Etapa II Gimnaziul

Comoara vieții

Bezrucico Anastasia, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”

Era o zi de vară, la prima vedere, ordinară, dar care urma să fie una grozavă. Mărețul soare se îndrepta curajos spre miezul boltei senine. Blânda adiere de vânt legăna ușor ramurile roșii. Iarba mătăsoasă ne mângâia cu fire puțin uscate după o arșiță atât de dură din astă vară.

 Duminica obișnuiam sa mergem la cules mere și aceea zi nu a prezentat o excepție. Împreună cu frațiorul Harry, surioarele Ana, Elizabeta și Silvia, mămica și cățelul Jack am plecat spre fermecătoarea grădină cu arborii aplecați de povara dulce.În timp ce mămica culegea merele mult-dorite, noi, copiii, am inevntat un joc. Regulilele sale erau simple, însă râdeam cu poftă. Am alcătuit o numărătoare pe  care o rosteam tare, fugind pe cerc. Mamica era fericită, căci și noi eram fericiți.

Însă Jack era neliniștit. El sărea, lătra, alerga după noi și ne trăgea de haine. Acordându-i atenție am înțeles că ne cheamă undeva, hămăind spre o direcție. Am hotărât s-o luăm după el, deși părea straniu și un pic înfricoșător.

Jack, cu siguranță, ne ghida spre un loc anumit, deoarece foarte brav traversa câmpia. Nemaifiind în stare să ținem pasul cu dulăul, am rămas un pic în urmă, iar Jack devenea tot mai nerăbdător, ceea ce demonstra că era ceva important pentru el. În câteva minute am ajuns în mijlocul câmpului. Nu era nimic deosebit, dar      într-un loc pământul era proaspăt săpat. Jack a ajuns la destinație. Însă noi nu înțelegeam ce se întâmplă. El a început să sape în pământ, uitându-se disperat la noi și căutând ajutor. Harry a venit lângă el și ei și-au continuat treaba. Mai apoi Harry a dat de o cutie din lemn foarte veche, pe care abia-abia se vedeau unele ornamente florale, și a strigat:

-          E o comoară!

Și într-adevăr era. În lădiță erau aranjate mai multe cărți. Erau niște scrieri vechi, nemaiauzite de noi pâna atunci. Și o scrisoare. Eram de-a binelea impresionați.

Țineam în mână scrisoarea. Se vedea că timpul a lăsat o amprentă și asupra acesteiea, căci filele sale erau îngălbenite, iar cerneala se  impregnase intens în fibrele hârtiei. Era un scris dezorganizat, dar lizibil. Pe scrisoare scria așa:

„ Felicitări! Voi, oamenii din viitor, ați găsit cea mai valoroasă comoară din viața voastră, însă această o veți înțelege mult mai târziu. Sper că viața mea a ajuns în mâni sigure. De ce afirm aceasta? Deoarece tot pentru ce am trăit în acestă lume am închis în acest sertar. Cărțile pe care le veți găsi aici vă vor ajuta să înțelegeți multe lucruri și să descoperiți adevărul. Vreau să cred că tot ce am pus în acesastă cutie își va găsi loc în viețile voastre, căci acum, la sfârșitul trăirii mele nu-mi mai rămâne nimic în afară de speranță. Vă sfătuiesc să trăiți în fericire și întotdeauna să aveți posibilitatea să vă satisfaceți pofta de cunoaștere. Cu mult respect, A.D. ”

Am rămas fără cuvinte pentru ceva timp. Această cutie a fost în pământ timp de două sute de ani, nefiind atinsă de nici o mână de om. Deci cineva a îngropat-o, deoarece simțea că va muri în curând, iar Jack a descoperit-o alergând prin câmpie? Totul seamăna cu un mister.

Au trecut mulți ani de atunci. Necunoscutul  a avut dreptate. Cărțile lăsate de el au fost pentru noi o adevărată comoară, căci nu am mai întânit în alte locuri astfel de volume și nici nu a auzit nimeni de ele. Acele cărți    m-au ajutat să înțeleg multe lucruri, dar, cel mai important, au semănat în mine o poftă inepuizabilă pentru lectură și cărți bune.

Iată o astfel de întâmplare în grădina pomilor de mere a avut loc în viața noastră, însă noi nu am uitat de copilărie și, la fel, vara culegem merele împreună.

A VENIT VARA!

Autorul: Valeria Grosu, LT „Orizont”, clasa a V-a

A sosit în sfârşit  vara multaşteptată de copiii harnici!

Vara e plină de miracole, aventuri, năzbâtii. Copiii pot să se zbenguie în lunci, să se scalde în lacuri, să descopere locuri minunate, să exploreze lumea înconjurătoare. Iată că unii din ei au hotărât să meargă în pădure, unde e raiul pe pământ, deoarece e aer curat, linişte, frumuseţe. Totul e verde şi frumos ca în poveste. Firicelele de iarbă se leagănă sub adierea blândă a vântului, florile gingaşe zâmbesc ca un roi de fluturi albi, copacii sunt împodobiţi cu frunze foşnitoare. Crengile lor se mişcă în bătaia lină a vântului precum într-un dans liniştit. Gâze şi animăluţe mici mişună prin pădurea seculară fără oboseală în căutare de hrană. Soarele zâmbeşte pe cerul uimitor de senin. Sanda şi cu cele trei surori şi un frăţior cu bucurie au încins o horă în jurul unui copăcel gasit intr-o poeniţă, care era doldora de roadă. Copiii, bucuroşi că au găsit o asemenea comoară, au pornit dansul fericirii, la care  s-a alăturat şi Roşcatul.

Sub acompaniamentul cu ritm al Roşcatului, copiii nici nu şi-au dat seama că au dansat mai ceva decît o ciuleandră. După acest dans, cei mai mici, istoviţi de puteri, s-au cerut să facă un popas la umbra mărului sub care adineaori dansase. Fructele lui nu erau încă coapte, dar la lumina soarelui ele luceau, de parcă erau special desenate. Marcel, după cum era pofticios, s-a întins spre ramul care era mai aplecat şi a cules pentru fiecare câte un măr. Merele incă nu erau coapte însă gustul lor dulciu acrişor nu-l vor uita mult timp, ba chiar va rămâne în memoria lor când îşi vor aduce aminte de copilărie.

Aşa a trecut o zi simplă din vacanţa de vară a copiilor.

                       

                        Valeria Grosu, LT „Orizont”, clasa a V-a, mun. Chișinău, R. Moldova

COPILARIA - LOCUL UNDE LUMEA ESTE O POVESTE

BERBINSCHI MARIANA,  LT,,MIHAIL STRATULAT’’,   CLASA a 9-a

Copilaria este cea mai tânără floare dintre toate, perioada de care-și amintește cu dragoste orice matur.

O femeie încărcată până deasupra capului cu treburi, mergând prin pădure, a zărit un copăcel. Cu toate că era mare, ea îl dezmierda ,,copăcel’’. Acesta era arborele copilăriei ei. Avea mult de lucru, dar nu a îndrăznit să treacă fără să se oprească. Uitându-se așa, au început să apară în fața ei multe amintiri: jocuri, poezii, cântece, certuri, împăcări…Fiecare greșeală comisă cândva îi era de învățătură. Amintirile veneau una mai frumoasă decât alta. Clipele prețioase de joacă cu frații mai mici, aici, în această poeniță, cu pletele zburlite de bătaia vîntului jucăuș, cățelul alergând ghiduș în jurul lor, și ea, mai mare, dar într-o minte cu ei. Încă de mici cunoșteau, de la mama, cântece populare, și le intonau cu orice prilej, și glasurile lor făceau din acest spațiu unul de poveste, de paradis…Câtă veselie, câtă inocență…Un zgomot a facut-o să revină la realitate, să-și șteargă lacrima de pe obraz, să cheme amintirile înăuntrul ei și să închidă lăcatul sufletului, păstrându-le doar pentru ea.

Copilăria ne arată drumul spre viitor, un drum plin de obstacole, pe care noi dorim să le evităm. Greutățile ne-ar putea fura totul, însă niciodată nu ne vor lua amintirile, niciodată nu ne vor împiedica să uităm mirosul de mere din livadă, mirosul de pâine coaptă de către bunica, locurile unde lumea ne pare o poveste alături de frați și prieteni. Ne va fi dor mereu de copilăria liniștită, plină de culoare, veselie și aventuri: când nu aveam griji, responsabilități, nu știam ce înseamnă suferința cu adevărat. Când privim cu regret spre jocurile copiilor din jur, suntem încântați de frumusețea lor, simțim o plăcere deosebită. Când vedem că soarele, cu atâta dărnicie, le luminează fețele și le dăruiește căldura care nouă ne lipsește, ne pare că cerul cade peste noi. În zilele de azi, copiii se comportă ca niște maturi, își asumă mai multe responsabilități, iau decizii greșite (crezând că sunt corecte), nu au nevoie de grija părinților, ci doar de banii lor. E greșit! Nu putem să spunem că e o copilărie fericită. Dragii mei, nu uitați să vă bucurați de această perioadă. Nu uitați să fiți copii!

Berbinschi Mariana,

Liceul Teoretic ,,Mihail Stratulat’’,

Boșcana  ,Criuleni,

Republica  Moldova.

                                                                       COPACUL FERICIRII

                           Benderschi Victoria , L.T.Orizont fil. Ciocana clasa a 6-a "B""

       Pe prispa răcoroasă se afla doar bunicul cu barba-i lungă , de mătase și nepoțica sa , Andreea care făcea tot felul de coronițe din florile strânse de pe câmpia de după casă . Dar ceva nu era bine , fetița se tot frămînta iar bunicul nu înțelegea de ce , așa că într-un sfîrșit o întrebă:

     -Andreea , ce te frământă?

     -Mă tot gândesc de ceva vreme ,nu există o rețetă poate un obiect magic ce poate aduce bogăție oamenilor?

     -Dar de ce ți-ar trebui așa ceva ?

     -Pentru ca părinții mei să nu mai fie triști , să nu mai lucreze de dimineață până seară în cîmp pentru a veni acasă obosiți în mica noastră căsuță și ca mama să nu ofteze de fiecare dată când tu ne povestești legende despre regi și prinți bogați , căci bunicul obișnuia să le spună copiilor tot felul de povești dar mama Andreei nu le agrea , spunea mereu "bani nu avem în casă dar povești mereu sunt" și începea din nou să ofteze.

     -Deși nu am  auzit niciodată de o rețetă a bogăției , știu cum putem face rost de un copac al fericirii!

     -Vai , ce bine , unde îl putem găsi ?

     -Copacul fericirii nu se găsește trebuie să-l sădești chiar tu!

     -Dar cum?

     -Simplu.Trebuie să sădești această sămânță fermecată în pământ , și scoase chiar atunci un săculeț albastru , brodate fiind pe el niște prune.De acolo scoase un sâmbure de prună și i-l dădu fetiței .Plantează-l și îngrijește-l cât mai bine și amintește-ți mereu de fericirea ce o vei primi.

      Fetița își chemă deîndată toți frății și surorile și sădiră copăcelul , după ce i-au cîntat și  l-au dezmierdat , era deja pe amurgite așa că toți copilașii au plecat în casă. În următoarea dimineață copii au dat fuga la pom și spre uimirea lor aceasta crescuse atât de mult încât era mai înalt decît copiii . Pe loc au început să-l aclameze , au pornit apoi o horă mare în jurul lui și zâmbetele le ajungeau până la urechi . Mama privea uimităla fericirea copiilor săi . O lacrimă se scurse pe obrazul ars de soare al mamei , cu o zi înainte copiii îi povestiseră despre copacul fermecat dar aceasta oftă . Acum înțelese cine îi oprea pe copii din a fi fericiți ...ea. A fost atât de egoistă...și totuși copii săi au încercat să facă tot posibilul pentru a o împăca ...îi părea rău de faptele sale.Fără a aștepta , mama alergă către copii și îi luă în brațe , îi sărută și le spuse " sunt cea mai fericită mamă din lume!

      Bunicul privea scena de pe prispă , un zîmbet îi apăru pe față ...cât de multe putea să facă o sîmbură!

                                    Bogăţia adevărată

Multe lucruri ai văzut,

Dar acesta-i unic!

Cinci prieteni, nu mai mult,

Şi un câine-Muric.

Prietenia i-o putere

Numai pentru ei,

Nu te bucuri de avere,

Ci de fraţii tăi!

Mama stă în depărtare,

Lângă copăcei,

Şi priveşte cu mândrie,

La copiii ei.

„Haideţi, puişorii mei,

Să mergem acasă!

Spune mama, îndreptând

Paşi uşori spre casă.

Călin Rudei – cl. VI, Liceul Teoretic „P. Rareş”, or. Soroca.

COPILĂRIE

  Bordianu Cristi,  IP Liceul Teoretic Petru Rareș ,Or. Soroca,  Republica Moldova, cl. a VIII-a,                                                                                   

       Cît de minunat este să fii copil, să-ți trăiești viața liber și să fii tu însuți, să stii că in acest război cu numele de viață exiști tu, un suflet de copil care visează numai în culoarea roz.

       Copilăria este noțiunea fericirii, numai ea poate să-ți transforme sufletul într-o pasăre, poate să te facă să uiți ce înseamnă durerea și trecerea ireversibilă a timpului.

       În această perioadă ești cea mai fragilă ființă, poți fi asemuit cu un ghiocel care nu își lasă capul în jos nicicînd.Totul este nou pentru tine, astfel prima dată observi apusul  soarelui, iar mai apoi cînd plapuma nopții se așterne pe plai, poți vedea dansul stelelor fiind acompaniate de  protectoarea  iubirii, luna.

     Nu cunoști ce înseamnă a fi trădat, sau a fi manipulat, ești un copil mîndru, cu ochi albaștri care stai și visezi la ziua de mine.Prietenii tăi pot fi asemuiți cu emoțiile tale, bucuria, tristețea, răbdarea sau încrederea.Fiind împreună la greu și la nevoi, treceți peste orice obstacol, care vă apare în față.Aveți aceleași gînduri și ideii, riscînd totul pentru a ajunge la un rezultat.

     A fi copil este ceva unic, de nedescris, de parcă acțiunile lor sunt mereu vesele . Magia din jurul unui copil este pură și fără iluzii. Este evident că fără copilărie, vieții noastre îi lipsește ceva, un gol pătrunde în sufletele noastre. Se știe că atunci cînd deja depășești această perioadă, emoțiile de nostalgie nu te vor părăsi niciodată, fiindcă atuci cînd le-ai simțit, s-a creat conexiunea dinre suflet și ce e frumos, Atunci, ochii tăi au vărsat o lacrimă care mai apoi va înflori.

    O sărbătoare sfîntă este copilăria. Lăsați valurile de emoții să vă pătrundă în suflet și numai atunci veți cunoaște ce înseamnă adevărata fericire. Fiți deschiși amintirilor, deoarece nu puteți fugi de ele. Pătrundeți în universul copilăriei, asemuind orișice pînză de emoții cu drumul inițierii.

    La fel cum și adierea vîntului te mîngîie, glasul unui copil te bucură cînd ești trist, te reintroduce în lumea visurilor, sufletul tău, devenind un loc de joacă. Gîndindu-ne la copilărie, negrul dispare din suflet și în schimb rămîn urme albe., lucrurile nu se mai repetă, mereu apare ceva nou care ne fascinează din nou și din nou.

     Fiecare dintre noi își are emoțiile sale, astfel, copilăria este cheia spre descătușarea emoțiilor captive. Ea ne protejeaza de cea mai mare frică a noastră, deznădejdea și neincrederea. Datorită emoțiilor de care îți aduci aminte, poți călca pe orișicare dintre treptele vieții, doar calmează-te și  amintește-ți de acele momente pe care niciodată nu lei vei uita.

    Copilăria, o floare cu parfumul magic de poveste, un cînt al doinelor fredonate…                                        

Suflet de copii

Bucur-Ciocîrtău Cătălina Alexia, Școala Gimnazială „Miron Cristea”, clasa V-a, Toplița, România

Suflet de

Copil curat,

Oricând neîntinat,

Plin de lumină divină..

Icoană vie

La inimă să-ți fie.

Bucurie vie,

În joacă să fie!

O joacă senină

Cu inima plină.

Minuni și culori

Și suflet de flori.

Miracolul vieții

Și anii tinereții.

Bucuriile copilăriei

Radu Cristian, Școala Gimnazială - Comuna Hangu, clasa a VI-a

            Venise toamna. Cerul era senin, iar soarele timid, de un galben pai, abia încălzea pământul amorțit. Andreea, Ioana, Ana, Maria, Ionel și câinele lor, Balto, locuiau la marginea unei păduri, împreună cu părinții. Erau o familie de oameni gospodari, simpli, dar fericiți.

            Tatăl lor mergea zilnic la lucru, iar mama rămânea acasă, să aibă grijă de ei. Într-o după amiază au plecat, copiii și câinele au plecat împreună cu mama, prin împrejurimi, să o ajute la cules fructe. Micuții au tot alergat unii după alții sau după câinele lor, până când au ajuns într-un loc frumos ca o poveste. Acolo copacii, plini de fructe, purtau haine roșii, galbene și ruginii, vântul ce se zbenguise printre frunze, formase o cărare colorată, pe care și-ar fi dorit să alerge, dacă mama lor nu i-ar fi supravegheat din umbră.

            Au umplut repede două coșuri cu fructe, ca să-i îndeplinească mamei dorința, apoi Andreea le-a spus că ar fi minunat dacă și-ar alege, în acest loc frumos, un copac doar al lor, pe care să își scrie numele, cu un bold, ca să nu-l rănească prea tare. Ionel și surorile ei au sărit în sus de bucurie. Au ales un măr și au început să danseze în jurul lui, râzând și cântând ”Copăcelul nostru din basme, copăcelul nostru cu mere de aur”. Când i-a văzut atât de fericiți, ținându-se de mâini, în jurul pomului, Balto alerga, plin de bucurie, lătrând și dând din coadă.

            Spre seară micuții și-au luat la revedere, cu regret, de la mărul lor, îndreptându-se încet, spre casă, cu panerele doldora de fructe, roșii ca focul și foarte gustoase. Din acele mere, mama le-a pregătit cea mai bună plăcintă pe care au mâncat-o vreodată.

            Copiii erau încântați de descoperirea lor, care rămăsese un secret și, în fiecare săptămână, mergeau acolo, ca să danseze în jurul copacului și să mănânce mere.
            Timpul a trecut, cineva le-a tăiat copacul și fetele au fost foarte triste, când n-au mai găsit mărul care le adusese atâtea bucurii și din care mâncaseră, atât de multe fructe gustoase, însă, Ionel și tatăl său s-au gândit că pot planta acolo, un alt măr, în primăvară. În fiecare toamnă, Ionel și surorile lui mergeau să vadă dacă mărul rodise. După trei ani s-au bucurat din toată inima, ca atunci când erau copii, căci mărul lor avea câteva fructe roșii ca para focului.

            De fiecare dată când se întâlnesc cu toții și deapănă amintiri, retrăiesc, cu drag și multă încântare, acele clipe petrecute în poiana de la marginea pădurii, unde au dansat în jurul copacilor, iar Balto se plimbă de la unul la altul, dând vesel din coadă ca și cum și-ar aminti și el acele momente minunate dintr-o copilărie plină de bucurii.

                        Radu Cristian, Școala Gimnazială, Comuna Hangu, Hangu, România

 Bulgări de lumină

        Autor: Boaghe Magdalena , L.T,, A. Mateeevici’’ or . Cricova, R.M

 În jurul pomului întinerit

Copii se adună-n larga hora

Ca o cunună ei s-au împletit

Din raze și din stropi de rouă.

În jocul ritualic, cum cred eu,

Se ascunde-o taină neîmpărtășită.

Ei ruga poartă  către Dumnezeu

Să fie roadă cât mai rumenită.

Lăbuș îi urmărește cam uimit

Ce fac copiii oare în grădină?

Că au trezit și pomul amorțit

Împodobit cu mere de lumină.

Măicuța îi privește de departe,

Se gudură de ea motanul cald.

De ce fac puii ei este mirată,

-  Ce ingerași,  șoptește ea cu drag.

Și lumea-n jur se umple de lumină

 Plantată aici lângă al casei prag

 Minunea ce se naște în gradină

Adună sentimentele-n șirag.

DUMINICA MARE

Bunu Amalia, Liceul de Limbi Moderne și Management, cl. a V-a, m. Chișinău

Era o zi de duminică de vară însorită. În sat se sărbatorea Duminica Mare. O sărbătoare mult așteptată de localnici și de mine. Toți se distrează, merg în ospeție unul la altul, pe stadion se desfașoară diferite competiții sportive și culturale. Copiii dansează, cântă,  peste tot se prepară bucate gustoase, pe lângă care nu poți trece indiferent.

 Dupa ce prietenii mei au evoluat pe scena din sat, am plecat pe toloacă să ne distrăm. Peste tot ne însoțea  Noty,  prietenul meu patruped. În  câmpie era o frumusețe de nedescris. Păsările cântau cu mult farmec, iarba era mare, moale, de un verde  viu – suculent. Fluturii multicolori zburau din floare în floare, iar albinuțele  strângeau polen din florile imbietoare.

Am încins o horă în jurul unui pom, iar Noty zburda și el pe lângă noi, de parca vroia și el să între cu noi în joc.

Îmi plac sărbătorile de la țară, pentru că acolo se păstrează tradițiile  străvechi, totul se petrece  sincer, real,  din plin. Oamenii se cunosc între ei, sunt binedispuși, darnici  și fericiți.

Seara a culminat  cu un concert de zile mari, cu invitați lăutari, iar spre finele programului am urmărit  un spectacol feeric  cu focuri de artificii.

 CA UNUL DINTRE NOI 

Autor: Colun Kevin, IPLT ,,Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Clasa a VI-a ,,D” 

Eram mulți la număr... ...Dar nu știam dacă mă număr și eu printre ei. Uneori mă simțeam respins din familie și îmi alinam sufletul la tulpina pomului din grădină. Parcă vorbeam cu el și el vorbea cu mine: ,,Mă auzi? Și astăzi nu-mi găsesc fericirea.” Mă simțeam lângă el de parcă ar fi fost ca unul dintre noi, dar avea ceva special, ceva ce era să aflu încurând.  Cu acest pom mulți își alinau sufletul, mulți își găseau dragostea. A fost plantat de proprii mei străbuni. Regret amarnic că nu știu cum se numesc. Am împărtășit cu el bucuria și scârba, fericirea și dorul. Întotdeauna îmi alina sufletul cu foșnetul miraculos al frunzelor, cu cântecul duios al păsărilor, ce au făcut cuib în ramurile sale puternice, dar și blânde, cu frunza mătăsoasă și cu umbra deasă și răcoroasă ce mă urmărea. Ori cât de tare l-aș iubi, cu atâta jale îl priveam. Era la un pas de a fi doborât. Și a fost. Viața parcă nici nu avea sens, nu aveam cui să mă plâng. Nimeni nu mă-nțelegea. Cu câtă durere priveam tulpina tăiată și rădăcinile parcă nu mai aveau acel rost. După un timp l-am uitat, mă axam pe familie și îmi întăream relațiile cu frații. Cât de grijului a fost cu mine. Mă simțeam ca unul dintre ei.  Într-o zi, în acel loc apare un puiet de cireș, care ar fi fost al pomului bătrân, poate că din acest motiv a crescut, fiindcă aveam grijă de propiul meu frate. După câteva luni puietul devine tot mai mare. Am dat o sărbătoare în inima mea. Am chemat frații și am făcut o horă în jurul său. Chiar și câinele de la poartă s-a slobozit, venea lîtrând cu bucurie. Mă simțeam lângă el de parcă era unul dintre noi.

CȂNTECUL DIN LIVADĂ

Autor: Haralambie Maria-Alexandra, Şcoala Gimnazială Brătăşanca, Clasa a VII-a       

       Soarele străluceşte sfios pe bolta cerului şi anunţă că nu e de stat. Mama Ilinca s-a trezit cu noaptea în cap să deretice prin curte. La ora prânzului, obosită fiind de toate cele, îşi ia panerul ei împletit de ea în tinereţe, îşi pune un batic pe cap şi coboară dealul cu paşi mărunţi pentru a ajunge în livadă.

“Copăcel

Mititel

Creşti frumos,

Fii vânjos,

Dă-ne roade,

Mere coapte

Ca să umplem coşuri şapte”

        Cântecul delicat al copiilor săi îi mângaie auzul mamei. Inima i se încălzeşte când priveşte spre mărul plantat de ea şi copii cu câteva săptămâni în urmă. Veronica, fata cea mare, Ionel, Maria, Ana şi Ancuţa, mezina familiei, cântă şi dansează în jurul mărului. Pe chipul lor bălai se zăreşte zâmbetul larg. Buclele fetelor sunt răvăşite, iar micuţul Ionel de abia mai ţine pasul cu surorile sale, încercând ca pălăria lui dragă primită de la mama să  nu îi zboare. Chiar şi bătrânul Azor se bucura de cântecul copiilor. Sare în faţa şi in spate şi dă haotic din coadă, lătrând uşor din când în când.

       Mama îi priveşte blând, lăsând câteva lacrimi să cadă pe obrajii săi îmbujoraţi. Nimic nu poate fi mai frumos pentru ea decât să îşi vadă copiii fericiţi şi este mai mult decât recunoscătoare că i-a fost dată o asemenea Binecuvântare. Cu panerul în mână, uită de treburi şi ascultă atentă glasul pruncilor, cântând în cor cântecul în jurul mărului din livadă:

“Dă-ne roade,

Mere coapte

Ca să umplem coşuri şapte”…

 ALUNGAREA PLOII

Botnaru Cătălina, Liceul Teoretic ”Ion Vatamanu”, Strășeni, cl. a VI-a

       A plecat iarna cu înghețurile ei grozave. Copiii se bucură sfios de venirea primăverii, dar ,deodată, au apărut pe cer nori grei și o ploaie puternică căzu peste lume. Copilașii stăteau triști la geam, uitându-se la ploaia care nu-și oprea curgerea.

     Deodată Mariei îi veniră în minte cuvintele bunicii  - ea îi povestise de un ritual străvechi care alungă ploaia. Își adună repede prietenii și le povesti pe scurt planul...

     Într-o clipă, Maria și prietenii ei erau în locul în care magia trebuia să devină adevăr. Fata le zise:

-          Uitați ce trebuie să facem, mai întâi ne luăm de mâini, apoi învârtindu-ne de zece ori ori, să rostim următoarele cuvinte: ” Ploaie, ploaie, lasă-ne să jucăm, cu acel soare luminos noi să cântăm!”

Copiii au îndeplinit exact ritualul, dar nu s-a întâmplat nimic. Atunci Maria își aminti – hora trebuie să fie în jurul a ceva ce simbolizează puritate, blândețe și simplitate – micul stejar plantat împreună cu prietenii ei.

La o nouă încercare – minune – soarele reapăru și lumina splendidă acoperi cerul. Copiii erau nespus de fericiți, căci de atunci știau ce să facă când ploaia ăși făcea apariția pe meleagurile lor.

Mai mult, au inventat un alt ritual – hora dedicată soarelui ce se află sus,  pe cer, drept mulțumire pentru lumina ce le-o dăruiește în fiecare zi.

                                           CE FĂCEA VARA BUNICUL?

Anghileanu Paula, Liceul Teoretic “Orizont”, clasa a 6-a, Chișinău, Moldova

Era vară, o zi frumoasă și senină, perfectă pentru a petrece timpul  afară, însă nepoții nu se bucurau de acea ocazie.

Toată ziua aceștia au privit televizorul și nici măcar nu au observat vremea minunată de afară. Bunicul, văzând aceasta, le spune:

- Dragii mei nepoți, de ce nu folosiți ocazia de a ieși afară și de a admira natura? Să vă povestesc ce făceam eu vara la vârsta voastră, căci atunci nu existau fel de fel de televizoare, telefoane. Eram mic, după cum v-am spus cam de vârsta voastră, aveam 3 surori mai mari și una mai mică, deci eram unicul băiat. Eram 5 copii în familie și mama cu tata o duceau cam greu, dar totuși verile noastre erau de neuitat.  Aveam și un câine pe nume Pușcă. Tare ne mai distram cu dânsul. Vara aveam multe de făcut: să spăl, să torc, să am grijă de surioara mai mică. Multe erau pe capul meu și a surorilor mele, dar totuși găseam timp și de joacă. Locul nostru de joacă era lunca, era foarte frumos acolo, copaci, flori, fluturi, aer curat. Ce copilărie frumoasă am avut, zburdam și dansam în jurul unui copac în timp ce mama își făcea treburile prin preajmă. Ce multe lucruri interesante mai făceam: ne fugăream după fluturi, ne ascundeam unul de altul, ne tăvăleam prin iarba proaspătă. Copii, savurați aceste momente, nu irosiți timpul prețios stând pe canapea și privind televizorul toată ziua. Ieșiți afară, veți descoperi atât de multe lucruri interesante și fascinante pe care le puteți face împreună.

- Chiar crezi că afară ne vom distra atât de bine?

- Sigur și nici nu mă îndoiesc.

Atunci copiii ieșiseră afară și se distrară de minune, nici nu se așteptau să se distreze într-atâta. O vreme, bunicul se uită pe fereastră la copii și într-una zâmbea, își amintea de cele mai frumoase momente ale copilăriei sale. Nu s-a mai putut abține și  a ieșit și el afară, prins în jocul nepoților a uitat de toate durerile și de bătrânețe și s-a simțit exact ca un copil.

CERCUL – UN SIMBOL AL PERFECȚIUNII

ELEV: MANTA RAREȘ

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CISLĂU, CISLĂU, BUZĂU, ROMÂNIA

CLASA A VIII-A

            Este o toamnă ruginie. Soarele, ca un glob al boltei cerești își aruncă razele subțiri peste natura îngălbenită. Tânăra livadă din apropierea casei așteaptă jocul firesc al copiilor în fiecare după-amiază. Mama, dulce ființă propune celor cinci copii să meargă la o scurtă plimbare în livada bogată. Cățelul Patrocle îi însoțește. Coșul mamei se umple de mere roșii ca focul, galbene ca ceara, iar copiii îi mulțumesc pomului pentru roadele date, făcând o horă în jurul lui. Aerul curat îi încurajează să cânte și să se bucure în această zi de aramă a toamnei. Pe aleea încărcată cu vietăți, frunzele se joacă într-un zbor nebun. Oamenii și natura se află într-o comuniune permanentă

            Seara, ca o mantie neagră se așterne repede iar familia fericită se întoarce acasă.

ARMONIE

Cobileanschi Ana-Maria, Liceul de Limbi Moderne și Management, cl. A VI-a

Viața este tot ce ne înconjoară – plante, animale, oameni și copaci. Viața este un miracol, iar noi oamenii – la fel. Știm să creăm, sa gândim… Noi oamenii știm să trăim. Trăim înconjurați de natură. Natura trebuie prețuită!

Îmi amintesc, că atunci când eram mică, îmi plăcea  să mă cațăr în copaci: cireși, caiși , pruni. Dar cel mai mult îmi plăcea să mă urc în măr. In fiecare vară, mărul mă alinta cu cele mai gustoase și mai mustoase fructe de pe lume.

Știm cu toții că mărul simbolizează viața. Noi, copiii, știm să zâmbim, să râdem. Noi, copiii, știm să trăim. Copilăria este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Este perioada în care trăim cele mai uimitoare clipe. Pentru prima dată rostim cuvântul ,,mama”, învățăm să fim mai buni, plecăm la școală, la grădiniță. Trebuie să prețuim aceste clipe pentru că timpul este trecător. Viața nu e un buton pe care îl poți apăsa ca  să întorci ce-ai pierdut. Nu poți nici s-o oprești când nu știi ce e de făcut.

 Uneori există clipe grele, în care simți ca nu ai nici o soluție. Însă, trebuie să fim optimiști. Dacă ai un vis, încearcă să-l realizezi. Mergi în viață cu o licărire în ochi, cu un zâmbet pe față și cu un scop măreț în inimă.

 Copiii sunt adevărați profesioniști când vine vorba de vise. Pentru ei lumea e cu totul altfel. Ceva ce pare un lucru cu totul și cu totul obișnuit pentru cei maturi, pentru copii este o adevărată poveste. Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot. Detaliile mici trebuie observate, pentru că ele sunt importante. La fel cum e orice gândăcel mic. Acesta se naște, crește, apoi devine hrană pentru alte animale. Apoi la rândul lor, aceste animale sunt mâncate de altele și tot așa se formează lanțul trofic.

 Noi, copiii, mai ales când suntem mici, suntem foarte nostimi. Avem adesea argumente și inventăm multe lucruri, care mai de care.

 Copiii mai au și un dar pe care nimeni nu îl are. Copiii emană energie pozitivă, foarte multă energie pozitivă. Datorită lor, viața este mult mai frumoasă. De multe ori cei din jur nu îi pot înțelege.

 Eu cred că mărul care mă alintă în fiecare vară cu fructele sale a fost și el odată cuprins de energia pe care am emanat-o eu atunci când mă jucam, cântam și mă cățăram în el. Cine știe? Poate după ce eu și prietenii mei dansăm în jurul unui măr, într-o zi cineva va culege din el niște mere dulci, gustoase și pline de energie.

Iar acea energie pe care o capătă omul atunci când gustă mărul este energia care odată a fost emanată de către noi, copiii. Acea energie îl face pe om să fie mai tânăr, mai zglobiu, mai vesel și să își amintească cu nostalgie de momentele copilăriei.

CLIPE DE TOAMNĂ...

                                                                           Ichim Daria-Teodora

Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza

Clasa a V-a B                                                                               

 Loc.  Galaţi-Jud. Galaţi

România

                                                                              

            Toamna...sentiment plăcut ce mă face să visez cu ochii deschişi, să fiu melancolică şi să îmi exprim mai bine gândurile şi ideile. Este anotimpul în care totul se schimbă, devine colorat şi viu, iar orice frunză, orice ploaie este inspiraţie şi trezeşte în mine bucurie şi tristeţe.

                        Copacii bătrâni îşi dezbracă hainele ţesute din frunze şi le abandonează pe inima mea goală...Lacrimile lor sunt calde, plăcute şi îmi încălzesc sufletul ...De ce plâng oare frunzele?..Pentru că şi-au dat seama că vor muri în curând sau pentru că le este dor de casa lor, ramurile verzi ale copacilor? La picioarele mele s-a format un covor moale de frunze, de toate formele şi culorile, care, la atingere, sunt fine. Este cel mai frumos şi emoţionant lucru pe care l-am văzut. Frunzele nu îşi parăsesc niciodata mama ...natura...ci o înfrumuseţează şi o slujesc până cand viscolul le va lua pe sus şi le va purta în zbor ...până se vor pierde de tot.

            Este toamnă…anotimpul fructelor îmbujorate, al copacilor melancolici, al frunzelor în derivă, al soarelui ruginiu și al copiilor bucuroși de jocurile în natura vie.Toate cânta parcă la unison cu lătratul de bucurie al lui Lăbuș, prieten de drum lung al fiecărui prichindel. Miroase parcă printre crengi a emoție și iarbă veștedă, a mere coapte, a gutui, a vânt tomnatic și nărăvaș.

            Luminișul scoate la iveală culori neasemuite, care transformă parcă acei copii în spiriduși ai bucuriei, care dansează într-o hora a unirii, a egalității, a sentimentelor frumoase și naturale, specifice vârstei fragede. Copiii sunt ingrijiți de parinți, dovadă fiind băsmăluțele purtate, dar și ochiul vigilent al bunicii care trăiește emoțiile alături de copilași.

            Este toamnă în livada bunicii, care mă veghează și pe mine din umbră împreună cu mărul bătrân, care domnește triumfător, cel care ne-a păstrat secretele atâtea vacanțe și care mă aduce parcă la realitate…a fost oare vis? Sau chiar s-a întâmplat…

            Este toamnă…IAR!!!

 VISUL

Aniţă Nicoleta, clasa a VIII-a, Gimnaziul Ciuciulea, s. Ciuciulea, r. Glodeni, Republica Moldova

Încerc să-mi amintesc...

Cinci copii la mama ...  eram fericiţi.

Cărări presărate cu soare,

Covor de aramă pe jos,

Raze jucăuşe pe chip de copil.

Alergam, râdeam, ne distram.

Simţeam gustul copilăriei din plin,

Al copilăriei fără griji.

Simţeam doza maximă de fericire.

Simţeam.

Ne prinsem de mâini toţi cinci,

Prin iarba înaltă învârteam o horă,

Minunata horă a norocului,

Da, norocul de a fi lângă cei dragi.

Planam în jurul unui pom doldora de roade,

Îi fredonam un cântec de slavă,

Savuram mirosul îmbătător al fructelor.

Bucuria era fără margini.

Prietenul Lăbuş ne ţinea isonul,

Sărea, lătra,

Parcă ne ruga să-l primim în horă.

Parcă ne ruga.

Ah! ... Da! ...  Să nu uit!
Din depărtare o zână grijulie ne veghea paşii.

Era ea, cea mai dulce fiinţă - mama.

Privirea ei ne mângâia chipurile,

Ne proteja de griji şi nevoi.

Toţi împreună defineam fericirea.

Eram cu toţii fericiţi.

Eram.

Încet, încet fericirea se stingea.

S-a întunecat brusc, am deschis ochii.

Privii în jur disperată.

Eram singură. Singură şi dezamăgită.

-De ce i-ai înghiţit pe toţi, neagră străinătate?

Aş da orice să îi am alături din nou.

Dar...a fost doar un vis. Un vis multicolor.

Din păcate, însă, visele nu se repetă.

Din păcate.

Voi m-ai fi oare copil?

Ursu Carolina, Instituția Publică Liceul Teoretic „P.Rareș”, clasa VIII-a “A”

   Prima iubire a omului este mama, de ea ne este legată copilăria, dar și întreaga viață.

Parcă mai sunt copil și totuși sunt destul de mare, sunt adolescent. Locuiesc la oraș, dar dorul copilăriei, încă prevente, mă îmbie la casa bunicilor de la țară, părinții mamei mele. “S-o fi coborît raiul pe pămînt”, vorba bunicii, acolo în livada bunicilor?! Am alergat și am crescut sub lumina soarelui, sub bătaia vîntului, sub șoapta izvorului din satul copilăriei mamei mele, dar și al meu. Am respirat și m-am alinat cu aroma florilor suave, m-am hrănit din gustoșenia pîinii din cuptor, am pipăit și m-am tolănit în iarba din livadă. Ne-am mîngîiat și alintat împreună cu Tărcuș, “clopoțelul curții“ o altă vorbă a bunicăi. Sau poate eu l-am alintat mai mult? Cine știe? Că bunelul zicea că nu s-ar mira într-o zi de m-ar vedea mîncînd cu el dintr-o strachină! Ei, am fost prieteni nedespărțiți, cum numai în copilărie poate fi!

   Și totuși curiozitatea, iubirea și împlinirea am aflat-o în joc: “ Băsmăluța“, “ De-a baba oarba“, “Cine-i primul?“ ș.m.m. Aici m-am simțit ca un înger, aici am cîntat și am dansat, am comunicat cu cerul și cu natura, aici ea mi-a fost prietenă, iar eu nici o dată n-am trădat-o, ea a rămas regina mea.

   Oare poate fi ceva mai frumos și mai sincer? Nu întîmplător se zice: Unde ai văzut “copii cuminți“? Probabil, acolo unde copilăria nu-i frumoasă...

Ursu Carolina,

 Instituția Publică Liceul Teoretic „P.Rareș“,

Republica Moldova, orașul Soroca.

                                                   POMUL FERMECAT

                     Matiesco Marcel, gimnaziul „Nicolaie Dabija’’,s.Heciul Vechi

A fost odata ca niciodata un satuc pe nume Heciul Vechi, in care locuiau  multi oameni, printre care era si o familie mare dar modesta, erau sase in familie patru surori,Patricia, Alina,Nastea,Olguta , fratele Ion,mama si tata ,plecat peste hotare de multi ani. Familia nu mai avea nadejde ca inca mai este in viata si de aceia traiau in cinci , mama muncea iar copiii aveau grija de gospodarie: faceau mincare, stergeau praful si maturau prin ograda.Dar in timpul liber plecau in paduricea de linga sat in care aveau o poienita de care numai ei stiau.Era locul cel mai preferat de ei...aveau un pom adorat,pentru ei era unul fermecat(asa credeau ei)fiindcă facea cele mai dulci persici. Se-nvârteau imprejurul copacului panându-si fiecare cate o dorinta. Patricia avea o singura dorinta,sa vina tatal lor.Treceau zile,saptamani,dar ea tot spera ca pomul ii va auzi rugaciunile si tatal ei va reveni. Si uite,ca intr-o zi, spre seara a venit o scrisoare.Fetitele toate bucuroase s-au asezat pe prag intr-un cerc, nerabdatoare, sa citeasca scrisoarea.Era un ravas de la tatal lor,Patricia cu ochii în lacrimi a inceput sa citeasca scrisoarea:„Fetitele tatei iubite și  fiul meu iubit ,va scrie tatal vostru cel pierdut de multi ani.Am vrut demult sa vin acasa dar nu-mi ajungeau bani pentru toate si de mincare si de drum ,caci aici la munca primesc putini bani.Dar promit ca curand voi veni acasa”.Cata bucurie se citea in ochii lor,s-au dus la mama lor si i-au spus ce scrie tata in scrisoare...Aceasta zi a fost o sarbatoare pentru ei.Au hotarat sa plece in poiana din padurice,Patricia voia sa multumeasca pomului pentru ca i-a indeplinit dorinta.Ajungand cu totii in poiana ,au inceput sa joace in jurul pomului,veseli.fericiti.tatal mult asteptat se va intoarce acasa.Lui Ion ii venise ideea sa puna un nume acestui copacel,care implineste dorintele.La toti le placu ideea lui Ion. Au plecat acasa , au mincat si au plecat la culcare. A doua zi  s-au trezit toti  de la latratul cinelui ,Au privit toti pe geam.Ce minune, tatal intrase in ograda si se apropie de casa si batu in usa, toti speriati, iesi repede afara pe prag si cand il vazuil  intreaba:„ dar matale cine esti?” iar tatal raspunse: „ eu sunt tatal vostru cel pierdut de multi ani”.Copiii bucurosi l-au inbratisat,toate plangeau de fericire.

- Tata, sa nu mai pleci niciodata de la noi si sa nu ne lasi singure cum am stat pana acum.

Tatal hotara sa faca o plimbare pe meleagurile natale si i-a rugat pe copiii sai sa-i arate cele mai dragi locuri ale lor.Copii l-au dus in poenita lor si i-au spus ca aici este un copac - „Copacul împlinirii tuturor dorinţelor”.Aici visele prind aripi.

Si de atunci,intotdeauna cand aveau o tristete, se adunau toti la Copacul Fermecat.

COPACUL UNIRII

Matiesco Mihai, gimnaziul ,,Nicolae Dabija’’, s. Heciul Vechi

A fost odata patru surori si un frate: Ami,Lora,Teo,Andra si Ruxi, crescuti doar de mama deoarece tatal lor a murit in razboi. Copiii au luat tot cei mai bun de la mama lor.Intr-o zi pe cand mama spala rufele, cei cinci frati s-au dus pana in paduricea de linga casa.Ami ,care era cea mai mare ,a dat de poienita la mijlocul careia era un copacel fraged de tot.Lora, unica fata in familie careia nu-i pasa ce se intampla in jurul ei,vazand acel copac mic si fraged, a zis ca trebuie de-l rupt caci el nu v-a supravetui.Teo, unicul baiat in familie, era si cel mai marinimos, auzind spusele sororei  sale a inceput sa apere acel mic copac, caci in ochii lui acela era deja un stejar frumos. incepuse o cearta intre ei.Mama auzind zgomote s-a strecurat printre tufisuri ca sa vada ce fac copiii, vazad cearta intre ei, nu s-a grabit sa-i impace, caci ea stia ca cearta lor nu ajunge departe.Mama nu lasase totul balta ,ea se pregatise sa le dea o pilda inainte de culcare.

