Etapa II Clasele primare

POIANA COPILĂRIEI

Buzulan Gabriel, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu,, Bălţi , clasele primare

În raiul din mijlocul pădurii se ivesc câţiva copii zglobii, Mihai, Maria, Ioana , Mihaela şi Andreea.  Ei au plecat în luminiş. Maria era fericită că se afla împreună cu prietenii ei. Lui Mihai îi veni o idee:                                                                                                                                      - Nu vreţi să dansăm în jurul acestui pom? Spuse Mihai.                                                                                  –Bună idee, Mihai. Răspunse Maria.                                                                                                                                                                                                                                                                                                             În acest moment se ivi un câine fără stăpân. Ioanei i se făcu milă de căţel şi-l luase cu ea.                                       Copiii s-au încins în horă. Azorică lătra de bucurie. Între timp o doamnă işi făcu apariţia în pădure. Avea o rochie lungă până la pământ, o bondiţă gri pe cap , în poală ei ţinea diferite fructe de pădure. Ea când văzu copiii şi-a amintit de copilăria sa plină de năzbâtii. Copilaşii uitară de toate . Aveau un singur lucru în gând, să se distreze împreună.  Luminişul era într-o pădure mare şi plină de copaci fermecători. Acolo totul era ca în basmele nemaivăzute. Gâzele zburau şi se distrau la fel de bine ca şi copiii. Mihaela cu trupul ei graţios se roteşte în jurul pomului împreuna cu prietenii săi. Câtă veselie şi energie aveau în ei!                                                Azorică îşi spuse: ,, Ce bine mă simt cu copiii ăştea zglobii, de-aş putea vorbi, i-aş ruga să mă ia la ei acasă.,,                                                                                                                                     Era vacanţa mare, timpul lor nu era limitat. Fericirea  li se citea pe faţă. Doamna îi urmărea cu nesaţ, s-ar alătura să-i înveţe jocurile demult uitate ,dar nu se încumeta. Prefera să stea acolo sub copacul cel mare şi să-i urmărească. La un moment dat, îl zări pe Azorel, care atât de ghiduş se rotea în jurul lor. Îi facu un semn acestuia ,dar el nici nu observase femeia din umbră. Era prea ocupat cu noii săi prieteni. Timpul de afară era perfect pentru distracţii. Pomul în jurul căruia dansau copiii, era cu fructe dulci si suculente. Nimeni nu se încumeta să guste din el, prea frumos era ca să fie cules. Vântul adie uşor, iarba se clatină agale, nici nu au observat cum timpul de joaca a trecut. Mihaela le zise:                                                                                          - Mi se pare ca deja se întunecă afară, e timpul să plecăm.                                                                                  – Da, Mihaela are dreptate , să plecăm până nu se întunecă.                                                                                                              Ioana îşi luă noul prieten şi plecase acasă. Azorel lătra de fericire, în sfârşit şi-a găsit un stăpân. Copiii erau împliniţi, au avut o zi frumoasă, plină de evenimente interesante. Pentru ei la sigur această zi va rămâne în suflet pe mult timp. Doamna din umbră se îndepărtase şi ea de acea poieniţă veselă a copilăriei. Cândva venea şi ea aici să se distreze împreună cu prietenii ei. 

Toamna în livadă

Matei Gabriela

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Este o frumoasă zi de septembrie. Soarele auriu cade ușor peste coroanele încă verzi ale copacilor plini de roade.

            Diana și Laura merg în vizită la bunici. Acolo s-au întâlnit cu câțiva prieteni. Au mers împreună în livadă. Au povestit, s-au jucat, au alergat veseli, apoi au încins o horă mare.

            Pe când petrecerea era în toi, apăru Azorel voios pe langa ei. Îi acompania cu lătratul său. Ce veselie!

            Mândră și bucuroasă, bunica culege mere. Le va pregăti o tartă delicioasă pentru diseară.

Copiii fericiți

Radu Karina

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Este sfărșit de vară. În curte sunt patru  fetițe, un băiețel și un câine de culoare maro cu alb. Copiii sunt foarte bucuroși și se invârt în jurul unui copac. Câinele este și el vesel și aleargă în jurul copiilor.

Mama, ca o furnicuță, culege mere pentru compot. Vor avea nevoie de o băutură răcoritoare după atâta joaca.

Ce fericiți sunt toți!

Joaca în familie

Minea Andra

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Este o zi de toamnă călduroasă și foarte frumoasă. Eu, cele două surori mai mari și frățiorul meu ne jucam cu verișoara noastră Lili la marginea pădurii. Jocul nostru preferat este să alergăm printre copaci și apoi să ne prindem de mâini în hora în jurul copăceilor. Din joaca noastră nu lipsește niciodata Patrocle, cațelușul familiei.

Deodată apare mami cu un coș cu bunătăți pentru noi. După atâta joacă așteptăm cu nerăbdare să mâncăm tot ce ne aduce mami. Ce zi minunată!

La cules de mere

Ciaușu Andreea

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

            Este o zi frumoasă de început de toamnă.  Mama a plecat la cules de mere în livada de la marginea satului. Ea este însoțită de cei cinci copii ai săi și de cățelul Marinică. Sunt patru fete și un baiat. Ei au vârste diferite, dar toți se înțeleg foarte bine. Sunt veseli și ascultători.

            În timp ce mama adună cele mai dulci mere, copiii profită de ziua frumoasă. Ei dansează și cântă în jurul pomilor. Chiar și Marinica dansează cu ei.

Când vor ajunge acasă, mama le va pregăti o gustoasă plăcintă. Deja se simte aroma în aer.

O zi senină de toamnă

Frățică Aryana

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Într-un sătuc harnic și vestit, patru copii se jucau în livadă. Făceau mare gălăgie. Sunt prietenii mei. Mă alătur și eu în cercul lor de lângă copacul din fața casei mele.

Vremea este frumoasă, afară e cald. Păsărelele ciripesc vesele: cip cirip cirip cirip! Se alătură și Azor.  

În pomi sunt multe fructe gustoase. Vreau să iau, dar nu ajung. O văd pe mama în livadă, mă îndrept spre ea și o rog să mă ajute:

-          Mamă, dragă, aș vrea un măr!

-          Sigur, iubita mea, fetiță! Poftim și pentru prietenii tăi!

-     Ce bună ești, mamica mea! La fel de bună ca toamna aceasta roditoare!

Prietenii

Ionescu Raluca

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

         Au fost odată ca niciodată cinci prieteni veseli: Ileana, Maria, Ionela, Margareta și Ionel. Pentru că era cald afară, copiii au ieșit în livadă. Ileana s-a gândit să îl ia și pe cățelul Max. Ionela, pentru că era cea mai mică, a ales jocul și le-a spus:

         - Hai să ne învartim în jurul mărului.

Mama Ilenei a zis:

-         Nu vă duceți prea departe, copiii. Eu stau în livadă și culeg mere.

Toată ziua au cântat, au dansat și s-au jucat. Seara s-a lasat, iar copiii obosiți,

au pornit spre casele lor. Ce zi minunată au petrecut împreună!

La  joacă cu prietenii

Vasiloiu Alexia

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Într-o zi frumoasă și însorită de toamnă, eu și prietenii mei ne jucăm în grădina bunicilor de la țară. Aceasta este plină de verdeață, flori și copaci.

Mărul plin cu fructe ne făcea cu ochiul. Am făcut o hora în jurul lui. În timpul jocului ni se alătură și cățelul meu, Patrocle, care este foarte jucăuș și neastâmpărat.

Mama ne așteaptă la umbra unui copac cu fructe proaspete  și bune culese din grădina bunicilor. Noi copiii ne distrăm, suntem foarte bucuroși că afară este cald și frumos, iar noi putem petrece toată ziua la joacă.

Odată cu venirea serii, joaca se va sfârși în grădină, iar noi copiii vom merge în casă la culcare. Ce bine e la bunicii!

O zi de toamnă

Dincă Vlad

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

       Într-o zi frumoasă de toamnă ne-am adunat în livada bunicilor unde împreună cu alți copii ne-am distrat, am cântat și am dansat o hora în jurul unui măr. Peste tot răsună glasurile vesele și voioase ale copiilor care se bucură de ultimele zile călduroase.

        Ce zi minunată am petrecut!

Bucuria copilăriei

Rusu Ioana

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Soarele toamnei încălzea iarba mare și deasă. Cinci copilandri au încins o horă pe cinste în jurul unui copac firav. Ei sunt veseli și plini de energie. Lângă ei, câinele Chichi, care este foarte jucăuș, parcă ar vrea să se prindă în hora copiilor.

În depărtare, mama lor, care culege mere din livada plină de roade, îi privește cu drag și duioșie. În jur totul este armonios și plin de viață.

Ce bine e să fii copil și să te bucuri de natură!.

La  joacă în poiană          

Fecioru Stefan

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

         
Era o zi frumoasă de toamnă. Împreună cu prietenele mele am mers în poiană şi ne-am jucat.

Am format o horă în jurul mărului şi ne-am învârtit fericiţi alături de căţelul care lătra bucuros.

Pomii erau plini de frunze verzi-gălbui, iar iarba ne mângâia picioarele. Era și o cărare în poiană. Vântul adia uşor şi noi eram foarte veseli. 

În depărtare mama era fericită să vadă cât de mult ne place joaca în natură. Oare ce duce ea în coș?

O plimbare neașteptată cu Lăbuș

Istrate Laura

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Într-o zi însorită de toamnă, Ioana, fratele ei Andrei și câțiva prieteni care erau în vizită la bunici, s-au adunat să culeagă mere din păduricea de lângă satul acestora. Lăbus, cățelul lui Andrei, le-a prins urma. Văzând ca sunt urmăriți de Lăbuș, copiii s-au oprit la joacă.

Cu zâmbete pe buze, s-au prins într-o horă cântând cu toții ,,Alunelul”. Lăbuș îi urmărea cu atenție și lătra și el la cântecul copiilor.

Din departare, mătușa Tamara, cu desaga plină de mere, era încântata de voia bună a copiilor. Glasurile lor răsunau în tot crângul. Ce bine e în vacanță!

                                                                                   Hora

Macarschi Alessia

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Toamna, într-o zi cu soare, pe când frunzele ruginii cădea ușor, Matei  împreună cu cele patru  surioare ale sale merg la joacă în poieniță. 

Matilda, surioara cea mică zise îmbufnată:

-De ce nu se joacă nimeni și cu mine?

-Dar suntem împreuna, ce ai vrea să facem? întreba Maria, sora cea mijlocie.

-Haideți  să facem o horă și să ne învârtim! zise Matei.

-Dar eu sunt mică și mă împiedic, adăugă Matilda, o să cad iar ca data trecută când mama s-a suparat!

-Ne vom ține strâns de mâini și nu vei păți nimic de data asta, îți promit! o încurajă Matei.

-Daa! strigară fetele în cor.

Azorel zburdă printre  copii de parcă ar fi vrut și el să intre în joc.  Se prinseră toți de mâini și au început să danseze în jurul unui copac. Cățelul lătra și el bucurându-se odata cu ei. Râsetele lor se uneau într-un cântec de bucurie.

-Copii, mai încet vă rog! se aude mama care în timp ce îi supraveghea, culegea mere pentru plăcintă. În scurt timp ne întoarcem acasă pentru masa de prânz .

Copiii se prefăceau că nu aud îndemnul mamei și continuau joaca. Câtă veselie!

Dansul veseliei

Dumitrășconiu Răzvan

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

E toamnă. Niște copii se joacă în poiană. Sunt foarte veseli. Sunt patru fete și un băiat. Ei fac hora în jurul unui copăcel. Câinele vrea și el să se joace. Mama lor este mai departe. Ea îi privește duioasă și culege fructe. Ce le va pregăti oare?

Bucurie

Terzi Rebecca

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Într-o frumoasă zi de toamnă timpurie, doamna Popescu împreună cu cei cinci copii ai săi

s-au dus în livadă să culeagă niște mere.

În timp ce mama lor culegea mere, punându-le cu grija în coș, copiii fericiți făceau o horă în jurul unui copăcel. Soarele blând le mângâia obrajii deja rumeniți de la atâta țopaială.

Cățelul lor, Rocky, nu putea lipsi de la gălăgioasa adunare.

Era atâta bucurie!

Toamna

Aron Theodor

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Cerc de fericire

Și multă iubire,

Toamna în pădure

Pe copii să-i bucure.

Joaca e grozavă,

Totul e o zarvă

Latră și cățelul

Numit Azorelul.

Pe cărare-n depărtare,

Vine cu un mers agale

O domniță cu merinde

Pentru cine-a fost cuminte.

Bucurie, veselie

 Tudor Bratu

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Era o dimineață senină de toamnă. Mama și cei cinci copii ai săi Andreea, Tudor, Raluca, Cristina și Ioana s-au dus în livadă. A venit cu ei și cățelușa lor, Doly. Copiii se învârteau în jurul unui măr.

Hainele copiilor erau curate și frumoase. Mama lor avea un șorț, care era pe post de sac, pentru a culege mere.  Ei se bucurau de vremea frumoasă, dar și pentru că acasă mama lor urma să le facă un tort cu mere.

Doly se uita veselă la ei și țopăia în jurul lor. Iarba era mare și începuse să se usuce pentru că venise toamna.

Ce veselie e în livadă!

La poieniță

Nițan Daniel

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

            Este o zi însorită de început de toamnei. Frunzele pomilor se usucă și încep să cadă. Fructele coapte sunt în pom și așteaptă să fie culese.

Copiii fericiți dansează hora în jurul pomului plin de fructe. Alături de ei este bunul lor prieten, cățelușul Lache, care latră de bucurie și aleargă fericit. Mama culege fructe și privește bucuroasă copiii fericiți.

Ce minunată e vacanța!

La bunici

Tarasevici Katarina

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

E o zi frumoasă de septembrie. Anca și Ilinca se bucură de primele zile călduțe de toamnă, în satul bunicilor alături de prietenii lor Matei, Irina și Maria. Codiță, cățelul bunicilor, zburdă alături de ei.

Bunica a cules un coș cu mere roșii și parfumate. Sigur le va pregăti o surpriză dulce!

La bunici

Ceaușu Clara

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Este o zi însorită de august. Cei cinci verişori sunt în vacanţă, la bunici. Într-o zi, Anei i-a venit o idee:

-          Hei, vreţi să ne jucăm în livadă?

-          Daaaa, uraaaa! Ziseră copiii in cor.

Au pornit cu mic, cu mare pe potecă, înspre livadă.Azorel li s-a alăturat imediat.Este foarte jucăuş.

Copiii se distrează de minune, cântând “ Alunelul, Alunelul”.

Joaca s-a terminat tocmai la apusul soarelui.

O zi fericită de toamnă

Constantin Vlad

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Este o toamnă frumoasă și însorită. Într-o dupa-amiază călduță, câțiva prieteni se joacă în livada cu meri. Ei fac o horă plini de veselie în jurul unui pom încărcat cu fructe dulci. Cățelul lor, Sasha, se bucură împreună cu ei. Râsetele lor răsună în toată livada. Mătușa Rodica îi privește cu drag, din depărtare.

Câtă fericire!

Ana și prietenii ei

Vișoiu Rose Marie

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

            Într-un sat, lângă o pădure, trăia o fetiţă blondă, Ana, împreună cu părinţii ei. În fiecare zi se întâlnea cu prietenii săi să se joace la aer curat. Vântul adia ușor, iar soarele încă strălucea. Vremea era tocmai bună pentru joacă. Chiar și Ursu, cățelul fetiței, se bucura de această zi frumoasă.

După ce au cules flori multicolore în poieniță, copiii s-au prins într-un cerc în jurul unui măr. Crengile lui erau plin de fructe. Cântau și râdeau neîncetat.

 Pentru că merele dulci și parfumate s-au copt, mama Anei a adunat câteva fructe pentru a le face năzdrăvanilor prăjiturele și compot. În curând școala va începe, iar micuții nu vor mai avea ocazia să se joace în livadă.

Vacanta la tara

Udrea Alesia

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

            E sfarsitul lunii august. Copiii din sat sunt in vacanta. Ei merg in poienita de la marginea satului. Se prind intr-o hora. Sunt foarte veseli si galagiosi. Azorel este bucuros ca are prieteni de joaca.

Ce frumoasa e vacanta de vara!

                   

                 

Cățelul Rex și plăcinta cu mere

Drăgan Mircea

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Adina, Radu, Lucica, Maria și Raluca sunt tare bucuroși. Vă întrebați de ce? Ei bine....vă povestesc îndată care este motivul veseliei lor. Radu a venit să se joace cu cele patru fetițe împreuna cu cățelușul său pe nume Rex în livada bunicilor. A fost o surpiză tare plăcută! Rex este un cățel care iubește copiii și căruia îi place să zburde pe câmpie.

-          Bună copii, îi salută mama Mariei, voi culege  douăzeci  de mere coapte ca să pre-

gătesc o tartă delicioasă pentru voi.

-          Ham-ham,  lătră Rex, vreau și eu puțină tartă!

Copiii au început să râdă și au făcut o horă în jurul copacului plin de fructe, cântând o melodie veselă.

Copiii din livadă

Nicolaie Luiza

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

            Într-o zi minunată de toamnă, cinci frățiori veseli se jucau în livadă. Ei aveau un căţel pe care îl chema Mișu.

Mama lor, o doamnă harnică și tare frumoasă, culegea fructe pentru plăcintă. Dorea să le pregătească o surpriză micuților.

Copiii cântau şi dansau hora în jurul unui pom. Era mărul pe care l-au sădit acum câțiva ani împreună cu bunicul lor. Făcuse multe mere anul acesta. Mișu lătra și alerga pe langă ei bucuros.     

Era o zi plăcută pentru toată lumea, dar niciun copil nu știa ce surpriză delicioasă îi aștepta acasă.

O zi de toamnă

Bădoi Filip

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Este o zi frumoasă de toamnă. Copiii sunt fericiți pentru că mama a început să culeagă fructele din livadă, iar copăcelul sădit împreuna rodește pentru prima oară. Toți se unesc într-o horă în jurul mărului.

Alături de ei este și cățelul Azorel, bucurându-se împreună cu prietenii săi. Ce veselie e în livadă!

În livadă

Bujor David

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Este o zi frumoasă de toamnă cu cer senin. Natura toată a îmbrăcat haină arămie. Pomii roditori ne îmbie să le gustăm fructele dulci și aromate. Copiii se bucură de ultimele zile cu soare. În livadă e multă zarvă. Gospodinele harnice adună merele, perele și prunele.

David, Gabriela, Luiza, Dănuț și Alexandra au încins o horă. Grivei, cățelul bunicii, țopăie alături de prietenii săi.

Câtă veselie!

Prietenia este magică

Șerbu Denisa

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

Într-o zi însorită de septembrie, cei cinci prieteni Maria, Antonia, Cristina, Elena și Paul se distrau în livada din spatele casei. Pufosul, jucăușul lor cățel, îi însoțea mereu. Cristina le-a propus copiilor să danseze. Imediat s-au prins cu totii în horă în jurul unui măr roditor.

-          Hai la joc, Pufosule! Tu știi: cu noi distracția e-n toi!

Dansul amețitor al copiilor îl amuza pe cățel. Lătra și sărea parcă acompaniindu-i pe copii.

            În acest  timp mama Mariei culegea fructe. Va pregăti o gustoasă plăcintă cu mere. Ce zi minunată!

CAISUL

Cazacu Vlad

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

În urma cu doi ani, cinci frați, Diana, Andreea, Maria, Ana și Vlad au plantat un cais. Apoi l-au îngrijit împreuna în fiecare zi.

 În vara acesta, caisul a crescut mare și frumos și a făcut niște caise foarte bune. Când copiii le-au văzut, s-au bucurat atât de mult, încât au dansat și au cântat în jurul lui o zi întreagă.

 A venit și mama să-i vadă.

-       Vai, ce copii harnici  și veseli am eu!

            Și cățelul Toto s-a bucurat foarte mult:

-       Ham, ham, ham, eu am păzit caisul! Oare copiii îmi vor da și mie o caisă?

Bucurie de toamnă

Monac Maia

Școala Gimnazială Nr. 81,

București, România

Clasa I A

         Este sfârșitul vacanței de vară. Copii se bucură de ultimele zile însorite de joacă într-o poeniță. Cu trei ani în urmă, aceștia au plantat un pom fructifer - era un măr. Acum e un copac de mărime  medie. Copiii se bucură și dansează în jurul copacului. În scurt timp a venit și un cățel jucăuș care alerga în coace și în colo.

Mama copiilor culegea mere în coș. La un moment dat se uită spre copii și îi întreabă:

-          Copii, vreți mere dulci și parfumate?

-          Da, vrem! s-au auzit glasurile lor cristaline.

-          Ce bune sunt!

ADEVĂRATA COPILĂRIE

Trandafir Daria Andreea

Școala Gimnazială Nr.4

Clasa a IV-a A

Într-o zi călduroasă de vară, sub umbra răcoroasă a unui măr din livada doamnei Parcker, cei cinci copilașiai săi se jucau împreuna cu câinele lor, Max, în jurul unui pom. Soarele strălucea pe cerul senin al dimineții. Vântul era slab, dar placut. Copiii chicoteau în timp ce se învârteau. Mii de rândunele se auzeau cântând, părând a lăsa în urmă zeci de note muzicale ce le înviorau jocul micuților.

Doamna Parcker, în timp ce culegea merele din arbori si le așeza în coșul din frunze uscate de porumb, fredona o melodie ce o auzise cu ceva timp în urmă, o melodie ce genera atât de multă plăcere încât întreaga lume s-a retras din cursul ei pentru a o asculta. Copiii s-au oprit din joacă și s-au adunat în jurul ei.

Ana, cea mai mare dintre frați, a început să danseze. Rochia ei verde ca smaraldul zbura în bătaia vântului, făcând-o să pară cu totul specială. Părul îi era de culoare aurie, ochii albaștri ca marea, pielea albă ca neaua, iar buzele roșii ca trandafirul.

Bianca, fata mijlocie, cânta împreuna cu mama sa. Alfred, singurul băiat din familie, cânta la micul lui fluieraș, primit de la tatăl său, înainte de a muri. Ioana, cea mai mică dintre fete,  împreuna cu Laura, aplaudau spectaculul oferit de familie, iar Max lătra vesel pe ritmul melodiei. 

Seara veni mult prea repede pentru copii. După ce au servit cina, mama i-a condus în camerele lor pentru a se culca. Le-a citit o poveste lui Alfred si Ioanei pentru a adormi mai ușor.

După ce somnul a pus stăpânire pe cei mici, mama le-a sărutat fruntea și s-a cufundat și ea în lumea viselor.

Trandafir Daria Andreea, Școala Gimnazială Nr. 4, Moreni, România

ADIO, VARĂ

                                                Livan Luca, Scoala Gimnazială Nr.1 Dobirceni, clasa a lll-a

            Este  sfârșit  de  vară. Natura  începe  să-și  schimbe hainele,  devenind  portocalie. Copacii au început  să-și  piardă  din  coroana  lor, care,  odată  era minunat  de verde,  formând  pe  pământ  un pat  de  frunze  multicolor.

Mircea,  Irina, Maria, Ana  și  Elena au plecat la un picnic  împreună cu mama lor, profitând de ziua frumoasă care se prevestea. Tovarășul lor  de joacă, Lăbuș nu putea să lipsească din peisaj.

Ajungând  în poiana lor preferată  își dau seama  că Lăbuș nu mai era cu ei. Au decis să se despartă și să înceapă căutarea lui,  deoarece, după cum îl cunoșteau pe acesta, sigur se băgase într-o încurcătură, așa cum făcea de obicei.

Cățelul, în timp ce mergea pe cărare, în urma copiilor,  a simțit un miros pe care trebuia numaidecât să-l urmeze. Mergând așa cu capul în pământ după miros își dădu seama  după o vreme, că s-a rătăcit de stăpânii săi. Mirosul deveni tot mai puternic.  Lăbuș continuă drumul său dorind să descopere misterul. La un moment dat s-a trezit într-o capcană , o groapă mare și adâncă. Neștiind ce să facă, a început să latre sperând că cineva îl va auzi. Mara, fiind mai aproape de el,  l-a auzit și i-a anunțat și pe ceilalți să vină la ea. L-au găsit pe cățel în groapă, însă nu știau cum să-l scoată de acolo. Fiind cea mai mare, Irinei îi veni o idee. Au improvizat din crengi, frunze și pământ un fel de scară. Așa  a ieșit  Lăbuș din groapă țopăind de bucurie la vederea tovarășilor săi.

După  prânz  au  început  să  cânte și  să  danseze  în  jurul  unui copăcel, ținându-se  de mână. Era  jocul  lor  preferat.  Până  și Lăbuș, cățelul lor  alerga de ici-colo după ei, de bucurie.

Obosită,  mama culegea fructe în  poala ei , dar se amuza uitându-se la noi. Fericirea noastră era nemărginită.

Spre seară , se auzi vocea caldă a mamei care ne chema spre casă. Era timpul să mergem.

A fost o zi minunată  și niciunul nu o va uita niciodată.

Adio, vară!

COPILĂRIA

                                                                                               Aghiorghiesi Daria – Elena

                                                                                    Școala Primară Nr. 2 Roma / Clasa a II - a   

                                                                                    Comuna Roma, județul Botoșani, România

       Lumină, bucurie și frumusețe tainică ce izvorăște din freamătul naturii. E iarăși toamnă ... Despre ea vorbesc verdele întunecat, petele arămii și galbenul firelor de iarbă. Soarele parcă a încurcat numărătoarea timpului și își revarsă văpaia peste lume. Astrul cerului zâmbește, luminând totul și luând parte cu entuziasm la fericirea copiilor

       În luminișul de la marginea pădurii e mare bucurie, cu cântec vesel și joc frumos. Câtă splendoare! Ce minunată este lumea copilăriei! Cu mic cu mare, copiii au încins un joc. Hora lor este dovada clară a fericirii, a copilăriei dulci și fermecate. Pe chipul lor e zâmbet jucăuș și culoare caldă, e visare. Amețitor și tainic, dansul i-a prins în vraja sa. Nimic nu e mai frumos decât dansul! Cu grație, dansatorii și-au strâns mâinile în joc și, pas după pas, se rotesc ușor, în cerc. Cu drag și-au îmbrățișat privirile, pierzându-se în liniștea unui colț de rai. Ei se rotesc mereu, mereu, unduindu-și pletele, în adiere lină de vânt. Vârstele copilăriei și-au înlănțuit mâinele ca o promisiune că nu vor uita nicicând câtă bucurie naște jocul.

       Un copăcel se înalță drept și în frunzele lui, ei și-au prins visurile dulci pentru mai târziu. Vor ști cu siguranță locul unde se vor putea întoarce pentru a-și depăna poveștile vieții.

       Iar lângă ei, cățelul. El e atras de veselia lor și intră în atmosfera creată de către aceștia: e încântat, țopăie și parcă îi roagă să-l prindă  în dansul lor.  

       Departe, în umbră, dincolo de ei,  îi privește cu iubire o femeie. O clipă s-a oprit din treburile sale. Privește cu uimire spre dansul nestingherit al micilor dansatori și, poate, că îi zboară gândul la vremea când și ea era doar o copilă.

       Ieri era ca ei. Astăzi este ca ei – un suflet de copil. Și-i este dor, și-i este drag și-i este gândul la timpul când toate erau posibile. Și parcă timpul s-a oprit în loc...

       Copilăria - cel mai frumos moment - e o rază de soare, un zâmbet, un vis, e veselie, o adevărată comoară, pe care cred că toți, și mici, și mari, o purtăm cu drag în suflet.

AMINTIRI

                                                            Oporanu Marius Alexandru

                                                                                    Şc. Gimn. Ion I. Graure, Bălteni,România

                                    Clasa a IV-a

               Vara s-a dus ca o clipă, iar toamna se apropie cu paşi repezi. Frumuseţea pădurii la sfârşitul verii este încântătoare.Poieniţa, care ne-a aşteptat în fiecare zi cu florile şi fluturii ei,a căpătat culori arămii. Astăzi ne întălnim la marginea pădurii pentru aceleaşi jocuri pentru care ne-am întălnit toată vara.

