  Cîntecul și dansul  în jurul pomului  răsună ca o rugăciune de mulțumire pentru tot ce au mai scump pe lume, familia.

 Sandic Alexandra, liceul teoretic ’’Orizont’’, Chișinău R.Moldova.

                                                                   

                                                                   

     

Copilărie, dulce copilărie…

Mihalachi Gabriela

Liceul Teoretic Costeşti

Clasa I-i A

r-nul Ialoveni, s. Costeşti

Republica Moldova

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a fiecărui copil. Doar fiind copil poţi să faci ceia ce doreşti. Acum e iarnă, iar gerul a pus stăpînire pe  natură. Noi încercăm să ne distrăm în casă cu părinţii, citind poveşti şi povestind întâmplări interesante. Serile de iarnă sunt lungi, deaceea după lecţii dacă ne rămîne timp îl petrecem împreună cu familia. Cîteodată părinţii coboară şi ei în lumea copilăriei. Se alătură şi ei în  joc cu noi.

Abia aştept să vină vara. Vara este anotimpul perfect al copilăriei, unde este spaţiu de joacă şi  multă multă energie. Odată ce natura s-a trezit plecăm la joacă în cîmp sau la pădure, pentru a asculta ciripitul păsărilor, foşnetul frunzelor, pentru a alerga  şi a cutreiera lunci şi văi, pentru a ne aşeza pe iarba moale, pentru a ne adînci în jocurile copilăriei. Familia mea este mică şi deaceea invităm cu noi prieteni ai familiei ca să ne fie mult mai interesant.E foarte vesel cînd suntem mai mulţi. Soarele de vară ne încălzeşte şi ne încarcă cu multa energie ce ne ajunge pentr o zi întreagă . Formând un cerc, ne prindem uşor de mînă  şi cîntăm voios:

Fuga, fuga hai copii,

Fuga, fuga prin cîmpii...

Fuga, fuga la bunei

Fuga, fuga prichindei.

Din atâtea glasuri de copii se aude şi un lătrat de câine. E Grivei, cîinele nostru. El nu a dorit să stea acasă într-o  zi frumoasă de vară. Toţi copii sunt veseli şi fericiţi că Grivei a venit la noi.  Impreună ne distrăm. Ce poate fi mai dulce şi mai frumoasă decât copilăria, unde noi copiii suntem ca păsările în câmpie, unde noi copiii căutăm răspunsuri la toate întrebările, unde noi copiii facem cele mai multe şotii, unde noi copii suntem fericiţi.

 Tradiţie(în familia lui Doru)

Mititelu Andreea

Liceul Teoretic Costeşti

Clasa I-i A

r-nul Ialoveni, s. Costeşti

Republica Moldova

Când s-a născut Arina,tata a sădit un vişin.La Virginia a sădit un păr.La naşerea Mădălinei un prun.La Răluca un cireş.I-ar când s-a născut Doru,tata a sădit în mijlocul poeniţei un măr.Frumoasă tradiţie s-a format în familia lor.În fiecare zi de naştere,copii se duc să vadă cât a crescut pomul lor.Dansează şi cântă în jurul pomului şi gustă din fructele dulci.Numai Doru nu ştie ce fructe face pomul său,el nu dădea roade.

         Azi băiatul are saşe ani,au alergat cu toţii în poiană.În mijlocul ei era un pom,iar în pom erau mere,mere mici dar foarte gustoase.De bucurie au pornit o horă.Căţelul lor ,Tărcuş ,se bucura împreună cu ei.

         Din depărtare mama îi priveşte cu drag.Aceşti cinci copii sunt averea ei cea mai mare.

Părul cu miros de flori

Autorul: Mitu Coralia Ioana; Școala Gimnaziala ,,Grigore Moisil” Ploiești; Clasa a IV-a

Parca simt un miros ce îmi pare cunoscut….

Imi amintesc, cum vara, eu şi gaşca petreceam in livada bunicilor. Eram fascinaţi de copacii verzi ca smaraldul cu multe caise zemoase de culoarea aurie a soarelui şi de miile de flori de mac roşii ca rubinul şi cele de muşeţel care toate miroseau  îmbietor şi ne îndemna să le culegem. Căldura doborâtoare ne obosea aşa că, imediat cum ajungeam in livada, ne întindeam pe iarba mătăsoasă şi pufoasă şi ne uitam pe bolta cea albastră cu nori albi ca opalul.

 Începeam să ne jucăm  jocuri copilărești sau inventate de noi. Primul joc era cel în care trebuia să căutăm prin livadă personajele din cărţile citite. Eu îl găsisem pe Iepurele Alb din ,,Alice din ţara minunilor” iar ceilalţi găsiseră şi ei personaje,cum ar fi: Jiminy - greierele lui Pinocchio, Clopoţica, Rândunica salvată de Degeţica sau vizuina în care locuia Vulpea care l-a păcălit pe Urs. Jocul acesta dura cel mai mult deoarece aveam foarte multe locuri de explorat. Ne imaginam că florile erau zâne şi prinţese minunate, iar crengile care ajunseră până la pământ, cu tot cu caise, erau prinţii şi piraţii neînfricaţi. După aceea începeam sa ne jucam ,,De-a v-ați ascunselea”. Când găsea cineva un arbore foarte mare toata lumea se pitea după el. Când ne auzeam numele începeam sa fugim atât de repede, incat ne împiedicam in iarba înalta. Ne plăcea când alergam, simțeam iarba care ne gâdila fiecare pas, iar umbra noastră alerga împreuna cu noi. Apoi făceam o hora in jurul copăcelului pe care l-a plantat bunicul când s-a născut sora mea mai mica. Dar joaca nu se termina aici… după aceea ne jucam ,,Ursulețul doarme”; iar căţelul Pufuleț, care ne păzea gradina, alerga si el si ne intra printre picioare…

E posibil ca livada aceasta sa fie magica, parca si acum aud râsul gălăgios al prietenilor mei si mi se pare ca parul meu încă păstrează mirosul florilor.

COPILĂRIA DIN TRECUT

Alexandra MORARU

 Liceul Teoretic ” Gh. Asachi”, clasa a II-a ”A”

           

 E o zi frumoasă de vară. Razele soarelui împrăștie lumină și căldură cu dărnicie. Căldura înăbușitoare nu-i împiedică pe copii să se joace.

 Maria, cea mai mare fată, l-a trimis pe Graf, un câine credincios, să-i adune pe toți în poiana verde. N-a trecut mult timp și poienița era inundată de gălăgia copiilor. Toți se gândeau ce jocuri să mai inventeze. Marin le-a întrebat:

-          Vedeți pomul de măr?

-          Da îl văd, a spus Maria.

-          Haide să cântăm cânte ce pe care le știm mai bine și să facem o horă în jurul lui.

-          Minunată idee, Marin! au spus fetele in cor. Și au întins o horă mare. Prietenii au dansat și au cântat până la apusul soarelui.

             Știau că au o copilărie minunată!   

_{TOAMNĂ CA-N POVEȘTI}

Moșneaga Cleopatra, Liceul Teoretic “Orizont”, Municipiul Chișinău, Republica Moldova 

          _{E  iarăși  toamnă.  Pădurile  încă  nu-s  scăldate-n   aur  și  lacrimile  lui  octombrie  încă  nu  udă  pămîntul ,  dar totuși ... e toamnă. Copii  nerăbdători  așteaptă  strugurii,  merele  aromate…}

             _{Era  o   familie  în  sat  care  abia  aștepta  toamna.  Ei  aveau  o  tradiție – în  fiecare  an  să  planteze  un  pom  în  pădurea  de  alături  de  casă.  Dar  totuși  anul  acesta  nu  prea  credeau  că  vor  putea  ieși  să  planteze  pomul.  Era  prea  posomorît  afară  și  ți  se  părea  că  acuș  îi  cade  prima  lacrimă  lui  septembrie.  Cei  cinci  frați   așteptau  la  fereastra  mila  norilor.  Dar  ei  se  părea  că  au  venit  cu  furie,  nu  cu  gînduri  prea pașnice.}

         _{Spre  bucuria  copiilor,  toamna  le-a  ascultat   rugămințile  și  cum  era  ea  conducătoarea,  i-a  convins  pe  nori  să-i   lase  în  pace. Copii  cînd  au  văzut  ce  timp  frumos  e  afară,  s-au  pregătit  deîndată,  să  nu  se  răzgîndească  cumva  norii.  Peste  cîteva  minute, ajunseră  în  părticica  lor  de  pădure.    Un moment,  nici  nu  o  recunoscură ... era  ca  într-o  poveste  pe  care  sora  lor  mai  mare  obișnuia  să  o  citească  înainte  de  culcare,  cu  veverițe  neînfricate  care  săreau  de  colo-colo,  cu  frunze  colorate  în  orice   culoare  ai  fi  văzut  vreodată.  Mai  erau,  desigur,  și  frunze  pe  care  harnica  toamnă  nu  a  reușit  să  le  picteze,  însă,  toate  la  timpul  lor. Ajunseră   pînă  la  locul  stabilit  și  îl  plantaseră  cu mare  bucurie.   În momentul   întoarcerii    spre casă,    au  trecut  pe  lîngă   primul  pom  plantat  de  ei. În  gîndurile  lor  începură  să  se  deruleze amintiri. Nici  nu  au  observat , au început    sa  danseze  în  jurul  lui !  Iar  mama, strîngînd  merele  dulci  din  copaci,  își amintea  și  ea  de  momentele   frumoase  petrecute cu acel pom. În scurt timp,  apăru  și prietenul  lor  devotat,  Grivei,  care  se juca mîndru și  el. Cu  toții  erau  mai  fericiți  ca  nici  o  dată,  dansară  pînă  au  înțeles  că  nu-i mai  țin  picioarele.}

                  _{În  memoria  celor  cinci  tovarăși  această  zi  a rămas  ca  ziua  în  care  și-au  dat  seama  că  munca  lor  le  aducea  roade  bogate.}

CĂLĂTORIE MAGICĂ

Neagotă Ioana Mihaela,Şcoala Gimnazială Onceşti,Maramureş,România,cls. a –III-a

                Era  o zi de vară călduroasă. Scoarţa copacilor ere fierbinte, mai ceva ca soarele. Norii plecară împreună cu Primăvara pe meleaguri îndepărtate.Eram cu frăţiorii mei într-un codru  cu mama noastră vitregă.Ea era o persoană haină, ce nu putea fi numită mamă. Tatăl nostru s-a recăsătorit după ce mama noastră a plecat la ceruri. Singurul lucru  rămas amintire de la mama e Lăbuş, căţelul ei care acum a devenit o refugiere, atunci când ne e dor de mama.

               Cu câteva zile în urmă am fost la biblioteca satului pentru a afla mai multe despre cum poţi să ajungi la fiica cea mai strălucitoare a anului adică Vara. Citind din mai multe cărţi am descoperit că ,dacă ne învârtim cu toţi în jurul unui copac din codrul Belveder vom ajunge la crăiasa Verii.  Le-am spus şi fraţilor mei aceste lucruri şi au fost de acord să vină cu mine deoarece s –au săturat de soţia tatălui nostru.

              Am reuşit să o convingem pe mama noastră vitregă că, dacă mănâncă din fructele din codrul Belveder ,va  întinerii.

            Când am ajuns în codru am încercat să găsim un copac cât mai îndepărtat de mama noastră. Le-am mai spus fraţilor mei că trebuia să ne aşezăm în ordine descrescătoare.După ce am reuşit să ne organizăm, am început să dansăm în jurul copacului după melodia pe care o fredona sora mea mai mică aşa am învăţat-o eu. M-am uitat în spate şi am văzut că mama noastră vitregă se uita la noi ,dar nu se apropia. Era totul cum am plănuit. Pe la mijlocul cântecului am început să simt că picioarele îmi atârnă deasupta pământului. M-am uitat şi la fraţi şi surorile mele…şi ei zburau. Privind mai bine, l- am observat şi pe Lăbuş zburând. După câteva secunde priveam deja codrul de sus. O vedeam pe mama noastră vitregă cum încerca să ne dea jos, dar nu reuşea. Nu mă mai interesa nimic din ce se întâmpla jos.

            Am mers vreo zece minute ,fără oprire, până ce am văzut un castel făcut numai şi numai din fructe de vară. Uşa era deschisă.Parcă ne astepta pe noi. În pragul uşii se ivise crăiasa verii.

            Avea o rochie albastră ca cerul într-o zi de vară. Ochii ii erau de un verde ca şi natura. În picioare purta nişte conduri galbeni ca rayele soarelui care ne încăzesc sufletul.

-Pe voi vă aşteptam, dragii mei. Bine aţi venit în Veronia! Aici mereu este vară.

-De unde ai ştiut că noi vom veni aici? o întreb eu curioasă.

-O rază de soare mi- a transmis:În calitate de regină a verii eu vă declar oficial cavalerii si cavalerele mele. Lăbuş va fi numit prim ministrul Veroniei, aici poate vorbi.

            De atunci am rămas În Veronia. O rază mi-a transmis că mama noastră vitregă are trei copiii deja.Nici nu mai conta. Iubesc să ştiu că nu mai avem niciun moment de tristeţe.    

DANSUL CLIPELOR FERICITE

Munteanu Liliana, clasa a IV-a, gimn. „Grigore Vieru”, s. Coştangalia, r. Cantemir, R.M.

       O toamna timpurie. Frunzele și iarba ia-u culoarea unui covor pestriţ. Soarele, încă darnic, patrunde printre ramurile rare ale copacilor .Mama a hotărât  sa adune ciuperci împreuna cu copiii săi în padurice .

       S-au oprit într-o poiana minunata în inima pădurii, impresionaţi de frumusețea toamnei. Acolo au găsit un măr  plin cu roade .Toti au început a dansa in jurul lui. În dansul lor s-a prins și cățelușul  Grivei. Mama în acel timp stringea ciuperci admirind jocul copiilor. În sînul naturii toți sunt fericiți și mulțumiți de sosirea mindrei toamne După ce au savurat aerul curat, coboara în sat  pe cararuşa ingustă a pădurii .Au creat  multe clipe, ce nimeni nu ar vrea sa le uite.

     Eu cred ca imaginea reprezintă un tablou din secolul al XIX-lea, deoarece rochiţele lungi îs cu chenar de dantelă îngustă. În acea vreme bărbații purtau cel mai mul camasi albe .Si privind atent am observat ca în pădure este o cararusa care vine din sat.

    Copilăria e un moment ferict, trăit de orice persoană. Bucuria a rămas o amintire plăcută, iar fericire un element al vieţii.

                                                                                   

                                                                    

COPACUL PRIETENIEI

   Nichita Niculcea,

 Liceul român-francez “Gh.Asachi” ,

 clasa a -II ,,A”

            A sosit vara. Zilele pline de lumina și căldura soarelui adunau copiii satului în poienița din crâng, locul preferat de joacă. Zi de zi răsunau vocile de clopoței ale copiilor. Se jucau „De-a v-ați ascunselea”, alergau pe întrecute, cercetau păduricea. Copacii cu ramurile viguroase le ofereau cele mai tainice și interesante ascunzișuri.

            În mijlocul poieniței era și un pom de măr.  Câțiva ani în urmă, într-o primăvară, copiii au sădit copăcelul cu gândul să se înfrupte din fructele aromate când nu vor mai putea de atâta joacă. Împreună aveau grijă să-l ude și să-l îngrijească. Acum pe crengile copăcelului atârnau primele fructe mustoase și parfumate. Copiii, văzând merele au alergat să se înfrupte. La un moment dat au început să se certe: care ia cel mai frumos și mai mare măr? Așa au ajuns că au rupt și crengile pomului. Neînțelegerile au slăbit din forța prieteniei lor. Dar, ca din pământ, a apărut Spyke, cățelul dolofan. Cu un lătrat,  i-a adunat pe copiii în jurul copăcelului. Dându-și seama de fapta lor nesocotită ei s-au apucat să salveze mărul.

            Așa s-au împăcat, iar prietenia lor creștea. Creștea viguros și mărul.

           

       

 HORA

NOVACESCU  BRANDUSA, Scoala Gimnaziala Darova, clasa a III-a

Toamna mândră şi bogată,

Prin livezi te-ai instalat.

Bunătaţi aduci indata,

Ne simţim ca-ntr-un palat.

Ce frumoasă-i haina ta!

Ce mireasmă ne aduce!

Rodul tău nu-l vom uita,

Nici parfumul tău cel dulce!

Drag ne este să jucăm ,

Hora-n jurul tău mereu!

Noi,  nicicând nu te uităm,

Şi te vom apăra la greu!

O COPILĂRIE FĂRĂ GRIJI!

RĂDUCAN ANDREEA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 TOFLEA- CLASA A II-A

Ce bine e să fii copil și să nu ai griji! Să te bucuri de frumusețile vieții și să te împaci bine cu toată lumea.

Copilăria de astăzi, pe care eu o trăiesc e una fericită, dar din păcate nu prea se aseamănă cu cea de care îmi povestește mama mereu, o copilărie, parcă din povești.

Mama îmi povestea ca înainte copiii se jucau de dimineață până seara afară cu prietenii, dar acum, noi ieșim afară cu program, iar dacă întârziem un pic, deja toată lumea este în panică.Mulți copii preferă din cauză că nu au mulți prieteni să stea în casă pe tablete, pe calculator .

Înainte nu conta cum erai îmbrăcat, dar acum te faci de răs, râd colegii de tine. Dacă se întâmplă câte un accident, se provoacă certuri, jigniri.

Pe vremea mamei, nu era atâta poluare, toți copiii se bucurau de aerul proaspăt și curat al naturii.

Nu înțeleg cum lumea se mulțumea cu atât de puțin. Nu aveau jucării, programe de desene animate, dulciuri, mașini, telefoane, dar mai ales internet.

Și totuși, mama îmi spune că ar da orice să fie din nou copil.

 O FAMILIE FERICITĂ

CIURBA DAVID

Clasa a-II-a

GURGHIU

            A fost odată ca niciodată, o familie săracă, dar fericită. Erau cinci frați, mama lor și un câine pe care îl chema Azorel.

            În vacanța de vară, întregii familii le plăcea tare mult să meargă la livada pe care o aveau cu tot felul de pomi fructiferi. Se distrau de minune cei cinci frați cu cățelușul lor.

            Într-o zi minunată, spre sfârșitul verii, când începeau fructele să fie bune, dulci și aromate, au ieșit cu toții în livadă să culeagă fructe împreună cu mama lor. Mama le-a spus copiilor:

-          Mergeți și jucați-vă, că culeg eu fructe. Atunci mama a început să adune fructe în mare

a rochiței.

Copiii s-au dus și au început să joace și să cânte veseli făcând o horă în jurul unui gutui, iar Azorel dădea și el din coadă vesel uitându-se la prietenii lui-copiii.

Spre înserat, întreaga familie s-a întors fericită acasă cu multe fructe culese din livada îngrijită de ei.

Nume: CIURBA

Prenume: DAVID

Instituție: Colegiul Silvic Gurghiu

Localitatea: Gurghiu

Țara: România

                                                                                           ÎNV.BLOJ ELENA DIDINA

O LECȚIE DE VIAȚĂ

                                                                                   Mihai Georgiana-Marilena

                                                                                                   Școala Gimnazială nr. 1

                                                                        Vorniceni-Botoșani

                                                              Clasa a IV-a

      Era o după-amiază frumoasă de august. Chiar dacă sfârșitul verii se apropia cu pași repezi,cerul era senin, iar afară era cald.  Soarele era încă darnic cu razele sale.

      Mama, împreună cu copiii săi,  Maria,  Ana, Elena, Ilinca și George au ieșit  în livada din spatele casei lor. În urmă,  venea și cățelul lor zglobiu, Azorel.