Seara, cand deja era intuneric afara maica a aprins candela si si-a chemat copiii mai aproape ca sa le povesteasca ceva.Adunati cu totii , fiecare cu cite o bucata de colac in maina, au inceput sa o asculte pe mama : „Cica era odata intr-un palat un rege care avea cinci feciori.Cei cinci copii ai imparatului iubeau foarte mult florile,de aceea tatal sau le-a facut o gradina mare plina cu flori care mai decare.Intr-o zi , mergand prin gradina, unul din fii a vazut o floare vesteda si slaba.Au incercat ei multe metode sa o vindece dar nu ajuta nimic.Intr-o seara cei cinci frati s-au adunat si au hotarat in fiecare seara, inainte de apus, sa faca un cerc inprejurul florii ca sa o videce. Peste cateva zile floarea si-a revenit iar fratii sareau in sus de bucurie”.Mama hotara sa le spune secretul vindicarii:„ Secretul era ascuns in unirea celor cinci frati.Mirati copiii s-au culcat.A doua zi deja spre seara, copii s-au dus la copac pentru al vindece de boala.Prinzandu-se de maini ei facu un cerc imprejurul copacului si se invirtase pana ce inoptase. In acel timp cand se invirteau ei uitau de toate problemele, caci aveau  un singur scop, de a salva copacul. Au dansat si au tot  dansat luni intregi in jurul copacului si sa vedeti , copacul chiar s-a vindecat si-a ingrosat tulpina, a dat drumul la ramuri… Era exact cum si-l imagina fiecare dintre ei.Intr-o zi gasind o piatra mai ascutita fiecare si-a scris pe coaja copacului  prima litera din numele sau. dupa ce au pus literele una langa alta a iesit cuvantul,,Altar’’asa si l-au numit ,altar sfint cei aduna pe toti impreuna.Un loc sfant unde toti uitau de probleme si se bucurau de minutele petrecute impreuna.Si peste ani cand fiecare avea deja familia sa , cand toti erau imprastiati in cele patru parti ai lumii, in timpuri grele aici se adunau. Iar maica batrana stringand lacrimi de bucurie in batiste era fericita ca si-a vazut visul implinit.Prin o  istorioara inventate de ea dar cata speranta a dat prin aceasta copiilor , ca sa-i uneasca pe toti  la …Copacul unirii.

COPILĂRIA – DARUL PE CARE NI-L DĂ VIAȚA 

Autor: Marcuța Felicia, IPLT ,,Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Clasa a VI-a ,,D” 

     Copilăria este un loc magic. Nu știm când se începe și nu știm nici când se termină. Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta, la care suntem cel mai aproape de Dumezeu și de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate. Putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat… 

     „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată.“ Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.  Copilăria ne dă cele mai frumoase daruri în acea perioadă. Atunci soarele ne este gardian de zi, iar luna străjerul nostru noaptea. Stelele sunt soldații, iar norii ne sunt visele.              Copilăria este cea, care ne aduce pe culmile adrenalinei și fericirii. Cea mai mică și neînsemnată faptă ne umple inima de o furtună de sentimente, ce le trăim doar atunci.      

        Copacii sunt mai verzi și umbra lor mai răcoritoare ca orișicând. Păsările sunt mai rapide si cerul e mai curat. Animalele sunt mai jucăușe, prietenii noștri sunt mai voioși, iar noi suntem  mai liberi și gata pentru a ne lua zborul.    

       Copilăria este cadoul ce ni-l da viața. 

      Copilăria este cheia visurilor noastre.

     Copilăria este momentul, ce nu-l vom uita nicicând.

    Copilăria este unicul dar, ce nu l-aș restitui niciodată! 

COPILĂRIA CEA MAI FRUMOASĂ ETAPA A VIEȚII

                                                                  

                                                               Mereacre Ion , Gimnaziul ,,Grigore Vieru,, , clasa a VI-a

         E vară. Soarele a pictat cu un verde puternic toata pădurea. Cerul este albastru aidoma mării. Copacii verzi ofera pădurii si naturii o rază de lumină.

         Copii, văzând așa o zi nemaipomenit de frumoasă, au iesit să încingă o hora in mijlocul pădurii in jurul unui copac. Fețele lor vesele amintesc copilăria bunicilor noștri in care internetul și telefonul nu făceau parte din viața lor.

          Cățelușul Azorel ,văzând ochii fericiti ai copiilor, a inceput să salte in sus de bucurie. Azorel se rotea in jurul lor după melodia cântata de ei. O mămică a unui copil, văzând cât de bine se distreaza copii, a hotărât să-i îndulceasca aducându-le un coș cu dulciuri. Prin iarba verde si deosebit de plină de flori colorate se jucau iepurași de soare.

          Toți erau fericiți că trăiesc cea mai frumoasă etapa a vieții - Copilăria.

Copilăria

Autor: Tanașciuc Irina,  Liceul Teoretic” Mihai Eminescu” , clasa : a VIII- „ A”

„Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viață.” (Horațiu Mălăele)

    Copilăria este cea mai frumoasă, senină și interesantă parte din viața fiecăruia din noi. Se spune că pe tot parcursul vieții ești copil, că această minunată perioadă nu ți se va șterge niciodată din memorie și că ea este inima tuturor vârstelor.

    Îmi amintesc cu nostalgie de clipele de neuitat când îmi petreceam toată  vara  la bunei. Era cea mai fericită perioadă a vieții mele. Împreună cu sora mea și cu ceilalți copii ai vecinilor născoceam diferite jocuri. Ne jucam de-a v-ați ascunsealea, de-a prinsa, de-a „baba oarba” și multe alte jocuri care ne veneau prin cap. Organizam baluri și serate ale păpușilor, diferite dansuri și compuneam cântece. În crângul din apropierea casei bunicilor, obișnuiam să ne jucăm cu alți copii, fiind mereu acompaniați și păziți de bunul și fidelul nostru paznic, cățelușul Bim. Ne jucam până seara târziu uitând chiar și de mâncare.

    Acum nouă ani, fiind ajutați de cei mari, am sădit un tei, pe care îl îngrijeam cu mult drag și la umbra căruia ne petreceam zilele însorite ale verii, dansând  în jurul lui. Cu trecerea timpului, fiind mai mari, am păstrat acea tradiție pe care am înrădăcinat-o în sufletele noastre, de a ne reîntâlni cu vechii prieteni la umbra acelui tei, de a vorbi despre clipele frumoase petrecute împreună și de a ne aminti depre toate poznele și ghidușiile pe care le făceam în trecut. Acel copac a devenit simbolul unei sincere prietenii și a unei copilării miraculoase și enigmatice , plină de zâmbete.

     Nici o amintire nu se va șterge din memoria unei inimi de copil. Copilăria e taină dezvăluirii viitorului,

N.P. : Tanașciuc Irina

Instituția : Liceul Teoretic : ”Mihai Eminescu”

Localitate: mun. Chișinău; țara: Republica Moldova

                                                                                                                   

          ,,COPILĂRIA ESTE INIMA TUTUROR VÂRSTELOR.”
                                                                                                    ( Lucian Blaga)

BUZATU ANDREEA , IP LICEUL TEORETIC ,,VASILE COROBAN” ,CLASA A 8-A ,,A”,OR.GLODENI,REPUBLICA MOLDOVA


      Cât de minunat este domnul soare,ce frumoasă e regina natura,dar ce iarbă,atât de micuță, pufoasă și gâdilă, încât îți vine să râzi în hohote.Atât de frumos,atât de miraculos este afară!
      Copacul stă neclintit în grădină,ai impresia că ar dori să sară de fericire,dar totuși își ține răbdarea.Copiii zburdă veseli în jurul lui,fredonând melodii de demult,se minunează de fiecare mărunțiș,râd de fiecare sunet,savurează toate momentele copilăriei.Anotimpul de afară le permite să-și folosească timpul liber respirând aerul proaspăt și emanând doar energie pozitivă.Iată că a venit și Grivei,cățelușul care toată ziua ,,navighează pe internet” împreună cu toți copiii satului,zburdă și el,sare,așteaptă să i se acorde atenție,intră și el în jocul inventat de copii.Jocul ,,Înveselește copacul ” .Regulile sunt simple:1.Zburdă cât de tare poți încât să scoli tot satul în picioare; 2.Cântă toate melodiile cunoscute;3.Ține-ți echilibrul și nu te da bătut,fiindcă copacul e foarte șmecher,are un caracter foarte puternic și greu îl vom face să danseze cu noi,dar cel mai important:Savurează momentul!Vai,cât de energici sunt copiii,încât mama se uită cu mirare la ei,cred că își aduce aminte de copilăria sa,cea mai fantastică copilărie.Vai,cât este de plăcut să vezi acești copiii distrându-se la maxim,natura le zâmbește,cățelul dansează și el,copacul parcă a început să prindă energia copiilor,nu se poate abține și începe să se miște,iar vântul îl ajută cu cea mai mare plăcere arătându-i câteva mișcări,chiar are talent!Copilăria e atât de admirabilă: fără probleme,fără telefoane,fără haine scumpe,fără calculatoare,ahhhhh!Fără nimic,doar COPILĂRIE,dulce cu verdeață,cu tril de păsărele,cu glasul mamei,care te strigă ,,să intri în casă”,dar tu nu vrei fiindcă jocul e mult mai important decât mâncarea sau treburile casnice,cu lătratul cățelului,care este cel mai vesel animal din lume.Acea copilărie care nu te impune la nimic,care te face să simți că ești copil,că ești cel mai fericit copil,chiar dacă nu ai cel mai scump telefon sau cea mai frumoasă rochie,acea copilărie când ieși afară și vezi cerul care îți dă frumos din ochi,când vezi copacul care stă parcă singurel și te duci la el,îl îmbrățișezi,îl faci să se simtă și el copil,îi spui secrete,înnebunești în jurul lui,îl amețești și apoi treci desigur la altul.Acea copilărie când tot satul îți era prieten și când te strângeai cu ei într-o horă nu te puteai opri,pământul sălta și el sub picioare și nu conta absolut nimic.
Cât este de fantastic ca într-o poveste,așa copilărie au avut buneii,străbuneii noștri,vai,cât de frumos,vai,cât de miraculos,vai,cât de ușor,încât gândurile zboară doar la ea-COPILĂRIA!
     Timpul a trecut.Copiii s-au jucat mult în jurul acelui copac.Dimineața copacul a rămas singurel,s-a înălțat.Copiii au crescut și ei mari,însă speră că urmașii lor să continue jocul.
      Câteodată stau și mă întreb ,, De ce copilăria noastră e diferită?De ce nu se petrece în jurul unui copac,în natură?Unde sunt jocurile strămoșești?Oare atât de mult s-au schimbat timpurile sau noi nu suntem la fel?”

COPILĂRIA N-ARE VÂRSTĂ 

Autor: Barda Alexandra, IPLT ,,Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Clasa a VIII-a ,,B” 

      Copilărie, tu ești vârsta eternă a sufletului!  

   Copiii – îngeri ai lui Dumnezeu sunt ființele comparative doar cu niște animale sălbatice, neânblinzite, gingașe și ușor de influențat. Fiind copil singurele dobândiri cu care ne mândrim sunt visele, prietenii și terciul mâncat de dimineață. Copiii sunt aidoma celui mai scurt drum spre regăsirea dintre ființă și natură. Copacul este cea mai evidentă comparație dintre ființa umană și natură. Asemănările fiind cât și interioare, cât și exterioare. Rădăcinile sunt istoria din care ne luăm, tulpina este corpul uman, tare pe dinafară, și extrem de moale pe dinăuntru, iar crengile sunt istoria noastră. Copiii sunt singurii, care nu înțeleg sensul dintre rase, scări sociale și venituri. Fiind singurii înțelegători față de tot ce ne înconjoară și este viața, și e nevoie să ne bucurăm de ea, căci timpul nu așteaptă. Mulți ar putea spune ca ei nu pot gândi atât de filosofic, dar pentru că ești mai deștept și mai filosof cu creierul, nu înseamnă că ești mai bogat cu sufletul. Copilăria are limba sa, limba sufletului, cu ajutorul căreia comunicăm cu natura și ființele înconjurătoare, iar singura modalitate de a putea ține contact cu această limbă este de a avea suflet de poet.  

                                                         

                                           COPILĂRIA –PARTE A TUTUROR VÂRSTELOR

Autor:Morari Milena,IP L.T.,,Vasile Coroban”,clasa a VIII-a ,or.Glodeni,Republica Moldova

   Copilăria este o realitate ce n-are sfîrșit,o etapă care stă la baza tuturor începuturilor,la crearea personalitații fiecăruia dintre noi.

   Deseori meditez asupra intrebării ,,Ce este copilăria?”,căutând răspuns în adâncul sufletului meu.Dar,totuși, nu vreau sa găsesc răspuns,vreau să profit de aceasta din plin.Ea este prezenta în sufletul tuturor,copil-batrân.Cu deosebit nesaț îmi place să admir cum părinții mei,crezându-se tare maturi,de fapt, sunt aidoma copiilor zglobii.Îmi place să-i văd astfel,detașați de rutina zilelor,neajunsurile și problemele cotidiene.

   Pot compara copilăria cu zilele pline de farmec ale verii.Anume acest anotimp depozitează   căldura amintirilor.N-ar fi rău vara sa fie infinită...De ce?Îmi place vara la țară,în câmp,departe de zgomotul urban.

   Este totuși un farmec în zilele petrecute la bunei,unde consider  copilăria aflându-se la ea acasă.În ochii mei,bunica este Zâna Copilăriei,iar bunelul,Rege al acestui tărâm.Cât aș vrea să fie veșnice aceste clipe,zilele să fie incomensurabile,iar cei maturi să preia de la copii doza zilnică de fericire,deoarece aceștia uită să se minuneze de plăcerea vieții.

    Copilăria secolului XXI este mai mult virtuală,lipsita de gama cromatică,de vocile gălăgioase pline de o bucurie reală.Copii sunt dependenți de noile tehnologii,dând uitării adevăratul farmec al acestei perioade.Cine se face vinovat?...Noi?.....Părinții?......ori societatea actuală?...Chiar de mici nu știm sa prețuim adevăratele bucurii.Totuși, părinții sunt cei care ne motivează zilnic să apreciem valoarea fiecărei clipe,să profităm de farmecul lipsit de griji al acestei trepte.

     Apreciez ieșirile în câmp,unde totul este plin de culoare,unde soarele nu este mărginit de grijile personale,unde cu toții profităm de viață.La fel de colorate sunt și clipele când ne retragem in poienițele înmiresmate pe timp de vară.Aici viața ia o altă întorsătură,cu toții suntem copii.Pe chipul tuturor poți descoperi inocență de copil.Copilăria mea,afirm cu certitudine că e cea mai frumoasă.Știu cum să o savurez din plin.

      Copilăria este totul,mama,tata,sora,natura însăși.Îmi doresc imortalizarea acestor clipe,îmi doresc copilărie veșnică.

         După cum spunea Paolo Coelho,, Un copil poate oricând să învețe un adult 3 lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește”așa și eu cu insistență doresc tuturor să trăiască cu maximă insistență fiecare treaptă a vieții și să se poată bucura de realitățile inconjurătoare!

   Copilăria - Primăvara Tinereții

   ,,  Copilăria este o lume  de miracole și uimire a creației scăldate în lumină” afirma Ionescu.

Ea  este cea mai frumoasă perioada a vietii şi, cu regret, irepetabilă. Cert este că, după ce îi trece vremea, se cuibăreşte tăcut în sufletele oamenilor, şi de acolo, le reaminteşte acestora de  a fost odată... Ea se reliefează prin joc, or, vorba lui Blaga ,,Intelepciunea și iubirea mea e jocul,, . Acest gând îl confirmă și imaginea care proiectează fericirea și lipsa de griji a copiilor. Privind acest tablou,am trăit gingăşia naturii, am simţit prospeţimea grădinii îngrijite cu migală , m-am înfruptat din pomii doldora de  roade şi am audiat  ciripiturile armonioase ale  pasărilor. În prim- plan , se evidențiază chipul angelic al celor absorbiţi de zburdălnicia jocului.Сolorata imagine ne reamintește că nimeni nu poate să exprime mai bine decît copii , feeria si simplitatea vieţii. Ei sunt suflete nevinovate. Da! Nevinovate şi fericite! Mama ca un paznic veghează la căpătâiul copilăriei, ocrotindu-i liniştea. Aceste fiinţe inocente ne învaţă lecţia  Bunătăţii, Iubirii şi Toleranţei. Câinişorul întregeşte bucuria reîntânirii între prieteni. Copilăria  este etapa cind înțelegem puține , dar simțim multe, cînd totul este posibil.

    Imaginea   transmite mesajul că prietenia nu are limite,  nu are nici rang social, nu ţine cont de culoare părului, a ochilor, dar nici de brand-ul hainelor. În lumea ei sunt doar copii, şi atât.

Copilaria

-un univers paralel-

TELEAGĂ ANDREEA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,D.D.PĂTRĂȘCANU,, TOMEȘTI, IAȘI, ROMÂNIA

CLASA a  VI a

   Poate noi, copiii, nu ne dăm seama și credem că trăim absolut normal, dar de fapt, viața noastră e fantastică în această etapă minunată, copilăria.

   Ne este permis aproape orice, iar când se întâmplă să greșim, consecințele nu sunt deloc grave.

   Viața  noastră este numai un zâmbet.Când ne simtim rău sau suntem supărați, înseamnă că s-au întors din viitor ușoarele tente ale maturizării sau poate chiar ne afectează problemele adulților.

    Oamenii mari ne cred uneori prea mici sau probabil se gândesc că mintea noastră nu înțelege unele lucruri. Se pare că uită că și ei au fost copii. Noi avem o capacitate de informare mult mai mare ca a adulților și o atenție distribuitivă, care ne ajută să înțelegem și să observăm multe, poate chiar înaintea lor.

      Aflăm lucruri uneori greu de crezut, pe care poate nu ar fi trebuit să le descoperim încă, aflăm  crudul adevăr. Uneori punem întrebări fără răspuns sau dăm răspunsuri neașteptate la întrebări complicate, dar, cu toate acestea, trăim!

       Trecem peste multe lucruri dificile pentru noi și suntem mult mai puternici și mai lucizi în situații încurate decât adulții. Copiii sunt speciali, magici. Plutim într-un univers paralel, numit copilărie. Este plin de lumină, cântec și joc. Răsună de râsete și sclipește de  licăririle din ochii fericiți și arzători ai copiilor. Jucării pretutindeni, dar și mii de rafturi cu cărțile cunoașterii, ale înțelepciunii, cărți care ne pregătesc pentru viață. Noi, copiii, călătorim în timp, citind. Avem permisiunea de a ne lăsa imaginația să ne poarte unde vrea ea. În copilărie nu avem nevoie de puterea de a decide, căci suntem ocrotiți.

    E minunat! Fericirea oferită de copilărie nu poate fi exprimată în cuvinte. Culorile naturii sunt mai vii ca niciodată, cerul radiază de sărutările soarelui, florile sunt zâmbărețe, iar adierea vântului mângâie scoarța somnoroasă a arborilor. Sunetele sunt mai vesele și mai pline de viață, iar mirosul liniștii cuprinde întreg universul copilăriei. Toți copiii râd, se joacă, respiră aerul tinereții. Dansează în jurul unui copăcel. Un copăcel mic, firav, foarte delicat , asemenea sufletului unui copil care este gata să crească, să înflorească și să dea roade. Copilașii sunt prieteni cu natura, cu animalele, câini, pisici sau vrăbiuțe. Totul este exact așa cum trebuie să fie.

        Nu te grăbi să crești! Când o să fii mare, o să îți fie dor de lumea aceea minunată, fără griji și o să te poți uita doar la porțile ferecate, simțind doar din când în când, adierea plăcută a fericirii adevărate.

“COPILARIA” 

De Barbieru Victoria, Liceul Teoretic”ORIZONT”, clasa a 6-a”A” 

   Copilaria este cea mai frumoasa parte a vietii si primavara tineretei. 

    Fiecare trebuie sa aprecieze acesta minunata etapa, deoarece ea este unica si este ca o oglindă care reflectează în viața de mai tîrziu primele imagini. Daca nu ea si imaginatia ei , noi nu am sti ce ne ateapta in viitor.Nu trebuie sa plecam mai repede din copilarie ,caci ne va durea inima ca o bataie mare de lacrimi.In secolul nostrum multi prunci doresc sa devin cat mai rapid adulti, deoarece nu le place scoala, dar asta este doar un fleac in comparatie cu viata ce ne asteapta in viitor. 

   In secolul trecut toti copii se jucau si lor nu le pasa de viitor asa de tare ca in anul douamiisaptesprezece.Ei se jucau cu zilele,cu noptile impreuna cu prietenii sai  si ei earau fericiti , dar parintii lor cateodata se uitau cum se distrau in timpul muncii si desigur vroiau sa fiu , si ei   in pielea lor. Toti earu bucurosi chiar si cainii , si pisicile cand sareau in jurul unui copacel mititel , dar cu un mare potential. Pomul ne arata pe noi , copiii mici , nevinovati si foarte puternici in haracter. 

   Cei care au avut o copilarie luminoasa , frumoasa si fericita , si-au adunata comoara necesara plina cu mangaieri ce ii va ajuta in clipele grele.Fiecare trebuie sa aiba cea mai buna copilarie caci ea este ca un fluviu infinit ce v ava aminti de fiecare detaliu in viitor. 

   Nu uitati copilaria este cea mai de pret etapa din viata,fara ea veti fi ca puiul fara mama. 

VISUL

Caragi Crina, cl. a VI-a,

Liceul Teoretic  „Emil Nicula”,  s. Mereni,  Anenii Noi,  R. Moldova

          A fost odată ca niciodată…demult, tare demult… Sunt cele mai colorate și mai cântate cuvinte, sunt începuturile de somn liniștit și dulce.

- A fost odată ca niciodată o fetiță care…

-Demult?

-Demult, dar nu chiar așa demult. A fost o fetiță pe care o chema Crina.

-Crina?!

-Da, Crina. Și era atât de fericită, încât totul în jurul ei părea o poveste,  avea o familie frumoasă și foarte mulți prieteni cu care-și petrecea cele mai interesante momente ale copilăriei.

-Și ce a fost mai departe?

-Au fost zile pline de năzbâtii, de jocuri inventate, de încercări nevinovate…

………………………………………………………………………………………............

Visele-le-le-le, dar acum și cerul meu albastru-i negru,

Îmi colorai visele-le-le-le, visele-le-le-le…

-Crina, Crinaaa!!!

-Sunt aici!

-Unde aici? Vino cu noi.

-Unde? Cine ești?

-Vai, cât ești încă de mică și neștiutoare. Sunt Zâna Visurilor și vreau să te însoțesc în această noapte.

-Dar…

-Nu-ți fie frică, am fost alături de atâția copii, dar… care au uitat deja de mine.

- Și unde mergem?

- Va fi o surpriză de data aceasta…

-Vai, câtă frumusețe, câtă lumină și toți prietenii mei sunt aici.

-Este Grădina Copilăriei care este cea mai neobișnuită, este unică, pe aici  trec toți : bunei, bunici, mame, tați etc.

- Zâna Visurilor, dar eu nu aș vrea să plec de aici niciodată, aș vrea ca fericirea și libertatea să mă țină mereu de mână, aș vrea  să locuiesc aici mereu, aș vrea ca...

………………………………………………………………………………………………

Visele-le-le-le, dar acum și cerul meu albastru-i negru,

Îmi colorai visele-le-le-le, visele-le-le-le…

-Crina, Crina! E timpul să te trezești. Soarele te invită să te pregătești de școală.

-Mamă, dar… visam atât de frumos…

                                                   COPILĂRIE-DULCE PĂPĂDIE

                       Pșederschi Alexandra,Liceul Teoretic,,George Meniuc”,clasa a V-a

    Copilăria e cea mai frumoasă vârsta,este vârsta  fanteziei și a inocenței .

   Oamenii trec prin toate etapele vieții diferit.Unii savurează toate momentele cele plăcute sau mai puțin plăcute,iar alții sunt absorbiți de problemele cotidiene,de lipsuri sau de dorințe eșuate.În viața fiecărui om este o mapă groasă cu o mie de  folii,iar această mapă este completată cu ajutorul dulcelor clipe ale copilăriei.

      Un element de bază al copilăriei este jocul,jocul cel nevinovat,jocul obiectelor însuflețite,jocul copilului de demult care este ilustrat în imaginea dată. Aceste jocuri,aceste năzdrăvănii,aceste zâmbete port  cu sine pura inocență a copilăriei.

     Copii din imagine sunt luminoși la față,sunt minunați la chip,sunt ,pur și simplu,fericiți.

Cercul din jurul copacului redă legătura aceasta a omului cu natura,ei parcă îi cântă melodii duioase,parcă îl venerează,parcă întăresc această legătură cu elementele naturii și cu animăluțele care erau nelipsite sau compania lor făcând atmosfera mai energică, mai vioaie.

    Acesti copii trăiesc clipa fericirii,clipa copilăriei,eu nu se gândesc că mâine această etapă poate fi înlocuită dureros cu altă etapă,cea a problemelor. Între acești copii există o armonie de sentimente ,de trăiri,de momente.Câmpul,copacii,soarele toate aceste elemente fac momentul să fie desăvârșit.

    Rămasă în istorie de prin secole străvechi,păstrată-n cronici și legende,dăinuind

 până acum,copilăria trăiește în fiecare dintre noi,doar că noi doar în unele momente ne amintim de ea și ne rușinăm,dar ea așa caldă și modestă ne așteaptă și nici unui om nu-i spune,,Rămas Bun”

    Această perioadă a vieții este cântată în cântece,este spusă în versuri, este proslăvită,

venerată și înălțată cît mai sus,ajungând în Rai lângă Tatăl Ceresc.

   E frumos și unic acest miracol numit Copilărie.

                                                          COPILĂRIE-FLOARE A VEȚII

                              Melnic Mihaela, elevă în clasa a XI-a IP Gimnaziul Schineni

Copilărie! Cît de frumos se aude. De multe ori îmi aduc aminte de momentele de cînd eram micuță, şi mă gîndesc la un singur lucru: cît este de bine să fii copil. Perioada în care părinții îți făceau toate poftele și tu stăteai cât era ziua de lungă pe-afară cu prietenii, la joacă. În copilărie totul este minunat, e acea perioadă  cînd nu ai grija nimănui şi nu te gîndeşti la nimic decît numai la joacă , ea este cea mai frumoasă perioadă a vieții. A fi copil înseamnă a fi fericit, a fa e multe şotii după care mama în glumă te ceartă. Oare cum ar arăta lumea fără noi, fără copii ? Ar părea plictisitoare, lipsită de zîmbete şi hohote de copil lipsită de culoare şi totul ar fi sumbru de parcă nu există viață pe pămînt. Însăși copiii colorează viața oamenilor cu diferite nuanțe. Mi-e dor de perioada copilăriei, de jocurile interesante şi vesele, în care mă jucam cu prietenii mei alergînd pe ulița în care locuiam. E frumos şi cred că toţi am avut o astfel de copilărie, chiar dacă la unii nu a fost aşa cum îsi doresc, au avut posibilitatea şi totuși au fost şi ei copii şi au fost fericiţi în felul lor. Cea mai frumoasă etapă a veţii. Bucuria în ochii dulci ai copiilorEa mereu infloreste in sufletele noastre. Odată ce creştem, copii înapoi nu mai putem fi, nu mai putem întoarce anii frumuseţii şi momentele florate cu flori de bucurie şi zîmbete zglobii. Copilăria o putem compara asemenea unei cărţi, odată ce ai deschis acea carte, totodată ai şi deschis uşa unui  suflet de copil. La fel cum cartea este tipărită şi  îmbogăţită cu metaforeşi alte figuri de stil   aşa şi copilăria este presurată cu momente frumoase de poveste! A fi copil e o minune, e vremea cînd poţi face orice, sunt cei mai dulci ani care sunt plini de dulciurile gustoase  primite de la bunei . Cele mai frumoase momente au fost cele petrecute în familie cînd eram mai mici. Mereu eram dezmierdați cu cuvinte frumoase si dulciuri diferite. Acum cînd suntem maturi nu mai auzim aceleași cuvinte frumoase. Copilărie, frumoasă poveste de dor . Copilăria este un adevărat paradis, o adevărată poveste . Cu toţii am ascultat poveştile spuse de bunei, şi mereu cînd le ascultam cu ochii mari si impresionată de ele aveam senzaţia că şi eu mă aflu în acele poveşti. Cu toţii am fost eroii uneii poveşti si acea poveste se numeşte "Copilărie".Despre copilărie pot spune multe cuvinte frumoase care le mai putem auzi vreodată , mulți poeți au scris și și-au caracterizat copilăria cu tot ce e mai frumos pe această lume , un colțișor de rai . O bucățică de viață plină de zîmbete și clipe de neuitat! În copilarie facem cele mai multe descoperiri, cele mai multe şotii, gîndurile sunt mai simple, avem o mulţime de prieteni cu care ne jucam toată ziua şi anume acei prieteni nu sunt oarecare alţi copii dar sunt păpuşi, maşinute şi alte jucarii care le invenţăm noi numele si cine sunt ei pentru noi , pentru că stim că într-o poveste sunt şi eroi pozitivi dar sunt şi negativi. Niciodată fiind matur  nu vei şti la ce se gîndeşte un copil. Copilăria este inimă tuturor vârstelor. Copilăria este o lume aparte, pentru noi e  o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru cei ce fac parte din ea dimpotrivă, una reală și plină de armonie. Pentru noi jocurile par nereale dar pentru copii e  întreaga realitate.Și ajungem la concluzia că toate aceste petale frumoase ale copilăriei odată ce s-au ofelit nu mai înfloresc din nou... .

 Elev: Munteanu Olga Nicoleta

Clasa: a V-a

Scoala Gimnazială Cazaci

 Copilărie

            Este o zi minunată de început de toamnă.

            Frunzele ruginii, galben-aurii au început să se astearnă usor la baza copacilor. Iarba si-a pierdut din verdele intens si din vigoare, formând un covor galben-mozaicat.

            Soarele mângâie cu razele sale pământul.

            Este o zi minunată pentru joaca în natură! Nu e nevoie de jucării sofisticate pentru a te distra. Chiar si un copac, poate fi centrul distractiei.

            Copiii, imbrăcati cu hainutele alb stralucitoare sau predominant deschise la culoare, ies grăbiti la joacă, împreună cu amicul lor patruped.

            Lăsati liberi, dar totusi supravegheati din apropiere, se bucură de natura prietenoasă. Au încins o horă în jurul unui copăcel plin de roade aurii, delicioase.

Râsetele si tipetele lor răsună în livadă. Pe fetele lor luminate de soare se citeste bucuria. Jocul devine din ce in ce mai aprins. Cercul se invârte tot mai iute.

Părul galben ca spicul grâului sau ruginiu ca frunza de vie toamna si hăinutele copiilor, tresaltă impreună, de atâta voiosie.

             Cătelusul ia parte la bucuria copiilor, lătrând si topăind vesel odată cu acestia.

            Umbrele jucăuse ale copacilor si ale copiilor privesc, sau dansează zglobii, împreună cu ei.

Întreaga natură se bucură, răsună de joc si voie bună.

 

           COPILĂRIE- BOŢ DE LUMINĂ

Feteasco Anastasia , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, clasa a 8-a „A”

Când eram şi noi copii ce priveau plini de ardoare,

Tot zburdând juni prin câmpii, zâmbind la bătrânul soare,

Nu ştiam de suferinţe, mişelii sau de trădare,

Eram naivi şi în dorinţe, şi-n credinţe, şi-n iertare.

Curat precum agheasma sfântă era sufletul-boţ de lumină.

Tot ce durea, acum frământă, iar ce iubea, acum alină.

Orice vedeam avea suflare, ce atingeam mi-era prieten.

Inima serba-n cântare… Cu ce greşesc acum eu oare?

Unde e tânăra zână - gingaşa copilărie?

Ce n-aş face să rămână,  măcar pe o veşnicie!

E-n privirea blândei stele, ce-mi veghează somnul dulce.

E-n privirea mamei mele, ce smerită-mi face cruce.

E-n mirosul de gutuie şi-n copacul cel de nuc,

În căinţa amăruie pentru anii ce se duc.

“Copilul vede tot în nimic , omul vede nimic în tot”

Novac Felicia,clasa a VII-a B, Liceul Teoretic “Nicolae Donici” , satul Dubăsarii Vechi , raionul Criuleni, Republica Moldova.

 Copilăria ,ce frumoasă vârstă a vieţii.Este o lume a miracolului şi a magiei. Ea este legată de timp, dar nu moare niciodată în inima și mintea cuiva. A fi copil nu înseamnă neapărat a fi mic și simpatic, înseamnă a avea puritate sufletească și a te simți în largul tău precum aceşti copii se bucură de fiecare clipa trăită.Este vârsta inocenţei când abia fiecare sufleţel îşi începe a da seama că el cu adevărat trăieşte. Se ţin mână de mână , formând hora veşniciei , neobservând cât de repede într-adevăr trece timpul şi nerealizând cât de repede va trece această perioadă.

 Noi , copiii, sântem cele mai naive, cele mai sincere fiinţe. Ne regăsim în joc, ţinându-ne de mână. Căpătăm încredere unul în altul când ne rotim. Sântem mândri de faptul că sântem copii. În timpul jocului nu observăm răutate, nu observăm invidie în jurul nostru. Atunci credem în dragoste, credem în frumuseţe, sântem atât de creduli, încât lăsăm spiriduşii să ne şoptească la ureche diferite povestiri haioase,fantastice şi pline de mister.Vreau să rămân copil în suflet mereu, vreau să mă bucur de viaţă, de faptul că am părinţi, să fiu dădăcită de mămica, nu vreau să mă despart de această perioadă a vieţii.

CULORILE  COPILĂRIEI

Chiorescu Sofia, Liceul Teoretic “Orizont”, clasa a 5-a

Câtă fericire poate aduce o după-amiază dezmierdată de mireasma aerului plăpând de toamnă.

Era o zi frumoasă, soarele zâmbea, iar liniştea absolută deodată a fost spulberată de zâmbetele zglobii ale copiilor care au invadat  poienița din pădure. Ei  au doar un părinte, pe mama, iar astăzi dansul lor i-a alungat tristeţea și durerea de când tatăl a plecat din viaţa lor. Ei au rămas sprijinul și alinarea ei.

Nu durează mult și copiii descoperă un copăcel plăpând, cu tulpina  firavă și devin fascinați că copăcelul gingaș a dat roade anul acesta cu mere coapte. Copiilor  nu le venea să creadă!

Acest peisaj mirific era ca o zi de sărbătoare în care ei încep să danseze în jurul acestuia. Câtă bucurie  încolţea în sufletele copiilor, câtă fericire era pictată pe chipurile lor. Chiar și în privirea câinelui, prietenul lor devotat se putea desluși mulțumirea sufletească. Frunzele galben-maronii au reuşit să facă loc pentru hora încinsă, nu mai exista nimic pe pământ în afară de ei și copilăria lor. Copiii dansau de parcă toata lumea era a lor, totul în jur era feerie, doar privindu-i începi sa zâmbesti, începi să auzi muzica, și simţi atmosfera de bună dispoziţie. Dansul lor era ca o mulţumire pentru merele dulci. Ei nu încetau să danseze pentru că ştiau de la mama lor că acesta va da roade și la anul dacă ei vor dansa în jurul lui.

Mama îi privea cu atâta duioșie și încântare și era liniștită acum că i-a văzut  pe  toți ținându-se de mână, știa că totul va fi bine atât timp cât ei vor fi uniți. Ea îi aştepta cu poala plină cu  mere aurii și  parfumate culese pentru a le face o tartă savuroasă.  Era o zi perfectă din copilăria lor.

Câtă bucurie poate dărui  zâmbetele copiilor. Noi, copiii, aducem bucurii şi prin zâmbetele şi inocenţa noastră putem crea o lume mai bună. Mă bucur că sunt copil, că pot zâmbi, că pot dansa, că am  părinții alături care mă ajută să cresc frumos, acestea sunt culorile copilăriei mele.

           
Chiorescu Sofia, Liceul Teoretic “Orizont”, mun. Chișinău, Republica Moldova

                                                 DANSUL COPILĂRIEI

Pîrvu Valensia L.T.,,Orizont” Clasa 5 ,,C”

  

     Paradisul copilăriei de cândva este întruchipat în această imagine magnifică,care înfăţişează farmecul zilelor lipsite de griji.De fapt acest tablou transmite cu exacticitate starea de spirit a copiilor inocenţi,amuzanţi şi entuziasmaţi de tot ceea ce fac.

     Viaţa la sat pare să fie ruptă din cărţi cu poveşti, reflectînd momentele deosebite pe care copiii reuşesc să le petreacă la ţară,străbatute de suflul fermecat al fiecărei ore petrecute printre păduri şi dealuri alături de prieteni.Natura este de fapt unul dintre cei mai buni prieteni ai copiilor. Ea îi însoţeşte mereu,luminându-le feţele,dându-le libertatea infinită de a merge oriunde şi de a descoperi orice.Refugierea în sânul naturii era deliciul copiilor de atunci,iar când îi căutai cu siguranţă îi găseai acolo.Acesta este şi cazul mamei care îi observă tăcută şi mulţumită şi parcă e mai liniştită,de parcă nu mai e supărată.

    Copii sunt cei care reuşesc să îi facă şi pe cei din jur să aibă sentimentul de mulţumire,de pură satisfacţie sufletească în cât ai putea rămîne o zi întregă privindu-i.Şi parcă ai vrea să îi cerţi,să le explici sentimentul de grijă,dar ceva te opreşte,şi nu ştii ce,şi nu ştii de ce.

    Văzîndu-i răspîndind atâta veselie în jurul lor,implicând,până şi câinele în dansul lor divin,ai prelungi mereu acest moment.Ai vrea să dureze o eternitate copilăria lor,ai vrea să le vezi mereu ochii cristalini,părul bălai buclat,de fapt nu ai risipi niciodată sentimentul de inocenţă pură.

    Aceasta era copilăria adevărată,copilăria unde tehnologia actuală ţinea de domeniul fantasticului,prietenii erau pe vecie,totul era plin de culoare,veselie şi aventuri minunate.

    Copilăria rămîne cea mai frumoasă etapă a vieţii noastre,perioada în care trăim totul la maximă intensitate. Am putea s-o reprezentăm prin mii de imagini şi toate vor fi la fel,uimitoare,extraordinare,dar se vor asemăna prin unul şi acelaşi lucru,inocenţa de a fi copil. 

              Valensia Pîrvu L.T.,,Orizont” Chişinău R.Moldova                                                                                                                       

   

 DESCÂNTECUL

Timar Laurențiu – elev, Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’ Toplița

Bucuria toamnei cu pomi îmbelșugați adduce o liniștr sufletească tuturor.

Pomii încărcați cu fructe sunt înconjurați de oameni bucuroși că pot să își umple coșurile cu bunătăți, mulțumind divinității pentru roadele bogate.

Copacii cei tineri nu sunt lăsați uitării sau ignorați, ci dimpotrivă!

Copiii îi hrănwsc cu rodul bucuriei lor pure.

Ei dansează în jurul lor cântând și vrând parică să le descânte, pentru că anul viitor să fie plini de poame bogate.

Armonia dintre bogăția material și bogăția spiritual este dată de bucuria copiilor, de sinceritatea lor și puritatea sentimentelor exprimate prin jocuri și trăiri.

Jocul lor vesel îi bucură pe cei care adună darul pomului, ducându-i într-o lume de basm unde spiritele rele sunt încătuțate, iar bucuria este descântecul supreme, care domina universal mai presus de toate descântecele, iar spiritual malefic este lăsat fără putere de forța zâmbetului acelor copii cu sufletul pur și inima curată.

Puterea descântecului împotriva spiritului malefic, nefericirea, este fat de puritatea și sinceritatea copiilor, care prin jocul lor nevinovat reușesc să îl învingă , aducâmd bucurie și liniște în inima tuturor.

                                                                                          Timar Laurențiu

Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’

                                                                                         Toplița, România

DIN NOU E ZI ! 

Autor: Panuța Daniela, IPLT ,,Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Clasa a VIII-a ,,B” 

      Sunt un copăcel, al cărui pământ nu a fost atins de mii de zile, dar acum simt tălpile jucăușe ale acestor copii, care zâmbesc în jurul meu, care cheamă soarele mai aproape de mine, care evocă cântul lin al mamei, ce pe timp de noapte l-am auzit, fredonându-l: ,,Stea, stea logostea,/ Vino la fetița mea...”.  Simt și inima blândă a câinelui credincios, ce bate într-un ritm nou ca un clopoțel, ce răsună necontenit.  E un ritm al fericirii! Un ritm care mă face să mă înalț până sus la soarele jucăuș, care pe ale sale raze vesele se leagănă păsărelele. Nu mai sunt singur!  Din nou e zi !  Din nou sunt fericit ! Din nou sunt cu prietenii mei ! Din nou sunt un copăcel mult așteptat !  

LIBERTATEA COPILĂRIEI

Slimovschi Evelina, Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” Clasa VIII,or.Ialoveni, Republica Moldova

                Era pe când ultimele zile de august se scurgeau în tumultul razelor ferbinți de soare.              

          Viile și livezile erau pline de fructe coapte, rumene și aromate. Copacii erau încălziți de primele fâșii de lumină ale dimineții. Peste tot se simțea arome de mere,poame diferite și pere.                       

         Într-o poeniță vesel se jucau niște copii, bucurîndu-se de sfârșitul verii. Se luau de mâină într-un dans copilăresc. Se roteau ușor, râdeau și savurau din plin viața. În ochii lor se putea citi ușor libertatea. Erau liberi să salte, să se zbengue, să danseze și să se rotească. Fugeau printre copaci, se întindeau pe iarba moale și fină, privind la frumosul cerc arzînd pe cer. Pe fața lor se imprima un zîmbet larg și cald de copil. Piciorușele lor zvelte ocoleau orice obstacol. Suflau din greu, dar erau fericiți. Făceau un popas la umbră, miroseau flori multicolore, gustau din dulceța ce le-o oferea fiecare fruct, apoi iarăși se luau cu jocul. Orele treceau, dar ei nu se mai săturau să fugă, să se ascundă printre ramuri de copaci, după tufișuri verzi, să se urce în pomi și să se rostogolească pe pămîntul negru și bătătorit de picioare. Alături de ei vesel zbenguia un câine, care parcă ar fi vrut și el să se ia de măină cu ei și să se lase în voia vîntului. Avea blana maro, botic alb, la fel ca și burtica, iar ochii erau negri, dar care înșirau o bunătate și un suflet curat și alb. Urechile ușor se mișcau, iar codița vesel se rotea. Ridică privirile înspre cer, văzu o pasăre ce cucerea înălțimile văzduhului. O femeie privea la copii, cu ochi blînzi ca de mamă, amintindu-și de anii cînd și ea uita de griji, și se lăsa dusă în lumi fantastice de mrejele magice ale copilăriei. Își amintea de frumoasele păduri și coline pe care le străbătuse, și frumoasele povești ce i le spune mama sau bunica. Își amintea cum culegea flori de pe câmpii, privea fluturi ce ușor pluteau în aer. Era fericită.                                                                                                                                                                                                        Copacii ușor se legănau purtați de vînt. Soarele se ridica tot mai sus, și se lupta din răsputeri cu nourașii cei pufoși, ca să-și ocupe și el locul pe cer. Crengile copacilor cu greu își țineau coroana plină de frunze și doldora de fructe. Zumzet de albine umplea liniștea văii, iar micile vețuitoare ale pădurii cutreerau și ele pădurea.                                                                                                                                                                         Era deja amiază, în aer se simțea un năduf, dar copii ni ci nu atrăgeau atenție, se jucau veseli mai departe. Nimeni și nimic nu le pute strica distracția. Cutreierau fericiți valea, în lung și în lat. 