              - Cum să te plictiseşti când ştii că mărul care, cu câteva luni în urmă, avea flori frumos mirositoare acum este plin cu mere dulci şi zemoase?

              Strânşi în jurul acestui copac minunat, ne-am dat mâinile pentru a-i dărui şi lui din fericirea noastră, mulţumindu-i astfel pentru darul pe care ni-l oferea în fiecare zi şi anume, umbra sa. Şi Grivei era fericit şi încerca să se bucure în acelaşi timp cu noi.Jocul nostru din poieniţă a fost privit şi admirat şi de mama Ioanei, care s-a gândit să ne aducă un coş cu merinde.Timpul petrecut în mijlocul naturii ne-a făcut să nu simţim trecerea timpului.Eu şi prietenii mei vom avea ce povesti în prima zi de şcoală.

              Ce vacanţă minunată am avut!  

GLASURILE PĂDURII

Andrei Codrescu Mario, clasa a II-a A, Şcoala Gimnazială nr. 3 Galaţi, România

Vara este anotimpul cel mai frumos şi cel mai aproape de sufletele copiilor. Ne fascinează cu peisajele ei, cu căldura ce ne-o oferă, cu natura plină de viaţă şi mai ales cu preamărita vacanţă de vară.

Pentru Mario şi Maria,vestea că-şi vor petrece la ţară la bunici, a fost o mare bucurie:

“-   Uraaa! am strigat copii. Va fi minunat! Ne vom reîntălni cu vechii prieteni, vom culege fructe, ne vom juca cu animăluţele din ogradă!

 A doua zi, dis-dimineaţă am pornit la drum. Pe prispa ne aşteptau nerăbdători bunicii şi căţelul Grivei.

-   Bunico!! Bunicule! Ce dor ne-a fost de voi!

            -   Bine aţi venit, copii!

Totul era fermecător aici. Pădurea umbroasă  îşi ocroteşte vietăţile, parfumul îmbietor al florilor ne încântă simţurile, cântecul păsărilor ne gâdelă auzul.

Pădurea ne atrage prin culoarea ei verde ca de smarald.

-          Maria, hai să ne întâlnim prietenii! Cred că îi vom găsi la marginea pădurii.

-          Hai, Grivei! zise Maria către căţeluş.

            Pădurea răsuna de cântecele şi veselia copiilor, astfel că ne-a fost uşor să-i regăsim.

-          Bine v-am regăsit, prieteni! Ce mult mi-aţi lipsit! zise Mario voios.

Ne-am jucat, am dansat, ne-am bucurat de fiecare clipă petrecută împreună, fără să ne dăm seama ca deja se înnoptase.

-          Mâine  devreme o vom lua de la capăt. Acum e vremea să ne îndreptăm  spre casă!

ziseră cei doi copii.

Vara este anotimpul care nu te-ar mai lăsa să intri în casă, ci să stai doar afară ca o frunză în bătaia vântului.

Ce frumoasă este vacanţa la ţară la bunici!’’

ANII DE COPILĂRIE

Mihai Mihaela-Daniela, Școala Gimnazială Nr. 1 Dobîrceni, Clasa a IV-a, România

Prin livada casei noastre

Se plimba printre copaci

Blânda noastră măiculiță

Ce privea la copilași.

Printre zâmbete și zgomot

Cinci copii gălăgioși

Jucau hora în jurul unui plop

Cântând cântece de joc.

Azorel, cățelul nostru

Se-ntrecea parcă cu noi

Vrând să zică fericit:

-          Iacă sunt și eu aici!

-          Bucurați-vă de copilărie!

Ne zicea măicuța noastră

Că aceste minunate clipe

Nu se mai întorc în veci.

O FRUMOASA ZI DE VARA…

Doina Bianca, Liceul Teoretic ORIZONT, Chișinău

Copiii cu drag își petrec ultimele zile ale celei mai frumoase vacanțe. Soarele aruncă sclipiri fierbinți pe chipurile lor vesele iar zâmbetele lor zglobii răsună până în casele bunicilor care i-au găzduit cu atâta dor și dragoste. Păsărelele fredonează cântecelele lor preferate și se dosesc la umbră pentru a evita arșița. Glasurile zglobii a copiilor se amestecă armonios cu întreaga poieniță care devine prietenoasă cu ei și cu toate vietățile ce mișună în ea. Grivei nu scapă așa petrecere și sare bucuros de la un copil la altul pentru a le împărtăși bucuria acestei zile minunate de vară. Copiii aleargă energic prin poienița veselă  plină de floricele și iarba aurie ce le gâdela  plăcut pe la glezne. Apoi se încing într-o horă în jurul pomului care a fost  sădit, într-o primăvara, chiar de părinții lor pe când erau și ei copii.  Vântul cald adie ușor și emană miresme de flori mărunte de câmp și iarbă uscată. Fericirea este pătrunsă în copilăria lor prin aceste clipe pline de bucurie.

Vara e pe sfârșite și natura începe lin să îmbrace veșminte aurii.

Doina Bianca

Liceul Teoretic ”Orizont”, clasa a 4a

mun. Chișinău, Republica Moldova

ORICE COPIL POATE FI FERICIT

Emilia Bivol,

”, LT “Gheorghe Asachi”, clasa a II-a “A”,  

Fiece imagine ascunde o poveste. Copii din această imagine sunt veseli şi fără de griji. Ei se distrează în grădină alături de prieteni, fraţi şi surori. Se bucură de timpul frumos de afară şi de darurile toamnei, sub privirea drăgostoasă a mamei. Sunt niste copii fericiţi. Fericirea izvorăşte din voia bună şi zîmbetele de pe feţele lor. Ei nu au haine scumpe sau jucării deosebite faţă de prietenii lor. Ei se au unul pe altul. Ei ştiu să se preţuiasca.

Eu deasemeni sunt fericită. Am aproape orice îmi doresc. Am parinţii şi buneii alături care ma ajută. Pot sa învaţ, să mă distrez sau să ma ocup cu activităţile mele preferate. Ştiu însă că nu toţi copiii o duc la fel...

În serile friguroase de iarna, străbunica mea îmi povestea de timpurile trecute, despre copilăria sa. Copiii lucrau mult pe vremea ceea: își ajutau parinții la semănat, la cules roadele sau la îngrijirea animalelor. Aveau multe responsabilităţi şi griji. Hăinuţele erau făcute din lîna sau fire din plante. Nu aveau bomboane sau jeleuri.De aceea, aşteptau cu răbdare sâmbata să facă prăjituri  împreună cu mama lor. Duminica se jucau cu copiii vecinilor din zori şi pâna la apusul soarelui. În timpul săptămânii mergeau cu părinţii pe câmp, mâncau pâine “de la iepure”, beau apa de izvor, puteau urmari buburuze şi fluturaşi, furnicuţe şi albinuţe. Ei  se puteau bucura de apusul soarelui, de un cer înstelat, sau de un boboc de floare.  

Străbunica mea nu putea cumpara fructe iarna. Copiii aşteptau cu mare nerăbdare primele fructe care începeau să se coacă. Când nu mai aveau răbdare le consumau de verzi şi tare se mai bucurau. Se bucurau de lucrurile cele mai simple de pe lume.  Ei se puteau bucura de ceea ce aveau. Aşa spune bunica. Aşa îmi povestea şi străbunica.

Aşa a fost copilăria lor, a bunicilor. Mi s-a părut fericită.

O zi de vară

Bivol Grigore

Liceul Teoretic Costeşti

Clasa I-i A              

r-nul Ialoveni, s. Costeşti

Republica Moldova

          Într-o dimineață călduroasă de vară, Ionel, Maria, Ioana, Anișoara și Andreea au plecat împreună cu mama lor la cules mere. Nici Grivei nu a vrut să rămână acasă, astfel a alergat iute în urma lor. Ajunși acolo, copiii au fost impresionați de frumusețea naturii: iarba verde scăldată de roua dimineții și de razele gingașe ale soarelui, ciripitul melodios al păsărilor care se bucurau de începutul unei noi zile- totul părea ca într-o poveste.

           Copiii nu au mai stat mult pe gânduri și au început să se joace voios în jurul copacilor. Nu putea fi nimic mai frumos decât să te bucuri de vacanță în sânul naturii. Între timp mama lor culegea mere, admirându-le cu melancolie bucuria ce li se citea pe fețele lor gingașe de copii. Se gândea în sinea ei că într-adevăr copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții și oricine ar vrea să fie din nou copil lipsit de grijile vieții de om matur.

            Copiii erau atât de concentrați și atât de fericiți încât mama lor nici nu se îndură să îi cheme ca să o ajute, lăsîndu-i să savureze acele clipe unice de care era sigură că își vor aminti cu drag cînd vor crește mari. Tot așa trecînd de la un joc la altul copiii au cutreierat fiecare colțișor de livadă și nici nu au observat cât de repede s-a scurs timpul, până cînd nu au auzit vocea dulce a mamei care striga: ”Copii, e timpul să mergem acasă!”. Abia atunci au observat și ei că soarele se ducea încet încet după deal iar razele sale erau din ce în ce mai lipsite de putere.

            Au alergat toți cinci către mama, luând în grabă câte un măr mustos din poala sa și mâncând cu poftă, pentru că bucuria acelei zile i-a facut să uite și de mâncare. Au pornit cu toții spre casă fericiți că au avut parte de o zi atât de frumoasă, dar triști în același timp că clipele frumoase trec atât de repede. Mama lor însă i-a liniștit spunîndu-le că după ce vor merge la culcare va veni o nouă zi care va fi și mai fericită decât cea care a trecut.

                                                         

JOC ÎN LIVADĂ

                                                                                     

                                                                                                   Bratu Flavia Ioana

                                                                                               Școala.Gimnazială Nr. 4 Moreni

                                                                                                    Clasa a 2-a

Vacanţa de vară era pe sfârşite, iar timpul se scurgea  încetişor, fără să îmi dau seama. . Mă cuprindea un sentiment de tristeţe, dat de grijă unui nou început de an şcolar . Parcă nu mă săturasem de joc…

         Într-una din dimineţi, părinţii mei au hotărât să mergem împreună la bunici, spre a-i ajută să culeagă fructe din livadă. Mi-a surâs ideea, sperând că îmi voi reîntâlni și verişorii.

         Ajunşi acolo, am fost plăcut impresionaţi de frumuseţea pomilor încărcaţi cu fructe coapte.

          Bunicii erau deja la cules şi, în scurt timp ,părinţii li s-au alăturat.

        Aşa cum mă aşteptam ,la scurt timp au sosit şi verişorii mei , împreună cu Toto, căţelul lor . Am fost bucuroşi să ne revedem şi ne-am mai povestit întâmplări din vacanţă.   Jocul a început rapid şi odată cu el s-au risipit toate grijile noastre.

         În jurul nostru, natura era plină de viaţă . Albinuţele munceau de zor iar fluturaşii coloraţi desenau văzduhul cu zborul lor.  Fructele frumos colorate se scăldau în căldura blândă a toamnei. Păsări de tot felul se roteau în măreţia cerului.                                                                                                                     .        Ne bucuram de joc , fără să ne pese că părinţii şi bunicii noştri trudeau.    

         Mi-a rămas în imagine acest tablou al veseliei şi al jocului fără griji şi îmi voi aminti cu drag de acea zi minunată, în care jocul şi culoarea se împleteau spre bucuria tuturor.

         Aştept cu nerăbdare să mă reîntorc în acel loc de poveste!           

MAI STAI, VARĂ!

Breahnă Cleopatra,

Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău, clasa I E

E încă soare și călduț

Și mai miroase a măr coptuț,

Livezile nu se opresc

Să ne adune în buchet.

Hora roată, voia bună

Ne aduce împreună,

Sașa-i blândă, nu ne mușcă

Dă din coadă jucăușă.

FRUMOASĂ EŞTI, COPILĂRIE!

BRIHUNEŢ CAMELIA, Liceul Tehnologic Arhimandrit Chiriac Nicolau/Şcoala Lunca, clasa I, com. Vînători-Neamţ, România

S-alergi cât e ziua de mare,

Să creşti voinic şi să strigi tare:

„Frumoasă eşti, copilărie!“

E o mare minunăţie.

Cu chip scăldat de fericire,

În zile calde şi senine,

Descoperi floarea ce-nfloreşte

Şi pomişorul înverzeşte.

Vezi fluturaşii cum se joacă,

Şi le spun florilor în şoaptă

Şi parcă a ta e lumea toată.

Copilăria-i minunată!

Căţelul te-nsoţeşte-n joc

Şi nu te plictiseşti deloc.

Şi strigi plin de bucurie:

„Frumoasă eşti, copilărie!“

BUCURIA CELOR MICI

Nenescu Ana-Maria, clasa a  III – a,

Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, or. Cimișlia, Republica Moldova

Fericirea celor mici

E ca-n basmul

celor șapte pitici -

Zâna Bucuriei

Creează dansul prieteniei.

Și cu o atingere

Grațioasă,

Cu o dărnicie

spectaculoasă

împarte copiilor daruri prețioase –

Frumusețe,

Bunătate,

Dragoste și Puritate!

BUCURIA COPILĂRIEI

Radu Mihaela, IP Gimnaziul „M.Eminescu”,clasa a IV-a, Orhei, Moldova

Azi e bucurie mare

Familia s-a strâns la plimbare.

Cățelușul cel vioi

A cerut să stea cu noi.

Mama stă și ne privește

Și cu inima zâmbește.

Vara caldă a trecut,

Toamna rece s-așternut.

Soarele ne luminează,

Calea bună ne veghează.

În poiană a crescut

Un măr-nalt, nemaivăzut.

Veselia e în toi,

Hai, veniți și voi cu noi!

Roata horii se-nvârtește

Și pe toți ea ne primește.

BUCURIE ÎN LIVADĂ

Mircea Daniel, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, clasa a III-a D

Primul Război Mondial se apropie de sfârșit.

Livada s-a îmbrăcat în straie vișinii, maronii și de aur. Maria, Mara, Ana, Victoria și Petru au venit, împreună cu mama lor și cu câinele Lăbuș, să culeagă merele aurii și parfumate, care strălucesc în lumina blândă a soarelui de toamnă. Din merele adunate vor face dulceață delicioasă, dar și un tort pentru tatăl lor. Acesta fusese plecat la război, timp de patru ani, de pe când micuța Ana nu se născuse încă.

În urmă cu o zi, au primit o telegramă care îi anunța că tata fusese rănit, dar venea acasă. De aceea, cu toții erau bucuroși că-l vor vedea. Mama și fiecare copil vor umple câte un măr din tort, cu miez de nucă, zahăr, scorțișoară și multă, multă iubire pentru tata. Copiii își imaginau cum va fi să-l strângă în brațe pe tata după atâta timp. Entuziasmați, cântau și dansau în jurul unui pom, iar Lăbuș îi acompania lătrând și zbenguindu-se în jurul lor.

Cât de fericiți sunt!

                     

                                                           Mircea Daniel, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Lupeni, România

BUCURIILE COPILĂRIEI

Chiriac Andreea Alexandra, clasa a III-a A

Şc. Gimn. “Căpitan Av. M. T. Bădulescu”, Buzău

Prof. Ticea Daniela

Cu plăcere-mi amintesc

Şi tare-aş vrea să vă vorbesc,

Despre-a mea copilărie,

Din a Bunicilor livadă aurie.

Cinci fraţi noi am fost

Fericiţi ne jucam, dar cu rost,

Mai era şi Grivei

Care stătea lângă-un tei.

Patru fetiţe şi-un băiat…

Eu eram de departe…un magnat.

Bunica ne supraveghea din departare,

Pe faţă i se citea o fericire mare.

Copii, vă spun eu vouă:

Vremea copilăriei nu ne-o mai dă nimeni nouă!

Aşadar vă dau un sfat: “Fiţi copii!

Aveţi atâtea bucurii!”

 BUCURIILE TOAMNEI

Colța Eugenia, Liceul Teoretic Costești, clasa a IV-a B,

sat. Costești, r.Ialoveni, Republica Moldova

   Cu mult timp  în urmă trăia o familie, care niciodat nu se certa. Erau fericiți împreună. Copiii erau bine educați și erau mereu săritori la nevoie, având un suflet mare pentru fiecare.

  Într-o toamnă călduță ei au hotărât să plece în pădure. Și desigur a venit și Răx, cum putea el să rateze distracția?

  Deodată, Ion a propus să se rotească în jurul copacului, dar Ana a spus că, ar fi minumat dacă ar dansa o horă. Toți copiii au fost deacord și ținânduse de mână au început să danseze. Spre marea uimire, copiii au simțit că și vântul și păsările  au început să le îngâne un cântecel. Ce fericiți  erau copiii! În același timp mama copiilor culegea ciuperci pentru cina.

  Minunata zi de toamnă, atât de multe bucurii a adus copiilor, ca răsplată pentru bunătatea lor.

BUCURIA PRIN OCHI DE COPIL

Bujor David

Școala Gimnazială ,, Dimitrie Sturdza’’

Loc.Tecuci, jud. Galați, România

Clasa a III-a B

           Este o dimineaţă ȋnsorită de toamnă.

           Familia Marei este ȋn livadă. Livada se află ȋntr-un luminiş scăldat de razele soarelui. Mara are patru fraţi şi un căţel pe care ȋl cheamă Nero. Copiii merg adesea cu mama lor ȋn livadă pentru a culege fructe şi pentru a hrăni păsărelele.

           Această dimineaţă este specială. Păsările ciripesc de zor, Nero aleargă şi latră cu putere, iarba ȋşi ridică firele ȋncărcate de rouă spre cer. Natura s-a trezit la viaţă ȋndemnând tot ce este ȋn jur la bucurie şi emoţie.

           Un cais ȋnalt stăpâneşte ca un rege ȋn mijlocul livezii. Este un copac bogat ȋn fructe şi cel mai iubit de copii. Aceştia ȋşi unesc mâinile şi se prind ȋntr-un dans ȋn jurul pomului. Dansul lor fără oprire îi aminteşte mamei de nostalgia copilăriei: adulţii care au fost copii şi copiii care vor deveni adulţi. Râsul lor molipsitor ȋl ȋndeamnă pe Nero să ȋi urmeze şi să alerge fericit ȋn jurul lor.

          Mama îi privește  bucuroasă iar  jocul și veselia copiilor îi aduc aminte ce frumos este să te bucuri de lucrurile simple, pure, de natură, de soare, de toamnă!

COPĂCELUL DIN POIANĂ

Teodora BULIGA

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Stau câteodată și-mi amintesc cât e de frumoasă copilăria. Să vă zic câte ceva din zilele copilăriei mele :

Eram 5 frați acasă, 4 fete și un băiat. Ion era bărbatul casei alături de tata. El umbla îmbrăcat mai tot timpul în salopeta lui maronie, cu pălăria pe cap, de sub care-i atârnau buclele roșcovane.

Mezina familiei, Măriuca, era cea mai poznașă dintre toți. Cât era ziua de mare, ea nu pomenea decât de joacă.

Celelalte două surori ale mele, Cristina și Mihaela, iubeau natura si erau nespus de fericite când ne petreceam timpul împreună .

Eu, Teodora, fiind cea mai mare dintre frați, trebuia sa fiu mereu cu ochii pe ei, să le supraveghez jocul.

Noi nu ne permiteam jucării, așa că ne jucam toată ziua cu Maia, cățelul nostru credincios. Uneori ne ajutam părinții la treburile casei. Însa de cele mai multe ori ne jucam în poiană cât era ziua de mare.

Poiana, era un loc fermecat, plin de lumină și înmiresmat, unde toată lumea se simțea ca în vis. Mama ne însoțea câteodată și ne privea de la distanță, bucurându-se când ne vedea cât suntem de zburdalnici. Adesea ne prindeam de mână și ne învârteam până toată iarba de sub picioare se bătucea.

Cel mai tare ne atrăgea caisul din mijlocul poieniței fermecate. De fiecare dată aveam un ritual pe care îl făceam atunci când ajungeam în poieniță. Ne adunam în jurul caisului și încingeam o horă de ne sfârâiau călcâiele.

Distracția era în toi, de parcă nu se mai termina. Soarele ne mângâia obrajii cu razele lui calde. Părinții erau tare fericiți că ne știau sănătoși și veseli !

Așa se derulau zilele noastre, zilele frumoase ale copilăriei. Și noi speram ca acestea să nu se mai termine.

Dar timpul trecea și noi creșteam, iar jocurile începeau să se schimbe în lucruri serioase, iar noi deveneam din ce în ce mai responsabili și mai de ajutor familiei.

IN POIANĂ  

Butunoi Nicole Patrice, clasa a II-a A, Şcoala Gimnazială nr. 3 Galaţi, România

Era o dimineaţă însorită de vară, prima zi de vacanţă.

Câtă bucurie pe Nicole şi bunul ei prieten patruped, Lăbuş. Vor putea, toată vara să se joace în voie, afară împreună cu prietenii lor, să alerge prin iarba verde şi plină de rouă, să culeagă flori, să meargă la scăldat şi câte şi mai câte năzdrăvănii să facă.

Nicole însoţită de Lăbuş, abia treziţi de cântecul păsărelelor şi glasul dulce al bunicii care-i îndeamnă a mânca pentru a avea putere de multă joacă, ieşiră în poiana din grădina bunicilor, unde se întâlniră cu toţi prietenii lor.

De cum se văzură au şi început joaca. Mai întâi cu cântec şi joc de jur împrejurul caisului ce-l sădise ei cu un an în urmă şi care acum era deja un pomişor cu frunze mici şi plin de fluturaşi, albinuţe, păsări… Câtă bucurie! Cât rîset! Câtă dragoste….! Deodată îi strigă bunica din nou la masă, dar ei parcă nu se mai saturau de  atâta joacă şi într-un glas răspunseră toti:

-     Nu, nu încă! Mai stăm aici! Vom manca bezelele aici! strigară copiii bucuroşi!..

-     Ham! Ham! îi aprobă şi Lăbuş semn ca şi lui îi plăceau foarte mult atât joaca cît şi bezelele.

Ziua era deja spre sfârşite, copiii veseli, dar nu şi obosiţi. Doar, Lăbuş era singurul care-şi dorea să ajungă cât mai repede în culcuşul său. Au plecat cu toţii spre casele bunicilor care –i aşteptau cu mult drag şi cu masa pusă, dar cu promisiunea că maine se vor revedea cu şi mai multă energie.

Odată treaba terminată, copiii au făcut hora în jurul copacului chiuind de bucurie. Sara, câinele lor, a furat unul dintre papucii copiilor, l-a ascuns, apoi a început să latre, parcă spunând:

-          Ham, ham, „uitaţi-vă şi la mine! Am făcut o glumiţă!, Jucaţi-vă şi cu mine!”

-          Sara, adă-mi papucul! Spune Diana râzând.

Au continuat dansul şi joaca, cu căţelul alergând printre picioarele lor, până au obosit. Mama a întins pătura şi au mâncat, cu toţii, cu poftă. În acel moment au hotărât că acela va fi locul lor de întâlnire iar copacul va fi comoara lor secretă.

Obosiţi, dar fericiţi, au plecat spre casă, cu mama urmându-i îndeaproape şi Sara sărind de la unul la altul zglobie.

S-a terminat vacanţa, copiii cei mari au plecat spre şcoli, departe de satul în care locuiau. Următoarea vară, la revenirea acasă, prima grijă pe care au avut-o a fost să meargă să-şi revadă copacul. Toţi cinci au refăcut drumul spre poieniţa lor.

Copacul crescuse, copii la fel, bucuria reîntâlnirii însă a fost la fel de mare.

De atunci, copiii merg în fiecare vacanţă în poieniţa lor, în căutarea comorii lor secrete. Bucuria reîntâlnirii familiei e aceiaşi de fiecare dată.

ÎNTR-O ZI DE VARĂ...

Buzdugan Mădălina,

Liceul Teoretic Român-Francez ”Gheorghe Asachi”, cl. II-a

 Era o zi obișnuită de vară. Căldura toropitoare se revărsa peste pamântul care ardea ca o torţă.

Copiii, însă, doreau să se joace. De aceea, Anișoara și prietenii săi au decis să meargă în pădurea de lângă sat. Acesta era cel mai potrivit și umbros loc de joacă. S-a luat după ei și cățelușa Luna. Aceasta le dădea târcoale și sărea în sus de bucurie. Ajunși în poieniță, copiii au început să își facă planuri de joacă sub un pom de măr. Merele rumene parcă le făcea cu ochiul. Ei au cules câteva și le-au mâncat. Erau tare gustoase! Apoi au început să se joace de-a baba oarba. După ochii sclipitori se citea cât erau de entuziasmați.

Seara s-au întors acasă frânți de oboseala jocului, dar foarte fericiți.

CADOU  DE  TOAMNĂ

OTVOȘ   VERONICA ,Șc. Gimnazială ,, Petru Pavel Aaron ,, Blaj , jud.Alba ,România Cls.a ll-a

Era o zi minunată și însorită de toamnă . Eu am ieșit cu mama și cu frații mei : Alex, Andrea, Anastasia, Diana și câinele nostru Max , în livadă .

Mama  culegea fructe pentru tort .

Noi ne-am dus cu toții la copăcelul nostru preferat .

-          Să vă spun povestea copăcelului ? Acest copăcel, este un măr ! Eu cu frățiorii mei ,

l-am plantat  în ziua când a venit pe lume Diana, sora mea mai mica ! De atunci în fiecare an , când Diana mai adaugă un an la vârsta ei , venim sa ne bucurăm împreună cu copăcelul !

-          Vai , ce surpriză ! Copacelul nostru are acum mere roșii și coapte!

-          Diana , uite ce cadou frumos ți-a pregatit copăcelul ! Toate merele sunt pentru tine !

-          Veniți toți... să îi sărbătorim , pe Diana și pe copăcel !

Am făcut un cerc  în  jurul pomului și le-am cântat cu veselie ,, La mulți ani !,, Acum Diana și copăcelul împlinesc patru ani !

Ce veselie ! Soarele strălucea ! Păsărelele ciripeau cu voioșie ! Max, câinele nostru sărea și lătra , bucurându-se alături de noi !

Când mama a terminat de cules fructele , cu toții am venit acasă bucuroși !

            Din acea zi , toamna a devenit anotimpul nostru preferat și îl așteptăm cu mare plăcere !

CALENDARUL

Evelyn Slezinger, clasa a II-a B,Colegiul de Arte Baia Mare, Maramureş, România

            Anul acesta calendarul Crucii Roşii are o fotografie cu o fetiţă şi o pisicuţă jucându-se în iarbă. Toţi colegii mei mi-au spus că fetiţa seamănă cu mine. Şi au cumpărat calendarul pe care îl păstrează la vedere. L-am întrebat pe colegul meu de bancă de ce îl poartă în fiecare zi cu el la şcoală şi răspunsul lui mi-a plăcut: „Mă bucur că eşti colega mea de bancă pentru că eşti o fetiţă veselă, prietenoasă, înveţi bine şi parcă îmi luminezi ziua.”Chiar din primele noastre zile de şcoală doamna învăţătoare ne-a spus că dacă vom fi buni prieteni vom avea doar de câştigat, vom face o mulţime de lucruri minunate şi vom avea amintiri de neuitat. Şi a avut dreptate.Ne  numim Clasa Năzdrăvanilor, suntem mici artişti, ne place şcoala, dar ştim că fără efort nu putem reuşi. Unul dintre cele mai importante cuvinte pentru noi este ÎMPREUNĂ. Ne jucăm, ne amuzăm, organizăm expoziţii, facem drumeţii şi excursii, punem „osul la treabă” de fiecare dată, nici năstruşniciile nu lipsesc. Doamna le spune „nefăcute”... E o clasă ca multe altele din lumea aceasta, dar are ingrediente foarte preţioase: bucurie, căldură sufletească, generozitate, prietenie.