       În livada plină de pomi împodobiți de roade, iarba începuse să se îngălbenească. Un fluture îndrăzneț zbura printre pomii, care umpleau livada de aroma parfumată a fructelor.

      Copiii au început să se joace. Deodată, ei au observat că în pomul plantat și îngrijit de ei cu mare dragoste,  străluceau în bătaia soarelui niște ghemotoace mici portocalii.

      În timp ce  își umplea poala cu mere de vară, mama a auzit țipetele copiilor. A întors capul imediat. Erau țipete de bucurie.

      -Mulțumim, Doamne! strigară copiii într-un glas.

      Ei descoperiseră că pomul lor a fost binecuvântat cu roade. Fiecare dintre ei au luat câte o caisă, au mângâiat-o și au sărutat-o , ridicându-și privirea spre cer.  Ilinca, fata cea mică,  n-a mai avut răbdare să ajungă acasă, ca s-o spele și a mușcat încet din caisa zemoasă, simțindu-i aroma delicată și gustul dulce ca mierea.

     Bucuria lor a fost atât de mare, încât s-au prins de mânuțe și au jucat o horă în jurul caisului lor, de suflet. Azorel nu a înțeles motivul bucuriei lor, dar a început să dea din codiță și să se învârte și el în jurul copiilor. Mama s-a apropiat de ei și a privit cu drag la bucuria lor.

      Când s-au oprit din joc , mama i-a mângâiat pe cap și le-a zis cu blândețe:

      -Pentru că l-ați plantat și îngrijit cu mare drag, ați așteptat cu nerăbdare roadele lui. Iată, au apărut! Tot așa și părinții dau viață copiilor, îi cresc cu mare dragoste și  le sunt alături la bine și la greu. Roadele pe care le așteaptă părinții de la copiii lor sunt: credința în Dumnezeu, iubirea de semeni, cinstea, modestia,  altruismul, bunătatea, hărnicia…

     Copiii au ascultat-o cu mare atenție pe mama lor , care le-a mai oferit încă o lecție de viață. Maria i-a oferit mamei o caisă  și a sărutat-o pe obraji. Azorel, uitându-se la Maria, scoase un lătrat :

     -Ham,  ham!

    Toți au început să râdă.

O SĂRBĂTORIRE NEAŞTEPTATĂ

      MOISE RĂZVAN ANDREI,  Şcoala  ,,GEORGE EMIL PALADE” BUZĂU  Clasa a III-a A

Era o zi frumoasă de august . Soarele zâmbea asupra naturii. Nicio adiere de vânt nu se simţea în aer.

Cinci prieteni de la marginea unui sat s-au hotărât să meargă la locul de joacă obişnuit, într-o livada din apropiere. Alături de ei era şi prietenul lor nedespărţit Azorel. Copii se zbenguiau printre pomii din livada încărcaţi de fructe coapte ca nişte globuri aurii , cînd deodată singurul băiat din grup le-a spus celorlalţi că este ziua lui de naştere.

Toţi copiii  au rămas surprinşi de această veste plăcută,  iar cea mai mare dintre fete i-a amintit băiatului că acum trei ani, tot de ziua lui, au plantat un pom. Unul dintre ei spuse :

-,,Este chiar pomul din spatele nostru!

-,,Da, are dreptate! zise o fetiţă.”

-,, Atunci , să-l aniversăm şi pe el! au strigat toţi în cor.”

Copii au făcut o hora în jurul pomului cântând ,,La mulţi ani!” în cinstea sărbătoriţilor. Prietenul Azorel nu a putut sta deoparte şi încercă să ţină pasul cu ei.

Veselia copiilor inundă  întreagă livada auzindu-se până la casele din apropiere.La auzul sunetelor zglobii de copii, o femeie se apropie de ei, dar văzându-i cum se jucau  a decis să îi admire de la distanţă, nevrând să le strice bucuria.

Ce zi frumoasă au petrecut cei cinci copii!

                                                                                MOISE RĂZVAN ANDREI

                                                                                 Şcoala  ,,GEORGE EMIL PALADE”

                                                                                 BUZĂU -  ROMANIA

O VACANŢĂ MINUNATĂ

Cecati Dorina, liceul teoretic „Danti Aligheri”, clasa II „C”

E iarăşi vară.  O zi minunată, soarele încălzea puternic. Eu şi verişorii ne-am întîlnit din nou la bunici. Ne-am hotărât să mergem într-un loc minunat unde se simţea miros de flori şi pomi încărcaţi cu toate felurile de fructe.

¾    Vai ce pom minunat! Trebuie să fie şi gustoase merele...

¾    Sigur că sunt gustoase, i-am răspuns eu, fiindcă este sădit de bunelul.

Păsările ciripeau un cântec vesel de parcă era sărbătoare. Ascultând cântecele şi privind priveliştea frumoasă nici n-am observat că noi începusem  să cântăm o melodie veselă şi ţinându-ne de mâini, picioruşele singurele se mişcau într-un dans vioi prin jurul pomului de măr. Căţeluşa noastră lătra şi sărea de bucurie în sus.

¾    Priviţi! spuse Vlăduţ, Matilda doreşte  să între în hora noastră!

¾    Să o primim, a spus Andreia.

Mama aflându-se  într-o parte cu o poală de pere ne admira bucuroasă.

A fost o zi superbă, distrându-ne pe cinste. E minunat să te afli în vacanţă la bunici.

O VARĂ CA-N POVEȘTI

Ninicu Maria, IP Gimnaziul„ Mihai Eminescu”, or. Orhei, clasa a III-a

      Zâna Vară a sosit  pe meleagurile noastre în caleașca ei trasă de mii de flutarași multicolori. Pe bolta cerului azuriu se zărește cu ușurință mingea de aur ce împrăștie razele jucăușe. Ciripitul zgomotos al păsărilor răsună prin împrejurimi. Vara este anotimpul când copii așteaptă cu nerăbdare să plece la bunici și să se joace din plin.

     Zâna Vară a îmbrăcat toată natura în culorile ei preferate. Soarele fierbinte aruncă sclipiri de foc peste întreaga natură. Șoapta pădurilor și surâsul bunicii îți mângâie auzul. Livezile   doldora scăldate-n aur ne așteaptă pe toți cu roadele ei bogate. Glasurile păsărilor se amestecă cu glasurile copiilor, care se joacă pe câmpurile însorite, iar apoi formează o melodie fermecătoare. La bunici copii se împreitenesc cu câinele Trezor, care se zbenguie toată ziua cu ei împreună. Copiii mai mult se joacă decât ajută la culesul roadei, dar sunt fericiți și se distrează în livada plină de miresme îmbietoare.

      Vara este anotimpul mult așteptat de copii. Umple toate văile de jocurile hazlii și pline de zâmbetele molipsitoare de copil. Ador anotimpul vara!

    

     

O ZI DE DISTRACŢIE

Iacob Maria Larisa, Şcoala Gimnazială Nr.1 Dobîrceni, clasa a IV-a, România

   E toamnă.

   Toamna pentru familia mea este mare sărbătoare, acum şapte ani s-a născut fratele meu, Andrei. Ne-am gândit să facem un picnic la livadă, mai ales că era o vreme superbă! Pe cer parcă nu adia niciun nor, ai fi zis că e vara, nu toamna. Pe lângă Andrei mai sunt eu, Larisa, Ioana, Maria şi Alina. Mama spune că are o casă de copii, aşa de zvăpăiaţi suntem uneori. Noi ştim că mama ne iubeşte pe toţi la fel! Care mamă nu-şi iubeşte oare copiii?

   Mama a pregătit coşul cu de toate, dar mai ales a făcut un tort cu mere, este tortul preferat al lui Andrei. Eu aş fi vrut cu frişcă dar mama a spus că până la picnic o să se strice şi nu o să-l putem tăia.

   Am ales să mergem la livada unchiului Călin, fratele mamei. Era mai aproape de casa noastră şi era plină de tot felul de pomi. Ce loc frumos şi plin de miresme mai ales! Ce frumos miroseau merele, chiar şi iarba din livadă avea un alt miros decât cea din curtea noastră. Maria, sora cea mai mare ne-a spus că-i vine să picteze,aşa de frumos era totul.

   Vai, dar am uitat un personaj! Cine credeţi că nu ne-a scăpat din ochi? Ei,  ghiciţi? Lache, Lache căţeluşul nostru s-a ţinut şi el după noi.

   După ce ne-am ospătat noi cu tot ce ne-a pregătit mama, ne-am odihnit pe iarbă uitându-ne la cer. Alina a spus atunci că totul ar fi fost perfect dacă era şi tata cu noi. Am uitat să vă spun, sunt cam zăpăcită, tata e plecat la muncă în Anglia, vine mai rar acasă, poate la iarnă, dacă nu va avea de muncă. În timp ce noi ne uitam la cer şi povestea despre tata, mama s-a dus în livadă să ne culeagă din fructele coapte, căzute pe jos. Mama ne-a spus că sunt mai bune ale noastre decât cele aduse din alte părţi.

    Ioana ne-a dat trezirea! Hai să facem o horă! Cine se ţine după noi? Lache încerca săracul să sară şi el, nu prea ţinea sărăcuţul ritmul cum trebuia, dar cine vedea?

    Andrei s-a bucurat că şi-a serbat ziua de naştere la picnic, a primit cadouri din partea noastră şi s-a simţit fericit şi iubit de toţi!

    Oare la anul unde vom fi?

O ZI DE NEUITAT

Petrea Daniela, Liceul Teoretic Costești, clasa a IV-a B,

sat. Costești, r.Ialoveni, Republica Moldova

   Afară era un cer senin. Se scurgea ultima zi de vară. Poiana era de un verde-galben ruginiu. Peste tot se auzea foşnetul frunzelor, parcă vorbeau între ele. Dar mai tare se auzea glasul copiilor ce se jucau.

   Izabela şi prietenii ei se distrau în poiană. Ei au făcut o horă mare, o horă a prieteniei. Ei, când se roteau, fiecare se gândea la ceva anume. Izabela se gândea cum va fi prima zi de şcoală, ceilalţi se gândeau la momentele vesele şi de neuitat din vacanţă. Lângă ei căţelul Grivei lătra de bucurie.

  Toţi dansau veseli. Copiii doreau să facă în această ultimă zi tot ce nu au reuşit până acum. Nu au ales în zadar acest loc. Dansau în jurul pomului care degrabă îi va bucura cu roadele date de la Dumnezeu. Din depărtare mama Izabelei privea copiii. Era fericită că fiica ei are prieteni cu care să se joace.

  Seara se apropia şi copiii erau trişti că vacanţa se termina. Când au închis ochii în patul lor au înţeles că această zi a fost o zi de neuitat.

O zi de toamna

      Este toamna. Parintii si copiii sunt in livada. Copiii se joaca cu animalele si se invart in  

 jurul copacului. Parintii culeg: mere, peresi prune. Afara este ozi insorita si nimic nu

 putea sa le strice ziua cea minunata.

       Insa pe cer au aparut norii si a inceput sa ploua. Toti au fugit spre  casele  lor a trebuit sa amane ziua culesului, din cauza vremi. Copii erau tristi pentru ca nu mai puteau termina jocul inceput. Totul parea distrus, dar s-a oprit ploaia si toti si-au reluat treaba. Copiii de data aceasta jucau mai veseli ca niciodata.In livada se auzeau numai glasuri de copiii. Cand au auzit aceste glasuri au venit mai multi sateni in livada. Livada era mai aglumerata ca niciodata. Toti se distrau, dansau… era numai voie buna. Soarele era grabit sa apuna. Afara era mai intuneric. Asta nu insemna ca trebuiau sa se opreasca din petrecut.

       A fost o zi de neuitat, chairs pentrucei mici!

                                                                                                                 

O zi de neuitat

                                                                                                                          Ursachi  Patricia

                                                                                                                Clasa a II-a B

                                                                                                                Liceul Teoretic “Dante Alighieri”

                                                                                                                mun.Chișinău,R.Moldova 

              Era o zi caldă de vară. Primele raze ale soarelui îmi mîngîiau chipul,promițînd că va fi o zi călduroasă și îndemnîndu-mă să ies din casă.

                Împreună cu familia și prietenii am pornit spre poiană,pentru a ne ascunde de căldura dogoritoare a soarelui.

În poiană ne-a întîmpinat parfumul plăcut al florilor înflorite, zumzetul albinuțelor harnice ce își adunau polen să facă miere și fluturi multicolori ce îmi ieșeau în fața ochilor,iar buburuzele ne întîmpinau nestingherite.

Mama bucuroasă a început să culeagă din roadele pomilor,mulțumind și răsplatind pomii cu o atingere caldă și zîmbet plăpînd.

Noi am încins o horă contopindu-ne cu miracolul și frumusețea acelei poienițe.Cu noi alerga și se distra prietenul nostrum devotat, cățelușul Bombonel.

                     Totul era atît de minunat,dar a sosit timpul reîntoarcerii acasă. În vis mi s-a arătat acea zi minunată și persoanele dragi mie, care mi-au facut ziua de neuitat.

                                                                                                                 

O zi de vară

                                                                                                                          Ursachi  Beatrice

                                                                                                                Clasa a II-a B

                                                                                                                Liceul Teoretic “Dante Alighieri”

                                                                                                                mun.Chișinău,R.Moldova 

              Era o zi de vară plină de taine și surprize. Domnia sa Soarele mîngîia Pămîntul cu razele sale calde.

              Bucuroși de așa vreme, am hotărît să ne ducem cu familia și prietenii în poiană. Ajungînd acolo totul mi se părea minunat,ca și cum am fi fost într-o lume de basm.

În văzduh fluturii și păsărelele dansau și cîntau de bucurie. Firicelele de iarbă se întreceau la legănat,împiedicîndu-l pe cățelușul Luci să alerge.

Mama, bucuroasă de roada bogată a livezii,a început să culeagă fructele coapte,iar noi am încins o horă mare ca în povești.

Poiana s-a împlut cu glasuri de veselie și voie bună.

                Totul era atît de minunat și toate acestea se întîmplau într-o zi frumoasă de vară.

                                                                                                            

                                                                                                                                                                               

 O ZI DE VARĂ PETRECUTĂ ÎMPREUNĂ

Levinte Ștefan, Liceul Teoretic Costești, raionul Ialoveni, Republica Moldova, clasa a IV-a

    Este o zi frumoasă de vară. Lumina soarelui strălucește peste toată natura și ea pare a fi poleită cu aur. Afară este liniște,doar ușor-ușor adie un vântuleț zglobiu.

    Copiii sunt fericiți că a venit mult dorita vacanță și pot să se joace și să petreacă timpul frumos. Afară ei se distrează împreună cu cățelul jucăuș dansând și intonând un cântec împrejurul unui copac. Ei sunt tare fericiți pentru că între ei domnește pacea, dragostea și buna înțelegere. Mama îi privește cu nostalgie și cu dragoste și tare se mai bucură când vede zâmbetul pe chipul copiilor. Cățelul aleargă bucuros în jurul lor de parcă ar vrea și el să intre în dans și să se rotească până ce vor ameți. Soarele cald și aerul curat le dă copiilor energie pentru a se distra împreună cu cățelul lor.

     Ei se bucură de fiecare clipă petrecută împreună. Cât este  de plăcut când vezi legătura  strânsă și frumoasă dintre frați ce n-o poate distruge nimeni!  

O ZI DE VARĂ

Doroftei Andreea, Liceul Teoretic Costeşti, clasa a IV-a B

sat. Costești, r. Ialoveni, Republica Moldova

 Era o zi frumosă. Îndemnaţi de vântuleţul zglobiu şi razele soarelui jucăuş, nişte copii cu mama lor au plecat în pădure.  

 Ce de înteresant era în pădure! Copiii se jucau de-a mijatca, inventau multe jocuri. Dar cel mai mult le-a plăcut să se rotească în jurul unui pom. Ce bucuros era şi Tuzic, care lătra şi alerga vesel cu prietenii lui.

  Mama a cules câteva mere, pentru că ele erau foarte dulci. Ea cu nostalgie privea spre copiii săi fericiţi!

 Spre seară toţi mulţumiţi au plecat spre casă.

O ZI DE VARĂ

Mihălache Maria, Liceul Teoretic Costești, raionul Ialoveni, Republica Moldova,  clasa a IV- a

  E o zi de vară. Afară este cald.

  Copiii sunt în vacanță la bunici. Casa bunicilor e chiar la marginea pădurii. La geana codrului mai este și o poiană mare-mare. Bunica și cu nepoții s-au dus în poieniță să strângă ciuperci și să se joace. Copiii se joacă, iar  bunica strânge ciuperci și nu-i scapă pentru nici o clipă din priviri. Ei se adună toți într-un cerc mare și încep să cânte, să danseze, să zică cimilituri, dar mai ales , ghicitori. Joaca lor îndrăgită e,  totuși, „ de-a mijatca”. Atunci acest colț de poiană devine pentru ei centrul universului. Nici prietenul lor, câinele, nu stă deoparte, ci intră și el în joc cu copiii. Când obosesc se așează jos pe iarba verde și moale, admirând florile, copacii, păsărelele, fluturașii și buburuzele zglobii.

   Copiii sunt obosiți, dar, totuși, fericiți foarte mult că s- au jucat așa de bine. Ei doresc ca această bucurie să dureze o veșnicie.

O ZI DE VARĂ

Negru Daniela, IP Gimnaziul„Mihai Eminescu”,or.Orhei,clasa a III-a

      Vara este    cel mai iubit anotimp al copiilor. Petrec timpul minunat în vacanță la bunici.

 Într-o zi însorită de vară cinci copii pe nume: Ana, Lara, Emmy, Delia și Sandu se jucau într-un câmp. Alături de ei se afla cățelul lor devotat Patrocle.

       Copiii se învârteau cu zor în jurul unui copac roditor. Din depărtare mama lor îi admira. Ea era mândră că a educat așa copii veseli, jucăuși și săritori la nevoie.

       Sătuli de atâta zbenguială copiii au sărit mamei în ajutor și i-au ajutat să strângă toate fructele din pomul doldora de caise. Le plăceau mult caisele, dar cel mai mult le placea stricatul sâmburelor de caise. Patrocle se întinse la umbră și admira din depărtare munca prietenilor săi.

     Se lasă înserarea copiii merg mulțumiți și obosiți spre casă.

     Cât de bine e când îți petreci timpul ajutând pe cei dragi. Zilele de vară sunt minunate.

COPILĂRIA DE ALTĂ DATĂ

Bianca Onică,

liceul Gh. Asachi, cl. a II-a A

Copiii din imagine, plini de voie bună, se joacă fericiţi în sânul naturii. Câinele, molipsit de bucurie alergă în jurul lor ca un titirez. Deși, cam de aceeaşi vârstă ca şi mine, par diferiţi nu ştiu cum. Am impresia ca sunt din altă lume. Locul lor de joacă nu are nici tobogan, nici scrânciob şi nici banchete colorate aşa cum le avem noi în parc sau pe terenurile de joacă din curtea blocului. Totuşi pe feţele lor nu se vede pic de plictiseală. Sunt îmbracaţi foarte modest, iar încălţămintea lor e veche şi uzată, dar asta nu-i deranjează, nu rîd unii de alţii, contează doar că o au. Ei nu au nici telefoane mobile, nici tablete performante, nici calculator şi nici măcar televizor.  Oare cum se descurcau ei fără toate tehnologiile pe care le avem noi azi? I-am arătat bunicii imaginea.

            –  Scumpa mea, aici e oglindită copilăria de altă dată, zice bunica, mângâindu-mă pe cap. Aşa am copilărit şi eu. Să știi că am avut o copilărie interesantă.

            –  Dar copilăria de azi cum ți se pare, bunico?

            –  Copilăria de azi e total diferită, e încărcată de calculatoare, internet şi alte tehnologii care te sufocă.