     Ziua repede trecu. Soarele se ducea spre apus, mulțumit de munca pe care o depuse o zi întreagă. Luna încerca să aducă cu ea noaptea, și să umple cerul cu stele. Copii se luară frumos de mînă și cu pași zvelți au pornit spre casă.                                                                                                                                  

       Nimic nu putea înlocui acea zi de neuitat, petrecută alături de prieteni în sânul naturii.                                                                                                                                                    

                                                          DULCEA MEA,COPILĂRIE!
                                                                   Paun Dana,IPG Sîrcova,clasa a VII-a,s.Sîrcova,r-ul Rezina,RM

Dulcea mea,copilărie,
Mă simt bine eu cu tine,
Tare- aș vrea să fiu micuță,
Să mă joc  în grădinuță.

Fuga,fuga prin cîmpiii,
Fuga,fuga cinci copii,
Fuga,fuga mititei,
Fuga,fuga la bunei.

Dulcea mea,copilărie,
Vreau să fiu mereu cu tine,
Ca un leagăn, ne-nncetat
Veșnic tu m-ai legănat.

Fuga,fuga-copăcel
Mititel și frumușel,
Fuga,fuga,tu-cățel
Sprintinel și iubițel.

Dulcea mea,Copilărie-
Veșnică nostalgie...
Ce din ramuri ai depănat,
Ani de nenumărat.

                                               Tobi                                                  

                                        De Vlas Daniela

                                      I.P.L.T-,,Ștefan Vodă”

                                      Clasa a VII-a ,,A”

                           

        E început de vacanță.Te bucuri de trei luni pline de căldură și amintiri pe care le poți împărtăși cu prietenii.Singurii prieteni sunt propria familie.Cei la care țin și în care am încredere.Sunt cea mai mare dintre frații și surori.Ei nu au fost la grădiniță și îi învăț eu ceea ce știu.Tata fiind vînător,iar mama avînd grijă de toată familia.Anul acesta am o presimțire bună, că o să ne simțim fericiți.Știu cu siguranță că o să se îndeplinească și o să fac tot posibilul să fie așa!

           Primul weekend din vacanța de vară.

          În pădure se auzea lătrat de câine,ceva din interiorul meu îmi spunea că trebuia să plec și să văd cu proprii ochi.Am ieșit afară iar după mine veneau și frații mei.Înspre noi se îndrepta un câine cafeniu cu pete albe.Atunci cea mai mică,Ilinca a strigat în gura mare:

        -Tobi!!!

        Iar decizia ei de a denumi așa câinele a fost acceptată de toți.Luându-ne de mână unii pe alții ne adunam în jurul copacului de caise,dar cel mai important e că eram fericiți.Tobi,alergând pe lângă noi și mama urmărindu-ne din depărtare!

      Știam un singur lucru că mai avem un membru de familie:TOBI!!!

 

                                                                                                        or.Ștefan Vodă

                                                                                                     Republica Moldova

Pomul

Bubulici Cristina, gimnaziul ”Grigore Vieru”, calsa a VI-a, Ialoveni

O zi de vară... O zi nemaipomenită in care toți copii se adunară la jocuri.
      Pe când se jucau ei, unul dintre copii a zărit un pui de pom. Săracul de el,era neîngrijit, neudat,si nici măcar un strop de dragoste peste el. Când toti copii l-au vazut, repede, repede au venit spre el O fetiță a început să împarte fiecărui copil câte o sarcina, cine să aducă apa, cine să aducă pământ....Copiii l-au îngrijit, l-au iubit, i-au spus cuvinte dulci, și cântau și dansau hora in jurul lui. Peste câteva zile pomul s-a însănătoșit. Copii se bucurau și se mândreau de ceea ce au făcut, au făcut un lucru de minune!

Carp Corina, gimnaziul ”Grigore Vieru” , clasa a VI-a, Ialoveni

      Ce pote fi mai frumos decât să ai o copilarie ruptă din basme cu vise din ciocolată si cele mai dulci cireșe . O copilărie în care să nu fii posedat de jocuri video și telefoane. Da, astăzi e o minune să întâlnești o copilărie fericită. Copilăria e cel mai frumos cuvânt rostit vreodată , este locul în care îți faci prieteni ca Ileana Cosânzeana și Făt –Frumos, este locul în care nu ai nici o grijă sau problemă. Fila aceasta trecătoare mereu ne va rămâne în sufletul și inima noastră. Dacă ne-am gândi mai bine cu ce am asocia copilăria, ar fi cu un pom roditor și verde. Crengile vor fi părinții care ne-au susținut pe toată perioada aceasta și ne-au arătat calea corectă, frunzele sunt ani petrecuți pe câmpiile natale, iar fructele - roadele învățarii noastre. La fel cum crește copacul   creștem sin noi. Copacul va rămâine meru puiul care oferea cele mai delicioase roade iar copii vor rămâne speranța pentru mâine.

  

 COPILARIE 

Cojuhari Dana, gimnaziul ,,Grigore Vieru,, , clasa a 6-a

Copilărie... ce e mai frumos. Copiii, jucându-se printre firavele fire de iarba verde si proapătă. Jocuri distractive: ,,vațea-ascunselea,,  ,  ,,ala-bala portocala,, și multe altele. Mama, strâgandu-ne la masa,
și noi jucându-ne pâna seara târziu. Pâna soarele pleca la culcare. Toți povestim împreuna tot felul de întâmplari ce ne amintesc de momentele când eram copilași. Adesea ne amintim de tânărul cireș din poenița de langă casa noastră dragă de humă. Ce minunată este copilaria - o păpădie ce-și scutură petalele atat de repede încât nici nu reușești sa-ți dai seama.

Cel mai scump diamant al vieții este copilăria. O perioadă unde nu exisă nici un fel de griji sau probleme ale vieții , ci doar multa voie bună și multa veselie , bucurie si tot ce este mai bine.

Toate acestea pictate cu multă ardoare pe fețele luminate ale copiilor ca niște îngerași cerești. Împreuna cu toți copii mici sau mari de toate vârstele  incingem o horă copilărească ce ne oferă energie pe mult timp de acum înainte. Până și cațeii se adună cu pisicile si joacă in jurul nostru pentru a  intra in hora copilăriei. Astfel ne bucurăm de ultimele, dar și cele mai frumoase clipe ale copilariei. Pe fon musical ne acompaniază cântecul mirific al trilurilor de păsărele ce imită notele vesele de pe portativul  naturii. Copilarie- armonia vieții de prunc.

COPILĂRIE-DULCEA PĂPĂDIE

Iaţco Victor, I.P.L.T ,,Petru Rareş”, oraşul Soroca, Republica Moldova

             Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a fiecărui copil. Fiecare persoană a avut o copilărie pe care a petrecut-o cu maximă intensitate. Copilăria este adesea asemănată cu o păpădie, deoarece dacă o sufli, se trece repede.

            Anii copilăriei sunt cei mai dulci, dar, din păcate, cu ei, nu ne mai întîlnim niciodată. Ei pleacă şi ne laşă cu un suflet înduioşat... La un anumit moment, regretăm tot ceea ce nu am facut la timp, ceea ce ar fi trebuit să facem, dar am respins cu dispreţ. Copilăria este o lume a jocurilor, a aventurilor, a şotiilor şi a cunoştinţelor. E vîrsta în care trăim cele mai frumoase amintiri alături de prieteni, e lumea plină de farmec, o lume, în care noi, copiii, suntem toţi egali: rîdem, glumim, plîngem şi ne bucurăm împreună, o lume, de care îţi vine foarte greu să te despaţi, e lumea mea, a ta, a fiecarui copil, e păpădia ce o sufli şi zboară, zboară departe, departe, într-o lume, pe care o vom cunoaşte-o, cu siguranţă fiecare.

            Copile, fii fericit! Bucură-te de frumoasa ta copilărie, pentu că e una şi ţi se dă s-o trăieşti doar o singură dată!

ÎN GRĂDINA BUNICII

                             Noroc Filip,clasa a VII-a,Liceul Teoretic Balatina

      Totul a început de la bunica.Câte momente plăcute le aveam alături de ea.Nu poate fi un suflet mai blând și mai drag ca ea.Toți copii își regăsesc alinarea anume în sânul ei.Câte povești și basme cu feți frumoși am ascultat de la ea,aș putea scri o carte întreagă.Lunile de vara petrecute la bunica împreuna cu prietenii mei îmi amintesc de copilăria mea cea mai frumoasă.Zile întegi le petreceam în gradina plină de pomi și vița-de-vie.

    Grădina bunicii a fost, este și va fi cel mai minunat loc în care nepoții  se vor regăsi iarăși niște copii inocenți. Pentru mine este cel mai minunat loc de pe pamint, aici de mic am început să visez să-mi alin rănile sufletești și să-mi creez imaginea frumoasă și plină de farmec a copilăriei mele,anume aici în grădina bunicii.Acest loc mereu va rămâne în inima mea ca locul copilării mele.

      Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții,este vremea în care nu ai nici o grijă și te poți juca în voie toată ziua.
    Îmi povestea bunica că înaintea dezvoltarii tehnologiei,copiii interacționau între ei și inventau o mulțime de joculețe foarte distractive,astfel timpul liber devenea foarte interesant și plin de energie.

       Colpilăria este perioada în care totul este posibil și dacă ai o imaginație bogata poți deveni orice vrei tu.Toți când suntem mici ne imaginăm că suntem magicieni sau prinți într-un castel,cavaleri,supereroi sau mușchetari.Cu toții credem că suntem asemenea personajelor noastre preferate din cărți sau din desene animate.Iată așa mă simt eu atunci când sunt cu frații mei la bunica printe pomii de meri si cireși,ne credem spidermeni urcându-ne prin toți pomii.
    Toate aceste jocuri ale copilăriei ne rămân toata viața în minte.Ar fi bine ca toți copiii să resimtă bucuria jocurilor copilăriei fără calculatoare,copilaria nu are niciun farmec fără zgârieturile din cot sau juliturile din genunchi.Copilăria înseamnă statul afara de dimineața până seara,statul cu prietenii,dansul cel zburdalnic pe luncă,furatul de mere si cireșe din grădinile vecinilor de la țară .Cu toții am da orice să rămânem copii.Copilăria este un dar de la Dumnezeu pe care toți avem ocazia să o gustăm si de care trebuie să profităm cât putem.

AU PRINS ÎN DANS COPILĂRIA

Coptu Laura,clasa a 7-a,Gimnaziul''Ion Vatamanu''Pârlița,Ungheni,Republica Moldova.

       În această imagine,mi-a captat atenția dansul copiilor în sânul naturii,misterioasă și ea,ca și copii.
…Și cine ar mai putea să danseze fără muzică,decât copiii…Acești muguri ai vieții,atât de curați și inocenți,sunt capabili să audă cântul privighetorilor,acompaniat de bâzâitul bondarilor,de foșnetul frunzelor,și murmurul izvorului,iar toate aceste adunate împreună nasc muzica divină pe care doar ei,cei lipsiți de griji și probleme,o pot auzi.
   Ce dulce,Doamne,e copilăria,când ai în suflet bucuria unui răsărit de soare,unei păpădii  în floare,a unui nou prieten de joacă,care vine să împartă cu tine aceeași veselie și trăire sufletească.Dar mai frumoase se fac toate,atunci cînd în hora prieteniei,sunt prinși,de fapt,frate și soră,iar patrupedul de acasă, este și el membru de familie prezent la toate evadările în lumea copilăriei.
Cinci frați,în primăvara vieții aflați,care cred în nemurire înca,căci au ca îngeri păzitori o mamă și un tată,unul uneori mai departe,altul mereu aproape,vin parcă dintr-o poveste,dintr-un paradis,pe care ne este dat să-l vedem doar o dată în viată.
În această lume de basm se aud doar râsete zglobii,jocuri de copii,cântece și voie bună.Parcă aud și acum:

“Luci soare,luci,

 Că ți-oi da un car de nuci

Și-o pereche de papuci,”
sau:

’’Rândunică,rândunea,

Na-ți pistruiele mele,

Dă-mi rumenele tale,’’

Iar cei mai mici cântă:

’’Paparudă,rudă,                                                                        

  Sai în sus și udă.
  Iar până la urmă,îi auzi cum cântă:

’’Alunelu,alunelu,

  Hai la joc…’’,dansând în hora ce-i adună într-un cerc infinit,ori nimeni nu știe unde a început copilăria și       unde aceasta se sfîrșește,depinde de fiecare dintre noi cât timp putem să o ținem aproape.
      Dar ce să fie?Când e mai mare feeria,cei cinci copii au prins în dans copilăria.

                                             Copii naturii           

                                                                                             Meaun Nicu

                                                                Liceul Teoreti ,,Mihai Eminescu”

                                                                                       Clasa – IX - ,,A”

Chișinău , Republica Moldova

    Copilăria este cu siguranță cea mai prețioasă perioadă a vieții.Acea perioadă a vieții în care totul este simplu și frumos , într-o lume de miracole și de uimire a creației

Scăldate în lumină.

   Sunt veseli , zâmbesc tot timpul, sunt amabili , au ceva frumos și bun de spus , comunică cu oricine , oricând. Sunt pozitivi , deschiși , dornici de comunicare , dornici de lucruri bune și optimiste. Toate aceste lucruri minunate sunt făcute de alți  oameni . Între om și natură , mereu a fost o legătură extrem de strânsă, iar această legătură nu este nici decum mai puternică decât iubirea copiilor față de natură. Încă de mici , suntem învățați să protejăm natura , deoarece un om înțelept a spus „Omul trăiește datorită naturii , daca moare natura , moare și omul’’ , iar aceste cuvinte motiveaza atât copii cât și maturii ca să o protejeze. În imagine sunt prezenți copii, copii dornici de joacă , copii ce savurează orice clipă a vieții dansând și jucându-se. Copii din imagine îi putem considera protectori ai naturii, acestea formând un cerc în jurul copacului și ei formeaza un scut împotriva defrișării și tăierii acestora. Un scut făcut din oameni micuți micuți , dar un scut puternic , datorită sufletelor mari ai acestora, fiindcă nimic nu se poate compara cu bunătatea din inimile copilăriei.

  Ai grijă  de copii și de natura care te înconjoară!

CAUTĂ FRUMUSEȚEA ÎN LUCRURI SIMPLE

Scurtu Carolina, Gimnaziul ,,Ion Vatamanu'', cl.VII

    În această imagine, văd expusă copilăria şi prietenia. Nişte prieteni se joacă împreună, în cadrul peisajului natural, neavând nici o grijă sau responsabilitate.  Acolo există respect şi încredere neîncetată, acolo Dumnezeu picură iubire şi astfel prietenia lor ajunge să se transforme în prietenie adevărată, care este un dar Dumnezeesc. În lume nu există nimic mai bun şi mai plăcut decât prietenia. Dacă am exclude-o din viața noastră, ar fi asemănător cu a lăsa lumea şi pământul fără lumina soarelui. Copilăria este una din puținele amintiri ce fac o clipă de fericire să dureze veşnic şi să înăduşe momentele sumbre ale realității atunci când avem nevoie. Ea este partea tangibilă din Paradis. Noi copiii suntem generația ghiocel, suntem începutul tuturor viselor.

     Dacă am intra în interiorul acestei capodopere, a acestei imagini, am simți armonia acestor cinci copii care emană deplină încredere unul celuilalt ținându-se de mâini şi împărtăşindu-şi zâmbetele şi sinceritatea, îşi divulgă visele. Iar cîinele distrându-se împreună cu ei, fiind  în postura de paznic, îi veghează în toate peripețiile lor. Dumnezeu, într-o măsură oarecare, i-a dat menirea câinelui să-i păzească şi să-i apere, așa precum face un înger.Cinci prieteni, cinci frați, doar cinci. Dar asta nu-i o tragedie, deoarece nu contează câți prieteni ai, contează unde sunt atunci când ai nevoie de ei. Este îngrozitor să nu ai un prieten căruia să-i spui cât eşti de fericit sau de trist. Copiii au găsit totul în nimic, într-un naiv şi simplu joc, au găsit  frumusețea, au descoperit  magie. Acești copii sunt ca nişte mici Picasso, nişte bulgări de creativitate. Înconjurați de natură, care este o artă, ei se inspiră la lucruri bune. Peste tot în jur sunt copaci, care îi cuprind cu brațele și îi ascund de lumea înconjurătoare și de relațiile superficiale. Copacii, la rândul lor, sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul. Copilăria e taina dezvăluirii viitorului. Este locul unde Dumnezeu poate fi substituit cu-n simplu surâs. O putem considera o boală ce se vindecă pe măsură ce creştem, dar întotdeauna ne întreținem partea aceea copilărească din noi. Aceşti mici îngeri, care îşi duc viața pe pământ sunt uniți prin prietenie, în fond, ea este minunatul privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni. Copiii distrându-se și colaborând împreună exprimă încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi desfiinţată de nimeni şi de nimic. Un prieten, este ca o fotografie, mereu are posibilitatea şi însuşirea de a ne reaminti de copilărie, adică de primăvara tinereții noastre. Prietenii adevăraţi sunt îngeri cu chip de om trimişi de Dumnezeu pe pământ pentru a ne călăuzi paşii în viaţă, pentru a ne face viaţa mai frumoasă şi pentru a avea aliaţi de nădejde în lupta cu necazurile  apăsătoare. Chiar dacă copiii din această imagine sunt îmbrăcați modest ei nu sunt săraci, căci se au unul pe celălalt.

   Mesajul ce-mi transmite această imagine îl compar cu cuvintele frumoase ale Sfântului Antonie cel Mare: "Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul." Aceste cuvinte cuprind toată esenţa prieteniei şi se referă la faptul că nu trebuie să iţi împărtăşeşti gândurile oricui, ci doar acelora care simţi şi crezi că pot să te înţeleagă şi să îţi vindece sufletul...

          Scurtu Carolina, Gimnaziul ,,Ion Vatamanu'',Pîrlița, Ungheni,R.Moldova       

                Poienița veselă!!!           Oloinic Nicolae,clasa a VII-a

Instituția publică Gimnazul Sîrcova, r-ul Rezina

În poiana veselă, noi suntem copiii

Și cîntam cu toți , cintece hazlii.

Ne-nvîrtim în hora , vesel  și vioi

Hora noastra-i  mîndră, cu copiii zglobii.

Pomul ne privește vesel ,bucuros

Și  adie vîndul , cu  steluțe  mii.

CatelușuI vesel , vesel  și isteț

Și se prinde în horă , parcă-i mercedes.

Poienița-i  veselă , noi zburdăm voios

Cu  părinți alăturea, ne simțim haios.

 FARMECUL COPILĂRIEI

Șargu Andreea, Liceul Teoretic ”Ion Vatamanu”, Strășeni, cl. a VI-a

   Este o zi neuitată de toamnă... Soarele zâmbește strălucind pe bolta cerului. Păsările, prin cântecul mlădios, îndeamnă oamenii să admire natura, căci ramurile copacilor sunt împodobite cu multă culoare și căldură.

    Mânați de această căldură, un grup de războinici, cum se numeau copiii din ținutul ... , au ieșit să întâmpine revărsarea de cântec și frumusețe. Mari și mici, cele patru rochițe și căpitanul lor mezin – chipeșul cu pălărioară - trăiau dragostea și bucuria unei singure inimi – a copilăriei. După ce au zburdat zglobii prin iarba aurie, au încins o horă în jurul Copacului tuturor speranțelor. Își zâmbeau complice, căci spunea tradiția lor:  cine prinde în dans acest arbore are parte doar de noroc și roade întreg anul. Câinele le îngâna avântul sărind în sus, spre cer.

   Erau așa de îmbătați de mireasma toamnei, încât glăsucioarele lor vesele au făcut o doamnă din apropiere să se oprească din muncă și să-i admire. Atâta lumină și libertate era în ochii lor,  încât  s-a trezit și ea copil în fața unui alt copac, prinsă în alt dans, cu alte inimi bătând alături – undeva, departe  pe tărâmul amintirilor. Cu nostalgie retrăia acele clipe de tinerețe veșnică, deoarece anii fug, dar farmecul copilăriei te vrăjește pentru totdeauna...

   Răscolit, Copil matur a mai urmărit îndelung pe cei mici – se țineau strâns de mâini, ca într-un jurământ și priveau unul la altul, ca într-un singur surâs. Atunci a înțeles femeia că ei trăiesc cel mai frumos anotimp – al copilăriei, când inima e gata să împartă generoasă tot ce este mai frumos și mai scump cu alții, când nimic nu poate să întristeze cu adevărat.

  Se zice că și astăzi , în ținutul... , alți copii dansează în jurul altui copac urmăriți de o altă zână...

 ADIO, VARĂ!

Gabriela Conovali, Liceul Teoretic ”Ion Vatamanu”, Strășeni, cl. a VI-a

  Venise vremea ca vara să plece. Copacii, frunzele, norii și gândurile au început să ia altă culoare...

Ionuț, Daniela, Ionela și Mădălina au venit în vizită la bunei. Au ieșit afară la joacă, bucurându-se de ultimele momente frumoase ale verii. Jucau, dansau, cântau și erau fericiți împreună de parcă timpul s-a oprit în loc.

   Bunica lor a ieșit afară și a început să culeagă roadele verii târzii și să vadă bucuria nemărginită a copiilor.  Cățelul a adulmecat zgomot de veselie și s-a apropiat, căci se gândea, ca un înțelept, că ,în curând, zglobii copii îl vor părăsi. Ca să uite apoi clipele de singurătate mai ușor, a început să se hârjonească prin iarba copilăriei și să profite de timpul dat alături de  prietenii săi.

    Seara se apropia ușor, a încetat treptat și vârtejul copiilor, care se odihneau cuminți în paturile lor, imaginând minunile zilei următoare. Oare ce va urma? 

ADIO, VARĂ!

Gabriela Conovali, Liceul Teoretic ”Ion Vatamanu”, Strășeni, cl. a VI-a

  Venise vremea ca vara să plece. Copacii, frunzele, norii și gândurile au început să ia altă culoare...

Ionuț, Daniela, Ionela și Mădălina au venit în vizită la bunei. Au ieșit afară la joacă, bucurându-se de ultimele momente frumoase ale verii. Jucau, dansau, cântau și erau fericiți împreună de parcă timpul s-a oprit în loc.

   Bunica lor a ieșit afară și a început să culeagă roadele verii târzii și să vadă bucuria nemărginită a copiilor.  Cățelul a adulmecat zgomot de veselie și s-a apropiat, căci se gândea, ca un înțelept, că ,în curând, zglobii copii îl vor părăsi. Ca să uite apoi clipele de singurătate mai ușor, a început să se hârjonească prin iarba copilăriei și să profite de timpul dat alături de  prietenii săi.

    Seara se apropia ușor, a încetat treptat și vârtejul copiilor, care se odihneau cuminți în paturile lor, imaginând minunile zilei următoare. Oare ce va urma?

 MOTIVE PENTRU A ZÎMBI

Ungureanu Mihai  Liceul teoretic  cu profil de arte “Mihail Berezovschi” clasa VI “B”

        Oare e nevoie de motive pentru a zîmbi?  Momente unice ramîn în amintire și atîtea emoții pozitive primim drept rasplată, dacă dăruim zîmbete!

       Și daca cineva ar încerca sa ne supere , pe noi copiii, nu ar reuși. Zîmbim, ne bucurăm de orice ce ni se oferă și credem cu toată puterea inimii că lumea e bună, și nimic nu se poate întîmpla.

Prin zîmbete transmitem mesaje. Nu e nevoie de bani ca să  zîmbești. Dacă vrei să vezi frumusețea lumii, privește în ochii copiilor zîmbind. Nu avem nevoie de motive pentru a zîmbi! 

 Haideți să zîmbim cu toții!

 Doar  zîmbetele  nu  costa nimic!

AMINTIRI…

                                                                                                        Toma Anita

Colegiul Ion Kalinderu – Şc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                              Buşteni-Prahova

          Au trecut 87 de ani de când m-am rupt de ultimul fir al copilăriei mele şi încă îmi petrec serile alinată de vise frumoase despre horele lungi, interminabile, prinse strâns de mine şi prietenele mele şi încinse pe câmpiile satului nostru.Eram foarte apropiate şi adesea ne ajutam între noi să fugim în livezi aurite de culoarea merelor şi luminate de bătaia aceluiaşi soare ca şi acum, numai ca mai bătrân...

Ȋn fiecare vară, iarba fragedă crescută în livezi era călcată de nişte picioruşe zglobii dornice să le cânte şi să le danseze tuturor pomilor aplecaţi din cauza roadelor lor bogate.Uneori oamenii ne observau devastându-le grădinile şi dansând cu  fericire, unii ne priveau melancolici, iar alţii ne izgoneau pe noi şi pe Grivei prin toate mijloacele posibile.

Ȋn linistea gândurilor mele încă îl mai pot auzi pe zglobiul nostru căţel lătrând cu sclipirea bucuriei în ochi,  că poate sta cu noi şi că ne poate apăra, vitejeşte, la nevoie.

Ȋn zilele scurte de toamnă care numerotau, prin căderea frunzelor,  venirea iernii, ne adunam cu toţii şi culegeam roadele pomilor noştri. Cu un ochi pe mama si cu unul la prunele sau perele delicioase, muşcam adesea din fructele cărnoase făurite de natură.

Fericirea noastră nu pierea indiferent de anotimp şi aceleaşi hore energice care îl înconjurau pe Grivei zguduiau pământul, indiferent de vreme. Fie că ploaia îmi uda părul lung şi bălai,  fie că vântul îl bătea prefăcându-l în valuri,   noi tot aceeaşi fericire o emanam! Prin vitalitatea pe care o  dăruiam pomilor cântându-le şi dansând în jurul lor, îi făceam pe toţi să uite de grijile lor.

Copilăria...ceea ce a rămas doar un vis scump, pe care nu mi-l mai permit...  

Etapa 2

CAISUL RODITOR

Ungureanu Robert Anton,clasa a 5 a

Şcoala Gimnazială 113, Bucureşti

Într-o zi de primăvară cei cinci copii ai doamnei Maria şi-au dat seama că aceasta nu poate munci singură în livadă şi să aibă grijă de câinele familiei, Caisă. Ei s-au gândit să o ajute şi cu căţelul, dar şi cu livada. Pentru ei căţelul era o adevarată bucurie, iar livada la fel. Lor oricum le plăceau fructele şi joaca cu căţelul aşa că nu a fost prea greu să decidă.

            Aceştia au plantat un cais  pe care au vrut să îl crească singuri, pentru că mama lor nu îi lasa să aibă grijă singuri de toată livada. Ei vroiau să îi dovedească mamei că pot fi destul de responsabili ca să poată avea grijă de livada cât ea era plecată. De când au plantat caisul cei cinci copii şi caţelul şi-au respectat întocmai sarcinile. Ana uda copăcelul de două ori pe zi, Andreea îi punea îngrăşământ zilnic, Alexandra se ocupa de parii care îl susţineau după fiecare furtună, Maia lua fructele stricate şi crenguţele uscate care aveau ghinionul de a fi mâncate de omizi, Maria îi cânta copăcelului seara pentru că fiind cea mai mică încă mai credea că şi pomii adorm mai repede dacă le cânţi un cântec de leagăn, iar Caisă speria păsările care vroiau să mănânce fructele din pomişor.

            După multă muncă şi distracţie având grijă de cais şi de căţel a venit şi toamna, când toate fructele din livadă trebuiau culese. În ziua aceea, când mama a văzut ce au reuşit copiii şi căţelul să facă împreună a înteles că lor chiar le place mult să îngrijească livada, aşa că i-a lasat să o ajute şi i-a răsplatit cu fructe din pomul lor, care au fost cele mai bune din livadă. Copiii au fost atât de bucuroşi încât au început să  cânte şi să danseze în jurul caisului:

            Noi împreună am crescut un pomişor

            Cinci copii şi un căţel ascultator

            Şi caisul e cel mai roditor.

            În livadă noi cu toţi muncim

            Şi toţi pomii-i îngrijim.

           

            Şi ne place să lucrăm

            Noi pe mama-o ajutăm,

            La final fructele le mâncăm.

            Avem un căţel numit Caisă,

            Se joacă vesel prin livadă.

           

            Din acel an copiii au plantat câte un cais în fiecare primavară. Livada se umple de caişi cu fructe delicioase şi copii veseli.

BUCURIA VIEȚII

Zmeu Romana, Instituția Publică Liceul Teoretic „Petru Rareș”, clasa a IX „B”, or.Soroca, Moldova

Copilăria este atunci când vezi îngerii pe Pământ, când poți zâmbi cu adevărat, când poți fi tu însuți fără să fii judecat.”

  O zi sfântă de duminică. O zi cu soare, o zi în care cerul își lasă zâmbetul să domnească pe Pământ. Iarba de culoarea aurului, pe alocuri verzuie, copacii plini cu roadă, timpul jocurilor.Din depărtare se aude un sunet ca un clinchet de clopoței, un râs zglobiu de copii acompaniat de un lătrat de câine. Cinci copii, patru surori și un frate se joacă, în timp ce mama lor culege fructele unui pom. Vremea este de partea lor. Adierea blândă de vânt le face cu ochiul și parcă îi îndeamnă la dans, la un dans cu natura. Luîndu-se de mâină au înconjurat un copac, al cărui roadă aștepta să fie strânsă, și au început a fredona o melodie, o melodie atât de gingașă și pură, incât ascultând-o te întorci în anii propriei copilării. Odată cu muzica, a început și dansul. Frații se mișcau în jurul copacului parcă efectuând un ritual, ceea ce îi amuza și mai mult. Câinele vrăjit și el de starea micuților începe să cânte, intrând în “horă”.

    Anii copilăriei, cei mai frumoși ani. Timpul în care inocența și naivitatea sunt la cel mai înalt nivel de puritate, ca al îngerilor. Atunci te bucuri de tot ce vezi în jur, de iarba, de flori, de copaci, de micile creaturi care încearcă să-ți atragă atenția, de câinele pe care-l cunoști de o viața. Natura îți devine prieten, invitându-te la ea in ospeție. O perioada magica, nu? Anii în care nu contează vârsta, când nu-ți pasă cine e persoana de lângă tine, când singurul lucru ce ți-l direști e să intri într-un joc spre care te ademenesc norii.

-Copii, aveți grijă! se aude glasul mamei ce denotă o grijă, dar in același timp o plăcere de ceea ce are în fața ochilor.

    Copii nu aud, sunt în lumea lor, cântând, visând, dansând. Se privesc unii pe alții și zâmbesc, s-au întors iarăși în locul lor, acolo unde vin în fiecare an. Se simt atât de bine sub cerul liber, încât ar dori ca aceste clipe să nu se sfârșească niciodată. Să se audă veșnic glasul mamei în simbioză cu cel al naturii, să rămână copii. Se bucură de șansa pe care o au, folosind-o din plin. Asta e bucuria vieții!

“Mai ții minte? Nu-i așa că ai vrea să te reîntorci iarăși acolo? Sa zbori, să fii copil...”

 REVELAȚIILE COPILĂRIEI

Rusu Camelia. Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. Clasa a VIII-a

        Copilăria e mâna cu ajutorul căreia ne prindem în paradisul zâmbetelor, inocenței și frumuseții. Ea ne insuflă scopuri, pasiuni și idealuri. Obscuritatea și infernul nu sunt preocupările acestui minunat paradis, universul e noțiunea copilăriei! Mână de mână, cu zâmbete și larme ce trezesc sate întregi, clădim căsuța, ba chiar palatul veșnicii copilării, deoarece ea este unica etapă a vieții care îți e prieten mereu și pretutindeni. Inima copilului e mult mai mare și mult mai bună prietenă cu sufletul decât a unui matur, preocupările și idealurile nefiind descifrate încă în dicționarul acesteia.

       Copilul e unicul făuritor al acestei magii. El râde și în surâsul lui fermecător se citește- înțelepciunea și inima e jocul. Gălăgia, chicotele și bucuriile sunt legate prin urzeala de mătase într-o horă a copilăriei. Tu ești soare și ne luminezi/ Tu ești cerul ce ne-nseninezi/ Inimă, suflet și splendoare/ Hora copilăriei e mare! Fuga ne luăm mână de mână și pierzând parcă noțiunea timpului ne avântăm în hora copilăriei. Zâmbete sincere, curate, încununează micile oglinzi ale fericirii, ochii cu ale lor licăriri nevinovate sclipesc ușor în lumina veșnică a soarelui. Și prin energia pozitivă, prietenia naște o adevărată comuniune a copilăriei. Unicitatea horei lor e cunoscută de orice stea, frunză, nor, de întregul univers. Aici în sânul fericirii lor se simt copii liberi ca pasărea în zbor, al cărei dans valsant nu e împiedicat de nici un curent de aer ce le poate despleti ușor firul de mătase ce l-au creat. Prietenia și spiritul de echipă sunt de fapt, unicile sclipiri, care asemenea pulberilor de stele se împrăștie și se fac simțite prin orice particulă de aer, trăind inocența. Până și cele mai nevinovate vietăți patrupede simt bucuria și originalitatea fericirii omenești, completând cu zgomote nevinovate hora prieteniei, hora copilăriei.

       Pe măsură ce trec anii devenim maturi, cu multe griji și preocupări și pentru care copilăria e doar o plăcută amintire, alături de care ne-am mai prinde o dată în horă. Visând cu ochi deschiși, și iarăși inocenți, aruncăm peste umăr un pumn de speranță, sub ochii noștri înflorind din ea din nou frumoasele clipe ale jocului copilăresc!

   MOTIVE PENTRU A ZÎMBI

Ungureanu Mihai  Liceul teoretic  cu profil de arte “Mihail Berezovschi” clasa VI “B”

        Oare e nevoie de motive pentru a zîmbi?  Momente unice ramîn în amintire și atîtea emoții pozitive primim drept rasplată, dacă dăruim zîmbete!

       Și daca cineva ar încerca sa ne supere , pe noi copiii, nu ar reuși. Zîmbim, ne bucurăm de orice ce ni se oferă și credem cu toată puterea inimii că lumea e bună, și nimic nu se poate întîmpla.

Prin zîmbete transmitem mesaje. Nu e nevoie de bani ca să  zîmbești. Dacă vrei să vezi frumusețea lumii, privește în ochii copiilor zîmbind. Nu avem nevoie de motive pentru a zîmbi! 

 Haideți să zîmbim cu toții!

 Doar  zîmbetele  nu  costa nimic!

UN BASM DE RAI...

ONU ANDREEA LICEUL TEORETIC ,,PRO SUCCES,, CLASA VII

    E ca atunci, ca în dulcea grădină a copilăriei mele... Ca şi atunci, azi iarba și câteva flori singuratice cresc sălbatic din solul înfierbântat de  năduful unei după-amiezi de vară,  arborii bătrâni cu tulpini vânjoase deapănă  amintiri străvechi şi  copacii tineri cu frunze de-un verde-aprins au înlemnit la auzul strigătelor de bucurie a celor care le-a devenit, pe un timp nedeterminat, Stăpâni. Un cer senin veghează asupra naturii ce-a pregătit cu-atâta dragoste un loc special: tufișuri încărcate de mergelușe negre și dulci,  foșnet de frunze ce se omogenizează cu trilurile zglobii ale vrăbiuțelor,  miroznă fină de flori pădurețe, inundate de o lumină ce pătrunde-adânc, adânc în suflet... Natura e  fermecată de jocul unor copii exact ca mine cândva. Îmi amintesc și azi cum ne apucam de mâini și uitam de dojana părinţilor şi  de supărările pricinuite celor dragi. Simțeam că pot să zbor. De fiecare dată era altfel, dar  atât de bine. Era acel moment în care nu știam ce înseamnă statut social, rasă,  religie etc. Noi eram al jocului și jocul era al nostru. Învățam să iubim, să tolerăm, să ne dăruim pentru alții, să fim politicoşi cu toți, să avem bun -simț. Învăţam să fim prieteni! Aceste făpturi tinere, cu minți fragede, întruchipează  clipe eterne , privite prin ochii blânzi ai mamei, ce știe că  ei sunt fericiţi! 

Mireasma copilăriei...

Eleva: Visu Teodora Maria

Școala: Mareșal Al Averescu”-Adjud

Clasa a VI-a

        

          Mireasma fructelor se unduia în aerul răcoros al unei seri gingașe de toamnă. Merele coapte, florile parfumate, iarba verde ce a simțit prezența soarelui de-a lungul zilei, viile lucrate și livezile pline de rod încântă privirea.  Râsete și bucurii...

          La marginea livezii, culegând roadele lăsate de târzia toamnă, mătușa, cu ochii ei sticloși și plini de lacrimi, privește nostalgic, din depărtare, jocul vesel al copiilor, gândindu-se la anii de odinioară, când copil a fost și ea, și la dezamăgirea acestora când se vor pierde toate, odată cu trecerea timpului...

          Râsetele colorate, curcubeiele din priviri, pletele ce sunt invitate la dans de adierea ușoară a vântului din luminișul înviat de veselia fără margini a pruncilor, mireasma florilor obosite și aplecate, roadele pomilor greoi, dealurile vestejite de vreme, toate aceste minunății învăluie jocul neobosit al copiilor. Nici Rocco nu e mai prejos, el ține hora veseliei și se bucură alături de cei mici, lătrând cu poftă, fără să-i pese de ziua de mâine...

           Cu ochii și inimile deschise spre infinit copiii se joacă, cântând și râzând. În centrul lor, se află un copăcel, un copăcel ce simbolizează un amalgam de sentimente și de jocuri ale copilăriei, dulcea și prea mult iubita copilărie, ce este protejată de strânsoarea sufletelor copiilor. Copacul e martorul bucuriei fără margini, cel care va păstra ca într-un album toate momentele de mare prețuire și le va elibera apoi spre infinit, odată cu trecerea timpului, ca cele mai de preț amintiri.

           Luminișul, livada, dealurile, copăcelul, mătușa și cățelul, ce parcă le mulțumește copiilor că l-au primit în jocul lor, toate împrejurimile erau inundate de veselie, iar privirile pline de dorința jocului se îmbinau cu zâmbetul soarelui, ce se odihnea în amurg.

           Și parcă întreaga natură a fost inundată de culoarea portocalie a apusului, care parcă dorește să stingă toate râsetele, toate bucuriile, toate curcubeiele din priviri, toate adierile ușoare ale vântului și toate sufletele copiilor, dar, de data aceasta, nu poate pentru că totul se întâmplă în lumea copălăriei, unde cei mai strasnici gardieni sunt Veselia și...Rocco

 COPACUL VIEȚII

Cristina Sirețanu, L.T: ,,Orizont”, clasa a VII-a

   Viața trece prin etape diferite pe care le putem trăi doar o dată. Însă copilăria este ceva unic și sfânt la care poți reveni la orice vârstă. Copacul însă tot are viață, dar nu poate să se întoarcă în timp, în schimb el se poate bucura și își poate trăi momentele evoluției ca un om.

   Cât ești copil, ai prilejul să te bucuri de viață jucându-te prin propriile idei. Poți fi bucuros atunci  când plantezi un copăcel cu mâinile tale finuțe și să-l crești tu însăți toată viața ta. Astfel vei trece prin copilărie și maturitate cu tovarășul naturii și te vei bucura de tot ce-i minunat în viață. Poți fi bucuros chiar și atunci când tu și amicii tăi sădiți împreună arborele ce vă leagă pentru totdeauna-copacul vieții. Poți fi bucuros atunci când dansezi cu ei și câinele tău, dansul copilăriei, care nu-l veți uita niciodată atunci când veți fi mari, pentru că acest dans vă unește pe voi cu natura și sufletele voastre cheamă copilăria din nou. Când veți fi părinți veți dansa în jurul aceluiași copac alături de vechi prieteni, numai că va fi și el de câteva ori mai mare și mai bătrân. Când veți ajunge bunici veți dansa din nou alături de tovarășul din copilărie și vă veți aminti cu drag de trecut. Le veți arăta tuturor, cât de frumos vă distrați când erați mici. Dar timpul trece și viața voastră se scurge, însă cu un final fericit. Copacul…a rămas copac, dar  mult mai bătrân și cred că plânge printre ramurile sale că-l veți părăsi. Nu vă va auzi micile voci și nu va mai admira dansul vostru, dar și-o continuă așa cum este, pentru că voi foști mici copii ia-ți făcut viața fericită.

   Copacul vieții poate exista lângă oricine, dar pentru a-l obține  trebuie să-ți trăiești viața alături de el și să vă creați împreună o poveste unică.

   Cristina Sîrețanu, L.T: ,,Orizont”, clasa a VII-a R. Moldova, or. Chișinău

 COPILUL DIN SUFLETUL MEU

Selevestru Maria , L.T. ,,Orizont”, clasa a VII-a

     Toți noi am fost odată copii – mici, drăgălași, fără nici o grijă, responsabilitate. Puteam deveni oricine, de la cosmonaut cu renume mondial  până la un erou cu puteri supranaturale... Nimeni nu ne judeca sau critica, eram liberi în adevăratul sens al cuvântului – liberi de gânduri măcinătoare și de viciile ce ne întunecă adesea rațiunea, iar acea ființă nevinovată încă își are sălașul în sufletul nostru, indiferent de vârstă sau caracter. El reprezintă acea parte din tine care vrea să facă mereu ce-i corect, să-i ajute pe toti, să uite de problemele cotidiene și pur și simplu să se bucure de toți și toate.

     Perioada vieții caracterizată prin această atitudine inocentă și generoasă este copilăria. Aceasta, asemeni unui cuib frumos de vise, te cuprinde și te protejează de toată răutatea și invidia lumii exterioare. Deși e creată doar din amintiri continuu rulate de cinematograful gândurilor noastre, este una dintre cele mai memorabile perioade ale vieții... Atunci ne-am format ca personalitate, am înfruntat primele ,,dileme” și ne-am împărtășit imaginația cu ceilalți - matur, copil, vârstnic, ajungând să creăm prietenii veșnice și să credem în ele. Atunci nu disprețuiam pe nimeni și iubeam tot ce ne înconjura: oamenii, natura, animalele, copacii, florile... Ne bucuram și apreciam cu toții fiecare moment petrecut cu prietenii, frații, surorile și ignorând micile certuri trăiam de parcă nu ne-ar mai fi afectat nimic pe lume decât cuvintele mamei: ,,Copii, gata joaca”. Lungile plimbări prin pădure, jocurile ce ne teleportau în lumi imaginare cu monștri și zâne, horele improvizate în jurul focului - toate acestea făceau parte din viața noastră cotidiană. Ceea ce pentru mine era odinioară distracție, acum e doar o noțiune abstractă asociată cu copilăria. De multe ori mă întreb: cum ar fi dacă aș fi putut discuta cu ,,eu” cea din trecut... Să observ schimbările, să-mi trăiesc încă odată copilăria, să  pun întrebări a căror răspunsuri sunt ingropate adânc în sufletul meu: ,,Care sunt cele mai mari temeri ale mele” ; ,,Ce aș face daca aș fi rămas singură pe lume”; ,,Cum îmi alegeam prietenii” și desigur i-aș da și un sfat ,,Distrează-te până încă mai ai timp”, dar din păcate acest lucru este cu desăvîrșire imposibil, unica mea conexiune cu trecutul fiind amintirile și micul copil fraged din sufletul meu a cărui părere, cu timpul, devine tot mai nesemnificativă.