                                                                                                                           DOR DE TOAMNĂ

                                                    CAPATA KLARA, Scoala Gimnazială Darova, clasa a III-a

Unde eşti frumoasă toamnă

Cu livada dintre văi,

Cu miros plăcut de poamă

Si cu glas de prichindei?

Unde esti tu măr roşcat,

Cu crengile la pământ?

Ce, credeai că ţi-am uitat

Creanga ta  bătută-n vânt?

Cat de bine e acasa

Cand e mama lângă tine!

Când natura te răsfaţă,

Nicio grijă nu mai vine!

Hora în poieniță

Căpățînă Beatrice

Clasa a IV–a

Liceul Teoretic ”Orizont”

Or. Chișinău

Republica Moldova

       Într-o aurită zi de toamnă aerul  lin și parfumat trecea liber prin crengile bogate ale copacilor din poieniță. Totul era pustiu, se auzea doar cântecul mângâietor al pasărilor.

      După un timp câteva voci îndepărtate dezamurțiră atmosfera melancolică. Se apropiau niște copii alături de mama lor, în compania unui câine. Ei săltau voioși spre copacul mult îndrăgit, gutuiul pe care l-au plantat. În drum  spre pom copiii admirau aromele deosebite ale florilor din poiană. În cele din urmă ajunși la pomul rodit au început să se joace un joc hazliu si plăcut. Copiii se amuzau de minune. Apoi au întins o horă frumoasă în jurul gutuiului.  Cățelul s-a aruncat și el vesel în hora mândră.

       Vazându-i, mamei i-a înflorit sufletul de bucurie când și-a  văzut copiii distrându-se așa de bine. Ca să le facă ziua mai pe plac, mama a hotărît  să le culeagă copiilor săi coacăze. Copiii zglobii s-au bucurat de surpriza facută de mama lor, așa că i-au mulțumit din suflet.
      Copiii au invitat-o și pe mama  să se joace împreună cu ei. Lor le-a plăcut să-și petreacă timpul împreună cu măicuța lor. Mai apoi au început să mănânce coacăzele strânse de iubita lor mumă.

     La plecare copiii i-au spus mamei  că au avut o zi minunată. Poiana a rămas din nou pustie si liniștită.

Etapa a 2 a concursului ,,PRO LECTURA’’

Compunere

O zi de vara

Caragia Dumitru – liceul teoretic Orizont, clasa IVD, Chişinau, Republica Moldova

A sosit vara.

          Soarele blînd incălzeşte văzduhul. Chemaţi de soare copiii au ieşit afara. Ei au decis să se ducă în livada de meri de lîngă rîu. Acolo se puteau juca mai bine. Copiii s-au jucat pînă la apusul soarelui. Cînd au pornit spre casă, ei au început să strângă florile îniresmate. Iar acasă au mers repede la culcare ca să poata să meargă şi a doua zi la joacă.

          A doua zi char aşa s-a întâmplat, copiii au plecat iarăşi în livada largă şi plină cu flori înmiresmate, dar de această data ei s-au jucat în mai multe jocuri, chiar au şi dansat în faţa unui pomuleţ. Copiii au savurat cu mare plăcere a doua zi caldă de vară. Băieţii au fost mai greu de liniştit deoarece ei jucau fotbal şi alergau foarte repede pentru a cîştiga. Doar Grivei, un caţeluş, statea singur şi se uita la copiii. Dar e vara şi nimeni nu trebuie să stea pe loc. Maria, văzîndu-l pe Grivei trist, l-a luat la joacă şi pe el. Nu s-au mai distrat aşa de bine demult.

          Cînd au venit părinţii să-şi ia copiii acasă, aceştia au fost foarte greu de convins şi căutau orice scuză ca să se mai distreze un pic. Dar copii nu mai aveau prea multa energie pentru a se mai distra şi au ales să plece acasă cu părinţiii lor de mînă.

     Seara copii au adormit de cum au pus capul pe pernă, obosiţi, dar fericiţi. Şi cu toţii au avut vise plăcute.

DARURILE  COPILĂRIEI

Cașu Andreea, IP  Gimnaziul ”D. Roman”, clasa a II-a

Stau, cîteodată, și-mi aduc aminte de frumoasa vacanță de vară petrecută alături de prieteni și familie, îmi vine să-mi iau rucsacul și cît ai zice pește să fiu în ogradă la bunici. Anume aici, în acest colțișor de rai îmi petrec zilele de vacanță pline de zîmbete, veselie și voie bună. Cît de interesante sunt jocurile cu frățiorul meu, și fără el…ei,  ce să zic, cîteodată mă plictisesc de el,  cînd mă roagă mama să-l dădăcesc, și tare mi-aș dori să șterg putina, dar nu am de ales, sunt lelică…am responsabilitate…

Doamne, cît e de bine atunci cînd alergăm desculț, sau mâncăm cireși și căpșune, chiar dacă uneori nu prea coapte. Abia aștept seara, să mă întîlnesc cu prietenii, acolo în dealul Cuboltei, unde vin văcuțele. De departe recunosc vacile bunicuței…mai întîi vine cea bătrînă, apoi cea tînără,  așa le spune bunica.

Cel mai interesant este atunci cînd bunica coace plăcinte în cuptorul mare, tata face focul în cuptor, iar noi, ajutorii bunicii împletim plăcințele. Bunica ne laudă mereu, zicînd că plăcințele noastre sunt cele mai delicioase.

Cred că sunt cea mai fericită…am cele mai frumoase daruri ale copilăriei…un frățior mic, bunici cu ograda plină de animale, păsări și familie care ma iubește și mă susține în toate.

                                                                           Cașu Andreea, IP Gimnaziul ”Dumitru Roman”,

satul Drochia, r-nul Drochia, Republica Moldova

JOC DE TOAMNĂ

Cristina-Elena Ceobanu

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Vremea e prietenoasă,

Dealul încă nu-i pustiu !

Hai să mai rotim o dată ,

Jocurile de copii !

Și-am pornit așa de-odată , Alunelul să-nvârtim !

Hai, copii, veniți cu mine , Toamna s-o slăvim !

LIVADA ÎN CULORILE TOAMNEI

Cîmpeanu Ioana Alexia, Şcoala Gimnazială George Emil Palade Buzău, Cls. a III-a A

O toamnă frumoasă s-a aşternut peste întreaga ţară. Zâna încă mai lucrează la pictura ei de pe dealuri şi câmpii, colorând totul în nuanţe calde de galben şi arămiu, aducând bucurie în sufletele tuturor.

Oameni mari şi copii, cu toţii s-au adunat în livadă pentru a culege fructele dulci şi aromate ce vor deveni mai târziu gemuri şi compoturi delicioase şi pentru a admira frumuseţile naturii.

Sub soarele cald, copiii cu obrajii îmbujoraţi şi părul bălai s-au prins în horă în jurul pomului plin de roade, parcă dorind să-i mulţumescă pentru bunătăţile dăruite. Din mijlocul lor nu lipseşte nici câinele Azor bucuros şi el că cei mici au timp de joacă.

            Pentru toţi, toamna bogată şi multicoloră este un motiv de bucurie şi încântare.

  

Cîmpeanu Ioana Alexia, Şcoala Gimnazila George Emil Palade, Buzău, România

ZI DE TOAMNĂ

Darius-Claudiu CIORNEI

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Clasa a II-a C

Este o zi însorită de toamnă.

În acest anotimp, natura ne oferă peisaje minunate. Câmpuri aurite bogate în recolte și livezi roditoare te încântă cu mirosul fructelor coapte.

Împreună cu câțiva prieteni am hotărât să mergem să culegem câteva fructe din livada vecinului.

Ne bucuram de minunile pe care ni le oferă natura în acest anotimp. Râsetele zgomotoase anunță începutul unor jocuri copilărești.

Unii joacă ascunsa, restul dansează în jurul unui măr. De jocurile acestora se bucură și Azorel.

Glasul copiilor fericiți este întrerupt de rugămintea unui părinte, de a fi ajutat la culesul fructelor.Va urma o iarnă lungă în care se vor bucura de toată recolta culeasă.

A fost o zi de neuitat !

O ZI PETRECUTĂ ÎN NATURĂ

Cojocaru Gabriela,

LT  „Dante Alighieri”, cl.3-a “A”

mun.Chișinău, Republica Moldova

Era o zi senină de toamnă. Razele soarelui fugeau jucăuse printre ramurile copacilor. Mama Roxana împreună cu cei cinci copii a hotărât să mearga la marginea padurii dupa ciuperci. În urma lor alerga câinele credincios Patrocle. Copiii se bucurau de vremea frumoasa alergând si dansând împreună. Până si  florile, si pomii se bucurau de fericirea lor. În timp ce copiii dansau în jurul unui copac, mama Roxana culegea ciuperci pentru cina.

Pentru ei acea zi va ramâne întotdeauna în inimile lor.

ÎN LIVADĂ LA BUNICI!

                                  SAVA RARES FABIAN, LICEUL PEDAGOGIC BUZAU, CLASA A-II-A

      E o zi frumoasă şi caldă de toamna. Vântul adie uşor, aducând după el frunzele colorate şi răspândindu-le peste tot. Culorile minunate ale toamnei sunt peste tot. A venit vremea recoltei în livadă la bunici. Împreună cu mama lor, cinci copii frumoşi au venit să ajute la culesul fructelor. Ei sunt atât de jucăuşi, încât în curând au uitat de cules si aleargă printre pomii încărcaţi de fructe coapte.Ioana, Ana, Daria, Andreea si fratele lor Darius sunt însoţiţi de câinele Max , care a intrat si el in jocul lor. În livadă se aud râsetele si vocile copiilor, care se distreaza de minune. Mama îi priveşte cu dragoste , şi culege în panere fructele coapte si zemoase.                                                                      

      Cei cinci copii poznasi si jucăuşi zăresc un pomişor încărcat cu fructe mici si galbene ,şi aleargă spre el. Îsi aduc aminte că au plantat cu un an  în urma ,cu bunicul ,un păr. Oare o fi acelasi? Bucurosi, fac un cerc în jurul părului şi se învârtesc în jurul lui ţopăind şi ţinându-se de mâini. Cântă şi se învârtesc, iar Max latră şi aleargă şi el încercând să ţină pasul cu ei. Sunt atât de fericiţi si de frumosi! Se invârtesc atât de tare , de parcă plutesc deasupra covorului multicolor din livadă. Nicăieri în lume nu e mai bine si mai frumos! Cele mai minunate momente sunt cele in livadă la bunici,spuseră in cor copiii!…..

JOCUL PRIETENIEI

                                                                    ŢÎRDEA LAVINIA-MIHAELA,

                                                                                  ŞCOALA GIMNAZIALĂ NISTOREŞTI,

                                                       VRANCEA, CLASA Ia-îi

            Era o zi frumoasă de vară-toamnă. Eu împreună cu cei mai buni   prieteni ai mei Miruna, Alexandra, Alesia şi Rareş am mers la ţară la bunici. Acolo ne aştepta bucuros căţeluşul Dingo, prietenul nostru cel mai credincios. Bunica şi Dingo stăteau pe prispa casei aşteptând ca noi să ajungem. Ne-a pregătit cele mai bune prăjituri ale copilăriei. Am stat toată noaptea cu bunica ascultându-i poveştile foarte frumoase.

            A doua zi ne-am trezit dis de dimineaţă, am servit din bunătăţile pregătite de bunica cu drag şi  apoi am mers în grădina din spatele casei să ne jucăm. Peisajul era foarte frumos, iarba verde ne gâdila tălpile. Ne-am prins de mână cu toţii cântând şi dansând în jocul inventat de noi şi pe care l-am numit jocul prieteniei. Dingo se uita la noi cu bucurie şi mai lătra din când în când parcă ne spunea că îi place jocul nostru. Bunica se uita la noi cu atâta dragoste şi era atât de fericită că suntem lângă ea.

            Ne-am jucat atât de frumos încât nu am băgat de seamă că deja s-a făcut seară şi trebuie să mergem acasă unde bunica ne aştepta cu masa pregătită care mirosea minunat.

            Eram atât de obosiţi şi fericiţi încât somnul ne-a răpit unul câte unul fără ştirea noastră. A trecut şi această noapte şi a venit ziua în care trebuie să ne întoarcem acasă la părinţii nostrii. Bunica şi-a luat rămas bun de la noi cu lacrimi în ochi, noi am plecat foarte necăjiţi ca s-a terminat mini vacanţa noastră la bunici. Ce clipe minunate am petrecut!!!

            Am ajuns acasă la părinţi si am început să le povestim cât de frumos a fost şi că abia aşteptăm să treacă mai repede timpul şi să vină iar vacanţa să mergem la bunici.

            A fost foarte, foarte frumos !!! 

LIVADA   CEA  VESELĂ

Nazaria  Ana-Maria   LT  ORIZONT  cl. a IV-a

 

              Într-o  zi  însorită  de vară o mamă cu cele cinci  odrasle ale ei a plecat  într-o  livadă după cireşe.

             Copiii  au găsit  un  pui de cireş. Ei au început  să se joace în jurul lui. Câinele lor a început şi el să zburde. Mama îi privea cu multă bucurie dar la un moment dat o fetiţă a zărit o floare în vîrful puiului de cireş. El nu mai avea flori deoarece el fusese plantat primavara. Bucuria nu mai avea sfârşit. Şi florile au început să zâmbească  cu soarele împreună. Fiind foarte bucuroşi nici nu observaseră cireşile coapte din copacii  învecinaţi. Nici măcar câinele nu mai fugea după fluturi. 

 Acestă   joacă  va  rămâne  în  amintirea tuturor copiilor. 

                                     Nazaria  Ana-Maria   LT  ORIZONT , Chișinău, Republica Moldova

Momente…

 Iurco Alina, L.T. “Orizont”,  clasa a 4-a “D”  

Era o zi senină de vară. Soarele arunca razele fierbinți și luminoase. Pământul își trase peste el mantia de iarbă de un verde aprins.Zâna cu rochia ei plină de florile înmiresmate avea un parfum fermecător.Privită de departe, poenița seamăna cu una desprinsă din povești.

Cinci copii, Amelia, Cristina, Marta, Ana și Costel, cu mama și prietenul lor de încredere Bob, se bucurau din plin de acea zi frumoasă și atmosfera feerică. Cățelul vesel și mereu cu chef de joacă, îi întâmpina cu o ploaie de lătrături de fiecare dată când se roteau. Mama, cu chipul ei blând și iubitor, îi privea duios bucurându-se de orice clipă alături de comorile sale prețioase. Jocul părea a fi magic. Părea a fi o horă încinsă în inima naturii. Până și adierea vântului dansa împreună cu ei.

După puțin timp, soarele s-a ascuns după deal, iar în scurt timp, tot a adormit cînd sora lună a luminat întunericul.

    Iurco Alina,

L.T. “Orizont”, clasa a 4-a “D”

Chișinău, Republica Moldova

COPACII LEAGĂ PRIETENII

Nica Ana-Theodora, Şcoala Gimnazială "Grigore Moisil" Ploieşti, clasa a IV-a

            Ȋntr-o zi de primavară parfumată, cinci prieteni s-au ȋntȃlnit. Țineau unul la altul ca la ochii din cap. Unul dintre a sugerat:

            − Dacă suntem atȃt de buni prieteni, ce-ar fi să plantăm un copac numai al nostru?

            − Este o idee minunată! spuse altul

            Zis şi făcut: aceştia au plantat un copac.

            Ȋn primavara următoare  acesta a ȋnflorit. Mireasma lui era ȋmbietoare. Copiii au dansat de bucurie ȋn jurul lui.

            Anii trecȃnd, copacul a crescut mare, iar copiii au putut să se cațere ȋn el. Devenise un arbore maiestuos. Pe o creangă mai joasă şi-au făcut un leagăn ȋn care se dădeau cȃt era ziua de lungă.

            A venit toamna, copiii au plecat la şcoală şi nu s-au mai văzut. Ficare şi-a creat un drum ȋn viață.

            Multe veri după aceea alți copii s-au ȋntȃlnit acolo. Au hotărȃt ca acela sa fie punctul lor secret de ȋntȃlnire. Nici una, nici două, dispăreau din fața casei şi nimeni nu stia unde se duc.

            Părinții, ȋngrijorați, au hotărȃt să-i urmărească pentru a afla ce fac. Ei au pornit pe cărarea spre copac. Văzȃnd că micuții s-au ȋntȃlnit la copac, aceştia au iesit de unde s-au ascuns deoarece ȋi pȃndeau ca să afle ce fac. La prima vedere au ȋncremenit. Cȃnd s-au uitat mai atent unul la altul, s-au recunoscut şi şi-au amintit imediat ce lucruri minunate au făcut ȋmpreună cȃnd erau şi ei copii, lȃngă copacul care le-a pecetluit prima prietenie.

            Cȃnd s-au recunoscut, inimile le-au tresărit de bucurie. Chipurile lor erau schimbate dar ȋn ochii lor au regăsit copilul din fiecare dintre ei.

            I-a mirat faptul că micuții se cunoşteau ȋntre ei iar asta a făcut ca prietenia lor să fie de nedezlegat.

            De atunci copacul a legănat copilării, a unit suflete la tinerețe şi a mȃngȃiat amintiri la bătrȃnețe.

COPACUL CU AMINTIRI

Țurcan Sofia,

 școala primară nr.83 „Grigore Vieru”,

 clasa a III-a B,

or. Chișinău,

R. Moldova

-          Grăbește-te, Maria!

-          După mine, Azor... ! Hai, vino cu noi!

           Așa răsuna grădina de glasurile cristaline ale copiilor în dimineața aceea de vară. Poteca îngustă ce-i ducea spre capătul grădinii era bătătorită de pașii neastâmpăraților. Și nu știu cum, dar anume partea aceea a grădinii era locul preferat al celor cinci veri ce-și petreceau vacanța la bunica Domnica. Nu-i vorbă, puteau ei să se joace oriunde și-ar fi dorit: și în curtea cea cu iarbă plină de greieri și buburuze, și în casa bunicăi unde mirosea a busuioc și cimbru. Puteau, dar... în spatele grădinii îi aștepta cineva. Îi aștepta copăcelul sădit de ei împreună cu bunicul Mihai. În tot satul, ba chiar în lumea toată nu mai găseai bunic ca al lor. Era la fel ca cel din poezi: „ Bunicul meu e minunat și face-ntruna glume, povești îmi spune pe-nserat, ca el nu-i altu-n lume.”

           De cînd au sădit pomul vin în fiecare vacanță ca să-l vadă cât a crescut. E bine la umbra lui.  Acolo încing ei horele cele mai vesele, acolo cântă și râd în hohote de Azorel cel ghiduș.  Acolo pot s-o asculte pe bunica Domnica cum deapănă povești cu împărați și crăișori viteji care au răpus balaurul. Acolo sunt și ei cinci prințișori, iar  grădina e regatul lor.

          Crește copacul pus cu bunicul Mihai, cresc și nepoții. Și nu sunt pe lumea asta copii mai fericiți decât ei atunci, când stau la umbra pomului cu amintiri.           

COPACUL PRIETENIEI

Kovacs Cătălina, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, clasa a III-a  D

A sosit din nou vara. Din livadă se aud neîncetat cântece de copii. Pare că totul a prins viață.

Este ziua întâlnirii. A revederii copacului prieteniei. Este copacul care i-a unit pe acesti patru copii și pe care ei l-au numit astfel. Era singur și stingher în livadă, dar acești copii l-au făcut unic. Cântecele și dansurile lor îl făceau în fiecare an să fie mai falnic și unic, crescând odata cu ei.

Bucuria lor era nemărginită. Chiar și animalele încercau să intre în jocurile lor. Ceilalți erau doar spectatori la aceste jocuri și cântece care făceau ca întreaga natură să prinda viață .Lumina din ochii lor îmbrăca pomii, iar razele soarelui le încălzea sufletele.  

Acolo în jurul copacului era lumea lor, lumea pe care ei au creat-o, cu bucurii și zâmbete înțelese doar de ei „PRIETENIA”.

Kovacs Cătălina, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Lupeni, România           

COPACUL PRIETENIEI

Ganea Ştefan Cătălin, Şcoala Gimnazială Nr. 18, clasa a IV- a B, STEP BY STEP

            Ziua se îngâna cu noaptea la sfârşitul unui martie înfloritor. Cinci prieteni de pe uliţa unui sat sărăcăcios, de la marginea unei pădurice proaspăt trezită la viaţă, căutau floricele pentru mamele lor, împreună cu mascota lor jucăuşă, şi anume, un câine credincios.

            În timp ce căutau flori, copilul cel mai mic, o fetiţă cu părul auriu, se juca cu al lor prieten, câinele. Acesta avea în gură un băţ care semăna cu o creangă neobişnuită. De fapt, era un copăcel mic, deoarece la capătul lui se arătau nişte mustăţi lemnoase. Copiii au gândit că cineva l-a scăpat sau l-a smuls din pământ, făcându-i rău bietului copăcel. Cei cinci prieteni au hotărât să planteze copăcelul cu ajutorul unui părinte şi l-au numit „copacul prieteniei”.

            Surpriza cea mare pentru copii a fost atunci când copăcelul, în anul următor, tot primăvara, a înflorit, promiţându-le fructe dulci ca şi ei. Aşa a şi fost. De strânsul roadelor de tomnă, copăcelul  i-a răsplătit cu fructe dulci şi gustoase. Bucuria a fost enormă.

            De atunci, în fiecare an, în ziua culesului de fructe, copiii fac hora în jurul pomului plantat de ei cu toată dragostea. Pe chipurile lor se citeşte mereu bucuria, iar glasurile cristaline şi râsetele lor se aud până pe uliţe şi la capătul pădurii. Prietenul lor de nădejde este mereu lângă ei, alergând de colo, colo, parcă vrând să se prindă şi el în horă.

            Mama care i-a ajutat să planteze pomul tresaltă de bucurie, având şorţul plin de fructe şi văzându-i fericiţi. Chiar dacă îi vede în haine sărăcăcioase, este mândră că sufletul lor este mare şi bogat aşa cum va fi şi „copacul prieteniei”.

  

                                                                                                                           Ganea Ştefan Cătălin                                                                                                                                     Şcoala Gimnazială Nr. 18

                                                                                                                   Localitatea Galaţi, România   

COPILARIA IN LIVADA

NITU ANDREI CATALIN LICEUL PEDAGOGIC SPIRU HARET BUZAU

Este o zi frumoasa de toamna.Soarele straluceste sus pe cer,incalzind oamenii care au venit sa culeaga merele din livada.Pomii au fost roditori anul acesta.Multe mere sunt pe fiecare creanga.

O mama cu cei cinci copii ai sai a venit sa culeaga mere.Bucuria copiilor se citeste pe chipul fiecaruia.Veseli si jucausi,copiii au facut o hora in jurul marului,sarbatorind parca culesul merelor. Cu mic cu mare cei cinci copii se bucura de clipe fericite si de copilaria lor. Azorel se uita la ei cum danseaza si parca ar vrea si el sa joace alaturi de ei in hora veseliei.

Din spate ,mama lor ii priveste cu dragoste si se minuneaza de cat de frumos se joaca copilasii ei.

ETAPA 2:  NITU ANDREI CATALIN , ELEV PRIMAR , LICEUL PEDAGOGIC SPIRU HARET BUZAU,ROMANIA.

COPILĂRIA MEA

      

                                                         TOMA RUXANDRA

                                                                                       Şcoala Nr.4 Moreni

                                                                          Clasa a IV-a A

         Cea mai frumoasă perioadă din viaţă unui om este fără îndoială copilăria. Este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maxim, cu intensitate, în care radem şi plângem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm în câteva secunde, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.                           

        Copilăria ne pregăteşte pentru viaţă dar… nu ne lasă niciodată să uităm mirosul de mere coapte din livada bunicilor ,de laptele cu mirosul lui dulce şi bun, de mirosul de pâine coaptă a bunicii care ne îmbia de la poartă, de calul bunicului mândru şi frumos cu care plecăm să strângem fanul sau de păţaniile petrecute la bunici în vacanţe.

        Ţărmul magic al copilăriei mele se petrece  într-un sat micuţ situat într-o zona de deal iar timpul liber mi-l petrec alături de prietenii mei, o gloată de copii- gălăgioşi şi plini de vivacitate cu care,, încing,, o distracţie până târziu în noapte de speriam tot satul cu larmă pe care-o făceam. 

         Într-o zi, doamna învăţătoare ne-a spus povestea ,,Faţă babei şi faţă moşului” şi atât de mult mi-a plăcut de faţă mosulu, încât am început să caut în jurul meu personaje cu care să mă comport aidoma ei. Aşa mi-am găsit în grădina din spatele casei un par pe care împreună cu prietenii mei de joacă am început să-l udăm, să-l curăţăm de crengile uscate , ba chiar să facem o hora în jurul lui şi să-i cântăm.

       Cu toţii aşteptăm bineînţeles şi răsplată, pere dulci şi zemoase pe care toamna darnică ni le-a oferit.

         Toţi copiii ar trebui să aibă o copilărie liniştită, plină de culoare, veselie şi aventuri minunate.  Copilăria este vârstă frumuseţii sufleteşti. Întotdeuna trebuie să ne aducem aminte de ea şi să nu uităm să fim copii.

      Această perioadă va rămâne mereu proaspătă în memoria mea şi va fi în permanenţă un reper despre ce înseamnă fericirea. Atât timp cât voi avea în suflet o bucăţică din copilăria mea fericită, cred că îmi voi putea păstra un zâmbet pe faţă, indiferent de încercările prin care mă va purta viaţă.

COPILARIA LA BUNICI

JOSIM MARIO ALEXANDRU

Scoala GEORGE EMIL PALADE, clasa a III-a A

        Pentru mine, copilăria este un tărâm al fericirii, unde totul prinde culoare. Mi-as dori sa rămân veșnic copil, deoarece vreau să mă bucur de minunățiile pe care aceasta mi le oferă. În lumea copilăriei este o continuă veselie, iar jocul te prinde ca o adevarată magie.

   Pot spune ca mă consider un copil norocos, fiindcă nu sunt prins în totalitate de noua tehnologie, și reusesc să mă bucur de jocurile adevărate ale copilăriei. Weekend-urile și  vacanțele le petrec întotdeauna la bunici, pentru că ei au o gospodărie minunată, și îmi place să mă bucur de spetacolul magnific pe care mi-l oferă natura. Foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor,  și fluturii care roiesc în jurul florilor crează un adevărat spectacol al naturii. Cel mai mult timp îl petrec in livada bunicilor, deoarece este un loc minunat, unde mă pot relaxa și juca alături de prietenii mei.

   Sunt foarte bucuros, pentru că anul acesta am reușit să plantez primul pom fructifer din viata mea, un măr pe care îl îngrijesc cu mult drag. Bunicul mi-a spus, că jocul și veselia va face ca mărul să creasca repede, și de aceea în fiecare zi când îl ud, eu și prietenii mei cântăm și jucăm în horă împrejurul lui. Abia astept să vină toamna, ca să culeg primele mere din pomul meu, si să mă bucur de plăcintele bunicii.

    Este minunat să te bucuri de copilărie în preajma bunicilor. Mă simt cel mai norocos copil cu așa bunici de poveste.

COPILĂRIA-UN POEM

DOINA PAGA, Liceul Tehnologic Arhimandrit Chiriac Nicolau/Şcoala Lunca, com. Vînători-Neamţ, România

Copilaria- albi porumbei ce se înalţă în zbor, vârsta marilor întrebări, a inocenţei şi a iubirii.   

              Doar copil fiind poţi călca uşor peste nori, poţi lua în palme stelele şi poţi alerga printre ele; poţi umple pumnii cu fulgi pe care să-i topeşti cu un sărut.