            –  Dar sunt  foarte captivante jocurile la calculator. Îmi place să privesc poze pe facebook, chiar şi limba engleză o pot învăţa cu ajutorul calculatorului. Tu n-ai avut toate astea!

            –  Noi, în primul rând ne ajutam părinţii la treburile casnice, dar aveam şi timp de joacă. Mergeam cu bobocii  sau mieii la păscut. Acolo, în câmp, ne jucam  de-a v-ați ascunselea, de-a băsmăluţa, de-a ţangârul, de-a cureluşa, de-a ochii legaţi, goanga.

            –  Ce-i aia goangă?

            –  Astăzi i se spune oina, dar noi îi ziceam goanga. Seara coceam cartofi pe toloacă şi făceam concurs de cântece şi poezii. Cred că am fost copiii naturii.

            –  Cum să înțeleg?

            –  Am avut multă libertate. Toate ponoarele  si văile erau ale noastre. Am fost mereu sub cerul liber, ne bucuram de soare, ne jucam în ploaie, făceam căsuţe din mâl, coroniţe din flori. Noi nu am avut o viaţă bogată, nu am avut nici dulciurile și nici jucăriile pe care le aveţi voi astăzi, dar ne bucuram de lucrurile simple din jurul nostru. Exact ca şi copiii din imaginea pe care mi-ai arătat-o.

M-a pus pe gânduri discuţia cu bunica. Mă întreb, oare a cui copilărie e mai frumoasă, a mea sau a copiilor din imagine? Eu cred că toţi copiii ar trebui să petreacă cât mai mult timp în sânul naturii. O să încerc să-mi limitez timpul petrecut în faţa calculatorului, iar părinţilor o să le cer un căţel de ziua mea. O să-l numesc Ghiduş. Vreau să am cea mai frumoasă copilărie!

BASMUL COPILĂRIEI

Balan Otilia, Școala Primară ”Ion Creanga”, clasa a IV-a

     A fi copil este un lucru minunat. Copilăria este singurul moment al vieții în care totul ni se pare un basm. Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. În care râdem și plângem în aceeași zi, în care ne supărăm și iertăm în câteva clipe, în care suntem singuri, dar și cu toată lumea. Scriitorii sunt cei care ne ajută să găsim copilăria prin basmele scrise, putem vizita orice loc din lume cu ochii minții și să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat.

     Tărâmul feeric al copilăriei mele s-a petrecut întru-un sătuc de la marginea unei păduri cu flori și parfumuri, copaci și verdele nesfârșit, veselie și gingășie. Acolo ne adunam în vacanță eu și prietenii mei. Cățelul Cristal cu lătratul său vioi ne însoțea peste tot. Bunica era atât de fericită să ne aibă în preajma ei, iar bunelul seara când soarele se ducea la culcare ne spunea povești și noi adormeam cu gândul la următoarea zi. Era un basm al poveștilor unde copacii cântau, pământul dansa, soarele era din jeleu multicolor, norii din vată dulce, iar copacii erau acadele imense, care rodeau mini înghețate. Iar noi ne jucam de dimineață până seara fără a ne gândi la lumea internetului și a telefoanelor.

   Trebuie să ne bucurăm de copilărie, căci ea este comoara cea mai de preț a unui copil, dar după ea rămân doar cele mai frumoase amintiri. Chiar și când voi crește nu voi uita de acest tărâm plin de culoare și mister. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu și de toate tainele existentei.  Ne putem întâlni oricând cu eroii din basme cu lumea zânelor bune, spiridușilor, zmeilor sau prințeselor frumoase.

PAJISTEA

                                                                             Cucerave Laura, Sc. Gimnaziala Nr. 12, Tulcea

          La margine de sat, pe pajistea de langa vatra, cinci frati si al lor animal de companie, Azorel si-au petrecut toata ziua jucandu-se.

          In departare, se zareste mama lor, care a venit sa-i aduca acasa dupa o zi istovitoare de lucru pe camp. Ca de obicei, ea va fi nevoita sa-i fugareasca minute in sir pentru a-i convinge sa vina acasa.

         Asa se sfarseste inca o zi pentru majoritatea copiilor de la sat.

TABLOU DE TOAMNĂ

Alexandra PALAGHEANU

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Toamna blândă și-a așternut veșmântul firav peste întreaga natură. După ce și-a odihnit trupul ostenit de atâta drum, a început să picteze, cu o mână invizibilă, frunzele copacilor în arămiu, ruginiu, ocru și auriu. Sub atingerea sa suavă fructele s-au copt, iar mireasma lor a cuprins livada.

Gospodinele au ieșit să culeagă rodul bogat al copacilor. Cu cosurile încărcate în brațe, se mirau, amuzate, de cât de mari și plinuțe erau poamele. Merele sunt atât de înmiresmate, încât se puteau parfuma cu mireasma lor!

Copiii au dat năvală în livada, iar râsetele lor au rămas agățate printre crengile încărcate de rod ale copacilor. Voia bună s-a așternut imediat!

Jocul copiilor a început, iar livada răsună de veselie si glasuri cristaline. Timidele raze de soare le ating obrăjorii purpurii.

Toamna, auzind cântecul copiilor, a început să bată lent ritmul cu ei. Glasurile copiilor se amestecă cu foșnetul frunzelor. Treptat - treptat, în hora copiilor s-au prins si razele calde ale toamnei si adierele blânde ale vântului!

“Hai! Unu, doi, trei si Hai, vino la joacă! Hai, vino cu noi!

Stiu că o să-ți placă!” – strigau de zor copilașii în timp ce se zbenguiau în jurul unui măr ce așteapta cuminte să-i fie cules rodul!

Privind la ei, în dansul lor mă regăsesc și eu! Și știu că-n dansul lor stă, de fapt, chemarea noastră, a tuturor copiilor către toți oamenii mari, care au uitat că există magie în toate lucrurile simple, dar minunate din jurul nostru!

O ZI FERICITĂ

Anastasia Paşcan,

Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, clasa II-a „A”

De ziua mea de naştere mi-a dăruit cineva o carte. Însă nu era o carte obişnuită, ci plină cu desene. Unele erau cu flori de câmp, altele cu munţi înalţi şi mulţi brazi. Priveam tablourile şi, dintr-odată, mi se deschidea o altă lume. Ochii îmi alergau din pagină în pagină, ca şi culorile jucăuşe şi vesele. Ochii mei erau ca două albinuţe harnice, zburând din floare în floare. Întorceam pagina, apoi reveneam la imaginea precedentă. Era ca un film! Nu ştiu de ce, dar mi se părea că şi eu cutreieram cu adevărat acele locuri. Acolo unde erau multe flori de romaniţă în tablou, simţeam miros de romaniţă. Acolo unde vedeam apa unui izvor, mi se făcea sete şi mie. Am ajuns la ultima pagină şi am închis cartea.

Dar să vezi, pe copertă era un tablou şi mai luminos! De fapt culorile erau cam şterse, dar luminau copiii îmbrăcaţi în alb şi cu zâmbete pe feţe. Prinşi într-o horă, copiii parcă nici nu atingeau pământul. Priveam feţele lor pline de zâmbete şi încercam să ghicesc ce nume li s-ar potrivi. Fetiţei în rochie albă, care e cu faţa spre noi, i se potriveşte numele Andreea. Fetiței cu pălărioară, din stânga Andreei, îi stă bine Sofia, iar celei mici – Iulia. Băieţelului i se potriveşte numele Dan, iar fetiţei din dreapta lui – Valeria. Pomul, în jurul căruia copiii s-au prins în cerc, este plin de mere. Iarba de un gri-gălbui mă face să cred că în tablou e vară. Da, da! E vară, la sigur. Copiii au pălărioare pe cap să nu-i ardă soarele, pe când iarba nu s-a putut ascunde şi s-a îngălbenit. De atâta voie bună, căţeluşul, care seamănă cu Tărcuş din curtea bunicii, aleargă şi el în jurul pomului. Îmi vine să intru şi eu în hora lor! Cred că dansul apropie oamenii. Când ne luăm de mâini cu prietenii, parcă stăm mai sigur pe pământ. Dacă se întâmplă să cazi, are cine să te ridice. Ceva mai departe stă o femeie şi îi admiră.  

 Oare la ce se gândea pictorul când desena? Că sunt fericiți, cred. Oare copiii au gustat deja din fructe?” Sigur. Numai întrebări... Ce să fac, aşa sunt eu, curioasă. Noi avem în curtea blocului un pom de cireşe. Pentru că-mi place să desenez, voi reda și eu bucuria copiilor când își prind cercei de cireșe.

Iată, o imagine poate spune multe! Trebuie doar să învăţăm a o citi.

BUCURIA DIN LIVADĂ

Pătrăşcanu Alina

Şcoala Primară Nr. 1 Balta-Arsă

 Com. Corni, Jud. Botoşani, România

Clasa I

Prof. coordonator Şurubariu Mihaela

Miruna, o fetiţă drăgălaşă de vreo nouă anişori, iubeşte foarte mult plantele.

            Într-o zi, pe când îşi ajuta bunicul la culesul livezii, i-a spus că îşi doreşte un pomişor doar al ei.

            - Un pomişor înseamnă responsabilitate! Trebuie să-l îngrijeşti dacă vrei să dea roade! Şi mai trebuie să ai răbdare!

- Voi avea , bunicule! Numai să-mi faci rost de el, să mă ajuţi să-l plantez şi să-mi spui cum trebuie îngrijit!

Au plantat pomişorul şi Miruna a avut mare grijă de el: pe timpul iernii l-a ferit de gerul aspru, învelindu-l; în primăvară a săpat în jurul său şi i-a văruit tulpina firavă. Pomişorul i-a mulţumit, dăruindu-i multe flori.

- Hai mai bine să te joci cu noi! Pomişorul tău nu ţi-a dat decât flori! Aşa o necăjea fratele şi cele trei verişoare ale sale, însă Miruna avea răbdare. L-a curăţat de omizi, iar în zilele prea călduroase de vară îi ducea câte o găleată de apă.

Într-o zi, s-a gândit să meargă în livadă să vadă ce mai face pomişorul, pentru că de când a început şcoala nu l-a mai văzut.

            -Matei, vino în livadă! Repede, repede!

            Matei, însoţit de cele trei verişoare care au auzit strigătele Mirunei, a sosit în grabă.

            -Uitaţi-vă, uitaţi-vă! V-am spus eu! Pomişorul meu are roade!

            Copiii, cu mâinile la ochi se uitau miraţi la merele aurii care le zâmbeau printre crengi. Bucuria lor era fără margini, aşa încât au făcut o horă în jurul pomişorului şi au început să cânte:

            -Copăcel, copăcel, te iubim de mititel!

ALBUȘ ȘI ZIUA DE NAȘTERE

PAUL ARȘER,

Liceul Teoretic Gheorghe Asachi, clasa a II-a ”A”

            E vară. Cățelușul Albuș roade plictisit un os. De fapt cel mai mult îi place să se joace cu copiii. Dar, de data aceasta nu-i găsește nicăieri. Nu e nici Leo, nici Dana, nici prietenele ei.

            Stă pe gânduri și se tot întreabă unde ar putea fi. La școală nu sunt, căci e vară. Nici în curte nu sunt.  În casă nu-i prea lasă mama să se joace, că fac dezordine. Poate sunt în grădina din spatele casei? Da! Albuș îi găsește pe copii dansând în jurul unui pom. Dar ce sărbătoare este? Albuș știe că se dansează în jurul pomului de Crăciun. E sărbătoarea lui preferată! Dar să danseze în plină vară, în jurul unui pom obișnuit? Nu mai înțelege nimic, dar e fericit. Se rotește și el în jurul pomului și latră vesel. Se miră că pomul e plin de fructe rotunde, de care mai văzuse doar în coșul din bucătărie. Asta da, surpriză! E un pom care a rodit pentru prima oară! Și sărbătoarea este chiar în cinstea lui!

            De acum Albuș are nu una, ci două sărbători preferate: Crăciunul și  ziua de naștere a fructelor.

 ARIPILE COPILĂRIEI

Petcu Gabriela,

Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, clasa a II-a ”A”

                ^{Zâmbetul și bunătatea unui copil sunt cele mai puternice arme împotriva răului. Într-o clipită alungă și tristețea de pe chipul părinților. Însă adevărata magie o au asupra naturii. Animalele, florile, pomii, devin și mai fermecătoare dacă  în aer se simte miros de copilărie.}

            ^{Să vă povestesc ce s-a întâmplat cu un pom de măr. Tare  de mult timp nu a văzut surâs de copil. Până și razele soarelui parcă uitase de existența lui. În fiecare zi câte o frunză alegea să îl părăsească căzând pe pământ. Așa au trecut mai multe zile până când în livadă a dat buzna un grup de copii. Cu ei era și cățelul Mozart, care se tot învârtea în jurul lor alergând ba înainte, ba înapoi.   Copiii au observat pomul trist, singuratic, aproape fără frunze. Ca să-l înveselească s-au prins în horă.  Razele soarelui a început să alinte cu mai multă căldură și lumină coroana pomului. Chiar și iarba, florile din preajmă au devenit mai frumoase și mai colorate. Pomul părea atât de fericit.}

            ^{Spre seară, obosiți, dar bucuroși că l-au înveselit și i-au ținut de urât mărului copiii au revenit acasă. Pomul le-a umplut buzunarele cu mere. Sigur vor veni și mâine!} 

LA CULES DE MERE

Denisa-Andreea PÎȚU Școala    Gimnazială Nr. 8 Suceava, Clasa a II-a C

Toamna, anotimpul belșugului și al recoltei, a sosit cu pași repezi și în acest an.

Eu împreună cu prietenii mei, Teodora, Miruna, Ioana și Edy, am plecat în livada din spatele casei unde părinții noștri strângeau din copacii încărcați merele aurii și roșii .

Am dat startul la cules! Fiecare a ales câte un copac am urcat pe scara și cu forțe proaspete doream să dăm ajutor la cules. Au fost necesare câteva mere să le culeg și cat ai clipi ne-am făcut nevăzuți. În poiana din livada în jurul unui copac încărcat cu mere aurii asemeni globurilor din bradul de Crăciun, am început să jucăm Alunelul .

Mare veselie și chiote de bucurie erau ! Grivei se învârtea în jurul nostru iar lătratul lui făcea și mai mare alai.

Dar bucuria nu ținu mult și în zare, lângă un măr, mama cu șortul plin cu mere își făcu apariția. Era furioasă că nu știa unde am plecat făra să spunem, dar la vederea noastră și când a văzut cum ne jucam și ce veselie era în jurul nostru i-a apărut din nou chipul ei cel blând și cu vocea ei dulce spuse :

- Jucați-vă cât mai este frumos afară, că iarna ca mâine bate la ușă !

Și așa eu și prietenii mei ne-am jucat prin livada plină cu pomi până seara târziu.

COMOARA BUNICII

Pocitari Ioana, Instituția Publică Liceul Teoretic „Constantin Stere”, clasa a III-a

                Adesea bunica îmi povestește despre copilăria sa. Își aduce aminte cu drag și nostalgie despre vremurile când era copil. Scoate o lădiță veche cu câteva poze pe care le păstrează ca pe o comoară. Îmi relatează povestea fiecărei poze. Una din iubitele ei amintiri și poza care are un loc aparte în inima ei este cea în care e împreună cu frații ei. Mi-a arătat-o de atâtea ori, încât de fiecare dată când îmi închid ochii, văd fiecare amănunt al acelei poze.

            Este o zi de vară. Bunica, cele trei surori și fratele mai mic se joacă fericiți. Fețele lor se luminează de fericire. Se joacă, glumesc, râd, neavând nici o grijă. Până și prietenul copilăriei lor, cel care îi însoțea mereu, cățelul Tărcuș sare în sus de bucurie.

Bunica m-a învățat și pe mine acest joc. Se iau copii de mână fac un cerc împrejurul unui copac, apoi se rotesc zicând:

„Măr-măr viermănos.

Cine cade jos

Acela e lenos.”

            Bunica povestea că totul în jurul lor părea desprins dintr-o poveste. Povestea aceasta poartă numele copilărie. Cu atâta căldură povestea bunica despre livada cea în care își petreceau timpul jucându-se. Anume acest moment al copilăriei redă această poză. Este unica poză în care apare și străbunica, având o poală plină cu mere și păzind copiii să nu pățească nimic.

            Sunt mică. Am viața înainte, dar îmi aduc deseori aminte de cuvintele bunicii care mă îndeamnă să profit din plin de copilărie.

           

POIENIŢA VESELIEI

                                                                                    Ene Emilia Elena

                                                                                    Şc. Gimn. Ion I. Graure, Bălteni,Romania

                                                                                    Clasa  a IV-a

În poiana luminată,

La margine de pădure,

Am încins o horă roată,

Sub copacul plin de roade.

Azorel, vesel  şi  el,

Alerga, lătra, sărea,

Şi – ncerca să ţină pasul,

În timp ce hora se-nvârtea.

Mama ne supraveghează,

Stând deoparte, încântată,

În timp ce flori culegea

Şi ne privea hora roată.

Multă veselie este

Pe feţele tuturor,

Ca-ntr-o lume de poveste,

Noi şi codrul primitor.

POMUL MINUNAT

Zmeu Felicia, IP Școala Primară Hîrbovăț Anenii Noi, clasa a I-a B

     E toamnă aurie. Poiana din pădure își admira frumusețea. În mijlocul poienii creștea un măr pădureț cu fructe de aur. Fructele aveau un miros proaspăt și pătrunzător. Mirosul lor a parfumat toată pădurea.

     Pe la amiază poiana s-a umplut cu voci de copii. Mama a venit cu ei să culeagă ciuperci. Mare le-a fost mirarea când au văzut în mijlocul poienii un măr cu fructe coapte. Copiii au mâncat câte un măr ca să-și mai alunge foamea. Dintr-o dată  soarele și-a scuturat toată lumina peste poiană. Copiii au început să zâmbească de-ți era mai mare drag să-i privești. Cele patru surori și frățiorul lor s-au apucat de mâini și au început să se învârtească în jurul pomului.

-          Greta, fii atentă, să nu cazi! îi zise sora mai mare celei mai mici.

-          Eu am s-o prind în brațe! se bucura Grigoraș.

     Fructele mici și aurii ale pomului se bucurau împreună cu ei. Iarba înaltă, gălbuie și uscățivă  dansa și ea prin picioarele copiilor. Încerca să le cuprindă papuceii vechi și cârpiți. Hăinuțele copiilor săltau în sus și-n jos de parcă erau vii. Grivei se uita bucuros la copii, alergând în jurul lor ca o suveică.

     Mama își admira copiii, zicându-și cu gingășie: "Ce pom minunat, i-a făcut pe copiii mei să uite de foame și de nevoi...  Apoi și-a luat coșul și s-a pornit după ciuperci.

POMUL REUNIRII

Hîncu Dulcineia Florensia, L.T. „George Călinescu”, cl.a IV-a „D”

Era o după-amiază ploioasă și rece. Liniștea din casă era caldă și doar picăturile de ploaie ciocăneau gălăgios pe acoperiș. Acolo eram noi- cele patru surori, admirînd ploaia prin geamul imens, ce ducea spre grădină. Din cînd în cînd se mai auzea cîte un scîrțîit al porții, care era la strajă zi și noapte. Deodată, se auzi glasul mamei blînd și fin, ce spărgea liniștea din casă. Eram chemate în sufragerie. În grabă o zbughisem spre scară, îmbulzindu-ne cine mai repede va ajunge la poalele mamei. Ce să mai? Desigur, Ilinca- mezina era ultima, dar ajungea prima la mama în brațe, ridicînd-o iubitor pînă la tavanul cămarei. Celelalte surori o înconjuram și o îmbrățișam cu drag, iar mama cu tandrețe ne iubea cu privirea ei neobosită. Ne așezase la masă, dar nu era ora mesei și nici nu erau bucate pe masă, ci doar un coș cu caise. Si iarăși liniște… Cu ochii mari, toate eram curioase, ce dorea să ne spună mama. Deodată, liniștea era alungată de lătratul unui cățel flămînd și ud, ce iși făcuse loc prin crăpătura ușii, urmat de un copil la fel de timid și nevinovat, ținîndu-l de mînă pe tata. Iarăși liniștea era la ea acasă, nici chiar picăturile de ploaie nu se mai auzeau și nici scîrțîitul sperios al porții.