  Cu cât urcăm în vârstă, ne suntem tot mai străini. Copilăria pleacă și devenim meschini, dar totuși indiferent de toate – de avere, personalitate, într-un colț ascuns vederii, ne bântuie amintiri, memoria ne joacă farse și nu mai știm ce-a fost și ce nu s-a întîmplat niciodată. Nu știm dacă timpurile în care, ca o familie fericită, dansam cu toții în jurul pomilor, au fost aievea sau sunt doar niște frînturi făurite de imaginație pentru a crea trecutul pe care-l vrem, dacă câinele ce lătra bucuros ziua intreagă ne era cel mai bun prieten sau poate doar recunoscător și nu în ultimul rînd dacă eram la fel de naivi pe cît credem sau poate doar alegeam sa nu intelegem... Totul, desi pare atit de simplu, e incurcat. Un singur lucru ramine neschimbat – sufletul  si inima ta.

   In concluzie pot spune că indiferent de părerea celorlalţi, eu cred că copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi, desi nu toti o recunosc, aceasta mereu va avea un loc deosebit în inima noastră alături de celelalte amintiri minunate ,,bîntuindu-ne” toată viaţa alături de mica fiinţă inocentă si nevinovată , îndemnîndu-ne să vedem partea pozitivă a lucrurilor, si sa nu uitam că uneori e bine sa imbrăcăm ochelarii roz.Viaţa e una şi e minunată, deci haideti să o apreciem la justa sa valoare si să ne bucuram de ea fiecare clipă!

Selevestru Maria , L.T. ,,Orizont”, Chișinău, Republica Moldova

 CRÂMPEIE DE DOR

Telepan Elena, clasa a V-a,

 gimnaziul D. Cantemir, s. Mîndrești, r. Telenești

Joacă, joacă, tânără fetiță,

Ești frumoasă ca o garofiță.

Jocul nostru e format,

Dintr-o fată și-un băiat.

 Fete și băieți. Adie a copilărie. Boarea ei mă copleșește și mă cufundă în lumea visării. Glasurile neprihănitei îmi zornăie în minte. Parcă simt și acum mireasma fericirii și a veseliei absolute ce ne învăluia ființa. Stăpâni peste lume, peste zare, peste viață. Memoria conturează un peisaj feeric, de poveste, cu multiple nuanțe de verde  și cu tot atâtea nuanțe de zâmbete frumos prinse în joc. Firul de iarbă și înaltul cerului ne-au vegheat dezlănțuirea.

Ghemul amintirii deapănă chipuri dragi inimii. Fiind foarte fericiți, savuram magia clipelor fără să ne dăm seama că vor trece irecuperabil. Licărirea din ochi ne trăda bucuria, împreună ne simțeam minunat, având siguranța că nimeni și nimic nu ne poate doborî.

Podul de aur s-a dărâmat,

A venit apa și l-a luat...

            Știu că nu îl voi reface, dar am rămas să port în lume seva copilăriei, inocența jocului și uimirea de a fi. Mi-e dor de hora armoniei, vegheați din depărtare de zânele neobosite ale destinului nostru. Mi-e dor de albul zilelor de cândva, de mirosul poieniței copilăriei mele.

Unu, doi, trei, patru,

Mă pornesc cu căutatul.

            Pe unde o fi luat-o? Sigur, copilăria se joacă cu noi de-a v-ați ascunselea.

Telepan Elena, clasa a V-a

VISUL COPILULUI DIN MINE

Harea Patricia, L.T.,,Ion Vatamanu” , Strășeni, clasa XI-a.

      

Copilăria-i anotimpul care nu are sfârșit vreodată

În care ne trezim și ni se pare-o poveste-ntruchipată.

Copilăria-i soare efemer ce picură lumină,

În spiritele noastre - durerea ne-o îngână.

Copilăria-i mama ce mă trezește,

Cu ai mei prieteni să mă petrec iară.

E timpul care fuge nebun de-a noastră frică

Ce ne lovește crud a noastră inimă mică…

Copilăria-i copac verde ce ninge cu flori dalbe

Cernute peste noi din cugetele calde,

Cuget de copil, mic și inocent

Petrecându-și timpul în pasu-i permanent.

Dar totul trece, dispare ca un vis

Lăsând în urmă jocuri, zâmbet, plâns.

Și tot se șterge, rămâne un imens gol

Parcă nici n-a fost astăzi, parcă nici n-a fost…

O ȘANSĂ PENTRU COPILĂRIE

(Mocanu Maria, clasa a IX-a, gimnaziul Tudor Strișcă, s. Satul Nou, Cimișlia)

L-am cunoscut încă din jocurile copilăriei. Era altfel, un om mirabil ce știa să zâmbească. Dar, totul s-a schimbat. Îl întâlneam adesea pe străzile orașului și nu-mi răspundea la salut. Seara, când dedic timp lecturii, am primit un apel telefonic. Straniu. Nu mă așteptam să fie el, cel ce-și arunca privirea într-un gol inventat de el însuși, unul adânc și-ntunecat.

Faptul că mi-a vorbit, a fost o neașteptare colosală. De ce acum? I-am răspuns cu ironie și faptul că nu mi-a închis receptorul în nas, cum mă așteptam eu, mi-a dat un motiv de alarmare. 

-Ai greșit cumva numarul? Îl întrebasem eu cu incertitudine. 

- M-am gândit că ai fi dispusă să mă asculți...

Printre cuvintele schimonosite de un sentiment dezolant, își amintise de vara anului doua mii. Atunci ambii ne petrecusem vacanța la rudele de la țară. El mai avea două surori, eu îmi scoteam prietena afară din cuibul ei camuflat. Ajunsesem să ne dăm mâinile, semn de prietenie ce avea să urmeze doar cinci zile.

Ne unea Poiana Copilăriei, așa o numeau localnicii, căci de cum venea vara, se adunau copii de parca-i ademenea dulcele miros de joacă. Fiind mai mare, el ne lua de mână și spre mirarea noastra, nu avea limite în a inventa noi și noi jocuri. Așa au decurs patru zile...

M-am trezit dimineața, iar liniștea de-afară parcă ferecase în jurul satului orori.

- S-a întâmplat ceva...

În următoarea clipă îl văd pe el, privindu-mă respingător. Nu-mi pot ierta faptul că nu am alergat atunci să-l întreb. 

- Ții minte dimineața aceea? Ți-amintești copacul nostru, în jurul căruia formam cununa noastră, a copilăriei? Atunci aflasem că fusese tăiat, sufletul meu purta o urmă a urii, nu am mai putut fi eu. Mă atașasem atât de mult de el! Era timpul să mă-ntorc în oraș, și nici măcar nu am mângâiat creștetul câinelui. În sângele meu fierbea o mâhnire nestăpânită, m-am închis în mine, m-am ferecat pe dinăuntru..

 Astă noapte am avut un vis. Eram noi, doar că copii. În locul sfetnicului-arbore era crescută o mlădiță tânără, era pentru noi. Am înțeles că e o șansă pentru nimicirea urgiei sufletești, e un bilet către copilărie. Să mergem acolo, să-ncepem totul de la-nceput!

Ne-am luat de mâini, am privit mlădița și am înțeles că-n suflet suntem încă copii.

POIANA  CU  AMINTIRI

                                                           Stângu Alessia-Petronella

                                                           Cls. a VI-a

                                                           Școala Gimnazială Urecheni

                                                            Județul Neamț/România

       E vineri după – amiază și voi avea un weekend prelungit . Afară este rece și încă nu mă gândesc la teme. Am totuși un concurs . Citesc sarcinile și privesc tabloul îndelung . Părea că totul e ușor. Ce văd ?

       E vară și copii fericiți se joacă și fac hore în jurul copacilor încărcați cu  lumină și culoare.Vara a atârnat mere și pere rumene pe ramuri , iar soarele în cerc de foc îi arde ca-n cuptor.Razele lui coboară în săgeți arzătoare pe pământul aproape uscat .

      Copiii sar, dansează și se bucură de ceva numai de ei știut.Bucuria lor o simte și cățelul care sare pe lângă ei .Văzduhul inundat de lumina ce izvorăște de pretutindeni din inălțimi a încremenit deasupra lumii. Peste tot văd flori multicolore și fluturi ce se-nvârt deasupra lor . Tabloul mă cuprinde cu o vrajă pe care n-o înțeleg. Mă face să-mi dorec să fiu cu-acei copii.Mă uit atentă și într-un târziu observ ce haine au copiii. Vai, și ce pantofiori !.... Imaginația mă face să mă vad la fel ca ei imbrăcată, dar este demodat! ....Încerc un sentiment de milă pentru ei și-mi dau seama că-n ochii lor e mult prea multă veselie. De ce sunt fericiți ?

     Aceasta e mare dilemă pentru mine și merg să mă informez. O..,nu pe internet. Merg la bunica pe care am auzit-o odată încercând să ne povestească cum se juca pe vremea copilăriei sale. Noi am râs atunci. Credeam că inventează .

-          Te rog, bunico, îmi spui ce-ți sugerează ? și îi întind timidă  tabloul

minunat.

     Bunica tace și chipul său se pierde undeva in amintiri. Îmi dau

seama că tot ce ar vrea să-mi spună nu se sonorizează. Din ochi incep să-i scânteie lumini pe care nu le-am mai văzut. Și tace. Apoi suspină :

-  Au fost timpuri pe care nu le poti pricepe. Degeaba ți-aș spune. Tot vei fi supărată că nu ai un laptop nou. Noi n-am avut...

  Am înțeles că în viață trebuie să mulțumești pentru ziua de azi.

  MOTIVE PENTRU A ZÎMBI

Ungureanu Mihai  Liceul teoretic  cu profil de arte “Mihail Berezovschi” clasa VI “B”

        Oare e nevoie de motive pentru a zîmbi?  Momente unice ramîn în amintire și atîtea emoții pozitive primim drept rasplată, dacă dăruim zîmbete!

       Și daca cineva ar încerca sa ne supere , pe noi copiii, nu ar reuși. Zîmbim, ne bucurăm de orice ce ni se oferă și credem cu toată puterea inimii că lumea e bună, și nimic nu se poate întîmpla.

Prin zîmbete transmitem mesaje. Nu e nevoie de bani ca să  zîmbești. Dacă vrei să vezi frumusețea lumii, privește în ochii copiilor zîmbind. Nu avem nevoie de motive pentru a zîmbi! 

 Haideți să zîmbim cu toții!

 Doar  zîmbetele  nu  costa nimic!

IZVOR DE VISE DULCI

Biciuc Ionela IP Gimnaziul Schineni casa a VI-a

   Lângă un sătuc așezat la margine de codru, trăia odată în liniște și pace o familie cu cinci copii, patru fete: Gabriela, Ioana, Maria și cea mai micuță dintre ele Cătălina cu frățiorul geamăn Gabrielei , Nicușor . Ei locuiau împreună cu mama lor gingașă ca o floare, grijulie ca furnica și frumoasă ca zâna, cu cățelușul lor  devotat  Grivei. Le plăcea foarte mult să se joace împreună rotindu-se în jurul unui pom, văzduhul mirosea a ierburi și frunze proaspete,pomii fiind îmbrăcați în sărbătoare. Cine cădea  era exclus din joc, până când rămânea doar unul singur, acela era câștigătorul.Tot jucându-se în una din zile,copiii au observat în adâncul pădurii o luminiță, cu cât te apropiai mai mult ,cu atât ea lumina mai frumos. Au alergat în grabă la acea luminiță ,dar le era frică  să o atingă. A doua zi la fel se jucau și au observat acea luminiță, însă de acum erau hotărâți că vor afla secretul ei. S-au apropiat de ea și cu o mare atenție au atins-o,fiecare dintre ei au simțit în corpul lor o schimbare,o putere neobișnuită. Următoarea zi ,trezindu-se au plecat  la pomul lor de joacă, dar văzându-se unul pe celălalt au fost uimiți de-a binelea de înfățișarea lor...

      Ușoară ca o pasăre măiastră, Gabriela, purta o rochie albă până la pământ, pe cap avea o coroană simplă din flori de iasomie care aveau un miros dulce de vară, ea primise darul de a stăpâni Văzduhul.Ioana, avea gene din mărar, ochi de muştar, obraji de caisă ,purta o rochie roșie, pe la poale avea niște fâșii lungi, iar pe cap purta o coroană imensă , roșie cu marginile galbene aurii, ea stăpânea Focul.

      Maria cu ochi de culoarea unui lac de munte  primise darul de a controla Apa,  putra o rochie până la genunchi de culoare albastră, părul ei era înfrumustețat cu o cunună de orhidee gingașe, albastre.Nici Cătălina nu a fost dată uitării, ea a fost înzestrată cu puterea de a controla Pământul.Nicu era un băiat drăgostos, deștept și curajos purta o haină de mătase, și avea puterea Metalului.

Părea că natura toată era plină de culoare, fluturii alergau din floare în floare, vocile copiilor se stinseră...o explozie pe cer a spulberat toate tainele plăcerii copilărești,totul în jur s-a întunecat de parcă timpul s-a oprit în loc,nimic nu mai avea viață,în întunericul nopții  copiii au înțeles că nu e lucru curat la mijloc,se grăbiră acasă.O nenorocire mare se abătuse: Mama Natură nu mai avea puteri,oamenii nu o mai respectau, uzinele și fabricile se prefăcuse în monștri care poluau aerul și păsările cădeau rănite  la pământ, deșeurile înăbușeau firele fragede de iarbă,arșița și focul mistuiau pădurile și câmpiile.Mama Natură le vorbi copiilor:

-Dragii mei,grea încercare s-a năpustit asupra noastră, dar încă nu este totul pierdut.Ca să remediem lucrurile în lume ,acum ca niciodată trebuie să fim uniți și să salvăm omenirea de acest calvar.Există o taină ascunsă în inima pădurii,puterile primite o să ne ajute să protejăm planeta de dezastru.În inima pădurii ,există viață!

-Trebuie să acționăm!De la mic până la mare.

-Așa este! Numai împreună vom putea învinge!

    Cale lungă și grea au facut copiii, până au eliberat inima pădurii de toate necazurile ce se abătuse asupra ei.Într-un sfârșit au ajuns să descopere  taină dar...

    Nu avusese să afle  Nicușor continuarea,căci prietenul lui devotat Grivei, chiar în acel moment i-a dat cu coada peste față și băiatul se trezise. Mare i-a fost mirarea cînd își văzuse surioarele îmbrăcare obișnuit, jucîndu-se ca de obicei la același pom atât de drag, plin de lumină și culoare.

                         FERICIREA  COPILARIEI

 Zaharia Tatiana   clasa a V-a ,,C’’  Liceul Teoretic ,, M . Eminescu  ‘’      

  

     Copilaria este o lume pe care doar noi copiii o putem înțelege , asculta și înmbrațișa  . Fericirea și iubirea predomina  la orice vîrstă , dar în această minunată , fantastică etapa a vieții ele sunt izvorul veșniciei .Vă voi povesti o întîmplare din copilăria familiei mele.

      Era o preafrumoasă zi de primăvară , douăsprezece  aprilie mai exact , soarele stralucea ca o perlă aurie pe cer , iar păsărelele ciripeau vesele .Alina , Maria , Andrei și Radu au iesit afară în fuga mare , iar Anișoara venea agale în urma lor . Copiii au aflat ca taticul lor le-a cumpărat un pom de caise , iar ei vor trebuii să-l sădească au început sa se pregateasca . Radu a adua sapa , Andrei lopata ,  Maria apa iar Alina grebla , doar Anișoara nu facea nimic  se uita la agitația din jur . Dintr-o data a început să bată vîntul , ploaia a început și copilașiii s-au strîns la geam ,  privind picăturile de  ploaie , au hotarît să planteze mîine copacul . Dimineața s-au sculat devreme au mîncat  și au iesit in grabă afară . Radu a săpat groapa , mama le-a adus caisul . După cîteva minute treaba era gata  , Anișoara le-a ajutat pe fete să ude copacul .

      Primavara a trecut in zbor , căci ziulica întrega stăteau lînga copăcel . Vara caisului i-a apărut primele frunzulițe , cind a sosit toamna Anișoara s-a întristat , caci a vazut cum copăcelului îi cade cîte o frunzuliță și l-a întrebat pe tăticul său daca copăcelul mai trăiește ,  iarna totul a fost acoperit cu zăpada inclusiv si copacelul , fiind protejat de ger . Uite că soarele a răsărit iarăși , ghioceii au spart pojghița de gheață  și spre bucuria Anișoarei copăcelul mai trăiește  , în luna mai au aparut primele floricele albe precum spuma laptelui .

Copii au primit în dar un cățeluș pe care îl chema Grivei ,ei dansau și se jucau . Poate copacul mai exista de atunci multa vreme a trecut .

 FERICIREA – DIN MÂNĂ ÎN MÂNĂ

Tamas Evelyn, elev, Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’ – Toplița

Sub razele soarelui de vară târzie, cu migală, verdele pictează livada. În tonuri calde, luminoase își face loc printre adieri, șovăitoare, cu iz de măr crud și....,totuși, proaspăt copt.

Râsetele celor cinci frați spulberă liniștea și-nprăștie ecouri dincolo de granițele timpului...ori ale spațiului. Ca în fiecare an, toți și-au dat mâna și au făcut o horă a veseliei, în jurul pomului pe care l-a sădit tatăl lor atunci când s-a născut ileana, sora mai mare.

Azi, pomul a crescut... și odată cu el și familia s-a înmulțit. Ei saltă și cântă într-un glas, aducând mulțumire Domnului pentru dragostea sădită în căminul și în inimile lor...dar și pentru rodul bogat din livadă. Sunt lipsiți de griji și libere de prejudecăți ...libere să se joace și să-și strige fericirea.

Cățelușa Lisa, alintata familiei, ia parte la întreaga bucurie.

Ea ține tonul sus și aleargă neobosită împreună cu ei.

Nemișcată și tăcută, mama privește... S-a oprit din cules pentru o clupă de înălțare sufletească...

E vară-n toamnă, e fericire-n tot și-n toate...

                                                                                      Tamas Evelyn

 Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’

                                                                                             Toplița, România

            

                                                  COPILĂRIE - PASĂRE   ZGLOBIE

                     Foros Livia,Liceul de Limbi Moderne şi Management,clasa a 5-a.    

        A sosit perioada cea mai gustoasă şi multicoloră. Oamenii culeg roadele muncii. Cu toţii au ieşit în livadă după bogăţiile naturii.

        Copiii, şi ei voioşi şi zglobii, se bucură de posibilitatea de a alerga prin crânguri şi de a se bucura de jocuri.

        Măriuca, fetiţa blondă cu ochii senini ca cerul, şi fiind mai mare din toţi fraţii săi, le-a propus să formeze o horă în jurul pomului de măr. I-a luat pe toţi de mână şi au început dansul veseliei.

        Ionela şi Anastasia au început a fredona un cântecel sclipuit pe loc:

             ,,Hai la horă lângă măr

               Tra-la-la, tra-la-la,

               Roditor şi rotunjel

               Tra-la-la ,tra-la-la.

               Noi de el am îngrijit

               Tra-la-la ,tra-la-la,

               Roadă bună ne-a dăruit

               Tra-la-la tra-la-la.”

       Vasilică, satisfăcut că surorile lui l-au luat la învârtit, sărea de pe un picior pe altul în tactul cântecului.

      Nici Zinuca, buburuza mică şi zgomotoasă, care nu s-a lăsat mult rugată, chiuia şi sălta în sus. Se simţea mândră că participă împreună cu cei mari la hora mărului.

      Prietenul copiilor, Tărcuş, foarte fericit că are companie la joacă, le ţinea isonul. Sălta în jurul lor lătrând şi dând din coadă, de parcă dansa şi el, după gaşcă.

     Mama, cu poala plină de mere, privea fericită spre distracţia copiilor vioi. Văzând amuzamentul puradeilor şi-a amintit de copilăria sa şi pe chipul ei s-a strecurat un zâmbet ştrengăresc.

     Copilărie - pasăre zglobie, cât de frumoasă şi de inocentă este. Copilăria, perioada cea mai dulce şi cea mai senină, cea mai slobodă şi cea mai fericită din viaţa fiecărui om.

FRUMUSEȚEA COPILĂRIEI

Ganea Daria, IP Liceul Teoretic ,,Petru Rareș” , clasa a V-a,or Soroca,Moldova.

În această perioadă a vieții totul este mai simplu ,mai minunat și fără griji. Este perioada  cînd ne cuprind jocurile și ne țin ziua întreagă pe-afară. Clinchetul zîmbetelor noastre de copii ademenesc tovarășii copilăriei noastre, animăluțele.

Chiar dacă natura pare simplă, copiii găsesc în ea mici bucurii, mici descoperiri care înfrumusețează copilăria lor, prefăcind-o într-o perioadă de neuitat.

Această perioadă a vieții ne fac mamele mai tinere, mai vesele, care sunt mereu cu ochii pe noi, uitînd de timpul lor scump. În privirea blîndă a mamei putem observa o adîncire a gîndurilor în copilăria ei, care se regăsește în jocul nostru.Este un moment istoric redat din generație în generație, este redat nu prin cuvinte dar prin emoții.

          Cercul  format din mîinile copiilor ne vorbește de nemărginirea copilăriei.De prietenia care domnește între ei.Ne redă un sentiment de liniște și pace care dorim sa nu se termine.    

Simplitatea copiilor,fețele lor luminoase sunt fructul de aur al acestei perioade.O perioadă scurtă a vieții,  dar cu o amprentă apăsată ce ne urmarește toată viața.

Copilarie fără prieteni nu există. Prietenia dintre copii este calitatea principală a copilăriei.Prietenia din copilărie este sinceră, loială,nepărtinitoare,ea nu are granițe,ea nu alege vîrsta,vestimentația sau limba.

Cîntecul dulce și melodios al copilăriei  îl auzim mereu în conștiința noastră. El ne formează radacinele. De noi depinde cît de puternice și adînci sunt aceste rădăcini. Dacă rădăcinele copilăriei sunt puternice și pline de iubire, atunci viitorul nostru garantat devine plin de  sens.

Mi-aș dori ca toți micuţii din lume să aibă o copilărie fericită,fără dureri și greutăți!!!

 Cândva ….Demult….

Gîncota Maria-Elena

Liceul Teoretic Costeşti

Clasa  a V-a B

r-nul Ialoveni, s. Costeşti

Republica Moldova

Jocul  este un lucru important pentru noi copii.Prin joc ne afirmăm,ne deghizăm  şi chiar ne transformăm uneori în ceia ce dorim sa fim.Dar din pacate rar jucam  jocurie dinamice, le-am tranformat în jocuri electonice.

      Ce frumos se jucau buneii  noştri,bunica mereu imi zicea despre jocurile lor unde îmbinau utilul cu plăcutul.Dis-de-dimineaţă străbunica îşi trezea odraslele pentru a merge în pădure dupa ciuperci sau mure.Nimeni nu se văieta că mai vroia să doarmă.Toţi se trezeau şi plecau în pădure .,,Mare bucurie era când găseam ciuperci sau mure,,imi zicea bunica.

      Dupa ce umpleau coşurile străbunica îşi trimitea copiii să se joace puţin.Acesta era cel mai asteptat moment al zilei.Erau cinci copii în famile,cinci copii inocenţi ,unde găseau fericirea chiar şi în cel mai mic fir de iarbă,chiar în cea mai nevinovată buburuză .Dar cel mai iubit  joc al lor era dansul în jurul unui copăcel şi anume  alegeau cel mai firav şi neajutorat.Dansau şi cântau în jurul lui ,dândui puterea de a creşte mare si voinic.Energia pe care o aveau ei se revarsa  în toată pădurea şi Cuţu ,câinele lor pazitor sărea şi zburda împreuna cu ei.

      Doar strabunica ,mama bunicai statea în departare şi admira inocenţa sufletelor copiilor săi.

 O ZI DE VARĂ

Gliga Camelia, Liceul de Limbi Moderne şi Management, m.Chișinău, clasa 5

A venit şi vara. Anotimpul cel mai cald şi luminos. Copacii se înveșmântează cu haine verzi. Covorul multicolor şi pufos acoperă pământul. Soarele radiază tot mai multă lumină şi căldură. Vara, totul în jur este plin de farmec şi magie care se transmite cu desăvârşire celor ce o admiră.

             Într-o după amiază câţiva copilaşi au ieşit cu mama lor în parcul din apropiere, ca să savureze din plin darurile verii. Nu a rămas în urmă nici prietenul lor patruped, care pare-mi-se era cel mai încântat. Copiii dansau zglobii cu zâmbetul pe buze, bucurându-se din plin de copilărie, în jurul unui pom fragil găsit în parc. Câinele, ca un prieten adevărat, împărtăşea bucuria acestora. Nu departe de ei, mama lor, cu multă grijă şi îndemânare îi urmărea în timp ce culegea în poală fructele dulci din roadele verii. Ea, admirându-şi odraslele, era încercată, probabil, de acel sentiment al copilăriei divine şi fără griji.

            Totul este perfect. Mult timp înainte ei îşi vor aminti de aceste clipe minunate petrecute împreună. O zi minunată, trăită, dorită şi visată de fiecare copil din lumea întreagă.         

        

   ,,Dorul vieţii”

                                             Autor: Golovenco Andreia, Gimnaziul ,,Igor Vieru”, clasa a IX-a

      Copilăria e dorul pe care ni-l poate da viaţa. Copiii sunt cei care găsesc totul în nimic.

    Tabloul reflectă perioada copilăriei, inima tuturor vârstelor. În primul plan pictorul a plasat aceşti copii în jurul unui pom. Ca simbol al vieţii, pomul reprezintă verticalitatea. Arborele îşi pierde şi îşi recapătă frunzele, el moare şi renaşte de nenumărate ori. Copiii au ales să danseze în jurul pomului, fiindcă prin dans ei îşi exprimă dragostea de viaţă, bucuria, libertatea, pacea. Copiii sunt însoţiţi de un câine. Câinele reprezintă credinţă, tovărăşie, protecţie, loialitate, veghere şi măiestrie. Câinele este cel mai bun prieten al unui om. În planul din spate vedem, în umbra pădurii, mama care urmăreşte atent mişcările copiilor. În interiorul ei, sufletul mamei este încă un copil.Copilăria rămâne în inimă mereu. În această lucrare este evidenţiat ecoul fericirii. Zâmbetul de pe faţa copiilor trezeşte o stare de pace, linişte, fericire. Naturaleţea şi simplitatea vieţii a făcut ca toată natura să fie fericită. Echilibrul culorilor face tabloul mai interesant. Galbenul este o culoare a luminii, a vieţii. Galbenul este simbolul tinereţii şi a nemuririi divine. În jur totul devine galben, culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, aşa cum generaţiile se trec pe pământ. Albul reprezintă puritate, nevinovăţie, inocenţă.

       Toamna este anotimpul cel mai frumos, când natura este împodobită cu diferite culori. Mama a decis să plece dupa mure. Soarele încălzea pământul. Copiii au urmat-o pe mama lor, pentru a o ajuta. Vântul sufla încet şi frunzele copacilor formau o muzică minunată. Ajungând în pădure, copiii au văzut un pom micuţ, care stătea departe de ceilalţi. Ei au decis să plece şi să înveselească pomul singuratic. Ei au început sa alerge la pomul micuţ, care se afla aproape de ei. L-au întrebat de ce se află atât de departe de fraţii lui. Pomul le-a răspuns că a fost plantat de către un copil acolo. Copiii văzându-i tristetea au început sa se joace în jurul lui ca să îl înveselească. Câinele, cel mai bun tovarăş al lor, a început să latre şi să alerge în jur. Pomul şi-a dat crengile în jos şi a mulţumit copiilor că i-au făcut ziua mai frumoasă. Mama, s-a oprit puţin din muncă şi îşi admira copiii, care aveau feţele vesele. Îşi aducea aminte de copilăria ei, de momentele petrecute în natură cu prietenii. I-a apărut un zâmbet pe faţă, când şi-a văzut copiii atât de fericiţi. I-a strigat şi au mers împreună acasă. Seara s-a lăsat  peste sat şi o noua zi se va începe.

      Desenul m-a frapat prin jocul de lumini şi umbre. Cu cât generaţiile de oameni îmbatrânesc, cu atât simt mai profund că puţinele bucurii ale vieţii sunt cele mai bune pe care ţi le poate oferi viaţa. Copilăria este primăvara tinereţii.

                              

                                                                               Golovenco Andreia, Gimnaziul ,,Igor Vieru’’

                                                                               s. Cernoleuca, Republica Moldova 

GRĂDINA BUNICILOR

                                 Chițac Andra, Liceul Tehnologic ,,Ionel Teodoreanu,, Victoria, clasa a VII a

             Era o zi minunată afară și am decis să mergem la bunici. Când am intrat pe poartă bunica, ca de obicei, croșeta , iar bunicul tăia lemne. Până și Patrocle era fericit să mă vadă , după ce i-am dat un colț de pâine. Când am intrat în casă, frații mei , Răzvan, Andrei, Maria și Alexandra, erau la masă.

            M-am așezat și eu la masă, bunica mi-a pus în față brânză cu mămăligă și la ce foame aveam nici Ștefan cel Mare nu mă putea opri din mâncat. După ce am terminat de mâncat, bunicul s-a uitat la noi cu coada ochiului , deoarece știa că vrem ceva dulce și zâmbind scoate din buzunar bomboane.

          Ne-am hotărât să mergem în grădină s-o ajutăm pe bunica la cules de corcodușe. În mijlocul grădinii era un copăcel plin ochi iar noi de bucurie ne-am prins într-un ,,dans al ploii,, fiind acompaniați de Patrocle.  Sub picioarele noastre neobosite iarba se așeza cuminte , simțeam în nări mirosul copt al sfârșitului de vară și parcă toată frumusețea lumii se adunase în zâmbetele noastre. După un timp, eu am escaladat grămada cu lemne a bunicilor care s-au răsturnat peste Patrocle care își prinse o lăbuță sub un lemn dar bunica l-a bandajat și după un timp s-a simțit bine.

Am plecat de la bunici cu frunze în păr, cu obrajii îmbujorați și cu dorința de a ne reîntoarce și în ziua următoare.

Gustul dulce al copilăriei

Marc Elisabeta - Elisa, Școala Gimnazială, Comuna Hangu, clasa a VI-a

            Aproape de marginea unei păduri, exista o livadă plină de lumină și culoare, pe care o îngrijiseră membrii unei familii care plecaseră din sat. În casa lor, se mutase, aproape de venirea toamnei, o familie cu cinci odrasle, patru fetițe frumoase foc și un băiețel tare năstrușnic, care venea mereu cu idei trăsnite.

            Într-o zi, jucându-se prin poiana din apropierea casei au văzut un cățel, slab și pricăjit, dar cu niște ochi blânzi și rugători. Băiețelul n-a stat mult pe gânduri, s-a apropiat încet de el, l-a mângâiat, apoi l-a tot strigat până au ajuns împreună în curtea casei. Surorile lui au ieșit repede în întâmpinarea lor, chiuind de bucurie, când au văzut cățelușul. I-au adus de  mâncare câteva resturi de la masa de prânz și toată după amiaza s-au jucat cu el.

            A doua zi, mama i-a trimis în livadă să culeagă fructe din care să pregătească gem și dulceață pentru iarnă, mai ales că știa că celor mici le plăceau foarte mult clătitele și prăjiturile cu mere. Copiii au luat cu ei niște trăistuțe și-au sărutat mama de bun rămas și au plecat în fugă și bucuroși, spre livadă. Doar că atunci când au ajuns acolo și-au dat seama că fratele lor lipsea. Nu și-au făcut prea multe griji, pentru că știau că e plin de surprize. În timp ce culegeau mere, au auzit un lătrat vesel și au știut că e fratele lor care se întorsese după câine.

            Au terminat de cules fructele și au început să se joace. Mai întâi au alergat, mirându-se de culorile toamnei, iar mai apoi s-au prins de mâini, într-o horă, în jurul unui merișor. Câinele alerga odată cu ei, lătra când îi auzea râzând și dădea din codiță, fericit. S-au tot jucat în jurul copacului, au alergat după câine, s-au întrecut la fugă, până când fetița cea mică s-a oprit în loc, un pic speriată. În depărtare o văzuse apropiindu-se tiptil, pe mama lor, care îi privea cu afecțiune și bucurie, pentru că îi vedea pe toți atât de încântați, încât uitaseră să se mai întoarcă acasă. Nici măcar nu le mai era foame sau sete de atâta joacă. Cățelul obosise și se așezase lângă băiețelul care îl mângâia de zor, stârnind zâmbete pe chipul mamei, care ar fi vrut să-i certe pentru că uitaseră să vină acasă, dar i-a iertat când a văzut trăistuțele pline cu fructe. Copiii au mai făcut încă o dată cerc în jurul copacului, apoi și-au luat rămas bun de la el și au plecat spre casă, cu gândul la clătitele delicioase care îi așteptau pe masă. Mama lor le promisese că îi așteaptă cu ceva dulce.

            Toata seara și-au făcut planuri pentru a doua zi în timp ce savurau clătitele și se jucau cu cățelul. Băiețelul căuta deja niște sfoară să își facă un hamac pentru el și pentru cățel, iar fetele, ajutate de tatăl lor, au pregătit o căsuță pentru păsărele, pe care să o pună în copacul lor preferat. Cu toții erau veseli și fericiți.

                   Marc Elisabeta - Elisa, Școala Gimnazială, Comuna Hangu, Hangu, România

HORA BUCURIEI

Vîlcan George, elev, Topliţa, Harghita, România

            O dupa-amiaza frumoasă de toamnă! Soarele arde cu putere. Feţele noastre sunt scăldate in razele soarelui. Pe frunţi avem mici picături de apă care în bătaia luminii par a fi diamante. În livada plină de pomi crengile grele de roade se pleacă să ne mângăie faţa. Ne prindem de mâini într-o horă a bucuriei. Larisa, prietena mea, mă ţine strâns. Alături de ea sunt prietenele ei, care au chef de joacă, sar intr-un picior, cântă si dansează. Prietena mea este cea mai veselă şi mai energica fetiţă. Rochiţa ei se leagănă uşor în paşii ei de dans. Voioşia ei ne cuprinde repede pe toţi. Paşii ne sunt uşori, mişcările line în mângâierea blândă a soarelui de toamnă. Azorel este căţelul Larisei. Nu se desparte de ea nici acum. Vrea și el să se joace.

Ne învârtim in jurul copacului, uneori spre stânga, alteori spre dreapta. Cu ochii căutăm cer, avem impresia că pământul se învârte cu noi tremurând sub paşii noştri, scuturând mai apoi crengile pentru a cădea fructele din care o să gustăm aşezaţi in iarba deasă, rezemaţi de trunchiul copacului. În drumul sau spre apus soarele lasă în urma sa o lumina albă, caldă care mângâie pământul.

Vîlcan George

elev

Topliţa, Harghita

România

HORA COPILĂRIEI

Cucu Corina, Liceul Teoretic Orizont, clasa a V-a „B”

E o zi de vară, plină de soare, lumină și voie bună, atât în atmosferă cât și în sufletele copiilor zglobii ce se rotesc în jurul unui pom din grădina bunicii. Copiii radiază de bunătate, inocență și puritate. Zâmbetele lor răsună peste tot ținutul feeric al acestei grădini, un loc magic încununat cu o aură sclipitoare a fericirii, stropit cu glasul armonios al copilăriei fără griji și pictat în mii de culori asortate ce înseninează și înveselesc pe toți. Bucuria imensă este redată printr-un dans sublim, printr-un ritm străpuns  care dintr-o parte te face să crezi că este un ritual de consolidare sau de regăsire a colectivității marginalizat de amintiri și trăiri fabuloase. Dansul emanării de emoții pozitive îl bucură și pe cățel, ce îi urmărește cu ochi fermecați de bunătate . Zvelt ca o zvârlugă sare agitat precum ar dori să danseze împreună cu acești inși capturați de fericire. Copacul din interiorul horei reprezintă un simbol al vieții în continuă evoluție. După tulpina fin arcuită putem deduce că este și el un copil care abia își înalță creștetul de privirea bolții cerești. Roadele sunt aștrii rotitori care îi predau încredere și sprijin pentru a putea mulțumi că existența lui contează. Acești copii insuflă în ochii și sufletele admiratorilor fericirea de a fi și rămâne copil.

Într-un final să nu uităm că copilăria este o minune care se întâmplă doar o singură dată în viață. Ea nu se mai întâlnește pe drumul vieții cu nimeni, de aceea să ne bucurăm și să formăm tot mai largă hora, hora noastră de copii - Hora copilăriei.

Orașul Chișinău, Moldova, Liceul Teoretic Orizont, filiala Ciocana

                                                                             HORA COPILĂRIEI

                               Olaru Ciprian, Liceul Tehnologic ,,Ionel Teodoreanu,, Victoria, cl. a VIII a

Vara, ce alerga de verdele câmpurilor pline de iarebă lăsa loc toamnei care dorea să transforme culorile.

O familie, o mamă și cinci copii se bucură de această schimbare. Și așa se face că într-o frumoasă zi , cu puțin soare, cu puțini nori, nici prea caldă nici prea rece, cum e mai bună, de început de toamnă au ieșit în livadă. Fructele erau frumoase. Păreau să fie coapte și zemoase. Acestea erau! Colorate, roșii, frumoase. Tare bune trebuiau să mai fie…

În timp ce mama copiilor a început să culeagă, toți copii au pornit hora veselă lipsită de griji. Copacul din mijloc păzea copiii, ba chiar și chinele ajuns în apropiere. Copăcelul mișca din crengi și Frunze că puteai crede că el însuși a pornit hora copiilor adunați în jurul lui. Câinele vessel, alăturat acelei hore, aproba din afară cu limba scoasă, dansul care se încingea în acel loc. Pentru acei copii hora însemna creșterea copacului.

Pentru noi ceilalți însemna un joc al copilăriei, poate înaintea unei toamne ploioase ori , de ce nu, înaintea orelor de școală.

HORA FERICIRII

Cojocaru Cătălina , liceul teoretic “Orizont” cl. 6 “B”

Băieți  si fete se adună ,

Pe dealuri si câmpii

Si joacă hora fericirii ,

Veseli si zglobii .

Zâmbete frumoase ,

Rochițe argintii

Ce cânta si dansează

Pe luncile aurii .

Soarele încălzeste

Tot ce vede-n jur ,

Florile , copacii

Îngână melodii .

Vara-i vesel pe câmpii

Hai sa ne-adunăm copii !

Să dansăm sis ă cântăm

Si să ne distram .

 Cojocaru Cătălina

                                     

Liceul teoretic “Orizont”

Chisinău, Moldova

                                                              Copilăria

 Numele/ Prenumele: Şorohova Iana. Clasa -5 «A».

 Oraşul : Soroca

 Şcoala :  Liceul Teoretic «Petru Rareş»

   Copilăria  este cea mai frumoasă clipa din  viaţa   ta. Copilaria este precum o clipă dulce. Copiii sunt veseli in clipa această. Jocurile copilăriei sunt cele mai fabuloase,pline de poezii şi plăceri.Ei se  joacă împreuna şi sunt prietenoşi. Prietenii pe care ţi-i făceai erau parcă pe vecie.

Copilaria este singurul moment al vieţii în care rîdem şi plîngem   în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm în cîteva secunde. Şi maturii se uită cum copii se joacă şi visează copilaria sa.    Copilaria este cea mai prietenoasa etapă a vieţii.

Copilaria e   inima tuturor vîrstelor. Copilăria  este sentimentul cel mai de preţ din viaţa unei persoane . Cu anii copilării nu ne mai întălnim niciodata ,ei pleacă precum pasăre îşi lasă cuibul. Cu toţii am da orice să reîntoarcem anii copilariei şi macar sa retrăim un moment din acele clipe mirifice.

Copilaria este  un dar de la Dumnezeu pe care toţi avem ocazia să o gustăm. Gustul copilariei este foarte dulce.Să nu vă irosiţi anii copilariei – EA este doar o dată în viata.

                     

                          Noi cu toţii  iubim copilaria !!!      

 AMPRENTE

Ilieş Ilinca-Paraschiva , clasa a VI-a , IP Liceul Teoretic ,,Petru Rareş” Soroca , Republica Moldova

      Curiozitatea , optimismul şi prietenia  sunt cele trei feţe ale copilăriei. În aceasta perioadă ingeniozitatea se ţine de mîna cu libertatea şi nu lasă în urmă ambiţia şi responsabilitatea. Iubirea este sentimentul din care se hrăneşte copilul. Copilul care este  plin de energie cînd stă la  umbra unui nuc, cînd bea apa bunătăţii , rece şi sclipitoare din izvorul-călăuză a cunoaşterii. Noaptea bate la fereastra copilului , arătîndu-i  timpul, nuferii , lebedele , stelele care sunt pe poziţia picturii, pictura oglinznii din inimă . Sufletul deseori cheama în ospeţie modestia , şi doar cu ajutorul prietenilor dragi reuşeşti să deschizi a cîta oară porţile unei lumi misterioase. Speranţa este cheia cufărului pe care copiii o numesc „minune” . Bogăţia  din cufăr este timpul , care acum pare nelimitat .

   Am şi eu nişte prieteni deosebiţi , cu care reuşesc să  savurez gustul special al emoţiei , al toleranţei ,  al speranţei. Este căţelul care  îmi comunică cu ajutorul ochilor luminoşi frumusţea prieteniei şi mă învaţă devotamentul. Puiul de nuc sădit de  tata la poartă îmi promite că va rezista şi iernilor geroase, pentru a ne revedea în plina vară pe iarba mătăsoasă din preajma lui. Aici , la firava lui tulpină se găseşte un ascunziş perfect pentru jocul meu cu prietenii „de-a comorile ascunse”. Cît de gustoase sunt bomboanele ascunse de noi şi apoi găsite.

      Cît de ingenioasă eşti, copilărie, pînă cînd şi firul de iarbă e o jucărie plină de minuni , iar norul nazbîtios ascunde în conturul său chipuri de fii de împărat şi de  balauri ...

   Ah ! copilărie... Ce mîndră eşti...şi cît de blînd este chipul tău pe care doar noi , copiii , îl putem cuprinde. 

IMPLICAREA FIECĂRUI DE A FACE O LUME MAI BUNĂ

 Roman Laduș, clasa a 6-a „B”, Liceul Teoretic „Orizont”, Chișinău, Moldova 

Irina este o fetiță dintr-un sătuc din nordul Moldovei. Când era mică, ea cu prietenii săi a plantat un copăcel micuț. Ea era foarte entuziasmată și fericită deoarece își îmbogățise grădina cu încă un pom. În fiecare zi ea venea și verifica ce mai făcea micuțul ei păr. Zilnic îi citea povești, îl uda și se uimea de fiecare centimetru pe care îl adăuga în înălțime pomul. Timp de 3 ani ea se îngrijea de copăcel ca de un prieten drag, dar sarcinile școlare îi furaseră tot mai mult timp.  Ea nu mai avea posibilitatea ca alta dată să-i dedice același timp. Anii trecuseră iute ca săgeata, acum Irina era deja la universitate. Întorcându-se în satul natal ea îi găsește pe micii ei prieteni prinși într-o horă în jurul unui copac mare cu ramuri pline de pere dulci și mustoase. Irina nu-și credea ochilor, că acesta era chiar copăcelul îngrijit de ea odată. Pe Irina o cuprinsese un sentiment de bucurie simțind împlinirea datoriei umane de a îmbunătăți mediului ecologic și de a bucura niște copii cu daruri fructifere.

Dragă cititor, planeta este în mare pericol de încălzire globală și de răutate, de aceea e de datoria fiecărui să planteze un copăcel și să împartă cu semenii săi darurile naturii și bunăvoința!       