            Doar într-un suflet de copil pot creşte crini albi parfumaţi cu mireasma iubirii. O privire de copil alungă orice tristeţe şi coboară pe chip seninătatea dimineţilor de mai .

             Copiii sunt cei care  au felul lor de a vedea lumea și singurii cărora nu le este frică de viitor. Ei își clădesc fericirea pe visuri, aleargă cu picioarele goale prion smaraldul firelor de ierbă care le sărută pios gleznele subţiri. Ei sunt în stare să cuprindă cu braţele lor într-o eternă îmbrăţişare trunchiurile copacilor şi să cocheteze cu soarele care îşi piaptănă pletele printre crengi. Ei pot inventa poveşti de viaţă cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânene, cu zmei şi cai înaripaţi care se hrănesc cu jăratec.

         Mi-e dor de copilărie, de lumea aceea cu ochii mari în care alergam desculţă prin roua dimineţii, iar puful de păpădie mi se părea o lume magică unde pluteau stelele. Puteam să jur că dacă le ating se transformă în zâne buclucaşe. Mi-e dor să-l trag pe Rex de urechi şi de blană până strigă bunica: „Da mai lasă câinele ăla în plata Domnului că s-o săturat şi el de tine cât îl scărmănești toată ziua!”

        Și acum  desenez vise din nori albi şi le pun pe cerul copilăriei mele...să mă  vegheze de oamenii mari.

          Copilăria mea a fost plină de iarbă verde şi maci roşii, de lanuri de grâu galben şi baloţi de paie din care ne făceam case înalte, de valea de la capătul grădinii unde ne scăldam şi pescuiam broaşte.

           Da...mi-e dor de copilărie...de pomii din curte pe care îi cunoşteam pe de rost. Toţi mi-au lăsat urme şi julituri, dar mai conta? important era să nu îi taie nimeni şi să ne urcăm prin ei să ajungem mai aproape de cer. Ni se părea că de acolo suntem mai mari şi putem culege norii, uneori puteam, dar nu erau nori ci puf,...puf mare şi alb.

         Mai am voie să alerg desculţă prin iarbă şi să visez la zilele când îmi permiteam aproape orice, iar oamenii mari nu îmi tulburau lumea mea liniştită?

COPILARIE FERICITA

Balta Alexia Jenyfer,clasa I A, Liceul “Stefan D. Luchian” Stefanesti, Botosani

   S-au aurit a toamna livezile…

   Fructele galbene incarca pomii zvelti din livada intinsa. Soarele trimite o lumina palida-galbuie peste gradina.

   Cata bucurie in natura si in sufletele pure de copii! Patru fetite si un baietel se rotesc in jurul unui copacel. Miscarea lor e zglobie, iar copiii, care se tin strans de mana, traiesc bucuria jocului.

Fetele, cu rochii lungi si plete crete, prinse in hora cu un singur flacau, ce-si tine mandru palaria pe cap, sunt apreciate de aproape, dar si de departe … Catelul e numai bucurie alaturi de prietenii sai, iar mama, invesmantata intr-o rochie lunga, priveste multumita din departare. Copiii n-o observa. Jocul i-a acaparat.

   Ce minunat este sa fii copil!

COPILĂRIE

Isai Ștefan Alexandru, Liceul Teoretic “Mircea Eliade”, clasa a III-a D

E dimineaţa  unei zile toride de vară. Ţăranii pleacă la câmp. Liniştea se lasă peste satul uitat de lume. Doar câinii mai latră din când în când. Nici vântul nu adie printre frunze.

La marginea satului e o livadă cu umbră deasă, locul de joacă al copiilor. Aici se întâlnesc în fiecare zi, cu mic, cu mare. Aici e lumea lor fantastică plină de jocuri şi veselie.

Maria vine în fiecare an la ţară, la bunicii ei. Fata e de la oraş şi îşi petrece vacanţele de vară  în satul copilărei părinţilor ei. Aici nu simte că trece timpul. Zilele sunt lungi şi pline de jocuri şi năzbâtii. Pline de libertate. Aici nu duce dorul telefonului mobil sau al calculatorului.

- Vă găsesc eu, năzdrăvanilor, strigă Vasilică! El e baba-oarba astăzi.

Copiii râd şi aleargă în jurul lui, ciupindu-l şi ciufulindu-l ori de câte ori se apropie. Livada întreagă freamătă de râsul lor cristalin. Şi Grivei se amestecă printre picioruşele lor subţiri.

- Unde sunteţi? Vă prind eu!

- Hai Vasilică, mai repejor! Ne prinde seara până ne prinzi tu, spune Ioana, cea mai mare dintre fetiţele din joc.

- Păi nu dau de voi. Fugiţi din  loc în loc şi nu vă găsesc.

- Mai bine ne jucăm altceva, spune Maria.

Vasilică îşi dă jos de la ochi eşarfa cu care era legat, uşurat parcă de propunerea Mariei.

Copiii se adună şi se aşează la umbra unui păr înalt. Povestesc acolo întâmplări vesele din vara asta şi din alte veri. Şi o iau de la capăt. Aleargă, râd, se joacă. Se prind de mâini şi fac o horă în jurul unui măr tânăr. Şi cântă. Şi la fel în fiecare zi. Şi la fel în fiecare vară.

Isai Ștefan Alexandru, Liceul Teoretic “Mircea Eliade”, Lupeni, România

COPILARIE

                                                                                        Elev: Iftode Eduard Marian,

                                                                                  Liceul Tehnologic Oglinzi, clasa a IV-a

                                                                   Oglinzi, judetul Neamt, Romania

            Este o zi frumoasa  de inceput de toamna. Soarele straluceste , iar razele lui mangaie cu blandete iarba inca verde ca smaraldul, parca luandu-si ramas bun.

            Dorind sa ne bucuram de aceasta zi, am plecat cu prietenii sa ne jucam pe campul de langa sat. Fetele au inceput sa culeaga flori din care si-au facut minunate coronite, iar noi, baietii, am inceput sa zburdam ca mieluseii primavara. Fluturii multicolori ne mangaiau fetele ,iar fosnetul  copacilor si al florilor ne inganau bucuria, acea bucurie a copilariei fericite, bucurie ce se citea pe fetele noastre

            Ne-am prins toti de mana intr-o hora a veseliei, a copilariei lipsite de griji si de nevoi, apoi fiecare am prins a povesti intamplari hazlii, hohotele noaste invadand imprejurimile.

            Ce frumos ne-am jucat! As vrea sa raman mereu copil! Voi pastra mereu in suflet o firimitura din copilaria mea si voi zambi mereu cu drag cand imi voi aminti de ea.

Copilăria minunată

      Într-o provincie micuță,cu multă natură,la o distanță mică de căsuța modestă și plină cu voie bună se găsesc în sânul naturii o familie unită și sinceră.

      Erau atâta de fericiți de clipele petrecute în familie,cu siguranță se bucură nespus de mult de orice clipă petrecută împreună.

        Copiii își aduceau aminte de glasul blând al mamei lor care cu mult drag le povestea de jocurile frumoase din copilăria sa.

           Amintindu-și copiii de această povestire frumoasă spusă de mama lor,au încercat să interpreteze acele momente fericite.

         Nici nu au observat cum intrară  în acele roluri fermecate.Tocmai atunci copiii înțelesese ce frumoasă și interesantă era copilăria părinților.

         Dar fericită  mama  stătea într-o parte și îi admira cu cea mai mare plăcere și dragoste hora prieteniei care o dansau copiii împrejurul copacului care era și el plin cu roadă , dar nu era o roadă obișnuită ci era roada vieții acelei minunate familii.

  

                                                                            A executat :Sîrghi Gabriela

                                                                            Liceul Teoretic “George Călinescu’’

                                                                            Moldova, Chișinău

                                   

 COPILĂRIA –PARTE A TUTUROR VÂRSTELOR

Autor:Morari Milena,IP L.T.,,Vasile Coroban”,clasa a VIII-a ,or.Glodeni,Republica Moldova

   Copilăria este o realitate ce n-are sfîrșit,o etapă care stă la baza tuturor începuturilor,la crearea personalitații fiecăruia dintre noi.

   Deseori meditez asupra intrebării ,,Ce este copilăria?”,căutând răspuns în adâncul sufletului meu.Dar,totuși, nu vreau sa găsesc răspuns,vreau să profit de aceasta din plin.Ea este prezenta în sufletul tuturor,copil-batrân.Cu deosebit nesaț îmi place să admir cum părinții mei,crezându-se tare maturi,de fapt, sunt aidoma copiilor zglobii.Îmi place să-i văd astfel,detașați de rutina zilelor,neajunsurile și problemele cotidiene.

   Pot compara copilăria cu zilele pline de farmec ale verii.Anume acest anotimp depozitează   căldura amintirilor.N-ar fi rău vara sa fie infinită...De ce?Îmi place vara la țară,în câmp,departe de zgomotul urban.

   Este totuși un farmec în zilele petrecute la bunei,unde consider  copilăria aflându-se la ea acasă.În ochii mei,bunica este Zâna Copilăriei,iar bunelul,Rege al acestui tărâm.Cât aș vrea să fie veșnice aceste clipe,zilele să fie incomensurabile,iar cei maturi să preia de la copii doza zilnică de fericire,deoarece aceștia uită să se minuneze de plăcerea vieții.

   Copilăria secolului XXI este mai mult virtuală,lipsita de gama cromatică,de vocile gălăgioase pline de o bucurie reală.Copii sunt dependenți de noile tehnologii,dând uitării adevăratul farmec al acestei perioade.Cine se face vinovat?...Noi?.....Părinții?......ori societatea actuală?...Chiar de mici nu știm sa prețuim adevăratele bucurii.Totuși, părinții sunt cei care ne motivează zilnic să apreciem valoarea fiecărei clipe,să profităm de farmecul lipsit de griji al acestei trepte.

    Apreciez ieșirile în câmp,unde totul este plin de culoare,unde soarele nu este mărginit de grijile personale,unde cu toții profităm de viață.La fel de colorate sunt și clipele când ne retragem in poienițele înmiresmate pe timp de vară.Aici viața ia o altă întorsătură,cu toții suntem copii.Pe chipul tuturor poți descoperi inocență de copil.Copilăria mea,afirm cu certitudine că e cea mai frumoasă.Știu cum să o savurez din plin.

      Copilăria este totul,mama,tata,sora,natura însăși.Îmi doresc imortalizarea acestor clipe,îmi doresc copilărie veșnică.

         După cum spunea Paolo Coelho,, Un copil poate oricând să învețe un adult 3 lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește”așa și eu cu insistență doresc tuturor să trăiască cu maximă insistență fiecare treaptă a vieții și să se poată bucura de realitățile inconjurătoare!

COPILĂRIA

Autor:Dumitrache Erica-Florina

Scoala:Liceul Pedagogic”Spiru Haret”,Buzau

Clasa:a II-a

    În această imagine sunt prezentați 5 copilași care se joacă,învartindu-se in jurul unui copac din livadă alaturi de cațelul lor,in timp ce mama acestora culege fructe într-un coș veghindu-i pe aceștia.

   Această imagine ilustrează copilăria de pe vremuri,în care copii se joaca în natură ceea ce demonstrează că, copilăria de pe vremuri nu se compară cu cea din ziua de azi fiind o copilărie mult mai frumoasă decât cea din prezent.

   Copiii sunt îmbrăcați în haine țărănești,lejere fapt care evidențiază mediul din care provin acești copilași:mediul rural.Copilași se simt foarte bine jucânduse împreună și nu ar mai vrea să plece.

   Acest peisaj este foarte frumos,cu multă iarbă , pomi cu multe fructe și flori de câmp.Această imagine de pe poiană pare desprinsă dintr-un basm.

   Ei sunt fericiți că sunt împreună,că se pot juca, că pot admira natura cu frumusețile ei ,că pot respira aerul curat din natură și că se află într-un loc minunat cu cei dragi pe lângă ei.

   În concluzie,pot spune că cea mai frumoasă parte a vieții noastre este copilăria și trebuie să ne bucurăm de ea cât mai putem.

Copilăria

Miorcăneanu Ștefania,Școala Gimnazială nr.1 Avrămeni,Botoșani,România,clasa I

Sfârșitul de vară

    E-o bucurie

Noi în livadă

    Simțim bucurie.

Ne ținem de mână

    Dansăm și cu pomii

Culegem la fructe

    O săptămână.

Și câinele latră

    Voios că e soare

Copilăria

     E-o sărbătoare.

COPILARIE

                                                                                        Elev: Iftode Eduard Marian,

                                                                                  Liceul Tehnologic Oglinzi, clasa a IV-a

                                                                   Oglinzi, judetul Neamt, Romania

            Este o zi frumoasa  de inceput de toamna. Soarele straluceste , iar razele lui mangaie cu blandete iarba inca verde ca smaraldul, parca luandu-si ramas bun.

            Dorind sa ne bucuram de aceasta zi, am plecat cu prietenii sa ne jucam pe campul de langa sat. Fetele au inceput sa culeaga flori din care si-au facut minunate coronite, iar noi, baietii, am inceput sa zburdam ca mieluseii primavara. Fluturii multicolori ne mangaiau fetele ,iar fosnetul  copacilor si al florilor ne inganau bucuria, acea bucurie a copilariei fericite, bucurie ce se citea pe fetele noastre

            Ne-am prins toti de mana intr-o hora a veseliei, a copilariei lipsite de griji si de nevoi, apoi fiecare am prins a povesti intamplari hazlii, hohotele noaste invadand imprejurimile.

            Ce frumos ne-am jucat! As vrea sa raman mereu copil! Voi pastra mereu in suflet o firimitura din copilaria mea si voi zambi mereu cu drag cand imi voi aminti de ea.

COPILĂRIE

Morari Victoria, clasa a 3-a,IP Școala Primară Hîrbovăț, s.Hîrbovăț, Anenii Noi, Republica Moldova

Îmi place-n pădure,

Printre tufe de mure,

Îmi place pe toloacă,

Cu prietenii de joacă.

Sau lîngă un pom cu roadă

Cu  Grivei ce dă din coadă

Și scoate limba afară

Că e cald, că este vară.

Iar mama apără mereu,

Precum bunul Dumnezeu,

Să avem copilărie,

Jocul lîngă noi să fie.

Copilăria, unde ai pleca,

Va fi mereu în inima ta,

Tu, copile, o să  crești,

Deci, învață s-o prețuiești!

COPILĂRIE FERICITĂ

       Luchian Ana-Maria, elevă, clasa a IV-a ,,B”,  IP Gimnaziul ,,Mihai Eminescu”,

  orașul Orhei, Republica Moldova

 Se scurg ultimele zile ale lui gustar.Vacanţa e pe sfârşite, dar pentru cei cinci verişori tărâmul veseliei mai continuă.

               Cât e de minunată şi captivantă vacanţa la bunici! Nepoțeii au intrat în împărăția libertății, trăind cu adevărat o poveste magică în livada bunicii. Este perioada în care aceştia se bucura intens de fiecare clipă. Pe chipul lor se citeşte bucuria, admiraţia, fericirea, iar în sufletele lor nu este loc de tristeţe. Aceşti copilaşi cu feţele senine şi zâmbete dulci sunt fericiţi că au prieteni devotaţi: gâzele şi insectele gălăgioase, copacii şi florile darnice, căţelul cel vesel. Ei se încântă de pomul bogat, iarba mătăsoasă, aerul cristalin şi inventează jocuri amuzante şi nevinovate. Urmărind zborul unui fluturaş auriu, captivaţi de culorile aripilor lui, ei uită de toate grijile şi nici nu observă când soarele se ascunde după dealuri. Pentru nepoței, o copilărie completă şi ideală este asemeni chipului blând și ospitalității  calde a bunicii. Ochii ei ce ne zâmbesc duios  şi buzele ce ne povestesc despre Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, ne îndrumă să fim ca eroii din poveşti şi să creştem oameni frumoşi la chip şi la suflet. Un lucru misterios este poala bunicii, care reuşeşte de fiecare dată să ascundă cu mare dibăcie  un desert pentru scumpii nepoţei. Dorind să le ofere surpriza delicioasă, buna fiinţă  urmăreşte cu plăcere  de la distanţă  jocul inocent al nepoţeilor, care îi trezeşte şi ei acei  fiori  ai copilăriei sincere.                                                                                                                                                                         

              Mare i-a fost  bucuria bunicii când şi-a văzut nepoţeii scumpi, rotindu-se într-o adevărata horă veselă în sânul naturii! Cu câtă  admirație și mândrie îi veghea, cu gândul că vor creşte  adevăraţi oameni, care vor păstra tradiţiile şi valorile neamului strămoșesc.

COPILARIE-  DULCE PĂPĂDIE…

Miron Gheorghe, IP Gimnaziul „M.Eminescu”,clasa a IV-a, Orhei, Moldova

                „ Hai mai bine despre copilărie să povestim,căci ea singură este veselă și nevinovată. ”

             Copilăria este lumea minunată în care lipsește tristețea, un tarâm magic aidoma naturii, ce ne învăluie și ne îndeamnă la visare. „E minunat în pădure!”, au strigat în glas mare copiii jucăuși. Fonul multicolor din poieniță uimește pe toți. Razele de soare strălucesc precum scânteiele de foc, florile gingașe zâmbesc ca un roi de fluturi albi. Copacii încărcați de lumină și culoare își arată frumusețea. Firele de iarbă se leagănă sub adierea blândă a vântului de vară târzie. Este  fermecător în luminiș. Frățiorii veseli au obrajii voioși și ochii senini. Soarele îi alintă cu razele sale încă fierbinți. Pe acest meleag al fanteziei, copiilor li se citește pe fețe mereu fericirea, buzele lor moi știu doar să râdă, iar sufletele lor dansează în zbor ca albinuțele harnice în văzduhul cald de la marginea pădurii. Undeva, în depărtare este ea, Mama! Ce poate fi mai sfânt și mai pur decât mama, o creatură gingașă ca o garofiță, ce ne veghează zi de zi pasul? Ea este icoana copilăriei, ce nu ne lasă niciodată să uităm de mirosul merelor coapte.

              Numai copilăria îți poate oferi fericirea de-a gata.

ÎN MIJLOCUL NATURII

Ioana-Beatrice COROCĂESCU

Clasa a II-a C

Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Într-o zi cu cer senin, de vară, cu soare arzător, mai mulți copii au hotărât să meargă la joacă. Prima propunere a fost a Ioanei :

-Hai sa mergem sa ne jucăm pe deal !

-Nu, hai să mergem să admirăm cursul unui râu și să facem plajă , a răspuns Maria .

Un băiețel mai mic , Ionuț, a venit cu altă propunere:

-Hai să ne dăm pe topogan !

O altă fetiță mai mare a invitat toți copiii într-o poieniță cu pomi fructiferi. Acolo era multă verdeață , păsărelele cântau în cor, în iarbă greierii săreau de zor . Totul era ca într-o poveste.

-Ura, ura, ura ! mergem toți acolo și îl luăm și pe Azorel cu noi.

Atunci, copiii s-au luat de mână și au început o horă în jurul unui copac roditor.

Veselia lor se auzea din depărtare. Toată natura a început să cânte cu ei ,florile au început să își ridice petalele și să danseze și ele, copacii au început să își onduleze crengile.

Furnicuțele cele harnice au început și ele să danseze o horă în jurul unui fir de iarbă, fluturașii cu aripile lor colorate făceau un curcubeu în jurul copiilor. Toată natura a prins viață !

Ei cântau un cântecel despre natură și se bucurau împreună de vacanța de vară mult așteptată , știind că de-acum au toată vara să se joace împreună fără nici o grijă.

Dar deodată Azorel începe să latre foarte tare și să se agite în jurul copiilor. Copiii nici nu îl băgau în seamă și cântau în continuare, când , deodată, o picătură de ploaie a atins obrajii cei înfierbântați și roșii ai copiilor și le-a spulberat toată veselia.

Dar ei știau că și mâine este o zi când pot să se joace .

Au plecat fiecare la casele lor uitându-se unii după alții cu mare tristețe.

LIVADA BUNICII

                                         CRACIUN CARMINA, Şcoala Gimnazială Darova, clasa a III-a

         Anul trecut , la începutul lunii septembrie, înainte de începerea şcolii, am fost la bunici.Acolo îmi place cel mai mult să-mi petrec ultimele zile de vacanţă.

         Odată ce am ajuns la ea, cel mai frumos loc mi se pare că este livada ei.Acolo simt aerul îmiresmat al fructelor de toamnă, al merelor.

Bunica culege fructele pentru compoturi si dulceţuri.

          Eu şi amicii mei ne întâlnim in fiecare dupa amiază în grădina bunicii.Jocurile acolo sunt ca-ntr-o poveste, uităm de tot, ne rătăcim printre pomii încarcaţi de rod, iar foamea ne-o potolim de multe ori cu delicioasele fructe dăruite de către Zâna Toamnă.Bucuria pe care o simţim atunci când alergăm în jurul vreunui pomişor este mirifică.

          Căţelul bunicii este zburdalnic şi se joacă împreună cu noi.

         Mi-e aşa  dor de bunica !

DANSUL BUNĂTĂȚII

Tintiuc Maytri, gimnaziul «»Mihai Eminescu», or. Orhei, R. Moldova

În inima fiecărui copil

Se ascunde un suflet fragil.

Și din el crește încet și curat

Precum pomul, un om minunat. 

Eu încerc precum pot să vă spun

Tuturor o poveste acum

Despre un copil preafrumos

Cu un suflet plăpând, curajos.

Mama sa fiind bolnavă,

El se ruga zile întruna, mereu,

S-o ajute și vindece-n grabă

Căci fără de ea îi este greu.

Cu prietenul său cel fidel,

Ce era drăgălașul cățel

Au ieșit într-o zi la plimbare

Și-au pornit pe o mică cărare.

Dar cărarea conducându-i greșit,

În pădure s-au rătăcit...

Și din lacrimile sale prea pure

A crescut un copac în pădure.

El a dat roadă bogată

Dar nu simplă, ci fermecată.

Primul fruct a căzut cătinel

Și a apărut Speranța din el –

O fetiță cu soare-n priviri

Ce împarte în inimi sclipiri.

Din al doilea fruct fermecat

Bucuria s-a întruchipat,

Ce aduce pace în zare

Și din gând tristețea dispare.

Din al treilea fruct s-au ivit

Iubirea și Înțelepciunea pe rând.

S-au cuprins de mâini într-un dans

Și-au cântat rugăciuni toți în glas,

Iar mămica acestui băiat

În curând s-a și vindecat.

Dansul bunătății e simbol,

Ce ne îndeamnă să ne unim,

Dacă vrem să învingem răutatea

Și prieteni toți să devenim!

Dansul fericirii

Todica Valeria, Liceul Teoretic „Orizont” filiala Ciocana clasa 4-a „A”

            Într-o dimineaţă de vară femeia şi-a luat cei cinci copii şi a pornit spre pădure în speranţa de a culege câte ceva de-ale gurii. Ca de obicei aceştia erau însoţiţi de prietenul lor adevărat, căţeluşul Bobiţă.

            Pădurea i-a frapat cu peisajul parcă desprins din basm, iar mireasma ei le-a îmbătat simţurile. Soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului. Razele sale mângâia blând natura şi pătrundea printre coroanele copacilor luminând pădurea şi dându-i viaţă. Roua dimineţii se prelingea peste plantele înverzite împrăştiind un miros ademenitor. Florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii. Vântişorul uşor alerga zburdalnic printre crengi. Păsările începeau să ciripească, iar vraja cântărilor cuprindea sufletele copiilor. Pădurea era de o frumuseţe de nedescris!

            Vrăjiţi de tot cei înconjoară copii alergau de la copac la copac, pe la tufişuri în căutarea murelor, ciupercilor, nucilor şi poate, dacă vor avea noroc, chiar a merelor sălbatice. Dar vai, deodată în faţă li se deschide o poieniţă însorită, ruptă parcă din poveste. Şi mare le-a fost mirarea, dar şi bucuria când în mijlocul poieniţei au văzut un pom de cais. Pomul stătea cu îndârjire demnă de un erou de basm. Crengile sale subţiri, dar puternice erau pline cu fructe savuroase şi parfumate.  De bucurie copiii s-au prins de mâini şi au început a dansa în jurul caisului. Dansul lor era plin de viaţă, de bucurie, de speranţă. Emoţiile copiilor s-au transmis şi lui Bobiţă, care sărea şi el bucuros în jurul lor. Căţelul nu înţelegea de ce copii sunt fericiţi. Mama din depărtare cu poala plină de ciuperci admira dansul zglobiu al copiilor. Era fericită pentru fericirea lor. Înţelegea că dansul copiilor exprimă starea sufletească de bucurie, de admiraţie, de mulţumire, de fericire. În sfârşit copiii vor savura dulceaţa fructelor. Pomul de cais a fost salvatorul lor.

            Multă vreme s-au auzit în poieniţă glasurile zglobii ale copiilor, cântecul lor plin de viaţă şi speranţă, lătratul jucăuş a lui Bobiţă. Energia emanată de dansul copiilor, de cântecele lor s-a îmbinat cu miresmele pădurii şi s-au ridicat spre ceruri, iar de acolo îi va supraveghea ca un înger păzitor.

Todica Valeria, Liceul Teoretic "Orizont" filiala Ciocana, municipiul Chișinău, Republica Moldova

HORA  VESELIEI

Diaconu Ştefania

Şcoala Gimnazială Nr.4 Moreni, cl.a II-a B

           Era o zi frumoasă de vară.  Soarele încălzea întreaga natură cu razele lui fierbinţi.

          În văzduhul albastru se auzea ciripitul păsărelelor,iar harnicele albine culegeau polenul dulce al florilor. Fluturi în mii de culori dansau frumos în aer.

           În timp ce adulţii munceu din greu pentru a le putea oferi copiilor tot ce îşi  doeresc, aceştia se jucau fericiţi şi lipsiţi de griji. Cei mici profitau din plin de fiecare zi de vară.

         La marginea unui sat se afla o livada de peri , cu pere galbene, dulci, parfumate şi zemoase. Ele stăteau cu faţă la soare să se bronzeze, frumos aşezate pe crenguţe.

         Ionela,Ana şi Maria împreună cu mama lor şi cei doi verişori, Elena şi Matei, au plecat spre livadă, să culeagă câteva pere . Mama le-a promis o tartă delicioasă dacă o vor ajuta să culeagă perele.

Când au intrat în livadă, au uitat de promisiunea făcută mamei şi s-au lăsat purtaţi de val în adierea vântului. Îl aveau alături pe azor, câinele lor, cel mai bun prieten, care se bucura împreună cu ei.

         Copiii zburdau veseli ţinându-se de mâini că într-o horă în jurul unui pom tânăr, plin cu pere aurii. Toată livada răsuna de râsul cristalin al celor cinci copii care se jucau fericiţi.

        Mama, care culegea singură perele, nu îşi putea lua ochii de la cei mici . Îi privea cu dragoste amintindu-şi la rândul ei "cât de bine e să fii copil!".

       

                                  Diaconu Ştefania

                     Şcoala Gimnazială Nr.4 Moreni

                                                                                               Municipiul Moreni,jud. Dâmbovița, România

POVESTEA UNUI MĂR

                                                                                              HUMĂ DARIA

                                                                       Șc.Gimnazială „Constantin Platon”    Clasa a III-a A

Eram un măr.Un măr singuratic, oarecare ,lipsit de prieteni și de fericire, chiar dacă  stăteam în livadă alături de alți meri. Pentru mine, zilele de iarnă erau lungi și posomorâte.Totul era alb. Alb cât cuprinzi cu ochii și nu era nimeni care să-mi aline supărarea. Până într-o zi, când 5 copii ,pe nume, Mary, Laura, Ana ,Tom și Jane, împreună cu câinele lor, Max, au venit în livadă.Ei erau copiii familiei Honey, o familie modestă care îngrijea livada domnului Stone. Pentru ca eu eram cel mai tânăr măr și pentru că m-au plăcut de la prima vedere ,au început să mă îngrijească, să-mi acopere trunchiul cu pânză  și să-mi vorbească. De atunci, ei au venit în fiecare zi la mine.Nu mă mai simțeam deloc singur.