Cățelul plin de noroi se tuchila la picioarele Ilincăi și ea bucuroasă îl primi cu drag. Eu cu celelalte surori alergam către tata și îl îmbrățișam, ocolindu-l pe băiețelul străin. După cîteva clipe, tata îl prezentă pe Petruț, un băiețel de 7 ani, pistruiat, fără dinții din față și foarte cuminte. Apoi, a urmat prezentarea lui Tanche- cățelul lui Petruț. Erau noi membri ai familiei noastre. Mama îi strînse cu drag la piept, îi hrănise și le făcu cunoștință cu casa imensă în care vor locui de-acum încolo.

Spre seară, ploaia conteni. Petruț nu venise cu noi la cină, era obosit și adormise în camera sa alături de Tanche. Mama și tata ne spuneau că de-acum încolo Petruț va fi fratele nostru, iar Tanche- cățelul familiei Voinescu. Atunci, am înțeles foarte bine că Petruț era ca și noi, necăjit și al nimănui. Însă el nu era de la orfelinat, ci de pe stradă.

Așteptam dimineața, de parcă urma să îmbrăcăm o rochie nouă. Cum răsărise soarele eram pieptănate și pregătite să ne jucăm cu noii membri ai familiei. În odaia lor soarele răzbătuse parcă mai devreme, iar razele încă se mai jucau pe lăbuțele albe ale lui Tanche.  

După micul dejun, ieșisem împreună în grădină pentru a ne juca. Era prea puțin loc de joacă, și pe unde priveai erau doar flori bine îngrijite și pomi doldora de fructe. Petruț alesese un loc de joacă potrivit, exact lîngă pomul de caise, care a fost sădit de tata, pe cînd venisem eu și Mara. Ne roteam fericiți în jurul caisului, ne rostogoleam prin iarbă, mai mîncam cîte un fruct, apoi rîdeam de Tanche, cît ne ținea gura. Sofia-sora mijlocie, avînd probleme de vorbire, îi întinse un bilețel lui Petruț, în care scria: „Bine ai venit!”. Atunci, pe fața lui Petruț apăru un zîmbet sincer și începu să se rotească de fericire ca un titirez. După pomii frunzoși se furișa mama, prefăcîndu-se că strînge fructe, admirîndu-și puii grămăjoară.

Azi, se fac șapte ani de cînd caisul a fost botezat „Pomul reunirii” iar brațele lui zbîrcite încă ne așteaptă ca odinioară.

 Hîncu Dulcineia-Florensia

L.T. „G. Călinescu”, mun. Chișinău,, Republica Moldova 

POMUL VIEŢII

   Sandu Pimen, Liceul Teoretic Costeşti, raionul Ialoveni, Republica Moldova, clasa a IV-a

    Noi avem mulţi membri în familie. Când se naşte un copil, plantăm un pom, „Pomul vieţii lui”.

    Acum e vară. Mărul meu a rodit. Eu, un singur băiat cu patru fetiţe: Maria, Alina, Cristina şi Mihaela,  mergem împreună să admirăm pomul de la nașterea mea. Era foarte frumos şi mirosea atât de gustos a mere coapte, încât ne-am prins în dans în jurul lui. Ce fericire! Chiar şi Zidi, căţelul meu zburda. Toţi eram veseli, făceam atâta zarvă încât mama a venit să ne admire.

    Maria era îmbrăcată în rochie albă şi purta broboadă, părul ei blond ca aurul îi plutea în bătaia vântului.

    Alina şi-a pus o pălărie pe cap şi dansează în fusta ei albăstruie de cenuşăreasă.

    Mihaela avea bentiţă neagră şi pălărie pe spate, iar rochia de culoarea părului, castaniu ca frunzele de toamnă.

    Cea mai mică şi cea mai drăgălaşă era Cristina. Avea rochiţă aurie ca spicele de grâu,  iar părul ca razele de soare.

    Copacii erau verzi, totul era cuprins de razele soarelui, de departe se vedea cărăruşa spre casă. Aveam o livadă cu mulţi copaci fructiferi. Mama noastră blândă culegea fructe din acei pomi, admirându-ne jocul. După ce ne-am săturat de distracţie, veseli, am pornit acasă spre mama noastră.

    Ce bine să ai o familie mare şi mulţi prieteni care sa te iubească!  Eu n-am să uit niciodată acea zi.  Şi nici Pomul Vieţii mele n-o va uita!         

Bucuria copilăriei

Într-o  zi  frumoasă  din  luna  lui  cuptor, câțiva copii  s-au  adunat  în poiana de lângă  sat. Micii zburdalnici  aveau  fețele  rumene  ca  pâinea  caldă  proaspăt  scoasă  din  cuptor.

Soarele  cu  zâmbet  cald  și  dulce  acompania  cu  căldura  sa  cântecul  ce  răsuna  până  la  capătul  poeniței. Din  depărtare  dansul  copiilor  părea  un  zbor  continuu  al  albinuțelor  truditoare . Copilașii  dansau  în  jurul  unui  copăcel  firav  și  micuț. Copacii  mai  bătrâni  dar  și  mai  curioși , urmăreau  cu  atenție  dansul  copiilor.

Stăpânitorul  cerului  dogorea  cu    căldura  lui  toate  vietățile  poeniței. Pomii  doldora  de  fructe  coapte  își  clătinau  lin  crengile.

Câinele, adevăratul  prieten  al  copiilor  savura  atmosfera  plăcută  de  vară.

Copii  erau  entuziasmați și  fericiți.

Acea  zi  feerică  le-a  rămas  în  memorie pentru întreaga viață.

Povestea lui Ciplincel

Ivancea Vlad Alexandru

Școala Gimnazială ,,Sf. Andrei”

Demult, în trecutul îndepărtat, într-un sat de la poalele munților, trăia o familie modestă, formată din cinci copii. Veștmintele lor erau puține și usor sărăcăcioase. Erau copii veseli, inteligenți, se iubeau cu adevărat și își apreciau nespus părinții, zilnic ocupați cu munca pământului. Fiecare era prieten pentru ceilalți frați, iar singura lor jucărie era cățelul lor, Azorel.

Natura era un adăpost pentru copilăria și jocul micilor, iar animalele acesteia le erau confidente. Anei, în vârsta de 10 ani, îi plăcea să stea cu mirosul culorilor parfumate și vesele ale florilor. Eva, cu 2 ani mai tânără, iubea murmurul izvorului de munte. Ileana, la doar 7 ani, prețuia negrul pluș jucăuș- greierele și făptura mereu harnică și neobosită- furnica. Lui Matei, micul poznaș de 5 primăveri, îi plăceau foarte mult pietrele de pe fundul râului și era fascinat de statornicia acestora și de muzicalitatea zgomotului făcut de ele atunci când se întâlnesc. Micuța Măriuca, la cei 4 anișori, aprecia foarte mult străjerii munților, martorii văilor și ocrotitorii căminului lor- copacii. Iar Azorel, un pufos vioi, era veșnic paznicul și prietenul lor.

Într-o zi, pe când soarele le zâmbea prietenos, iar vântul îi invita la dans, Măriuca a descoperit o sămânță. Ochii mari, albaștri i s-au umplut de o bucurie inocentă, iar chipul blând s-a îmbujorat. Știa că va avea un nou prieten, că va crește din ea o silueta de ramuri verzi. A luat firava comoară și i-a făcut culcuș lângă căpătâiul ei. Zilnic o hrănea cu apă, îi cânta și o învelea cu dragostea ei de copil.

Într-o noapte, bolta de cerneală albastră a trimis către pământ picuri violenți de ploaie, iar vântul a suflat cu toată puterea. Măriuca s-a trezit de zgomotul tunetelor si lumina pătrunzătoare a fulgerului. A ținut prietena sămânță în brațe și a început să fredoneze cântecul de leagăn preferat. Atunci, o lumină caldă a învelit încăperea, iar buclele sale parcă străluceau.

- Draga mea copilă, sufletul tău și dragostea față de puii codrilor m-au adus la tine. Eu sunt zâna pădurilor si a tuturor copacilor și te pot ajuta să-ți vezi prietena un copac mândru și roditor. Ai nevoie de vocea ta gingașă pentru a cânta, de frații tăi pentru a înconjura martorul văilor cu iubirea voastră și puțin praf de zâne.

Zicând acestea, zâna a plecat, lăsând în urmă speranță, în sufletul Măriucăi.

Noaptea a trecut ca o adiere ușoară de vânt. Convinsă de sfaturile zânei, mezina, împreună cu frățiorii ei și Azorel, au plantat sămânța, au acoperit-o cu pământ umed și i-au urat bun venit în împărăția naturii.

Zâna a avut dreptate: cu dragostea copiilor și praful magic, sămânța s-a transformat foarte repede într-un lăstar frumos. Era de acum un puiet vioi, venit parcă dintr-o lume de basm. Scoarța îi era îmbrăcată în culoarea bucuriei, iar micile frunzulițe purtau verdele proaspăt al unui nou început. Cântecul fraților îi unduiau trunchiul și îl încurajau pe Ciplincel să crească în foarte scurt timp.

Sămânța a prins viață dintr-un zâmbet de iubire, iar cu ajutorul zânei si al copiilor, a crescut într-un ritm alert. Iar ca mulțumire, Ciplincel- căci așa l-a botezat mezina familiei- le-a oferit tuturor mere frumoase, de aur. În acest fel, familia a reușit să-și extindă gospodăria, munca lor s-a ușurat, iar greutățile vieții erau de acum poleite cu aur. Fiecare membru a profitat de bunăstarea primită: Ana avea de acum propria grădină cu flori; Eva și-a construit o bărcuță pentru a putea asculta susurul izvorului în mijlocul lui; Ileana a realizat un adăpost pentru insecte, iar Matei are propria lui cămară de pietre colecționate. Azorel s-a ales cu o grămăjoară darnică de oase. Iar Măriuca... ei bine, ea a continuat să cânte copacilor pe care îi planta, însă Ciplincel era cel mai bun prieten și parte din familie.  

AMINTIRI

De Belț Monica Nicoleta,scl. Nr.18 ,cls. A IV-A B

           

              Într-o seară de iarnă geroasă ,la gura sobei,bunica alături de nepoțeii ei,Monica și Daniel,răsfoiesc un album cu poze vechi.Răsfoind albumul,au dat de o poză mai veche.În ea se afla bunica lor ,împreună cu frații și surorile ei.Era o zi frumoasă de vară cu un soare puternic și miresme îmbătătoare.Se aflau la  la țară ,iar casa era în construcții și n-aveau ce să facă.Mama lor le-a spus:

             -Dacă vă veți  învărti în jurul unui pui de copac va crește mare și frumos!

       Și așa au și făcut.În grădină se afla un pui de măr.S-au dus acolo,s-au prins de mâini și au început să zică:

,,Copăcel mititel

Să crești măricel!,,

Grivei ,câinele lor, a început și el să zică cu ei:

-Ham!Ham!Haaaaaaammmm!

Mătușa lor culegea mere și le spunea întruna:

-O să cădeți pe jos!Cine va fi vinovat atunci ?

-Tuuu!au spus toți în cor.

-Nu eu!Ci voi!

            Copiii n-au ascultat ce le-a spus mătușa lor și au facut o greșeală mare .După ce le-a spus mătușa lor că o să cadă,asta s-a și întâmplat.Au căzut pe jos și au început să se tăvălească prin iarbă.Când părintii și rudele care munceau au văzut câtă distracție era acolo , au venit și ei să se distreze și să își aducă aminte cum este să fii copil.

            -Această poză va rămâne mereu în inima mea!le spuse nepoțeiilor ei ,bunica,cu un surâs pe față.

 

COPILĂRIA – CEL MAI FRUMOS ANOTIMP

Chișca Victoria, clasa a II-a „B”, Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân”

Ce este copilăria ? Sunt un copil de opt ani. Nu știu cum e să fii adult, dar știu că e foarte dificil. Câteodată îmi doresc să fiu  mare, dar văzând câte responsabilități, probleme au părinții și ceilalți oameni din jurul meu, mă bucur enorm că sunt încă copil.

Îmi place să alerg, să sar, să mă joc cu alți copii fără să am griji.  Îmi place să merg vara la bunici, să mă urc în copaci după cireșe,mere și piersici. Deseori descopăr lucruri noi împreună cu sora mea și cu alți copii. Nu știu dacă există cineva în lumea asta  care ar putea să spună povești mai frumos decât mama mea. Uneori mai fac șotii, dar îmi dau seama că mama nu poate fi supărată pe mine mult timp, deoarece sunt copil, sunt copilul ei iubit.

Știu că timpul trece, eu cresc mare. Va veni o zi când voi deveni adult, dar voi păstra în memorie clipele minunate ale copilăriei mele. Cred că astfel voi putea trece mai ușor peste greutățile care mi le rezervă viitorul și mă voi bucura mereu de lucrurile frumoase ce mi se vor întâmpla în viața mea de adult. Pentru mine copilăria rămâne a  fi cel  mai frumos anotimp  din viață.

In poiana

                                                          Irina Dumitrica. Scoala Sf Ana, nr 29. Galati

           Este o minunata dimineata de vara. Afara e un vant lin, aerul inmiresmat al padurii si parfumul naturii imbie copii la joaca. Miroase a verde si a proaspat.  

          Eu, fratii si surorile mele ne jucam in poiana. Sarim si dansam de colo-colo, iar iarba ne mangaie picioarele. Grivei, jucaus ca de obicei, sare impreuna cu noi agatandu-ne de poalele rochiilor. Soarele straluceste vesel si ne lumineaza chipurile. Mama uitandu-se fericita la noi, incepe sa fredoneze un cantec. Noi, invartindu-ne, auzim vocea cristalina a mamei, ne indeamna sa cantam cu ea. Culegem fructele suculente din pomii inalti. Ne impodobim urechile cu cirese in loc de cercei.  

               Dupa ce am terminat ne-am dus la rau. Acolo ne-am scaldat picioarele istovite. Roua straluceste precum diamantele. E minunat! Se vad si fluturii albi, se aud si cantecele pasarelelor!   

               Dupa-amiaza, deasupra muntilor flutura fulgere amenintatoare. Zarea isi picura argintul, picaturile de roua s-au prefacut in margaritare.     

             Pe inserat, copii invaluiti de umbrele amurgului privesc luna palida care rasare printre dealuri. Pe cerul noptii palpaie mii de stele, iar pamantul doarme in lumina umeda. Mama ne chema in casa. Grivei se bucura sa ne vada! Ascultam o poveste spusa de glasul duios al mamei. Lumea viselor isi deschide larg  portile. Visam si visam la o lume magica unde totul este posibil.

                      A fost o zi minunata!

Copilărie

Railean Lorena, cl. 1, Liceul de Limbi Moderne și Management, Chișinău

Mulți copii pe lume sunt

Fericiți și întristați,

Bucuros pe lume sunt,

Că mă aflu printre frați.

Mama este ca o rază

Rătăcită în câmpie,

După flori și după poame

E a noastră veselie.

Ne jucăm, dansăm, glumim,

Cu câinele ne veselim,

În jurul pomilor dansăm

Pe mama să o bucurăm.

BINECUVÂNTAREA TOAMNEI

Cădariu Rareș – Șc. Gen. Nr. 2 Lupeni – Hunedoara, Clasa a III-a D

            Ultimele zile de vacanță la țară se petrec toamna într-un decor de vis. Natura încinsă de soarele trecutei veri își schimbă înfățișarea îmbrăcând haina ruginie. Doar unele frunze mai păstrează verdele de acum pălit al verii ce-a trecut.

            Însă, bogata toamnă a pus pe ramurile copacilor rod bogat. Fructele coapte cu miros îmbietor atârnă greu pe ramurile copacilor, apropiindu-le de pământ.

            Covorul de iarbă, pe alocuri uscat, se împodobește cu frunze ruginii desprinse în adierea grăbită a vântului.

            În livadă gospodina adună sârguincioasă fructele coapte pentru a le transforma în siropuri și dulcețuri. Sub privirea ei caldă, copiii încing jocuri pline de veselie. Ei se bucură de zilele calde rămase până la apariția ploilor de toamnă.

            În ochii lor se citește veselia, lipsa grijilor și bucuria de a fi în livadă într-o astfel de zi superbă. Chiar și cățelul se amestecă voios în jocul lor. Cu codița ridicată și urechile ciulite el aleargă poznaș după rochițele fetițelor.

            Copiii încing o horă în jurul trunchiului firav al unui cais. Ținându-se de mână, ei se învârt, lăsând cosițele atârnate de sub pălăriuțe să zburde în bătaia vântului. Sub ghetuțele lor, iarba moleșită se culcă pe pământul ars de soare.

            Postura încremenită a mamei, lipsa de griji și bucuria copiilor alcătuiesc imaginea plină de pace și nostalgie a tabloului.

            Copiii se distrează de minune, sunt veseli, fără griji, își petrec ultimele zile de vacanță într-un decor feeric în livada bunicii. Nimeni nu le poate strica buna dispoziție, iar gândul că începutul școlii e aproape le aduce bucurie în suflete.

Cădariu Rareș – Șc. Gen. Nr. 2 Lupeni – Hunedoara, România

CRÂMPEI DE JOC ÎN POIENIȚA COPIILOR

Beatrice-Gabriela ROTARU

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Era demult, pe meleaguri de odinioară , un sătuc mic așezat la marginea unei păduri . Era o lume frumoasă, plină de armonie, unde timpul trecea pe nesimțite. Nici măcar

sătenii, prinși fiecare cu ale lor păsuri nu își dădeau seama când începea și când se termina ziua. Ca într-un tărâm magic !

Nu departe de sat era Poienița Copiilor. Acolo se adunau toți mititeii satului să se joace de-a copiii. Simțeau că sunt stăpâni peste tot ce e în jur, că totul le aparține, că sunt prinți și prințese în micul lor regat de la marginea pădurii. Se bucurau de toate cele ce-i înconjurau ca de niște minuni: de grația florilor, de strălucirea jucăușă a razelor soarelui, care parcă descoperea și el miracolul vieții, mângâind cu strălucirea sa chipurile copiilor.

Flori și miresme, copaci și verde nesfârșit , o poftă imensă de joacă, râs colorat, strigăte de veselie răspândite spre înaltul cerului !

Chiotele și veselia copiilor însuflețeau întreaga poiană:

Ineluș, învârtecuș, ne rotim până-n apus

Fețe zâmbitoare, ale soarelui odoare

Chipul luminos, râsul zgomotos !

Roată, roată, copăcel,

Ne-nvârtim într-un inel !

Inelușul intră-n joc

Și ne-aduce mult noroc.

Mult noroc și fericire,

Să mai facem o rotire !

LadyDog dădea semne că ar vrea și ea să se prindă cu lăbuțele în jocul plin de voie bună amestecată cu hohote de râs .

Era atât de fericită să fie în preajma copiilor!
 



LA JOACĂ

Alin-Vasile RUSU

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Afară era o zi frumoasă de vară. Vacanța de-abia începuse.