                                                 IN  POIANA  FERICIRII

   Vacaras Ana, Liceul Teoretic ,,Alecu Russo,, raionul Singerei, satul Singereii Noi,
                                                    clasele gimnaziale
      Era o zi de vara, o zi obisnuita cind mama cu copiii sai plecasera intr-o poiana. Poiana insa era neobisnuita, era poiana fericirii, o poiana in care oricine isi gasea linistea si pacea in mijlocul ei. De citiva ani inainte, in mijlocul ei crescuse un copacel, el era destul de simplu, insa, acest copacel intr-atit de mult le placuse copiilor, incit incinse o hora mica cintind si bucurindu-se. Mama care era o femeie destul de harnica, venise in poiana sa stringa  mure care foarte mult le placeau copiilor, iar aceste mure erau cele mai bune, din poiana fericirii. Deodata mama s-a distras din marea placere de a culege murele si a inceput sa-si priveasca copiii cit de fericiti erau, fiindca pentru ea mai mare bucurie nu era. Chiar si catelusul lor, care le era cel mai bun prieten al familiei, intr-atit de mult se bucura, incit alerga si sarea si el de parca ar participa in dansul copiilor, totul arata fermecator. Farmecul copacilor, cintarile pasarilor, fosnetul frunzelor, si caldura adormitoare a soarelui, toate formau o armonie si o zi mai perfecta. E greu sa definesti fericirea. Cand te gandesti la ea, iti imaginezi o stare de beatitudine si de euforie, o magie fizica si psihologica, o armonie cu tine insuti si cu ceilalti. In schimb, e foarte greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa descrie in ansamblu aceasta stare, pe care cel mai adesea o traim fragmentat. Insa in acea poiana totul era posibil, fericirea ce o putem trai fragmentat din viata de zi cu zi, o putem trai cu mult mai mult timp in aceasta poiana, fie esti singur sau fie ca esti cu prietenii, familia, etc. Fericirea este armonia cantitatii si calitatii placerilor, si iata ca copiii au gasit acea armonie si acea fericire nu numai morala dar si fizica, la fel ca si alte personae care se aflau in ea, dar acesti copii, nestiind, au facut cu mult mai  mare fericirea, copilaria lor arata atit de frumoasa si atit de incintatoare, incit fiecaruia din noi apare dorinta de a trai aceleasi sentimente si aceea bucurie mare pe care o redau acesti copii. In aceste momente mama copiilor se simte in al 9-lea cer de bucurie si liniste sufleteasca ca are asa copii gindasi si dragalasi. Fericirea reprezinta sentimentul prin care o persoana sau un anumit grup dobandesc o stare de visare. Fericirea se manifeste zilnic si ea provine atat din gesturi mici cat si din elemente si evenimente importatnte. De exemplu, un copil este fericit atunci cand primeste o jucarie noua sau cand isi face un nou prieten, in timp ce, din nefericire persoanele adulte sunt uneori mult prea stresate pentru a se bucura de aceste aspecte marunte, aparent banale. Dar acesti copii au primit fericirea si placeara intro singura poaiana, imprejurul unui simplu copac sis au bucurat in felul sau, dar pe linga copii mama la fel a simtit acea caldura, liniste si gingasie sufleteasca care foarte putini din adulti o puteu simti si intr-adevar sa se bucure, sa se simta fericit. Dupa toate intimplate, mama totusi a reusit sa stringa murele necesare pentru a putea umple un cos. Copiii in acest timp au reusit sa faca destul de multe, sa se joace in diferite jocuri linga copacel, sa danseze, sa cinte si sa se bucure de copilarie in tot sensul cuvintului. Catelusul insa obosit si el de joaca, a adormit linga un copac unde razele soarelui il incalzea iar vintul lin ii facea somnul catelusului mai fin si mai dulce. Mama isi chemase copiii pentru a se indrepta spre casa, insa copiii atit de mult  doreau sa ramina in poiana, incit au reusit ca o convinga pe mama sa ramina cu ei acolo, ea fiind incintata de atmosfera nu a refuzat copiilor, iar ei fericiti ca nicicind inainte au continuat jocurile copilariei. Copilăria este lumea mirifică din care lipsește tristețea. Copiilor li se citește mereu pe fețe veselia, iar grijile îi ocolesc cu încăpățânare. În acest tărâm al fanteziei, buzele lor știu doar să râdă, iar sufletele lor zboară precum fluturii suavi în lumina caldă a soarelui de primăvară. Inocența cu care copiii își trăiesc copilăria este asemenea gingășiei prin care florile gustă din splendoare. Bolta senina si soarele sclipitor precum un chihlimbar au anuntat sfirsitul  zilei perfecte in poiana fericirii.

                    În pădure

    Într-o vară însorita o familie care trăia în apropierea pădurii ,ca de obicei fuseseră la lucru.Familia era alcătuită din șapte persoane.Cei cinci copii erau foarte prietenoși și uniți.Erau patru fete și un băiat.Pe cea mai mare dintr-e fete o chema Anna,pe cele mijlocii Ioana și Viorica, pe băiat îl chema Ion iar pe cea mai mica fată o chema Elena.Toate cele patru fete erau îmbrăcate în rochii elegante pentru situația  vieții sale.Băiatul însă era îmbrăcat în haine stilate și la fel elegante penru situația vieții familiei sale.În familie era un cățeluș pe care îl chema Pufuleț.Era un câine drăguț,adorabil  și cuminte                                 h   ffffCopiii iubeau să se rotească împrejurul copacului  în timp ce părinții lor culegeau mere. Culesul  merelor era locul de muncă a părinților lor.În timp ce ,mama lor pe care o chema Victoria culegea mere copiii se distrau.Ei cântau și dansau ținânduse de mâini împrejurul copacului.Ei se jucau liniștit.Într-un moment dat Anna le propune tuturor nu numi să cânte ci să și eczecute câteva mișcări.Ioana și Veronica au fost de acord dar Ion cu Elena nu au fost de acord.Deci, sub infuența lui Ion și Elena ei au continuat să cânte și să danseze liniștit.Copiii doreau să le fie interesant,distractiv și amuzant.Fiecare din ei avea părere proprie dar fiindcă erau uniți nu își ecsprimau părerile.Pe la amiază sosește Pufuleț și reânvie atmosfera.Copiii încep cu multă veselie să se rotească împrejurul copacului.Cu câteva zile în urmă Puuleț fugi de acasă.Pentru familia aceasta pierderea lui Pufuleț a fost o mare tragedie.Deaceea când pufuleț ajunse lângă stăpâinii să,i copiii au început a striga ,Pufuleț!.Ei erau foarte bucuroși să își revadă câinele său.Deci în ori și ce situație a vietii familia aceasta rămâne prietenoasă și unită.

   Această familie nu se va destrâma nici o dată .Ea va ramâne mereu  prietenoasă și unită.

INIMA TUTUROR VÂRSTELOR...

NaniVlada, LiceulTeoretic “ProSucces”, clasa a Vll-a

      Tabloul  reprezintă un tărâm al copilariei. Acest loc, proaspăt mereu, își  aşteaptă în fiecare zi copilaşii,  făpturi divine și  dăruitoare de Lumină.
      Copacii sunt plini cu fructe  pregatite să fie savurate, alintând papilele gustativă. E un peisaj  completat, pe alocuri, cu firicele de flori, care oxigenează cu miros îmbietor senzațiile olfactive ale micilor ei găzdași. Lumina dătătoare de viață, coborâtă din falnicul  soare, mângâie  cu razele-i jucăușe pe toţi.  Copilăria se asociază cu o lume de miracole.
      Afirmaţia:“Copilăria este locul de refugiu al problemelor insolubile”(Marin Preda) întregește curățenia tabloului şi îi oferă  valoare de adevăr  incontestabil, că anume ea e  acea perioadă a vieţii în care totul este simplu, frumos, nevinovat  şi, cât e ziua de mare stai, cu prietenii pe-afară. Cert este că  tot ce mișcă în jur: ramul, râul, câinele, vântul etc. e prieten cu el, Copilul. Prin joc, aceste făpturi gingașe  învaţă Prietenia, Toleranţa, Iubirea, Bunul- simţ, Omenia- pietre ziditoare de suflet. Nevăzută de nimeni, sub pom, stă  mama și  îşi face datoria sfântă, veghindu-le bucuria celor cuprinşi de braţele primitoare ale voii bune.

Nani Vlada. Liceul Teoretic “ProSucces”. Moldova. Chişinău.

                                                                   IZVORUL  NOSTALGIEI

Mihnea Diaconu – elev ,   Școala Gimnazială  „ Miron Cristea” - Toplița

             În copilăria fiecăruia dintre noi au existat nenumărate momente fericite asupra cărora ne întoarcem cu nostalgie azi , regăsindu-ne mai ales în timpul jocurilor lipsite de griji .

            Acest tablou îmi transmite un sentiment pe care nu-l mai trăiesc de mult timp , acela de bucurie sinceră și libertate . Acei copii îmi amintesc de propria-mi copilărie , o copilărie plină de zburdalnicie , fericire și siguranță . Zâmbetele de pe fețele lor traduc în mare măsură momentele divine ale copilăriei  mele și credința că orice era posibil și frumos .

            Dacă privirea este surprinsă de jocul contaminant al copiilor , sufletul te îndeamna să privești cu atenție ființa necuvântătoare .   

              Câinele este , cel mai probabil , definiția iubirii necondiționate și jucăușe pe care , cei mai mulți dintre noi , am avut-o . Supervizorul bucuriei copilăriei și jocurilor copiilor , mama , transmite sentimente de protecție chiar dacă , cu multa grijă , culege parcă neluând in seama gălăgia și dansul copiilor rodul dulce al pămâmtlui , gândindu-se la cum vor crește copiii ei asemenea copăcelului în jurul căruia aceștia încing o horă zburdalnică .

               Căldura transmisă de puritatea și plinul grădinii și sinceritatea jocului trezesc oricarui privitor sentimentele trăite cândva și conștientizate recent , la impactul cu imaginea .

               Ce este nostalgia ? Un sentiment de care îți dai seama târziu , prea târziu ca să mai întorci roata și să schimbi ceva .

                                                                                                                       Mihnea Diaconu

                                                                                                 Școala Gimnazială „ Miron Cristea ”- Toplița

                                                                                                                         Harghita , România

                                                               JOC DE COPIL

Coja Oana Maria, Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’ – Toplița

            Copilăria este cea mai frumoasă floare ce se deschide în adierea vântului de primăvară și rămâne deschisă, în sufletele noastre, pentru eternitate.

            Mirifică lume a copilăriei... O lume inundată de parfumul veseliei, de râsete în culorile fericirii, este o lume lipsită de griji, în care domnește jocul, un joc plin de poezie și plăcere.

            Hai să pășim cu toșii în această lume a fericirii, plină de inocență și naivitate, o lume lipsită de răutăți!

Haideți copii, prin jocul nostru, să zidim o lume de basm, în care tot ceea ce ne înconjoară să prindă viață! Pomii să danseze odată cu noi, vântul să ne acompanieze cântecul sprințar, soarele să ne mângâie zâmbetele și să râdă odată cu noi, iar iarba și florile să reverse parfum de candoare și gingășie în tot universul.

Haideți copii, să ne prindem de mână și să încingem hora inocenței! În jurul nostru să construim un loc magic – Paradisul Copilăriei, pe care să nu-l părăsim niciodată și să-l purtăm în adâncul ființei noastre.

Haideți, toți, să ne bucurăm de fiecare răsărit de soare, de fiecare floare, de fiecare zâmbet, de tot ce e simplitate și frumos! Asta înseamnă să fim copii!

Hai să dansăm,

Să ne bucurăm!

Copilărie,

Parfum de veselie,

Cu pletele în vânt

Să facem legământ,

Că hora frumuseții,

În ritmul tinereții,

O vom juca mereu

La bine și la greu.

Hai să cântăm,

Să ne bucurăm!

Copilărie,

Sprințară melodie,

Azi, pe-al nostru cuvânt,

Să facem legământ,

Că vom zâmbi la soare,

La pomi, la iarbă, floare,

La tot ce-i plin de viață,

La tot ce e speranță.

Copilărie,

Eternă voioșie,

Cu chiote și joc,

Toți te iubim cu foc.

                                                                                   Coja Oana Maria,

Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’ – Toplița

                                                                                         Harghita, România

 COPILĂRIA CASTĂ

Josan Valentin. Liceul Teoretic Mihai Eminescu. Clasa a IX-a.

Ce reprezintă copilăria? Aceasta este inima fierbinte și palpitândă a tuturor vârstelor, chintesența unui trai inocent și lipsit de griji, ce nu este posedat încă de demonul preocupărilor trupești și cotidiene. Ea nu cunoaște noțiunea de timp și spațiu, este prezentă în fiecare creație omenească înfăptuită.

Copiii, roadele formidabile ale acestui fenomen unic, sunt ființe neprihănite care au darul mult râvnit de a putea să savureze cu adevărat autentica plăcere a vieții. Jocul, chicotul și veselia sunt instrumentele pe care le folosesc cu măiestrie pentru a putea pătrunde în fortăreața tainică a existenței candide și radioase.

Această vârstă pură le permite să realizeze cu ușurință comuniunea fermecată dintre om și natură. Asemenea unor Îngeri poposiți pe Pământ cu scopul de a binecuvânta existența umană, aceștia se iau de mâini și se lasă cuprinși de magia unei hore în sânul virgin al unei poienițe dosnice. Surâsurile lor suave desfată privirile trecătorilor care s-au oprit să urmărească dansul lor divin, ce se asemuie cu un ritual ecleziastic de invocare a unor corpuri cerești. Fermecați de vraja fecioreniei emanate de mișcările gingașe și plăpânde ale săltărilor odraslelor, spectatorii uită pentru câteva momente de graba zilnică și de îndatoririle pe care le poartă cu sine viața de adult.

Armonia dintre copii și natură devine evidentă. Dragostea și puritatea le încoronează splendidul joc, creând un val inexplicabil de nevinovăție și bucurie, pe care îl poate simți fiecare vietate prezentă. Mândra pădure de gustar, scăldată de razele blânde ale soarelui de miazăzi, a avut neasemuita plăcere să adăpostească frumoasa clipă de concordie.

Crescând, ne lăsăm pradă unei viețuiri crude și mohorâte și uităm treptat de magia copilăriei. Din fericire, asemenea unui fenix măiastru, ea are poprietatea de a reînvia în suflete, de a readuce simțământul libertății necondiționate și posibilitatea de a delecta din plin viața. După cum zicea filozoful italian, Francesco Orestano, copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune.

Josan Valentin

Liceul Teoretic Mihai Eminscu

Municipiul Chișinău

Republica Moldova

 LA CULES DE...AMINTIRI

Truța Roxana, elev, Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’-Toplița

                                                                                                                                  

         Este toamnă .Frunzele adie ușor de bătaia vântului. Păsărelele își pregătesc zborul spre țările calde de frica frigului. Soarele mai trimite încă o rază palidă  peste iarba înaltă și mlădioasă. Vântul adie ușor peste frunzele ruginii ale pomilor,iar  copiii au ieșit la joacă în livada parfumată. Femeile culeg  merele aurii și gustoase în coșuri în așteptarea barbaților care conduc autoritar  caruța cu sacii greoi.În toată livada este veselie. Copiii alergă,se ascund după  copacii încărcați de rod. Munca e în toi. După  câteva ore, adulții își termina treaba și se așează să se odihnească. Noi, copiii ne învârtim în jurul copaciiilor, iar cățelul latră și sare în spatele nostru. Părinții se uita si zâmbesc către noi și își povestesc și ei peripețiile prin care au trecut când erau de vârsta  noastră. Seara repede venea și noi toți trebuia sa ne îndreptăm încetinel spre casele noastre dragi. Ne-am urcat în căruțe și ne-am îndreptat spre casă. Cele mai frumoase momente cu prietenii și familia le petreci într-o livadă plină cu toate fructele care îți plac la nebunie.

Toamna este cel mai frumos anotimp,deoarece iți petreci timpul împreună cu familia și prietenii tai! E anotimpul când și copilăria începe să se coacă și să-ți transforme anii și jocul în frumoase amintiri.                                                                                                                                                                                                                                          

                                                                                                                            Truța Roxana

Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’

                                                                                                                                 Toplița, România

 HORA VIEȚII

Lașcu Georgeta, Instituția Publică Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” , mun. Chișinău, clasa a V-a                                     

În zori răsare mândrul soare

Și-i cheamă-n crânguri pe copii:

Vom prinde razele în brațe,

Ne punem iar pe ghidușii!

Împreună-n armonie,

Toți de mână ne luăm

Și dansăm în hora vieții –

O copilărie avem!

Ne rotim fară oprire

Și zâmbim neîncetat.

Chiar cățelul ne îndeamnă

La cântat și la dansat.

Ne vom ține strâns de mână

Pentru micul lăstărel.

Ne vom prinde toți în horă,

Să creștem frumoși ca el!

LEAGĂNUL COPILĂRIEI

Iordachi Felicia , Liceul teoretic ,,Orizont’’ ,clasa a 5-a, mun. Chișinău, Republica Moldova

Livada bunicilor este pentru noi, un adevărat leagăn al copilăriei. Pe la începutul toamnei, când merele sunt numai bune de cules, ea își deschide larg brațele și ne primește în sânul ei.

Aici, printre meri și peri, împreună cu cei patru verișori ai mei, ne petrecem cele mai frumoase clipe ale copilăriei. Parfumul merelor coapte, lumina caldă a soarelui și vorba dulce a bunicilor ne fac să ne simțim cei mai fericiți. Jocul nostru zglobiu este întărtat de lătratul prietenos al lui Roșcatu, care își face apariția imediat cum începe veselia.

Mama, care tot timpul e plină de griji, uită și ea pentru un moment de ele, și ne privește dintr-o parte. În privirile ei se citesc amintirile frumoase ale copilăriei, căci în această livadă, se juca și ea cu copiii de seama ei, altădată.

Timpul trece repede aici, iar seara, când ne adunăm toți la măsuța de sub nucul rotat, încep poveștile bunicului. Și să vezi că tot această livadă, a fost și leagănul copilăriei lui.

Leagănul copilăriei

Iordachi Felicia , Liceul teoretic ,,Orizont’’ ,clasa a 5-a, mun. Chișinău, Republica Moldova

Livada bunicilor este pentru noi, un adevărat leagăn al copilăriei. Pe la începutul toamnei, când merele sunt numai bune de cules, ea își deschide larg brațele și ne primește în sânul ei.

Aici, printre meri și peri, împreuna cu cei patru verișori ai mei, ne petrecem cele mai frumoase clipe ale copilăriei. Parfumul merelor coapte, lumina calda a soarelui și vorba dulce a bunicilor ne fac să ne simțim cei mai fericiți. Jocul nostru zglobiu este întărtat de lătratul prietenos a lui Roșcatu, care își face apariția imediat cum începe veselia.

Mama, care tot timpul e plină de griji, uită și ea pentru un moment de ele, și ne privește dintr-o parte. În privirele ei se citesc amintirile frumoase ale copilăriei, căci în această livada, se juca și ea cu copiii de seama ei, altădată.

Timpul trece repede aici, iar seara, când ne adunăm toți la măsuța de sub nucul rotat, încep poveștile bunicului. Și să vezi că tot aceasta livadă, a fost și leagănul copilăriei lui.

 Grijile Copiilor

Volnițchi Ștefan, Liceul Teoretic Orizont, clasa 6 A.

Eu aș numi acest desen Grijile copilărie deoarece principala preocupare a copiilor ar trebui sa fie joaca, distracția și cunoașterea lumii. În epoca contemporana mulți copii de vârsta mea își irosesc clipele copilăriei jucându-se la computer sau telefon și nu părăsesc pereții casei. Unii nici nu știu ce distracții sunt afara și ce prieteni ar putea să-și facă. Acești copii trăiesc în timpul când joaca împreună și distracțiile în natură erau activitățile de bază.

Acest desen ne face și pe noi sa simțim bucuria și starea sufletească a acestor copii.  In opinia mea, copii din epoca contemporana ar putea distruge generații întregi de moștenitori, deoarece au uitat să comunice, să fie fericiți de la lucruri simple. Aceasta stare poate aduce și la distrugerea propriului viitor. Ei cred că modul lor de trai este “COOL” însă a fi COOL înseamnă mai mult decât a purta haine scumpe și a avea telefoane și alte beneficii. Copii de la marginea pădurii sunt fericiți fără aceste valori false. O persoana poate fi considerate COOL atunci când citește și are un nivel înalt si dezvoltat de cultură. Daca o persoana nu are cei 7 ani de acasă viitorul și succesul acestei persoane sunt distruse.

In desenul respectiv copii sunt fericiți probabil datorita faptului că mama sau bunica lor, de la poalele pădurii este sănătoasă și le poate purta de grijă. Iar această frântură din viața lor liniștită ne face și pe noi să ne gândim că familia este cea care ne încarcă cu energie și bucurie. Această imagine ne induce și nouă liniște și pace și ne face și pe noi să zâmbim ușor, fiind molipsiți de râsetele zglobii ale copiilor. Totul pare să fie în armonie. Soarele blând îi mângâie pe cap și le luminează chipurile, pădurea cu verdele ei curat îi cuprinde dulce și parcă îi protejează de oricare alte griji, decât cele ale copilăriei. Chiar și cățelușul este încântat de acest spectacol al copilăriei fericite. Toți s-au avântat într-un cerc magic care îi leagă cu natura, care este eternă. Anume această uniune dintre copii și pădure ne face să înțelegem cât de greșit ne-am ales noi, copii de azi, valorile și ocupațiile.

Ce de bine dacă copii din generația mea ar putea să simte plăcerea jocului împreună și a liniștii pădurii ca cei din pictură.

Chișinău, Republica Moldova. 

LIVADA FERMECATĂ

Szocs-Braic Darius elev

Şcoala Gimnazială „Miron Cristea”

Era o zi frumoasă de vară. Am mers cu mama şi surorile mele în livadă să culegem fructe gustoase. Soarele strălucitor încălzea pomii plini de fructe parfumate.

            În mijlocul livezii era un pom frumos care strălucea în lumina mângâietoare a soarelui.  Eu, surorile mele şi căţelul nostru, Jessy, am facut o horă în jurul pomului. Jucam, cântam şi râdeam fericiţi. La un moment dat am auzit un sunet blând ca un  murmur. Erau copacii care şopteau ceva uşor ca o adiere blândă de vânt. Noi nu ne-am dat seama că acei copaci sunt magici, până când unul dintre ei ne-a întrebat:         

            - Ce faceţi voi,  copii,  în livada mea?                                                                     

Când ne-a întrebat acest lucru  pomul bătrân  am rămas înmărmuriţi.                    

- Nu vă speriaţi! Sunt stăpânul livezii. Nu vă voi face nimic. Sunt un pom magic. Doar când a spus acest lucru ne-am liniştit şi l-am întrebat:                                      

            - Bine, dar cum aţi devenit magici?

            - Să vă spun povestea. Pe vremuri a locuit un vrăjitor rău în pădurea din apropiere. El a făcut o poţiune magică cu ajutorul căreia vroia să distrugă livada, pentru ca nimeni să nu mai guste vreodată din fructele delicioase. Dar Zâna cea bună l-a încurcat şi nu a făcut bine poţiunea, iar în loc să fim distruşi ne-am transformat în pomi magici.  Atunci, având puterile magice, l-am alungat în cea mai păzită şi îndepărtată închisoare, luându-i bagheta. Din acel moment livada aceasta fermecată oferă fructe zemoase şi parfumate pentru toţi trecătorii.                           

            - Ce poveste interesantă!                                                                             

            După această conversaţie uluitoare  ne-am dat seama că suntem în altă parte. Livada magică avea un sunet minunat. Mii de instrumente muzicale invizible cântau o simfonie magică. Frunzele pomilor parcă erau aurite şi fructele străluceau ca nişte mingi de diamant. Am încercat să căutăm locul unde era mama noastră dar n-am reuşit să-l găsim. Surorile mele strigau:

- Ce facem acum? Cum o găsim pe mama?

Jessy lătra speriată. Nu ştiam ce să facem. Am stat până mi-a venit o idee. Le-am cerut pomilor magici să ne ajute şi au fost de acord. A fost încântător modul în care ne plimbau prin coroanele lor pline cu frunze fermecate şi fructe strălucitoare. Am ajuns la mama noastră nevătămaţi. Mama nu a observat lipsa noastră. Probabil că livada a fermecat-o. Ea continua să adune fructe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.                           

            A fost cea mai amuzantă aventură din viaţa mea. Sunt fericit că am descoperit livada fermecată şi că ne-am întors la mama noastră.

            Frumuseţea şi magia sunt în ochii celui ce priveşte!                                    

                                       

Szocs-Braic Darius

Şcoala Gimnazială „Miron Cristea”

Topliţa

România

  

,,Copilăria – vârstă de aur”

                                                    Autor: Lungu Nicoleta, Gimnaziul Igor Vieru, clasa a IX-a.

   

   Toţi am fost copii şi am trecut prin cele mai frumoase clipe ale vieţii. Am zâmbit, am plâns, uneori ne-am certat, dar repede  ne împăcam şi ne jucam mai departe. Ne jucam în diferite jocuri care ne făceau să fim mai uniţi. Aşa şi aceşti copii din imagine sunt fericiţi, se joacă în sânul naturii, aleargă, cântă şi se bucură, căci sunt copii, nu au nici o grijă, nu ştiu de greutăţi şi de probleme. Acei ani mereu ne vor aduce pe faţă un zâmbet  şi o tristeţe în suflet,vom zâmbi, căci ne vom aduce aminte de acele clipe frumoase şi vom fi trişti că acele clipe frumoase nu le vom întoarce niciodata.

    Fiind copii ne-am făcut prieteni care mereu ne vor fi alături şi la bine şi la rău, ne vor încuraja şi ajuta. Prietenii adevăraţi sunt acei care au fost alături de noi de mici copii. Cât de mult doresc să fiu din nou copil, să nu am nici o grijă şi să fiu lângă părinţi. În copilărie toţi am iubit să ne petrecem timpul în natură cu prietnii, să ascultăm cum cântă păsările, să privim cum se clatină frunzile pe ramurile puternice ale copacilor, să privim cum albinile zboară din floare în floare, să alergăm prin iarba mare şi verde.

    Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieţii de care ne îndepărtăm tot mai mult cu fiecare an ce trece. Toţi ducem dorul de acele clipe când am fost cei mai fericiţi. Mereu vom purta acele clipe în sufletul nostru. Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune. Toţi copiii ar trebui să aibă o copilărie liniştită , plină de culoare, veselie şi aventuri minunate . Copilăria este vârsta frumuseţii sufleteşti. Întotdeuna trebuie să ne aducem aminte de ea şi să nu uităm să fim copii.

                                                          Lungu Nicoleta, Gimnaziul Igor Vieru,

                                                                         s. Cernoleuca,r. Donduşeni, Republica Moldova.

ÎNGERI PE PĂMÂNT

Lupan Nicoleta, “Liceul Teoretic Mihai Eminescu”, clasa a 8-a

E iarăşi primăvară,

Copacii înverzesc,

Iar eu de o comoară,

Cu drag îmi amintesc :

De glasuri de copii,

Ce râd şi îşi zâmbesc,

Pe verzile cîmpii

Dansând împărătesc.

Şi iată, chiar acum,

De mână se unesc,

În jurul unui pom,

Râzând, se învârtesc.

Şi-un câine credincios,

Cu coada lui în vânt

Sare în sus şi-n jos,

Voios, spre ei, lătrând.

Şi toţi, mai mici, mai mari,

Sunt una pe pământ,

Un cor de îngeri blânzi,

Care trăiesc IUBIND !

                              MAI VREAU SA FIU COPILĂ…

  Demenciuc Corina , gimnaziul “Nicolae Dabija” , satul Heciul Vechi , r-nul Singerei ,Moldova

     Mă cufund in nostalgia amintirelor  si parcă mă sufoc  in ginduri: O cit e de frumoasă copilăria ! Imi zboară cugetul spre cele mai calde clipe , alături de prieteni. Fugeam in poeniță , ne rostogoleam prin iarba verde si stufoasă , ne roteam in jurul pomilor de caisă cu speranța că ne vom indulci . Ne simteam fericiți , deoarece eram copilasi , fără de responsabilitați si griji.

   Auzeam murmure de izvoare , glasurile păsărilor si parcă eram pe un tărim magic.Cintam , ne ascundeam prin tunelurile de arbori si radiam de lumina vieții.Pe zi ce trecea deveneam o familie , unde mă simțeam fericită. Auzeam glasul mamei , era undeva printre arbusti in căutarea zmeurei si a ciupercilor. Vedeam lumina soarelui ce se reflecta in privirea  si surisul mamei. Stiam că grivei era prietenul nostru cel mai jucăus.

   O cite momente au mai fost , care astazi să vrei ca nu le intorci! E o nostalgie sa mă strecor azi in copilarie si  să mă vad fetita de altădată  fără  smarfoane si net , o lume  aparte care azi rămine doar amintire!

   Probabil ca cel mai frumos dar pe care n-il ofera viata e COPILARIA , aidoma aromei sale imbătătoare o purtăm in suflete vesnic. Nu te doresc maturitate mai vreau sa fiu copilă...

HAI LA JOACĂ!

MAZÎLU ANDREEA, CLASA A V-A, Scoala gimnazială Cislău, jud. Buzău

         Soarele ca o minge de foc mângâie pamântul cu razele sale călduroase. Merele aurii şi roşiatice, gutuile parfumate şi perele gălbui cu aromele lor dulci şi amărui formează un decor fantastic, preferat de copii. Gâzele plăpânde car poveri uriaşe, pregătindu-se pentru anotimpul friguros. Toamna îşi aruncă asemeni unei pictoriţe măiestre culorile peste pădurea ca un castel de basm.

         În aceasta feerică atmosferă, copiii adună bogăţiile toamnei. O plapumă ruginie acoperă pământul şi îi îndeamnă pe copii la joc. Vacanţa a trecut ca un stol de rândunele, iar copiii se bucură de ultimele clipe liniştite şi scăldându-se în razele soarelui de toamnă.

Fericirea se citeşte pe feţele lor. Împreună sar, dansează, aleargă, cântă parcă întrecându-se cu păsărelele. Nimic nu pare să le strice distracţia molipsitoare. Chiar şi Azor, câinele zglobiu al familiei vrea să se prindă în hora lor.

         Din apropiere, mama îi priveşte cu zâmbetul pe buze şi cu inima săltându-i de bucurie. Şi-ar dori ca mereu copiii ei să fie la fel de veseli , fericiţi şi apropiaţi. Ce îşi poate dori mai mult? Poate doar să aibă puţin timp să se joace alături de ei. Vocea ei caldă le mângâie auzul când le cântă cântecele moştenite de la bunici. Sfaturile ei îi fac pe copii să asculte atenţi şi să se respecte.

         Fermecat de jocul lor, mărul domnesc, gazda copiilor, lasă să cadă drept răsplată cinci mere ca de aur, recompensând fiecare copil. În depărtare, se zăresc stoluri de păsărele care le trimit copiilor câte un tril cristalin. Soarele îşi închide pleoapele, trimiţând către zburdalnicii copii câteva raze timide.

        

MAZÎLU ANDREEA, CLASA A V-A, Scoala gimnazială Cislău, jud. Buzău, ROMÂNIA

 MICILE DETALII

Pantea Dragoș, elev, Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’ – Toplița

Nu în fiecare zi te trezești cu zâmbetul pe buze. Uneori micile detalii le vor face fericit și îți dau sentimentul că iarăți ești copil, n-ai nicio grijă, și că toată treaba ta e să te joci.

Într-o dimineață nu eram bine dispus, stăteam pe prispă, liniștit, îmi beam ceaiul și, ca un mare iubitor de natură, priveam copacii mândri, cu coroana lor verde și cu rubinele micuțe și de nenumărat, merele. Și întâmplarea face să văd o imagine ce mi s-a blocat în minte: pe lângă copacii mândri, o mamă strângea rubinele copacilor și le așeza într-un coș împletit. În timp ce culegea, asculta zâmbind vocea copilașilor. Patru fete și un băiat făceau o hotă în jurul unui copac, toți îmbrăcați în haine ce nu putea stăvili jocul. Vocea lor de cristal, îți făcea inima să salte și te îndemna să îi asculți ore întregi. La cât de frumos cântau și jucau, până și câinele, un dulău de curte, mare și plănos, era înduioțat și îi acompania cu câte un lătrat lung și puternic.

Starea mea de melancolie m-a dus atât de departe încăt mă gândeam că acele mere sunt ca și copii. Ele au ajuns la stadiul de maturitate și urmau să plece de unde au crescut. Merele erau coapte, dar acei copii își urmau coacerea.

Urma ca fiecare să-și urmeze destinul.

E plăcut ca atunci când nu simți bucuria, într-o zi, micile detalii să te facă fericit și să-ți înducă o stare de melancolie.

                                                                                            Pantea Dragoș

 Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’

                                                                                             Toplița, România

                                       

                           COPILĂRIA –SINGURUL PARADIS PIERDUT

                     Mihai Mădălina, LTPR ,,Mihai Marinciuc”, gimnaziu, clasa a VII-a

     Copilăria fiecăruia este un paradis al viselor necontenite, al speranțelor și aspirațiilor unui copil. Ea este ca o rază de soare în clepsidra vieții. Cât suntem copii noi putem privi lumea cu ochi dulci, cu naivitate îngerească și cu dragoste, pentru că toate problemele, nu  știu cum, dar le reducem la plăcerea de a savura jocul. Suntem  atât de fericiți pentru că încă nu avem prejudecăți și suntem mereu ocrotiți de către părinți, care se străduiesc cât mai mult să evite ciocnirea noastră cu lumea sumbră, nemiloasă și mult prea crudă pentru noi, ingerașii lor micuți. Doar atunci când facem  pozne și suntem certați de părinți ni se pare că cel mai grav lucru este dojana lor și nici nu ne dăm seama că ste vremea când se pune temelia tuturor marilor idei și planuri pentru viitor. Acel timp, când orice mărunțis ne provoacă o bucurie enormă și un entusiasm puternic. Etapa care ne pregatește pentru viața propriu-zisă și ne stimulează să visăm și să profităm de fiecare clipă a vieții noastre încărcată și plină de evenimente, uneori plăcute și alte ori nu.

      Raiul fară de griji  însa nu este veșnic. Maturizarea fură toate aceste comori neprețuite și care, atunci când suntem copii, le cosiderăm o parte normală a vieții noastre cotidiene. Esența  omenească nu ne permite întotdeauna să vedem adevărata valoare a lucrurilor  și să ne bucurăm de fiecare eveniment și plăcere a vieții . În copilăria fiecăruia vine acel moment când se dechide ușa viitorului și pornim spre noi piscuri și orizonturi nemaiîntâlnite până atunci. Odată cu fiecare lacrimă, ne îndepărtam tot mai mult de  fericitele vremuri ale copilăriei. 

     Eugen Enesco spunea:  ,,Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare care, se termina atunci când lucrurile încetează să ne mai mire.”            

Să ne bucurăm nestingheriți de ea, să-i păstrăm fiorul dulce, ținându-ne de mâini, zâmbind, învârtindu-ne în dansul copilăriei. Sub ochii dulci ai mamei care știe să ne vegheze pașii, suntem cei care dăm farmec planetei, suntem vlăstarii viitorului, suntem cei care știm cum arată singurul paradis pierdut!

  

Copilăria – O petală a vieții

Mîțu Mihaela ,clasa a VIII-a „B”, IP Liceul Teoretic „ Petru Rareș ” ,Orașul Soroca , Republica Moldova

     Viața este o floare. Această floare are o petală catifelată, care poartă numele „ Copilăria ”.

      Ea este împodobită, cu zîmbete de copil și poartă culoarea bucuriei. Copilăria... Petala cea mai strălucitoare a vieții. Ea se aseamănă cu o stație la care oprim noi în viață doar o singură dată. Timpul petrecut aici zboară mai repede decît oriunde. Zăbovim un pic și pornim mai departe pe drumul lung al vieții. Copilăria singurul paradis pierdut, fiindcă doar acolo, în cea mai miraculoasă perioadă a vieții, avem parte de clipe feerice, de care, aducîndu-ne aminte cu anii, simțim o nostalgie și înțelegem prețul timpului, care e de neîntors. Copilăria perioada în care trăim fără griji, timpul cînd poți să te bucuri de fiecare clipă și să nu te gîndești la viitor, e perioada cînd ziua se începe cu razele blînde ale soarelui, ce ne mîngîe chipurile și se încheie cu apusul său, iar noi cît e ziua de mare ne aflăm în locul naturii și peste tot se aud doar zîmbete și glasuri de copii fericiți. Doar momentele ce rămîn în amintire ne fac mai nostalgici și ne dau un aer de copil , pentru a privi lumea înconjurătoare cu alți ochi pentru cîteva clipe, ca mai apoi să ne aducă în realitatea , unde , chiar dacă nu suntem maturi, nu mai suntem nici mici deja. Iar acest lucru e mult prea greu de perceput pentru unii dintre noi sau de către cei care ne înconjoară. Măria Sa e începutul vieții, la fel ca soarele ce răsare dis-de-dimineață, iar rezele lui sînt anii copilăriei , lumina semnifică clipele fericite. Căldura ce o emană e o șuviță de amintiri duioase care ne mîngîe de fiecare dată cînd ne amintim de ea și ne răsfață cu multă căldură . Copilăria trebuie trăită astfel încît să nu se piardă în golul timpului. Ea este ca o fărămitură dulce de pîine, pe care o guști o singură dată. Se topește în gură și nu mai e. Este o pasăre călătoare, care la momentul porivit ne părăsește, plecînd în țările cu lumina prea albă și fierbinte. Dar cînd se întoarce, aduce în plisc doar amintirile. Orice om își aduce cu drag aminte de această perioadă a vieții.

      Cu regret cale de întoarcere nu există. Fiecare pășește înainte pe aleea vieții. Fiindcă seara, soarele apune, pe cer urcă luna și își picură argintul peste împrejurimi. Iar noi suntem nevoiți să jucăm rolurile în continuare, chiar dacă, în dimineața următoare  , odată cu răsăritul soarelui , se va deschide o nouă petală a florii, iar locul copilăriei îl va ocupa o altă perioadă a vieții.

Indiferent de orice COPILĂRIA e locul unde m-aș întoarce fără regrete!

  

                                 COPILARIA

       Morari Andreea.   I. P. Liceul teoretic ,,Petru Rares’’ clasa a V ,,A’’ Soroca

      Copilaria- unicul moment in viata in care poti colora lumea dupa placul tau.   

   Cuvintul care nu am vrea sa plece niciodata de linga noi. Ea trece atit de repede, fuge ca gindul pe colinele vietii,neasteptind crutare. Ansa amintirile ramin si nu se vor uita niciodata, aceassta fiind colacul de salvaze al amintirilor. Prietenii ramin si ei in memoria acestei frumoase perioade, ei au fost si vor fi mereu generoasele noastre comori. Nu ai cu ce asemenea aceste clipe minunate. In zadar incercam, a intoarce clipele, chiar daca in suflet raminemcpoii pina al sfirsitul vietii. Cele mai frumoase clipe peripetii nu se repeta, dar regatul copiilor este mereu deschis pentru a putea viziona amintirile frumoasei noastre copilarii. A m avut parte de o copilarie uimitoare, de vis chiar as putea spune. Mergeam la bunica ude cu nerabdare ma astepatau frumosii mei prieteni. Ne aduanm in jucur vechului si unicul nostrum ocrotitor- nucul ce batrin. Acel loc era special, aveam impresia ca ne poate tine bine ascunse pina la radacinile sale toate secretele. Ne jucam, cintam, iar uneori pur si simplu ne culcam linga prietenul nostru si ascultam trilul vesel al pasarelelor în vara.        

   Aveam o deviza a noastra, care pina in zilele de astazi ne tin uniti prietenia. ,,Unul pentru toti si toti pentru unu’’ pe vecie.

                                                            

 „  Copilărie- dulce păpadie ”

          Laura Morari, cl a VIII-a ,,B’’, IP Liceul Teoretic ,,Petru Rares’’Soroca , republica Moldova

   Copilăria- o imperfecțiune a perfectului. Un univers aparte a cărui cheie pot fi doar ochii plini de entuziasm ai unui copil. O simțire a binelui fară durere. O lume roz în care pacea mișună șiroaie, fără a se teme de durere.

  Atît de frumoasă, atît de mirifică este această lume. Ai putea spune că este virtuală, dar nu e, este un colț al tău , în care nu pătrunde nici  măcar cel mai mic fir de praf, o lume ideală. O lume în care prietenii iți sunt aidoma celor 12 Sfinți, cei mai devotați, nici o trădare din partea lor.nici o rivalitate ce duce la autodistrugere.

  Copilăria- momentul în care micile luminițe de pe cer te privesc și iți zîmbesc. Credeam că este ceva obișnuit, că fiecare om vede același lucru. Dar ne înșelam crezînd astfel, noi ,copii vedem lumea altfel, de parcă n-au schimbat ochii, de parcă tot ce vedeam atunci s-a transformat în pulbere. Toate acele trăiri, momente, amintiri, au fost scrise în jurnalul vieții, de unde nu mai pot fi retrăite nicicind.

  Porțile tarîmului nostru erau munții, ce credeam că la bine și la greu ne vor ține spatele. Ploile cele mai frumoase erau cele ale copilăriei, întrucît acestea erau cele mai curate ,avînd forța de a ne curăța sufletele veșnic vesele. Alergam în ploaia de vară ... O faceam pentru a mă elibera, pentru a da toată energia mea naturii, care se hrănea cu toată frumusețea din sufletul meu.  Nu era neapărat ceva rău,pentru că în timpul copilariei, natura era preiubita  noastră  dădacă. Cu toții o prețuiam, pentru că era singura care a avut curajul de a ne  destăinui în întregime. O admiram, așa cum se admiră  primăverile copilăriei nu vedeam nimic în jur, în afara cireșilor de mai, pe care le purtam în minte ani la rînd.

  Cu toții am fost și vor mai fi copii, dar măreția sentimentelor trăite nu se vor schimba, indiferent de viața pe care o duci în continuare.

  Copilaria este cel mai liber fluture în zbor. 

 

   

 O ZI DE VARĂ

Morgun Adela , clasa a V-a , IP Liceul Teoretic ,, Petru Rareş” Soroca , Republica Moldova

   Într-o zi de vară Angela şi cu fraţii ei au mers în pădure ca să se plimbe puţin la aer curat . Ei nu au mers singuri , au mers cu Bim . Era căţelul lor de încredere . Au mers şi au dat de nişte copăcei cu caise. Angela , Valeria , Samara , Damian şi Vanesa au început să cînte şi să danseze de bucurie . Bim se bucura şi el , chiar dacă nu ştia de ce trebuie să se bucure.

   Au strîns multe caise , dar pînă ceilalţi cu toţii s-au distrat , Angela a mers iute acasă şi i-a dus caisele mamei – ştia ea ce turtă gustoasă îi va aştepta seara.

   Spre seară , copiii bucuroşi au strîns un buchet de flori de cîmp şi l-au dăruit mamei. La o oră tîrzie mama şi copiii au ieşit în pragul casei şi au privit stelele căzătoare şi fiecare şi-au pus cîte o dorinţă , fără ca să ştie cu toţii s-au gîndit la un singur lucru – „Ce bine ar fi să mergem mîine la un piknic împreună...”

                                                                     COPILĂRIE

Munteanu Cătalina,   L.T.P.R. ”Mihai Marinciuc”  , clasa a 7 “A”

       Cea mai fascinantă perioadă a vieții unui om este copilăria . Sinceritatea și  bucuria, o caracterizează din plin.

Parcă, mai ieri ieșeam cu frații  și surorile mele mai mici,   în livada și ne bucuram că copăcelul nostru a dat însfârsit roade , iar anfabila noastră mamă ne privea cu un zâmbet pe față dansurile și clinchetele.Mai târziu , noi am dat roade, citind, scriind.Însă in capul nostru era doar joaca, ceea ce era normal la vremea aceea.