 Dar timpul a trecut și a venit și primăvara, încă un motiv de bucurie ,dar și de îngrijorare.Toți pomii din jurul meu erau îmbrăcați în straie noi de flori albe. Așteptam cu nerăbdare, ca și mugurii somnoroși de pe ale mele crengi să se deschidă și să vadă raza blândă și jucăușă a soarelui. Într-o dimineață, visul meu s-a îndeplinit: flori rozii cu petale gingașe care împrăștiau o ploaie de miresme îmbietoare, au apărut pe ramurile mele. Era prima dată când primăvara m-a binecuvântat și pe mine cu asemenea podoabă. Nici nu vă puteți închipui cât de mare le-a fost bucuria copiilor când au admirat-o.

Și așa, zilele s-au scurs lin până a venit și minunata vară, cu al său soare arzător ce făcea ca livada să pară scăldată în aur. Crengile mele se aplecau ușor sub povara merelor încă verzi. Copiii așteptau cu nerăbdare ziua în care se vor bucura de roadele mele.

Diminețile din ce în ce mai răcoroase și soarele palid, blând, vesteau sosirea toamnei cea darnica ca intotdeauna.Frunzele mele, odinioară verzi, căpătau nuanțe arămii și foșneau sub adierea ușoară a vântului. Într-o zi, când cei 5 copii și câinele lor, au venit să mă viziteze, au descoperit ceva nemaipomenit: ramurile mele, erau doldora de mere aurii cu miros parfumat.

-Mary, uite ce mere frumoase are pomul nostru ! spuse Jane încântată.

-Sunt sigur că sunt pe atât de frumoase ,pe atât de gustoase! spuse pofticios Tom.

Mezina Ana exclamă:

-Vreau și eu un măr!

-Stai liniștită, Ana, vei culege și tu unul! o calmă Laura.

Plini de veselie, au început să danseze în jurul meu.Mama , cu poala plină de mere se opri din cules pentru a se bucura și ea de priveliște, dar și pentru a-și aminti cât de frumoasă este copilăria.

Eram cel mai fericit măr. Nu mă mai simțeam singur și nefolositor. Știam că voi avea alături 5 prieteni minunați și la bine și la greu. Și vă mai spun un mic secret: visul meu de a fi un pom roditor s-a împlinit datorită iubirii și afecțiunii lor.

DANSUL COPILĂRIEI DE IERI ŞI DE ASTĂZI

Surdu Nicoleta, clasa IV, Școala Primară “Ion Creanga”, or.Ialoveni

Câtă lumină şi căldură în suflet ne aduce doar gândul despre copilărie. Copilăria este anotimpul cel mai cald, cel mai miraculos, cel mai fantastic din viaţa fiecărui om. Momentele plăcute ale dulcei copilării sunt memorate în locuri extrem de speciale în sufleţelul fiecărui om şi chiar, nu ar fi deloc corect să divizăm acest sentiment în perioade aparte, cum ar fi: copilăria de ieri şi copilăria de astăzi.

Să ne întoarcem în trecut şi să analizăm  copilăria buneilor, străbuneilor noştri dragi. Câtă ardoare, melancolie, veselie în chipurile lor. Fiecare joc improvizat radia fericire şi dragoste, fiecare plantă, pom avea o legătură strânsă cu fiecare copilaş. Iar rodul pomului, plantat de ei, fructele coapte şi mustoase nu puteau ţine în frâu emoţiile pozitive ale copiilor, legându-i strâns într-un dans zglobiu al copilăriei. Ardoarea dansului era cuprinsă de cântece zglobii, care scoteau şi maturii din gospodăriile lor. Chiar şi animăluţele lor drăguţe zburdau cu energie, acordându-se la ritmul lor de dans. Cu inimi calde, cu chipuri fericite, cu suflete modeste erau copilaşii copilăriei de ieri, care a trecut pe lângă noi.

Dar oricum, copilăria de astăzi are şi ea ardoarea sa. Chiar dacă timpul evoluează rapid, copilăria de astăzi ne leagă şi ea într-un dans miraculos, ne uneşte în ritmurile melancolice ale naturii, ne uneşte prin jocurile improvizate prin curte, ne uneşte chiar şi prin jocurile tehnologiilor de astăzi. Iubirea, fericirea, dragostea de tot ce e frumos, modestia, moştenite de la bunei, ne ajută să păstrăm copilăria veşnic tânără în sufleţelele noastre.

Ce poate fi mai frumos în lume, decât să poţi mereu, la orice vârstă, să dansezi în ritmul dansului copilăriei. Acest sentiment frumos trebuie sa-l păstrăm  mereu  în inimile noastre şi să-l transmitem cu drag şi urmașilor noștri.

Surdu Nicoleta, clasa IV, Școala Primară ,, Ion Creanga ”, or. Ialoveni, Republica Moldova

   

VACANTA LA TARA

                                                                                                 de Roseanu Ana ,cls.a-III-a A

                                                                                                  Scoala George Emil Palade,Buzau,Romania

   La inceput de vara ,chiar dupa ce caisele incep sa se treaca,impreuna cu verisorii mei ne-am strans la bunicii din partrea tatalui. Astfel eu cu Mariana,Alina,Elena si Adrian cuprinsi de veselie ,ne jucam in gradina din spatele curtii plina cu pomi fructiferi,plantati acolo de bunicul meu.Cum suntem cu totii de cam aceeasi varsta cunoastem aceleasi jocuri.

       Dupa un pranz copios,servit in natura ni se alatura si Azorel prietenul nostru fidel,in catel crescut in curtea bunicilor de cand ma stiu.Ca si noi Azorel latra si alearga,se rostogoleste printre noi foarte bucuros cand ne vede impreuna.

       Niciodata nu stim cand trece ziua de dimineata pana seara cand bunica striga pentru a ne aduna in casa unde deja baia si masa sunt pregatite .Asa petrecem cateva zile din vacanta noastra cea mare.

  CHIPUL  COPILĂRIEI

  Efros Dragoș,

 Liceul Teoretic Gheorghe Asachi,clasa a2- a ”A”

              Zi caldă de vară. Copiii au venit în crâng să se joace. Vântulețul jucăuș își făcea loc printre ei, răsfirându-le părul.

            Mama, înduioșată de veselia lor, s-a oprit din culesul merelor si îi admira fericită.   Fețele lor radiau sănătate si neastâmpăr copilăresc. Cățelul Bruno alearga, sărea în jurul lor dând energic din coadă. Natura din jur părea amorțită de frică: se temea sa nu le strice jocul.   Vântul s-a mai astâmpărat, s-a ascuns printre frunzele pomului doldora de mere și sta cumințel si el. Doar soarele lumina mai tare vrăjit de atâta veselie.

           Atâta armonie există doar în copilărie! Copilărie fericită le doresc tuturor  copiilor din lume!

BUCURIILE COPILĂRIEI

Erhan Denisa. Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. Clasa a II-a

     Vară. Bucurie.Zâmbete. Joacă și clipe frumoase petrecute alături de prieteni.

     Copilărie, ce frumoasă ești, ce frumos este să zburdăm, să visăm, să fim liberi și egali!

     Mi-am luat zâmbetul și am ieșit alături de prieteni să ne aruncăm în brațele bucuriei. Soarele ne mângâia obrăjorii, vântul ne juca prin păr, mărul cu crengile sale parcă ne dirija și încuraja să sărim mai sus, mai aproape de vis, iar Tărcuș parcă înțelesese jocul – totul era perfect! Toată natura valsa cu noi. Bucuria de pe fețele noastre se simțea și în firul de iarbă, și în foșnetul frunzelor, și în albastrul cerului. Numai mama, colo la o aruncătură de băț ne urmărea cu ochi gingași și plăpânzi. În sufletul ei răsărea fericirea – se dorea iarăși a fi copil.  Pentru ea copilăria însă, a zburat ca o privighetoare spre țările calde…trăia copilăria prin zâmbetele noastre….

Cînd vezi copiii cum se joacă

Minute-n șir poți să-i privești

Și vei rosti cuvinte-n șoapte

Mai stai puțin, ce te grăbești?

Hai, lasă grijile de-o parte

Durerile le vei uita,

Citind povești din acea carte

Uitată cu praful pe ea.

Copiii sunt frumoși, zglobii

Se joacă mult, nu obosesc,

Trăiesc ca-n vis prietenii

Și roata vremii o pornesc.

Erhan Denisa,

Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

orașul Chișinău,

 Republica Moldova

Danilișin-Erika-Domnina

Clasa a IV–a

Liceul Teoretic ”Orizont”

Or. Chișinău

Republica Moldova

LIVADA MAGICĂ

Era o frumoasă zi de vară. Fluturii zburdau frumos în aer, iar florile vesele își deschideau petalele firave și colorate. Păsările talentate cântau mai frumos ca oricare alt cântăreț faimos. Pomii fructiferi își dădeau fructele dulci și zemoase oamenilor harnici. Albinele vesele strângeau mierea din florile darnice.Totul era magic în acea livadă.

Alături de livada magică era un mic sat în care toți copiii de obicei erau veseli, dar de data asta nu prea erau, se plictiseau,  iar afară era foarte,  foarte cald de se topea un iceberg  pe dată!

Soarele, vara asta era prea dur cu oamenii și copiii din sat. Însă doi copiii nu se prea plictiseau, acelea erau Anastasia și sora ei mai mică Maria. Ele  nu se plictiseau  pentru că îl aveau pe Bruno, câinele lor loial și o livadă secretă. Toți copiii erau mirați cum de Anastasia și sora ei Maria erau atât bine dispuse și copiii au vrut să le afle secretul de “CONTRA PLICTISEALĂ”. Anastasia a spus că nu este nici un secret și a încercat să le explice, dar copiii nu au înțeles-o. Atunci Anastasiei i-a venit o idee. I-a dus pe toți copiii într-o livadă frumoasă ca Ileana Cosânzeana. Copiii tot nu își puteau da seama de ce Anastasia i-a chemat în această livadă care ei o numeau simplă, dar ea, Anastasia, o numea magică. Când au ajuns la destinație copiii și-au dat seama de ce Anastasia numea acest loc magic, căci albinele vorbeau, florile cântau, iarba fluiera iar fluturii dansau- totul era feeric. Până și Bruno, câinele Anastasiei și a Mariei, era cuprins de frumusețea acestui loc. Copacii erau plini de fructe zemoase și gustoase gata coapte. Copiii au cules fructe câte au putut și au început să le mănânce, dar nu pe toate. Câteva voiau să le ducă acasă.

Deja se făcuse seară. Până la apus copiii au reușit să se întoarcă acasă, în sat. Copiii au rugat-o pe Anastasia să-i mai ducă o dată în livada aia magică. Anastasia a fost de acord numai cu o singură condiție: să nu spună nimănui despre această livadă. Copiii i-au promis Anastasiei că nu vor spune nimănui despre acest loc și ei  abia așteptau ziua următoare. Când au ajuns copiii la casele lor au început deodată să le povestească familiilor lor despre grădina magică și copiii au uitat de promisiunile făcute Anastasiei. Deja își imaginau supărarea Anastasiei.

Iată că a venit o nouă zi. Azi copiii și Bruno urmau să se ducă înapoi în livada fermecată. Copiii, totuși, erau neliniștiți  ce o să spună prietena lor, Anastasia, când va vadea ceată de săteni. Iată că a venit și Anastasia cu părinții ei. Copiii erau nedumeriți cum de Anastasia a venit cu părinții ei aici, dacă le-a spus că nimeni nu are voie să vină aici în afară de ei. Anastasia a spus că de fapt nici ea nu a putut să-și țină gura. Sătenii au intrat într-o livadă minunată și cu toții au început să culeagă fructele gustoase. Copiii au observat un mic copăcel care abia înflorea. Ei s-au gândit să danseze în jurul acelui mic copăcel. Vai, s-a întâmplat o minune! Copăcelul era atât de fermecat de dansul copiilor încât a început să rodească și să cadă mere din el. Sătenii erau uimiți de cele văzute.

Acuma în  livada fermecată au venit mulți săteni și copii înfometați și curioși. Iar Anastasia și prietenii ei știau unde să se ducă când sunt plictisiți, supărați sau înfometați pentru că livada asta era un loc magic și de neuitat.

MIRACOLUL  COPILĂRIEI

  Andoni Dragoș, cl. a IV-a ,, A ”, LTPR  ,,M. Marinciuc”, mun. Chișinău, Republica Moldova

          Fie anotimpul pomilor în floare, fie vremea domniei soarelui sau timpul dansulului frunzelor palide, fie anotimpul fulgilor de nea, copiii sunt mereu gata de a găsi lucruri noi și intereresant de făcut.  

           Și ce poate fi mai distractiv decât jocul picilor.  De la ei radiază bucurie și fericire fără limite.  Atunci când copilașii sunt  în culmea fericirii și se distrează la maxim, ei  emană multă energie pozitivă,  care este resimțită de toată lumea, inclusiv de prietenii lor patrupezi.  Aceștia la rândul lor sunt pătrunși și ei de miracolul distracției și se avântă în joc. Cel mai bine interacționează desigur câinii, care participă cu plăcere la toate tipurile  de jocuri active, iar când le privești mutrița îți dai bine seama că dacă ar avea glas, ar scoate chiote de bucurie.

Chiar și părinții în momentele acestea uită de griji și probleme, iar în amintire au probabil clipele frumoase ale copilariei lor. Uneori și ei se avântă în joc împreună cu odraslele lor, dar mai des îi admiră dintr-o parte, savurând toate momentele.  Căci nimic nu este mai frumos decât copilaria fericită și lipsită de grijile cotidiene .

 Cred că tuturor copiilor le place să se joace în sânul naturii.  Se adună unul câte unul și își împărtășesc toate emoțiile , esența  suflețelului lor curat .  Natura este un loc în care ei pot să se simtă minunat, un loc cu adevărat mirific, care ascunde mici secrete ale copilăriei.  Contactul cu natura îi inspiră pe copii să facă doar lucruri frumoase.

Copilăria este cea mai minunată perioadă a vieții unui om.  Eu îmi doresc ca toți copiii să trăiască bucuriile  acestei vârste minunate indiferent de locul sau timpul în care se află și să aibă mai des posibilitatea de a se juca în sânul  naturii  împreună cu prietenii dragi.

 HORA BUCURIEI

Dolință Loredana, Liceiul Teoretic cu Profil de Arte M.Berezovschi, clasa a IV-a

Într-un sat uitat de lume trăia o familie cu cinci copii: patru fetițe și un băiat. Ei creșteau în bună înțelegere și cu ascultare de părinți.

Într-o zi de vară ei au mers în pădure la odihnă. Au cutreierat pădurea în lung și-n lat. Apoi s-au oprit într-un luminiș și s-au lăsat prinși de jocul ademenitor. Au uitat de toate. Doar glasul mamei le-a amintit că e timpul prânzului și ei au alergat într-un suflet la ea. Grivei, cățelul a adorat de copii, se ținea scai de ei.

Deodată Grivei s-a oprit și a adulmecat ceva. Era un copăcel plăpând! Copiii s-au apropiat de cățelul care sapă de zor cât pe ce să rupă micul copăcel.

-         Grivei, oprește-te! spuse Daniela, sora cea mai mare.

-         Liniștește-te, stai! a strigat Ionel speriat.

-         E un copăcel nevinovat! spuse Anișoara  îngrijorată.

-         Hai să-l îngrijim, a adăugat Maria.

Ajutați de părinții lor, copiii au udat puietul, i-au săpat la rădăcină, l-au îngrădit, astfel încât să nu fie vătămat de vreun animal.

Peste un an, într-o zi de duminică, copiii s-au dus să se plimbe în pădure. Deodată le apare în față un copac de o rară frumusețe, doldora de fructe mici ca niste cerceluși prinși de ramurile mlădioase ale copăcelului. Era acelaș copac îngrijit de ei, doar că acum crescuse. Nu-l văzuse un an întreg.

-         E un pom fructifer! exclamă Ionel.

-         Nici nu bănuiam că micuțul puiet se poate transforma într-un zarzăr atât de atrăgător, a adăugat Daniela.

-         Ce fructe mici are! Sunt ca niște puișori de soare ce ne zâmbesc duios.

De bucurie copiii au început să cânte  și să danseze  în jurul lui, bucurându-se de răsplata primită. În horă a intrat și Grivei. Veselia a ținut ore întregi.

Mama a cules din darul pomului câteva zarzăre dulci-amărui și le-a pus în poală. Va face compot din ele.

De atunci copiii au învățat că dacă faci bine, ești răsplătit cu bine, iar bunătatea înalță sufletele.

Dolință Loredana,

Liceiul Teoretic cu Profil de Arte M.Berezovschi,

 Chișinău, Republica Moldova

CĂȚELUL INTELIGENT

Ungureanu Alexandra  Liceul teoretic  cu profil de arte “Mihail Berezovschi” clasa II “A”

             Parcă ieri eram micuță. Ne întîlneam cu prietenii la țară. Cîte întîmplări minunate am trait cu ei. Iată una mi-a ramas in amintire.

           Vara trecută am primit în dar de la bunici un cațel! Și nu unul simplu, dar unul inteligent.    L-am numit Licu.  Era jucăuș și avea un lătrat pițigăiat și amenințător. Ochii sclipitori care așteptau  sa-i  dau comenzi scurte.

           Toți prietenii mei așteptau sa-i dea comandă! Eram cea mai fericita!   În scurt timp Licu învăță o mulțime de comenzi și jocuri! Era vesel, ne jucam de-a ascunselea, dansam, rîdeam, strigam, ne roteam, alergam, toți împreună!

            Astăzi, trăiesc acele frumoase amintiri. Vreau la țară ! Acolo ma asteaptă cățelul meu inteligent Lcu.

PRIMᾸVARA

Cosmoiu Ana

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Copiii sunt bucuroşi de sosirea primăverii pentru că natura a renăscut. Ȋmpreună cu mama lor merg în livadă.

            Copiii fac o horă în jurul unui copac. Căţeluşul lor îi priveşte de pe margine, fiind şi el foarte bucuros !

  

ȊN LIVADᾸ

Dogaru Giulia

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

                        Într-o zi, eu şi prietenii mei am ieşit în livadă. Mama lui Andrei culegea nuci. Andra zice:

-          Haideţi să facem o horă!

Toţi am fost de acord. Am făcut o horă în jurul unui copăcel.

A venit şi Grivei. Alerga în jurul nostrum şi sărea vessel, lătrând.

Elena zice:

-          Haideţi să îl luăm şi pe Grivei în hora noastră!

S-au distrat pe cinste încercând să-l prindă pe Grivei în horă.

Mihai priveşte cerul :

-          Uitaţi-vă ce frumos apune soarele !

-          Şi ce frumos cad frunzele, parcă ninge !

Curând s-a întunecat şi toţi ne-am întors acasă.

Ce frumos ne-am distrat în natură!

VACANŢA

Feticu Rebeca

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            A fost odată o zi frumoasă de toamnă. Era vacanţa de vară şi copiii au mers la bunici, la ţară. A fost atât de frumos !

            Toată ziua stăteau afară ! Au găsit o poieniţă în apropiere de casa bunicilor , plină de flori . Ȋn mijlocul poieniţei era un copăcel frumos în jurul căruia s-au prins într-o horă.

            Ȋn fiecare zi plecau în poieniţă să se joace ,,Ascunselea’’, ,,Ursul doarme’’, ,,Prinde mingea !’’. Nu uitau să-l ia cu ei şi pe căţeluşul bunicilor pe care l-au botezat Bobo.

            A fost foarte frumoasă vacanţa la bunici, alături de prieteni !

           

  

COPILᾸRIE

Gavrilă Rebeca

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Nişte copii dansau în jurul unui copăcel.

            Câinele se distra şi el cu ei !

            O măicuţă îi privea,

            Parcă se distra şi ea !

           

           

  

LILI ŞI TOTO

Gârbăcea Alexandra

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

Ȋntr-un sat îndepăratat traia o fată numită Lili împreună cu mama, tatăl şi căţeluşul ei. Ȋi plăcea mereu să se joace ca fiecărui copil şi, pentru că prietenele ei stăteau foarte departe, ea se juca mereu singură cu căţelusul ei, Toto.

Ȋntr-o zi, tatăl ei s-a dus la arat, iar mama urma să plece , Ca să nu rămână singură acasă, a întrebat-o pe mama dacă ar putea să vină şi ea la culesul merelor din livadă. Mama a fost de acord pentru că se gândea că multe mame vor veni cu copiii lor , aşa că Lili s-ar putea juca cu ei.

Zis şi făcut! Cândf ajunseră, erau o groază de copii în livadă, iar Lili s-a dus să se joace cu ei hora.

Copiii s-au jucat împreună toată ziua, iar Lili şi Toto erau fericiţi!

O ZI DE JOACᾸ

Iliescu Sabina

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Ȋntr-o zi frumoasă, copiii au ieşit la joacă în grădina de alături. Un copil a venit cu câinele.Fetele erau îmbracate în rochiţe, iar băieţii cu salopete.

            Au început să se joace ,,Ascunselea’’, iar când au terminat jocul s-au strans în jurul unui copăcel şi au încins o horă, cântând şi veselindu-se. Erau aşa de fericiţi că până şi câinele dansa pe lângă ei!

            Când au terminat de dansat, au cules din pomi fructe dulci să le potolească foamea, pentru că jocul şi dansul îi facuse să uite şi de foame şi de sete.

            Seara, fiecare a plecat spre casă, obosit dar fericit !

            A fost o zi superbă pentru toţi!

JOACA ȊN CRȂNG

Strafalogea Annaisa

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Astăzi, Anna şi surioara ei mai mică au ieşit pe afară. S-au întâlnit cu Kevin, Maria şi Patty.

-          Bună dimineaţa, prieteni ! au spus cele două surioare.

-          Vreţi să ne jucăm puţin ? a întrebat Anna

-          Cu mare drag ! au răspuns cei trei prieteni.

-          Este o zi superbă pentru a ne juca în crâng ! a spus Kevin, fratele mai mic.

Anna se întoarce spre sora ei mai mică :

-          Vrei şi tu să mergi cu noi în crâng ?

-          Da ! Ce întrebare e asta ? Sigur că vreau ! răspunde Nectaria nerăbdătoare.

Au mers împreună să ceară voie mamei.

-          Unde vreţi să plecaţi ? întreabă mama îngrijorată.

-          Ȋn crâng, mămico ! răspunde Nectaria.

-          Ȋn crâng? Nu puteţi să mergeţi acolo! Vă puteţi rătăci!

-          Mami, te rugăm…

-          Bine, vă dau voie, cu condiţia să-l luaţi pe Tuc-Tuc!

-          Cine e Tuc-Tuc ? întreabă Kevin curios.

-          Este căţelul nostru !îi răspunde Anna. Dacă ne rătăcim, el ne va ajuta să găsim drumul şi ne va feri de pericole !

-          Haideţi, e deja prânzul ! îi grăbi Patty.

-          Pa, copii, să fiţi atenţi ! spuse mama. Tuc-Tuc, să ai grijă de ei !adăugă cu un zâmbet.

Copiii au plecat veseli . Pe drum ei au cântat şi au povestit, până au ajuns într-o poieniţă.

Au alergat după fluturi, au cules flori, s-au bucurat de razele calde ale soarelui. S-au prins în horă în jurul câte unui copăcel şi i-au cântat ca să crească mai repede mare. Ȋn tot acest timp Tuc-Tuc sărea şi lătra vesel alergând pe lângă ei.

            Nici nu şi-au dat seama când a trecut timpul ! Când soarele a apus, au oprit jocul şi s-au hotărât să se întoarcă. Nu departe au zărit-o pe mama.

-          Mamă, ce faci aici ? a întrebat Anna.

-          Am venit să vă iau ! Eram îngrijorată că nu mai ajungeţi !

S-au întors împreună spre casă, povestindu-i mamei cât de frumoasa fusese ziua !

LA JOACᾸ

Teodorescu Bianca

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Raul, Irina, Denisa, Maya şi Georgiana au ieşit la joacă în poiană. Ei aleargă în jurul unui copăcel şi se distrează foarte frumos.

            Mama se uită la ei şi zâmbeşte amintindu-şi că niciodată nu s-au certat, că se înţeleg foarte bine şi se ajută între ei.  E tare mândră că are asemenea copii !

            Grivei, câinele lor, latră şi sare, încercând să le câştige atenţia, dar copiii sar şi cântă, fără să-l bage în seamă.

            Mama îi cheamă :

-          Copii, e timpul să plecăm ! Se apropie seara !

-          Dar, mamă, vrem să ne mai jucăm !

-          Vă promit că venim şi mâine, doar e vacanţă ! zâmbi mama.

           

VESELIE

Coman Andrei

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Este o zi frumoasă de toamnă.

            Oamenii culeg roadele anotimpului . Lumea este fericită ! Toată familia dansează de bucurie, în cinstea bogăţiilor toamnei. Căţeluşul se bucură şi zburdă fericit prin iarbă.

            Totul este minunat !

LA JOACA

Duţă Alexia

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Ȋntr-o zi de toamnă, Ileana, Ana, Alina, Mihaela şi Rică au hotărât să meargă într-o poieniţă. Alături de ei a venit şi Ghiţă, căţeluşul Mihaelei.

            Copiii s-au jucat nişte jocuri nespus  de frumoase şi amuzante. Mihaela zice :

-          Ce distractiv este, copii , foarte frumos !

-          Da, da, ai dreptate, Mihaela, este frumos ! zise Rică.

Copiii s-au jucat ore în şir, până când au obosit. Au cules floricele de toate culorile şi au

cântat cântecele amuzante şi vesele de toamnă.

            Ileana zie :

-          Haideţi să facem un concurs de alergat !

-          Da, haideţi ! zise Ana.

Copiii s-au distrat alergând, avându-l alături şi pe Ghiţă care sărea şi lătra vesel.  S-au

prins apoi în horă în jurul unui copăcel ale cărui frunze ruginii se scuturau spre pământ. Au râs tare mult şi s-au amuzat.

            Ȋn drumul spre casă, Alina le spuse celorlalţi :

-          Mi-a plăcut tare mult ziua de azi ! A fost minunat ! E plăcut să fii alături de prieteni !

VESELIE

Ilie Rareş

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Trăiau odată la marginea unui sat , cinci copii împreună cu mama lor şi un căţel.

            Ȋntr-o zi frumoasă de toamnă, , la rugămintea mamei lor, au mers în livadă să culeagă mere pe care le vor păstra aşezate în lădiţe, în beciul casei. Dine le, mama le va face plăcinte pufoase la iarnă.

După ce au cules roadele bogate, în semn de mulţumire au făcut o horă în jurul unui măr, iar căţelul a intrat şi el în joc.

Mama îi privea cu bucurie , văzându- i atât de veseli.

A fost o zi minunată pentru cei cinci copii !

SPRE CRȂNG

Lincă Alexandra

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Erau odată nişte copii, buni prieteni. Au plecat în crâng şi-n drumul lor au găsit o poieniţă.

-          Hai să ne jucăm ,,Ascunselea’’, a spus Ana.

-          Nu, mai bine ,,Prinselea’’ ! a spus Rebeca.

-          Nu, cel mai frumos ar fi să dansăm ! a spus cea mai mică dintre ei, Ioana.

S-au prin în horă în jurul unui copăcel din poieniţă. Câinele lor, Azorică, lătra şi

sărea vesel în jurul lor.

            Mama a apărut îngrijorată. I-a chemat la ea:

-          E târziu, copii! Trebuie să mergem acasă! Vă promit că mâine venim cu toţii aici!

O ZI DE VARᾸ

Voicu Amidala

Colegiul Ion Kalinderu-Sc Gimn ,,Regina Elisabeta’’

                                                 Buşteni, Prahova

            Ȋn livadă este cald şi lumină. Patru fetiţe şi un băieţel se joacă. Mama lor culege fructe şi se uită fericită la ei cum se joacă.Copiii au un câine ca animal de companie.