Toți copiii erau fericiti. Fiecare dintre noi aveam planuri mărețe de a petrece timpul liber. Eu îmi puneam o grămadă de întrebări: cum o să fie la mare, unde o să merg cu

echipa de fotbal în cantonament? Dacă o să merg la bunici, cu cine mă voi juca acolo? Cum stăteam si mă plictiseam în casă, la un moment dat am auzit soneria de la

ușa principală.

Mă gândeam, oare cine poate fi? În fața ușii erau cei mai buni prieteni ai mei : Mario, Darius, Vlad , Edi care m-au invitat la joacă. În momentul când am deschis ușa, se auzea o zarvă mare de afară, care mă cam intriga.

Eram foarte curios de ce se întâmpla. Imediat am acceptat propunerea prietenilor

mei.

Când am ieșit din scara blocului am văzut o grămadă de copii care se jucau. Atenția mi-a fost atrasă de fetele și băieții de lângă teiul cel bătrân din fața blocului.

Toti ne întrebam ce se întâmplă. Când colo, ce să vezi? În copac era un cuc bătrân care nu se oprea din cântat. Noi ne-am prins ! Trebuia să-l alungăm de acolo!

Împreună cu fetele din bloc ne-am prins într-o horă și am început să dansăm și să cântăm. Cu cât cântam mai tare, cu atât cucul se auzea și el mai tare, până când, la un moment dat, cucul s-a plictisit și a plecat.

În fața blocului se mai auzeau doar strigătele noastre, de bucurie că am alungat pasărea.

NOI ȘI FRUNZELE

RUSU MARIA, ȘCOALA GIMNAZIALĂ, NR.2 TITU-TÂRG, CLASA a-IV-a, ORAȘ TITU, ROMÂNIA

             Este toamnă. Soarele mângâie pământul. Razele lui sunt din ce în ce mai palide și mai puțin călduroase. Iarba se îngălbenește. Peste coroanele copacilor adie vântul scuturând frunzele multicolore oferind pământului un covor pufos. Păsările călătoare pleacă vâslind în  înaltimi,  pe cerul senin, lăsând cuiburile și locurile lor pustii. Fructele aurii, gustoase, frumos mirositoare, ajung în camara noastră.Toamna este un anotimp îmbelșugat și plin de culoare.

          În răcoarea dimineții, poienița părea de aramă, poleită de razele timide ale soarelui.        Împreună cu frații mei mai mici, ținându-ne de mână, am făcut un cerc în jurul unui pomișor plin de mere, cântând până ce am răgușit. Câinele nostru s-a prins și el în hora noastră. Mama, din depărtare ne urmărea cu privirea, în timp ce ea culegea fructele din pomi. Pe pământul amorțit cădeau frunzele veștejite . Vântul adia ușor prin poienița, împrăștiind arome dulci și amărui ale fructelor. Copacii au început să-și piardă podoaba, iar frunzișul ruginiu s-a așezat peste tot .Noi copiii, eram așa de fericiți, bucurându-ne de ultimele zile ale toamnei.

           Vântul a început să bată, dar totuși nu era frig afară, ba chiar am început să ne jucăm de-a prinselea, berbeleacul, capra.

          La un momendat, ne-am oprit din joacă , auzind cum o frunză stătea de vorbă cu o altă frunză. Una dintre frunze a zis:

           -Nu mai este mult și o să ne ducem și noi ca suratele noastre.

          -Să mai vorbim cât mai putem. Că peste ceva timp, vom fi una cu pământu'! exclamă cealaltă frunză. Eu și cu frații mei, am rămas cu gura căscată, ascultând cu atenție. S-a făcut noapte. Cele două frunze au vorbit până au adormit, iar noi am plecat acasă cu mama și cu coșurile pline de fructe.

          De dimineață,  frunzele s-au trezit amândouă deodată și au simțit că s-au mai desprins un pic de pe crenguța veștejită. Au început să se agite. Amândouă s-au uitat în partea stângă a copacului. Au văzut un covor multicolor de frunze împrăștiate peste tot. Pe potecuța care ducea în poieniță, chiar și pe băncuța pe care o făcuse bunicul pentru copii atunci când spuneau povesti.

           -Am rămas doar noi două! a spus una dintre frunze. Frunzele mai aveau un pic și cădeau. Parcă se chinuiau una pe alta. Acum prima frunză a căzut. Ea îi spune de la pământ:

          -La revedere! Cealaltă frunză a rămas singură. Aceasta se uita la frunza desprinsă cum o lua vântul. Nu peste mult timp, a căzut și cealaltă frunză. Frunzele nu mai erau, când eu și frații mei ne-am dus iar în poieniță. Atunci ne-am luat "adio!"de la frunzele căzute pe pământ.

FRUMUSEȚEA COPILĂRIEI

Rusu Victoria. Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. Clasa a II-a.

     Era o zi încântătoare de vară. Soarele ca o minge roșiatică pe cer mângâia cu razele sale natura. Lângă casa de la marginea câmpiei, cinci frățiori se plictiseau, întrucât își pierduseră interesul față de toate păpușile și mașinuțele.

     Florin atunci, foarte convingător, asemenea unui cavaler printre toate surioarele lui, propuse cu   bucurie:

-          Fetelor, ce ziceți dacă am cânta și am dansa o horă minunată în jurul acestui copăcel? Merele lui poate s-ar coace mai repede, deveind roșii și delicioase ca acadelele.

-          Bună idee, Florin, chicotiră fetele! Să facem cel mai minunat dans!

      Frățiorii se luară de mână și imediat se prinseră într-un minunat dans al copilăriei. Însă nu își dăduseră seama că de fapt formaseră hora prieteniei. Mama lor blajină, ostenită, fericită își admira copilașii care parcă zburau în jurul pomului. Ea acum își aducea aminte de a sa copilărie. Nu-și putea lua ochii de la micile ei comori, ale căror zâmbete nu le dispăreau, dar umpleau de veselie întreaga câmpie! Hora copilăriei lor era una minunată, asemenea glasului de izvor, iar cățelușul lor, Tiju, le simți bucuria și se alătură jocului.

     Cea mai minunată zi au petrecut-o aici, în sânul naturii, la joacă,  acesta fiind gustul plăcut al adevăratei copilării!

Rusu Victoria,

Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

or. Chisinau,

Republica Moldova

LOCUL COPILĂRIEI DE VIS

Său Mădălina. Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. Clasa a II-a

      Satul bunicilor e locul amintirilor, leagănul copilăriei, cuib de veselie și bucuria jocurilor.

      Un loc aparte însă acolo, este lumea mea de vis. E o poieniță frumoasă, luminoasă, copacii sunt rari, astfel încât razele soarelui pătrund și mângâie orice firicel de iarbă. Are parcă o culoare aparte și aici miroase a copilărie. Mărul – minune ne așteaptă de fiecare dată ca un frate și ne îndeamnă să-i ținem de urât. Îi cântăm, îi dansăm, îl stropim cu picuri de veselie, iar el își leagănă pletele-n vânt de fericire. Azorel intră în joc și se face părtaș la copilăriile noastre. Prietenia ne unește și ne colorează fețele cu zâmbete. Din toți cea mai fericită este însă mama. Ea ne privește stingheră și mândră de comoara pe care o are. Ce poate fi mai plăcut decât atunci când îți vezi puii fericiți, liberi și cu sclipiri de stele în ochi? Parcă timpul s-a oprit în loc, iar frumusețea e la locul ei.

      Niciodată n-am să uit clipele minunate petrecute pe acele locuri de vis, alături de cei mai credincioși prieteni sub privirea blândă a mamei.

Său Mădălina,

Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

orașul Chișinău,

                                                                                                                           Republica Moldova

SĂRBĂTOARE ÎN PĂDURE

                                                     Marineață Claudia

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

Azi natura cântă iară

Îmbrăcată-n sărbătoare.

Pe copii îi cheamă afară

Să danseze hora mare.

Mândre-s fetele voioase

Cu bujori în obrăjori.

Ochi albaștri de mătase,

Veseli, tineri, temători.

Glasuri vii și colorate

Înconjoar-un copăcel

Mic, cu ramuri răsfirate,

În horă dansând și el.

Bucle albe, de păpuși

Parfumate zboară-n vânt.

Tălpi mici, ca de spiriduș

Calcă azi sfântul pământ.

COPILĂRIE FĂRĂ GRIJI

Gheorghe Anelis

Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân, Piteşti

Clasa aIIIa

         Frunzele roşii, galbene sau arămii dorm liniştite in pomii pe jumătate dezgoliţi.

Vântul, calm până mai de curând, suflă acum cu putere, trezind alaiul de frunze multicolore.

Acestea se prind într-un dans nebun si aleargă  să vestească venirea celui mai aprig anotimp.

        Familia morarului,care locuieste în casa de la marginea satului,a iesit cu mic cu mare, la cules de mere. Mama, cei cinci copii si Codiţă, vrednicul lor câine, au umplut cu mere zemoase, atinse de bruma dimineţii, toate cosurile de acasă.

        Acum, copiii s-au retras  şi au inceput joaca. Se învârtesc, cânta, dansează. Glasurile lor sparg liniştea livezii. Câinele aleargă  în jurul lor şi latră vesel.

       Mama îi priveste cu dragoste, bucurându-se de prezenţa lor. Zilnic, glasurile lor, bucură pe cei din jur.Toţi  ştiu că doar copilăria le poate oferi aceste bucurii.

       -Copii, e timpul!

       Copiii opresc jocul, o iau de mână pe mama lor şi se întorc acasă.Se culcă liniştiţi  si visează la o nouă zi de joacă.

MICUL CAIS

              Postica Sorina, Liceul Teoretic Costesti, clasa a IV-a A

    E o zi senină de vară. Păsările zboară pe cerul albastru. Nu demult a ieșit și soarele care pare vesel și plin de energie. S-au trezit si copiii ca să-i ajute pe părinți la treburile de pe lângă casă, dar sunt cu gândul doar la prieteni si la joacă.

   După ce au ajutat și au terminat treburile, s-au hotărât să meargă în livada de caiși din apropiere. Alergând spre livadă copiii s-au întâlnit cu un câine pe care l-au numit Bobo, l-au chemat și pe el să se joace cu ei.

   Când au ajuns în livadă s-au jucat, au alergat, au țipat și s-au bucurat de fiecare clipă.

Jucându-se copiii au observat un arbore tânar si fragil. Ei s-au apropiat, s-au apucat de mâini și l-au înconjurat. Au început să danseze și să-i fredoneze un cântec de încurajare, să nu se simtă singur. Copiii își imaginau cum arborele ar cânta cu ei și erau foate fericiți.

   S-a înserat. Copiii s-au dus la casele lor cu gândul că vor reveni a doua zi la micul cais. Noaptea au avut un vis în care copăcelul tânăr a prins viață, a început a vorbi și i-a chemat să se bucure de copilărie alături de el.

   Din acea zi, în fiecare zi de odihnă, copiii se strângeau lângă acel copăcel și simțeau cum el prinde puteri când îi vede atât de frumoși și energici.

   Copilaria este cea mai frumoasă perioadă a vieții. Deși toate vârstele au farmecul lor, copilaria este acea vârstă magică când avem prieteni imaginari, ne jucăm cu zmei sau ne întâlnim cu prinți și prințese, toate acestea doar în imaginația noastră, a copiilor.

Postica Sorina ,Liceul Teoretic Costești,satul Costești,raionul Ialoveni,Republica Moldova
  

POENIȚA VESELĂ

Spinei Victor, Instituția Publică Liceul Teoretic „Constantin Stere”, clasa a III-a

                Este o zi frumoasă de vară târzie. În fața mea frunzele au format un adevărat tablou de culori vii. Adie un vânt cald. Văzduhul miroase a ierburi. În pomi atârnă mere rumene și dulci.

Soarele vesel se joacă  cu natura ce înconjoară copiii zglobii. Glasul păsărelelor se amestecă cu glasul lor. Copiii se joacă în jurul unui pom firav. Mama  se uită la ei cu privirea plină de duioșie, bucurându-se de zâmbetul lor. Copii veseli s-au cuprins într-un cerc, sar în sus, se  rotesc, iar pe fețele lor se vede fericirea. Obrajii sunt roșiii ca para focului. Cățelușul Grivei, cu botul mic și blana pufoasă, este încântat de jocul copiilor, sare, dă din coadă bucuros, vrea și el să se joace cu ei.

            E atâta frumusețe și fericire! Ce bine îmi pare că sunt și eu copil și fac cunoștință cu lumea minunată a copilăriei! Lumea care e plină de veselie și miracole.

A VENIT DIN NOU VARA!

Ana-Maria SPIRESCU

Clasa a II-a C

Şcoala Gimnazială nr. 8 Suceava

Este prima zi de vară. Eu şi fratele meu suntem invitaţi la ţară, la Stupca, la bunica prietenei mele, bunica Vica. Am plecat cu părinţii dis-de-dimineaţă când s-a ivit discul roşu al soarelui şi natura toată, plină de culoare ne invita parcă să o însufleţim cu cântecele şi jocurile noastre.

Eu şi prietenele mele suntem cele mai mici dintre copii, Tudor şi cu prietenii lui fiind cu vreo 4-5 ani mai mari ca noi.

Noi, cele mai mici, ne ţinem după cei mari ca nişte maimuţele şi îi imităm când sar „coarda” sau „elasticul”, joacă „lapte gros şi smântânos” sau ne băgăm şi noi la un „telefon fără fir” şi ajungem de râsul lor când rostim cuvinte fără sens.

- Hai, mergeţi şi jucaţi-vă în alt loc, că ne încurcaţi!

Câinele Ursu, al Andradei, nu vroia să meargă cu noi în livadă să ne jucăm. Cred că bunica Andradei, face o mâncare tare bună, pentru că Ursu nu vrea să se dezlipească de peretele bucătăriei.

Alergând prin livadă, ajung împreună cu Andrada, Ioana şi Alexandra lângă un cais şi în jurul lui cântăm:

„Bate vântul frunzele, Se-nvârtesc moriştile, Rândunica pe sus zboară

Iar eu trag zmeul de sfoară …”

Cu toată gălăgia făcută de noi trei „prinţesele”, le-am trezit cheful de joacă şi cântece şi fraţilor noştri mai mari. Ei au venit la noi şi ne-am prins cu toţii ca într-o horă în jurul caisului şi am început să cântăm împreună cât ne ţinea gura de tare.

Uităm de timp, de cei de acasă, până când o aromă de plăcintă se împrăştia în jurul nostru ca un parfum de caise.

Apare Ursu. Ne răsucim pe călcâie şi o vedem pe bunica care ne aduce să mâncăm în aer liber o super plăcintă cu caise culese din copacul în jurul căruia tocmai încetaserăm să cântăm.

Ce fericiţi eram atunci, și ce repede ne-am întristat ,căci această zi plină de bucurie se apropia de sfârșit.

SPIRITUL ”ROTELII” JOCULUI

Bozeșan Sergiu, Clasa I, Școala Gimnazială ”Europa”, Târgu Mureș

            A fost odata ca niciodată, într-un loc foarte plăcut, colorat și liniștit, o gașcă de copii care erau foarte buni prieteni.

            Ei se jucau și se roteau în cerc până s-a făcut seară, încă de dimineață. Apoi s-a dus fiecare la casa lui, a dormit și a doua zi au luat-o de la capăt cu joaca. Așa se face, că tot jucându-se, a venit la ei Spiritul Rotelii Jocului care le-a spus să se joace întotdeauna, să fie mereu copii și vor avea parte de multă iubire, sănatate, veselie și jucării. Iar când vor crește mari să nu uite de Spiritul cel mare al Rotelii Jocului, ca să rămână fericiți.

            Le-a mai spus că atunci când și ei vor ajunge bătrâni și vor merge în cer, acolo se vor întâlni cu Spiritul și tot fericiți vor fi.

Bozeșan Sergiu

Clasa I, Școala Gimnazială ”Europa”

Cadru didactic coordonator: Bozeșan Ioana

Oraș: Târgu Mureș, Jud. Mureș,

Țara: România

POIANA VESELIEI

Ștefănescu Anamaria Theodora, clasa a II-a A, Şcoala Gimnazială nr. 3 Galaţi, România

Cinci fraţi, foarte curioşi şi veseli tot timpul, au decis să meargă într-o drumeţie spre păduricea de la marginea satului unde locuiau. Drumul era destul de lung, astfel că au plecat însoţiţi de mama lor care le-a pregătit şi un picnic surpriză.

Înaintau voioşi admirând priveliştea, culegând flori, bucurându-se de liniştea naturii. Se îndreptau spre poieniţa lor secretă, locul unde se jucau împreună. De data aceasta doreau să planteze un copăcel.

Ajunşi, s-au apucat de plantat în timp ce mama lor le împletea coroniţe din flori. Fiecare, dintre cei cinci, a contribuit cu ceva: Elena, fata cea mare a săpat o groapă în care urmau sa pună copacul; Lola, fata cea mijlocie, l-a ţinut drept; Ionel i-a acoperit rădăcina cu pământ iar Diana a adus apă pentru a-l uda.

Odată treaba terminată, copiii au făcut hora în jurul copacului chiuind de bucurie. Sara, câinele lor, a furat unul dintre papucii copiilor, l-a ascuns, apoi a început să latre, parcă spunând:

-          Ham, ham, „uitaţi-vă şi la mine! Am făcut o glumiţă!, Jucaţi-vă şi cu mine!”

-          Sara, adă-mi papucul! spune Diana râzând.

Au continuat dansul şi joaca, cu căţelul alergând printre picioarele lor, până au obosit. Mama a întins pătura şi au mâncat, cu toţii, cu poftă. În acel moment au hotărât că acela va fi locul lor de întâlnire, iar copacul va fi comoara lor secretă.

Obosiţi, dar fericiţi, au plecat spre casă, cu mama urmându-i îndeaproape şi Sara sărind de la unul la altul zglobie.

S-a terminat vacanţa, copiii cei mari au plecat spre şcoli, departe de satul în care locuiau. Următoarea vară, la revenirea acasă, prima grijă pe care au avut-o a fost să meargă să-şi revadă copacul. Toţi cinci au refăcut drumul spre poieniţa lor.

Copacul crescuse, copii la fel, bucuria reîntâlnirii însă a fost la fel de mare.

De atunci, copiii merg în fiecare vacanţă în poieniţa lor, în căutarea comorii lor secrete. Bucuria reîntâlnirii familiei e aceiaşi de fiecare dată.

Bucuriile unei zile

Șîmcenco Bogdan,

LT ”Gheorghe Asachi”, clasa a II-a ”A”

            Într-o zi de august, când natura era încă plină de culoare, copiii din sătuc au ieșit să se joace în pădurice. Se jucau în pace și voie bună. Jack, un câine zdrențuros de flocos, se zbenguia pe lângă copii ca argintul viu.

            În mijlocul poienei se înălța un pom cu mere coapte. Copiii, obosiți de atâta joacă, l-au înconjurat. Pomul părea că și-a aplecat crengile ca zburdalnicii să-i guste fructele. Au mâncat cu poftă de lup. Sătui, copiii s-au gândit să-i mulțumească mărului cum pot ei. S-au prins de mâini și au încins o horă. Veselia lor se revărsa până hăt departe.

            - Ce zi plină de bucurii! au exclamat copiii părăsind poienița.

              

TARTA CU MURE

Edgar-Cristian Șterbeț

L.T. ”Gheorghe Asachi”, clasa 2-a ”A”

           Era o zi frumoasă și însorită de vară. Familia Șterbeț se pregătea de aniversarea mamei. Copiii mai măricei măturau curtea, cei mici alergau zglobii prin preajmă. Mama îi strigă și le spuse  că pleacă la piață.

          - Sa fiți cuminței și să aveți grijă ca cei mici să nu iasă din ogradă! Maine vom sărbători ziua mea, așa că faceți ordine prin casă și pe afară, spuse cu blândețe mama.