  Fiecare zi era ca o explozie de culori și sentimente.Pregătindu-mi noi și noi surprize....

 Copilăria e o poveste, prin care trecem odata în viată.Pentru unii e tristă, pentru alții e fericită, însă finalul e mereu pozitiv.

Mi-a plăcut mult încă de mică să citesc, să hoinăresc cu fratii și să mă joc cu câinele.

Nu degeaba, omul se aseamănă cu pomul sădit lânga ape și care îsi dă rodul la timpul său .La fel nici noi ,fără strămoși și limba româna nu am putea fi.

Copilăria este podul dintre realitate şi ficţiune .

      

  

                                            COPILĂRIA INIMA TUTUROR VÂRSTELOR

          AUTOR:Tcaci Cristina

         CLASA 7 A

        Liceul Teoretic cu Profil Real ,,Mihai Marinciuc,,

Copilăria este șuvoiul de apa care izvorăște limpede și curat din adâncurile finite și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune”, spunea Francesco Orestano. Intr-adevăr, câte reușesc să fac într-o perioadă a vieții, numită  copilărie,  reușesc sa văd și să-nțelege cât de mare e lumea și cât de mică sunt eu facând parte din  din acest castel în care regi suntem noi  copii. Copilăria e începutul tuturor începuturilor, e începutul primelor zile de viață, începutul primei iubiri și a  primei prietenii.

Parcă mai ieri aveam si eu șapte anișori, și când priveam în jur, vedeam imagini cu totul diferite de cele pe care le văd acum, ochii mei vedeau o lume mare, la care adesea se alăturau mici prinți si prințese din frumoasele basme ale copilăriei. Vedeau o lume plină de noi și noi taine ce pentru mine păreau imposibil de aflat, unicul lucru pe care îl înțelegeam pe deplin, era faptul că am o mulțime de prieteni, prieteni  ce veșnic vor fi alături de mine. În ochii mei mereu zâmbea un soare, chiar și iarna, deoarece, mama si bunica, aveau grijă să-mi amintească de el în orce poveste pe care mi-o citeau seara, înainte de curatele vise copilărești .Mi-e dor de perioada copilăriei  unde nu conta nimic. Jocurile erau mai frumoase și pline de poezie si plăcere. Prietenii pe care mi-i faceam îmi  păreau pe veci.

Am observat  că  copiii din ziua de astăzi facând și eu parte din ei nu mai știm să ne jucăm frumos și prietenește. La țară au rămas aceleași jocuri minunate, de poveste de care-mi amintesc cu drag si astăzi. Cine nu-si mai aminteste de veselia si rasul organic al prietenilor din copilărie?

Sau de jocurile pe care le jucam atunci când ne strângeam o gloată de copii- gălăgioși și plini de energie – de prin sat și se,, încingea,, o distracție care dura până mai târziu  în noapte  făceam o larmă că ne auzea tot satul . Se mai găsea câte un vecin care ne lua la goană prin tot satul și ajungeam acasa obosiți si supărați .Știam că fuseseră o zi mică, dar cu amintiri ce conțin întâmplări cu adevărat interesante, întâmplări pe  care nu le voi uita niciodata. Și acum sunt copil, dar nu așa ca atunci, deja nu mai cred atât de puternic în povești, nu mai fac năzbâtii, singurele ființe care mă fac să mă simt copilul de atunci sunt doar părinții si prietenii mei, care in fiecare zi îmi reamintesc de acele minunate momente petrecute alături la marginea unui curcubeu.

În concluzie,copilăria reprezintă un amalgam de trăiri pure ce stau la baza dezvoltării noastre.Ea este punctul de la care se pornește în călătoria vieții și etapa care ne va decide destinul.Din păcate există întotdeauna în copilăria noastră un moment când uşa se deschide şi lasă să intre viitorul.

Niculăiță Andreea,L.T’’Orizont’’,clasa 6’’B’’

Hora fericirii

Îmi amintesc de vara...de pomul care l-am sădit împreună cu prietenii mei,care crește odată cu noi.Aș fi vrut să-mi întâlnesc din nou prietenii viu colorați cu care mă jucam în diminețile răcoroase de vară.Dansam împrejurul pomului,chiar și o horă încingeam,ne simțeam foarte bine,eram fericiți.Trăiam emoții de bucurie.

Dar deodată,m-au trezit zgomotele vântului..încercam să-mi amintesc noaptea trecută,dar a fost decât un vis..un vis frumos.Vântul a trântit cu putere fereastra încă deschisă...nici n-am tresărit...Zâmbeam...îmi era teamă să mă ridic..chiar să deschid ochii să nu pierd acel vis frumos...Mi-am afundat capul în perna ce încă păstra mirosul visului parfumat,în acordurile suave  ale horei..am adormit la loc..și mi-am amintit de hora fericirii.

Secțiunea elev gimnaziu.Niculăiță Andreea.Chișinău

Hora fericirii

Niculăiță Andreea,L.T’’Orizont’’,clasa 6’’B’’

Hora fericirii o joacă copii

Ei s-au rugat si s-au închinat,

Și pomul a crescut înalt

Pomul fericirii și a bucuriei,

El bucură copii,cu al lui fericire,

Am jucat și ne-am bucurat

Haide-ți să aplăudăm

Fericirea noastră s-o împrăștiem,

 O COPILĂRIE FERICITĂ

Cazacu Andreea, Liceul Teortic „Mihai Eminescu” din Chişinău, clasa a 9-a A

Ce frumoasă mi se pare

Lumea-n care m-am născut.

Ca-ntr-o horă, pom şi floare

E iubirea noastră mare

Hora noastră-i, horă mare

Ne deşteaptă, ne-ntăreşte,

Legănat şi apăsat

Pe străbunul plai porneşte !

Cu triluri de ciocârlie

De pe deal, de pe câmpie

Pentru inima ce ştie

Să danseze cu măiestrie

Vara, vara a venit !

Anotimpul vesel şi mult dorit

Peste tot e soare, cald şi bine

Aerul parfumat la joacă ne îmbie.

Câtă speranţă şi câtă lumină

Pe chipul acestor copii

De rău nu mai ştie

Duios ne poartă-n copilărie.

Totul se deşteaptă,

Chiar şi zarea înfloreşte.

Sus, până la ceruri,

Hora vieţii creşte!

Cazacu Andreea, Liceul Teortic „Mihai Eminescu”, Chişinău, Moldova

O, COPILĂRIE…

Oineagra Beatris, Liceul Teoretic Costești, clasa a V-a A,

sat. Costești, r.Ialoveni, Republica Moldova

O, copilărie…

Cât aş vrea tu să întorci

Clipele plăcute mie,

Acele blânzi şi dulci.

          Ce bine era-n livadă,

          Să alerg şi să mă joc.

          Du-mă-n acea vară

          Cu soarele de foc.

Când cu-ai mei prieteni

Veseli noi dansam,

Prin verzile câmpii

Lucruri noi descopeream.

         Când lungi livezi cutreeram

         Cu- ai mei prieteni buni,

         Multe mere noi mâncam

         Şi din frunzi făceam cununi.

O, copilăria mea,

Eu te iubesc atât de mult,

Tu cu frumuseţea ta

M-ai cucerit demult.

 O PRIETENIE UNICA

Muntean Victoria  , Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu’’ , clasa a VIII-a

A fost o data ca niciodata un mic regat,numit Zolli,aici domnea un rege şi o regina, care aveau 2 fete,una de 14 ani-Alice si alta de 4 ani-Lori.Ȋn acest regat mai locuia şi o familie saraca-Maria si Alexandru,care aveau 3 copii,2 fete  de 13 ani-Gloria,12 ani-Fancesca şi un baiat de 9 ani-Dan.

Aceşi 5 copii  cind se ȋntȋlneau pe la adunǎrile sǎteşti nu se ȋnțelegeau deloc si se certaut foarte mult.

Ȋntr-o zi Alice si Lori au plecat la o plimbare in pǎdure.Ȋn aceea zi şi Gloria,Francesca , Dan si cȋinelelor-Belli au plecat sa caute mure.Peste un timp copiii s-au ȋntȋlnit ş din senin au ȋnceput sǎ se certe,aceştia s-au despǎrțit şi au luat-o pe dumul sǎu,ȋnsǎ peste cȋteva ore s-au reȋntȋlnit de unde au pornit dȋndu-şi seama cǎ s-au rǎtǎcit . Copii s-au speriat ,pentru cǎ venea noaptea,iar cei mici au ȋnceput a plȋngǎ. Spre seara copii trebuiau sa mǎnȋnce şi pentru ca Alice era cea mai mare a plecat sǎ caute ceva de mȋncare,iar Gloria şi Dan trebuiau sǎ facǎ focul .Atunci cȋnd Alice  s-a ȋntors era rǎnitǎ la braț , s-a agǎțat ȋn nişte crengi.Gloria ştia sǎ acorde primul ajutor fiind  ȋnvǎțatǎ  de tatǎl sǎu,care era medic ,a ajutat-o pe Alice . Gloia a improvizat un bandaj din propria sa hainǎ şi i-a legat rana fetei,iar mai tȋrziu au adormit cu toții lȋnga foc.

A doua zi aceştia s-au trezit şi au mȋncat ceva din  cele gasite prin apropiere.

Copiii au petrecut destul timp ȋmpeuna pentru a se cunoasca mai bine şi pentru a deveni prieteni.Atunci cȋnd regele si Alexandu  i-au gasit aceştia țopǎiau si se distrau prin poiana cu flori

Astfel acei copii foarte diferiți au devenit buni prieteni şi s-au ințeles foarte bine,poate, au trait fericiți pȋnǎ la adȋnci batrȋneți

Nu trebuie sa fim prieteni cu cineva care este la fel ca noi,poate cu  cineva diferit  vei putea comunica mai liber şi mai uşor!!!       

Muntean Victoria

Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu’’

Chişinǎu ,  Republica Moldova

                                  O PRIETENIE UNICA

O ZI CU PRIETENELE MELE

Siko Kriszta, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Kadar Marton, Pănet

            Într-o zi de vară am mers prin satul meu, să îmi caut prietenele. Era o zi minunată şi s-a dovedit a fi interesantă.

            După ce au sosit pe câmp şi prietenele mele, şi câinele meu, a început joaca. Ne-am jucat împrejurul celui mai mic copac. Pe cărare o vedeam pe mama sosind, ne aducea de mâncare.

            În depărtare am zărit o pădure obscură şi primejdioasă. Mama ne-a atras atenţia să nu mergem acolo, pentru că ştia că noi suntem foarte curioase. A stat cu noi o vreme, până am terminat de mâncat sendviciurile gustoase, apoi a plecat acasă. După plecarea ei, le-am propus prietenelor mele să mergem în pădurea cea mare, dar cum ele sunt mai fricoase, m-au convins că să rămânem să ne jucăm de-a ascunselea.

            Am vorbit, am râs şi ne-am distrat foarte-foarte bine. Câinele meu Pătrăţică s-a jucat cu noi întreaga zi.

            Când a început să apună soarele şi să se înnopteze am plecat spre casă. În drumul nostru am povestit şi am stabilit ca şi în următoarea zi ne reîntâlnim pe câmp.

Elev Gimnaziu: Siko Kriszta

Clasa a V-a, Şc. Gimn. Kadar Marton

Loc. Pănet, Mureş

România

“O ZI DE VARA”  

            Gusanu Vladislav Mihai        Liceul Teoretec’’ORIZONT’’                 clasa a 5-a “C”

        Era o zi senina de vara.In aceasta zi minunata Ana a hotarit sa faca un picnic impreuna cu prietenele sale duioase: Alina,Maria si Cristina. 
        Cristina l-a invitat si pe fratele ei la picnic.Fetele s-au hotarit sa aduca fiecare cite ceva.Ana va aduce un mic tort din ciocolata, Maria va aduce niste fructe gustoase,Alina va aduce niste decoratiuni ca sa inveseleasca atmosfera,iar Cristina va aduce un ulcior intreg de limonada pentru toti. Peste ceva timp fetele au ajuns la locul potrivit unde aveau de gind sa se faca picnicul. Dupa ce au savurat picnicul ,fetele au hotarit sa se ia la un dans si sa danseze asa pina seara.In timp ce ele dansau un ciine trecea pe alaturi ,vazind ca fetele se distrau atit de bine el a hotarit sa se alature si el.
      Si asa ei au dansat intreaga zi. Ce zi interesanta s-a petrecut azi!

Gusanu Vladislav,
Liceul Teoretec “ORIZONT” filiala Ciocana,

Municipiul Chisinau, Republica Moldova.

 LANȚUL AMINTIRILOR COPILĂRIEI

Petrea Alice Olivia

   Școală Gimnazială „Iulia Hașdeu”

 Clasa a VIII-a B

 Galați/ România

            Imediat după apariția soarelui, care a trezit întreaga natură, vedeam cum se strângeau copiii satului, cu hainele roase de timp, dar cu o încântătoare veselie.

            Inocența și naivitatea fac din copilărie o lume fericită fără griji, înconjurată de bine și apărată de puritate .

         Era o zi obișnuită de toamnă. În livada plină de pomi, care stăteau cu crengile la pământ datorită greutății fructelor mălăiețe, s-a adunat o ceață de copii.

            Odată ce au ajuns acolo, cei mari și mici s-au strâns la joacă și au pornit o horă în jurul „pomului fericirii” pe iarba uscată și ruginie care scârțiaamețitor sub picioare .

        Toată natura a prins viață la chiftele copiilor desprinși parcă dintr-un colț de rai .

         Se vedea pe chipul lor angelic că nu au griji sau supărări.  Erau doar ei cu natura, de zici că erau desprinși dintr-un alt univers.

        Pentru ei, joaca în câmp este un sentiment de preț din viață. Cei mari sunt surprinși de gingășia celor mici și își amintesc cu drag de momentele în care au fost și ei așa. 

         Fiecare dintre noi avem un cuib al amintirilor din copilăria noastră în natură, care este rătăcit în adâncul sufletelor noastre, dar care întotdeauna ne aduce zâmbetul pe buze , sau chiar bună dispoziție.

         Cercul format reprezintă unitatea, egalitatea, faptul ca se consideră prieteni, poate pentru multă vreme.

        Natura parcă se înveselește brusc de chicotelile prichindeilor, care stau sub privirea vigilentă a mamei. Comuniunea omului cu natura e dată de câinele, care trăiește la fel cu cei mici , fiindu-le prieten adevărat.

          Aș iubi mai mult natura, dacă n-ar ține-o într-un plâns ca sălciile!

PARADISUL COPILĂRIEI                                                                                                                                                                         Autor: Panuța Andreea, IPLT ,,Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Clasa a VI-a ,,D” 

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții, de care se bucură orice copil. Copilăria este acea lume, în care balaurii cu câte șapte capete cutreieră pămîntul în căutarea unor noi victime. Părinții și bunicii noștri sunt cei care ne apără cu prețul vieții lor de acești mari monștri. Copilăria este atunci când putem să râdem și să plângem în aceeași zi, în care ne supărăm dar și să iertăm în câteva clipe, în care suntem singuri, dar nu ne dăm seama că avem mii de oameni în jur. Aici ne putem întâlni mereu cu Cenușareasa și Prințul, cu Soldățelul de plumb împreună cu mica sa dansatoare, cu Frumoasa din pădurea adormită, cu cei șapte pitici și Albă-ca-Zăpada și mulți alți prieteni de-ai copilăriei.  Mă văd și acum în jurul copăcelului fermecat, care pe toți ne aduna în jurul său cu aroma infinită a perelor dulci și arămii. Mi-aduc aminte de mirosul plăcintelor calde scoase din cuptor, și de minunatele jocuri „De-a v-ați ascunselea” , „Șotron” , „Elastic” sau „Țară – țară vrem ostași!”. Oricărui om matur, care și-a luat deja la revedere de la această mică bucurie trebuie să-i fie dor de acele momente când era și el copil ca noi. Atunci când el făcea vre-o năzbâtie, iar părinții îl pedepseau pentru asta, dar totuși rămânea fiul lor favorit. Atunci când se certa cu prietenii, dar peste câteva clipe erau din nou amici pe viață. Atunci când mergea împreună cu prietenii la furat cireșe de la vecini, iar ei erau prinși și alungați cu mătura.  Nimic nu se compară cu acele vremuri de când eram mici.   Totul pare ca-n poveste, atunci când ești copil cu adevărat.  

                                                                                      PARADISUL EFEMER

Negru Oana, Liceul Tehnologic ,,Ionel Teodoreanu,, Victoria, cl. a VII a

          Copilăria este dulcele somn din care nu ar vrea nimeni să se trezească… Copiii văd totul în nimic, frumosul în orice, iar glasul lor duios încălzește și cel mai aspru suflet. Îmi place atât de mult să fiu copil și îmi doresc să rămân astfel toată viața !

          Ce minunat este să te bucuri de frumusețea naturii când copacii plini de fructe ce  așteaptă culeși, emană un miros îmbietor ce te face să uiți de orice grijă și îți umple sufletul de fericire. Chipurile gingașe și pline de speranță ale copiilor care își joacă micuța horă în jurul celui mai bogat pom, alături de Grivei, te fac să vrei  să rămâi copil.

          Râsetele și ochii lor magici te copleșesc din plin. Totul se întâmplă sub privirile ocrotitoare ale mamei, cuprinsă de grijile gospodărești dar și de mulțumirea de a oferi copiilor o viață frumoasă. Miros de mere coapte, miros de iarbă cosită, mirosul unei clipe închise într-un paradis ca într-un sipet fermecat pe care îl putem deschide ori de câte ori amintirea ne va chema spre inocență, naivitate, puritate…

PAȘII TOAMNEI

Ciaun Mădălina, Liceul Tehnologic ,,Ionel Teodoreanu,, Victoria, cl. a VII a

        A venit toamna, anotimpul recoltelor. Sus, pe deal, această zână îmbrăcată într-o rochie cu trenă multicoloră își flutură pletele prin crengile încărcate cu roade îmbelșugate. Fructele se ascund printre crengi , iarba pălește în fața toamnei iar potecile livezilor sunt îmbrăcate până-n gât cu frunze multicolore.

       În mijlocul livezii se ivesc câțiva copii cu păr bălai și ochi mari , cu zâmbete până la urechi . De bucurie, în jurul lor, sare un cățel cu coada stufoasă iar mama îi privește din spate , culegând roadele pomilor. Lumina cucerește toate împrejurimile și mângâie chipurile copiilor. Veșmintele lor saltă în ritmul dansului zulufii fetelor mângâie grumajii iar băiețelul este mândru de pălăria lui abia cumpărată. Până și cel mai mic frățior nu se lasă mai prejos, dorin cu tot dinadinsul să țină ritmul cu ceilalți pe când fata cea mare are grijă de toți ceilalți.

     Ce frumoase sunt jocurile copilăriei!

 Copilăria

Copilăria e un dar sfânt,                                                                                     

Dată de Dumnezeu pe pamânt.

Am apărut în acest  rai

Din dragostea florilor de mai.

Copilăria este o lume fermecată

Cu basme, poezii și teatre,

Ne putem întâlni oricând

Cu zâna bună pe  pământ.

Copilăria ne dă temei

Să credem în magia ei.

Copilărie, crăiasă din povești,

Tu numai fericire dăruiești.

Copilăria este dulce

Că-ntodeauna bucurii aduce

Multe zâmbete zglobii,

Multe,multe jucării.

Copilăria, pasăre măiastră,

Ai apărut în viața noastră.    

Lângă suflețelul meu                                                                 

Tu vei rămâne mereu!      

Palade Evelina,  cl. a-V-a „C”

din L.T. „Mihai Eminescu” mun. Chisinau 

                                                                                                                                     Tema: Copilăria  

POIENIŢA VESELĂ

Dragoş Teleucă, Liceul Teoretic "ORIZONT", Clasa a 5-a „C”

Familia Pruteanu era o familie inteligentă generoasă şi înstărită. Însă cea mai mare avere a părinților erau cele  trei fiice, nişte copile educate, harnice şi drăgălaşe: Smărăndiţa, Tincuţa şi Măriuca. Fetele semănau mult între ele, dar şi erau una mai frumoasă ca alta, aveau părul de culoarea spicului, iar ochii de culoarea cerului.

Surorile mergeau deseori  la joacă în crângul din apropierea casei, însoţite de cel mai bun prieten al lor, un câine mare de vânătoare pe nume Bucurel.

Intr-o bună zi, jucându-se  în luminişul lor iubit din pădurice, care era o poiană luminoasă, cu iarbă moale şi mătăsoasă, au zărit mergând pe o cărăruşă din apropiere doi copilași, care păreau sărmani şi foarte trişti. Smărăndiţa se apropie şi îi întrebă, cine sunt şi care este cauza tristeţii lor. Cei doi copii, care erau frate cu soră, le-au povestit fetelor drama vieţii lor, şi anume că recent au rămas singuri pe lumea aceasta şi sunt înfometaţi. Tincuţa, auzind una ca asta, dăduse o fugă până acasă şi adusese în scurt timp un coş plin cu de-ale gurii. Din acea zi copiii s-au împrietenit şi veneau zi de zi în poieniță să se joace împreună, iar fetele luau de acasă un coş cu diferite bunătăţi. După ce se ospătau, copii se jucau, dansau, cântau şi desigur îl dresau pe Bucurel.

Intr-o bună zi,  Doamna Pruteanu a mers din urma fetelor să vadă unde pleacă ele cu coşul. Ajunsă în poiană a zărit coşul gol lângă un stejar, iar în mijlocul poieniței, în jurul unui copăcel tânăr a văzut fetele sale fericite şi încă doi copii, toţi cântând şi dansând vesel, neobservând nimic împrejur. Bucurel zburda şi el fericit în jurul lor. A înţeles totul, şi în acel moment i s-a umplut inima de bucurie, că a educat aşa fetiţe milostive. A rămas atinsă de mărinimia fiicelor ei. Doamna Pruteanu s-a apropiat de copii şi le-a propus să meargă împreună acasă.

Acea zi a fost una foarte importantă pentru familia Pruteanu, care a devenit mai numeroasă  şi bineînțeles mai fericită prin asta.  Ei au trăit mulţi ani în pace şi voie bună, venind deseori în Poieniţa Veselă şi aducându-şi aminte de acele clipe de fericire din copilăria lor.

Dragoş Teleucă, Liceul Teoretic "ORIZONT", Clasa a 5-a „C”

Mun. Chişinău, Republica Moldova

                                               POMUL COPILĂRIEI

Scris de Emilia Trofin Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Republica Moldova mun.Chișinău,clasa a V-a „C”

     Cu cincisprezece ani în urmă, Rut a dat naștere unei fetițe.În cinstea acesteia, părinții au decis să sădească un puiet de măr în satul de baștină al bunicilor, pentru ca micuța lor să se dezvolte și să înflorească la fel ca acesta. Anii au zburat ca niște clipe. Fetița creștea vazînd cu ochii și an de an familia lor se mărea cu un membru. Astfel, Estera a devenit sora mai mare pentru trei fetițe si un băiețel. Mama îi povestea Esterei despre pom,însa nu i l-a aratat niciodată,deoarece locul unde a fost sădit era la sute de kilometri depărtare de casa lor. Fata se intristă,fiindcă in inima ei,acel copac avea un loc special,acel copac era asociat cu vremea copilăriei, chiar daca nu-l vazuse niciodată cu ochii ei albaștri ca cerul unei zile de vară. Nu suporta gîndul că pomul stă singur,fără ea,într-un loc îndepărtat. De multe ori visa că a fost cu frații ei in acel loc și a descoperit o frumusețe nemaipomenită, cum doar in povesti există. Rut îi sporea curiozitatea cu diferite basme despre o prințesă, care a crescut și a pornit într-o aventură.

   Dupa cîțiva ani,mama a decis să le arate copiilor pomul pe care l-au sădit in cinstea Esterei și să-i potolească fetei dorința arzătoare, dar nu au uitat nici de prietenul necuvîntator al familiei, Graf.

     Au ajuns într-un sătuc mic,relativ pustiu. Vedeai doar din cînd in cînd un copil perindîndu-se pe uliță. Toți erau nerăbdători și le sărea inima din piept cu gîndul la magicul copac. Mama le-a arătat copiilor împrejurimile pline de amintiri, unde a petrecut cea mai frumoasă perioadă din viață. Au poposit în locul tainic. Dintre toți copacii numai unul era fructifer. Copiii mici au alergat veseli spre pom. Doar Estera, cea mai nerăbdătoare, mergea încet studiind natura. Ajunsă la copac,o lacrimă limpede i-a căzut de pe obraz, bucuroasă ca în sfîrșit vede, aude, simte atmosfera paradisului. I-a mulțumit mamei, îmbrațișînd-o strîns si călduros. Cît ai clipi din ochi și ea era acolo cu toți frații ei. Se uita cu o sclipire în ochi la pom, de parcă ar fi văzut ceva uimitor. Defapt,nu e nimic special, doar un măr,însă pentru ea era totul.

      Au dat mîna cu mîna în jurul copacului,ca ei să fie mereu uniți ca rădăcinile pomului de pamînt si rezistenți la orice furtună. Cîntau un cîntec vesel,iar Graf îi acompania cu vocea sa minunată de tenor. Rut îi privea fericită dintr-o parte,implinită de faptul că a dat viață visurilor copiilor.

PRIETENI CU NATURA 

Autor: Capațina Silvia, IPLT ,,Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Clasa a VI-a ,,D” 

       Pentru noi, copiii, natura este un loc minunat unde zi de zi putem să ne jucăm. Copacii, iarba, florile și priveliștea naturii constituie un imens univers pentru cei mici. Viața este aidoma unui fluture care zboară printr-o câmpie însorită și plină de mireasma florilor iar în  copilărie clipele petrecute pe această câmpie sunt cele mai dulci și mai valoroase. Un copil este frumos pentru că sufletul său radiază mereu fericire și seninătate, el nu cunoaște răul și nici nu știe de frică, ci doar continuă să descopere zilnic lumea ce îl fascinează. Îmi place să admir natura, să ascult trilurile dulci ale păsărilor, să miros florile viu colorate și să mă joc cu micii mei prieteni necuvântători. În sînul naturii mă simt fericită și în siguranță, fiecare pom e ca un ostaș nemaipomenit de puternic și fiecare rază de soare îmi dă putere să cresc mare și curajoasă. Miracolul naturii mă inspiră și mă face să cred că fiecare lucru pe acest pământ are un rost și este unic, așa cum fiecare fulg de nea este diferit de miile de alți fulgușori ce îmbracă iarna pământul.  Este minunat să fiu prieten cu natura, eu știu că în ea voi găsi lucruri frumoase și voi avea parte de momente de fericire  și împlinire.                                

                                                    Prietenia-floarea dulce a copilăriei

                                                Babin Valeria ,Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu,, clasa a VIII-a ,,C,,

Prietenia-floarea dulce a copilăriei. Prietenia este cea mai frumoasă și mirifică floare care încoronează sufletul tuturor ființelor vii de pe pământ. Prietenia și copilăria sunt două surori care plăsmuiesc bazele omeniei. Ele se află într-o strânsă concordanță empatică. În același timp ele sunt diferite și tainice.           

Copilăria este nevinovată,naivă,dulce,duioasă. Ea însoțește o persoană doar câțiva ani-ani naivi,primii ani, anii descoperirilor și ai bucuriei inocente și lasă în spațiul lăuntric uman o amprentă profundă ramificată de amintiri-prietenia. Prietenia însoțește însă pe om toată viața.

Așadar prietenia devine pentru totdeauna o sursă nesecată de viață, căci numai datorită prieteniei pe pământ e liniște și fiecare om își are propria valoare. Prietenia e vastă, cuprinde toate aspectele vieții. Există prietenie interumană , prietenia cu o carte , cu un animal de companie ,eventual prietenia cu însăși natura. De aceea prietenia e ca o galaxie aparte în minte și rațiune. De multe ori oamenii nu sesizează că atât armonia sufletească , cât și succesele se datorează acestei valori inestimabile. Oamenii nu conștientizează de fiecare dată că există în această lume  datorită prieteniei, deoarece această crăiasă misterioasă , înțeleaptă și candidă stă liniștită și cumpătată într-un câmp cuprins de renașterea pură a primăverii. Acet câmp e un colțișor de rai unde au parte de fericire doar cei ale căror capete și inimi sunt înzestrate cu florile dulci culese din grădina amiciției. Prietenia e o împărăteasă tânără care vegheză pe toți cei care se odihnesc pe acest tărâm , ea este pretutindeni-de la soarele de pe cer până la cele mai fragile firișoare de iarbă. Ea unește într-o horă divină pe cei care știu ce e bunătatea, colaborarea,indulgența,încrederea și devotamentul. Din acest dans pudic,pentru odihnă lăuntrică se mai desprind vreo câteva făpturi, dar aceasta nu înseamnă că Prietenia dispare sau suferă, aceasta este decizia sa genială prin care îi determină pe oameni în diverse circumstanțe și îi ajută să tindă spre ideal,să deprindă sau să-și dezvolte o calitate indispensabilă vieții pentru ca atunci când  această horă mlădioasă își va recăpăta integritatea datorită acestor noi experiențe și trăiri ,ea să devină mai longevivă și mai trainică. Așadar Prietenia e și o școală incontestabilă în care lecțiile costă scump și care se ocupă de educarea spirituală.

Prietenia este nemuritoare, ea e eternă. Există și va fi pentru totdeauna , căci ea e un dar dumnezeiesc dat celor vii pe pământ pentru ca să poată convețui și pentru a-l prețui.Prietenia a fost,este și va fi mereu cinstită în poezii, cântece, doine, balade și discursuri. Despre amiciție nu se poate spune că e la modă , ea este o hartă , o carte ce ne îndrumă toată viața pînă la cele sfinte. Prietenia este dulce ca mierea de flori de tei , răspândește o mireasmă de lăcrimioare, are ochii multicolori , are voce de soprană , nu are o rochie împodobită cu  nestemate-e modestă, are o rochie albastră ca cerul în ziua de Paști și ține mereu în mână o carte a căror file poartă aroma dulce a florilor de măr -,,Cartea Vieții,,.

                                                                      PRIETENIA

                                              

                                                                 Bolocan Andreea, Gimnaziul ,,Grigore Vieru,, , clasa a VI- a

        Nu contează câți eram sau ce făceam, acea legătură din noi ne unea. Legătura prietenească este atunci când te înțelegi cu cineva si nu poți să pleci de lânga ea, el sau ei.

       Joaca - doar asta ne sta in cap. Asta se întâmpla si cu noi - cei șase prieteni nedespărțiți. Ieșeam in fiecare zi din vacanță în poiană. Ne jucam, dansam si niciodata nu ne certam, mereu uitam cum trece timpul si veneam târziu acasă. Pentru noi era magica si frumoasa prietenie. Fiecare ne luam de mâini și dansam, nu eram perfecți, dar ne distram. Erau si mari si mici - pentru noi doar prietenia conta. Mereu lumea trecea pe acolo și le aduceam un zâmbet pe fața.

       Și așa cerul prindea o pată de culoare - albastru-închis și plecam cu zâmbete si bucurie. Prietenii sunt acei care sunt pentru noi ca niște frați.

Natura era și ea prietena noastra, liniștită si pașnică. Copacii verzi ne umbreau jocul, florile ne frapau cu mirosul lor.

Mama, din îndepărtare, ne admira cu ochi dulci și cu un coș plin de bunătăți.

Da, copilaria este vârsta care trece repede si nu se mai întoarce.

 Prietenia-floarea dulce a copilăriei 

                                     

Babin Valeria ,Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu,, clasa a VIII-a ,,C,,

Prietenia-floarea dulce a copilăriei. Prietenia este cea mai frumoasă și mirifică floare care încoronează sufletul tuturor ființelor vii de pe pământ. Prietenia și copilăria sunt două surori care plăsmuiesc bazele omeniei. Ele se află într-o strânsă concordanță empatică. În același timp ele sunt diferite și tainice.           

Copilăria este nevinovată,naivă,dulce,duioasă. Ea însoțește o persoană doar câțiva ani-ani naivi,primii ani, anii descoperirilor și ai bucuriei inocente și lasă în spațiul lăuntric uman o amprentă profundă ramificată de amintiri-prietenia. Prietenia însoțește însă pe om toată viața.

Așadar prietenia devine pentru totdeauna o sursă nesecată de viață, căci numai datorită prieteniei pe pământ e liniște și fiecare om își are propria valoare. Prietenia e vastă, cuprinde toate aspectele vieții. Există prietenie interumană , prietenia cu o carte , cu un animal de companie ,eventual prietenia cu însăși natura. De aceea prietenia e ca o galaxie aparte în minte și rațiune. De multe ori oamenii nu sesizează că atât armonia sufletească , cât și succesele se datorează acestei valori inestimabile. Oamenii nu conștientizează de fiecare dată că există în această lume  datorită prieteniei, deoarece această crăiasă misterioasă , înțeleaptă și candidă stă liniștită și cumpătată într-un câmp cuprins de renașterea pură a primăverii. Acest câmp e un colțișor de rai unde au parte de fericire doar cei ale căror capete și inimi sunt înzestrate cu florile dulci culese din grădina amiciției. Prietenia e o împărăteasă tânără care vegheză pe toți cei care se odihnesc pe acest tărâm , ea este pretutindeni-de la soarele de pe cer până la cele mai fragile firișoare de iarbă. Ea unește într-o horă divină pe cei care știu ce e bunătatea, colaborarea,indulgența,încrederea și devotamentul. Din acest dans pudic,pentru odihnă lăuntrică se mai desprind vreo câteva făpturi, dar aceasta nu înseamnă că Prietenia dispare sau suferă, aceasta este decizia sa genială prin care îi determină pe oameni în diverse circumstanțe și îi ajută să tindă spre ideal,să deprindă sau să-și dezvolte o calitate indispensabilă vieții pentru ca atunci când  această horă mlădioasă își va recăpăta integritatea datorită acestor noi experiențe și trăiri ,ea să devină mai longevivă și mai trainică. Așadar Prietenia e și o școală incontestabilă în care lecțiile costă scump și care se ocupă de educarea spirituală.

Prietenia este nemuritoare, ea e eternă. Există și va fi pentru totdeauna , căci ea e un dar dumnezeiesc dat celor vii pe pământ pentru ca să poată conviețui și pentru a-l prețui.Prietenia a fost,este și va fi mereu cinstită în poezii, cântece, doine, balade și discursuri. Despre amiciție nu se poate spune că e la modă , ea este o hartă , o carte ce ne îndrumă toată viața pînă la cele sfinte. Prietenia este dulce ca mierea de flori de tei , răspândește o mireasmă de lăcrimioare, are ochii multicolori , are voce de soprană , nu are o rochie împodobită cu  nestemate-e modestă, are o rochie albastră ca cerul în ziua de Paști și ține mereu în mână o carte ale cărei file poartă aroma dulce a florilor de măr -,,Cartea Vieții,,.

                                                 PRIETENIA

Bucur Justina Maria, Școala Gimnazială “ Miron Cristea” Toplița;  Clasa: aV-a B

   

           Era în primăvara anului 2014. Îmi amintesc exact. Era vacanța de primăvară și eram împreună cu parinții, la bunicii mei de la țară. Venisem doar pentru câteva zile. Natura era splendidă: copacii se pregăteau să înflorească, păsările din curtea bunicii aveau puișori, pisica avea un pui pufos si miorlăit, iar calul bunicului necheza după puiul lui, un mânz care de abia stătea în picioare, îl fătase cu o seară înainte. Totul părea ca dintr-o poveste, parcă toate vietățile ogrăzii, se pregătiseră că venim noi: toate aveau câte o surpriză să ne arate. Însă eu parcă tot nu- mi găseam ceva de făcut, mă învărteam de colo, colo pâna m-am trezit pe ulița satului, unde mai erau patru copii, veniți și ei la bunici în vacanță. Era Tania din Constanța, Elena din Timișoara,  Măriuca venită din Alexandria si Radu din Baia-Mare. Toți erau veseli, făcuseră cunoștință, iar când m-au văzut, au tăbărât pe mine să ne cunoaștem.

         Lângă ulița satului, în apropiere de curtea bunicii era o grădina mare, unde ne-am gândit noi sa ne jucăm leapșa, rațele și vânătorii și alte jocuri hazlii. Spre seară când eram pregătiți să ne jucăm de-a v-ați-ascunselea, eu cu Măriuca, am observat lângă trunchiul unui cireș bătrân, un pui de cireș firav ce de abia se ținea în pământ. Când să-l prind mai cu putere, mi-am dat seama că cineva înainte a vrut să-l smulgă. Am fugit repede în curtea bunicii, să aduc un harleț. Tania și Radu, au adus două găletușe de apă și am sădit puiul nostru de cireș, mai la deal, să nu fie aproape de cei ce trec pe drum. Arăta bine acolo, era mândru și semeț pe dâmbul plin de iarbă. Nici nu am terminat bine de plantat, că am si auzit vocile părinților care ne strigau să mergem, că e seară. De dimineața, plin de nerăbdare am alergat toți la puiul de cireș, unde am facut o horă în jurul lui, de bucurie că a rezistat verde, în picioare, în noul său loc. Când m-am uitat mai bine, ne aflam toți pe burtă în iarba în jurul unei crenguțe subțiri, și dintr-o dată am realizat că în doar două zile se legase o mare prietenie, care ne-a arătat cum să ne distrăm, cum să învățăm unul de la celălalt, dar și cum să ne plângem unul altuia atunci când ne este greu si cel mai important lucru să ne respectăm.

         Atunci am aflat că Tania, Elena si Radu trebuia să plece în acea zi. Măriuca si cu mine plecam a doua zi. Toata lumea era supărată, simțeam în vocea lor părerea de rău. Ne-am promis  că vom rămâne prieteni, că ne vom întâlni în fiecare vacanță în jurul cireșului nostru. Cu părere de rău vă spun că nu a fost așa. Au trecut de atunci doi ani. Eu am fost la bunici aproape în fiecare vacanță și am vazut-o o dată pe Măriuca, apoi de două ori pe Radu, dar niciodată nu ne-am mai văzut toți împreună. Prietenia este un cuvant simplu și totuși este foarte greu de explicat. Pentru mine prietenia înseamnă totul: fericire, tristețe, lacrimi, zâmbete, imbrățișări, sentimente, gânduri. Îmi doresc foarte mult ca prietenia noastră să dureze o viață!

Bucur Justina Maria;   Instituția:  Școala Gimnazială “Miron Cristea” , Localitatea: Toplița; Țara: România.

DE MÂNĂ CU COPILĂRIA

Dorin Andreea. Liceul Teoretic „Spiru Haret”, clasa a VIII-a

Mulți din noi trăiesc acest anotimp al vieții: unii abia încep aventura, iar cei care au trecut deja prin el, se alină doar cu amintirile…

Razele piezișe ale soarelui încununau o nouă zi. Fructele fragede din pomi se legănau în bătaia ușoară a vântului, iar zumzetul posomorât  al insectelor ce-și croiau drum prin iarba înaltă și netunsă completau peisajul liniștit. Dar iată … de pe vârful unei movilițe se aud câteva voci. Clinchetul din acele glăscioare se apropia, urmat de lătratul ritmic al unui cățel. Coborâră valea ușor  de parcă ar fi zburat, scăldați în lumină. Erau cinci chipuri drăgălașe și fericite... Atât de firavi și plini de candoare. Își împreunară mâinile formând o horă în jurul unui tânăr pom. Podoaba-i din frunze scotea la iveală prima roadă.

La câțiva pași, sub umbra unui copac stă mama, urmărind cu a sa privire blândă jocul copiilor. Deși este zilnic provocată de confruntările vieții și a sufletului, care sunt, desigur, inevitabile, le depășește cu ajutorul zâmbetelor copiilor dragi. 

Este una din cele mai reprezentative lucrări pe care am ocazia să o descoper, unde putem distinge cu adevărat noțiunea de  „perfecțiune” , viața fericită, împlinită și faptul că noi suntem făuritorii propriilor bucurii. Totul se întâmplă în natură, alături de cel mai devotat prieten al omului – câinele, detaliu care punctează imaginea rustică a libertății, pe care un copil de la oraș niciodată nu o va putea trăi, regăsim liniștea unei mame de la țară, care dincolo de greutăți găsește timp pentru a trăi bucuria copiilor.

                                      Dorin Andreea.  Liceul  Teoretic  “Spiru Haret”. Moldova,  Chișinău.

DULCE, DULCE COPILĂRIE

Grosu Olesea, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, clasa VIII-a ,,C”

 Republica Moldova, or.Chișinău

Zglobie, liberă, voioasă,

Dansează hora prin câmpie,

De mână e cu fericirea,

Dulcea mea copilărie.

E mică încă, ne-nfricată,

Soarele-i strălucește-n ochi,

Poartă la mână înnodată

O ață mică de deochi.

Nu știe încă ce e grija,

Ce e minciuna sau durerea,

Cât de amară e tristețea,

Ea știe numai cum e mierea.

Ea e în noi, în fiecare,

În picii ce dansează-n câmp,

E și-n bătrânii ceia-n care

Ea e schimbată doar de timp.

Hai să dansăm cu ea de mână,

Să nu-i dăm drumul ca să zboare,

Copilăria n-are capăt,

Să-i desenăm continuare!

PARADISUL MAGIEI

                                                          Păcătos Mădălina,IP Gimnaziul Schineni,clasa VIII-a


    Copilăria e începutul tuturor începuturilor ,primele zile de viață , prima iubire și  prima prietenie. E o lume mică asemenea unei insulițe  unde lipsește tristețea. E paradisul cel mai iubit de fiecare.Copilăria e darul cel ni-l dă viața, singurul gând  pierdut pe drumul vieții omenești.,,Ea este inima tuturor vârstelor’’.(Lucian Blaga).Copilăria adevărată nu are vârstă ,ea ține de infinit în gândurile noastre.Este floarea tinereții ce nu dă uitării momentelor plăcute alături de ființe dragi .Este vârstă frumuseții sufletești. Mereu înflorește în sufletele  noastre.Este singura felie care topește întregul univers înconjurător. E o lume aparte,misterioasă ,fantastică și foarte frumoasă,o lume de miracole și uimire. O comoară nesecată în care găsim mângâiere și alinare.Niciodată nu-și va pierde semnificația ,mai ales că este cea mai pură și distractivă perioadă a vieții.Locul unde se descoperă faptul  ce înseamnă jocuri, râsete,prietenie,fericire.Cu cât cunoaștem mai profund lumea din jurul nostru ,cu atât înțelegem că misterele ei niciodată nu vor fi dezvăluite.Ochii ei privesc lumea cu o bunătate sufletească aparte și cu un zâmbet dulce ce ademenește și molipsește pe toată lumea.Toleranța și bunătatea  sunt cosița copilăriei. Taină  ce duce spre tăcerea sufletului nostru. Nimic nu se compară cu o copilărie fericită ,plină de culoare și liniște, pentru că toți copiii o merită.Este floarea dimineții.Trece ca un gând fără oprire, zboară ca o lebădă ce nu are pe lume asemănare.Așa vor trece anii,topindu-se în zări cum s-ar topi luna pe apa unei strălucitoare mări.Copilăria  se cere a fi fericită și împlinită.Fiecare copil este unic  cu dorințe aparte.Întotdeauna îmi doresc pace în țară și armonie  în familie.Perioada libertății  și a timpului când toate se petrec de la sine,unde este posibil să guști din multe plăceri și dureri vindecate de buzele dulci ale mamei ,când orice tristețe este ștearsă de mângâiera cumpătată  a bunicii,când pur și simplu poți visa încontinuu.Jocurile sunt  mai frumoase și pline de poezie și plăcere.Copilăria este ca un ocean ,care mereu e cu  valurile agitate și în același timp deosebite și frumoase.Trăind clipele dulci ale copilăriei alături de semeni ,îți dai seama că doar în perioada aceasta ai reverii.Este zbuciumul fericit al hohotelor de râs fiecăruia dintre noi.E o pasăre măiastră ce are aripi de dor.Sufletul copilăriei este curat ca apa din izvor, iar inima ei este sinceră și onestă .Copilăria este farmecul și povestea în care zânele și prinții își lasă amprenta.Căldura ei ne cuprinde cu brațele  gingașe și nu ne lasă să plecăm din viața ei.Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria prin basmele lor scrise.