            Ȋn livada bogată sunt fructe proaspete. Mama îi întreabă pe copii:

-          Dragii mei, nu cumva vă e foame ?

-          Multumim, mamă, dar ne-am săturat cu fructe !

Copiii împletesc coroniţe de margarete, distrându-se nemaipomenit. Ȋn jurul lor, natura

 străluceşte în cele mai frumoase nuanţe de verde. Ciripitul păsărelelor, zumzetul albinuţelor şi râsetele zgomotoase ale copiilor însoţesc peisajul frumos de vară. Un cuib de păsărele dintr-un copac înalt îi atrage atenţia unuia dintre copii. Ȋn cuib se află o vrăbiuţă împreună cu cei doi pui ai săi. Unul din pui încearcă să zboare. Se apropie periculos de marginea cuibului şi, chiar când era gata să cadă, copiii se reped să-l ajute şi salvează biata creatură.

            După întâmplarea cu puiul de vrăbiuţă, copiii s-au reîntors la joaca lor, însă fiind

atenţi la mica pasăre. Şi uite-aşa, după multă agitaţie şi veselie, s-a terminat încă o zi de vacanţă !

           

Etapa  2

       CAISUL FERMECAT   

    

     Ugureanu Eduard Andrei, clasa a 3-a

Şcoala Gimnazială 113, Bucureşti

             A fost odata o femeie foarte saracă. Ea nu avea nici bani şi nimic de valoare pe care să îl vândă ca să facă rost de bani pentru  a îngriji şi a da de mîncare celor cinci copii pe care îi avea.

Într-o zi a întalnit un om ciudat şi foarte bătrân care i-a oferit o sămânţă. I-a spus că este fermecată şi dacă o va planta şi o să-i cânte timp de trei zile va creşte un pom roditor şi nu va mai avea grija zilei de mâine. Ea nu la crezut dar i-a arătat sămânţa fiicei sale mai mari.

Gilda fata cea mare a plantat sămânţa. Dar ea nu ştia să cânte. A vorbit cu cele trei surori ale sale şi frăţiorul cel mic şi au inventet un cântecel. Aceştia au dansat  şi au  cântat în jurul pomului minunat în prima zi:

            Noi ne bucurăm,

            Şi cu veselie noi cântăm.

            Distracţia noi nu o ratăm

            Lângă pom stăm şi dansăm.

Dimineaţa urmatoare pomişorul a crescut şi avea flori. Copii erau fericiţi şi uimiţi cât de repede a crescut. Au inventat iar alt cântecel.

Pomişor cu floricele

Tu ne scapi de belele,

O să faci fructe zemoase

Şi foarte delicioase.

Atreia zi pentru că pomişorul avea fructe ei s-au pus iar pe cântat.

                        Fructe delicioase

            Unele de căţel sunt roase,

            Caise aurite, nu este un mit

            Nici o legenda care a murit

            De  tristete ei s-au lipsit

            În bucurie ei s-au trezit.

Erau caise aurite pe care mama lor le-a cules şi le-a vândut  şi s-au  îmbogăţit deoarece erau delicioase şi aspectul lor era deosebit de frumos. Ea s-a gândit că ar trebui să spună şi altora povestea seminţelor fermecate. Fiindcă ea avea  de acum destui bani pentru cei cinci copii ai săi şi căţelul cel jucăuş al familie a căutat alte familii sărace cu copii şi le-a spus povestea.

 De atunci familiile cu copii cântă şi dansează în jurul pomişorilor şi împarte cu alţi oameni caisele delicioase. Trebuie să nu fim lacomi şi să dăruim indiferent de ce primim şi să-i ajutăm pe cei care au nevoie de noi.

O VIZITA LA BUNICI

Dana Ioana Spiridonescu, Sc ,,C-tin Ghe.Marinescu”, cls a-III-a , Galati, România

         Este vacanţa de vară. Câmpurile sunt acoperite de flori multicolore, care parfumează aerul şi atrag fluturaşii. Gabriela şi Bianca sunt surori. Ele se duc împreună la bunici, într-o scurtă vizită, înainte de a pleca în tabără.

       Ajunse acolo, bunicii şi verişorii lor i-au primit cu braţele deschise. Nu s-au mai văzut de mult timp. Au povestit despre întâmplarile hazlii de vara trecută. Mioara, una dintre verişoare a propus:

       - Mai ţineti minte când am fost cu toţii pe câmpie şi am dansat? Să mergem iarăşi!

       - Da, spuse Gabriela. Mie mi-a placut când Mihai a cântat la chitară. O să repetăm întâmplarea mâine, că acum este prea târziu.

       A doua zi, ei s-au dus pe câmp. După ei se iveşte căţelul lor, Pufuleţ. Se joacă puţin cu el şi încep să danseze şi să cânte. Îşi fac coroniţe de flori. Bunica le arată un cais plin. Copiii încep să culeagă caisele portocalii şi parfumate.

         În drum spre casă au întâlnit un vecin care avea o căruţă cu un cal alb ca neaua. Vecinul i-a lăsat să se urce şi ei, să îi ducă până acasă. S-au distrat de minune.

        Bunica a pregătit la cină o minunată plăcintă cu mere. Copiii au mâncat cu poftă. Mihai, Mioara şi Andra, verişorii lor, au  plecat acasă.

       Dimineaţă, copiii şi bunicul lor au plecat la un râu din apropriere pentru a  pescui. Ajunşi acolo, copiii entuziazmaţi, aruncă undiţele în apă.

       - Uite, bunicule, am prins un  peşte! spuse Andra.

       - Bravo, Andra! Hai să vedem ce ai prins! Era o roşioară strălucitoare!

       Fiecare copil a prins câte un peşte, mai puţin Mioara, care n-a avut noroc de data asta. Bunicul a prins cei mai mulţi peşti.

       Se întorc acasă. Bunicul face jar pentru saramură, iar bunica pune ceaunul la fiert pentru mămăligă. Atunci când totul este gata, toată lumea se aşază la masă. Bunicul a primit o grămadă de complimente.

       A venit timpul să plece. Îşi fac bagajele şi îşi iau la revedere de la bunici şi de la copii şi pleacă. A fost o vizită pe cinste. Îşi promit să se întoarcă atunci când vin din tabără! Peştilor, aveţi grijă,  nu peste mult timp se întorc pescarii cei vestiţi!

      

  MAI RĂMÂN

Valeria Chiron, Școala Primară ”Ion Creangă”, clasa a IV-A

        Timpul ne împarte  pe segmente. Locuim în bucăți de timp care ne definesc comportamentul. Ieri copil, azi mai rămân, iar mâine va trebui să fiu ceea ce vreau eu sau ceea ce vrea societatea?

Încă mai sunt copil într-o lume ce mă forțează să cresc. Această lume încă nu a înțeles că vârsta terestră nu definește și vârsta sufletului. Oamenii nu vor să crească mari. Fiecare ține în suflet o cutiuță colorată de amintirile calde și frumos mirositoare ale copilului ce nu se mai recunoaște în oglindă. Eu vreau să mă recunosc în oglindă chiar și atunci când voi fi nevoită să caut prin cutiuță. Eu vreau să recunosc în oglindă copilul pur și bun, lipsit de stereotipuri, de vicii sau de probleme. Nu putem lua cu noi copilăria, însă putem lua calitățile bune ce ne-au fost insuflate de către părinți.

Îmi privesc fratele mai mic și realizez că nu mai rămâne mult timp până cresc mare. Nu sunt sigură dacă voi sesiza momentul tranziției mele spre maturitate.Tata mi-a spus că asta se simte abia peste ani, atunci când deja ești matur și plin de obligații, ceea ce mi se pare nedrept. De ce ar trebui să fim lipsiți de acest „semnal” atât de important pentru viața umană? Eu vreau să știu când se apropie momentul de a strânge capacul cutiuței, ca s-o pot ascunde adânc în suflet și să nu mi-o ia nimeni niciodată. Până atunci, o să continui să-i cânt frânturi eminesciene, „O rămâi”.

Timpul ne ia pe valurile sale, mulți copii dorind să crească cât mai repede posibil. Voi să creșteți mari, eu, însă, mai rămân să alerg pe câmpii cu zmeul de hârtie, mai rămân să fac îngeri în zăpadă, mai rămân să mă legăn cu capul în nori, mai rămân să adorm pe brațul cald al mamei după ce îmi citește povestea de seară.

                                                                                                                                    Chiron Valeria,
 Școala Primară ”Ion Creangă”, orașul Ialoveni, Republica Moldova.

LA JOACĂ

Moldovan Casian Valentin,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

Într-o zi călduroasă, Ana împreună cu câțiva copii, însoțiți de prietenul lor de nădejde, Lăbuș – un câine deștept, au hotărât să meargă  în livada bunicilor.

Este o toamnă puţin obişnuită. Soarele a încurcat parcă numărătoarea timpului şi-şi varsă văpaia ca în luna lui cuptor. Drumul urcă leneş, şerpuind prăfos, spre dealurile din jurul oraşului, bogate în livezi şi podgorii. N-a plouat de mult şi totul este acoperit cu un strat de praf. Arşiţa nu ne poate înşela: e totuși toamnă. Despre ea vorbesc verdele întunecat, prăfuit, petele arămii, galbenul frunzelor veştede, cenuşiul zării.

Copiii se prind de mână în jurul unui pom. Ana fredonează o melodie a unui cântec cunoscut care începe cu "Frunză verde, măr rotat.." şi alte voci i se alătură. E mare veselie în livadă! Lăbuș dă vesel din coadă. Sub privirea ocrotitoare a bunicii, jocul se încinge.

Când înserarea coboară, aducând cu ea răcoarea acestui sfârşit de octombrie, o adiere înfioară livada. Glasurile copiilor se sting. A rămas doar amintirea unei fericite copilării!

COPILĂRIE - VIS FRUMOS DE VARĂ

Muntean Elisa

Clasa a III-a

Școala Primară Hăpria, comuna Ciugud, jud. Alba

România

            ...Livada... Parfumul fructelor coapte, iarba moale și fragedă, strigăte de veselie. Când lumina soarelui se revarsă, când e vară și căldură, livada devine locul de întâlnire și de vis al prietenilor... Al prietenilor care îi cunosc misterele.

             Cărarea care duce în livadă e păzită de flori și uscată de vânt, bătătorită de pașii repezi, nerăbdători ai copiilor. Astăzi, au fost conduși de Lăbuș, căci în livadă, în sfârșit, minunea s-a îndeplinit.

            Mult timp ceata de copiii a așteptat ca visul lor să devină realitate. L-au trezit din somnul adânc al iernii, i-au cântat cântecul primăverii, l-au așteptat să înmugurească, i-au simțit mireasma florilor rozalii. Au chemat albinele, fluturii și cărăbușii de mai. Au crezut că el poate, că poate să dea rod bogat.

            Și a putut. Merișorul cel tânăr din mijlocul livezii a reușit. Firav, subțire, noduros, cu doar câteva gingașe rămurele, a înfruntat săgețile de foc ale soarelui, furtunile înspăimântatoare care  l-au îndoit, dar el s-a îndreptat pentru că le-a promis copiilor să le ofere mere dulci și proaspete de vară.

            Astăzi s-au copt. Strigăte de bucurie se aud până departe. În jurul lui Merișor cel cu mere coapte, prietenii au încins o horă a biruinței. Sărbătoresc prima vară în care Merișor, pomul din mijlocul livezii, pe care ei l-au plantat cu două veri în urmă, a copt mere: mere de aur!

            O femeie îi privește cu plăcere și mulțumire. Peste alte câteva veri ei vor crește, odată cu ei și Merișor. Și va aduce mai multe roade, iar ei vor sărbători și  alți pomișori. Copiii îi vor învăța să rodească.

            Soarele va străluci și va zăbovi mai mult peste livadă azi. Va fi și el curios să vadă primul dintre prieteni care va rupe hora și care va îndrăzni să guste din primul măr. Vor înmărmuri cu toții: și ei, și Merișor. Apoi le vor mânca pe toate, iar Merișor, pomul din mijlocul livezii, le va coace altele, mai multe, mai dulci, mai aurite,  la vara viitoare.   

                                                                                                                                                                                                                                               BUCURIILE TOAMNEI

Platon Andrei Costin,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

Cu adevărat această toamnă ne-a umplut de bucurie şi frumuseţe. Cel ce ne dă toate acestea a vrut să ne bucure sufletele prin cel mai frumos spectacol! Merită să ne bucurăm de el. Merită să nu-l lăsăm să treacă pe lângă noi. Şi merită să ştim să mulţumim naturii pentru toate! La anul va fi oricum altfel… Frumuseţi pline de surprize…

Bucură-te de viaţă

Să ai un zâmbet larg pe faţă!

Bucură-te de tot ce ai,

Bucură-te de cântecul de nai.

Aşadar fii vesel şi voios

Căci astfel vei fi şi mai frumos!

O ZI MINUNATĂ

Radu Ariana,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

A sosit ziua mult așteptată de mine, o zi de recoltă bogată în miezul anotimpului colorat, toamna. Astăzi, mama ne-a oferit bucuria  de a petrece o zi însorită de toamnă în mijlocul livezii noastre, în sânul naturii primitoare.

Mirosul îmbietor al fructelor coapte ne ademenea încă de la început. Mama începe să culeagă fructele toamnei. Cât belșug!

Noi, copiii am început joaca. Ne-am dat mâna și am început să cântăm și să dansăm în jurul celui mai tânăr pom. Este un imn de slavă, închinat naturii:

Ziua se-aprinde fără cuvinte,

Îngână un cântec scăldat în culori,

Blânde petale zâmbesc înspre soare,

Stropii de rouă dansează uşor,

Vântul cutreieră zarea cântând,

Mii de poveşti ascultând

Ce frumos e al zilei început!

Grivei, un cățel jucăuș, intră în jocul nostru. Câtă veselie!

Această minunată zi, petrecută cu cei dragi, va rămâne în sufletul meu.

TOAMNA ÎN LIVADĂ

Roman Cristian Darius,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

E toamnă. Mama și copiii sunt în livadă. Razele blânde ale soarelui încălzesc pământul printe ramurile pomilor plini de roade bogate. Vântul adie ușor, desprinzând frunzele arămii, una câte una.

Mama adună cu spor fructele coapte și aromate. Deodată, se oprește. Îi privește cu blândețe pe copii. Îi vine în minte un gând: ”Parcă, mai ieri, am fost și eu copil!” Câtă bucurie! Câtă frumusețe! Câtă fericire!

Copiii se joacă foarte frumos sub privirea ocrotitoare a mamei. S-au prins de mână în jurul unui pom și cântă parcă fermecați. Frumusețea naturii, mirosul fructelor îmbietoare și al ierbii arămii îi fascinează. Părul bălai al fetelor se împletește cu blânda adiere a văzduhului.

Se aude un glas zburdalnic. Cine e?  Nimeni altul, decât Azor, prietenul lor cel  mai bun. Cățelul zburdă, dă din coadă,  latră bucuros, de parcă ar spune că vrea să se joace și el. Cu mare bucurie, copiii îl invită în jocul lor. Mare veselie! E  un tărâm cu basme și povești!

Copilăria este dreptul copilului de a  fi fericit,

Dacă, de-mbrăţişarea tatălui este ocrotit,

De zâmbetul mamei alintat,

De jocul cu fraţi şi surori fascinat.

HORA DIN LIVADĂ

Truța Tudor Gabriel,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

În livada cea cu meri,

Cu caiși, cu pruni și peri,

Cinci copii se veselesc,

Se joacă, râd și glumesc.

Ei aleg un copăcel

Și se-nvârt pe lângă el,

Îi și cântă-ncetișor:

”Copăcel, crești mai cu spor!”

În distracția cea mare,

Chiar și un cățel apare,

El se-nvârte lângă ei

Și-i privește ca pe zmei.

Mai din spate vine-apoi

Mama lor cu-n coș greoi,

Ea se uită cu iubire

La cei cinci... și din privire...

Mama pare a le zice

Câtă fericire-aduce

Hora și cântecul lor,

Că-s pe placul tuturor.

BUCURIA DE A FI COPIL

Vâlcan Ana-Maria,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

            Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața  noastră.

            Sunt o fetiță de opt ani și încă mă pot bucura de copilărie! Sunt un copil fericit! Trăiesc intens copilăria!

             Atunci când vorbesc despre copilărie, primul meu gând este legat de cel mai frumos lucru pe care îl are orice om pe acestă lume: mama. Zâmbetul ei cald m-a întâmpinat de la primele secunde de viață. Glasu-i liniștit îmi șoptește povești seară de seară și îmi deschide drumul spre calea viselor frumoase. Bucuria de a fi copil presupune lipsa de griji.

Mă bucur când mă joc! Sunt veselă! Cresc sub învățăturile mamei și tatălui,  a bunicilor, într-o lume frumoasă, plină de armonie, unde toți ne înțelegem, unde ne petrecem vacanțele, în livada bunicilor, unde ne jucăm, eu și toți prietenii mei.

E magic tărâmul copilăriei mele!

DULCE COPILĂRIE

Vâlcan Miruna Teodora,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

Sosit-a toamna aurie

Cu veselie, rodnicie,

Îmbracă haina de aramă

Ca fusta veche-a blândei mamă.

E ca o ploaie de culori,

Dealuri aurii se văd în zări

Şi iarba parc-a ruginit,

Voioşi la joacă am ieşit.

Cântăm, dansăm, ne învârtim

Mereu aşa am vrea să fim.

Latră Azor de bucurie,

Ce dulce eşti copilărie!

Eşti ca şi fructele zemoase

Din poala mamei proaspăt scoase,

Ca zâmbetul surorii mele

Eşti ca un zbor de rândunele.

TOAMNA ÎN LIVADĂ

Truța Vlad Alexandru,

Şcoala Gimnazială ”Miron Cristea”,

Toplița, Harghita

România

clasa a II-a Step by Step

A sosit toamna! Cea de a treia fiică a anului, cu mireasma sa îmbătătoare care se risipește în aer, toamna și-a asezat covorul de frunze arămii. O adiere sublimă anunță sosirea toamnei, îmbrăcată cu o rochie țesută cu fire de aur, pe cap poartă o cunună bătută în pietre scumpe în formă de fructe. Acum roadele capătă culoare și dulceață.

Împreună cu bunica am mers în livadă. Mere ca focul, prune brumate, pere gălbui și gutui cu puf galben ca de pui ne îmbie încă de la început. În aer se simt miresme blânde de toamnă. Bunica începe să adune roadele toamnei. Cât belșug!

Noi, copiii am încins jocul în jurul celui mai tânăr pom din livadă. Copilăria! Ea mereu înflorește în sufletele noastre. Este o  lume mirifică din care lipsește tristețea. Se citește mereu pe fețe veselia, iar grijile ne ocolesc cu încăpățânare. În acest tărâm al fanteziei, buzele noastre știu doar să râdă, să cânte.

Se aude un glas zburdalnic. E cățelul Azorel, care intră în jocul nostru. El dă din coadă fericit. Câtă bucurie! Câtă fericire!

Deodată, se aude glasul blând al bunicii:

-          În copilărie-i visul
Și miracolul, uimirea,
Doar aici e Paradisul,
Fericirea și iubirea!

LEGĂMÂNTUL DINTRE FRAȚI

Zagorodniuc Ilinca

Liceul Teoretic ”Dante Alighieri” 

clasa IV”C”

Chișinău, Republica Moldova

Dirigintă Manole Veronica

            E vară. Chipul luminos al soarelui surâde și se întinde agale pe cerul senin. Razele sale strălucitoare și luminoase mângâie toată natura. Florile, frunzele, copacii, iarba, gâzele, păsările își îndreaptă privirea către Bătrânul Soare, mulțumind pentru grija ce le-o poartă.

Liniștea pădurii este întreruptă de gălăgia zglobie a celor cinci frați, care vin adesea să-și petreacă timpul frumos în sânul naturii. Magia, feeria și frumusețea naturii îi îndeamnă parcă la visare, conexiunea cu ea, fiind reflectată pe chipurile calde și luminoase ale copiilor.

Scumpul lor prieten Totto, sare în urma lor, încingându-se în hora copiilor.

Iarba crudă și verde se ridică încet în urma pașilor nevinoveți ai fraților, astfel încât întreaga natură este prezentă la acest moment magic, trăit de copii.

Sunt lipsiți de griji, responsabilități, neajunsuri, roluri și funcții. Însă sunt fericiți că se au unul pe altul modești, frumoși, recunoscători de ceea ce au, promițând parcă că nu se vor schimba niciodată, rămânând mereu așa uniți și iubitori.

De toată această atmosferă feerică, se bucură mama, care-i urmărește plină de admirație și satisfacție. Se simte fericită, împlinită, realizată de eforturile și sacrificiile depuse. Mândră de ceea ce a reușit să cultive copiilor săi în serile în care stăteau grămadă,  ascultând cu drag și luare aminte de vocea blândă și liniștită, care-i cucerea cu povețe înțelepte. Iar lor nu le rămânea decât  să sorbească din înțelepciunea vorbelor spuse cu tâlc și bunătate.

O maximă spune așa: ,,Frații care trăiesc în bună armonie sunt mai tari decât orice fortăreață”.

Pentru părinți, nu există mai mare mulțumire, decât atunci când își văd copiii sănătoși, fericiți, uniți, realizați și înțelepți.

În livadă

Clonoschi Alexia Elena

Şcoala Gimnazială Miron Cristea, clasa a II-a

Topliţa, România

            E toamnă. Oamenii culeg fructele din livadă. Iarba este aurie. Se simt miresmele toamnei.

            Soarele se pregăteşte să apună şi copiii au început joaca. Mai mici şi mai mari, fete şi băieţi, cântă în cor şi fac o horă mare în jurul unui pom. Sunt veseli şi fără griji. Şi căţelul latră bucuros. Aleargă în jurul copiilor. Parcă şi el ar vrea să cânte.

            De unde vine atâta fericire? O fi toamna vinovată, cu ale ei frunze colorate?

Din depărtare se apropie o fată. Are coşul plin de fructe proaspete şi parfumate. Vine repede şi se prinde şi ea în horă.

Copiii sunt chemaţi spre casă, dar rămân şi cântă, bucurându-se de fructele dulci şi sănătoase. Doar noaptea sau somnul îi mai poate alunga spre casă.

PREȚUL VERII

Foca Cristina

 Liceul Teoretic “Dante Alighieri”

clasa a IV-a “C”

mun. Chișinău, R. Moldova

Vara pare a fi mult mai frumoasă atunci, când o privești din toiul iernii.  Această căldură blândă o numeam zapușeală și priveam la cer în așteptarea fulgilor pufoși și răcoroși. 

Cât de mult mi-aș dori să mă pomenesc la marginea acestei păduri, unde adierea potolită a vântului, răscolește crengile pomilor încărcaţi de lumină şi culoare, razele soarelui ce vin din adâncul cerului și străbat văzduhul înmiresmat cu parfumul florilor.  Acest anotimp te duce inevitabil cu gandul la vacanță, soare, plimbări lungi și distracție. Căldura de afară și veselia ce radiază în sufletele copiilor trezesc atâta nostalgie și dor de soare. Pentru mine, acesta este anotimpul pe care îl aștept un an întreg și îmi spun că acum este timpul să îmi iau inima în dinți și să fac tot ce mi-am propus. Dar  zgomotul haotic din poieniță este atât de răsunător că într-o clipită m-am pomenit și eu în zăvoiul amețitor alături de vecinii din mahala. Nu zăbavă a venit și Grivei și tot încerca să-și găsească și el loc în cercul nostru. Ne roteam cu toți: florile, pădurea, fluturii, păsările chiar și pământul a început să se rotească cu noi în jurul unui pom de măr. Iarba mătăsoasă ne mângâia gleznele, chiar și urzica părea că se ferește din drumul nostru. Era atât de vesel că nici foamea nu ne alunga acasa, sau ne salvau tot felul de pomușoare de pădure, care păreau mult mai gustoase ca cele din gradina bunicilor. Tocmai când îmi părea jocul mai dulce, m-a chemat vocea mamei. Of ! din nou s-a facut seara și a mai trecut o  zi. Ele treceau foarte repede… dar, trăiam totul foarte intens. Oare cum ar fi vara veșnică? Probabil ar trebui să renunț la sanie și la omul de zăpadă, zămislit în curtea casei și la vacanța de iarnă tot ar trebui să renunț....

Oare ce îmi doresc cu adevărat? Vară sau iarnă?  Mi le doresc pe toate la timpul lor.

COPIII NATURII

Mala Stanislav

Liceul Teoretic ,,Dante Alighieri”

clasa a IV-a

mun. Chișinău, R. Moldova

Câtă căldură, bucurie, fericire și dragoste emană această zi luminoasă și plină de armonie de neuitat.

De ce? Pentu că, eu cu frații mei, eram într-o euforie de nedescris.

În grădina din spatele casei domnea o atmosferă armonioasă - între plante și păsări, pământ și iarbă, pomi și fructe care ne-a făcut să ne scufundăm și noi în ea și să savurăm plăcerea zilei. Nu departe mama culegea niște fructe din pom și ne urmărea cu atâta dragoste de parcă nu-și dorea să ia sfârșit acel moment duios. Dar noi zburdalnici și gălăgioși râdeam în hohote, cântam și dansam în jurul unui pom sădit de tatăl nostru în cinstea unui frate, pentru că așa era tradiția în familia noastră.

Eram cu adevărat fericiți. Pentru că eram cinci la număr ca cinci degete la o mână, uniți dar diferiți. Respectuoși unul față de celălalt, așa cum ne-au educat și învățat părinții noștri iubitori. În acea zi uitasem de toate momentele dificile și ne bucuram de fiecare clipă a zilei. Chiar și Grivei câinele nostru ne susținea îngânând  în limbajul lui cântecele. Sărea în sus încâlcindu-se printre picioare, vroia să ne arate că știe și el dansul. Eram atât de veseli încât simțeam fluturași în burtă, mai ales când roșcățelul nostru se străduia  să ne emite în toate, fiind nostim și amuzant.

Îmi va rămâne pentru multă vreme în mintea mea de copil acea zi cu adevărat luminată nu numai de soare dar și de emoțiile trăite.

Sunt mândru că am așa familie.

POMUL – BUCURIA COPIILOR

                                                                                                     Minciuna Adriana, 

Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

                                                                                                clasa a III-a D

          E o zi extraordinară, un început frumos de toamnă. Este cel mai darnic şi mai colorat anotimp în care poţi admira iar şi iar culorile ei neasemuit de frumoase.

          În după-amiaza acestei zile minunate, o familie unită, împreună cu cei cinci copii, au hotărât să facă o vizită livezii lor rodnice şi tinere de la marginea satului.

         Când să ajungă, ce să vezi? Copăcelul sădit de copii, a dat pentru prima dată roadă. Era doldora de mere mari şi rumene asemenea bujorilor înfloriţi. Sufletele micuţilor s-au umplut de fericire. Au alergat iute lângă pomul care-i aştepta mândru, iar drept mulţumire pentru roada bogată, picii au format o horă şi au început, de bucurie, să cânte şi să danseze în jurul lui. Câinele familiei alerga şi lătra vesel în jurul lor, clătinând mulţumit din codiţă.

          La câţiva paşi distanţă, mama cu privirea ei blândă, îi urmărea cu multă satisfacţie. A stat parcă încremenită ceva timp, fiind învăluită de gânduri, ţinând în mâini şorţul plin cu mere. Nu există bucurie mai mare decât atunci când îţi vezi copii uniţi într-o armonie plăcută.

          A doua zi, dis-de-dimineaţă, împreună cu părinţii au cules roada bogată. Erau cele mai dulci şi gustoase mere de până acum, iar  o vorbă veche spune – “după faptă şi răsplată”.