          Cristian, surorile Ilinca, Alexandra, Caterina si mezina Anastasia, împreună cu cățelul lor Rex formau o gașcă veselă și mereu pusă pe șotii. De această data copiii voiau să-i facă o surpriză mamei și au purces la pădure ca să culeagă mure pentru tarta de ziua ei. Zis și făcut! Se gândeau că vor reuși să se întoarca până la venirea ei. După ce umpluseră coșulețele cu pomușoare, copiii au hotărât să se joace un pic, și, au uitat să se intoarcă acasă la timp.  Când mama reveni acasă găsi ograda goală. Speriată,  porni spre pădurea din apropiere, care îi ademenea adesea pe copii.  De departe auzi glasurile vesele ale ștrengarilor săi. Se îndreptă repede într-acolo și-i găsi în poieniță dansând în jurul unui pom de măr doldora de rod. Rex, dulăul credincios care îi însoțea peste tot, la vederea mamei, lătră vesel. Văzându-i atât de fericiți, îi trecu îngrijorarea și supărarea. Acasă le pregăti cea mai gustoasă tartă și îi lăudă pe copii în fața oaspeților pentru atenție și hărnicie!

             Au avut o sărbătoare de neuitat!  

TABLOUL MAGIC

Cîrlan Maria Alexandra

Şcoala nr.4 Moreni

Clasa a-IV-a A

          Am să va povestesc o întâmplare petrecută la bunicii mei, la ţară, într-o zi minunată de vara, pe care nu o voi uită niciodată. Eram în bucătăria bunicilor, o bucătărioara mică, cu pereţii strâmbi şi proaspăt văruiţi, încărcaţi cu poze din viaţă bunicilor , cu copii lor, cu nepoţii lor. În mijlocul lor trona, că un rege, un tablou cu copii care dansau o hora în jurul unui copăcel. Priveam cu uimire de fiecare dată tabloul de pe peretele bunicilor. Şi de această dată mi s-a întâmplat la fel. Deodată, unul dintre copiii din acea hora din tablou se desprinse şi îmi întinse mâna: „Vino şi tu cu noi aici!”, îmi zise cu glas subţire. Uimită, dar şi curioasă, i-am întins o mâna şi într-o clipită am ajuns într-o livada cu fel şi fel de pomi plini de roade.

           A fost minunat în lumea magică a tabloului din perete. Ne-am jucat ”V-aţi ascunselea” după copăcei şi pomişori roditori, am mâncat fructe coapte, culese de mămici şi bunici în şorţurile lor şi am dansat o hora magică în jurul pomişorului din livada. Căţelul bătrân alerga după noi încrezător şi vesel. Gustul fructelor coapte, hohotele de ras pe care le scoteam dansând în hora, gazele ce zumzăiau prin iarbă uscată şi bucuria cu care aceşti copii drăguţi m-au primit în grupul lor m-au bucurat nespus. Ei mi-au povestit despre lumea lor, despre trăsuri şi maşini cu aburi, despre pene înmuiate în călimară şi despre patefonul la care ascultau seară muzică, strânşi în jurul focului din cămin. Şi eu le-am povestit despre maşini şi avioane, despre tabletă pe care mă joc în fiecare zi, iar ei se uitau la mine că la un puternic vrăjitor.

          Ne-am bucurat împreună de fiecare moment. Şi ne-am întristat la final, când a venit timpul să mă întorc acasă. N-aveam de ales! Mă gândeam la cât de îngrijoraţi puteau fi părinţii şi bunicii. Mi-am luat rămas bun de la prietenii mei şi am închis ochii. Când m-am trezit eram din  nou în bucătăria cea mică a bunicilor şi, în faţă mea, pe perete, era tabloul cu cinci copilaşi zâmbitori, dansând o hora a bucuriei în jurul unui pomişor.

          Au trecut câţiva ani de atunci, şi de fiecare dată când privesc tabloul din perete, pare că unul din copii întoarce capul spre mine şi.... îmi face cu ochiul.

Cîrlan Alexandra, Școala Gimnazială Nr. 4, Moreni, România

LA CULES DE MERE

Tarcoci Alexia Maria, Școala Gimnazială„George Emil Palade”Buzău, România

       Era o zi frumoasă de mijloc de septembrie. Vremea culesului merelor sosise și, împreună cu părinții, urma să- l ajutăm pe bunicul Costică să strângă roadele din livada de meri care se află la poalele pădurii.

       Bunicul a decis să facă o echipă formată numai din copii și o echipă , de nădejde , formată din oameni mari. Eram fericită că puteam să petrec o zi întreagă alături de verișorul meu, Codruț și cele trei vecine ale bunicii, gemenele Maria și Ioana și mezina din familia lor, Rada.

       Pomii ne așteptau cu crengile înconvoiate de merele ca niște nestemate gălbioare. Soarele palid al toamnei pătrundea printre ramuri, luminând livada.

       Am început să culegem merele de aur și să le așezăm, cu grijă, în coșuri. După ce am umplut mai multe coșuri, am decis că este timpul să luăm o pauză. Și cum nu ne venea în minte nici un joc pe care să-l jucăm, verii mei m-au rugat să îi învăț să danseze Alunelul. Eu știu acest dans zglobiu  pentru că sunt înscrisă  la Palatul Copiilor, la cercul de dansuri populare. Ținându-ne de mâini, am cântat și am dansat în jurul unui măr pitic.

       Câinele bunicului, Azor, alerga pe lângă noi vrând parcă să ne spună că vrea și el să intre în joc.

       Glasul bunicii a întrerupt iureșul dansului. Ne chema la masă. Am mâncat cu poftă bucatele așezate pe un ștergar minunat țesut în război de străbunica mea, Paraschiva, apoi am continuat culesul.

        Când ziua era pe sfârșite și toporașul trandafiriu al apusului ne-a anunțat că soarele pleacă să se culce, am pornit cu toții spre casă, obosiți, dar mulțumiți de roadele muncii noastre care fuseseră încărcate în carul tras de doi boi mari și albi, ca spuma laptelui.

O VACANŢĂ MINUNATĂ

MOCANU MARIA ALEXANDRA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ “GH. MUNTEANU”, GALAŢI

CLASA a- II-a

Era o zi de vară călduroasă şi plină de veselie. Vântul adia uşor clătinând frunzele pomilor. Razele soarelui încălzeau tot ce aveau în cale.

Cei cinci verişori au ieşit la joacă în livada din spatele curţii, unde se bucurau de o zi minunată de vară. Cu toţii  erau tare fericiţi că în sfârşit a venit vacanţa mare şi aveau să petreacă mai mult timp împreună, la bunici.

Ei se înţelegeau de minune! Jucau jocurile pe care le jucau părinţii lor cand erau şi ei copii.

Aici, la bunici, nu au acces la internet şi nu au nici telefoane mobile sau tablete. Ei se jucau în aer liber, alergau, cântau,ţipau şi dansau, fără să deranjeze pe nimeni.

Codiţă, câinele bunicilor, se zbenguia voios prin jurul lor, lătra şi dădea fericit din coadă. Îi urmarea oriunde aceştia mergeau.

Bunica îi privea cu mare drag în timp ce aduna mere pentru a le face plăcinta de mere pe care ei o adorau. Ea le făcea toate poftele iar seara , la culcare, le spunea povesti cu prinţi şi prinţese până când nepoţii adormeau în braţele ei.

Bunica era tare fericită că nepoţii  vin în fiecare an să-şi petreacă vacanţa de vară la ea.

Nimic nu se compară cu libertatea şi bucuria zilelor petrecute la bunici.

LA JOACĂ

Poia Dumitru   ,   Școala Primară ,,Spiridon Vangheli"  ,      clasa a III-a ,,C" 

             E prima zi din vacanța de vară. Este ziua care au aștepat-o toți copiiii un an întreg. Mirela este o fetiță de șapte ani ,  ce a așteptat și ea cu nerăbdare prima zi de vacanță ca să meargă în poiana deasă și verde de după sat la joacă , așa cum o făcea când era la grădiniță. Acolo s-au înțeles să se adune toți copiii din mahală pentru a petrece cele mai frumoase clipe din timpul lor liber.

            Cum a simțit sărutul soarelui cald pe obrajii rumeni, a zbughit-o de îndată în bucătărie pentru a gusta din bucatele calde ale mamei. A înghițit o bucățică mică de placințică și a fugit iute în poiană  unde o așteptau semenii ei , fără să spună ceva mamei sale, fiindcă și așa era în întârziere.

A ajuns exact când toți erau în toiul jocului. Veseli au salutat-o pe Mirela și au luat-o de mână pentru a învârti hora prieteniei. După ceva timp au mers prin poieniță să caute fragi, apoi s-au jucat de-a ascunselea prin tufarii verzi trezind din ascunzișuri toate vietățile pământului. Mirela mereu rămânea ba să amije, ba să prindă pe cineva, ba trebuia să aducă pătura din urma celor ce își schimbau mereu locul după umbră , căci trebuie să spun că soarele arzător le cam dădea mari bătăi de cap. Mirela însă niciodată nu se supăra, căci ea era conștientă că este cea mai mică și pentru a se juca cu cei mai mari trebuie să accepte niște reguli stricte.

Se făcuse seara , nici nu observase cum soarele cel rotund și fierbinte își ascunse razele după norii albaștri și veseli.O ceată de copii pornise din poiana veselă spre sat.

Mirela își amintise că mama o va aștepta în poartă cu niște explicații. Aceasta însă era veselă și era cu gândul că a doua zi vor merge iar în poiana veselă și deasă, chiar dacă nu știe de va izbuti , căci deja încălcase o altă regulă, pe cea a familiei. Era cu gândul că o scuză  și un sărut dulce o va înduioșa pe mama , iar asta va rezolva toată problema și dacă nu , atunci mai are multe zile încă de petrecut din vacanța cea mare!

HORA-N VESELIE

Andrei-Florentin TIMOFTE

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

A fost odată, ca niciodată o fetiță pe nume Maria.

Într-o zi, pe când se plimba cu cățelul ei , Azorel, a văzut o fetiță ca un bondocel, înaltă numai până la coatele sale.

S-a îndreptat către ea și i-a spus cu blândețe, atingând-o ușor pe umăr:

-          Bună ! Eu sunt Maria și sunt de aici, din localitate. Fetița cea mititică răspunse cu glasul stins:

-          Bună, eu sunt Laura .

Maria o întreabă dacă nu ar vrea să se plimbe împreună prin împrejurimi ?

-          Desigur ! Și așa au început călătoria cei trei prieteni : Maria, Azorel și Laura .

În drumul lor îl întâlnesc pe Raul , care se alătură și el drumeților porniți în călătorie . Mergând ei pe o potecă șerpuită, au zărit două fetițe. Întrând în vorbă, au aflat că sunt surorile gemene Ana și Daria .

Din urmă i-a ajuns și mama Mariei , care le-a dat o idee:

-        Dragilor, duceți-vă în poiana din vale și faceți o horă mare !

-        Asta și aveam de gând , răspunse Maria .

Și, după ce și-au tras puțin sufletul de la drum, au făcut o horă mare și veselă, până seara târziu.

De multă vreme nu se mai auzise atâta voie bună în poiană !

Toamna

Toamna,anotimpul de aur...Timpul când copacii își preschimba vesmintele verzi,în cojoace multicolore,iar pe tărâmul țării noastre iubite oamenii culeg roadele,ce cu atâta ardoare le-au așteptat tot anul. Stropii de ploaie mângâe pământul obosit de munca și dau de veste că la noi pe tărâm a venit Măria Sa, Toamna!

Desigur cei mai fericiți sunt copiii,păi evident afară este așternut un covor uluitor,alcătuit din mici fragmente dezlipite din trăsura Toamnei.Fetițele își fac coronițe din frunzele aurii,iar băieții mai ștrengari, sar din copaci direct în  mormanele de frunze ce sunt ca niște perne moi aruncate pe ici-colo.Iată în pădure,în palatul Toamnei, o ceata de copii caută ciuperci, fiind acompaniați de un ciripit rar al păsărelelor care au mai rămas la noi.

Și desigur școala,toamna este timpul cînd mii de copii din toată țara pleacă la școală.Unii vor păși pragul acestei împărății a cunoștințelor pentru prima data, speriați,însă cu siguranță pregătiți pentru noi aventuri.

Toamna,anotimpul cel mai colorat și nemaipomenit.Anotimpul așteptat de toți cu mult drag!

Agatii Nina____L.T.’’Orizont’’(Chișinău)

TOAMNA ŞI COPIII

                                                        Rădulescu Cosmin Ionuţ

Şc. Gimn. Ion I. Graure, Bălteni, România

                                                                                    Clasa  a IV-a

               Toamna a sosit. Florile şi fructele ei  încep să apară rând pe rând. Pentru că vremea este prielnică, doamna învăţătoarea a hotărât să-i ducă pe cei mici într-o scurtă excursie la pădurea din apropierea şcolii.În această excursie îi va însoţi şi Bobiţă, câinele Mariei. Copiii au ajuns într-o mică poieniţă unde totul era verde, păsările cântătoare zburau printre crengile copacilor pline de fructele lor parfumate. Adierea răcoroasă a vântului legăna uşor frunzele copacilor şi părea că se joacă prin părul fetelor.Veveriţele alergau după ghinde iar albinele şi fluturaşii zburau din floare-n floare.

              Copiii au rămas plăcut impresionaţi de frumuseţea naturii care îi înconjura cu atâta căldură şi au încins o horă în jurul unui copac umbros şi plin de  roade  bogate.  Doamna învăţătoare le-a promis celor mici că vor mai face astfel de ieşiri şi cu altă ocazie.

              Ce zi minunată au petrecut în mijlocul naturii!                                                                                                                                                                          

                                                                                                                          

TOAMNA ÎN LIVADA

Mocanu Bianca Maria

Scoala NR. 4 Moreni

Clasa a IV-a A

          Într-o zi frumoasă de toamna, mama Lucia şi cei cinci copii ai săi: Mircea, Maria, Cecilia, Lia şi mezina familiei Sofia, alături de câinele lor credincios, Zorel au mers în livada familiei. Copiii s-au căţărat în copaci pentru a culege cele mai frumoase mere, că mama lor să le facă o plăcintă delicioasă cu fructele culese. În timpul acesta Zorel sarea în frunzele adunate de ei urmărind un fluturaş zglobiu.

         Mama a lăsat-o pe Maria să aibă grijă de fratele, surorile şi desigur de câinele Zorel, în timp ce ea se ducea să pregătească un picnic şi plăcintă promisă.

         Copiilor le plăcea mult în livada aşa că au început să cânte şi să facă hora fericiţi, fără să mai bage de seama că Sofia ieşi din dans şi fugii după o vrăbiuţă. Zorel nemaivazand-o pe Sofia  a început să latre îngrijorat. Copiii au fost îndrumaţi de Zorel la un copac. În el era micuţa Sofia. Această s-a urcat pe o scară acolo. Dar acum micuţa se dezechilibra şi era pe punctual să cadă.  În acel moment Zorel a sărit şi i-a amortizat căderea micuţei dar din păcate căţelul şi-a scrântit lăbuţă.

         Mircea l-a dus în braţe pe Zorel până acasă. Ajunşi acasă au povestit toată păţania mamei. Aceştia au mers împreună la veterinarul din sat pentru a-l îngriji pe Zorel. În catevazile s-a repus pe picioare.

        Acum toată lumea era bine şi mânca delicioasă plăcintă cu mere promisă de mama. Toţi erau fericiţi.

       De atunci Sofia nu a mai plecat singură niciodată. Ea crede de atunci că Zorel este eroul ei. 

TOAMNA

LASCKO BIANCA

Colegiul Silvic Gurghiu

                                                                                                                                        Cls..a-II-a

Este o zi superbă de septembrie. O adiere sublimă anunță sosirea toamnei. Peste creștet de dumbravă, covorul de frunze foșnește sub picioarele gingașe ale copiilor care par a fi din ce în ce mai rari..

Cățelul cu urechile ciulite, cu blana de culoarea ierburilor, pare că și-a înmuiat lăbuțele în auriul grânelor de vară, ascultându-și ritmul inimii alături de pruncii veseli.

Ramurile copacilor împodobite de culoare și lumină, strălucesc ca niște mici comori. Singurele sunete sunt glasurile vii  ale copiilor care aleargă veseli în jurul corcodușului și a mamei care culege în poală, recolta dată de pomii fructiferi, de pe dealurile în culori maro și bej.

Cea de-a treia fiică a anului își împrăștie aromele dulci și amărui, pline de parfumuri stinse peste toată livada, făcându-le poftă copiilor jucăuși, care nu s-ar mai dezlipi de joaca lor să intre în case.

Nume: Lascko

Prenume: Bianca

Instituție: Colegiul Silvic Gurghiu

Localitatea: Gurghiu

Țara: România

JOACA

Daria-Andreea TOFAN

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

E o zi plăcută de vară . Copiii sunt strânși pe coasta dealului pentru a se juca .

Joaca se încinge tot mai tare , dar parcă le-ar sfârâi călcâiele și ar întinde și-o horă mare ! S-au așezat pe rând în jurul unui copac, formând un cerc mare . Mâinile și le-au prins precum sunt prinse zalele unui lanț viguros .

Hora a ținut până la asfințitul soarelui .

După atâta distracție și voie bună, copiii au plecat spre casele lor . Noaptea s-a lăsat ușor peste sat.

Dar mâine e nouă zi, iar joaca va stăpâni din nou coasta dealului, căci sfârșitul verii e departe !

PRIMĂVARA, MOTIV DE BUCURIE ȘI VESELIE

Denisa-Alesia Turculeț Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Sosise primăvara. Soarele , florile, gâzele și păsările ne chemau la joacă.

Împreună cu prietenele mele Maria și Ioana am plecat în pădurea de la marginea satului. Toată natura întinerise. Iarba era proaspătă, florile așternuseră un covor multicolor pe pajiște, iar fluturii și albinele zburau vesele. Păsărelele gureșe se luau la întrecere cu noi.

Pe pajiște erau Dana, Delia, Nelu Bogdan și Andrei . Băieții au încins un joc de fotbal ,iar fetele au cules floricele și au făcut coronițe cu ele.

La un moment dat, fetele au intrat în joc alături de băieți. La sfârșitul jocului de fotbal, ne-am prins de mână și am încins o horă a veseliei, o horă ce se joacă în jurul copacului pentru a vesti primăvara și începutul plimbărilor prin pădure, a drumețiilor și a jocurilor copilăriei.

Pădurea răsuna de veselia noastră. Soarele strălucea cu putere. Când am obosit , ne-am așezat pe iarba fragedă să ne odihnim.

Razele calde ale soarelui ne zambeau. Ciripitul dulce al păsărilor se îngâna cu vocile noastre. Mirosul suav al floricelelor din coronițele de pe capul nostru ne umplea sufletul de liniște și pace.

Încet, încet, soarele se pregătea de culcare. Am plecat agale spre casă, luând cu noi frumusețea acelei zile de primăvară gingașă , cu promisiunea de a ne reîntoarce și mâine pentru ca aerul acela proaspăt să ne învăluie din nou toate simțurile.

Turculet Alesia

Scoala Generala Nr.8 Suceava

ULTIMA ZI DE VARĂ

Bivol Constantin, Liceul Teoretic Costeşti, clasa a IV-a B

sat. Costești, r. Ialoveni, Republica Moldova

   Era o zi însorită. Cu siguranţă era o zi perfectă pentru a te distra, ca pentru ultima zi de vară.

   Deodată, Anei i-a venit o idee superbă. Luândul  pe Grivei, ea fuga a alergat să-şi cheme prietenii la locul lor preferat. Au venit toţi cu bucurie.