   ,,Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile finite și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste,de bunătate ,de frumusețe ,de perfecțiune’’spunea Francesco Orestano.Într-adevăr câte reușim să facem doar în copilărie ,câte reușim să vedem  și să înțelegem  din acest  castel  în care sunt regi copiii.

Lumea,copilărindu-se…

         Am şi eu în faţa casei un gutui.Chiar îl am.O fi o întîmplare?O coincidenţă

În tablou sunt copii de prin veacul al  XVIII.Sunt fericiţi,foarte veseli, cuprinşi în iereşul jocului.Copiii sunt un popor,o obşte fără naţie,fără trecut şi viitor.Ei sunt veşnicia.N-au probleme şi derturi.Acest popor nu înţălege ce este ura,bătaia,necazul.Ei ştiu ce-i sfînt.Ca în povestea lui Andersen:”Crăiasa zăpezii”:”Unii ca aceştia vor moşteni în împărăţia lui Dumnezeu”.Ei  sunt cei frumoşi la suflet şi nevinovaţi.

       Nuştiu alţii cum sunt,dar eu,cînd mă gîndesc la momentele copilăriei mele, îmi saltă şi acum inima de frumosul timpului petrecut.Învăţam jocuri de la mama din copilăria ei,iar  mama la rîndul ei le ştia de la mama sa-bunica.

-Iulia-a-a-a-a!!Suntem aici!Vino mai repede,vino!

-Iar de-a „Nijabatica”?

-Nu, astăzi „Jocul fetelor”!Vino,hai!

-Vin!Hai,începem!

-Trece Iulia la mijloc şi începem iar un joc.

-Printre văi şi printre munţi trece o căruţă,

 Şi din toate fetele, tu-mi eşti mau drăguţă

 Asta-mi place, asta o vreau

 Asta ţie nu ţi-o dau.

 Treci ,Maria,cu mine la joc!

Vesele ne petreceam timpul cu jocurile preferate.

      Acum,cu părere de rău,copiii nu au aşa o copilărie veselă.Calculatoarele pentru ei par mai interesante.Copilăria mea îmi va rămîne pentru totdeauna-n inimă.

Dragi mi-au fost prietenele mele,

Dragă mi-a fost copilăria mea.

POMUL DIN POIANĂ

Într-o poiană minunată,                                Iar copii fericiți                           

Din pădurea învecinată,                               Săreau în sus și-n jos neosteniți.

A fost semănată

O sămînță supărată.                                      Pomul era așa de bucuros

Dar cu grijă și iubire                                     Că totul împrejur era frumos.

Semănătorul îi aduse bucurie.

Cu timpul cât ea creștea

Și mai fericită se făcea,

Cu lumina soarelui

Și cu apa râului – 

Crescuse un frumos pom,

Pe care îl iubea orice om.

Dar dintr-o dată,

Copacul a început să plângă.

Murise semănătorul,

Iar pe pom îl încercase crunt dorul

Era trist că îi de uitare,

Dar de o dată doi oameni apar în cale.

Și apoi cîțiva copii

Și soarele ce apăruse de pe câmpii.

Veneau urmașii semănătorului

Pentru a vedea roada pomului.

Se așezaseră sub el, pentru a vorbi

Despre moștenirea ce o primi.

Și apoi cu veselie,

Dansau în jurul lui cu bucurie,

Era o horă atât de frumoasă

Că nimeni nu putea să o lase.

( AUTOR CORINA FILIPCIUC, SECȚIUNEA ELEV DE GIMNAZIU, OR.STRĂȘENI)

  

Eram la bunici.Ca în fiecare an, îmi petreceam vacanța la ei.Bunicii mei sunt oameni neobosiți, pentru ei ziua se începe atunci când răsare soarele și se încheie atunci când mii de stele  împânzesc cerul.                                                                                                                                                                                                                                    

Totul se întâmplă într-o dimineață obișnuită de vară.Bunicul,probabil,in livadă,bunica,cu sigu-ranță,la piață.Eu-plictisită, întrucat fusesem la bunici de atât de multe ori, încât nu mai ramăsese niciun colțișor neexplorat.Deodată mi-am amintit de albumul pe care  bunica îl păstra pe etajeră. Îmi spusese de mai multe ori despre el că este singurul lucru care i-a mai  rămas de la mama ei, pe lângă cruciulița pe care o purta mereu la gât.Odată deschis, văzui multe fotografii în care erau ilustrate chipuri necunoscute mie,căci,de fiecare dată când bunica îmi povestea ceva despre ele,nu prea eram interesată și nici nu eram atentă la ceea ce-mi spunea.Frunzăream in neștire albumul, când,deodată, întorcând pagina,am dat de o fotografie foarte veche și interesantă.Pe ea erau cinci copii ce dansau o horă și arătau foarte veseli,fericiți chiar.Copiii arătau ca dintr-o lume îndepărtată,atât de necunoscuți și, în același timp, îi simțeam, într-un fel,rude cu mine sau chiar mai mult de atât.Lânga ei era și un cățeluș care zburda.Păreau să fie într-o pădurice.În depărtare se observa o doamnă ,probabil, mama copiilor. Poza m-a atras imediat.Nu știu în ce a constat puterea ei, dar nu mă lăsa în pace deloc.Eram nerăbdătoare să aflu povestea din spatele fotografiei.În următoarele ore am fost foarte agitată, însă ceasul,parcă vrând să îmi facă în ciudă,părea că nu se mai mișcă din loc.În sfârșit, timpul trecu și portița scârțâi.Nici bine nu intră bunica pe ușă si nici nu reuși să lase bine sacoșele jos,că eu imediat am început s-o asaltez cu întrebări. Când m-am mai domolit puțin și a înțeles în sfârșit despre ce vorbeam, chipu-i brăzdat de riduri i se lumină pe dată.Atunci mi-am dat seama că am atins o coardă sensibilă,însă una care suna foarte plăcut.Ne-am așezat amândouă pe canapea și bunica a început să își depene amintirile:,,Am crescut într-o familie numeroasă și nu tocmai bogată.Mama noastră avea foarte multe griji pe cap,dar întotdeauna găsea timp pentru noi și de asta eram foarte multumiți.Pe atunci,dragă nepoțică,eram doar o copilă care prefera  jocul învățăturii și, de aceea, împreună cu frații mei,căutam doar asta să facem.Intr-o zi frumoasă de vară, am lăsat învățatul deoparte și am mers să mă plimb împreună cu frații și părinții mei.Noi,copiii,ne-am jucat cât ne-am jucat și, fiind foarte veseli,ne-am prins într-o horă, în timp ce cățelul nostru, Riki, zburda în jur; toată lumea era a noastră.Îmi părea că până și frunzele dansează cu noi..Mama surâdea fericită,iar tata încerca să ne fotografieze,lucru care abia de-i reușea..Eram atât de veseli, încât nici nu am observat că,dansând,am intrat in pădurice. Când,obosiți,ne-am desprins din horă,am observat că îmi dispăruse brățara pe care abia în acea zi mi-o pusesem și de îndată am devenit foarte tristă.Am început să plâng.Dar mama,cum ne veghea ea mereu, observă.Se apropie și eu îi explicai ce s-a întâmplat.Ea a ințeles,m-a mângâiat și în următorul moment am simțit cum îmi pune ceva la gât.Printre lacrimi, am văzut cruciulița pe care o purta mereu.”                                                                                                                                                                                                                                                                                   

Abia atunci am ințeles de ce bunica poartă acea cruciuliță veche.Prin fotografia aceasta de demult,bunica păstra în sufletul său tot ce-i fusese mai scump:amintirile despre familia sa.,,Iar acum aș vrea să ți-o ofer ție”,continuă.Am rămas uimită și extrem de recunoscătoare bunicii pentru acest cadou.De atunci, din acea zi,eu port întotdeauna cu mine un semn al copilăriei mele.

                                                 Dansul copilăriei

    Potâng Loredana, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu" din Chișinău, clasa a IX-a

        Este început de toamnă. Toamnă bogată în toate roadele pământului. Natura este încântătoare: nu-i nici prea cald, nici prea rece. Este senin, iarba-i destul de înaltă, dar deja pe alocuri este bătătorită, iar aerul, aerul este îmbătător.

       Un grup de copii au venit în crângul din apropierea localității în care trăiesc. Au luat și câinele. Ei parcă fac parte din acest peisaj, din această parte a naturii care pare a fi ruptă din rai. Veseli, plini de viață, senini și nevinovați, copiii s-au prins de mâini în jurul unui copac, făcând o horă de mai mare frumusețea. Ei se învârt repede, râzând în hohote și trăind o imensă satisfacție. Ei trăiesc o nemărginită stare de bine pe care mulți adulți și-ar dori să o poată simți, dar numai copilăria în relație cu natura o poate oferi.

       Ceva mai departe de acești copii, o doamnă, trecută probabil de patruzeci de ani, nu-și poate opri privirea și admirația de la acest grup jovial. A venit în crâng să culeagă câte ceva din bunătățile toamnei, însă a rămas plăcut surprinsă de acești copii care pot să se bucure de viață, de natură, de fiecare zi senină, de aerul curat.Voia bună a copiilor, dansul lor nevinovat în jurul unui copac, bunătatea de pe fețele lor parcă dau tabloului viață, de parcă am simți energia și foșnetul păduricii.

      Ființe mici, dar cu suflet mare, ființe care știu să trăiască în armonie cu natura.  Sentimentul de stare de bine, bucurie de viață, energie copilărească trece prin ei, atingând coardele sensibile ale sufletului.

                                  CÎND  NU EXISTĂ IMPOSIBILUL

                               Coliţa Ana , IP Liceul Teoretic „Petru Rareş”, Soroca ,  Clasa a XI-a „B”

  Foşneşte iarba ...nu din cauza vîntului , ci  a înaltului ritm de bucurie , a intensităţii inimilor tinere  în momentul unui „ritual”, tipic anilor de copilărie. Ea reprezintă cea mai frumoasă ipostază a vieţii  fără limite şi treceri în lumea realităţii .Îmi amintesc şi eu cîntecul de cheamare a ploii , părea o adevărată adresare forţelor superioare de a ne oferi apa sau dansul în jurul copacului de fructe , cu privirea îndreptată  într-o  cireaşă , pentru că le îndemnam să se coacă mai repede.

   Copilăria mea – singurul album de fotografii ce va rămne în memorie , ce nu necesită tipărire . Ea nu se va pierde în timp şi spaţiu , ci îşi va avea continuitatea în eternitate . Noi devenim dirijorii acestui timp atemporar , ne transformăm în titani la picioarele cărora se află întreaga lume. Cînd livezile generează un labirint ,cel care reuşeşte să găsească ieşirea se căsătoreşte cu o prea frumoasă fiica de împărat ... şi se schimbă cu inelele din păpădii.  Pomii , florile chiar şi soarele ne vorbesc şi zîmbesc , iar animalele iau parte în joc, nimeni nu ne este străin , căci mereu prietenia le pune la cale pe toate .Prietenia care am întîlnit-o în literatura română , cea care mi-a comunicat modalitatea de a obţine culoarea perfectă a acestui anotimp ,  şi mi-a zguduit întreg sufletul : Gabriela Nei şi Lucia Novleanu  , mai exact Luli-boy din romanul „Lorelei ” de Ionel Teodoreanu . Prietenia lor era atît de legată , nu aveau nevoie de prea multe vorbe , şi nici distanţa nu o poate distruge , ce a intervenit în viaţa lor . Gabriela este cea , care i-a descoperit talentul şi aptitudinile  de a scrie a Luciei , pentru ca aşa sunt prietenii: îţi cunosc cea mai neagră gaură a sufletului, vindecînd-o. 

  Dincolo de prietenie , răsună glasul şi dorinţa autodezvăluirii . Cînd vrei să evadezi din cel mai înalt vîrf al castelului , privind spre stele . Cînd nu există imposibilul , acest cuvînt nu aparţine copilăriei , o astfel de concepţie este un nonsens în această perioadă. 

   Datorită copilăriei trăite m-am format ca personalitate . Ne-am născut deosebiţi , fiecare moleculă păstrează o rămăşiţă a fiecărei căderi de pe bicicletă . Nimic nu mă opreşte să cred că am imunitate pentru că am ştiut cum să îmi tratez rana cu o miraculoasă  frunză de pătlagină găsită pe cîmpia de joacă.

   Şi a fost odată ca niciodată , cînd nu exista imposibilul!

 

 CÂND ERAM ȘI EU COPIL…

              Autor:Popovici Nicoleta                                                                                                                      Școala:Liceul Teoretic ,,Orizont” fil.Ciocana,mun.Chișinău,Republica Moldova                                                                      Clasa: a VII-a

Copilăria-prima etapă din viața unui om,primele cuvinte șoptite,primele litere scrise,primii prieteni adevărați,primele lacrimi,primele râsete,toate într-o singură perioadă.

Îmi aduc aminte zilele când mergeam cu prietenii în pădure ,iar mama ne privea din depărtare.Venea și Lotus cu noi,câinele meu cafeniu cu botul și burtica albă.Aveam acolo un copac mic și fraged,dar doar al nostru,unde de fiecare dată dansam in jurul său fredonând melodiile copilăriei.Hămăia și câinele ,sărind în sus și fugind de parcă nu mai era nimic altceva de făcut. Intram într-o lume doar a noastră,un univers de râsete și veselie,o planetă unde totul era perfect și nimeni nu te putea deranja,dar desigur că toată asta era o mare imaginație concepută de fiecare diferit.Aceste clipe erau scurte ,dar atât de valoroase pentru noi,încât le prețuiam cu mult drag.Îmi amintesc cu multă exactitate fiecare fir de iarbă îngălbenit și legănat de adierile vântului,fiecare frunză ce ne păzea de soare,fiecare copăcel care se bucura de atenția noastră.Toate acestea mi-au făcut pruncia mai frumoasă și mai voioasă ca niciodată.Prietenii m-au susținut în toate ideile mele năstrușnice ,dar în același timp destul de mature pentru acea vreme.Ne distram împreună ,ne primblam prin pădure,ne ascundeam după arbori,înconjuram copaci,unul mai diferit ca altul.Aveam încredere unul cu altul.Eram convinși că vom fi prieteni pe vecie,nu ne vom despărți niciodată și nu ne puteam imagina că finisând copilăria,viața ne va crea pentru fiecare un drum și o soartă aparte.Ne împartășeam toate secretele,temerile ca pe ceva sfânt.Naivitatea pe atunci nu ne deranja,prostindu-ne în toate felurile și imagindu-ne că zburăm sau că suntem pe lună.Ne îmbrăcam dupa propriile gusturi și nu ne interesa părerea celorlalți.O rochiță mai șifonată ,părul desprins sau împletit în cosițe și o pălărie pe deasupra era tot ce ne trebuia.Conversațiile pline de râsete,ne făceau mai ambițioși,zurzulii,fericiți,pentru că doar cu ajutorul lor ne puteam exprima gândurile,ideile pozitive sau negative,ne puteam înțelegea reciproc.

Uitându-mă la această pictură,doresc să revin în momentele din trecut,să nu am griji și nevoi, să revin la acea naivitate, să mă pot distra oricând și oriunde.Și chiar fac asta. De câte ori am ocazia, mă întorc în acel loc plin de amintiri frumoase și la umbra copacului care e de acum bătrân,mă încarc cu energie pozitivă care mă face să zbor,să iubesc,să trăiesc,să creez lucruri frumoase,să simt plăcerea vieții .Acesta e locul care m-a marcat ca personalitate,care m-a făcut să fiu ceea ce sunt azi.

PRIMĂVARA SUFLETULUI

                  Tomac Iuliana eleva IP Gimnaziul Schineni clasa a VIII –a

   Copilăria-universul  copleșit de armonie și îndelungată pace. Atât timp cât sunt în brațele ei oamenii par   lipsiți de griji și probleme.Sufletele lor parcă ar zbura precum fluturii suavi în lumina blânda a soarelui.Însuși natura redă sentimentul de pace și liniște sufletească.Pământul este liber și aproape de Dumnezeu.Adevărul ne înconjoară și iubirea este însuși inocența.Pruncia devine o lume cunoscută și de neuitat  pentru toți.Jocul este elementul caracteristic acestei minutate perioade de viață ,redându-i farmec și reprezentând modalitatea prin care copiii pot descoperi tainele lumii.Ea este ,,simbolul simplității naturale”(Dicționar de simboluri literare),unde copilul nu are gânduri ascunse și nu știe ce înseamnă ,,rău”sau ,,minciună”.O putem asemăna  cu ceva divin ,deoarece îngerii sunt adesea reflectați sub înfățișarea unui copil.Însuși anotimpul de afară ne sugerează că  este o lume mirifică ,unde de jur împrejur se află dragostea,sinceritatea,omenia și gingășia.Ea poate fi minunată numai dacă știi să o trăiești,nu să fii prins în mrejele  internetului ,telefoanelor mobile etc.ci din potrivă să o petrecem alături de cei dragi prin lecturi în familie. Este cea care  ne arată frumusețile țării pe care nu  știm să le prețuim , ele ne fac să ne simțim copii ,să ne dăm seama că suntem speciali ,ne ajută să ne bucurăm de diminețile frumoase alături de familie ,prieteni .Copilăria este asemenea micului copăcel ce a crescut sub ochii lui Dumnezeu și la vremea potrivită își dă roadele sale bogate,de unde ne hrănim atât trupește cât și sufletește.Părinții au rolul lor important în creșterea și educația copiilor,căci ei sunt temelia personalității  noastre.Cei 7 ani de acasă ne pot oferi doar ei La baza ei  stă credința,deoarece ea este cea care ne insuflă înțelepciune de a trece peste obstacolele vieții.Este regatul unde lacrimile nu își au locul,ci sunt aruncate în marea fericirii.Să fii copil însemnă să fii atât de mic încât florile să-ți șoptească în fiecare zi.Inimile nostre firave se află în această minunată pruncie.Ea este cea care ne mângâie în clipele cele mai grele ale vieții. Este acel tărâm unde totul este uluitor și nou,unde fiecare pas pare a fi un nou început.Reprezintă cartea vieții fiecăruia,unde filele sunt pline cu povești mai vesele și mai puțin,esența depinde de acei doi piloni ai vieții,părinții,care din suflet  și cu mare dragoste s-su străduit ca acestă carte să fie cât mai colorată.

  Numai când suntem copii putem vedea și auzi surâsul apei,clipocitul zorilor,plânsul naturii.Aceste mărunțișuri ne inundă sufletele și fiecare venă din corpul nostru. Fiind copii tresărim de iubire și săltăm de bucurie.Simțim  orice atingere,ne  bucurăm  când vedem și  acea mică  buburuză călătorind de la un umăr la altul.Ne străduim să-i simțim orice durere și să o ajutăm.Aceste lucruri minuscule formează copilăria.Treptele ei sunt mari și necunoscute,unde copilul ca să le poată urca trebuie sa se simtă copil și curiozitatea să facă parte din el.Privim cerul , ne apare soarele și curcubeul,iar privind oamenii vedem tot ce e mai bun la ei.O putem asemăna cu ghiocelul,o floare mică și gingașă ,dar în ea se află toată frumusețea primăverii. Parfumul acestei perioade nu își are scrisă formula. În concluzie pot spune că copilăria este o carte ,un basm,un roman ,o poveste  de iubire, ea este totul,absolut tot.Este momentul în jurul căruia se învârte întreaga noastră viață.

                                  CÎND  NU EXISTĂ IMPOSIBILUL

                               Coliţa Ana , IP Liceul Teoretic „Petru Rareş”, Soroca ,  Clasa a XI-a „B”

  Foşneşte iarba ...nu din cauza vîntului , ci  a înaltului ritm de bucurie , a intensităţii inimilor tinere  în momentul unui „ritual”, tipic anilor de copilărie. Ea reprezintă cea mai frumoasă ipostază a vieţii  fără limite şi treceri în lumea realităţii .Îmi amintesc şi eu cîntecul de cheamare a ploii , părea o adevărată adresare forţelor superioare de a ne oferi apa sau dansul în jurul copacului de fructe , cu privirea îndreptată  într-o  cireaşă , pentru că le îndemnam să se coacă mai repede.

   Copilăria mea – singurul album de fotografii ce va rămne în memorie , ce nu necesită tipărire . Ea nu se va pierde în timp şi spaţiu , ci îşi va avea continuitatea în eternitate . Noi devenim dirijorii acestui timp atemporar , ne transformăm în titani la picioarele cărora se află întreaga lume. Cînd livezile generează un labirint ,cel care reuşeşte să găsească ieşirea se căsătoreşte cu o prea frumoasă fiica de împărat ... şi se schimbă cu inelele din păpădii.  Pomii , florile chiar şi soarele ne vorbesc şi zîmbesc , iar animalele iau parte în joc, nimeni nu ne este străin , căci mereu prietenia le pune la cale pe toate .Prietenia care am întîlnit-o în literatura română , cea care mi-a comunicat modalitatea de a obţine culoarea perfectă a acestui anotimp ,  şi mi-a zguduit întreg sufletul : Gabriela Nei şi Lucia Novleanu  , mai exact Luli-boy din romanul „Lorelei ” de Ionel Teodoreanu . Prietenia lor era atît de legată , nu aveau nevoie de prea multe vorbe , şi nici distanţa nu o poate distruge , ce a intervenit în viaţa lor . Gabriela este cea , care i-a descoperit talentul şi aptitudinile  de a scrie a Luciei , pentru ca aşa sunt prietenii: îţi cunosc cea mai neagră gaură a sufletului, vindecînd-o. 

  Dincolo de prietenie , răsună glasul şi dorinţa autodezvăluirii . Cînd vrei să evadezi din cel mai înalt vîrf al castelului , privind spre stele . Cînd nu există imposibilul , acest cuvînt nu aparţine copilăriei , o astfel de concepţie este un nonsens în această perioadă. 

   Datorită copilăriei trăite m-am format ca personalitate . Ne-am născut deosebiţi , fiecare moleculă păstrează o rămăşiţă a fiecărei căderi de pe bicicletă . Nimic nu mă opreşte să cred că am imunitate pentru că am ştiut cum să îmi tratez rana cu o miraculoasă  frunză de pătlagină găsită pe cîmpia de joacă.

   Şi a fost odată ca niciodată , cînd nu exista imposibilul!

 

 COPACUL MINUNII

Railean Doina, Liceul de Limbi Moderne și Management, cl. a V-a, m.Chișinău

Era odată o familie frumoasă și fericită. De la un timp au început să se ivească neajunsurile. Neajunsuri  mai mari și mai multe. De la un timp se înmulțiseră atât de mult, încât tatăl acelor copii hotârî să se ducă la muncă departe de casă, peste mări și țări, acolo de unde va aduce multe bomboane, multe jucării și ,,de toate”. În sfârșit vom avea ,,de toate”! se bucurară copiii. Dar mama lor se făcea tot mai tristă de când tatăl luase această decizie. Știa ea ce știa. Ceva ce nu puteau înțele încă acei copii. Erau atât de nostimi, atât de fericiți, mereu se jucau toți împreună, dar de la o vreme li se făcuse dor de tata, nu mai știau când va veni acel ,,degrabă”, de care mama lor pomenea mereu. Sora lor mai mare părea mai liniștită, vedeau ei că vorbea ceva cu mama pe înțelesul lor, dar ei erau bucuroși că ele le poartă de grijă. Mai ales, că îl aveau pe Norocel, câinele lor, care le înfrumuseța zilele. Norocel se ținea de ei ca scaiul, iar când hoinărea pe la prietenii lui uneori, îndată îi simțeau lipsa și începeau să-l caute: Noroceeeee! Noroceeeel!

Nu departe de casă se întindea o câmpie, podoaba acelui sat, locul unde se adunau copiii să  se joace, să alerge, să pună la cale năzbâtii de-ale lor. Ce iarbă minunată creștea acolo, înaltă și adâncă! Cât de tare o adorau, se ascundeau în ea până venea noaptea și nu se mai găseau. Se ascundeau până cînd nu venea vreo mamă după cineva, apoi se împrăștiau toți pe la casele lor, înțelegând că e târziu deja. Mamele tare se mai supărau, dacă erau nevoite să lase casele în căutarea copiilor rătăciți. Înțelegeau care mame erau supărate după absența copiilor din câmpie. Apoi se sfătuiau să se ducă acasă după Ionel, după Antonel, după Mărioara, după Doinița, ca să mai îmbune mamele...

Cei cinci copii erau ușor de găsit printre toți copiii satului, erau mereu împreună, cu Norocel alături. Aveau un loc preferat în câmpie, dansau în jurul unui pom, pe care nu demult îl sădise tatăl lor și, probabil, aveau grijă de el. Ziceau că este minunat, că tatăl lor le spusese că va rodi al treilea an, dar ele făcuse rod din al doilea. Abia așteptau să-i spună tatălui despre minunea din câmpie. Veneau la joacă cu căldărușele cu apă, se bucurau că pomul este unul deosebit, unul sădit de tata...

MĂ MAI ȚINE MINTE LUNCA?

   Romașcan Valeria, clasa a VIII-a A,  IP Liceul Teoretic ”P. Rareș”, or. Soroca , Republica Moldova

      Dumnezeu a creat Cerul și Pămîntul. Cerului i-a dat culoarea azurie, ca ochii celui mai nevinovat copil, iar Pămîntul l-a transformat în Eden, în centrul său aflîndu-se cea mai inocentă vîrstă-Copilăria...
  Am avut parte de o copilărie frumoasă de nedescris. Trăiam într-o lume colorată, vie, nu îmi lipsea absolut nimic. Acum, ah! Povara grijilor părinților devine din ce în ce mai grea și se răsfrînge și asupra mea.  În astfel de momente apăsătoare, închid încet ochii și mă pomenesc în lunca de un verde copt de vară, unde totul se contopea cu cerul și pămîntul.

        Văd, ca printr-un vis, copacul suplu pe care îl înconjuram cu prieteniii mei de joacă. Eram fericiți, sinceri, inocenți. Natura ne privea  surîzînd mereu veselă  și se prindea cu  noi  de mîini, în jocul nostru nebunatic. Aici, orice frunză, orice floare părea că ne cunoaște. Oare? Nu știam de griji, de greutăți nu ne păsa de nimic, lunca era refugiul nostru, unde ne ascundeam și eram fericiți, ne avîntam în jocul nostru ilogic, dar cu un farmec al său. Ah, eram aidoma unor fluturi care, evadînd la libertate, ne luam zborul, ținîndu-ne de mîini și iradiind de fericire. Se poate așa?  Ei, dar cine e crăiasa frumoasă ce se ivește printre copaci? E Zîna Vară? Vai, e chiar măicuța noastră cu chip blajin, care ne aduce o poală plină de merinde gustoase, dar ne privește dintr-o parte, ca să nu ne strice jocul, amintindu-și cu nostalgie și ea de copilăria sa. Natura oprise orologiul tainic al vieții pentru ca noi să ne simțim în largul nostru. Țipetele noastre zglobii înăbușeau cîntecele păsărelelor: „Ura!” „Ah!” „Vreau să zbor!”. Dar unde e Tărcuș? O, iată-l zburdînd prin toată lunca inundată de verdeață, doldora de nuanțe irezistibile, vii. Aici, în acest mic paradis, noi eram niște îngeri pogorîți din cer, ne părea că și cîinele ne împărtășea dorința de a zbura cît mai departe, iar în ochi i se putea citi fericirea. Ne simțeam niște păsări ieșite din colivie gata să ne luăm zborul spre înalturi, sus-sus, spre soare, mult-iubitul nostru prieten, spre zările albastre.

      Doamne, oprește timpul în loc,înveșnicește clipa să fiu copil, să nu părăsesc raiul acesta ăde pe pămînt! Nu doresc să revin la realitatea mizeră, plină de griji și probleme. Doresc să visez, să trăiesc în lumea mică și mare ca o luncă, colorată și nemaipomenit de minunată.

 Romașcan Valeria IP Liceul Teopetic ”P. Rareș”, or. Soroca Republica Moldova

FAMILIA

Rusu Ina, Liceul de Limbi Moderne și Management, m. Chișinău, clasa a V-a

 Familia Nicăi nu se deosebea de multe altele, își duceau viața liniștit cei cinci copilași zglobii.

Norii negri au venit atunci când  tatăl lor a urcat la cer prea devreme și greutățile vieții au  căzut pe umerii mamei. Pentru că nu erau capabili să-și cumpere mâncare ei se mulțumeau cu pomușoarele și ciupercile pe care le strângeau în fiecare zi în pădurea de la marginea satului. Când coșul era plin cu ciuperci și pe fața mamei apărea zâmbetul, copiii își aminteau de zilele fericite, se adunau în jurul unui copac și jocul începea. Răsuna pădurea de gălăgia și veselia lor, câinele Brăndi alerga bucuros de la unul la altul, din când în când prindea în dinți rochița unei fete ca să nu uite cineva de prezența lui.  Inima mamei se umplea de bucurie când îi vedea fericiți.

O familie este unită și la bine și la greu.

                                               UN TĂRÂM DE POVESTE

SÂNGEAP  LIVIU-DIMITRIE, LICEUL TEHNOLOGIC ,, ARHIMADRIT CHIRIAC NICOLAU" VÎNĂTORI- NEAMȚ, CLASA A VI-A

          În zâmbetul luminos al unui copil regăseşti inocenţa. În ochii unui copil îţi regăseşti propria copilărie.  Copilăria este o stare. Este un fapt. Este un crâmpei de viaţă. Este cel mai frumos lucru pe care îl putem trăi. Dar să îl trăieşti pe timp de pace. Să îl trăieşti alături de familie. Fără temeri. Fără război. Fără lupte.

 Copilăria – vârsta marilor superlative, poate a singurelor superlative pe care le merită viaţa, vârsta celei mai pure sincerităţi, a celei mai depline libertăţi, vârsta viselor fără graniţă, vârsta care trăieşte prin flori şi se exprimă prin exclamaţii, vârsta în care toţi suntem frumoşi – încât îi molipsim şi pe ceilalţi, vârsta în care ni se declară frumuseţea, ca un adevăr al tuturor, vârsta marelui albastru pe care îl ascundem în noi, adânc şi mereu parcă anume pentru a-l descoperi şi redescoperi spălându-ne cu el ochii şi inimile . Copilăria – vârsta jocului cu aripi de fluture şi cu vise.

Copilăria – glasuri zglobii  ce se înalţă spre cer; veselia oglindită pe chipurile tuturor;raze de lumină pe catifeaua ierbii.

Doar copil fiind poţi călca uşor peste nori , poţi lua în palme stelele şi poţi alerga printre ele; poţi umple pumnii cu puful de păpădie pe care să-l topeşti cu un sărut, poți zbura de fericire in mrejele minunate ale jocului.

 Doar într-un suflet de copil pot creşte crini albi parfumaţi cu mireasma iubirii. O privire de copil alungă orice tristeţe şi coboară pe chip seninătatea dimineţilor de mai.

Copilăria înseamnă a învăța prin joacă. Înseamnă a descoperi lumea și a o înțelege. Înseamnă a învăța să trăiești. Să iubești. Și să te lași ocrotit și iubit.

  Să încercăm să păstrăm puritatea frumoşilor ani ai copilăriei şi, la orice vârstă, undeva , în adâncul sufletului nostru, să păstrăm veşnic viu copilul din noi şi să-l trezim atunci când norii grei ai vieţii vor cerne furtună. Atunci vom şti să zâmbim şi să trecem peste toate cu seninătate.

 Seninătatea din ochi de copil!!!

 SĂRBĂTOAREA COPILĂRIEI

Truța-Daniel, Sc. Gim. „Miron Cristea”, clasa a V-a B, Toplița, România

A mai trecut un an de când Mugurel a fost plantat. Copiii ce l-au ajutat să crească, acum se bucură și dansează mulțumiți, împrejurul lui.

Chiar și Azorel, amicul tuturor, se bucură pentru fericirea celor cinci copilași.

E atâta emoție și bucurie în inima mamei ce se oprește din adunatul fructelor pentru a-și privi roadele cele mai de preț, copii ei. Știe că aceste trăiri sunt unice, sunt momente cu o       însemnătate aparte. Crede cu tărie că aceste raze zâmbitoare îi va încălzi bătrînețea.

Acum, Mugurel a devenit simbolul prieteniei celor cinci. El, an de an se va înălța spre cer, ducând cu sine râsete, bucurie, satisfacția muncii în echipă, sentimentul unei copilării interminabile și mulțumirea șansei de a înmuguri în fiecare primăvară.

Acest ritual de bucurie va continua și la anul, când copăcelul își va pregăti rădăcinile îndesându-le în pământ, pentru dansul celor cinci binefăcători ai lui, dar și pentru piciorușele neastâmpărate ale animalului patruped.

Copilăria este cea mai minunată etapă a  vieții, o spun chiar și copacii.

                                                                                                                  Truța-Daniel,

Sc. Gim. „Miron Cristea”,

                                                                                                             Toplița, România

                                                   Сopilăria-jocul nemuritor.

               Daria Culcea. școala medie generală di s.Utconosovca, r-l Ismail regi. Odesa ,Ucraina

Copilăria este lume a veșniciei, plină de năzdrăvănii și amintiri. Toate vîrstele o slăvesc și-i duc dorul.Îmi amintesc o dimineață cu soare auriu ,vine uciul cu un pachet cu dulciuri.Eram nedumerită și ochii mei vorbeau de la sine,dar glumețul uci îmi spunea: 
-Bine te-am găsit puiule!Uite ce țe-am adus!La noiîn grădină crește un pom cu bomboane și iată că nu mai știu ce să fac cu ele și unde să le mai pun...Vezi:buzunarele sunt pline,dulapurilela fel,căldările, cutiile,farfuriile,vasele...Nu poți să-mi ajuți? 
Și cu un zîmbet pînă la ureche,mi-l întinde .Așa îmi spunea uciul și așa credeam și eu. 

Copilăria este un joc nemuritor.Și eu,prostuță ce eram,luam din ziare și carnete și le făceam coafuri la păpuși și rochii din hainele mamei.Una era cheală.Сe strai mîndre le mai meșteream.Apoi ieșeam în drum ca să ne fudulim.Ne adunam pe stadion cu vopselele mamei,încălțați în pantofi cu toc și îmbrăcați cu hainele mamei de seară .O-o-o,ce bal,ce poveste...cocoane gătite și împopoțonate,care se uitau tot cu coada ochiului spre casă,ca nu cumva mama...Și Doamne ferește dacă venea mama.Știam una:că bate,bate tare bățul,iar colțul-sireacul martor al lacrimilor mele .Da-da,minți copilărești...Cînd venea vara,ne aducea mere vișinii,lacul de scăldat,soarele auriu de călit,dar cel mai tare așteptam să mă duc la joacă.U-u-u...dorul limpede de vară.Bunicul-glumeț,dvenea uimit și mirat. 
-Nepoțică dragă,;tii s-a răsturnatun camion cu dulciuri,mi-am luat și eu o cutie și...,eu,o copilă naivă,neascultînd pînă la capăt,îmi luasem căldarea și fugeam sprinten ca leul după pradă că să ajung și eu camionul.Pff,ce prostie...Dar leagănul?Leagănul fermecător?Cu el călătoream în povești:mă prefăceam în Mica Sirenă,eram zînă și pasăre fermecătoaresau într-oo fată frumoasă,foarte frumoasă,nespus de frumoasă ca o princesă-vise copilărești...Iar acum,leagănul m-a adus în lumea adolescențelor.Am înțeles,că joaca maturilor nu este o joacă sau ca un farmec minunat,este un sens și o viață cu încercări.Așa mi-era copilăria:spiridușul îmi ascundea jucăriile,zîna îmi îndeplinea dorințele,bunicul mă amăgea,iar noapea mă aflam în poveste...Omul,nu e om,dacă n-a trecut prin copilărie!

COPILĂRIA – O PASĂRE MĂIASTRĂ

Coviț Sorina, IP Gimnaziul Zastînca “Nicolae Cornea” , s. Zastînca r-ul Soroca, clasa a-VIII-a

       “Copilaria e taina dezvăluirii viitorului” spunea Grigore Vieru,  din spusele lui observăm că copilaria este un reper fundamental pentru un om atunci când acesta devine adult.   În concluzie, aceasta perioada a copilului este  inima tuturor vârstelor, pentru că este cea mai fascinantă perioada a vieții, la care se raportează mereu în existența lui ulterioară.  

     Copilaria reprezintă etapa de început a vietii fiecărui om, etapa în care acesta începe să devină conștient de existența lui pe lume, începe să exploreze și să înțeleagă mediul înconjurător.   Cu lumea ei plină de miracole și de uimire a creației scăldate în lumina, ieșind din întuneric, nespus de noua, proaspătă și uluitoare. Lipsit de griji și de preocupări,  copilul este un înger ale cărui aripi descresc pe măsura cei cresc picioarele.  Curios, expansiv, creative, spontan și energic, copilul își construiește propria lui lume, o lume a inocenței, a curiozității,  a experimentării, a optimismului, a iubirii necondiționate,  a visării, o lume în care poveștile și basmele fac realmente parte din realitatea sa.  Mintea copiilor este vie, nastrușnică, jucăușă  și colorată.  Am petrecut copilaria mea la fel ca alți copii, tin minte că erau o mulțime de jocuri care le jucam prin apropierea casei. În afară de acestea, ne plăcea să ne cărăm jucariile dupa noi, să facem schimb. Pe măsură ce trec anii , pe măsură  ce ne maturizam, nebunia copilariei dispare.
    Anotimpu-i o floare pe zi  ce trece își pierde culoarea, cad petale și se ofilesc, apoi nu mai există acea floare. Basmul  anotimpului  ne crează o extraordinară dispoziție ceea ne transmite emotii pozitive.  În imagine atmosfera feerica, acest eveniment este datorita faptului primei roade a pomului sădit de ei.  Copii se bucură din plin că să-l încurajeze prin dansul lor în jurul lui multi, multi ani în continuare.

         Acești adevarați prieteni mai au înca un devotat patruped ce sare și aleargă în jurul cercului de copii.  Observând în deapta lor , se vede o doamna ce se apropie de ei cu un coș în brațe, dupa parerea mea fiind maicuța unuia din copii ce ii va pofti la masa.
Idee principala este că copilăria de azi nu e cea de ieri.

 SUNTEM PREOCUPAŢI DE ALTCEVA ...

       Lungu Călin,L.T.”Orizont”,cl.6, or. Chişinău, Rep. Moldova

                                                                                                            

Am păşit într-un mileniu dur, cam agitat şi foarte diferit de acele multe pozne, trăsnăi, jocuri şi momente de agrement din copilăria părinţilor noştri, cel puţin aceasta reieşind din spusele lor. Noi,copii de azi trăim mai mult într-o lume virtuală, imaginară decât în una reală. De nenumărate ori am încercat să-mi imaginez cum arăta o zi din copilăria părinţilor mei, amintiri din care mi-ar plăcea să fac parte şi eu, ca respectiv la rândul meu să am ce le povesti copiilor mei.

Aş vrea să ies afară, să râd cu poftă la soare, jucându-mă cu prietenii mei, în speranţa că se va îndrepta vremea, iar împreună cu ei să ne zbenguim fără să ţinem cont de prejudecăţi (cine, ce fel de telefon are,etc.). Aş vrea să stăm împreună până la o oră târzie, atunci când mamele vor ieşi şi vor spune obosite după multă muncă: „Copii, veniţi la mama să vă hrănească!”. Dar din păcate, trăim doar cu gândul la jocul frumos, timpul nostru e al tehnologiilor care într-un fel sau altul au devenit nişte conducători după care suntem obsedaţi. În vioiciunea noastră, a copiilor,

s-ar alătura şi norii şi izvorul şi soarele şi, de ce nu, chiar şi animalele de companie. Nimeni dintre copii nu ar avea grijă să-şi pună la încărcat o inovaţie, sau să navigheze pe internet. Doar aşa arată o copilărie fericită, lipsită de nervi şi oboseală. Ne-am juca toţi copiii, de la mic la mare, neţinând cont de vârstă, preferinţe sau deosebiri. Am fi un tot întreg nedespărţit de nimeni care în fiecare zi îşi va lua porţia de bucurie şi distracţie. Nu ar exista atâta ură câtă este la moment, nu ne-ar interesa starea financiară a prietenului cu care ne jucăm. Ne-am iubi ca pe proprii fraţi şi am păstra prietenia pentru mult timp, înfruntând împreună toate greutăţile şi obstacolele. Am privi la soare,la nori şi în sfârşit ne-am putea da seama cât de minunată este viaţă, cât de frumoasă şi blândă, însă totodată am înţelege că viaţa e plină de taine, mistere şi ghicitori - aşa-numite “Taine ale vieţii”. Am cânta, am dansa, am spune poezii şi am împărtăşi tot frumosul acumulat în viaţă colegilor cu care ne jucăm, astfel devenind fraţi de suflet.

Aşa e, generaţia în care m-am născut eu este generaţia oamenilor grăbiţi să ajungă la lucruri mari, fără ca să dăm în continuare importanţă lucrurilor mici. E bine?! E rău?! Timpul! Doar el e în stare să răspundă la asemenea întrebări. Noi, doar îl trăim. Cum? Depinde de fiecare dintre noi...

“TAINELE COPILĂRIEI”

Autor : Coliban Iuliana Clasa a V-a , Gimnaziul „Ion Vatamanu”

         Această imagine este plină de culoare și voie bună. Aici predomină verdele care reprezintă viața.Fiecare copil este îmbrăcat în haine lejere. Culorile hainelor sunt de un alb strălucitor, de un maro frumos. Copacii au ca haine niște flori micuțe, care la toamnă vor da roade. Câinele care se joacă lângă copii are blana maro, iar pe piept este alb impecabil. Copiii se află în luminiș. Acolo răzbate mereu soarele cu razele sale strălucitoare printre micuțele crengi ale copacilor. Fețele copiilor sunt îmbujorate și pline de zâmbete. Jocul în care ei se joacă pare a fi unul distractiv asta se citește pe fețele copiilor deoarece doar prin joc copilăria are gust. După un copac se vede o mamă a unui copil. Ea este îmbrăcată într-o fustă de culoare maronie, și într-o cămașă albă. Mama a venit să supravegheze micuții și să se bucure împreună cu ei.

        Ce pote fi mai frumos pentru o mamă, decât copiii ei care sunt fericiți.