Minciuna Adriana,

 Liceul Teoretic “Dante Alighieri”,

 mun. Chișinău,

Republica Moldova

Pădurețul

Cazacu Vlad, Liceul Teoretic _,,Orizont^,,, clasa IV

Era într-o zi toridă de vară. Soarele strălucea, păsările ciripeau cu glasul lor duios, iar copiii se jucau lângă pomul doldora de mere. Merele coapte de căldură se ascundeau sub frunzele copacului care păreau un scut împotriva soarelui ce săgeta arșiță. O orchestră de gâze  împărtășeau bucuria copiilor ce dansau în jurul pomului roditor: albinele zumzăie, bondarii zbârnăie și mirosul florilor sălbatice și al ierbii mustoase plutește peste toată împrejurimea.

 Pomul acela l-au botezat  Pădureț  și dansau în jurul lui și-l îngrijeau ca pe ei înșiși. Pentru copiii satului pomul acela era minunat, pentru că avea niște fructe dulci, dulci ca sărutarea mamei. În fiecare an pomul își împărțea fructele delicioase și aromate cu fiecare ființă dornică să întâmpine o senzația neobișnuită. În același timp și pomul era fericit că era îndrăgit! Și câinele Grivei alerga zburdalnic în jurul copiilor, bucuros de hora încinsă în jurul pomului, exprimându-și emoțiile printr-un lătrat scurt și moale, de parcă se temea să nu destrame feeria din jur.

Această atmosferă plină de veselie se lăsa scăldată de razele mângâietoare ale soarelui și părea fi un paradis al verii!

Pomul vieții

                                                                                            Poprițac Alexei, L.T. ,,Orizont” , cl.4B

    Viața unui om este împlinită atunci ,cînd lasă în urma sa o casă, o fîntînă, un copil și sădește un copac. Așa a făcut și Nicolae, tată cu cinci copii minunați. O boala crâncenă l-a luat prea devreme de lângă cei apropiați. Cu ceva timp înainte de a se îmbolnăvi, el a sădit un pom de prun în spatele casei. În fiecare zi Nicolae împreună cu odraslele lui veneau să îngrijească de acel pom. Prunul a prins rădăcini puternice. După moartea tatălui copiii au uitat de pom.

A trecut iarna geroasă. Primavara a răspândit mireasma florilor. Toți copacii au inmugurit,  numai acel copac nu dădea semne de viață. Într-o zi călduroasă, copiii jucându-se au zărit prunul sădit de tatăl lor. Ei văzând, că era uscat, au început să îl îngrijească. Au adus apă, au săpat la rădăcină. După câtva timp munca lor a început să dea roade. Pe ramurile pomului apăruse primii mugurași.  Copiii s-au bucurat, căci munca lor a fost răsplatită de Dumnezeu. Ei veneau în fiecare zi să-l îngrijească, să-l încurajeze. Îi împărtășeau pomului toate succesele lor, toate greutățile, îi cântau, se jucau, dansau, iar copacul parcă îi înțelegea.

Pomul bucura cu roadele sale dulci, mustoase pe toți cei care treceau prin preajmă. Urma lăsată de tatăl lor îi bucura pe toți.

HORA VESELIEI

                                                            Guţan Constantin Dănuţ

Şcoala Gimnaziala Nr. 3 Moreni 

                                                                                                                      Clasa a IV-a A

Am fost astăzi pe câmpie,

Un copac am întâlnit

Şi în jurul lui ,cu toţii,

O horă mare am pornit.

Bucurie, veselie,

Toţi copiii-n armonie,

Astăzi ne distrăm de zor,

Noi cei cinci şi cu Azor!

Şi căţelul ar vrea în horă,

Să se distreze şi el.

Se învârte şi tot latră

Desenând  o mică roată.

Pe toţi mama ne priveşte,

Chipul ei se-nveseleşte,

Când ne vede fericiţi

Şi că stăm mereu uniţi!

Locul miunat

Rădoi Alexandra

Şcoala Gimnazială Nr.3 Moreni

Clasa a IV-a A

A fost odată ca niciodată o familie mai săracă care locuia în pădure, printre copaci. Aceasta era formată dintr-o mamă, cinci copii şi un câine. Unul dintre copii le-a spus celorlalţi fraţi ai săi, că trebuie să găseasca un loc de joacă fără copaci. Toţi copiii au fost de acord şi   s-au dus imediat la mama lor. Ea a spus că este periculos să meargă în pădure, că se vor pierde. I-a rugat să promită că nu vor pleca, dar copiii nu au ascultat-o.

Dis de dimineaţă, copiii s-au trezit înaintea mamei şi-au luat nişte mâncare, o busolă şi câinele. Au mers şi au văzut o gaură mică printre tufişuri. Era o intrare. Au intrat şi au găsit o poieniţă minunată luminată de soare cu multe păpădii. Copiii erau atât de bucuroşi, şi câinele la fel. Au început să se învârtească, să sară, să se tăvălească, să râdă. Au găsit un loc perfect pentru spălat rufele.

În timp ce copiii se jucau, acasă mama era îngrijorată. Mai târziu copiii şi-au dat seama că trebuie să meargă acasă. Când au ajuns, şi-au cerut scuze dar mama i-a ierta. I-au povestit tot ce au făcut. Aşa că în următoarea zi au pus-o să îşi ia toate rufele murdare şi să vină cu ei. Când au ajuns, mama s-a uimit de frumuseţea poieniţei şi de locul în care o să îşi spele rufele. De atunci în fiecare zi au mers pe poieniţă.

Hora pe câmpie

                                              Roncea Vanesaa Gabriela

                                                        Scoala Gimnaziala Nr.3 Moreni

                                                                                Clasa a IV-a A

Vara a venit

Câmpul a- nverzit,

Copiii au ieşit,

Hora au pornit.

Câinele s-a supărat

Că pe el nu l-au băgat.

A lătrat ce a lătrat

Şi în horă a intrat.

Au dansat şi au sărit

Până toţi  au obosit.

Câinele a adormit

Şi ei toţi s-au odihnit.

La hora de pe câmpie

Ungureanu Ana Maria

Şcoala Gimnazială Nr.3 Moreni

Clasa a IV-a A

La hora de pe câmpie

Cu o mare bucurie,

Copiii dansează

Şi se distrează.

Căţelul frumuşel,

Pe nume Azorel

Se joacă frumos,

Ca să primească un os.

Pe câmpia mare

Iarba-i o-ncântare,

Florile cresc

Şi se înmulţesc.

În codrul verde,

Unde se vede,

Mama fericită

De copii iubită.

Priveşte mirată

La a copiilor roată

Cum aceştia se–nvârtesc

Şi hora iar o pornesc.

MOSTENITORII  LIVEZII  DE  PORTOCALI

Apostol Stefan, Scoala G.E.Palade, clasa a III-a A

Era o zi frumoasa din primavara anului 1801, in oraselul Long Beatch, California.

Familia Willson, formata din sapte membri, mama Ana, tatal Jery, Isabela era fata cea mare cu parul balai, Linda era cea mijlocie, urmatoarea era Mary, flacaul Tom si mezina familiei Ema, erau cei mai fericiti cand se reuneau cu totii la joaca, in lumea lor plina de basm si inocenta nu stiau ca exact locul lor de joaca urma sa fie subiect de neintelegere intre parinti. Mergeau adesea in livada de portocali. Micutii se jucau, dansau, alergau, se bucurau de copilarie, iar mama culegea fructele Ei mostenise livada de la bunicul din partea tatalui. Avea o mare suprafata. Doar mama era incantata, tatal nu. Jery nu era un iubitor al pamantului, ci mai degraba al apei, fiind marinar pe un vas mic din portul Long Beatch, pe Coasta Oceanului  Pacific.

Aceasta bucata de pamant a fost marul discordiei si intre frati, Jery mai avea un frate mai mic, dar batranul se gandise la Jery deoarece avea familie, copii multi, dar si o sotie foarte muncitoare. Dorea sa vanda terenul, pentru a cumpara o casa mai mare familiei,  mama nefiind de acord, considerand ca este o sursa pentru castigarea existentei si un colt de natura in care copii sa creasca si sa se bucure de un aer curat, natura fiind mediul iubit de copii, mai ales la varsta lor frageda.

Copii iubeau livada de portocali, in fiecare dupa amiaza alergau si se jucau, explodand de fericire, briza calda a Pacificului dansand in parul lor. Mama ii privea cu duiosie, gandindu-se la tatal lor plecat de multa vreme. Isi dorea mult sa revina. Niciodata livada nu rodise ca acum! Tata se hotarase sa plece o vreme, pe mare, sa reflecteze, in mintea lui spera ca acel conflict cu fratele sau sa se termine. Nu dorea aceasta plantatie, pentru ca niciodata nu fusese roditoare. Intr-un moment, poate inoportun luase decizia sa plece de langa sotie si copii. Timp de doi ani sotia a muncit din greu. Iubea munca, iubea aerul curat respirat in gradina, iubea copii cu toata zbenguiala lor, iubea livada de portocali.

Copii erau fericiti, ei stiau un singur lucru: ca tata e plecat pe mare si se va intoarce. Prin cantecele lor parca il chemau sa fie alaturi de ei, sa vada cum cresc, deoarce timpul este cel mai mare dusman al copilariei. Si asa a fost, tatal aflat pe mare avusese timp sa reflecteze la toate cele intamplate si sfasiat de dor si dragoste pentru copii lui, hotarase sa se intoarca, sa faca pace cu fratele sau.

In acea zi insorita de vara, in anul 1803, pe cand mama, cu cei cinci copii, se afla in livada, tatal ajunsese acasa. Ei nu stiau ca vor avea o surpriza placuta, nici mama nu  stia. Se bucurau de orice lucru marunt si asta se vedea pe chipurile lor. Ajunsi acasa au fost coplesiti de revederea emotionanta, tatal a aflat ultimele noutati si anume: productia a fost foarte mare in acest an. Au hotarat cu totii sa vanda productia de portocale si banii castigati sa-i dea unchiului lor.

Si asa toata lumea s-a bucurat si toti au fost multumiti! Fericirea se citea pe chipurile lor! Familia s-a reunit!

                                    

Apostol Stefan- Scoala G.E.Palade- Buzau. Romania

Pomul prieteniei

Crețul Fabiana, L.T. ,,Orizont” , cl.4B

      Era o zi fantastică de vară. Soarele auriu se ascundea după norii cenușii, mai dorea să doarmă...Iarba verde se înălța pînă la cer, de te pierdeai nu altceva. Pămîntul înverzit se uita la copiii veseli, care lăsau urme micuțe. Zîna Vară șoptea fiecărui amic ce trebuie să facă.

      Iată că, în mijlocul pădurii se odihnea trist un pomuleț singuratic. În fiecare an oferea  niște fructe gustoase, căci numai le vedeai și deja simțeai gustul lor. Dar.... uite că anul acesta nimeni nu observă fructele. În acea zi, Maria, prietenii săi și amicul lor Bim trecu pe acolo. Maria observă pomul și a grăbit pașii spre el, să-l întrebe ce s-a întîmplat. Pomul i-a zis, că toți copacii din jur îl dezapriciază pentru că are fructe. Maria îsi luă prietenii de mînă și începu să cînte și să danseze în jurul pomului. Îi plăcu atitudinea copiilor și înțelese că, în această lume mai sunt și prieteni adevărați. Fructele lui devenise mai dulci și mai frumoase. Iar copii cu plăcere au servit din bogăția pomului fericit.

    De atunci, copacii au rămas mirați, iar micul nostru pom în fiecare an invita copiii să servească din fructele gustoase.

      Acesta a devenit un adevărat pom al prietenie.

_{TOAMNĂ CA-N POVEȘTI}

                                                                                                                               _{Moșneaga Cleopatra, clasa a IV-a, Liceul Teoretic ,,Orizont,,}                                                                                                                         

          _{E  iarăși  toamnă.  Pădurile  încă  nu-s  scăldate-n   aur  și  lacrimile  lui  octombrie  încă  nu  udă  pământul,  dar totuși ... e toamnă. Copiii  nerăbdători  așteaptă  strugurii,  merele  aromate…}

             _{Era  o   familie  în  sat  care  abia  aștepta  toamna.  Ei  aveau  o  tradiție:  în  fiecare  an  să  planteze  un  pom  în  pădurea  de  lângă   casă.  Dar, totuși, anul  acesta  nu  prea  credeau  că  vor  putea  ieși  să  planteze  pomul.  Era  prea  posomorât  afară  și  ți  se  părea  că  acuș  îi  cade  prima  lacrimă  lui  septembrie.  Cei  cinci  frați   așteptau  la  fereastra  mila  norilor.  Dar  ei  se  păre  că  au  venit  cu  furie,  nu  cu  gânduri  prea pașnice.}

         _{Spre  bucuria  copiilor,  toamna  le-a  ascultat   rugămințile  și  cum  era  ea  conducătoarea,  i-a  convins  pe  nori  să-i   lase  în  pace. Când  au  văzut  copiii ce  timp  frumos  e  afară,  s-au  pregătit  deîndată,  să  nu  se  răzgândească  cumva  norii.  Peste  câteva  minute, ajunseră  în  părticica  lor  de  pădure.    Un moment,  nici  nu  o  recunoscură ... era  ca  într-o  poveste  pe  care  sora  lor  mai  mare  obișnuia  să  o  citească  înainte  de  culcare,  cu  veverițe  neînfricate  care  săreau  de  colo-colo,  cu  frunze  colorate  în  orice   culoare  ai  fi  văzut  vreodată.  Mai  erau,  desigur,  și  frunze  pe  care  harnica  toamnă  nu  a  reușit  să  le  picteze,  însă,  toate  la  timpul  lor. Ajunseră   până  la  locul  stabilit  și  îl  plantaseră  cu mare  bucurie.   În momentul   întoarcerii    spre casă,    au  trecut  pe  lângă   primul  pom  plantat  de  ei. În  gândurile  lor  începură  să  se  deruleze amintiri. Nici  nu  au  observat , au început    sa  danseze  în  jurul  lui!  Iar  mama, strângând  merele  dulci  din  copaci,  își amintea  și  ea  de  momentele   frumoase  petrecute cu acel pom. În scurt timp,  apăru  și prietenul  lor  devotat,  Grivei,  care  se juca mândru și  el. Cu  toții  erau  mai  fericiți  ca  niciodată,  dansară  până  au  înțeles  că  nu-i mai  țin  picioarele.}

                  _{În  memoria  celor  cinci  tovarăși  această  zi  a rămas  ca  ziua  în  care  și-au  dat  seama  că  munca  lor  le  aducea  roade  bogate.}

                                                                                                                                             _{Moșneaga Cleopatra}

                                                                                                                                     _{Liceul Teoretic}

_,,Orizont,,                                                                                                                          

                                                                                                                           _{Municipiul Chișinau}

_{Republica Moldova}

 PRIETENUL CU CRENGI

Maria Șeremet, Liceul Municipal cu Profil Sportiv, clasa I, Chișinău

Pe vremuri, când bunicii bunicilor noștri nu măsurau mai mut de doua șchioape și nici nu își imaginau cum arată un telezivor sau cum poți vedea și auzi oamenii aflați la mii de kilometri distanță unul de altul, o familie modestă, își ducea traiul liniștit într-un sătuc micuț, așezat la gura unei pădurici sălbatice.

Toată averea acelei familii erau 5 copii zvăpăiați și puși mereu pe șotii și un câine zburdalnic, care mai mult se juca decât păzea gospodăria oamenilor. Cei 5 prichindei nu stăteau locului cât era ziulica de mare. Cutreierau drumurile, hoinăreau pădurile și colindau câmpiile, însoțiți de prietenul lor jucăuș și roșcat. Într-o astfel de zi, plină cu poftă de joacă, cei cinci copii însetați de noi aventuri, au mers să exploreze o mică dumbravă, pe care încă nu apăcase să o bătătorească.

Acolo au dat de un copăcel slăbuț și plăpând care era neîngrijit, pletos și cu crengi uscate. Li s-a făcut milă de el și au decis să-l îngrijească. Timp de mai multe săptămâni l-au curățat, l-au udat și l-au săpat la rădăcină. Însă, în scurt timp, a venit iarna, căci am uitat să vă spun că povestioara aceasta s-a întâmplat prin luna lui Brumărel. Iarna a fost una grea, cu multă zăpadă și vijelii năprasnice așa că copiii nu au putut merge să-și vadă prietenul cu crengi.

Primăvara, când razele soarelui au început a încălzi zilele, iar natura ademenea oamenii să iasă din casă, cei cinci prichindei au alergat să-și salute amicul și să-l întrebe cum a iernat. S-au bucurat să-l găsească mai înalt, mai sprinten și mai voinic. De atunci îl vizitau regulat, iar dumbrăvioara devenise tărâmul lor de joacă preferat. Într-o zi copacelul i-a întilnit cu muguri, în altă zi i-a întâmpinat cu flori dalbe, iar peste o lună, îi aștepta deja cu caise multe și apetisante.

Când au văzut atâtea fructe, de bucurie, copiii s-au prins într-o horă și au început a dansa în jurul copăcelului, mulțimiți de faptul că munca lor nu a fost în zadar. Dansau veseli și erau nespus de fericiți. Chiar și câinele se veselea alături de ei, alergând în jurul cercului și lătrând cu satisfacție. Vântul adia și el și mișca frunzulițele copăcelului de parcă și pomulețul s-ar fi prins în hora copiilor și le mulțumea pentru grijă. A doua zi, copiii i-au făcut cunoștință copăcelului cu mama lor, care i-a ușurat un pic crengile de povara gustoasă, adunând o poală mare de caise pentru toți ai casei. Copiii l-au înconjurat din nou pe copăcel și i-au dansat zglobiu în semn de mulțumire.

De atunci încolo, în fiecare an copiii, au îngrijit copăcelul, iar vară de vară, acesta le-a oferit caisele sale drept cadou și recunoștință. Poate și astăzi acel copăcel mai bucură pe cineva cu roadele sale.

          La câmpie

                                                                                                      Lăbunţ Andreea

                                                                                            Şcoala Gimnazială Nistoreşti

                                                                   Clasa a III-a

Era toamnă, vreme bună,

Mic şi mare împreună

Veseleau, jucau cântau

Cinci copii se tot distrau!

Căţeluşul Azorel,

Păzea copiii cu mult zel,

Începea şi el să latre

O putere să-şi arate.

Bunicuţa îi zări

Tare mult se veseli

Când văzu că ai ei nepoţi

Se înţeleg prea bine toţi!

În jurul copăcelului

Făceau cercul inelului

Şi se distrau de zor

Cu Azorel în cor.

Acasă când au plecat

,,Bun rămas” ei şi-au luat

Şi şi-au spus în sinea lor

-De distracţieam mult dor!

Seara când ei s-au culcat

Doar distracţie au visat

Iar ei când s-au trezit

Doar la ceilalţi s-au gândit.

Repede s-au îmbrăcat

Iar la părinţi au plecat

Să le propună o joacă

Cu cei cinci ei laolaltă.

Părinţii au acceptat

Pe copii i-au imbrăcat

Să îi ducă pe toţi cinci

În clubul bunilor amici.

ALĂTURI ȘI FERICIȚI

Vasilos Sorina, IP LT ”Vasile Coroban”, cl. III ”A”, or. Glodeni,

Republica Moldova

În acea zi soarele încălzea cu putere, cerul era de culoarea ochilor mamei mele, iar de bucurie păsările cîntau mai voios, frunzele verzi-aurii se mișcau suflate de o adiere cuminte a vântului iar iarba se înălța curajoasă și proaspătă. Era o duminică de toamnă devreme iar mama, cu cei cinci copilași ai săi s-au ascuns în poiana din pădure.

Din depărtare se auzeau râsete zglobii, chiote și strigăte vesele iar la auzul lor, Bobiță, cel mai fidel prieten al familiei își rotea cu bucurie codița de culoare castanie. Știa mama, că anume în sânul naturii copiii ei se vor simți ca într-o poveste. Ca de fiecare dată Lilica, sora mai mare, îmbrăcată într-o rochie albă și cu o pălărioară ca pentru  Scufița Roșie a  inventat diferite jocuri ca să-și distreze frățiorii. Cu toții o ascultau și nu-și arătau capriciile. S-a gândit, că copăcelul de mere pădurețe ar fi fost bucuros dacă toți frățiorii ar juca în jurul lui. Și Lilica,  Ana, Crina, Ionuț și Sofia s-au luat de mâini, au înconjurat pomul și cântau un cântecel vesel. Fustițele și rochițele se roteau, pălăria Crinei era lăsată pe spate iar părul cârlionțat al Sofiei era de culoarea soarelui. Nici Ionuț nu părea obosit căci era mândru de surioarele sale. De câte ori înconjurau copăcelul, de atâtea ori frățiorii îl dezmierdau, îi spuneau cuvinte frumoase, îl rugau să crească mare – mare, să facă mere multe – multe și să fie iubit și îngrijit de cât mai mulți copii. Nu obosea nici Bobiță, mai ales că și lui îi place în sânul naturii. Cu toții s-au unit într-o frumoasă horă a veseliei.

Se vede bine, că acești copii cresc într-o familie armonioasă, că ei sunt prietenoși, educați și se iubesc între ei. Chiar dacă nu sunt toți de aceeași vârstă ei se împacă și se distrează de minune, nu se ceartă și nu se jignesc. Mama lor, chiar dacă adună în poala șorțului plante medicinale, totuși îi urmărește și se bucură de copilăria lor. Ea le explică, că omul este prietenul naturii și invers, natura este prietenă cu omul. Încă de mici copiii trebuie să o îngrijească, să nu arunce gunoaie, să nu distrugă copăceii sau să rupă crengile. În mijlocul naturii aerul este mult mai curat iar omul se liniștește și devine mai sănătos. Probabil mama le-a spus fiicelor și feciorului, că atunci cînd se vor întoarce acasă vor fi mai puternici și mai sănătoși.

Mie mi-ar plăcea să am o familie așa numeroasă. Aș avea cu cine să mă joc de-a mijatca, să citim multe povești, să îmbrăcăm rochițele una de la alta, să culegem fructe împreună și să dansăm hora veseliei. Frățiorul va fi cel, care ne va păzi și va fi străjerul nostru. Tare bine ar fi ca toți copiii, în zilele de odihnă să nu stea în fața computerului, dar să meargă în mijlocul naturii, să nu le ceară părinților să le cumpere haine și telefoane scumpe, dar să se bucure de o copilărie minunată și sinceră. Poate doar așa păsărelele ar avea mai multe căsuțe agățate de copaci, iarba ar răsări mai puternică iar oamenii vor fi mai prietenoși și sănătoși. 

 BUCURIA DE A FI IN ANOTIMPUL COPILĂRIEI

                         Bianca-Maria Paizan, Sc ,,C-tin Ghe.Marinescu”, cls a-III-a , Galati, România

Lumina caldă, aurie a amiezii se revarsă peste pădurea presărată cu miresmele verii. Pacea domneşte peste întreagă fire, doar zumzetul neobositelor albine, frunzişul foşnind sub mângâierea blândului vânt de amiază o mai întrerup din când în când.

            Pe cărare sosesc, ţipând şi alergând, patru fete de vârste diferite, un băieţel cu o pălărie mai mare decât el şi Max, căţelul lui. În spatele lor abia păşeşte o doamna cu o bonetă pe cap şi un coşuleţ de paie în mâna. Este Matilda, bona familiei care îi însoţeşte peste tot.

            Deodată, ca şi cum cineva ar fi aruncat cu un praf magic pe deasupra pădurii, totul prinde viaţă. Copiii fericiţi, cu părul în vânt, glasuri cristaline şi obrajii îmbujoraţi se prind de mână în jurul unui copăcel firav, uimit şi el de explozia de chiuituri, râsete şi sărituri. Max nu se lasă mai prejos şi, cu lătrături vesele, aleargă cu limba scoasă, în jurul lor.

            Dansul lor ameţitor e dragoste de viaţă, bucuria de a fi împreună, e lumea lor lipsită de griji, în care să zâmbeşti, să fii bun şi iubitor, este tot ce ştiu.

            Dansul lor e copilăria cu inocenţa ei, în care părul lor miroase a flori de câmp şi rochiţele flutură în bătaia vântului , în care  toată înţelepciunea şi iubirea stă în jocul lor fără sfârsit.

            Se ţin cu putere de mână şi  simt că sunt stăpânii pădurii  şi nimic nu îi poate despărţi.

            Matilda adună fructe şi flori şi îi urmăreşte de departe cu privirea plină de dragoste şi regrete. Ea ştie că acum ei trăiesc cele mai frumoase clipe ale vieţii, anotimpul dulce al copilăriei.

            Ei sunt pe tărâmul poveştilor în care totul este posibil şi unde descoperă totul în nimic.

            Timpul s-a oprit în loc în poieniţa din mijlocul pădurii. Întreaga natură participă la joaca copiilor: vântul cu o dulce suflare le răcoreşte obrajii, iarba le mângâie picioarele neobosite şi păsările cerului înalţă triluri ascuţite parcă pentru a răspunde cântecelor lor.

            Până şi soarele priveşte cu un zâmbet larg la spectacolul copilăriei şi aruncă săgeţi strălucitoare deasupra lor.

            Toţi vor păstra, ascunsă într-un colţisor al sufletului lor, această imagine, dintr-o după amiază caldă de vară , în care nu existau decât ei şi prietenia lor curată.

O vor scoate la iveală cu emoţie, nostalgie şi mult dor, când vor privi în ochii copiilor lor, care vor dansa în aceeşi poiană a miracolelor şi a magiei!

                                                                         

HORA

de BACIU  CLAUDIA

Școala Gimnazială „Alecu Russo”

IAȘI, clasa a II-a

Este o minunată zi de vară. Sunt ultimele zile de vară când strălucitoarele raze ale soarelui se însreaptă ca niște sulițe de foc spre pământ. Micii năzdrăvani se bucură de ultimele zile de vacanță.

Copiii au încins o horă pe iarba aproape uscată de arșița verii. Mara, Maria, Dan, Adelina și Elena sunt buni prieteni. Mara are zece ani, Maria are opt ani, Dan are nouă ani, Adelina are șase ani și Elena are doisprezece ani. Toți copiii sunt foarte frumoși, veseli și fericiți că se pot joacă împreună. Astăzi au ales să facă  Lângă ei aleargă și cățelul Mariei, pe care îl cheamă Haschi.

Marei îi plac florile, copacii, soarele, iarba și multe, multe altele din natură. Elena iubește natura și îi plac plantele, animalele și soarele. Dan se bucură foarte mult că a ieșit cu prietenele sale la joacă.

- Ce fierbinte e soarele pe vremea asta? spune Maria.

- Daaa! răspund copii în cor.

- Să mergem la mine în casă să bem puțină apă! îi îndeamnă Maria.

Acolo mama Mariei îi întreabă pe copii:

- Ce ați făcut voi afară?

- Noi am jucat o horă pentru că suntem fericiți că suntem cu toții împreună de ziua Mariei!

Au ieșit apoi afară și de după copaci se auzea lătratul câinelui. Copii au început să-l strige:

-Cuțu, cuțu, cuțu, unde ești?

După câteva clipe au auzit un hămăit alintat și l-au găsit pe Haschi.

- Să nu te mai ascunzi de noi că s-ar putea să te pierdem! Bine?

- Ham, ham, a răspuns Haschi bucuros, de parcă a înțeles ce i-au spus.

- Te iertăm de data asta, dar să nu se mai întâmple!

La ora unu copiii s-au dus în casă să mănânce prânzul: primul fel, ciorbă rădăuțeană, al doilea fel, brânză cu smântână și desert, clătite cu ciocolată. După ce au terminat de mâncat copiii au ieșit din nou la joacă, dar afară bătea vântul și soarele dispăruse.

- Copiii, mie îmi este foarte frig! Nu mergem la mine în casă? a întrebat Maria.

- Furtuna poate să dureze mai multe ore, a spus Elena.