   De ce era locul lor preferat? Pentru că acolo primăvara ei au sădit un măr. Desigur el nu arăta ca acei pomi sădiţi în livada de alături, dar acesta era al lor, cel mai frumos şi înalt. S-au distrat enorm de bine în ziua aceea şi tot atunci ei s-au înţeles să se întâlnească pe unu septembrie, să-i povestească mărului cum a fost prima zi de şcoală.

  S-a înserat. Copiii au plecat fericiţi acasă, întuziasmaţi de ultima zi de vară. 

UN  ÎNCEPUT  DE  PRIMĂVARĂ

 Devder Gabriela, IPLT”Liviu Rebreanu”, clasa a IV-a

         Soarele îşi trimite razele peste noi.Copiii încep jocurile lor distractive în aer liber . 

  Fetiţa pe nume Daniela arată ca o zîna . Rochia ei albă şi ochii,care sclipesc asemenea unui cer plin de steluţe strălucitoare atrag privirea celor din jur. Băiţeii voinici adoră jocul cu copila zglobie . Natura arată incredibil ,iar copacii îşi îmbracă noile costume de muguri dolofani îmbătîndu-ne cu o mireasmă nemaipomenită. 

       Păsărelele se întorc la casele lor ciripind şi admirînd hora copiilor năzdrăvani . Toţi locuitorii sunt fericiţi deoarece primavara miraculoasă îşi îmbracă straiele  noi, înveselind chipurile copiilor.

       Juju,căţelul jucăuş, ţine pasul copiilor şotioşi , încercînd şi el să simtă splendoarea atmosferei de primăvară.

Feeria anotimpului reînvie natura şi readuce emoţiile imense în sufletele oamenilor.

POIENIŢA DE BASM

Unciuc Cătălin 

Liceul Teoretic ,,Dante Alighieri”, clasa 3-a A

mun.Chișinău

       Pe parcursul anului natura se schimbă de la un anotimp la altul. Și de fiecare dată  îmbracă haine noi şi dăruiește  miresme îmbietoare. Cel mai spectaculos tablou se observă atunci, când vara caldă se succede cu toamna îmbelșugată și multicoloră.

       Într-o zi plină de căldură şi parfum, mama Ilinca  împreună cu copiii săi și căţeluşul Azorel, au mers în pădurea de lîngă sat pentru a aduna mere pădureţe. Bolta senină şi soarele sclipitor se vedeau printre crengile copacilor care se clatinau uşor la adierea vântului.  Mierlele și ciocârliile cântau de parca ar fi dat un concert. Veselia naturii şi viaţa agitată din pădurea deasă i-a îmbrățișat pe copii, precum mâinile blânde şi catifelate ale mamei. Copacii, plini de fructe rumene împrăştiau arome dulci - acrişoare ce te îmbiau să le culegi. Văzduhul mirosea plăcut a ierburi şi frunze crude.

      La un moment dat, printre copacii roditori copiii văzură o poieniţă ce le deschidea o lume de basm. Frumusețea din jur i-a fermecat. Se anunţa a fi o zi perfectă pentru joacă. De îndată ce s-au văzut în mijlocul poieniței copiii s-au luat de mâini şi au început să sară în sus de bucurie. Iarba înaltă şi frunzele căzute foşneau sub picioarele lor. Azorel lătra şi se zbenguia voios. Fiica cea mai mare, Ana începu să fredoneze un cântecel vesel, iar gemănuţele Maria şi Iulia, frăţiorul Ion şi mezina Laura, îl repetau cu sârguinţă. Cântecul păsărilor se împletea melodios cu cântecul copiilor. Mănunchiul strălucitor al razelor de soare alerga pe feţele copiilor, iar ochii lor străluceau de bucurie.Vântul jucăuş le împrăştia buclele aurii şi le sălta pălăriuţele de pe cap. Împreună cu razele blânde ale soarelui copiii se roteau vioi în jurul unui măr pădureţ, care foșnea mândru, legănându-și ramurile roditoare și parfumate. Fructele lui aromate le făcea cu ochiul, dar copiii uitaseră de culesul fructelor.

    Mama, cu privirea ei senină admira jocul copiilor, care descopereau tainele naturii. Pădurea, plină de culoare, îi zâmbea soarelui şi se lăsa purtată uşor pe ritmul dulce al cântecelului copilăresc.

    Câtă frumuseţe, câtă viaţă şi veselie era în jur!

UNIVERSUL  COPILĂRIEI

Mereacre Corina , Liceul Teoretic Costeşti, clasa a IV-a B

           A fost demult, într-o livadă,

           Cinci copii erau grămadă

           Cu haine simple, papuci tociţi,

            Dar erau veseli, fericiţi.

Tărâmul toamnei cel din aur

Pe copii i-a impresionat,

Şi în acel frumos tezaur,

Drept în horă s-au avântat.

              În jurul pomului de măr,

              Socotindu-l frate, văr,

              Şi căţelul lor frumos

               Era tare bucuros.

     Mama mere-n poală avea

     Şi cu dragoste-i privea,

     Ăsta-i sensul copilăriei:

    Cercul veşnic al frăţiei!

             Iar azi, copiii stau la monitoare,

             Şi mamele peste hotare,

             Universul de copil prin joc,
             Nu se practică  deloc. 

                                                                                                                                                      

CÂNTECEL COPILĂRESC

Uricaru Theodora,

Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău, clasa I E

La petrecere sosiră,

Rând pe rând, cinci copilași.

În poiană ei găsiră,

Un pom mic și aromat.

Se-nvârtesc, se răsucesc

Cântecel copilăresc.

Latră Lulu, nu le pasă

Joaca lor e mai frumoasă!

VACANȚA LA BUNICI

                                 Ionascu Monica Elena

                                                                  Școala ,,Gh. Munteanu” Galați , Cls. a II-a

    Când vine vacanța de vară , bucuria mea ce mai mare este să merg la țară la bunici. Acolo vin toți verișorii mei.

    În fiecare dimineață ne trezește cocoșul gălăgios și mirosul de gogoși făcute cu drag de bunica. Cât e ziua de lungă noi ne jucăm prin curtea bunicii. Nelipsită de pe lângă noi este cățelușa Liza. Toată ziua aleargă după noi.

În spatele casei bunicul are o livadă. Noi mergem zilnic acolo să ne jucam. Jocul nostru preferat este să facem o horă in jurul unui copăcel. Și cântăm, și dansăm în jurul lui până amețim ! Liza latră și se învârte în jurul nostru

Acum când scriu parcă simt mirosul de iarbă verde și aud glasul blând al bunicii care vine pe potecă cu mersul ei agale și ne cheamă la masă.

      Îmi este dor de zilele de vară petrecute alături de verișorii mei dragi. Abia aștept vacanța !

 

VALEA COPACILOR VERZI

                                  Fânaru Andreea Mădălina, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Orbeni, clasa a IV-a

                                                                            Orbeni-Bacău, România

                Vacanţa e pe sfârşite. Ana e în grădină cu copiii familiei Adam, iar câinele Toto este vesel privindu-i cum se joacă în jurul tânărului copac. Soarele luminează frumos livada şi feţele copiilor, îndemnându-i să se joace în căldura lui. Doamna Adam culege mere în îndepărtare, ascultând râsetele de bucurie ale copiilor săi.

                Sufletul Anei tresărea de bucurie la fiecare zâmbet pe care copiii doamnei Adam i-l dădeau, uitând toate celelalte momente în care a fost singură. Viaţa ei s-a schimbat de când doamna Adam a luat-o în grijă şi i-a oferit un loc la conacul lor din Valea copacilor verzi, Ana devenind astfel parte din familia lor. Totul a început când doamna Adam îşi dorea un mic băiat care să o ajute la treburile din jurul casei, însă când soţul ei s-a întors acasă cu copilul adoptat, acesta s-a dovedit a fi o fetiţă, şi nu un băieţel. La început, doamna Adam nu a fost încântată de venirea Anei la conacul său şi se gândea că tot un băiat i-ar fi fost mai folositor, însă după insistenţele copiilor săi, Ana a rămas, în cele din urmă, la conacul lor. Acest lucru a însemnat pentru Ana o şansă să aparţină cuiva, unui loc, unei familii. Astfel, copiii doamnei Adam au iubit-o din prima clipă când au văzut-o şi au privit-o ca pe o soră mai mare.  

                 În Valea copacilor verzi jocurile erau nelipsite. Nu trecea o zi fără ca cei patru copii ai familiei şi Ana să nu inventeze un joc nou sau să exploreze tainele grădinii interminabile, iar alături le stătea Toto, patrupedul de încredere care i-a salvat de la toate boacănele. Cu rochiţa ei mereu albă, Ana părea o zână din poveşti, însă pălăria roz pal îi dădea un aer comun celor din jur. Bianca, mereu cu zâmbetul pe buze, şi Ana, împreună cu sora lor mai mică, Izabela, încing o horă a veseliei ce umple grădina familiei de râsetele copilăriei. Li se alătură şi Nicholas şi Andreea, voioşi, aducând o veste foarte bună, cum că plăcinta cu mere făcută de bunica este gata scoasă din cuptor, iar mama îi aşteaptă să pornească spre casă.

                După ce toată ziua s-au jucat în soare, încât şi iarba de sub picioarele lor a obosit, aceasta culcandu-se alene pentru a-şi trage sufletul, copiii pornesc nerăbdători spre casă cu gândul la plăcintă.

        

VALSUL FERICIRII

                                                   Marineață Bianca

Şcoala Gimnazială Ion I Graure, Bălteni

                                                                                       Clasa a III-a

Copăcelul din pădure,                                                           Copilașii fericiți

Cu frunzele răsfirate,                                                 Vin să joace valsul lor.

Stă singur azi în lumină                                             Ochișorii li-s uimiți

Cu crenguțele uitate.                                                 Ca apele de izvor.

Când îi vede copăcelul                                              Brusc, un vals al fericirii

Înflorește bucuros.                                                    Se pornește în grădină.

De cristale arde cerul                                                 E un nou bal al iubirii

Și zâmbește luminos.                                                 Ce copacul îl alină.

Dansatoare se-nvârtesc                                              Un cățel, Azor îl cheamă,

Ca prințesele din basme.                                            Alarmat de gălăgie,

Copăcelul îl slăvesc,                                                  Latră fără pic de teamă;

Parcă sunt albe fantasme.                                          Afurisit vrea să fie.

VARA

Cavcaliuc Cezar

Clasa a IV–a

Liceul Teoretic ”Orizont”

Or. Chișinău

Republica Moldova

Era o frumoasă zi de vară.

Natura își arăta frumusețea prin copacii plini cu fructe coapte, veselia copiilor si pădurile înverzite.

Copiii cuprinși de veselie și dispoziție bună dansau în jurul unui puiet.

Obosită mama copiilor, odihnindu-se sub un copac umbros privea la copiii ei energici.

Câinele lor loial, Bruno li se alătura în hora veseliei.

VARA LA PĂDURE

Guțu Iurie,  Liceul Teoretic Costești, raionul Ialoveni, Republica Moldova,  clasa a IV-a

   Era o zi foarte călduroasă, numai bună de o plimbare prin pădurea răcoroasă, departe de soarele care dogorea.

   Copiii din mahală au hotărât să plece la natură, să caute fructe de pădure. În urma lor mergea câinele băiețelului.

   Au intrat în pădurea cu copaci înalți și cu frunziș des. Au găsit multe mure coapte, au cules floricele. Peste câtva timp au intrat într-o poieniță, iar în mijlocul ei-  un pom de mere pădurețe. Au mâncat pe săturate din ele la umbra copacilor. Apoi, fericiți, s-au luat de mâini și au început să danseze în jurul copacului mulțumindu-i pentru roadă. Cântau și se veseleau. Iar cățelușul se zbenguia voios în jurul lor. Lătra și dădea fericit din coadă. De ei a dat o bătrânică, care a venit după mere. Îi privea și își amintea de copilăria ei.

   După ce s-au săturat de joc și de fructe, s-au îndreptat spre casă. Pe drum s-au înțeles să se mai întoarcă la copacul din poieniță.

Vara, anotimpul veseliei

Pruteanu Ana Maria, SC. GIMNAZIALA ,, CIPRIAN PORUMBESCU” COMANESTI, cls. a IV-a B

Era o zi de  vară, calda și frumoasă. Irina, Maria, Ioana,  Ionuț și Ana au ieșit împreună în livadă să se hârjonească prin iarba înaltă, care le gâdila tălpile. Ronți, cătelușa lor dragă, îi însoțea adesea în hoinărelile lor.

Soarele de vară, galben ca o portocală, își trimiteaa razele jucăușe printre ramurile copacilor, drept pe chipurile năzdrăvanilor, mangâindu-le. Harnicele albine zumzăiau dând zor cu adunatul nectarului din flori, fluturii zburau jucăuși, roind în bătaia soarelui de după- amiază. În livadă era și un cais tânăr, atracția copiilor, care au încropit o horă în jurul lui, cântînd cât îi țineau puterile, melodii vesele din repertoriul lor.

Până și Ronți, cățelușa, alerga în jurul lor încurcându-se printre picioarele lor grăbite să nu piardă ritmul. Ronți era o cățelușă blândă și foarte ascultătoare cu blana maronie iar pe ici pe coloavea pete albe ca spuma laptelui. Ei, bine, câteodată, săpa pământul, după o ploaie caldă de vară și se murdărea de n-o mai recunoșteau. Prichindeii au învățat-o să se rostogolească prin iarbă ca să-și curețe blănița.

În timp ce dansau, Ioana s-a împiedicat de un mușuroi din iarbă și s-a făct una cu pământul, plonjând pe burtă. A vrut să plângă pentru că-și simțea genunchiul arzându-i cu putere, dar s-a răzgândit când toți ceilalți s-au amuzat pe seama ei. A început să râdă și ea. Un fluture jucăuș s-a așezat pe nasul lui Ionuț. Acestastrănuta întruna și pălăria i-a căzut pe capul lui Ronți. A urmat o porție de râs cu lăcrimioare ca micile cristale swarovski. Acum, biata Ronți alerga prin livadă, bezmetică, pentru a scăpa de pălăria care-i acoperea capul ei micuț. Hora s-a încheiat cu o tăvăleală prin iarba mătăsoasă și fragedă iar chiotele de bucurie și glasurile cristaline ale copiilor umpleau grădina. Veselia lor a învăluit toată livada iar copacii râdeau și ei de fericire. Oboseala începea să le potolească joaca copilărească iar foamea o dădea de-a dreptul prin burticile lor. În scurt timp mama i-a chemat la masă. Îi aștepta o masă plină cu tot felul de bunătăți, cu suc natural din mere și cireșe înducit cu miere din prisaca bunicilor. Nu mai vorbim de plăcintele ,, poale-n brâu” și de șerbetul aromat preparat după o rețetă specială pe care bunica o ținea în mare taină.

Înserarea cobora încetișor și toată lumea se pregătea pentru o altă perioadă o zilei. Copiii s-au mai potolit din hărjoneală și o tot sâcâiau pe bunica, doar, doar, îi vor smulge vreo promisiune de-o poveste din vremea copilăriei sale.Vara este anotimpul bucuriei și vom păstra mereu amintirea zilelor minunate, când uitam de noi, când eram mereu veseli și jucăuși, găsind în orișice o bucurie,  vremea când eram copii.

Vesela copilărie

Axenti Nicoleta, clasa a 3-a,IP Școala Primară Hîrbovăț, s.Hîrbovăț, Anenii Noi, Republica Moldova

Afară e vară,

Fluturașii zboară,

E cald și bine,

Zumzăie albine.

Copilașii se  unesc,

Hora jocului pornesc.

E frumos și este pace,

Pomișorul fructe face.

Iară frații sunt voioși

Și sunt foarte bucuroși

Ce de bine lor le este

Exact ca într-o poveste!

Mama cu drag îi privește.

La ei mereu se gîndește.

Se roagă lui Dumnezeu,

                                                                                                                                                                                                                                                   Ca să-i apere de rău. 

                                                                 VESELIA DIN LIVADĂ                                                                                                                                                   

Vicliuc Denisa , Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă”, Darabani, jud. Botoşani, clasa pregătitoare                                                                                                                                                                

E început de toamnă. Iarba şi-a schimbat culoarea. Aerul proaspăt şi îmbietor de fructe coapte te îndeamnă să intri în livadă. Pomii încărcaţi de roade îşi aşteaptă culegătorii. Livada e plină de chiotele copiilor. Veselia e la ea acasă. Cei mari gustă din savoarea fructelor, iar cei mici au inventat un joc minunat : au făcut o horă în jurul unui pom încărcat de roade. Astfel aduc ei mulţumire toamnei bogate. Plini de veselie ei cântă imnul toamnei. Nu lipseşte din mijlocul lor nici Azor, căţelul fetiţei bucălate. E un prieten minunat ! Oare se va putea ţine de ritmul jocului ? Toţi aduc un omagiu prinţesei „Toamna”. Bucuria se citeşte pe feţele copiilor, chiar dacă înserarea îşi face loc printre crengile copacilor. Nu îşi dezleagă mâinile nici atunci când glasul celor mari îi cheamă să guste din fructele tomnatice. Cu toţii nu vor uita minunata întâlnire din poiana copilăriei care le-a umplut inimile de voie bună.

Coordonator : prof.înv.primar Ungureanu Violeta,                             

 Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă”, Darabani, jud. Botoşani, România

VESELIE ÎN LIVADĂ

Ana-Maria Corina Rădulescu.

Şcoala Gimnazială nr. 81, Bucureşti, România

Clasa  a IV a A

Este o dimineaţă călduroasă de sfârşit de august. Soarele îşi făcuse apariţia de câteva ore şi cu razele sale călduroase îndemna copiii să iasă la joacă. Cinci prieteni, patru fetiţe şi un băieţel, ce locuiau în casele  de pe ultima uliţă a satului, au ieşit afară să se joace în lina bătaie a vântului, care le sufla prin plete. Tot alergând pe uliţă au ajuns în livada de la marginea satului.

S-au oprit un moment fascinaţi de pomii încărcaţi de fructe copte şi de iarba încă verde. Livada era plină de fructe delicioase şi zemoase, ce aşteptau să fie culese. Pomii erau mângâiaţi blând de lumina soarelui, care îi făcea să pară poleiţi cu aur.

Copiii s-au repezit şi-au luat fiecare câte un măr delicios. După ce şi-au potolit foamea şi setea, au continuat jocul şi au început să se învârtă în jurul unui măr încărcat de fructe şi să cânte, umplând tot crângul de veselie si voie bună. Vântul le sufla prin plete şi le înfoia rochiţele fetelor, lungi până la picioare. Era parcă un prieten nevăzut ce participa la jocul lor.

Cântul lor era ca un imn adus frumuseţii şi bogăţiei naturii. Iarba moale, alintată de roua dimineţii, a început să se mişte în bătaia vantului ca şi cum ar fi dansat cu ei.

Azorel, un căţelus din sat, i-a urmat pe copii în livadă şi văzând jocul lor, li s-a alăturat dând din codiţă şi lătrând vesel.

În livadă, atrasă de zgomotul copiilor, a apărut şi o femeie din sat, care, după ce le-a urmărit zâmbind jocul, a început să-şi umple sorţul cu fructe proaspete.

Femeia îşi amintea cu drag de clipele frumoase ale copilăriei şi de plăcerea jocului în aer liber.

VESELIE ÎN LIVADĂ

Truța Darius Dumitru

Colegiul Silvic Gurghiu

Clasa a II-a

            Era o zi caldă de august și soarele zâmbea deasupra satului. În aer plutea un vânt cald purtat de razele stralucitoare și în depărtare se auzeau strigătele de veselie ale copiilor. Căldura gingașă îi încălzea pe toți și îi bucura. Era o plăcere să privești satul. Totul părea ca de poveste.