Coliban Iuliana, Gimnaziul ,,Ion Vatamanu'', Pîrlița, Ungheni, Republica Moldova

                                                          Toamna copiilor

Dascălu Cristina Estera, Școala Gimnazială, Comuna Hangu, clasa a VII-a

Toamna coborâse alene peste întregul ținut și se oprise, la marginea unui crâng, lângă o livadă, colorând iarba, pe ici, pe acolo,  în galben și frunzele copacilor plini de fructe, în nuanțe de roșu, galben și portocaliu. În fiecare zi Toamna avea câte ceva de făcut. Într-o zi a adunat norii și a făcut cerul să plângă. Într-o altă zi a lăsat vântul să se joace printre frunze, iar el le-a desprins de pe ramuri și le-a așezat peste drumuri, în covoare foșnitoare, peste careToamna a pășit, plină de mândrie, dar și de admirație.                                                                     De câte ori Toamna era obosită, își trăgea sufletul lângă livada unde cinci copii și un câine, veneau aproape zilnic să culeagă câte un coș cu fructe și să se joace. Era momentul pe care îl aștepta cu nerăbdare. Uneori îi găsea pe copii acolo, zbenguindu-se printre pomi sau făcând cerc în jurul unul măr tânăr, plin de roade. Erau patru fetițe și un  băiețel, care mai de care mai veseli, mai puși pe șotii și mai gălăgioși, iar câinele era nelipsit și participa, din plin la jocurile lor. Uneori se jucau de-a v-ați ascunselea și se ascundeau după trunchiurile copacilor. Atunci cățelușul se așeza cuminte, pe burtă și aștepta atent să fie descoperiți toți copiii de care avea grijă ca de ochii din cap. Cel mai greu de găsit era băiețelul, care, plin de neastâmpăr, se cocoța în copaci, privind amuzat pe cea care îl căuta de zor.  Altă dată alergau împreună până la cărarea care ducea spre casă și se întorceau în fugă lângă măr, unde poposeau,  mușcând cu poftă din fructele mari și gustoase, pentru a-și potoli foamea. Erau și zile mohorâte, în care cerul plângea și atunci Toamna știa că micuții nu vor veni în livadă. Când lipseau mai mult timp, Toamnei i se făcea dor de ei și atunci se ruga de soare să încălzească din nou pământul și să risipească norii. Nici nu apucau să se zărească primele raze, prin perdeaua de nori, că micuții și apăreau pe cărarea plină de frunze, strigând veseli și alergând, împreună cu câinele pe care îl iubeau cu toții. Fetița mai mare era cea care ducea coșul și tot ea avea foarte multă grijă de surorile și de fratele ei, care fugea primul, se cocoța în măr și de acolo arunca fructe. Nu se jucau niciodată înainte de a umple panerul. Uneori venea și mama lor în livadă, le lua coșul și, deși avea multe de făcut acasă, tot se oprea în loc să-i privească jucându-se. Inima îi tresărea în piept de bucurie când îi vedea atât de veseli. Cel mai mult le plăcea să se învârtă, ținându-se de mâini, în jurul mărului, până când amețeau. Câinele încerca să țină pasul cu ei și când obosea, lătra ca să-i oprească. Uneori micuții îl strângeau, pe rând, în brațe și se jucau cu mânuțele în blana lui, iar el lătra fericit, făcându-i să râdă.                                                                                                                             Toamna nu se mai sătura să-i privească și să-i admire. Ar fi oprit timpul în loc pentru ei. Toate cele patru fetițe erau frumoase, însă cea mai mică o vrăjise imediat, cu părul împletit în două codițe, de culoarea frunzelor galbene, pe care le purta și ea prinse de mantie. Nici nu voia să se gândească la ce va face fără ei, pentru că știa că Iarna cea friguroasă bătuse deja la porțile Anului și abia aștepta să transforme totul în gheață. Uneori, și cele mai frumoase povești trebuie să se sfârșească.

            Dascălu Cristina Estera, Școala Gimnazială, Comuna Hangu, Hangu, România

TRECĂTOARE COPILĂRIE

Mariș Adriana, elev, Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’ – Toplița

Într-o zi de vară soarele bătea cu razele lui pe pământul uscat. Mama, ca orice părinte, strângea merele coapte și zemoase într-un coș de paie. Copiii, veseli, se adunaseră în jurul unui copac tânăr și prinși într-o horă călcau într-un ritm amețitor pământul. Mama le cerea din priviri năzdrăvanilor să se oprească, dar ei nu-și mai auzeau nici inima. Cățelul le arăta copiilor bucuria lui într-un dinte purtându-și coada ca un metronom.

Mama, văzând cât de veseli sunt copiii îți asuse aminte de copilăria ei ca de o poveste. Dar, în povești trecea repede timpul! Cântând și dansând au uitat de tot răul de pe lume și de bătăile ceasului din sufletul lor.

                                                                                      Mariș Adriana

 Școala Gimnazială ,,Miron Cristea’’

                                                                                             Toplița, România

            

                                                            Unde eşti copilărie?

Grinco Nadina, clasa IX, Liceul Teoretic „M.Eminescu”, Chişinău

   Copilăria este cea mai minunată perioadă a vieţii.

   Când este mică, fiecare persoană vede viaţa ca ceva fericit şi minunat, unde domneşte dragostea şi bunătatea. Iată de ce copiii sunt mereu mulţumiţi. Ei înţeleg bucuriile vieţii. Pentru ei e de ajuns să se vadă cu prietenii sau să afle ceva nou ca să fie veseli mult timp. Ei văd fericirea în lucrurile mici. Copiii adoră să se  joace. Chiar şi cel mai simplu joc, cum ar fi „piatră, hârtie, foarfece” le aduce zâmbetul pe buze. De fapt, totul le aduce zâmbetul. Revederea cu prietenii pe care pare că-i ştiu de-o viaţă, întâlnirea unui fluturaş ai cărui aripi strălucesc colorat în lumina soarelui, un căţeluş ce are chef de joacă. Toate acestea îi fac să se simtă minunat. E curios pentru ei să viziteze locuri noi sau chiar să vadă acelaşi loc pentru a mia oară. Mai ales pădurea li se pare un loc fascinant. Pentru copii, pădurea mereu a reprezentat o lume a basmelor, a zânelor şi a prinţeselor. De aceea, pentru ei e o plăcere să se joace în pădure. De fiecare dată descoperă câte ceva: un gândăcel pe care nu l-au mai văzut, o floare al cărei miros nu l-au mai întâlnit, o pasăre al cărei cânt nu l-au mai auzit. Ei se află la minunata vârstă în care au plăcerea de a descoperi tainele şi frumuseţile lumii. Lumea e un mister, iar lucrurile din jur sunt cheia spre dezlegarea lui. Totuşi, micile bucurii sunt ceea ce îi ţine pe loc din rezolvarea acestei taine. Ei se simt mult mai plini de viaţă bucurându-se de fiecare clipă trăită şi aflând în fiecare zi ceva nou, decât atunci când cresc şi îşi dau seama că nimic nu e aşa cum şi-au imaginat. Ei simt. Simt fiecare rază din soarele dimineţii, fiecare stea care străluceşte pe cerul întunecat al nopţii, fiecare adiere de vânt care aduce mireasma unei flori. Ei simt totul, iar asta îi face atât de diferiţi de maturi. Fiecare şi-a dorit măcar odată să se întoarcă la vremea când era copil, dându-şi seama că nu a savurat îndeajuns miracolele vieţii.

   A fi copil este cea mai simplă şi, în acelaşi timp, cea mai neaccesibilă plăcere a vieţii efemere a omului.

UNICA ALINARE

Zmeu Ștefan, IÎ Liceul Teoretic "Ion Creangă" Hîrbovăț Anenii Noi, clasa a VI-a B

     Era o zi de toamnă caldă și liniștită. Poiana din mijlocul pădurii își îmbrăcase veșmântul auriu. Aveai impresia că fusese pe-aici crăiasa Toamnă. Copacii din jur își mai păstrau încă culorile verii sub plapuma multicoloră a toamnei. Razele soarelui tomnatic alinta tulpinile copacilor, crengile, frunzele și fructele  mărunte din cei doi pomi cu mere pădurețe. Iarba înaltă și uscățivă se tupilase la pământ de-a binelea. Printre firele de iarbă se încâlciseră frunzele arămii, care căzuseră primele din copaci. Era un covor de nedescris.

     Dintr-o dată au apărut în poiană niște copii ca niște zurgălăi zglobii, care au venit împreună cu mama lor să culeaagă mere pădurețe, așa cum făceau în fiecare toamnă înainte de prima brumă. Alergau, se învârteau și zâmbeau fericiți. Mama le-a promis că degrabă va veni tata acasă. Copiii erau atât de bucuroși, că uitaseră de foame și de griji.

     Soarele le înviora privirea, obrajii și buclele aurii, le încălzea hainele vechi și ponosite. Lumina lui le lustruia papucii învechiți și cîrpiți de multe ori. Prietenoși, aninați de mâini, cele patru surori și cu fratele lor se învârteau în jurul pomului cu mere pădurețe. Copacul care creștea odată cu ei era atât de bucuros că-i vedea veseli și zglobii. Chiar și cîinele de casă alerga în jurul copiilor cu limba scoasă de-un cot de parcă dorea și el să se încingă în horă.

     Mama îi admira gingaș și, văzându-i atât de fericiți, se ruga lui Dumnezeu să-i dea putere ca să-i crească mari. Știa ea prea bine că războiul se terminase demult, iar de la tatăl lor nu avea nici o veste. Nici măcar nu știa dacă e viu. Unica ei alinare era așteptarea și cei cinci copii frumoși.

UNICA MEA SPERANȚĂ...

Răcilă Evelina, L.T. „M. Eminescu”, cl. a V-a „C”,

Chișinău, Moldova.

  --Oh, Trecutule, de ce ești nepăsător?

De ce-i permiți răului să fie învingător?

Cum în timpurile tale toți copiii se distrau?

Oare cum realitatea în suflet o simțeau?

De ce-ai schimbat spre drumul incorect?

Voiam și eu cu amicii pe câmpuri să alerg!

Fercire să simt când arbore plantez,

Știind eu că bine procedez!

N-a fost să fie însă!

Eu de tristețe am fost cuprinsă!

Prieteni eu acum nu am!

Toți în mână cu telefoane stau!

Când încerc să îi salut,

Ei se prefac că nu m-aud.

Vreau cu ei copăceii să plantez

Și buburuza s-o cercetez!

Vreau ca de mâini să ne ținem strâns

Și niciodată să nu fiu respins!

Vreau s-avem noi zâmbet larg,

Dansând frumos în parc!

Vreau cățelul vioi să latre,

Știind că speranțele nu-s moarte!

Vreau ca mama de mine să fie mândră,

Spunând că suntem precum planta cea plăpândă!

Te rog! Te rog mai dăruiește-i lumei o șansă!

Tu ești unica mea speranță!

                                                  VARA

Natan Malanciuc, Liceul Teoretic ,,Orizont’’, clasa a 6-a ,,B’’, Chișinău, Moldova

Vacanţa mare a venit!

Copiii ies afară.

Pomii în livezi s-au rumenit,

Jocul pare o fanfară!

Copii s-au adunat în jur

La un păr frumos

Şi-au făcut hora înconjur

Totul era preafrumos!

Şi câinii noştri au venit

Lilică şi Salică

Şi hora lor a devenit

O mare drăgulică.

Veniți și voi, copii!

E mare veselie!

E horă în câmpii!

E frumos şi-i bucurie!

                                                 PAJISTEA REVEDERII

         Verdeș Daniela,  Liceul de Limbi Moderne si Management , clasa a 5-a, m.Chișinău


             Trăiau odată, un bărbat și o femeie. Ei aveau cinci copii ca cinci bujori. Cei cinci copilași erau bogăția familiei, patru fetițe și un băiat. Cel mai apropiat prieten al acestei familii era câinele lor. Deși era batrân, era foarte fidel.
             Toți vecinii îi lăudau pe acești copii, deoarece erau harnici și de ajutor părinților.

 Mama lor,  fiind bună gospodină,  pregătea adesea copturi calde, aromate și își alinta mereu odorașii. Tatăl lor era bun agricultor. Într-o primăvară, el a decis să sădească câțiva pomi de măr pe pajiștea de lângă casă, unde copii lui își petreceau permanent timpul jucându-se.  Erau fericiți, dansau și cântau pe acea pajiște în fiecare primăvară pe parcursul a mai multor ani, pe când înfloreau florile și creșteau necontenit copacii. Ei așteptau merele, merele dulci și bune. Pe acea pajiște mai venea și mama în asfințit care culegea câte o poala de mere și-i chema pe copii acasă.
        A trecut mult timp, după ani buni, deși copiii au crescut, ei incă mai vizitează acea pajiște, amintindu-și de trecut și de dansul copilăriei lor...

  
                                                   

                                         AMINTIRE DE TATA

VERDEȘ GABRIELA, LICEUL DE LIMBI MODERNE ȘI MANAGEMENT, CL. A V-A, CHIȘINĂU


        Era odată o familie care avea cinci copii frumoși ca soarele. În fiecare zi copiii se jucau și se distrau în ogradă.
        Într-o zi tatăl copiilor le-a spus să intre în casă pentru a le spune ceva important. Ei erau foarte curioși, neștiind ce se întâmplă. Au intrat în casă, s-au așezat pe canapea și tatăl le zice:
      - Copii, eu plec! Într-o calatorie îndepărtată și nu știu când mă voi întoarce...  Iar voi, ascultați-o pe mama.
        Copiii s-au întristat și n-au ieșit din vorba tatălui.
        După un an de zile tatăl lor se întoarse  acasă. Toți erau fericiți împreună. Într-o dimineață, el a ieșit în ogradă, în dosul casei și a plantat un mic pom de măr. Copiii erau minunați de acel copăcel și dansau în jurul lui, pentru ca să crească mai repede, așa le zise mama, că ,,unde e dragoste, acolo sunt și fructe dulci’’.
        A venit timpul când tatăl lor din nou trebuia să plece și își luă bun rămas de la familie, zicându-le copiilor:
       - Atât timp cât eu nu voi fi, să nu dați uitării acel pom de măr, căci l-am sădit cu dragoste pentru voi, apoi a plecat.
        În fiecare zi copiii își aminteau de tatăl lor, erau nedumeriți, căci cea mai dorință a lor era să-l revadă. Anii treceau necontenit... Nimeni înca nu a pășit pragul casei, iar unica lor amintire, era pomul de măr sădit de tata...

VIS DE COPIL 

Autor: Cerari Augustin, IPLT ,,Alexandru cel Bun”, or. Sîngera Clasa a VI-a ,,D” 

Copilăria... Ah, cât ești de frumoasă! Ah, cât ești de duioasă! E vremea dlui Cireșar. Om vestit în sat și darnic. Ne adună-n jurul lui, pentru ca să ne mai amintim de dulcile peripeții. Despre astea își aduc aminte părinții mei. Despre astea îmi aduc aminte și eu, care împreună cu prietenii mei ne roteam în jurul lui și ne dădeam  de-a rostogolul, până ce soarele sa mai gândit să se ascundă după deal. Nerăbdători am luat-o  la fugulița până la marginea satului, unde se ivește o pădure frumoasă cu cei mai diferiți copaci. Unul dintre ei este un tînăr cireș, nepot al dlui Cireșar, care cu nerăbdare ne aștepta. Aici, am observat că este bogat, zicându-i: ,,Bună roadă mai ai pentru vârsta ta.” Fericiți, pentru că are cu ce se mîndri bunicul Cireșar. Și ne-am apucat de mână și-am făcut hora frăției. Ne-am distrat  cât ne-am distrat, dar iaca, timpul trece repede și luna fuge ca săgeata la postul său, pe cer. Deci, mai visez încă la eterna mea copilărie. 

                                   

 VIS

Scurtu Andreia,LTBalatina, clasa a VII-a

E o zi frumoasă de toamnă. O toamnă mult așteptată de oameni de la țară, căci numai ei știu rostul muncii.

            De dimineața, fiind treziți de nenea cocoșul, ne-am și pornit la livadă. De departe ni se deschide un platou plin cu pomii plăpânzi. Uitând de scopul venirii, ne-am împrăștiat unde și încotro. Cineva se urcă pe primul pom ieșit în cale, alții se pun la întrecere pentru a gusta merele coapte. Merele copilăriei noastre...

            Cine ține minte gustul copilăriei? Când ești ispitit de jocurile și aventurile, când libertatea și lipsa grijilor te fac să te înalți în văzduhul îmbietor, când dragostea mamei și a celor dragi te mângâie ușor, lăsând celelalte departe de împărăția ta.

            Eram bucuroși de oacazia de a savura miresma pomilor de măr. Pomii și ei sunt vii. Să vedeți câtă dragoste trebuie să ai față de om ca să-i dăruieși tot ce-i mai scump – roada sa. Să vedeți cum întind ei mânuțele sale către stăpânul Soare și se roagă la mama Ploaie să nu uite să le îmblânzească cu un strop de ploaie. Asemeni oamenilor viețuiesc și ei, lăsând o urmă pe pământ.

            Un copăcel ne-a atras atenția, era micuț, dar plin de roadă. Zeci de mere atârnau ca jucăriile de pe bradul de Revelion, zeci de culori: galben, roșu, portocaliu... Ne fugeau ochii privind această paletă de culori. L-am înconjurat și, dansând în pas vioi, ne-am adus aminte de toate cântecele populare, acele care erau cântate de părinți la culesul roadei, la cosit , la șezători etc. Ne părea în momentul acela că clinchetul voios al glasurilor noastre a umplut toată livada, strecurându-se în orice firicel al pomilor, în adâncimile sufletelor noastre.

            Păcat că timpul fuge, luând cu sine bucuria copilăriei. Însă omul este acela care poate întoarce timpul înapoi – prin visele sale, prin creațiile literare, prin imaginile pictorale. Vă invit să ne cufundăm în lumea copilăriei.

VISUL

Caragi Crina, cl. a VI-a,

Liceul Teoretic  „Emil Nicula”,  s. Mereni,  Anenii Noi,  R. Moldova

          A fost odată ca niciodată…demult, tare demult… Sunt cele mai colorate și mai cântate cuvinte, sunt începuturile de somn liniștit și dulce.

- A fost odată ca niciodată o fetiță care…

-Demult?

-Demult, dar nu chiar așa demult. A fost o fetiță pe care o chema Crina.

-Crina?!

-Da, Crina. Și era atât de fericită, încât totul în jurul ei părea o poveste,  avea o familie frumoasă și foarte mulți prieteni cu care-și petrecea cele mai interesante momente ale copilăriei.

-Și ce a fost mai departe?

-Au fost zile pline de năzbâtii, de jocuri inventate, de încercări nevinovate…

………………………………………………………………………………………............

Visele-le-le-le, dar acum și cerul meu albastru-i negru,

Îmi colorai visele-le-le-le, visele-le-le-le…

-Crina, Crinaaa!!!

-Sunt aici!

-Unde aici? Vino cu noi.

-Unde? Cine ești?

-Vai, cât ești încă de mică și neștiutoare. Sunt Zâna Visurilor și vreau să te însoțesc în această noapte.

-Dar…

-Nu-ți fie frică, am fost alături de atâția copii, dar… care au uitat deja de mine.

- Și unde mergem?

- Va fi o surpriză de data aceasta…

-Vai, câtă frumusețe, câtă lumină și toți prietenii mei sunt aici.

-Este Grădina Copilăriei care este cea mai neobișnuită, este unică, pe aici  trec toți : bunei, bunici, mame, tați etc.

- Zâna Visurilor, dar eu nu aș vrea să plec de aici niciodată, aș vrea ca fericirea și libertatea să mă țină mereu de mână, aș vrea  să locuiesc aici mereu, aș vrea ca...

………………………………………………………………………………………………

Visele-le-le-le, dar acum și cerul meu albastru-i negru,

Îmi colorai visele-le-le-le, visele-le-le-le…

-Crina, Crina! E timpul să te trezești. Soarele te invită să te pregătești de școală.

-Mamă, dar… visam atât de frumos…

VREAU SĂ MĂ JOC!

Autor: Bodor Yanis

Şcoala Gimnazială „Miron Cristea”

Clasa pregătitoare

Sunt Yanis, am şapte anişori şi sunt în clasa pregătitoare. Toată lumea îmi spune că sunt mare deoarece sunt şcolar. Poate că aşa este, dar eu ştiu sigur că sunt copil.

Sunt copil, îmi place să mă joc. Mă vedeţi? Sunt acolo, băiatul cu o pălărie veselă. Da, suntem în grădina bunicilor mei, în vacanţă. Cântăm, dansăm .În jur plutesc râsetele noastre şi mirosul plăcut al grădinii. Prietenele mele sunt încântate de jocul ales.Chiar şi Pufi, căţelul bunicilor!Vrea şi el la joacă. Oare este şi el copil?  Am s-o întreb pe mama mea. Are răspunsuri la toate întrebările mele. Spune că, uneori, am prea multe întrebări. Se vede cineva în depărtare. Ne priveşte. Sigur îi place  dansul nostru. Îi vom face semn cu mâna, să vină alături de noi.

Ce frumoasă este copilăria! Cântec, dans şi fericire ! Vă invit şi pe voi alături de noi,copiii!

                                               Nume:Bodor Yanis

                                               Instituţia:Şcoala Gimnazială „Miron Cristea”

                                               Localitatea: Topliţa

                                               Ţara: România

                                                   ZILE ÎNSORITE

                                                               Țurcanu Ludmila,clasa a IX-a ,L.T.Țibirica

    Ce grăbită trece clipa cu soare!Grăbită ca o zi de duminică și sprințară ca iepurașii se lumină veniți de acolo,din spatele curții îmbălsămate cu parfum de măr și glas de horă.

...Mi-e dor de copilăria mea,de glasul aproape șoptit al mamei ,de clopoțeii argintii din vocea suratelor mele de joacă,dar și de ochii calzi și încă senini ai bunicăi.  Mi-e tare dor de ea ,de copilăria mea!Vreau să mă prind în horă cu toate visele mele ,cu toate trăirile și retrăirele .Să alerg desculț prin iarba mustoasă și caldă ,purtată de acelați  zbor ,zborul către lumină.Și pentru că e prea  mare vrerea,revin cu sufletul tămăduit ACASĂ -acolo unde e siguranță ,e statornicie , e dragoste .Aceste două taine devin un Crez .

  COPILĂRIA... Copilăria e joc ,e împăcare ,e căldură e curcubeu ...e Soaareee!E soarele ce umple văile cu  păpădiile devenite diademe pe fruntea neîntinată a visului crescut cu nerăbdare și stâgăcie.E vraja în care se prind doar cei care iubesc ,care trăiesc.E o zeiță ,ce se vrea purtată la braț , dansată și lăsată să picteze fiecare zi în culorile curcubeului...Ei îi lipsesc grijile .Ea nu cunoaște durere ,nu știe ce-i bine și rău.În schimb adoră adierile mângâioase ale undelor de lumină.

  Copilăria e o pasăre albă invizibilă ,cu aripi imense și grațioase ,născută și dosită bine în sufletul oricărui om.Ea își adună cuib din zâmbet,speranță din dor ,din visare .Ea se vrea retrăită,  se vrea renăscută și cel mai mult se vrea iubită.E cea care strânge timpul întro horă și-l lasă să danseze la nesfârșit prin văzduh ,în voia soarelui.Acest dans e un dar fără de preț și o perpetuă binecuvântare pentru fiecare pereche de ochi.

...și totuși această clipă...

                                                       JOCUL COPILăRIEI

Autorul: Cupcic Romina

Şcoala: LTPR ,,Mihai Marinciuc"

Clasa: 7-A

Moldova or.Chişinău

                Stând aşa privind spre cer mă gândeam … ce repede trec ani . Mai ieri eram mici iar intr-un minut sa schimbat totul.Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vietii ,locul unde lumea iţi pare o poveste magică cu zâne si monştri şi unde bunicii sunt protectorii absoluţi ai copilului care mai face din când in când câte-o trăznaie.
Copilul trăieste în lumea sa plină de veselie, de jocuri şi lipsită de griji. Copilăria ne pregăteste pentru viată.

Să fii copil e-o bucurie

Totul este minunat

Să alergi cu veselie.

Primăvara prin pădure,

Parcă este o minune

Când ai timp să te distrezi

Flori şi fluturi şi verdeaţa

Mai că  nu-ti vine să  crezi.

Fiind mici orice lucru ne pare ceva interesant...chiar şi un copac singuratic.Dar el însă  ne poate bucura ,cum nu ar putea orice altceva.

                                                     O particica din mine

Si ce timpuri mai erau. Nici o grija. Si nu mai sunt copil? Poate prea tarziu i-am inteles pretul? Am pierdut timpul. Nu m-am jucat indeajuns. Am dispretuit cumva cea mai mare bogatie a omului, cu gandul ca mai repede sa devin mare. Simt ca am crescut. Am mai mare responsabilitate,obiecte mai grele,cerinte mai multe,concursuri… Nu-mi prea bateam capul de acestea cand eram in scoala primara. Doar acum inteleg cat e de greu sa fii mare. Si ce pacat, ca am pierdut cea mai scumpa perioada a omului-copilaria.

Mostenirea din copilarie mi-a prins bine la activitatile scolare. Am castigat recitand ce am invatat de la copiii migiesilor,mama,bunica… Si in timp ce recitam, desfaceam larg bratele aratand: uite-asa.   

  Eu mergeam pe-p cararuie

  Ma-ntalneam c-un mosnegel 

  Uita-asa o barba avea,

  Uite-asa o pieptana.

  Mai mergaem eu mai departe

  Ma-ntalneam cu frate-meu,

  Uite-asa o minge avea,

  Uite-asa o arunca.

  Mai mergeam eu mai departe

  Ma-ntalneam cu sora mea,

  Uite-asa o papusa avea,

  Uite-asa o legana.

  Mai mergeam eu mai departe,

  Ma-ntalneam cu mama mea

  Uite-asa o varga avea.

  Fugi acasa, haimana!

Ascultand acestea,cineva din maturi plangea, amintindu-si de copilarie,altul radea posibil avusese o copilarie plina de trasnai si peripetii.

Iar cele mai minunate erau zilele cand ne adunam toata mahalaua ca sa cinstim pe cel cu ziua de nastere. Toata ziua forfoteam. Am injghebat o adevarata scena facuta din stuf si scanduri. Rochia mamei de zile mari ne prefaceau in niste zane.Trebuia sa fie totul adevarat. Va-le-le-u nu mai spun ce pateam cand mama dadea de daravara. Doar varga stie sarmana. Nu va para saga,oamenii nu rezistau si veneau ca spectatori, si mame, si tati,si bunici,surori…

Cel mai iubit joc al nostru era renumita «Basmaluta». Am descoperit ca e un joc international. Mama mea e din Rusia. E cunoscut chiar si pentru cei de acolo. La noi, ea putin se deosebeste. Tin minte ca odata, Gheorghii Limbric, caci asa il numeam pe bunul meu prieten,ma prins si eu trebuia sa-I recit o poezioara, pe care o stiu si azi: «Sunt o fetita mititica,sunt ca o gogosica,frumusica,rumenita si de toti eu sunt iubita.»

Culmea- Gogosica, radeau si cei varstnici. Asta e porecla familiei noastre. La noi in sat oamenii se poreclesc unul pe altul. Nu, Doamne freste, nu se urasc. E un obicei,tineretul ramane la casa parinteasca. E frumos, caci mai in tot satul locuiesc doua-trei generatii intr-o casa. Pare ceva demodat, e bine, caci in globarizarea de azi nu se pierde legatura bunicilor cu nepotii si invers. Datorita acestui fapt in sat avem 20-30 de familii Culava si pot fi vreo doi de Stefan al lui Ion sau Ion al lui Stefan. Avem un alt obicei mostenit, nou nascutului I se oune numele bunicului sic a rezultat sunt pastrate numele Ion, Maria, Stefan, Tudor. Asa-I ca v-ati incurcat? Aceesi nume si prenume si la o casa si in alta familie. Cum sa-l gasesti? Dupa porecla.

Copilaria mea e o poveste plina de minuni. E ceva fermecat si neobisnuit ce-mi ramane in inima pe toata viata.

 Copacul fermecat

Onceanu Cristina, Liceul Teoretic ,,Alecu Russo,, Sîngereii Noi, clasele gimnaziale

După o iarnă lungă şi aspră,cu zapadă şi promoroacă,venise iar primavara voioasă, în toată frumuseţea ei. Nimeni din copiii orfelinatului nu era mai incintati decât micuţa Sandra.Ca o pasăre, îşi ia zborul în toată libertatea şi pleacă spre locuşorul ei. Mergea sprintenă spre copacul din lunca pe care o credea fermecată. Sandra, credea  că acel copac era fermecat, deoarece a auzit  o legendă despre el şi de fiecare dată când fugea din orfelinat venea să-şi pună o dorinţă (de obicei era numai una si aceiaşi). Când se intorcea  era pedepsită foarte crunt, toti copii o batjocoreau şi se râdeau pe seama ei. Se întimpla că cei mari o loveau cu junghiul peste mâini sau picioare, se întâmpla să rămână flămândă două sau trei zile, însă cel mai ridicol să doarmă afară  într-un grajd cu animale . Cât suferi micuţa pentru o singură dorinţă, cea de a avea o familie ,cu surori şi fraţi, unde toti să o iubească şi să o  respecte. În curând, Sandra, înţelege că nu are rost să mai fugă, nu s-a îndeplinit dorinţa ei ,dar nu se lăsa bătută şi nu îşi pierde speranţa la o viaţă mult mai bună. A doua zi, dis-de-dimineaţă, pe când ceilalţi copilaşi abia se treziseră, Sandra îşi luă geamantanul mic cu haine şi plecă departe, nici urma nu i se vedea. Toţi îi simţeau lipsa si ii duceau dorul. Nu ştiau unde să o caute, unde s-ar fi dus ea, o fetiţă micuţă, dar cu inima mare. Au pornit în căutarea ei, dar nu au găsit-o, regretau mult că au procedat aşa de urât. Era şi ea un copil ca ceilalţi, dar nu au înteles asta la timp. Trecuse doua zile, proviziile pragătite pentru drum sau terminat. Era prea obosită ca să continue drumul. Pe drum mergea un călător puternic, chipeş şi onest, văzând pe micuţa care a adormit lângă un copac, a luat-o în braţe, şi a dus-o la el acasa , acolo deja il ashtepta sotia si copii. Fetita cind se trezise, s-a speriat ca s-a întors înapoi la orfelinat vazind linga sine 3 fetiţe şi un băietel cu un câine minunat . Sandra înţelese că nu-i orfelinat ci o familie, la fel cum visase ea. Venise toamna mai devreme, în fiecare duminică cu familia sa, micuta Sandra, facea un drum lung si venea să mulţumească acelui copac fermecat, copii dansau cântau şi se jucau prin lunca cu flori împreuna cu căţelusul lor. Sandra era foarte încântată că are şi ea o familie, are parinţi si fraţi. Distracţia lor continua lângă copacul fermecat. Se mândresc şi admirau frumusetea din jur. Totul este ca în acea zi de primăvară cu care începea  povestea micuţei. A început cu ură, frică şi pedeapsă, dar în final viaţa Sandrei s-a schimbat radical, datorită copacului fermecat care i-a îndeplinit dorinţa.

                                           

      Сlipe de neuitat.

                                                  Argint Cristina   

       școala de cultură generală din s.Utconosovca, r-l Ismail, regi.Odesaclasa-7-A

Sunt la un frumos hotar, la o răscruce. O vîrstă rămîne în urmă, alta îmi face din mînă, mă cheamă spre un drum încă necunoscut. E copilăria de mînă cu adolescența.Copilărie, tu ești cea mai frumoasă vîrstă. În tine nimeni nu moare, în împărăția ta nu locuiește răul. Nu-ți dai seama că ești ciudat, naiv,cineva poate rîde pană la lacrimi de spusa ta. În împărăția Măriei tale, locuiesc zîne fermecătoare, Feți-Frumoși, renumitul moș cu sacul.  Și-acuma mai cred în magia peștișorului de aur, cînd ne duceam cu bunicul la undiță.Locuiesc pe malul ghiolului Catlabuga, unde la noiembrie 1465 s-a luptat Ștefan cel Mare cu turcii.

    O dimineață cu soare blînd, aer îmbălsamat. Undeva în stufării se aude ciripitul păsărilor. E fascinant, un tablou măreț-o minune să vezi, cum se trezește natura din somnul cel dulce.Dacă aveți posibilitate să călătoriți pe meleagurile noastre, treceți neapărat pe la Utconosovca.Veți păstra în suflet mult timp o satisfacție nemaipomenită.Și bunicul continuă:                                                                                                                            

- Dar ține minte, îți poate îndeplini numai una. Gîndește-te bine ce vrei.                                                                         -Vreau ca pe copaci să crească bomboane.                                                                                                             

 Cum a mai  bunicul a răs în hohote. 

     Tot într-o zi de vară, bunicul mi-a dat o sămînță de măr:                                                                                         

  -Sădește-o și  pomul care va crește, o să-ți deie roade bogate, căci nu este un pom obișnuit, este fermecat.                                                                                                                                           

  Așa îi plăcea bunicului să mă necăjească.                                                                                                                

 Eu, fiind curioasă, așa și am făcut, așteptînd pomul să crescă.Am așteptat cinci minute, am așteptat zece minute și... ca orice copil nerăbdător, mă duc la bunic și-i spun:                                                                                            

  -Dar, neatale mi-ai dat o sămînță care nu e fermecată. Nu răsare.                                                                                  

-Ehe-e-ei... tu ai crezut că ea așa de repede o să răsară?-spuse bunicul rîzînd. Dar nu.. trebuie mulți ani ca să guști din merele dăruite de acest pom.                                                                                                                             

  După ce o zbugheam la joacă. Ca la comandă toți erau deja în drum.                                                                         

 - Mișu, de-a ce ne jucăm acum?                                                                                                                                      

 -De-a telefonul stricat.  Ce hohote, gălăgie.De, joc de copii! E întrerupt de un strigăt:                                                                                           

  -Cristina, acasă!                                                                                                                                                   

 Icoana bunicei, mamei rămîne pecetluit în vremuri.Și cutia care-mi părea magică...Acum zîmbesc, amintindu-mi.Credeam că frigiderul este o magazie, șă dacă vrei ceva, poți numai deschide ușa. Sărmanul scăunel, ca un cal năzdrăvan îmi venea în ajutor, dar de cîte ori încercam să mă cațăr pe el, de atîtea ori mă arunca înapoi.Și iar ajutorul bunicii:                                                                                                                                                                  -Na!Na!Na!-îl bătea bunica. De ce i-ai pricinuit durere lui Cristinel? Nu vezi că ea este frumușică, deșteaptă, știe tocmai zece poezii!                                                                                                                                                                        

      Bucuroasă, că calul și-a primit răsplata,imediat trcea durerea, ca mai apoi, după o vreme -toate de la început sau fuga pe căluț. Căluțul meu căluț.Îl păstrez și pînă acum. Îmi este drag șă aproape de suflet. Doar l-a făcut bunelul,  lemnar iscusit.Sărăcuțul martor al necazurilor, vînătăilor mele. Este ca un simbol, o relicvă a familiei noastre, ca o amintire veșnică despre bunel, care la răndu-i va fi moștenită și de copiii, nepoții mei.                                             

      Pomul vieții crește așa, după cum ai grijă de el. El înflorește, dă roade ,dar și frunzele-i cad.  Pomul vieții crește așa ca și omul... De mic se învață să trăiască în lumea mare...

                                        

   COPILĂRIA –PARTE A TUTUROR VÂRSTELOR

Autor:Morari Milena,IP L.T.,,Vasile Coroban”,clasa a VIII-a ,or.Glodeni,Republica Moldova

   Copilăria este o realitate ce n-are sfîrșit,o etapă care stă la baza tuturor începuturilor,la crearea personalitații fiecăruia dintre noi.

   Deseori meditez asupra intrebării ,,Ce este copilăria?”,căutând răspuns în adâncul sufletului meu.Dar,totuși, nu vreau sa găsesc răspuns,vreau să profit de aceasta din plin.Ea este prezenta în sufletul tuturor,copil-batrân.Cu deosebit nesaț îmi place să admir cum părinții mei,crezându-se tare maturi,de fapt, sunt aidoma copiilor zglobii.Îmi place să-i văd astfel,detașați de rutina zilelor,neajunsurile și problemele cotidiene.

   Pot compara copilăria cu zilele pline de farmec ale verii.Anume acest anotimp depozitează   căldura amintirilor.N-ar fi rău vara sa fie infinită...De ce?Îmi place vara la țară,în câmp,departe de zgomotul urban.

   Este totuși un farmec în zilele petrecute la bunei,unde consider  copilăria aflându-se la ea acasă.În ochii mei,bunica este Zâna Copilăriei,iar bunelul,Rege al acestui tărâm.Cât aș vrea să fie veșnice aceste clipe,zilele să fie incomensurabile,iar cei maturi să preia de la copii doza zilnică de fericire,deoarece aceștia uită să se minuneze de plăcerea vieții.

    Copilăria secolului XXI este mai mult virtuală,lipsita de gama cromatică,de vocile gălăgioase pline de o bucurie reală.Copii sunt dependenți de noile tehnologii,dând uitării adevăratul farmec al acestei perioade.Cine se face vinovat?...Noi?.....Părinții?......ori societatea actuală?...Chiar de mici nu știm sa prețuim adevăratele bucurii.Totuși, părinții sunt cei care ne motivează zilnic să apreciem valoarea fiecărei clipe,să profităm de farmecul lipsit de griji al acestei trepte.

     Apreciez ieșirile în câmp,unde totul este plin de culoare,unde soarele nu este mărginit de grijile personale,unde cu toții profităm de viață.La fel de colorate sunt și clipele când ne retragem in poienițele înmiresmate pe timp de vară.Aici viața ia o altă întorsătură,cu toții suntem copii.Pe chipul tuturor poți descoperi inocență de copil.Copilăria mea,afirm cu certitudine că e cea mai frumoasă.Știu cum să o savurez din plin.

      Copilăria este totul,mama,tata,sora,natura însăși.Îmi doresc imortalizarea acestor clipe,îmi doresc copilărie veșnică.

         După cum spunea Paolo Coelho,, Un copil poate oricând să învețe un adult 3 lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește”așa și eu cu insistență doresc tuturor să trăiască cu maximă insistență fiecare treaptă a vieții și să se poată bucura de realitățile inconjurătoare!

                                                     ÎN LARGUL NATURIII

         Munteanu Mihaela , gimn. Grigore Vieru , S.Costangalia , clasa a IX - a

Hora în jurul copacului

     In mijlocul naturii se adunase un grup de copii , de parcă cerul ar vorbi, ademenindui în jocul infinit al razelor de soare. Natura prinsese viață, iarba se simțea iubită iar razele se simteau dorite. Farmecul jocului a adus jur imprejur numai veselie si frumusete. Zimbetele copiilor rasunau in tot codrul , astfel de priveliste era ca din basme. In ochii lor se oglindea libertatea . Privirea nevinovata, smerita cu trup si suflet de lumea lor de poveste.Fara griji si fara teama, isi continuau ritmul nestabil al dansului. Ei aveau un univers al lor , un univers lipsit de ura si tristete. In lumea lor nu exista notiunea tacerii , iar pacea le patrundea din mina in mina , de la mic la mare.De la cer si pina la pamint domina Armonia. In cercul  copiilor ,  tinînduse de mina, adunau prietenia si increderea caldurii, emanata de a lupta pentru ziua de miine, de a nu pierde speranta de a trăi minunea mult asteptata . Cîinele care incearca sa tina pasul cu micii visatori, nu vrea decit sa se simta bine alaturi de prietenii sai. In spate, ocupata cu treburile sale, este mama care aduna in poala sa fructele ce isi parasesc ramurica , in acelasi timp  ii supraveghiaza şi pe micuţi. Iubirea ei e redata doar prin tacere si prin prezenţă .

         E o zi de toamna. E  acel moment cind se combina nuanta verdelui cu auriul.O culoare tocmai perfecta pentru a incepe o zi cu gânduri colorate si pozitive. Cita iubire persista pentru a face timpul să se  oprească în loc, sa daruiască aceste  trairi cit mai mult.Toata imparaţia   apartine doar acestor copii. Un vintişor, ce agale strapunge prin firele de par si prin hainutele arse de soare ajunge, la obrajii lor rumeni ca bujorii.Mina de mina in dansul fericirii , acesta e secretul copilariei vesele. Sa zimbim ca ei zilnic , sa ne putem regasi ca si ei  prin lucruri marunte . Si nu in ultimul rind sa ni se implementeze conceptia ,,Natura nu e urita, ea depinde de modul in care o privim.”

     Natura si oamenii au o legatura strinsa , uneori neexplicabila, se completeaza reciproc. Natura fara oameni nu ar fi decit un pustiu , iar oamenii fara natura nu ar fi decit niste trupuri neinsufletite. Ea face parte din noi, este seamanul nostru perfect. Si ea iubeste, si ea sufara , si ea se teme si iarta. Este asemeni noua.

Nostalgie...

Ene Andreea

Şcoala Gimnazială ''Iulia Haşdeu''

Clasa a VII a A

Localitatea-Galaţi,Judeţul-Galaţi

România

            Copilăria este paradisul în care fantasmele iau viaţă, castelul personalităţii noastre se clădeşte pe zi ce trece, iar imaginaţia nu are graniţe, făurind personaje miraculoase, lumi incredibile şi prietenii imaginare. Să fii copil înseamnă să ai inima curată, zâmbetul larg mereu pe buze şi să descoperi părţile frumoase ale lumii.Să fii copil înseamnă să fii liber, să poţi să zbori.

            Îmi este dor de zilele însorite sau chiar ploioase, în care puteam să trăiesc în armonie cu natura, să nu îmi pese de rochiţa pe care am murdărit-o în noroi, în timp ce mă jucam cu animăluţele, în care stăteam până târziu afară, iar singura sursă de orientare era soarele ce apunea şi îmi şoptea să mă întorc acasă, unde mama mă aşteaptă.Îmi lipsesc prietenii mei de toate vârstele, de care mă leagă numai amintiri frumoase şi clipe de neuitat.Mi-o amintesc cu nostalgie pe fetiţa cu părul lung si auriu ca razele soarelui, de fraţii gemeni care se certau mereu şi de mulţi alţii, de la care am avut multe lucruri de învăţat.

            Partea cea mai frumoasă a copilăriei era, cu siguranţă, momentul jocurilor. Te minunai câte idei trăsnite ne veneau în minte, mie şi prietenilor mei, iar uliţa era toată învăluită în râsete cristaline, poezii şi cântece, pe care le fredonam cât era ziua de lungă.Nu aveam jucării sau mingi, ci natura ne era loc de alergat, de dansat şi de odihnă, ne găzduia în inima ei şi ne mângâia cu raze de soare, adieri de vânt sau miresme de flori.

            Copil fiind, îmi iubeam viaţa, familia şi fiecare prieten în parte.Nu aveam griji şi nici teme de făcut, căci tot ce trebuia să ştiu era deja în sufletul meu: iubirea, blândeţea, dărnicia şi credinţa. Părinţii mei au avut grijă să mă crească frumos, să mă înveţe ce e mai bine pe lumea aceasta şi, nu înainte de toate, m-au răsfăţat şi iubit enorm.Cu toate acestea, cea care m-a pazit din umbră, care mi-a spus despre istoria satului nostru, care m-a învăţat paşii horei şi care

mi-a oferit sfaturi înţelepte a fost bunica mea, îngerul copilăriei mele.

            Toamna era anotimpul cel mai aşteptat de mine. Eram vrăjită de culorile arămii şi aurii care acaparaseră tot tabloul natural.Copiii întindeau hore şi dansuri ce împânzeau pajiştea de voie bună şi totul prindea strălucire sub paşii lor.Satul se aduna şi închina fericirea sa naturii şi recoltei,care era în fiecare an mai bogată.Când nu mă avântam în joc, admiram coroanele copacilor, înveşmântate în pelerine de frunze sau ramurile deja dezgolite. Îmi imaginam că eu sunt un arbore ce îşi are rădăcinile în pământ, în trecut, reprezentând bazele educaţiei şi personalităţii mele, trunchiul indică cea ce sunt în prezent, iar ramurile ce cresc spre văzduh arată cât de sus voi ajunge într-o zi . În visele mele, eu eram centrul universului, punctul în jurul căruia se învârt lucrurile, persoana de la care oamenii au numai lucruri bune de învăţat.

                        Aşa că, oameni de pretutindeni, păstraţi în voi bunătatea dăruită de natură, iubirea oferită de părinţi, creativitatea copilăriei.Fiții liberi şi fericiţi! Nu uitaţi să rămâneţi copii, să zâmbiți, să fiți frumoși precum copilăria!