- Vai! a strigat Dan. Eu nu mai ies din casă.

- Nici eu! adaugă Adelina.

- Nici eu!

- Foarte bine, copii! le-a spus mama Mariei. Jucați-vă în casă!

Seara, părinții Mariei le-au spus că este timpul pentru culcare. Toți cei cinci copii au vrut să citească mai întâi o carte și apoi s-au suit în pătuțuri.

A doua zi dimineața, când s-au  trezit, copiii au văzut un curcubeu. I-au anunțat și pe părinții Mariei și și-au pus cu toții o dorință, să fie toată viața prieteni și să fie cu toții fericiți. Și s-au gândit cum vor fi zilele lor pline de aventuri, întâmplări frumoase, distracție, multe jocuri și minuni! 

Pomul vieții

                                                                                            Poprițac Alexei, L.T. ,,Orizont” , cl.4B

    Viața unui om este împlinită atunci ,cînd lasă în urma sa o casă, o fîntînă, un copil și sădește un copac. Așa a făcut și Nicolae, tată cu cinci copii minunați. O boala crâncenă l-a luat prea devreme de lângă cei apropiați. Cu ceva timp înainte de a se îmbolnăvi, el a sădit un pom de prun în spatele casei. În fiecare zi Nicolae împreună cu odraslele lui veneau să îngrijească de acel pom. Prunul a prins rădăcini puternice. După moartea tatălui copiii au uitat de pom.

A trecut iarna geroasă. Primavara a răspândit mireasma florilor. Toți copacii au inmugurit,  numai acel copac nu dădea semne de viață. Într-o zi călduroasă, copiii jucându-se au zărit prunul sădit de tatăl lor. Ei văzând, că era uscat, au început să îl îngrijească. Au adus apă, au săpat la rădăcină. După câtva timp munca lor a început să dea roade. Pe ramurile pomului apăruse primii mugurași.  Copiii s-au bucurat, căci munca lor a fost răsplatită de Dumnezeu. Ei veneau în fiecare zi să-l îngrijească, să-l încurajeze. Îi împărtășeau pomului toate succesele lor, toate greutățile, îi cântau, se jucau, dansau, iar copacul parcă îi înțelegea.

Pomul bucura cu roadele sale dulci, mustoase pe toți cei care treceau prin preajmă. Urma lăsată de tatăl lor îi bucura pe toți.

HORA VESELIEI

                                                            Guţan Constantin Dănuţ

Şcoala Gimnaziala Nr. 3 Moreni  

                                                                                                                      Clasa a IV-a A

Am fost astăzi pe câmpie,

Un copac am întâlnit

Şi în jurul lui ,cu toţii,

O horă mare am pornit.

Bucurie, veselie,

Toţi copiii-n armonie,

Astăzi ne distrăm de zor,

Noi cei cinci şi cu Azor!

Şi căţelul ar vrea în horă,

Să se distreze şi el.

Se învârte şi tot latră

Desenând  o mică roată.

Pe toţi mama ne priveşte,

Chipul ei se-nveseleşte,

Când ne vede fericiţi

Şi că stăm mereu uniţi!

Locul miunat

Rădoi Alexandra

Şcoala Gimnazială Nr.3 Moreni

Clasa a IV-a A

A fost odată ca niciodată o familie mai săracă care locuia în pădure, printre copaci. Aceasta era formată dintr-o mamă, cinci copii şi un câine. Unul dintre copii le-a spus celorlalţi fraţi ai săi, că trebuie să găseasca un loc de joacă fără copaci. Toţi copiii au fost de acord şi   s-au dus imediat la mama lor. Ea a spus că este periculos să meargă în pădure, că se vor pierde. I-a rugat să promită că nu vor pleca, dar copiii nu au ascultat-o. 

Dis de dimineaţă, copiii s-au trezit înaintea mamei şi-au luat nişte mâncare, o busolă şi câinele. Au mers şi au văzut o gaură mică printre tufişuri. Era o intrare. Au intrat şi au găsit o poieniţă minunată luminată de soare cu multe păpădii. Copiii erau atât de bucuroşi, şi câinele la fel. Au început să se învârtească, să sară, să se tăvălească, să râdă. Au găsit un loc perfect pentru spălat rufele. 

În timp ce copiii se jucau, acasă mama era îngrijorată. Mai târziu copiii şi-au dat seama că trebuie să meargă acasă. Când au ajuns, şi-au cerut scuze dar mama i-a ierta. I-au povestit tot ce au făcut. Aşa că în următoarea zi au pus-o să îşi ia toate rufele murdare şi să vină cu ei. Când au ajuns, mama s-a uimit de frumuseţea poieniţei şi de locul în care o să îşi spele rufele. De atunci în fiecare zi au mers pe poieniţă.

Hora pe câmpie

                                              Roncea Vanesaa Gabriela

                                                        Scoala Gimnaziala Nr.3 Moreni

                                                                                Clasa a IV-a A

Vara a venit

Câmpul a- nverzit, 

Copiii au ieşit, 

Hora au pornit.

Câinele s-a supărat 

Că pe el nu l-au băgat.

A lătrat ce a lătrat

Şi în horă a intrat.

Au dansat şi au sărit

Până toţi  au obosit. 

Câinele a adormit

Şi ei toţi s-au odihnit.

La hora de pe câmpie

Ungureanu Ana Maria

Şcoala Gimnazială Nr.3 Moreni

Clasa a IV-a A

La hora de pe câmpie

Cu o mare bucurie,

Copiii dansează

Şi se distrează.

Căţelul frumuşel,

Pe nume Azorel

Se joacă frumos,

Ca să primească un os.

Pe câmpia mare 

Iarba-i o-ncântare,

Florile cresc 

Şi se înmulţesc.

În codrul verde,

Unde se vede,

Mama fericită

De copii iubită.

Priveşte mirată 

La a copiilor roată

Cum aceştia se–nvârtesc

Şi hora iar o pornesc.

MOSTENITORII  LIVEZII  DE  PORTOCALI

Apostol Stefan, Scoala G.E.Palade, clasa a III-a A

Era o zi frumoasa din primavara anului 1801, in oraselul Long Beatch, California.

Familia Willson, formata din sapte membri, mama Ana, tatal Jery, Isabela era fata cea mare cu parul balai, Linda era cea mijlocie, urmatoarea era Mary, flacaul Tom si mezina familiei Ema, erau cei mai fericiti cand se reuneau cu totii la joaca, in lumea lor plina de basm si inocenta nu stiau ca exact locul lor de joaca urma sa fie subiect de neintelegere intre parinti. Mergeau adesea in livada de portocali. Micutii se jucau, dansau, alergau, se bucurau de copilarie, iar mama culegea fructele Ei mostenise livada de la bunicul din partea tatalui. Avea o mare suprafata. Doar mama era incantata, tatal nu. Jery nu era un iubitor al pamantului, ci mai degraba al apei, fiind marinar pe un vas mic din portul Long Beatch, pe Coasta Oceanului  Pacific.

Aceasta bucata de pamant a fost marul discordiei si intre frati, Jery mai avea un frate mai mic, dar batranul se gandise la Jery deoarece avea familie, copii multi, dar si o sotie foarte muncitoare. Dorea sa vanda terenul, pentru a cumpara o casa mai mare familiei,  mama nefiind de acord, considerand ca este o sursa pentru castigarea existentei si un colt de natura in care copii sa creasca si sa se bucure de un aer curat, natura fiind mediul iubit de copii, mai ales la varsta lor frageda.

Copii iubeau livada de portocali, in fiecare dupa amiaza alergau si se jucau, explodand de fericire, briza calda a Pacificului dansand in parul lor. Mama ii privea cu duiosie, gandindu-se la tatal lor plecat de multa vreme. Isi dorea mult sa revina. Niciodata livada nu rodise ca acum! Tata se hotarase sa plece o vreme, pe mare, sa reflecteze, in mintea lui spera ca acel conflict cu fratele sau sa se termine. Nu dorea aceasta plantatie, pentru ca niciodata nu fusese roditoare. Intr-un moment, poate inoportun luase decizia sa plece de langa sotie si copii. Timp de doi ani sotia a muncit din greu. Iubea munca, iubea aerul curat respirat in gradina, iubea copii cu toata zbenguiala lor, iubea livada de portocali. 

Copii erau fericiti, ei stiau un singur lucru: ca tata e plecat pe mare si se va intoarce. Prin cantecele lor parca il chemau sa fie alaturi de ei, sa vada cum cresc, deoarce timpul este cel mai mare dusman al copilariei. Si asa a fost, tatal aflat pe mare avusese timp sa reflecteze la toate cele intamplate si sfasiat de dor si dragoste pentru copii lui, hotarase sa se intoarca, sa faca pace cu fratele sau.

In acea zi insorita de vara, in anul 1803, pe cand mama, cu cei cinci copii, se afla in livada, tatal ajunsese acasa. Ei nu stiau ca vor avea o surpriza placuta, nici mama nu  stia. Se bucurau de orice lucru marunt si asta se vedea pe chipurile lor. Ajunsi acasa au fost coplesiti de revederea emotionanta, tatal a aflat ultimele noutati si anume: productia a fost foarte mare in acest an. Au hotarat cu totii sa vanda productia de portocale si banii castigati sa-i dea unchiului lor. 

Si asa toata lumea s-a bucurat si toti au fost multumiti! Fericirea se citea pe chipurile lor! Familia s-a reunit! 

                                    

Apostol Stefan- Scoala G.E.Palade- Buzau. Romania 

Pomul prieteniei

Crețul Fabiana, L.T. ,,Orizont” , cl.4B

      Era o zi fantastică de vară. Soarele auriu se ascundea după norii cenușii, mai dorea să doarmă...Iarba verde se înălța pînă la cer, de te pierdeai nu altceva. Pămîntul înverzit se uita la copiii veseli, care lăsau urme micuțe. Zîna Vară șoptea fiecărui amic ce trebuie să facă. 

      Iată că, în mijlocul pădurii se odihnea trist un pomuleț singuratic. În fiecare an oferea  niște fructe gustoase, căci numai le vedeai și deja simțeai gustul lor. Dar.... uite că anul acesta nimeni nu observă fructele. În acea zi, Maria, prietenii săi și amicul lor Bim trecu pe acolo. Maria observă pomul și a grăbit pașii spre el, să-l întrebe ce s-a întîmplat. Pomul i-a zis, că toți copacii din jur îl dezapriciază pentru că are fructe. Maria îsi luă prietenii de mînă și începu să cînte și să danseze în jurul pomului. Îi plăcu atitudinea copiilor și înțelese că, în această lume mai sunt și prieteni adevărați. Fructele lui devenise mai dulci și mai frumoase. Iar copii cu plăcere au servit din bogăția pomului fericit.

    De atunci, copacii au rămas mirați, iar micul nostru pom în fiecare an invita copiii să servească din fructele gustoase.

      Acesta a devenit un adevărat pom al prietenie.

_{TOAMNĂ CA-N POVEȘTI}

                                                                                                                               _{Moșneaga Cleopatra, clasa a IV-a, Liceul Teoretic ,,Orizont,,}                                                                                                                         

          _{E  iarăși  toamnă.  Pădurile  încă  nu-s  scăldate-n   aur  și  lacrimile  lui  octombrie  încă  nu  udă  pământul,  dar totuși ... e toamnă. Copiii  nerăbdători  așteaptă  strugurii,  merele  aromate…}

             _{Era  o   familie  în  sat  care  abia  aștepta  toamna.  Ei  aveau  o  tradiție:  în  fiecare  an  să  planteze  un  pom  în  pădurea  de  lângă   casă.  Dar, totuși, anul  acesta  nu  prea  credeau  că  vor  putea  ieși  să  planteze  pomul.  Era  prea  posomorât  afară  și  ți  se  părea  că  acuș  îi  cade  prima  lacrimă  lui  septembrie.  Cei  cinci  frați   așteptau  la  fereastra  mila  norilor.  Dar  ei  se  păre  că  au  venit  cu  furie,  nu  cu  gânduri  prea pașnice.}

         _{Spre  bucuria  copiilor,  toamna  le-a  ascultat   rugămințile  și  cum  era  ea  conducătoarea,  i-a  convins  pe  nori  să-i   lase  în  pace. Când  au  văzut  copiii ce  timp  frumos  e  afară,  s-au  pregătit  deîndată,  să  nu  se  răzgândească  cumva  norii.  Peste  câteva  minute, ajunseră  în  părticica  lor  de  pădure.    Un moment,  nici  nu  o  recunoscură ... era  ca  într-o  poveste  pe  care  sora  lor  mai  mare  obișnuia  să  o  citească  înainte  de  culcare,  cu  veverițe  neînfricate  care  săreau  de  colo-colo,  cu  frunze  colorate  în  orice   culoare  ai  fi  văzut  vreodată.  Mai  erau,  desigur,  și  frunze  pe  care  harnica  toamnă  nu  a  reușit  să  le  picteze,  însă,  toate  la  timpul  lor. Ajunseră   până  la  locul  stabilit  și  îl  plantaseră  cu mare  bucurie.   În momentul   întoarcerii    spre casă,    au  trecut  pe  lângă   primul  pom  plantat  de  ei. În  gândurile  lor  începură  să  se  deruleze amintiri. Nici  nu  au  observat , au început    sa  danseze  în  jurul  lui!  Iar  mama, strângând  merele  dulci  din  copaci,  își amintea  și  ea  de  momentele   frumoase  petrecute cu acel pom. În scurt timp,  apăru  și prietenul  lor  devotat,  Grivei,  care  se juca mândru și  el. Cu  toții  erau  mai  fericiți  ca  niciodată,  dansară  până  au  înțeles  că  nu-i mai  țin  picioarele.}

                  _{În  memoria  celor  cinci  tovarăși  această  zi  a rămas  ca  ziua  în  care  și-au  dat  seama  că  munca  lor  le  aducea  roade  bogate.}

                                                                                                                                             _{Moșneaga Cleopatra}

                                                                                                                                     _{Liceul Teoretic}

_,,Orizont,,                                                                                                                          

                                                                                                                           _{Municipiul Chișinau}

_{Republica Moldova}

                                                    PRIETENUL CU CRENGI

Maria Șeremet, Liceul Municipal cu Profil Sportiv, clasa I, Chișinău 

Pe vremuri, când bunicii bunicilor noștri nu măsurau mai mut de doua șchioape și nici nu își imaginau cum arată un telezivor sau cum poți vedea și auzi oamenii aflați la mii de kilometri distanță unul de altul, o familie modestă, își ducea traiul liniștit într-un sătuc micuț, așezat la gura unei pădurici sălbatice. 

Toată averea acelei familii erau 5 copii zvăpăiați și puși mereu pe șotii și un câine zburdalnic, care mai mult se juca decât păzea gospodăria oamenilor. Cei 5 prichindei nu stăteau locului cât era ziulica de mare. Cutreierau drumurile, hoinăreau pădurile și colindau câmpiile, însoțiți de prietenul lor jucăuș și roșcat. Într-o astfel de zi, plină cu poftă de joacă, cei cinci copii însetați de noi aventuri, au mers să exploreze o mică dumbravă, pe care încă nu apăcase să o bătătorească. 

Acolo au dat de un copăcel slăbuț și plăpând care era neîngrijit, pletos și cu crengi uscate. Li s-a făcut milă de el și au decis să-l îngrijească. Timp de mai multe săptămâni l-au curățat, l-au udat și l-au săpat la rădăcină. Însă, în scurt timp, a venit iarna, căci am uitat să vă spun că povestioara aceasta s-a întâmplat prin luna lui Brumărel. Iarna a fost una grea, cu multă zăpadă și vijelii năprasnice așa că copiii nu au putut merge să-și vadă prietenul cu crengi. 

Primăvara, când razele soarelui au început a încălzi zilele, iar natura ademenea oamenii să iasă din casă, cei cinci prichindei au alergat să-și salute amicul și să-l întrebe cum a iernat. S-au bucurat să-l găsească mai înalt, mai sprinten și mai voinic. De atunci îl vizitau regulat, iar dumbrăvioara devenise tărâmul lor de joacă preferat. Într-o zi copacelul i-a întilnit cu muguri, în altă zi i-a întâmpinat cu flori dalbe, iar peste o lună, îi aștepta deja cu caise multe și apetisante. 

Când au văzut atâtea fructe, de bucurie, copiii s-au prins într-o horă și au început a dansa în jurul copăcelului, mulțimiți de faptul că munca lor nu a fost în zadar. Dansau veseli și erau nespus de fericiți. Chiar și câinele se veselea alături de ei, alergând în jurul cercului și lătrând cu satisfacție. Vântul adia și el și mișca frunzulițele copăcelului de parcă și pomulețul s-ar fi prins în hora copiilor și le mulțumea pentru grijă. A doua zi, copiii i-au făcut cunoștință copăcelului cu mama lor, care i-a ușurat un pic crengile de povara gustoasă, adunând o poală mare de caise pentru toți ai casei. Copiii l-au înconjurat din nou pe copăcel și i-au dansat zglobiu în semn de mulțumire.

De atunci încolo, în fiecare an copiii, au îngrijit copăcelul, iar vară de vară, acesta le-a oferit caisele sale drept cadou și recunoștință. Poate și astăzi acel copăcel mai bucură pe cineva cu roadele sale. 

          La câmpie

                                                                                                      Lăbunţ Andreea

                                                                                            Şcoala Gimnazială Nistoreşti

                                                                   Clasa a III-a

Era toamnă, vreme bună,

Mic şi mare împreună

Veseleau, jucau cântau

Cinci copii se tot distrau!

Căţeluşul Azorel,

Păzea copiii cu mult zel,

Începea şi el să latre 

O putere să-şi arate.

Bunicuţa îi zări

Tare mult se veseli

Când văzu că ai ei nepoţi

Se înţeleg prea bine toţi!

În jurul copăcelului

Făceau cercul inelului

Şi se distrau de zor

Cu Azorel în cor.

Acasă când au plecat

,,Bun rămas” ei şi-au luat

Şi şi-au spus în sinea lor

-De distracţieam mult dor!

Seara când ei s-au culcat

Doar distracţie au visat

Iar ei când s-au trezit

Doar la ceilalţi s-au gândit.

Repede s-au îmbrăcat

Iar la părinţi au plecat

Să le propună o joacă

Cu cei cinci ei laolaltă.

Părinţii au acceptat

Pe copii i-au imbrăcat

Să îi ducă pe toţi cinci

În clubul bunilor amici.

ALĂTURI ȘI FERICIȚI

Vasilos Sorina, IP LT ”Vasile Coroban”, cl. III ”A”, or. Glodeni, 

Republica Moldova

În acea zi soarele încălzea cu putere, cerul era de culoarea ochilor mamei mele, iar de bucurie păsările cîntau mai voios, frunzele verzi-aurii se mișcau suflate de o adiere cuminte a vântului iar iarba se înălța curajoasă și proaspătă. Era o duminică de toamnă devreme iar mama, cu cei cinci copilași ai săi s-au ascuns în poiana din pădure. 

Din depărtare se auzeau râsete zglobii, chiote și strigăte vesele iar la auzul lor, Bobiță, cel mai fidel prieten al familiei își rotea cu bucurie codița de culoare castanie. Știa mama, că anume în sânul naturii copiii ei se vor simți ca într-o poveste. Ca de fiecare dată Lilica, sora mai mare, îmbrăcată într-o rochie albă și cu o pălărioară ca pentru  Scufița Roșie a  inventat diferite jocuri ca să-și distreze frățiorii. Cu toții o ascultau și nu-și arătau capriciile. S-a gândit, că copăcelul de mere pădurețe ar fi fost bucuros dacă toți frățiorii ar juca în jurul lui. Și Lilica,  Ana, Crina, Ionuț și Sofia s-au luat de mâini, au înconjurat pomul și cântau un cântecel vesel. Fustițele și rochițele se roteau, pălăria Crinei era lăsată pe spate iar părul cârlionțat al Sofiei era de culoarea soarelui. Nici Ionuț nu părea obosit căci era mândru de surioarele sale. De câte ori înconjurau copăcelul, de atâtea ori frățiorii îl dezmierdau, îi spuneau cuvinte frumoase, îl rugau să crească mare – mare, să facă mere multe – multe și să fie iubit și îngrijit de cât mai mulți copii. Nu obosea nici Bobiță, mai ales că și lui îi place în sânul naturii. Cu toții s-au unit într-o frumoasă horă a veseliei.

Se vede bine, că acești copii cresc într-o familie armonioasă, că ei sunt prietenoși, educați și se iubesc între ei. Chiar dacă nu sunt toți de aceeași vârstă ei se împacă și se distrează de minune, nu se ceartă și nu se jignesc. Mama lor, chiar dacă adună în poala șorțului plante medicinale, totuși îi urmărește și se bucură de copilăria lor. Ea le explică, că omul este prietenul naturii și invers, natura este prietenă cu omul. Încă de mici copiii trebuie să o îngrijească, să nu arunce gunoaie, să nu distrugă copăceii sau să rupă crengile. În mijlocul naturii aerul este mult mai curat iar omul se liniștește și devine mai sănătos. Probabil mama le-a spus fiicelor și feciorului, că atunci cînd se vor întoarce acasă vor fi mai puternici și mai sănătoși. 

Mie mi-ar plăcea să am o familie așa numeroasă. Aș avea cu cine să mă joc de-a mijatca, să citim multe povești, să îmbrăcăm rochițele una de la alta, să culegem fructe împreună și să dansăm hora veseliei. Frățiorul va fi cel, care ne va păzi și va fi străjerul nostru. Tare bine ar fi ca toți copiii, în zilele de odihnă să nu stea în fața computerului, dar să meargă în mijlocul naturii, să nu le ceară părinților să le cumpere haine și telefoane scumpe, dar să se bucure de o copilărie minunată și sinceră. Poate doar așa păsărelele ar avea mai multe căsuțe agățate de copaci, iarba ar răsări mai puternică iar oamenii vor fi mai prietenoși și sănătoși. 

 BUCURIA DE A FI IN ANOTIMPUL COPILĂRIEI

                         Bianca-Maria Paizan, Sc ,,C-tin Ghe.Marinescu”, cls a-III-a , Galati, România

Lumina caldă, aurie a amiezii se revarsă peste pădurea presărată cu miresmele verii. Pacea domneşte peste întreagă fire, doar zumzetul neobositelor albine, frunzişul foşnind sub mângâierea blândului vânt de amiază o mai întrerup din când în când.

            Pe cărare sosesc, ţipând şi alergând, patru fete de vârste diferite, un băieţel cu o pălărie mai mare decât el şi Max, căţelul lui. În spatele lor abia păşeşte o doamna cu o bonetă pe cap şi un coşuleţ de paie în mâna. Este Matilda, bona familiei care îi însoţeşte peste tot.

            Deodată, ca şi cum cineva ar fi aruncat cu un praf magic pe deasupra pădurii, totul prinde viaţă. Copiii fericiţi, cu părul în vânt, glasuri cristaline şi obrajii îmbujoraţi se prind de mână în jurul unui copăcel firav, uimit şi el de explozia de chiuituri, râsete şi sărituri. Max nu se lasă mai prejos şi, cu lătrături vesele, aleargă cu limba scoasă, în jurul lor.

            Dansul lor ameţitor e dragoste de viaţă, bucuria de a fi împreună, e lumea lor lipsită de griji, în care să zâmbeşti, să fii bun şi iubitor, este tot ce ştiu.

            Dansul lor e copilăria cu inocenţa ei, în care părul lor miroase a flori de câmp şi rochiţele flutură în bătaia vântului , în care  toată înţelepciunea şi iubirea stă în jocul lor fără sfârsit.

            Se ţin cu putere de mână şi  simt că sunt stăpânii pădurii  şi nimic nu îi poate despărţi.

            Matilda adună fructe şi flori şi îi urmăreşte de departe cu privirea plină de dragoste şi regrete. Ea ştie că acum ei trăiesc cele mai frumoase clipe ale vieţii, anotimpul dulce al copilăriei.

            Ei sunt pe tărâmul poveştilor în care totul este posibil şi unde descoperă totul în nimic.

            Timpul s-a oprit în loc în poieniţa din mijlocul pădurii. Întreaga natură participă la joaca copiilor: vântul cu o dulce suflare le răcoreşte obrajii, iarba le mângâie picioarele neobosite şi păsările cerului înalţă triluri ascuţite parcă pentru a răspunde cântecelor lor.

            Până şi soarele priveşte cu un zâmbet larg la spectacolul copilăriei şi aruncă săgeţi strălucitoare deasupra lor.

            Toţi vor păstra, ascunsă într-un colţisor al sufletului lor, această imagine, dintr-o după amiază caldă de vară , în care nu existau decât ei şi prietenia lor curată.

O vor scoate la iveală cu emoţie, nostalgie şi mult dor, când vor privi în ochii copiilor lor, care vor dansa în aceeşi poiană a miracolelor şi a magiei!

                                                                         

HORA

de BACIU  CLAUDIA

Școala Gimnazială „Alecu Russo”

IAȘI, clasa a II-a

Este o minunată zi de vară. Sunt ultimele zile de vară când strălucitoarele raze ale soarelui se însreaptă ca niște sulițe de foc spre pământ. Micii năzdrăvani se bucură de ultimele zile de vacanță.

Copiii au încins o horă pe iarba aproape uscată de arșița verii. Mara, Maria, Dan, Adelina și Elena sunt buni prieteni. Mara are zece ani, Maria are opt ani, Dan are nouă ani, Adelina are șase ani și Elena are doisprezece ani. Toți copiii sunt foarte frumoși, veseli și fericiți că se pot joacă împreună. Astăzi au ales să facă  Lângă ei aleargă și cățelul Mariei, pe care îl cheamă Haschi.

Marei îi plac florile, copacii, soarele, iarba și multe, multe altele din natură. Elena iubește natura și îi plac plantele, animalele și soarele. Dan se bucură foarte mult că a ieșit cu prietenele sale la joacă.

- Ce fierbinte e soarele pe vremea asta? spune Maria.

- Daaa! răspund copii în cor.

- Să mergem la mine în casă să bem puțină apă! îi îndeamnă Maria.

Acolo mama Mariei îi întreabă pe copii: 

- Ce ați făcut voi afară?

- Noi am jucat o horă pentru că suntem fericiți că suntem cu toții împreună de ziua Mariei!

Au ieșit apoi afară și de după copaci se auzea lătratul câinelui. Copii au început să-l strige: 

-Cuțu, cuțu, cuțu, unde ești? 

După câteva clipe au auzit un hămăit alintat și l-au găsit pe Haschi.

- Să nu te mai ascunzi de noi că s-ar putea să te pierdem! Bine?

- Ham, ham, a răspuns Haschi bucuros, de parcă a înțeles ce i-au spus.

- Te iertăm de data asta, dar să nu se mai întâmple!

La ora unu copiii s-au dus în casă să mănânce prânzul: primul fel, ciorbă rădăuțeană, al doilea fel, brânză cu smântână și desert, clătite cu ciocolată. După ce au terminat de mâncat copiii au ieșit din nou la joacă, dar afară bătea vântul și soarele dispăruse.

- Copiii, mie îmi este foarte frig! Nu mergem la mine în casă? a întrebat Maria.

- Furtuna poate să dureze mai multe ore, a spus Elena.

- Vai! a strigat Dan. Eu nu mai ies din casă.

- Nici eu! adaugă Adelina.

- Nici eu!

- Foarte bine, copii! le-a spus mama Mariei. Jucați-vă în casă!

Seara, părinții Mariei le-au spus că este timpul pentru culcare. Toți cei cinci copii au vrut să citească mai întâi o carte și apoi s-au suit în pătuțuri.

A doua zi dimineața, când s-au  trezit, copiii au văzut un curcubeu. I-au anunțat și pe părinții Mariei și și-au pus cu toții o dorință, să fie toată viața prieteni și să fie cu toții fericiți. Și s-au gândit cum vor fi zilele lor pline de aventuri, întâmplări frumoase, distracție, multe jocuri și minuni!