             Din loc în loc se vedeau gâze săltărețe care se scăldau în lumina soarelui. Zburau din loc în loc, făceau giumbușlucuri vesele. Câmpiile erau pline de flori multicolore și mirsul lor se împrăștia peste tot. Oamenii au ieșit din casă ca să privească frumusețea acestei zile. Cu sacii în spate, mulți au plecat să își continue treburile de zi cu zi.

             Satul întreg era prins în mrejele de vis ale verii. Pe dealuri oamenii strângeau recoltele atât de dragi lor. Fiecare avea livada lui pe care o îngrijea și gospodărea cum știa mai bine. În final, natura îi răsplătea pe fiecare în parte cu fructe delicioase. Așa, fiecare va putea trece peste toamna și iarna ce vor urma.

            Păriniții, ca să nu lucreze singuri, își duc copii cu ei la muncă. Însă totul pentru cei mici e o joacă. Ei zburdă veseli în livezi iar cântecele lor trec peste văi până la casele din sat. Din loc în loc vezi mame ce strâng fructe proaspete iar alaturi de ele sunt copilașii lor ce joacă mândrii. Ei fac hore în jurul pomilor și cinstesc roadele pământului astfel ca anul ce urmează să se bucure de aceleași frumuseți.

             Animalele își urmăresc stăpânii și zburdă fericite în lumina soarelui, se rostogolesc și fac multă zarvă alături de copii. Toi sunt fericiți și toți se bucură. Gălăgia era mare. Dar cuprindea încântarea tuturor.

             Roadele erau în fiecare an din ce în ce mai frumoase și mai bogate și totul se datora încântării oamenilor. Ele bucurau privirea oricui și astfel toată lumea le îndrăgea și le proteja, ajutându-le să crească tot mai frumoase.

            Atunci când seara se lăsa peste sat cu toții merg acasă liniștiți alături de copilașii lor. Soarele se ascundea încet după dealuri și lăsa în urma sa bucuria unei zile încheiate. Noaptea cuprindea satul în brațele sale și îi adormea pe toți. Astfel se încheia o altă zi de poveste în sat.   

  

Nume: Truța

Prenume: Darius Dumitru

Instituție: Colegiul Silvic Gurghiu

Localitatea: Gurghiu

Țara: România

Veselie

Mocanu Teodora Florența,

Școala „Alexandru Ciucurencu” Tulcea,

Clasa I B Ne-am rotit și am cântat și așa a început cea mai frumoasă vacanță la bunici.

În vacanța de vară i-am vizitat pe bunici la țară. Prietenii mei s-au bucurat când m-au văzut. Cea mai bucuroasă era Bella, cățelușa mea dragă. În prima mea zi la bunici am alergat pe toată câmpia si prin pădure cu copiii și cu Bella. Veselia era în toi. Erau foarte multe flori colorate care miroseau foarte frumos. Prietena mea, Cristina m-a prins de mână si așa am format un cerc împreună cu toți copiii. Ne-am învârtit atât de mult și am cântat și am chicotit până am cazut pe iarbă foarte obosiți. Veselia era în toi și așa am prins putere și ne-am ridicat și am pornit alt joc. Mama era cea mai fericită. Am văzut când mă privea și râdea cum niciodată nu a mai râs.

Ioana și Andrei au spus o poveste amuzantă despre Bella. Eu i-am ascultat cu mare atenție pentru că o văd foarte putin pe cățelușa mea. Bella a alergat într-o zi toate găinile bunicilor. Iar când a obosit a și prins-o bunica cu o găină în gură. Întâmplarea a fost amuzantă pentru copii, dar nu și pentru bunici. Bella acum este foarte cuminte pentru că a fost certată rău. Ea iubește găinile acum și sigur regretă ce a făcut. O cred!

Am trăit cea mai frumoasă vară din viața mea.

Ne-am rotit și am cântat și așa a început o vacanță de neuitat la bunici.

                                                      VISUL                                                                                              Anastasia Stamate Tămăşan, clasa a II-a B,                                                                          Colegiul de Arte Baia Mare, Maramureş, România

            Anotimpul steluţelor argintii te provoacă la visare. Anul acesta ne-au copleşit troienele de zăpadă căzute „din cer grămadă”. La gura sobei urmărim dansul fericit al flăcărilor jucăuşe. Mama ne citeşte o poveste interesantă, bunica împleteşte cu îndemânare o căciuliţă, iar pisoiul nostru se înveseleşte cu o jucărioară. Eu îmi amintesc deodată de trista poveste a fetiţei cu chibrituri. Visele ei nu s-au împlinit niciodată. Şi şi-a dorit atât de puţin! N-a cunoscut prietenia, nu s-a bucurat alături de părinţii ei, nu s-a jucat cu alţi copii. A avut o viaţă atât de grea!                                                                               

Mi-aş dori să pot schimba finalul trist al poveştii, să o aduc la noi acasă, să vină cu mine la şcoală, să învăţăm împreună, să ne bucurăm de micile noastre aventuri, să mănânce doar ce îi place. Să-mi cunoască familia minunată, colegii mei speciali, ţara mea deosebită. Să aibă parte de iubirea tuturor cunoscuţilor mei, să nu mai fie tristă niciodată. Şi sunt sigură că şi pisoiul nostru ar îndrăgi-o.                                                                                                                                     

I-aş oferi hăinuţele mele ca să nu-i mai fie frig niciodată, i-aş citi cu multă plăcere toate poveştile care  m-au încântat şi am face o mulţime de drumeţii şi excursii. Aşa cred că va înţelege ce bine e să ai prieteni, să te bucuri de copilărie, chiar şi de certurile drăgălaşe ale părinţilor sau bunicilor.                                                                                                                         

Din păcate, visul se topeşte dimineaţa, dar eu sunt fericită că mă pot juca cu prietenii de acasă, de la şcoală, că învăţ mereu lucruri noi şi  vreau să nu uit niciodată să visez.

Pro lectura

Etapa a ІІ-a – 19 ianuarie 2017

O zi de vară

            În livadă este cald și lumină. Patru fetiţe și un băieţel se joacă. Mama lor culege fructe și se uită fericită la ei cum se joacă. Copiii au un câine ca animal de companie. În livada bogată sunt fructe proaspete. Mama îi întreabă pe copii:

−        Dragii mei, nu cumva vă e foame?

−        Mulţumim, mamă, dar ne-am săturat cu fructe.

            Copiii împletesc coroniţe de margarete, distrându-se nemaipomenit. În jurul lor, natura strălucește în cele mai frumoase nuanţe de verde. Ciripitul păsărelelor, zumzetul albinuţelor și râsetele zgomotoase ale copiilor însoţesc frumos peisajul de vară. Un cuib de păsărele dintr-un copac înalt îi atrage atenţia unuia dintre copii. În cuib se afla o vrăbiuţă, împreună cu cei doi pui ai săi. Unul dintre pui încearcă să zboare. Se apropie periculos de marginea cuibului, și, chiar când era gata să cadă, copiii se repedă să-l ajute ș salvează biata creatură.

            După întâmplarea cu puiul de vrăbiuţă, copiii s-au reîntors la joaca lor, însă fiind atenţi la mica pasăre. Și uite așa, după multă agitaţie și veselie, s-a terminat încă o zi de vacanţă.

Date personale concurent:

Nume: Voicu

Prenume: Amidala

Clasă: 1

Școală: Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”

Localitate: Bușteni

Judeţ: Prahova

LA JOACĂ

Zaharia Iulian

Liceul “Gh. Asachi”

clasa a II-a “A”

E o dimineață frumoasă de vară. Poienița luminoasă s-a umplut de râsetele copiilor zglobii, care se bucurau de vacanța mult așteptată. La joacă apăru ca din senin și un câine, pe nume Colț. Era câinele mătușii Alisandra și era cel mai blând câine din lume. Îl iubea tot satul pentru asta și-l alintau care cu ce putea. Prins în iureșul jocului,  nu-l puteai prinde cu vederea atât de neastâmpărat și vesel era. 

În poeniță era un pom de măr, sădit de cineva chiar în mijlocul ei. Observându-l, copiii au început să danseze în jurul lui. I-au gustat și merele mălăiețe. Erau foarte gustoase!

Soarele, ajuns la apus, vestește sfârșitul zilei. Copiii, vrând-nevrând o iau spre casele lor.  Vor veni și mâine neapărat.         

ZIUA COPIILOR

 Guțu Alexandra, Liceul Teoretic Costești, raionul Ialoveni, Republica Moldova,  clasa a II-a

   Ziua copiilor este o zi specială pentru cei mici. Unii primesc cadouri, iar alții primesc sincere felicitări. O zi specială în care toți copiii se bucură de ea, merg în parc cu prietenii, cu familia.

   Iată că și această  numeroasă familie a hotărât să iasă la un piknik în natură. În mijlocul poieniței copiii au văzut un pom mic, dar rodit. Ei au întins o horă înjurul lui. Cântau, dansau și erau foarte fericiți. Chiar și câinele a început să alerge vesel în jurul lor. Mama bucuroasă se uita la copii.

   Au petrecut o zi de neuitat. Copiii au plecat acasă fericiți.

Bucuria copilăriei

Popușoi Elena-Maria

Liceul Teoretic ”Orizont”

Or. Chișinău

Republica Moldova

Într-o  zi  frumoasă  din  luna  lui  cuptor, câțiva copii  s-au  adunat  în poiana de lângă  sat. Micii zburdalnici  aveau  fețele  rumene  ca  pâinea  caldă  proaspăt  scoasă  din  cuptor.

Soarele  cu  zâmbet  cald  și  dulce  acompania  cu  căldura  sa  cântecul  ce  răsuna  până  la  capătul  poeniței. Din  depărtare  dansul  copiilor  părea  un  zbor  continuu  al  albinuțelor  truditoare . Copilașii  dansau  în  jurul  unui  copăcel  firav  și  micuț. Copacii  mai  bătrâni  dar  și  mai  curioși , urmăreau  cu  atenție  dansul  copiilor.

Stăpânitorul  cerului  dogorea  cu    căldura  lui  toate  vietățile  poeniței. Pomii  doldora  de  fructe  coapte  își  clătinau  lin  crengile.

Câinele, adevăratul  prieten  al  copiilor  savura  atmosfera  plăcută  de  vară.

Copii  erau  entuziasmați și  fericiți.

Acea  zi  feerică  le-a  rămas  în  memorie pentru întreaga viață.

MĂREȚIA CLIPELOR MICI

Șonțu Maria   IPLT “Liviu Rebreanu”   clasa 4

              Fericirea e în momentele frumoase și unice! Clipele frumoase însă, le fac râsetele curate și cristaline ale copiilor.

             În una din zilele senine și pline de soare,o frumoasă familie,cu copii veseli,a hotărât să spulbere liniștea unei poienițe. În inima padurii cu iz de mlădițe fragede, de frunzulițe și flori, zvonul dulce de glasuri de copii s-a întețit. E bucurie mare!  Cei cinci copii ai mamei și-au reîntâlnit, după o lungă despărțire, copăcelul drag. De dragul lui, ei au încins un cerc care        încet-încet s-a transformat în cel mai zvăpăiat dans. Demult n-au mai fost pe aici. Demult nu și-au văzut “fratele” drag , care a crescut împreună cu ei de la nașterea primului copil în familie.

             Chiar și cățelul, îmbrăcat în haină ruginie, părea ca un copil. E Lucky - un câine vânătoresc tânăr, care știe să se bucure de bucuria altora.

            Printre ramurile copacilor, în depărtare se aud ecourile fiecărui glăscior de copil. Patru surori și un frate, îmbrăcați sărăcăcios, ale căror hăinuțe sunt zdrențuite și papucii - ponosiți, au uitat de grijile lumii în care trăiesc. Au uitat că au venit de fapt, să-și ajute mama la culesul ciupercilor.

Dar mama! Mama e unica aici care lăcrimează - de fericire! Lăcrimează pictând pe fața ei un zâmbet larg și dulce, privind la copiii plini de lumină și dragoste.

Natura parcă a amorțit de teama să nu tulbure fericirea din mijlocul pădurii într-un miez de zi senină.

Fericirea e în copii, în sufletele lor curate și zâmbetele limpezi. Fericirea e în fiecare din noi, care știm să ne bucurăm de lucruri simple, dar frumoase.

PRIETENIA

De Secan Roxana,clasa a 2-a A,Galati

Erau odată cinci prieteni si un cățel.Cea mare se numea Maria,cea mijlocie se numea Ema,cea de statură mică se numea Monica.Baietelul se numea Alex si fetiță mică era Alesia.Iar cățelul se numea Lulu.
Maria era blonda si avea o rochie albă,in cap avea o eșarfă care era fluturata de vânt.Ema avea părul castaniu, o fusta maro si o bluza alba.Monica avea părul blond ,o pălărie pe cap și o rochie albă.Alesia are parul blond, rochia alba si o curea maro.Alex are parul maro spre blond ,o pălărie albastra,o bluza albastra si o salopeta maro. Lulu are blana castanie cu pete albe.
în fiecare zi ,după școală aceștia ae duceau în poienița să se joace.Luni după ore s-au dus în poienița,era ziua când se serba Ziua României.Acestia au început s joace o horă pentru a sărbători România,Lulu se învârtea în jurul lor.
Pe aceștia îi leagă o prietenie magica.Ei speră să nu se rupă această prietenie niciodată.
Din păcate noi avem doar un telefon ,nu avem acces la pc sau tableta.Daca se poate să luați în considerare si această lucrare va mulțumim!

                                   BUCURIA MAMEI

Ştefan Alexandra Andreea, Şcoala Gimnazială Nr.1 Dobîrceni, clasa a IV-a, România

Bucuria mare-a mamei

E să-şi vadă toţi copiii,

Crescând lângă ea mereu

Şi la bine şi la greu.

Astăzi am plecat cu toţii

În livadă la cules.

Hora iute s-a încins

Şi-am uitat de ce-am venit.

Mama însă ne-aminteşte:

-          Haideţi la treabă copii!

Fructele atât aşteaptă,

Să le strângeţi mai întâi!

Are bunicu-n livadă

Mere, pere şi gutui.

Ce să strângem mai întâi?

Stăm şi ne-ntrebăm deodată.

Tot ce-i copt ne spune mama

În panere să le punem,

Iar cele ce au căzut

Le lăsăm mai la sfârşit!

Mare este bucuria

Mamei când suntem toţi strânşi.

Chiar de treabă nu prea facem,

Ea ne vede… şi-i destul!

REVEDEREA

De Alexandra Botnaru, cl. a III-a „C”, liceul „George Călinescu”, or. Chisinau

Este sfârşit de vară. Soarele mângâie livada şi pădurea de la marginea satului. Razele lui se joacă în părul copiilor prinşi într-o horă a fericirii. A trecut mult timp, prea mult, de când nu s-au văzut. Zorilă aleargă entuziasmat în jurul protejaţilor săi. Sunt aici, au venit cu toţii! Cei mici au mai crescut, iar cei mari s-au înălţat. Ochii lor sclipesc de bucurie şi feţele luminează de fericire.

Copiii se ţin strâns de mâini dansând în jurul copacului. Se vor învârti repede până vor ameţi şi vor cădea jos în iarba încă verde. Se vor hârjoni şi se vor gâdila ca pe timpuri. Iar el, Zorilă, prietenul cel mai devotat, va avea grijă ca zâmbetele să nu dispară de pe feţele picilor.

ÎN LIVADA COPILĂRIEI

Zaporojan Teodor, Gimnaziul Nicolae H. Costin, clasa a II-a 

E vară. Afară este foarte cald. Razele soarelui scapără prin frunziș. E parcă un vis.

 Toată livada s-a umplut de miresmele îmbietoare ale  fructelor. Mama culege fructele zemoase, ca pepenele galben.  Copiii fericiți zburdă prin livadă.  Ei sunt zglobii ca păsărelele. Se rotesc zgomotos în jurul unui pom.  Ai zice că s-au născut pentru dans! Și cățelul li se alătură. El este portocaliu și zburdalnic ca o veveriță. Pe fețele lor se citește veselia, iar sufletele le zboară  precum fluturii suavi în lumina caldă a soarelui.

În livada copilăriei toți sunt fericiți! Această vârstă este dulce ca fructele din livada ei.

Zaporojan Teodor, Gimnaziul Nicolae H. Costin, Chișinău, Republica Moldova

ALĂTURI ȘI FERICIȚI

Vasilos Sorina, IP LT ”Vasile Coroban”, cl. III ”A”, or. Glodeni,

Republica Moldova

În acea zi soarele încălzea cu putere, cerul era de culoarea ochilor mamei mele, iar de bucurie păsările cîntau mai voios, frunzele verzi-aurii se mișcau suflate de o adiere cuminte a vântului iar iarba se înălța curajoasă și proaspătă. Era o duminică de toamnă devreme iar mama, cu cei cinci copilași ai săi s-au ascuns în poiana din pădure.

Din depărtare se auzeau râsete zglobii, chiote și strigăte vesele iar la auzul lor, Bobiță, cel mai fidel prieten al familiei își rotea cu bucurie codița de culoare castanie. Știa mama, că anume în sânul naturii copiii ei se vor simți ca într-o poveste. Ca de fiecare dată Lilica, sora mai mare, îmbrăcată într-o rochie albă și cu o pălărioară ca pentru  Scufița Roșie a  inventat diferite jocuri ca să-și distreze frățiorii. Cu toții o ascultau și nu-și arătau capriciile. S-a gândit, că copăcelul de mere pădurețe ar fi fost bucuros dacă toți frățiorii ar juca în jurul lui. Și Lilica,  Ana, Crina, Ionuț și Sofia s-au luat de mâini, au înconjurat pomul și cântau un cântecel vesel. Fustițele și rochițele se roteau, pălăria Crinei era lăsată pe spate iar părul cârlionțat al Sofiei era de culoarea soarelui. Nici Ionuț nu părea obosit căci era mândru de surioarele sale. De câte ori înconjurau copăcelul, de atâtea ori frățiorii îl dezmierdau, îi spuneau cuvinte frumoase, îl rugau să crească mare – mare, să facă mere multe – multe și să fie iubit și îngrijit de cât mai mulți copii. Nu obosea nici Bobiță, mai ales că și lui îi place în sânul naturii. Cu toții s-au unit într-o frumoasă horă a veseliei.

Se vede bine, că acești copii cresc într-o familie armonioasă, că ei sunt prietenoși, educați și se iubesc între ei. Chiar dacă nu sunt toți de aceeași vârstă ei se împacă și se distrează de minune, nu se ceartă și nu se jignesc. Mama lor, chiar dacă adună în poala șorțului plante medicinale, totuși îi urmărește și se bucură de copilăria lor. Ea le explică, că omul este prietenul naturii și invers, natura este prietenă cu omul. Încă de mici copiii trebuie să o îngrijească, să nu arunce gunoaie, să nu distrugă copăceii sau să rupă crengile. În mijlocul naturii aerul este mult mai curat iar omul se liniștește și devine mai sănătos. Probabil mama le-a spus fiicelor și feciorului, că atunci cînd se vor întoarce acasă vor fi mai puternici și mai sănătoși.

Mie mi-ar plăcea să am o familie așa numeroasă. Aș avea cu cine să mă joc de-a mijatca, să citim multe povești, să îmbrăcăm rochițele una de la alta, să culegem fructe împreună și să dansăm hora veseliei. Frățiorul va fi cel, care ne va păzi și va fi străjerul nostru. Tare bine ar fi ca toți copiii, în zilele de odihnă să nu stea în fața computerului, dar să meargă în mijlocul naturii, să nu le ceară părinților să le cumpere haine și telefoane scumpe, dar să se bucure de o copilărie minunată și sinceră. Poate doar așa păsărelele ar avea mai multe căsuțe agățate de copaci, iarba ar răsări mai puternică iar oamenii vor fi mai prietenoși și sănătoși.